Caruso al Vienei - Traian Grozavescu

Sper ca banatenii isi mai aduc aminte de renumitul tenor din perioada interbelica Traian Grozăvescu, care starnea ropote de aplauze la scena deschisa intre anii 1923-1927. Traian Grozavescu s-a nascut in data de 21 noiembrie 1895, la Lugoj, fiind fiul lui Costi Grosavescu, functionar al Comitatului din Teregova si al Ernestinei Serbul, de origine sarba. Tatal sau activa in corurile lugojene, iar fiul il insotea la repetitii atunci cand i se permitea. Se zice ca insusi Ion Vidu l-ar fi remarcat si l-ar fi cooptat in corul pe care maestrul il coordona. Tanarul s-a remarcat de tanar prin calitatile sale vocale, de aceea nu a fost o surpriza pentru nimeni cand, tanar student in cadrul facultatii de drept din Budapesta, acesta s-a inscris si urmat cursurile de canto din cadrul Academiei de Muzica la clasa profesorului Schick. Studiile sale au fost intrerupte pe perioada razboiului, timp in care Grozavescu a fost trimis pe frontul italian ca ofiter de artilerie in armata austro-ungara. Legenda spune ca in timpul luptelor dintre italieni si armata imperiala, “ intr-un moment de liniste a tunurilor, a inceput sa cante Ave Maria”, cand sanitarii scoteau ranitii din transee, iar vocea sa ar fi adus linistea in ambele tabere. Cand cantecul s-a incheiat, ropote de aplauze si urale au izbucnit  din ambele tabere, italienii strigand din toti plamanii: “Vivat austriaci!” Dupa incheierea razboiului, adica in 1919, acesta si-a finalizat studiile si a debutat ca artist vocal la Opera Romana din Cluj, unde a cantat alaturi de Dimitrie Popovici Bayreuth, Constantin Pavel si Ionel Crisan. Primul sau rol a fost Pinkerton din opera „Madame Butterfly”.  Atunci, Opera din Cluj era condusa de catre concitadinul lui, compozitorul Tiberiu Brediceanu. In acea perioada a cantat pe scenele operelor din Bucuresti, Timisoara, Oravita, Arad si Lugoj, perfectionandu-si tehnicile muzicale, inregistrand succes la public si castigand notorietate.

Tot atunci a cunoscut-o pe Aca de Barbu, solista a Operei din Cluj, iar intre cei doi s-a infiripat o iubire care nu a rezistat timpului. Desi cei doi aveau pasiuni comune si incercasera inclusiv sa isi stabileasca niste proiecte comune de infaptuit in viitorul pe care incercau sa si-l construiasca impreuna, se pare ca dragostea nu a fost suficienta cat sa ii tina impreuna. Aca de Barbu avea sa implineasca unul dintre visele lor comune: de a infiinta Opera din Timisoara si chiar a fost prima directoare a acestui edificiu cultural. Dar Grozavescu a ales sa puna cariera muzicala mai presus de dragostea pentru Aca si a decis sa plece la Viena, unde a cunoscut-o pe frumoasa Nelly Kovesdy, casatorita atunci cu maiorul de origine romana Dimitrie Caltun cu care avea un copil, Renee. Nelly avea sa divorteze imediat ce l-a cunoscut pe tanarul artist roman. In februarie 1923 a plecat la Viena, debutand ca artist al Volksoper (Opera Populara din Viena) in spectacolul "Paiate" de Leoncavallo, avandu-l ca partener de scena pe Jean Athanasiu. In scurta sa cariera artistica a fost angajat al Operelor ( Volksoper si Staatsoper) din Viena, Berlin si Budapesta, unde a evoluat ca prim tenor. A evoluat , de asemenea, pe scenele din Praga, Brno, Oslo, Salsburg. Fiind tenor dramatic a avut sansa sa interpreteze roluri la care altii doar visau: Mario Cavaradosi din “Tosca”, Canio din “Pagliaccio”, ducele din “Rigoletto” sau Rudolf din “Boema”. A cantat alaturi de mari artisti precum Selma Kurz, Lotte Lehmann, Viorica Ursuleac, Leo Slezak, Ada Polekova, Alfred Piccaver, Lotte Lehmann, Maria Jeritza si altii.

In februarie 1927, cand, profesional, se afla in plina ascensiune, vocea sa plina a subjugat pentru ultima oara melomanii vienezi care ocupasera lojele Operei de Stat. Interpreta “La Donna e Mobile” in rolul Ducelui din “Rigoletto” alaturi de celebrul artist rus Baklanoff. Nici macar el nu stia ca acesta avea sa fie ultimul sau spectacol. Era incantat de invitatia pe care tocmai o primise si confirmase intentia de a canta pe scena Metropolitan Opera din New York. In acea perioada, sotia lui doar adusese pe lume o fetita, Mira Demeter Grozavescu, si se presupune ca suferea de depresie postnatala , pe langa existenta unor  probleme de instabilitate psihica despre care cei din anturajul cuplului stiau de dinainte. Succesul pe care tanarul tenor l-a bifat spectacol dupa spectacol generase multe tensiuni conjugale si artistul trecuse cu vederea crizele de gelozie tot mai violente si mai dese pe care Nely Koveszdy le facea. Sora lui, Olga, a fost invitata la Viena sa ii tina companie sotiei sale pe perioada cat acesta avea sa fie plecat in turneu in America si sa o ajute in activitatile casnice. Traian a ramas ferm in decizia lui de a nu-i permite sotiei sa il insoteasca in acest turneu. Nici organizatorii nu agreau ideea ca artistul sa fie insotit de catre consoarta, tocmai datorita crizelor pe care aceasta le facuse in turneele trecute. Nelly a profitat de absenta sotului ei de acasa si si-a facut bagajele, hotarata sa il insoteasca in turneu. La intoarcerea acestuia acasa, a urmat o cearta aprinsa intre cei doi, Traian somand-o sa isi scoata hainele din geamantane. Nely a incercat sa gaseasca o explicatie refuzului si a crezut cu tarie ca nu putea fi vorba decat de o alta femeie in viata lui, de vreme ce acesta urma sa fie insotit in turneu de o alta artista de notorietate cu care urma sa evolueze pe scema metropolitana, Maria Jeritza.

Iritata de momentul in care Traian isi facea bagajele, dar si de lipsa unor certitudini care sa ii redea linistea interioara, aceasta l-a impuscat de la spate, in ceafa, sub privirile inmarmurite ale Olgai, sura lui. Tenorul a murit pe loc, iar veste s-a raspandit ca fulgerul in toata Viena, Apoi in Austria, Romania si restul lumii. Vienezii au organizat o ceremonie funerara impresionanta. Dricul mortuar era tras de sase cai superbi si a purtat corpul neinsufletit al tenorului de la Wahringer Strasee, de-a lungul Ring-ului, pana in fata Operei unde Franz Schalk si intregul personal si-au luat ramas bun de la corpul neinsufletit.

Pe drumul catre tara, sicriul lui a fost insotit de mama lui , iar trenul care il aducea acasa a oprit in fiecare statie ca toti cei care l-au iubit sa isi poata lua ramas bun de la marele artist. Sicriul a fost inmormantat in cimitirul din orasul natal, in Lugoj. Tenorul avea 31 de ani.

Multi au fost scandalizati de faptul ca sotia nu a fost pedepsita pentru aceasta crima niciodata. O cariera fulminanta fusese inrerupta intr-un mod absurd si nejustificat de gelozia unei femei geloase. Imi place sa crec ca sotia lui intr-adevar suferea de depresie postnatala, iar dragostea ei imbracase forme disperate, obligand-o la gesturi regretabile si de neiertat. Ideea este ca in acea perioada, legistatia austriaca nu considera omorul pasional o crima. Mai in joaca, mai in serios, probabil era considerat amor in toata regula. Sincera sa fiu, prefer aceasta interpretare romantica si desueta tendintei actuale de a considera casnicia o afacere de viitor. Rudele tenorului sustin ca Nely ar fi scapat nepedepsita datorita unor legaturi amoroase pe care le-ar fi avut cu avocatul ei. Nimeni nu a putut demonstra acest lucru, iar dupa achitarea ei, Nely a disparut definitiv din atentia publica. Filaret Barbu spunea ca vocea lui “are sclipiri de diamanteca o spada flexibila de Toledo”.

Pentru cei care asteptati primavara sa mergeti la Viena, ar trebui sa vizitati casa in care celebrul tenor a fost ucis. Cladirea se afla pe strada Lacherfelderstrasse nr. 62, loc marcat de placa memoriala amplasata pe fatada cladirii si realizata de catre sculptorul Ludovic Lichtfuss din Jimbolia