Sa asteptam ca sufletele noastre sa ne-ajunga din urma

Exista o istorioara despre un grup de cercetatori  europeni care au plecat in expeditie prin Tibet. Cand au ajuns acolo, au angajat impreuna un serpas, care sa-i calauzeaza in traseele ce le aveau de urmat. Dis de dimineata, decisi  sa ajunga intr-o singura zi la tabara unde erau asteptati, au tot grabit urcusul, indemnandu-si insotitorul sa grabeasca pasul si refuzand orice indemn de a face un popas. Dupa multe ore de urcat, tibetanul s-a oprit tacut, s-a asezat pe o piatra si a inchis ochii. Cercetatorii l-au intrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au amenintat ca nu-i mai dau nici o plata, daca nu se ridica imediat sa-i calauzeasca spre locul de innoptat. Dar calauza a ramas nemiscata. Dupa o buna bucata de vreme, acesta a deschis ochii, s-a ridicat scuturandu-si hainele si a pornit cu pas linistit spre culme. Acestia l-au urmat, muti de uimire. Dupa o vreme, cineva a rupt tacerea si l-a intrebat ce l-a facut sa se opreasca  si ce l-a determinat, pana la urma, sa reia urcusul.

Serpasul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia sa ne oprim si sa asteptam pana ne ajung din urma sufletele, altfel calatoria noastra n-ar fi avut sorti de izbanda.“

Povestea aceasta aminteste de o alta, tot despre un tibetan care plecase,  singur, spre un templu aflat   in varf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie torentiala brazdata de fulgere si tunete. Omul a gasit un han unde sa se adaposteasca, abia dupa ce se lasase demult intunericul peste culmi. A schimbat cateva vorbe cu hangiul, a mancat frugal si s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziua si calatorul era gata de drum. Hangiul s-a uitat pe fereastra, a vazut cum toarna cu galeata si l-a intrebat: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prapad afara, n-o sa apuci sa ajungi nici pana la urmatorul han, daramite sus, la templu! Stai sa se opreasca ploaia.“ Drumetul a deschis usa si i-a raspuns din prag: „Nu-ti face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, asa ca picioarelor mele le este usor sa-l urmeze.“

Intelepciunea tibetana are darul de a ne suprinde mereu, pentru ca este exprimata in cuvinte simple si in pilde graitoare de la sine. Dar nu pot sa nu ma-ntreb daca sunt sau nu in acord cu propriul meu suflet. Sa nu-i permit trupului sa o ia la goana si sa imi piarda sufletul pe drum. Pentru ca este posibil sa ma rup de esenta propriului meu destin si sa ratacesc drumul catre culmea la care aspir. Dar cum o intrebare naste alta, ma-ntreb  ce se-ntampla cand corpul nu poate tine pasul cu frenezia sufletului tau? Si unde se afla, in aceasta ecuatie a propriului nostru destin,  ratiunea, vointa, curajul si putinta cu care incercam sa impingem destinul inaintea clipelor ce ne tin fortat pe loc ?  Si de ce tocmai sufletul sa fie calauza in demersul temerar de a te lua la tranta cu viata? Ce forta il impinge de la spate ca sa ne oblige pe noi ca intreg sa ajungem la capatul unui destin harazit? Am credinta ca fiecare se naste cu un scop, dar drumul catre el este supus nenumaratelor teste generate de obstacolele pe care suntem obligati sa le trecem, de oamenii carora le permitem sa ne transforme in bine sau in rau, de deciziile pe care le luam. Ganditi-va ce sansa extraordinara v-a oferit viata daca ati crescut intr-o familie iubitoare sau daca aveti un partener pe a carui intelegere si toleranta puteti conta. Ce sansa extraordinara ati avut daca sufletul a fost in acord cu trupul vostru si au mers impreuna in acea armonie extraordinara harazita celor buni. Pentru ca trupul nu iti garanteaza sufletul pe masura lui. Oamenii se pot naste cu un trup diform in care sa se ascunda un suflet mare. Dar ce te faci cand destinul iti harazeste un trup frumos si-un suflet had?  Sau ce noroc pe capul celor care se nasc cu un suflet mare intr-un corp minunat? Cum poate un suflet mic sa se ridice la inaltimea sufletelor mari?

Este saptamana Pastelui si indemnul meu este sa ne asteptam sufletele sa se intoarca acasa.

Sa va bucurati de caldura familiei pe care cu truda si rabdare ati construit-o si sa va oferiti momente de ingaduinta pentru voi cand viata va pune la-ncercare.