Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

marți, 27 martie 2012

Un print pentru Timisoara - Printul Eugeniu de Savoya

In opinia mea, Banatul nu ar fi cunoscut niciodata gloria de care s-a bucurat, daca destinul nu i-ar fi intersectat drumurile  cu trei mari personalitati : Printul Eugeniu de Savoya, Contele Claudius Florimund Mercy si arhitectul Székely László. Primul este cel care a eliberat Banatul de ocupatia otomana, al doilea este cel care a intocmit planul de sistematizare al orasului Timisoara si a transformat asezarea intr-unul dintre cele mai moderne orase ale imperiului austro-ungar,  iar cel de-al treilea este creatorul Timisoarei moderne de astazi.  Printul Eugeniu de Savoya este un personaj controversat, numit de unii eliberatorul Timisoarei de sub ocupatia turceasca, iar de altii  un alt cuceritor al orasului. Cert este un singur lucru: ca-n istoria moderna europeana, acesta a jucat un rol important, influentand destinele mai multor tari. 


Personajul istoric Eugen de Savoia-Carignano sau Eugeniu de Savoya sau Prințul Eugen,  s-a nascut in data de 18 octombrie 1663 la  Paris si a murit in somn, acasa,  in data de  21 aprilie 1736 la varsta de 72 de ani . El a  fost unul din cei mai renumiti feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman, care a avut un rol deosebit in impunerea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, cat si recunoasterea Casei de Habsburg în plan european. Printul a fost fiul unei familii  aristocratice provenita din Italia, tatal lui fiind Eugen Mauriciu de Savoia-Carignano, iar mama sa,  Olimpia Mancini,  care era nepoata cardinalului Jules Mazarin. Originile sale  au condus la obtinerea a numeroase privilegii pentru micul print, care a avut astfel prilejul sa creasca în anturajul regelui Ludovic al XIV-lea. Desi initial i se pregatise o cariera clericala, la varsta de 19 ani a fost orientat catre cea militara. Deoarece era mic de statură si nu era tocmai un barbat aratos, Louis XVI  a respins intrarea sa in armata franceza, motiv pentru  care, cariera sa militară  nu a inregistrat evolutii spectaculoase în Franța. El  a emigrat la Viena, unde a intrat în serviciul Casei de Habsburg, devenind astfel ofițer al Sfântului Imperiu Roman, împreună cu bunul său prieten Ducele de Marlborough. Cei doi generali erau cunoscuți sub sintagma „un suflet în două trupuri”. Războiul împotriva otomanilor i-a oferit șansa afirmarii sale la curte, devenind unul dintre consilierii de neinlocuit ai împăratului Leopold I. In istoria austriaca, reputatia sa este singulara si de neegalat. El este cel care a luptat pentru iesirea Imperiului Habsburgic de sub ocupatia franceza, a participat la luptele ce se desfasurau pentru despresurarea Vienei impotriva turcilor, la eliberarea statelor din Europa centrala de ocupatia turca instalata de mai bine de un secol si jumatate, a fost implicat în luptele pentru succesiunea pentru tronul Poloniei sau cel al Spaniei, a luat parte la expeditiile militare desfasurate în nordul Italiei. Eugeniu de Savoya a fost incununat astfel de glorie si a fost rasplatit cu onoruri, fapt care l-a ajutat sa stranga o avere imensă. Timp de sase decade, el a luptat si servit sub trei imparati: Leopold I, Joseph I si Charles VI
In timpul vietii sale, a cumpărat, între 1693 și 1721, mai multe terenuri care au insumat o suprafaţă de 155.000 de metri pătrați. După izgonirea turcilor din Ungaria, Banat și Transilvania, el a demarat lucrarile de construire a complexului Belvedere, care trebuia sa adaposteasca impresionanta sa colecţie de arta, cat si vasta sa bibliotecă, care avea să puna bazele, mai tarziu, Bibliotecii Naționale a Austriei.


L-a insarcinat apoi pe arhitectul Curții Imperiale, Johann Lucas von Hildebrandt, un foarte cunoscut arhitect baroc al perioadei respective, sa ridice in acel loc reşedinţa sa de vară. Desi Johann von Hildebrandt era austriac, decoratiunile au fost create de artisti italieni. În timpul vietii sale, Eugeniu de Savoya a locuit în Palatul Inferior (Palatul de jos), in vreme de Palatul Superior (sau Palatul de sus) a fost construit pentru actiunile de protocol. Cele doua amplasamente erau unite printr-o grădină pusa in valoare de numeroase fântâni, grupuri statuare și garduri vii ornamentale.
Palatul de jos gazduia camerele generalului Eugen de Savoya, apartamente unde sunt prezentate splendorile aristocrate prin Sala Grotescului, Camera de Aur si Galeriile de Marmura. In grajdurile palatului erau ingrijiti cei mai buni 12 cai ai generalului. Dupa moartea printului, toate averile sale au fost mostenite de catre nepoata sa, printesa Victoria de Savoia - carignan, care, ulterior, a decis sa vanda intreg ansamblul imparatesei Maria Tereza. Ultimul locatar al palatului a fost arhiducele Franz Ferdinand din casa Habsburg, care a fost asasinat in 1914. Eugeniu de Savoya a fost unul dintre cei mai reputati lideri militari din acele vremuri, precum si unul dintre cei mai bogati oameni din Europa ai acelei perioade. El a jucat un rol important in istoria orasului nostru, considerat un punct strategic pe harta Europei, in vremea ocupatiei otomane. Astfel, după victoria de la Petrovaradin asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoya decide cucerirea cetății Timișoara. 

Sase zile mai tarziu, prințul Eugeniu de Savoya intra pe Poarta Forforosa într-o cetate grav avariata dupa tirul bombardamentelor la care fusese supusa. În 21 octombrie 1716 prinţul Eugeniu de Savoya i-a propus împăratului Carol al VI-lea ca Banatul să fie organizat şi guvernat in beneficiul Casei Imperiale, si il propune pentru postul de guvernator al provinciei pe generalul contele de Mercy. Cateva luni mai tarziu, proaspatul guvernator Mercy  a înaintat Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timişoarei”. După aprobarea proiectului, s-a întocmit „Comisia de organizare a Ţării Banatului”. În 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administraţia Banatului şi stabilea sediul acesteia la Timişoara. Astfel, ea devenea reşedinţa principalelor structuri administrative si capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice. Până în anul 1751 Banatul a fost guvernat militar.
După ocuparea Banatului de către Habsburgi, principele Eugeniu, atunci proaspat preşedinte al Consiliului Aulic de Război, s-a ocupat de integrarea noii provincii în statul imperial si a elaborat cel dintâi document referitor la statutul Banatului în cadrul monarhiei habsburgice ( Einrichtungswerk). În primii ani după cucerirea Timişoarei de catre armatele conduse de prinţul Eugeniu de Savoya s-au repara fortificaţiile turceşti, s-au construit clădiri noi, s-au asanat mlaştinile şi bălţile,  a fost  săpat canalul Bega si transformat in artera navigabila. Clădirile din interiorul fortaretei au fost dispuse pe un plan de străzi rectangulare tot din raţiune militară. În interiorul cetăţii existau două pieţe: Piaţa Domului, care adăpostea clădirile bisericii şi administraţiei, dar si câteva case private, şi Piaţa Paradei a fost rezervata activitatilor cu caracter militar. Atunci s-au construit: Domul romano-catolic şi Palatul Episcopal, Biserica ortodoxă din Piaţa Unirii, Primăria, Cazarma Transilvaniei. Tot atunci au apărut suburbiile Elisabetin, Iosefin şi Fabric, separate de cetate printr "glacis” (teren neconstruit), care făcea parte din sistemul de apărare al cetăţii. In anul 1781, pe 21 decembrie, împăratul Iosif al II-lea a acordat Timişoarei  statutul „Oraş liber regesc”, statut reînnoit în anul 1790 de catre împăratul Leopold al II-lea. Prin acest statut, orasul beneficia  de avantaje importante care au permis  dezvoltarea activităţilor urbane: a avut proprii sai reprezentanţi în Dietă; si-a ales dregători şi juraţi; a perceput vamă la intrarea şi ieşirea mărfurilor; a organizat târguri anuale şi săptămânale,  a fost scutita de anumite obligaţii fiscale; a avut dreptul la o stemă proprie etc.

După cucerirea Banatului, a avut loc un amplu proces de colonizare. Au fost adusi germani catolici (şvabi) din Würtenberg, Schwaben, Nassau , dar clima neprimitoare a favorizat imbolnavirea acestora de malarie in primele trei luni de la sosirea lor. In timp, ponderea germanilor catolici a ajuns la 50% din totalul populaţiei. Fiind mesteri priceputi, ei au fost pionierii industriei si comertului in Banat.  În Timişoara, şvabii s-au stabilit mai ales în cartierul Fabric, unde au pus bazele meşteşugăritul. Autoritatile austro -ungare, preocupate de bunastarea svabilor trimisi aici, au început reorganizarea a tuturor satelor din Banat, concomitent cu ridicarea altora noi. In cetate nu locuiau decât catolici, in vreme ce populaţia sârbă şi valahă locuia în suburbii. În memoria prinţului de Savoya, în timpul celui de al doilea război mondial a fost înfiinţată divizia Waffen SS de vânători de munte Prinz Eugen, în martie 1942. Daca la Viena a construit Palatul Belvedere ca reședință a sa, la Timișoara a construit casa care îi poartă numele si astazi: casa Printului Eugeniu de Savoya care a reprezentat resedinta sa in Banat. La organizarea noului sistem de aparare austriac, poarta Forforosa cadea in interiorul cetatii, motiv pentru care aceasta a fost daramata. Casa a fost construită în 1817, pe locul porţii Forforosa din vechea cetate turcească prin care Printul a intrat în cetate. Pe frontispiciul clădirii s-a montat stema aflată pe poarta Forforoza, pe care a intrat comandantul suprem al trupelor Eugeniu de Savoya, în 18 octombrie 1716, şi a eliberat cetatea de sub ocupaţia turcească. Casa a fost ridicată din cărămizile fostei porţi, iar deasupra intrării , se afla basorelieful în care este reprodusa imaginea portii Forforosa si care astazi este protejata de sticla. Casa se afla intr-o stare avansata de degradare, iar amintirea acestui mare personaj istoric nu este ilustrata decat prin statuia amplasata pe aleea celebritatilor din Pacul Central.

Desigur, istoria este inteleasa diferit de tarile lumii. Desi nascut si crescut in Franta, austriecii au inteles si apreciat rolul pe care Printul Eugeniu de Savoya l-a jucat in istoria natiunii lor, prin urmare iata statuia pe care acestia au ridicat-o in cinstea memoriei lui, in fata Palatului Hofburg din Viena.
Inevitabil, nu pot sa nu ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Printul ar fi avut proasta inspiratie sa construiasca Palatul Belvedere in Timisoara. Si nu pot decat sa multumesc Celui de Sus pentru faptul ca el se afla in Viena unde bucura sufletele a milioane de turisti. Daca ar fi fost construit la noi, ar fi avut soarta sutelor de case, declarate monumete istorice de forma, deoarece ele au facut si fac in continuare obiectul unor interese personale de afaceri ale edililor locali sau ar fi fost lasate sa se prabuseasca. Evident, locul pe care acestea isi duc veacul este valoros, nu pentru oras, ci tot pentru cei care se tocmesc, in modul cel mai vulgar, pe istoria si mandria acestui oras. Noi, locuitorii Timisoarei, nu putem decat sa fim tristi in continuare (cui ii pasa de tristetea noastra?) si sa ne rugam ca tot ce este de furat in tara asta sa se fure o data pentru totdeauna si sa ne apucam sa reconstruim totul de la capat. Daca vom mai avea puterea, pentru ca sansa de a ne a arata altii cum trebuie sa traim nu o vom mai avea.  Banatul a fost invatat fortat sa invete sa traiasca civilizat datorita ocupatiei austro-ungare. Altfel, ne-am fi balacit in apucaturile balcanice de ale carei naravuri nu reusim sa mai scapam nici in prezent. Iar cand non-valoarea este ridicata la rang de VIP in Romania, nu ne ramane altceva de facut decat sa ne agatam cu disperare si speranta de vremurile de glorie pe care Banatul le-a trait candva.
În urma unui asediu care a durat timp de 48 de zile, la 12 octombrie 1716 , Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea, iar turcii parasesc orasul.

Un comentariu:

  1. De ce vorbiti aici de Imperiul Austro-ungar,cand abia acum Ungaria era si ea eliberata de sub turci de armatele lui Eugen de Savoya.Pana la infiintarea Imperiului Austru-ungar in 1867 mai era cale lunga.

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.