Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

marți, 26 martie 2013

Notre Dame du Théâtre - Elvira Popescu

Elvira Popescu a fost o renumita actrita romanca de teatru si film, directoare a mai multor teatre din capitala Romaniei dar si din cea a Frantei, care a avut o cariera stralucita, recunoscuta si premiata de catre statul Francez care a adoptat-o. Ea s-a nascut la 10 mai 1894, la Bucuresti si a avut o copilarie fericita. Inca de mic copil, Elvirei i-a placut sa imite toate personajele care faceau parte din anturajul familial, uimindu-si unchiul, pe vestitul actor Ion Nicolescu, cel care a si initiat-o in tainele actoriei. A urmat cursurile Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, debutand pe scena Teatrului National din Bucuresti la varsta de 16 ani. I-a avut ca mentori pe celebrii profesori C.I. Nottara si Aristizza Romanescu si a performat alaturi de Ion Manolescu si Ion Iancovescu.  In anul 1923 a interpretat un rol in regia lui Alfred Halm, regizor austriac, in filmul  “Tigancusa de la mansarda”.  La 25 de ani, in 1919, a fost numita directoare artistica a Teatrului Excelsior. In 1921 a infiintat Teatrul Mic, a carui director a ramas in paralel pana la plecarea ei in Franta. In perioada cand tanara actrita locuia la Bucuresti, se zice ca, atunci cand trecea prin fata Palatului Regal, coltul perdelei din cabinetul Regelui Ferdinand I se ridica usor, iar privirea melancolica din spatele perdelei urmarea silueta tinerei pana aceasta disparea la orizont. Gurile rele spun chiar ca suveranul ar fi iubit-o in taina si ar fi ramas neconsolat atunci cand aceasta a parasit definitiv tara. "Cand aparea Elvira Popescu pe scena, un fluid magnetic strabatea sala. Orice piesa, oricat de slaba, capata viata si orice spectacol incepea sa straluceasca. Spectatorii nu o lasau sa plece de pe scena, iar aplauzele si bisurile nu mai conteneau ", scria Jerzy Toeplitz, presedintele Federatiei Internationale a Arhivelor de Film. A fost maritata de trei ori, dar viata sa amoroasa a fost marcata de mai multe prezente masculine.  Imediat ce s-a lansat in lumea teatrala, ea s-a maritat cu actorul Aurel Athanasescu, tatal singurului ei copil, Tatiana, de care a divortat dupa cativa ani. Cel de-al doilea sot a fost omul politic Ion Manolescu-Strunga, ministrul Finantelor si Agriculturii din acea vreme, dar nici aceasta casatorie nu a durat foarte mult, deoarece Elvia a divortat din nou si a  plecat la Paris. Aici  si-a trait povestea de dragoste cu dramaturgul si omul de teatru Louis Verneuil, pe numele sau adevarat - Louis Colin du Bocage, autor de piese bulevardiere. 
Cariera artistica a Elvirei a cunoscut o cotitura importanta o data cu intrarea lui Louis in viata ei. Acesta era atat iubitul cu care impartea dormitorul, dar si autorul favorit, care scria piese de teatru special pentru ea. Tot acesta i-a facilitat debutul pe scena pariziana in piesa “Verisoara din Varsovia” unde Elvira interpreta rolul Soniei. El a angajat-o, in 1923, la Teatrul De la Michodière din Paris, cu toate ca ea nu vorbea fluent si corect limba franceza. Asta nu a impiedicat spectatorii sa o indrageasca imediat si sa promoveze "L'accent d'Elvira Popescu", transformandu-l in brand personal. Accentul sau unic si "r"-ul puternic o faceau inimitabila. Prestatia scenica a Elvireai nu a fermecat doar spectatorii, ci si criticii au elogiat prestatiile ei, denumind-o  "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré",  "cea mai aristocratica dintre actrite", "extraordinara", "vulcanica". Verneuil a scris piese noi pentru ea: "Ai sa te mariti cu mine ", "Amantul doamnei Vidal ", "Traiasca regele" etc. Spectacolele in care numele ei aparea pe afis se jucau cu casele inchise. Ea a jucat atat in piesele lui Louis Verneuil, dar si in creatiile lui Sacha Guitry, Henry Bernstein sau André Roussin. Unele dintre piesele in care ea a avut rolul principal au inregistrat si 2000 de spectacole, un record greu de egalat in lumea teatrala. A jucat in numeroase piese de teatru printre care "Verisoara din Varsovia", "Tovaritch", "Masina infernala" si "La contessa", dar si in 26 de filme printre care "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil" etc. Printre filmele in care a jucat se numara  “Plein soleil”, din anul 1959, in regia lui Rene Clement, film in care a jucat alaturi de Alain Delon si Maurice Ronet. In 1960, a jucat in “Austerlitz” in regia lui Abel Gance, alaturi de Martine Carol si Pierre Mondy. 
Louis i l-a prezentat pe cel de-al treilea si ultimul ei sot, baronul Maximilien Sébastien Foy, cu care Elvira s-a casatorit in 1934, devenind contesa De Foy. Acesta s-a simtit tradat si a plecat in America, unde a ramas pana la sfarsitul razboiului. Barfele care au rezistat timpului povestesc despre puternica depresie peste care Louis nu a putut trece si s-a sinucis, taindu-si beregata. In 1952,  trupul lui neinsufletit a fost gasit intr-o camera a Hotelului Terminus - Saint Lazare. Ziarele au descris in detaliu acest incident, spre marea disperare si durere a Elvirei care nu incetase sa il iubeasca, desi era casatorita. Scriitorul a lasat in urma lui trei testamente, scrise la distanta de cateva zile, unul de celalalt, pe parcursul lunii octombrie 1952. Desi primul si ultimul testament erau scrise in favoarea Elvirei, aceasta a trebuit sa se judece cu Clara Tambour, inainte de a intra in posesia mostenirii lasate de el. Elvira a stiut sa isi urmareasca parcursul profesional cu o tenacitate greu de imaginat. Era o femeie frumoasa care se incapatana sa se metamorfozeze, pastrandu-si charm-ul si sex-appeal-ul intacte. In august 1935, la receptia organizata in cinstea casatoriei fiicei sale, Tatiana Athanasescu, devenita doamna Guillaume Lecointre, ziarele mondene scriau:  "Elvira Popesco arata mai degraba ca o tanara mireasa, decat ca o soacra tanara". Parisul o adora si o rasfata, desemnand-o printre cele mai pretuite vedete frantuzesti, mai populara decat Greta Garbo. Mariajul cu baronul a introdus-o in cercurile nobiliare frantuzesti, iar cand sotul ei a fost ridicat la rang de conte, dupa moartea tatalui lui, Elvira a devenit contesa. La scurta vreme, sotul ei a decedat, lasandu-i o avere impresionanta si o proprietate deosebita la Mezy, care a devenit locul unde se organizau receptii fastuoase. In salonul ei de pe Strada Foch, din Paris erau prezenti: dramaturgul Andre Roussin, bancherul Guy de Rotschild, politicienii Jacques Chirac si Valery Giscard d'Estaing, designerul Pierre Cardin, renumiti actori, politicieni si academicieni. In 1956 a fost numita director al Teatrului din Paris, iar in 1978 a preluat conducerea  Teatrului Marigny. A interpretat multe roluri si i-a avut ca parteneri pe Alain Delon si Claudia Cardinale. A fost numita membru al Legiunii de Onoare in 1970 si a fost ridicata la grad de comandor in 1989. 
La 93 de ani  i-a fost decernat Premiul Molière pentru cea mai buna actrita de catre asociatia actorilor francezi. Tototdata a fost medaliata de doua ori  cuordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai respectate distinctii ale statului francez. Una dintre salile Teatrului Marigny din Paris ii poarta numele, iar cinematograful Institutului Francez din Bucuresti se numeste "Elvira Popesco". A incetat din viata pe 12 decembrie 1993, la venerabila varsta de 99 de ani, la Paris , si a fost inmormantata in Cimitirul Père-Lachaise.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.