Prizonier in trecut: Aurora Fulgida

In perioada interbelica era suficient sa ai titlu nobiliar, sa fii frumoasa si talentata si sa frecventezi un salon literar de bonton ca sa faci parte din high class-ul oricarei capitale europene. Romanecele aveau ceva in plus: erau considerate exotice si asta nu neaparat datorita charm-ului lor indubitabil, educatiei sau frivolitatilor de salon, ci mai cu seama pentru faptul ca Romania era considerata o tara indepartata, exotica. Probabil ca nici atunci europenii nu se-mpiedicau prea des de Romania si o cautau cu indiferenta pe harta Europei, plictisindu-se inainte sa o gaseasca. Un lucru ramane cert: ca erau considerate fascinante datorita frumusetii si educatiei lor. Si cum o peveste savuroasa traieste mai mult decat personajul care a creat-o, astazi voi vorbi despre Aurora Fulgida. 

Pe numele sau real Aurelia Ciocanescu, ea  s-a nascut pe 27 august 1880 in Bucuresti, in cartierul Uranus, alcatuit din case frumos aranjate dupa arhitectura tipic pariziana si care, din pacate, astazi nu mai exista. Provenind dintr-o familie buna in care regulile si convenientele sociale trebuiau respectate, Aurora a beneficiat de privilegiile clasei sociale din care facea parte. Era o lume romantica in care lumea buna se intalnea la  Capsa sau Union. Era perioada in care marii artisti din Europa urcau pe scena Teatrului National, avand cate trei spectacole pe zi. Aurora se uita cu ochii mari la aceasta lume colorata si se simtea atrasa de mirajul unei lumi interzise. Pentru o fata de familie buna, a fi actrita sau dansatoare era acelasi lucru cu a fi curtezana. Cand in 1896 a fost difuzat primul film in Bucuresti, Aurelia si-a decis  destinul. Avea atunci 17 ani. 

Fire rebela si cu mintea bulversata de vise,  a fugit de-acasa, alaturandu-se unei trupe de teatru amblunat de mana a doua, aflata in turneu prin Europa. Visa sa devina o actrita si o dansatoare celebra. Plecase in lume cu dorinta sa o cucereasca si sa si-o astearna la picioare. Probabil ca si-a dorit atat de mult, incat dorinta i s-a implinit: avea sa devina cea mai stralucitoare diva a filmului mut  sud-american. La inceput a ajuns la Milano unde s-a angajat ca dansatoare intr-un cabaret si unde a fost figuranta timp de 2 ani de zile. O revista braziliana ii luase un interviu sumar cu privire la activitatea ei din Italia unde noaptea dansa, iar ziua lua lectii de actorie si balet, platindu-si orele cu bruma de bani castigati cu efort. Asta pana intr-o zi in care un impresar italian a vazut-o atat pe ea, cat si flacara ei interioara care cucerea si subjuga sala. Atunci a bagat-o intr-o trupa serioada de actori care pleca in turneu in Europa si in Argentina. 

Numele sau pe afis a ajuns in scurt timp sa umple salile de spectacol. Iar din Buenos Aires pana la Rio de Janeiro nu a mai fost decat un pas. Intr-o zi, i-a batut in usa cabinei un barbat elegant, in jur de 40 de ani, care i-a oferit rolul vietii ei, sansa de a deveni celebra. Acesta a fost Antonio Leal, un fotograf portughez care scria scenarii, filma, monta, developa. Era un cineast si un regizor desavarsit, care a turnat primele filme facute vreodata pe continentul sud-american. In 1916 a primit primul  rol principal in filmul “Luciola”, regizat de Franco Magliani. Filmul fusese facut dupa romanul unui mare scriitor brazilian, José Martiniano de Alencar. 

Aurora a acceptat rolul in pofida scenariului indraznet, interpretand un rol senzual, care a transformat-o peste noapte intr-o diva. Era perioada de inceput a filmului mut, in care miscarea, privirea, gestul, mimica, totul era limbaj non-verbal.  Aurora seducea cu  privirea absenta, de felina somnoroasa si nazuroasa, iar frumusetea ei rapitoare innebunea  barbatii si scandaliza femeile din inalta societate braziliana. Rolul pe care Aurora l-a jucat era acela al unei femei mondene, a carei dragoste este luata in derandere de catre partener, pana in momentul in care  aceasta s-a urcat pe o masa in timpul unui dineu si si-a  aruncat hainele de pe ea in vazul tuturor celor prezenti. Scena a facut furori si a generat un imens scandal, dar Aurora s-a transformat dintr-o necunoscuta o mare actrita. Nume celebre ca Lyda Borelli sau Francesca Bertini au cazut in umbra Aurorei. Incepuse vremea ei!. 

Acesta a fost mementul lansarii si timp de 10 ani a dominat intreaga cinematografie braziliana. A jucat in Roza care-si pierde petalele, in Datoria de a iubi si multe altele. Lumea o adula, politicientii ii cautau compania, producatorii o curtau si rasfatau, iar barbatii cadeau rapusi de pasiuni fulgeratoare. Criticul si regizorul Corneliu Medvedev o descria pe Aurora fara sa faca economie de epitete astfel: 

 „Era de o frumuseţe răpitoare. Ochii ei erau întunecaţi, adânci, misterioşi, era în ei o tăcere, o aşteptare, o promisiune, ceva tulburător, care-i făcea pe bărbaţi să încremenească în prezenţa ei. Avea o nelinişte tăcută, care exploda uneori, în accese de o energie formidabilă, avea o prezenţă extraordinară, şi în acelaşi timp, părea dusă pe altă lume. Avea piele albă şi părul negru adânc, dar ochii, mai ales ochii, o făceau să fie ceea ce era Parea ca este o fiinta cladita in jurul ochilor." 

In Rio l-a cunoscut pe Francisco Serrador, posesorul unui imens imperiu cinematografic in toata America latina. Desi mai mare decat ea cu 20 de ani si casatorit, ei aveau sa ramana impreuna pana la sfarsitul vietii lor.  Francisco Serrador i-a daruit o vila extravaganta pe bulevardul Amaro, din Rio, unde ea a locuit pana la moartea sa si unde si-a deschis un salon romanesc pentru toti politicienii, artistii si diplomatii brazilieni. Usa lor era larg deschisa pentru toti romanii aflati in exil, printre care se numara si  ex-regele Carol al-II-lea, deja casatorit cu Elena Lupescu. Povestea adulteriana de amor regal terminata intr-un scandalos mariaj fascina intreaga lume, iar Aurora se simtea privilegiata de prezenta celor doi protagonisti in salonul ei romanesc. Printre cei care frecventau salonul Aurorei se numarau: scriitorul Duliu Zamfirescu, Gheorghe Marinescu, marele neurolog, ministrul de externe Mihail Manoilescu, pictorul Eustatiu Stoenescu, poetii Stefan Baciu si Faust Bradescu, soprana Haricleea Darclé, cantareata de opereta Florica Cristoforeanu, mezzo-soprana Elena Teodorini. Aurora purta straie romanesti, etaland frumoasele camasi traditionale romanesti si esarfele de borangic. Pe imensele sale terase se aduna toata lumea buna din Rio. Cand doreau sa fie singuri, se retrageau la cealalta resedinta a ei, pe Insula Guvernatorului, o vila cocheta ridicata pe malul oceanului, daruita tot de Francisco. In 1929, cand era filmului mut a apus, Aurora a ales sa se retraga din lumina refectoarelor. Desi Francisco s-a stins prin anii '60, Aurora Fulgida a murit in anul 1970, in casa daruita de iubitul ei Francisco Serrador. 

Desi numele ei a ramas in istoria filmului sud-american, in Romania prea putini stiu cine a fost. Am tinut sa spun aceasta poveste ca sa nu se piarda, dar mai cu seama sa nu moara! Pentru ca au fost multi romani care au facut cinste Romaniei dincolo de hotarele ei, iar istoria lor trebuie sa nu dispara.