Originea lui Mos Craciun

Originile lui Mos Crăciun incep cu Sfântul Nicolae ( sec. IV ), Episcop de Myra, o zonă din Turcia. Sf. Nicolae a fost un om generos, în special cu copiii. După moartea sa ( 340 A.D. ) a fost înmormântat în Myra, dar în 1087, nişte marinari italieni au furat rămăşiţele sale, ducându-le în Bari, Italia, mărind popularitatea Sf. Nicolae în Europa. Blândeţea şi generozitatea  sa au dat naştere la zvonuri cum că ar fi capabil să înfăptuiască miracole, iar acest fapt  a mărit devoţiunea creştinilor faţă de el. Se spune că era un preot creştin care a devenit episcop de Myra, un oraş din Asia Mică. Tradiţia spune că Sfântul Nicolae umbla prin lume îmbrăcat într-o robă episcopală cu roşu şi alb,  călare pe un măgar, făcând cadouri copiilor şi ajutându-i pe cei nevoiaşi. În tradiţia româneasca el apare pe un cal alb - semn al primei zapezi - şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie privată de lumină şi căldură. Este sprijinul corăbierilor pe care îi salvează de la înec, al celor încercaţi de soartă - văduve, orfani - şi al fetelor sărace, care se mărită greu. Cel mai important atribut al său este însă generozitatea, el fiind cel care le aduce daruri celor mici, pe care îi şi pedepseşte însă, când sunt obraznici şi neascultători, cu proverbiala-i nuieluşă. Se spune că Moş Nicolae are mare trecere pe lângă Dumnezeu, deoarece, când se deschide Cerul la miezul nopţii de Crăciun, el este văzut stând, la masa împaratească,  chiar lânga acesta. Dincolo de jumătatea lunii decembrie, într-un spaţiu sărbătoresc de maximă importanţă pentru creştinism şi viaţa noastră de toata zilele, sălăşluiesc doi fraţi, Moş Ajun şi Moş Crăciun. Divinitatea celebrată în 24 decembrie şi ajunsă, după 365 de zile, la vârsta senectuţii şi a morţii este, în tradiţia românească, Moş Ajun, fratele lui Crăciun.

“Calendarul ţăranului român", legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde traiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care aveau case mari şi multe grajduri. Pe neasteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind "primul creştin", "Sfântul cel mai bătrân", "soţul femeii care a moşit-o pe Maria". Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.  O legendă faimoasă spune că acesta a auzit într-o zi de trei surori foarte sărace care trăiau la marginea oraşului şi care nu puteau să se mărite în lipsa unei zestre de la părinţii lor. Sfântul s-a hotărât să le ajute, dar cum nu vroia să se ştie cine a fost binefăcătorul, noaptea când toată lumea dormea, s-a urcat pe acoperişul casei de unde a aruncat pe coş trei punguţe cu galbeni. Întâmplarea făcea că fetele îşi atârnaseră la uscat şosetele proaspăt spălate înainte de a merge la culcare şi cadourile au căzut taman în ele. Tatăl fetelor a văzut însă cele întâmplate şi, deşi Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Moş Nicolae pentru el.

În tradiţiile germanice, Moş Nicolae era însoţit în drumeţiile sale de servitorul Ruprecht, care punea dulciuri şi jucării în pantofii copiilor cuminţi. Dacă aceştia puteau recita o poezie sau o rugăciune pentru Moş, acesta le oferea un cadou. Dacă nu îşi putea aminti poezia sau nu au fost cuminţi pe parcursul anului, primeau o nuieluşă din partea lui Ruprecht. Copiii foarte neastâmpăraţi riscau să fie luaţi şi vârâţi în coşul mare pe care acesta îl avea întotdeauna la el. În timpul Evului Mediu, au fost construite mai multe biserici în onoarea Sfântului Nicolae prin toată Europa. Celebrarea morţii sale pe 6 decembrie a devenit ziua când se fac cadouri copiilor.
La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului Nicolae a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decât 200 de ani mai târziu.

Povestea acestuia a aprins imaginaţia pastorului american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii săi despre un spiriduş vesel care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicată pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creaţia acestuia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusă şi publicată în întreaga lume. Sf. Nicolaie a devenit sfântul protector al Rusiei, unde era cunoscut după barba sa albă, pelerina roşie şi mitra de episcop. In Grecia era protectorul marinarilor, in Franţa protectorul avocaţilor şi în Belgia era protectorul copiilor şi călătorilor. Mii de biserici din Europa ii erau dedicate, iar prin secolul al XII-lea, a fost creeată de Biserică, în onoarea lui, o sărbătoare oficială. Sărbătoarea Sf. Nicolaie avea loc între 5 şi 6 decembrie şi era marcată prin acte de caritate şi oferire de cadouri. După Reformare, credinţa în Sf. Nicolae a dispărut, dar legenda a fost ţinută în viaţă de Olanda, unde, datorită alfabetului lor,  numele Sf. Nicolae ( Sint Nikolaas ) s-a transformat în Sinterklaas. Copiii olandezi îşi lăsau saboţii lângă sobă, iar Sinterklaas ii răsplătea pe cei buni, lăsându-le bunătăţi în saboţi. Coloniştii olandezi au adus această tradiţie în America secolului secolului al XVII-lea, şi aşa a apărut numele anglican de Santa Claus.
In 1822 Clement C. Moore a compus poemul “A Visit From Saint Nicholas”, publicat sub numele de “The Night Before Christmas”, drept cadou pentru copii săi. In el, îl descrie pe Sfântul Nicolae :

“He had a broad face and a little round belly,
That shook when he laughed, like a bowl full of jelly,
He was chubby and plump, a right jolly old elf,
And I laughed when I saw him, in spite of myself;
A wink of his eye and a twist of his head
Soon gave me to know I had nothing to dread.”

Cel mai cunoscut personaj legat de sărbătorile de iarnă este, fără îndoială, Moş Crăciun. El a apărut în secolul al XIX‑lea, în forma în care îl cunoaştem cu toţii. Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea il converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde,colindele de Crăciun.

Alte legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său. Partea cea mai interesantă pentru copii este venirea Moşului. Acest obicei işi are originile în culturile vestice, unde Crăciunul este de mulţi ani un prilej pentru a face schimb de cadouri. O parte din aceste cadouri sunt atribuite personajului pe care il numim Moş Crăciun. In unele culturi se spune că Moş Crăciun ar fi proprietarul hanului în al cărui grajd s-a născut Iisus. Dându-şi seama că a refuzat să o primească în casă pe Fecioara Maria, Crăciun, căci aşa se numea bătrânul, s-a căit şi a promis să facă în fiecare an cadouri  tuturor copiilor din lume. In unele tări, în special în America Latină (Venezuela şi Columbia, de ex), tradiţia spune că Moş Crăciun este cel care face jucăriile şi  apoi le dăruieşte copilului Iisus care le împarte copiilor.In Europa, legenda spune că Moş Crăciun provenea dintr-o familie olandeză înstarită şi era foarte dedicat cauzelor nobile şi filantropice. Era uşor de recunoscut în roba sa de episcop, în alb şi roşu, împărţind daruri nevoiaşilor.

Ei bine, într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea "A Visit From St. Nicholas" (cunoscută şi ca "The Night Before Christmas") în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni.

În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale. În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia.

Astăzi pare aproape sigur  că Mos Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă al satului lui Moş Crăciun. Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume, nimeni nu ştie. Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula secretă  a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt, ale caror nume sunt Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu. El este deschizătorul de drum în călătoria Moşului spre pământ, deoarece nasul său buclucaş luminează calea ca un felinar. Despre Rudolph s-a scris prima dată în 1939. Părintele său este Robert May. Reniii au fost botezaţi de poetul şi profesorul american de teologie Clement Clark Moore. Se spune că renii ating viteze mai mari decît luminile pomului de Crăciun. În SUA există 34 de locuri ce poartă numele renilor. Dintre acestea, 27 sunt în Alaska.

În 1860, cotidianul american Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într‑un costum roşu, ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, emigrantul german Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a stabilit în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.

În Italia, într‑o emisiune televizată pentru copii, s‑a demonstrat în mod ştiinţific – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui Babbo Natale (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor.

Marele secret al adresei lui Moş Crăciun a fost divulgat în 1927, la un post de radio finlandez, de către Markus Rautio (Uncle Markus), gazda emisiunii Ora Copiilor. El a declarat că Moş Crăciun locuieşte în Munţii Korvatunturi (în traducere Muntele Ureche), care se află în ţinutul Savukoski, la graniţa Finlandei cu Rusia.

Personaje cheie – spiriduşii şi renii lui Moş Crăciun sunt personaje importante în legendele legate de Crăciun. Iniţial, spiriduşii erau nişte personaje rele, care furau cadourile copiilor şi erau deosebit de răutăcioşi. Cultura populară i-a vrut însă buni şi săritori, prin urmare, i-au transformat în ajutoarele Moşului. Moşul vorbeşte multe limbi şi călătoreşte într-o singură noapte în toată lumea, răsplătind copilaşii cuminţi şi dându-le de gândit celor care nu s-au purtat cum trebuie. Spiriduşii sunt în număr de şase şi fiecare are misiunea sa. Shinny Upatree este cel mai vechi prieten al lui Moş Crăciun şi co-fondator al satului secret din Laponia, de a cărui pază se ocupă Pepper Minstix. Alabaster Snowball este administratorul Listei celor Cuminţi şi Neastîmpăraţi, iar Sugarplum Mary este ajutorul soţiei lui Moş Crăciun. Se spune că Moş Crăciun îşi petrece anul în Laponia împreună cu ucenicii săi, iar când se apropie Crăciunul îşi ia cadourile pentru cei care au fost cuminţi în timpul anului şi porneşte cu sania sa magică prin toată lumea. Wunorse Openslae a făcut sania lui Moş Crăciun şi o întreţine pentru performanţe uimitoare.  În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr‑o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca‑Cola.

Desenatorul Haddon Sundblom i‑a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca‑Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca‑Cola foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Moş Crăciun este un bătrîn bun şi blînd, cu barba albă, care aduce daruri copiilor cuminţi. Figura sa a fost inspirată de aceea a lui Moş Nicolae şi chiar numele său american, Santa Claus, este pronunţia engleză a numelui danez al Sfîntului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii îi spun Father Christmas, iar francezii îl numesc Pere Noel. În Romania, în timpul regimului comunist, Moş Crăciun a devenit Moş Gerilă. O data cu promovarea  lui Moş Crăciun, Moş Nicolae a pierdut din popularitate.

Unele ţări au variante proprii când fac referiri la Moş Crăciun:

La Befana, în Italia,

Cei Trei Regi, în Spania, Puerto Rico şi Mexic

Christkindl, în Elvetia şi Austria

Father Christmas, în Anglia

Pere Noel, în Franţa.

Cu toate acestea, figura lui Moş Crăciun, asa cum este ea descrisă în poemul lui Moore, a fost păstrată până în ziua de azi şi e recunoscută de adulţii şi copiii din intreaga lume. Imaginea arhicunoscută a lui Moş Crăciun a fost creeată de Thomas Nast ( 1840-1902 ), care a desenat câte o imagine nouă în fiecare an, începând cu anul 1863. Această imagine a fost standardizată de media publicitară, în 1920.

Noi, românii,  îi sărbătorim pe amândoi, atât pe Sfântul Nicolae, transformat în Moş Nicolae - care aduce dulciuri celor cuminţi şi o nuieluşă celor obraznici - cât şi pe Moş Crăciun. Imaginea unui Moş Crăciun  grăsuţ şi vesel, cu un sac plin de cadouri pentru copiii cuminţi, s-a definitivat în secolul al XIX-lea, deşi cultura europeana nu-l accepta, în unele părţi fiind considerat un semn păgân. Totusi , datorită marii puteri de influenţă a Americii, acesta s-a transformat în Moş Crăciunul de azi.  Imginea bătrânului simpatic care oferă cadouri are în spate o lungă istorie. Obiceiul  oferirii de cadouri, care le amintea credincioşilor de darul făcut lumii de Dumnezeu, dar şi de darurile Magilor, a evoluat spre frenezia cumpărăturilor din zilele noastre. Până în secolul al XVIII-lea practica oferirii de cadouri celor dragi devenise adânc înrădăcinată. Din punct de vedere religios, obiceiul le amintea credincioşilor pe de o parte de darul făcut lumii de Dumnezeu: un Mântuitor care avea să spele omenirea de păcate, iar pe de altă parte de cadourile oferite de către Magi noului-născut.

Crăciunul în lume

In Suedia (dar şi în Danemarca, Finlanda, Croaţia şi Bosnia de astăzi)  înainte de apariţia creştinismului, suedezii celebrau „midvinterblot” în noaptea solstiţiului de iarnă. Cuvântul s-ar traduce  “iarna-sange” cu referire la sacrificiul uman, dar  şi la cel animal. Ritualul  se desfăşura în locuri sacre, drept urmare, fiecare biserică veche din Suedia a fost clădită pe  locurile de sacrificiu. Această tradiţie păgână a fost abandonată în jurul anului 1200 d.C. datorită, în mare parte,  misionarilor. Cea mai lungă sărbătoare din Suedia este Crăciunul. Celebrarea începe în data de 13 decembrie cu Ziua Luciei (legenda spune că este cea mai lungă noapte a anului, când, atât omul, cât şi bestia  sunt înfometate). Pomul de Crăciun nu este adus în casele din Suedia decât cu o zi sau două înainte de ziua cea mare. In 24 decembrie, după o cină copioasă, este aşteptat Tomte, spiriduşul Crăciunului,  care trăieşte în subsolul caselor. Tomte este cel care aduce daruri copiilor, iar aceştia deseori lasă peste noapte o farfurie cu mâncare ca să potolească foamea spiriduşului. Suedezii merg la biserică în dimineaţa de Crăciun. Spiritul sărbătorilor durează până în data de 14 ianuarie, ziua lui Knut, când brazii sunt goliţi de ornamente.

 In Scandinavia se sărbătorea solstiţiul de iarnă pe toată durata lunii ianuarie. Oamenii se bucurau că zilele încep să devină mai lungi şi mai luminoase, că  greul iernii a trecut. Taţii şi fiii aduceau acasa câte un buştean mare şi toată familia sărbătorea atâta timp cât buşteanul ardea, ceea ce dura uneori aproape o lună. Scandinavia păgână sărbătorea un festival de iarna numit Yule, care începea pe la sfârşitul lui Decembrie şi se termina la începutul lui Ianuarie. Deoarece partea nordică a Europei, a fost creştinată ultima, tradiţiile sale păgâne au avut o influentă mare asupra Crăciunului. Scandinavii numesc Crăciunul Jul. In engleză, cuvântul Yule e sinonim cu Crăciunul, iar folosirea acestui termen a fost înregistrată prima oară în 900.  In Scandinavia, predecesorul lui Moş Crăciun a fost Odin, zeul suprem în mitologia nordică. Acesta era descris ca un om înalt cu barbă mare şi despre care se spunea că obişnuia să călătorească pe cer în timpul solstiţiului de iarnă, hotărând cine va muri şi cine va prospera în anul următor. În ajunul sărbătorii Yule, copii îşi umpleau încălţămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora.

Noaptea ridichilor se sărbătoreşte în Oaxaca, Mexico, în fiecare an, în data de 23 decembrie. Sărbătoarea datează de la jumătatea secolului 19 şi comemorează aducerea ridichiei de către coloniştii spanioli pe pământul mexican. Ridichile în această regiune ating proporţii uriaşe şi nu sunt rotunde. Ele au o formă distorsionată datorită solului pietros în care cresc. Aceste forme neobişnuite sunt motiv de inspiraţie pentru artizanii locali care le sculptează în diferite scene inspirate din Biblie şi din legendele aztece.

Coroana de Advent este primul semn al Crăciunului în Germania şi apare în prima duminică a Adventului, cu patru săptămâni înainte de Noaptea Sfântă. Este momentul în care o lumânare roşie se aprinde în fiecare duminică, astfel că, în noaptea de Crăciun, patru lumânări să fie aprinse în fiecare casă. Gospodinele pregătesc o mulţime de prăjituri şi dulciuri, iar  marţipanul, un amestec de zahăr ars cu migdale, nuci şi alune, este nelipsit de pe masa de Crăciun. Marţipanul este modelat în felurite forme astfel încât să semene cu orice fel de mâncare, inclusiv cu fructele, legumele, carnea şi cu micii purceluşi roz care au monezi de ciocolată in gură. Cadourile sunt ascunse cu grijă pânâ în Ajunul Crăciunului.

Crăciunul este pentru locuitorii Franţei un prilej de a reuni familia. In Ajun, copiii işi asază ghetele în faţa căminului şi cu toţii speră ca Pere Noel (Moş Crăciun) să le umple încălţările cu daruri. După slujba religioasă, familiile franceze se întorc acasă pentru a servi cina festivă. In oraş, toate cafenelele şi restaurantele sunt decorate de sărbătoare şi sunt deschise până noaptea târziu. In sudul Franţei pâinea este tăiată în formă de cruce şi este mâncată doar după ce prima bucată a fost oferită unui sărac. Dupa terminarea cinei, conform tradiţiei, trebuie lăsată o lumânare aprinsa pentru a lumina calea Fecioarei Maria. In nordul Franţei, copiii primesc cadourile în data de 6 decembrie,  de ziua Sfântului Nicolae, şi nu în Ziua Crăciunului. 

 

In Italia, La Befana, o vrăjitoare bună, călăreşte o mătură miraculoasă şi intră prin coşurile caselor pentru a aduce daruri celor mici. Legenda spune că La Befana era acasă şi mătura podeaua când cei Trei Crai s-au oprit şi i-au spus să meargă cu ei să-l vada pe copilul Iisus. Deşi iniţial ea a refuzat invitaţia, după ceva vreme, ea s-a răzgândit, insă era prea târziu. Astfel, pâna în zilele noastre, în fiecare ajun al Crăciunului, La Befana pleacă de acasă să-l caute pe Pruncul Sfânt, lăsând daruri fiecărui copil, din fiecare casă.

Americanii au transformat bătranul in costum rosu într-un moş plinut şi jovial care coboară pe hornul şemineelor pentru a lăsa daruri în şosete şi apoi pleacă cu o sanie trasă de opt reni.
In Hawaii ajutoarele lui Moş Crăciun sunt „menehunes” , care, conform legendei sunt piticii ce au fost primii locuitori ai insulelor înainte ca acestea să fie cucerite de către polinezieni. Palmierii sunt decoraţi cu flori parfumate şi reprezintă pomul de Crăciun al băştinaşilor din Hawaii.

In Polonia o mare importanţă se acordă primei stele a nopţii de Crăciun care este numită micuţa stea sau „Gwiazdka”, în amintirea astrului care i-a condus pe Maria şi pe Iosif la Bethleem. In noaptea respectivă, toată lumea priveşte cerul cu smerenie şi nerăbdare, fiecare sperând că va fi primul care va exclama: Steaua! In momentul în care aceasta apare pe bolta cerului,  toată lumea se îmbrăţişează şi se felicită. Familiile se reunesc pentru cea mai importantă cină a anului, „Wigilia” . Pentru a respecta tradiţia, sub faţa de masă trebuie întins fân spre aducere aminte că pruncul Iisus s-a născut în iesle. Deşi cina de Crăciun este dedicată familiei, sosirea unui oaspete este considerată a fi purtatoare de noroc. In multe case este păstrat un loc liber la masă în speranţa că un musafir va apărea inopinat. In mod tradiţional, la „Wigilia” nu se serveşte carne. Cu toate acestea, cina este foarte bogată şi copioasă. Ea începe cu ruperea de „Oplatek”, o foaie de plăcintă semi-transparentă, din aluat nedospit, imprimată cu scene din naşterea lui Iisus. Mesenii trebuie să rupă câte o bucată din aceasta şi să o mănânce ca simbol al unirii cu Christul. In unele regiuni, copiilor li se spune că micuţa stea le aduce darurile.

Pomul de Crăciun este numit în China pomul luminii şi este decorat cu beteală din hârtie, cu flori de hârtie şi lampadare. Copiii îşi pregătesc şosetele în speranţa că Dun Che Lao Ren (Moş Crăciun) le va umple cu darurile mult aşteptate.

In Rusia, Sfântul Nicolae este cel care se bucură de recunoaştere. Legenda spune că în secolul 11, prinţul Vladimir a călătorit la Constantinopol pentru a fi botezat şi s-a întors aducând cu sine minunatele poveşti despre miracolele pe care le înfăptuia Sfântul Nicolae din Mira. Sărbătoarea Sfântului Nicolae a durat timp de multe secole până când, odata cu comunismul,  aceasta a dispărut şi a apărut Moş Gerila. Tot înainte de era comunistă, Babuşka era un personaj legendar al Rusiei care aducea daruri celor mici. Ca şi La Befana a italienilor, Babuşka a refuzat să ofere adăpost şi hrană celor trei inţelepti care erau în drum spre pruncul sfânt. Conform legendei, ea încă străbate pământul în căutarea copilului divin şi se opreşte în casa fiecărui copil pe care îl întâlneşte lăsându-i daruri.

Crăciunul în Malta nu este vestit de sosirea zăpezii. Condiţiile meteorologice seamănă cu cele care sunt în Bethleem, locul naşterii lui Iisus. Temperaturile variază de la maxim 19 grade Celsius până la 9 grade. In afara pomului de Crăciun şi a Moşului, care pot fi întâlniţi peste tot în Malta, o particularitate a acestei regiuni sunt leagănele de copii care sunt foarte numeroase şi pot fi găsite în orice casă ca şi în locurile publice. Primul leagăn maltez a fost găsit la mănăstirea călugaritelor benedictine din Midina şi are încrustat anul 1826. Tradiţia privind construirea acestor leagăne în biserici şi case a fost instaurată în secolul al 13-lea de către călugării franciscani. Leagănul în care se spune că s-a născut Iisus a fost adus din Bethleem în secolul al 17-lea şi este păstrat în Basilica Liberiană din Roma.

 

Creştinii, conform tradiţiilor religiilor popoarelor antice, au vrut ca naşterea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, fondatorul religiei creştine, să fie sărbătorită anual în ziua de 25 decembrie. Data acestei sărbători a fost stabilită initial în ziua de 6 ianuarie, când se celebra sărbătoarea primăverii la popoarele din Egipt. Creştinii i-au schimbat semnificaţia, dorind să marcheze cele 3 momente importante: arătarea, Naşterea lui Iisus şi Boboteaza. Ulterior, biserica creştină a hotărât să reducă numărul acestora la două sărbători: Naşterea lui Iisus şi Boboteaza. În anul 354 e.n., conducătorii creştinilor au hotărât în mod oficial ca sărbătoarea Naşterii lui Iisus să fie ziua de 25 decembrie, pentru a înlătura obiceiul sărbătoririi naşterii zeului Mithra, pe care o parte din noii creştini o mai sărbătorea.
De fapt, nici data de 25 decembrie nu corespunde cu ziua de naştere a lui Iisus, pentru că această zi nu era cunoscută de creştini. Initial creştinii sărbătoreau Crăciunul pe 6 ianuarie, mai apoi mutând sărbătoarea pe 25 decembrie, data sărbătoririi vechilor Saturnalii păgâne, fapt contestat de multe feţe bisericesti, impreuna cu nemulţumirea de a serba naşterea, şi nu martiriul, care este data la care un sfânt se naşte cu adevărat în viziunea bisericii. O altă nemulţumire era veselia sărbătorii, considerată păgână.

Multe popoare ţineau sărbători pe 25 decembrie şi 6 ianuarie în cinstea naşterii din fecioare a unor zeităţi, printre acestea numărându-se egiptenii, popoarele germanice, grecii, romanii şi chiar şi arabii.

O altă explicaţie o reprezintă importanţa evenimentelor astronomice (mai ales cele legate de soare) în jurul cărora se organiza întreaga viaţă şi toate activităţile gospodăreşti, deci e şi normal ca sărbătorile să fie şi ele legate de evenimentele astrologice.

Principesa Ileana - un exemplu de prestanta si eleganta

Stiti ca imi place sa scriu despre Casa Regala a Romaniei. Cred ca aceasta inclinatie vine dintr-o nevoie acuta de reafirmare a valorilor autentice romanesti. Din nevoia unui respect care nu trebuie cersit in capitalele europene, a unei mandrii ce nu trebuie recastigata prin umilinte repetate, ca in zilele noastre. Din nevoia unei acceptari a calitatii dincolo de mocirla cuvintelor vehiculate astazi in societatea actuala. Pe vremuri, oamenii isi respectau conducatorii si Romania era un stat respectat, de asemenea. Odinioara, conducatorii gandeau si actionau si pentru oamenii din tara pe care o conduceau. Va mai amintiti discursul Regelui Mihai din Parlamentul Romaniei de acum  un an? Daca nu, ascultati-l acum!

Niciodata nu am auzit un discurs atat de bine conturat, atat de simplu si atat de sincer, atat de emotionant si atat de dens. Imaginati-va pentru o secunda ca intreaga noastra clasa politica ar disparea si in fruntea tarii am avea din nou Casa Regala. Imaginati-va ca, incepand de maine, in locul balacarelei politice dintre Ponta si Basescu sau dintre USL si PDL, ati vedea la TV discursul Regelui Mihai. Antena 3 ar disparea, duelul mediatic dintre antene si B1 s-ar intoarce acolo unde ii e locul, intre rivalitati colegiale, dincolo de oprobiul public. Desi ar trebui sa recunosc faptul ca nu cred ca romanii sunt pregatiti sa mai accepte lucrurile pozitive! Prea ne-am invatat sa ne razvratim impotriva tuturor din 3 in 3 ani! Sa ii taiem capul unuia si sa-l ungem pe celalalt. Si-n final sa nu mai respectam nimic.Sa-i uram pe cei pe care i-am iubit ieri! Sa iertam ce e de neiertat si sa toleram ce nu e de tolerat!

De-asta ma incapatanez si am sa va spun inca o data, si inca o data, de cate ori este nevoie, ca Romania va trebui sa gaseasca puterea de a se intoarce la valorile sale reale si sa inceapa sa reconstruiasca societatea de la capat. Altfel, Romania va fi, peste ani, asemeni satelor de astazi, populate de batranii peste 70 de ani. Fara viitor si fara speranta.

Eu, de fiecare data, cand nu mai am de ce ma agata in ziua de astazi, ma intorc in trecut. Si astazi ma agat cu disperare de Principesa Ileana, una dintre fiicele Reginei Maria. Printesele Casei Regale a Romaniei au fost toate deosebit de frumoase. Uitandu-ne la portretul Reginei Maria, nici nu se putea altfel. Dar sa revenim la eticheta si sa ne comportam ca atare: cu eleganta.

Alteta Sa Imperiala si Regala Ileana, Arhiducesa a Austriei prin casatorie, Principesa de Habsburg - Toscana si de Hohenzollern,  Principesa a României, stareta ortodoxa cunoscuta sub numele de "Maica Alexandra", s-a nascut la 5 ianuarie 1909 in București si a murit la  21 ianuarie 1991, fiind  ingropata  in manastirea "Schimbarea la Față" din Ellwood City, Pennsylvania. Ea a fost fiica cea mica a regelui Ferdinand I al Romaniei si a Reginei Maria. Desi multi istorici sustin versiunea ca tatal sau adevarat ar fi fost Printul Barbu Stirbei, Ferdinand a recunoscut paternitatea si a considerat-o una dintre fiicele lui. De-a lungul vietii sale,  a fost membra multor fundatii de caritate. Dupa instalarea comunismului in Romania, Principesa Ileana, impreuna cu ceilalti membrii ai Casei Regale, a trait in exil o buna parte din viata. Ileana a avut patru frati mai mari: Carol, Elisabeta, Maria si Nicolae, dar si un frate mai mic, Mircea, despre care se spune ca si el ar fi fost copilul Printului Știrbei.  Copilaria ei a fost una deosebita, bucurandu-se de toate privilegiile vietii de la curtea regala, dar a cunoscut si convulsiile unei Europe in continua schimbare: refugierea la Iasi, din fata trupelor germane, exilul dupa instalarea regimului comunist. Ca si surorile ei mai mari, a avut profesori particulari, limbile straine invatandu-le de la mama (engleza si franceza) si tatal sau (germana). Regina Maria si-a crescut toate fetele in spiritul dragostei fata de poporul roman, de traditiile romanesti si cu respect fata de limba romana.

Adolescenta fiind, a urmat cursurile Colegiului Heathfield-Ascot din Marea Britanie. Si-a cultivat talentele native, studiind sculptura cu Ion Jalea si pictura cu Jean Al. Steriadi. A calatorit in intreaga lume , iar faptele bune nu au intarziat sa apara: a fondat Asociatia Crestina a femeilor romane, Asociatia Ghidelor si Ghizilor din Romania etc. Ca si ceilalti copii ai cuplului regal, si Principesa Ileana avea sa uimeasca Romania prin pasiunea sa pentru calarie, automobilism si yachting, fiind singura femeie din România cu brevet de capitan de cursa lunga. A participat la numeroase expeditii in Muntii Carpati, a calatorit in America, Spania, Egipt. Cand fratele ei,  Carol al II-lea, a urcat pe tronul Romaniei, acesta i-a restrans  aparitiile publice, deoarece sora lui se bucura de o popularitate care i se parea ofensatoare. Neintelegand reactiile fratelui sau, in 1930, Ileana ii scria acestuia: „Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”. Dar Carol al II -lea nu era dispus sa imparta nici atentia , nici puterea cu nimeni, motiv pentru care a incurajat-o pe mama sa sa ii gaseasca acesteia un print pe masura si sa o marite.

In 23 decembrie 1926, Principesa a devenit majora, adica tocmai buna de maritat. Regina Maria, ca orice mama grijulie, studiase situatia principilor si printeselor din tarile balcanice. Tocmai o maritase pe Elisabeta cu Principele George al Greciei, pe fiul sau, Carol, il insurase cu Elena de Grecia, iar pe Principesa  Maria cu Alexandru I Karageorgevici al Serbiei. Regina era foarte mandra de faptul ca in majoritatea curtilor regale din Balcani se regasea cate un membru al familiei regale de la Bucuresti. Istoria chiar consemneaza afirmatia facuta in  1925 de catre un oaspete american al Curtii Regale: "Cate regine ale Europei au fiice care au devenit ele însele regine?". Regina insa urmarea pentru Ileana tronul Angliei, al Frantei sau al Bulgariei. Desi regina planuia in taina casatoriile copiilor sai si incerca sa le influenteze prin actiuni diplomatice, aceasta nega orice amestec in mariajele lor: "Niciodata nu-mi voi sacrifica copiii. Ei se vor casatori cu aceia pe care-i vor alege", declara ea intr-un interviu publicat in anul 1925, ca 4 ani mai tarziu sa-i scrie fiului sau, Carol al II-lea, ca ar dori sa o casatoreasca pe Ileana cu un print strain bogat care ar accepta sa locuiasca in România. Frumoasa, spirituala si plina de viata, tanara principesa a Romaniei a fost curtata si dorita. Iar previzinile unui eventual mariaj erau subiecte care faceau deliciul presei mondene din intreaga lume. Aceasta a speculat fiecare moment, presupunand un eventual mariaj cu Ducele de Aosta, dar ministrul roman la Roma, Lahovary, a dezmintit stirea, spunand ca: "Nu e prima oara cand ziarele atribuiesc principesei Ileana un nou logodnic si probabil nu va fi nici ultima oara".

In 1929, Principele de Asturia, viitorul mostenitor al tronului Spaniei, si-a anuntat intentia de a cere mana Ilenei, dar regina mama a respins cererea din cauza problemelor de sanatate ale printului. In 1930, Ileana s-a logodit cu Contele german Alexandru Lexel de Hochberg, Baron de Fürstenstein, fiul Principelui de Pless si al Principesei de Pless. Venit in Romania pentru un bal mascat organizat la Palatul Cotroceni, Lexel i-a cerut mana Ilenei si i-a promis sa se mute in Romania. Ileana il descria astfel fratelui sau Carol: "delicios si avand maniere sarmante si decizia de a ramane in tara l-a facut foarte popular", dar interventia ambasadorului Germaniei la Bucuresti, care  "sfatuia" guvernul roman sa renunte la acest mariaj, a dus la ruperea logodnei. In acelasi an, Ileana a facut o vizita impreuna cu Regina Maria in Spania, iar la  Barcelona Ileana l-a cunoscut pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins“, pe care avea sa-l reintalneasca la Umrich, la resedinta  verilor Hohenzollern. Atractia dintre cei doi avea sa fie incununata cu cererea binecuvantarii si a consimtamantului  Regelui Carol al II-lea, fratele sau. Viitorul sau sot era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana si al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei. El era cu 8 ani mai mare, fiind nascut la 20 martie 1901, in Viena imperiala. Numele Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas. "Simt ca am întîlnit cu adevarat omul care ma va face fericita. Desigur, viitorul este în mîna Domnului, însa - cum am credinta în El - cred ca împreuna cu Anton voi putea înfatisa  viata sigur, gasind în el tovarasul si reazamul de care am atîta nevoie", scria Principesa. Regele Carol al II-lea le-a dat binecuvantarea, dar nu a acceptat  ca cei doi sa locuiasca in Romania.

Nunta celor doi a avut loc intre 24-26 iulie 1931, la resedinta regala din Sinaia,"caci e mai racoare si linistit si este loc pentru invitati". Ileana a ales "ultima duminica din aceasta luna, caci în august e post de Sf. Maria", iar mai devreme "nu e cu putinta, fiindca am asa de multe de orînduit înainte". A fost ultima nunta regala care a fost organizata in Romania. Era prima data cand regina Maria nu se gandise la toate: cei doi miri apartineau unor religii diferite. Desi Ileana si-ar fi dorit ca ceremonia de nunta sa fie celebrata atat in religia catolica, cat si in cea ortodoxa, familia Habsburg s-a opus. Cele doua biserici nu au cazut de acord imediat, fapt care a intristat-o pe Ileana care i-a scris regelui: "Simt ca se rupe ceva-n mine la gîndul ca parasesc Tara fara a primi binecuvîntarea bisericei în care am fost botezata si am crescut si am învatat sa ma exprim prin ea" si tot ea scria mai departe: "casatoria va fi celebrata dupa ritul catolic, dar va fi precedata de o logodna binecuvîntata de clerul ortodox". Dar Papa Pius al XI-lea a ramas intransigent: "Daca are loc o ceremonie ortodoxa, oricare ar fi ea, el nu va acorda dispensa de casatorie" . Nu se stie sigur daca cei doi miri s-ar fi decis sa isi oficieze casatoria in rit ortodox, dar istoria mentioneaza faptul ca Arhiducele Lepold Salvati si Arhiducesa Bianca, parintii mirelui, i-au telegrafiat regelui  Carol ca, in cazul in care oficierea s-ar fi facut in rit ortodox, ei nu si-ar fi dat consimtamantul. Regele dorea din tot sufletul ca Principesa sa paraseasca repede tara, motiv pentru care si-a trimis cel mai bun negociator la Vatican, pe preotul catolic, Vladimir Ghica. Acesta era sfatuit "sa cedeze din ceea ce considera principii imprescriptibile si ca, prin casatoria Arhiducelui cu Principesa, religia catolica nu va avea decît de cîstigat, multumita acestei tolerante asupra unui aspect secundar, prestigiu si încredere din partea poporului român, recunoscator". Ileana a fost aceea care a menajat orgoliile bisericii ortodoxe, solicitand, ca "buna crestina", inainte de a se marita, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca in spiritul religiei sale. Drumul Domnitei la Sfînta Împartasanie a fost organizat cu mult fast, participand toate fetele regale importante: Regele Carol al II-lea, logodnicul ei, Anton, mama acestuia, Blanka de Bourbon, Principesa Maska, fiica Marelui Duce Kirill si mama acesteia, Victoria Melita,  principii de Hohenzollern si alte fete regale. Ceremonialul a fost sustinut de catre Patriarhul Miron Cristea. Cand in sfarsit, nunta a putut avea loc, ghinionul s-a tinut  scai de cuplul tanar. De la nunta au lipsit toti cumnatii miresei: Regele Alexandru al Iugoslaviei, Regele George al II-lea al Greciei, iar Regele Carol i-a interzis sotiei sale, Elena de Grecia, sa participe la nunta surorii lui. Cu toate astea, ea a sosit la gara alaturi de Regina Maria, Regina Elisabeta a Greciei, Principele Nicolae, Principesa Ileana, Arhiducele Anton si fratele acestuia, Franz Josef.

Elita romaneasca era reprezeentata de Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, maresalul Prezan, Nicolae Iorga, Ion Mihalache, Al. Vaida-Voevod, C. Argetoianu, I. G. Duca, gen. Artur Vaitoianu, presedintele Senatului, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu si alte personalitati romanesti din randul generalilor si comandantilor principatelor, fosti ministri, sefi de partide politice, inalti demnitari ai statului, sefi de misiuni diplomatice.  Presa din lumea-ntreaga a venit sa relateze nunta Principesei, printre acestia iind si corespondenti de la The San Francisco Chronicle si The San Francisco Examiner. Presedintele american Herbert Hoover, presedintele chilian Juan Esteban Montero, presedintele Germaniei Hindenburg si Zog I, Regele Albaniei au transmis felicitari Casei Regale. Apartamentele din castelele Pelisor si Peles erau pline de fetele regale adunate din toata Europa. In Sinaia "drapelele nationale fluturau pe cladirile publice, ghirlande de flori cu crengi de brad si becuri multicolore fusesera instalate pe stîlpii de telegraf pe tot parcursul drumului de la gara pîna la Castelul Peles", iar strazile erau pline de uniforme frumos colorate si rochii parisiene. Pretutindeni erau parcate limuzine din care coborau personaje elegante. Programul ceremoniei prevedea:

·                     in 24 iulie, serata la castelul Pelisor, vizionarea  filmului „Luminile orasului” a lui Charlie Chaplin.

·                     in 24-25 iulie, in "Sala Florentina" a castelului Peles, ceremonia primirii de catre viitoarea familie arhiducala a felicitarilor si darurilor primite de la diferite institutii si personalitati.

·                     in seara de 25 iulie a avut loc o receptie data la castelul Pelisor, urmata de dans. "Dansul a fost foarte animat. Era o atmosfera încîntatoare. Splendidele uniforme ale ofiterilor de garda se amestecau cu toaletele multicolore ale doamnelor de la Curte si ale invitatelor si cu fracurile de culoarea "bleu de roi" ale aghiotantilor si secretarilor M. S. Regelui. Dupa miezul noptii, M.S. Regele retragîndu-se, balul a luat sfîrsit".

·                     in dimineata zilei de 26 iulie 1931, intr-o "dimineata triumfala, învesmîntata în soare si în azur, însufletita de febrilul neastîmpar al miilor de drumeti sositi din ajun si în zori" a avut loc casatoria civila si cea religioasa. ceremonia a avut loc la ora 10 dimineata, la castelul Pelisor, in prezenta familiilor regale si arhiducale. Martorii mirilor au fost Regele Carol al II-lea si Principele Friedrich de Hohenzollern pentru Ileana si Arhiducele Franz-Josef si Principele Leiningen pentru Anton. Dupa ceremonia civila, mirii au plecat la castelul Peles pentru ceremonia religioasa.

·                     dupa ceremonie, Ileana si Anton, insotiti de Regele Carol al II-lea, Regina Maria si Principele Mihai, au depus coroane de flori la cimitirul eroilor armatei romane , Principesa lasandu-si buchetul pe soclul monumentului.

·                     ceremonia s-a incheiat cu prînzul sarbatorit cu sampanie frantuzeasca si vinuri romanesti din pivnitele regale.

·                     dupa amiaza, mirii si oaspeti au urmarit de pe platoul terenului de golf de la Peles "zborurile avioanelor fara motor ale scolii de la Codlea: coborînd de la Bucegi, într-un lin zbor planat, iar directorul scolii, profesorul Alfred Ladengang a aterizat pe pajistea verde".

Cei 600 de invitati au venit cu numeroase daruri, unele extraordinar de scumpe, altele extraordinar de extravagante. Printre darurile primite atunci se aflau: avionul "Moth-Haviland", "echipat pentru turism si admirabil utilat, de constructiune si valoare deosebita",  o brosa care copia insigna marinei, realizata din briliante daruita de Regele Carol al II-lea, o calimara de lemn, un colier de briliante, un colier din perle care puneau in valoare briliant si un safir de dimensiuni exceptionale, daruite de regina Maria, in vreme ce Nicolae Iorga a daruit din partea guvernului un colier cu pandantiv de briliante montat in platina, de la Camera Deputatilor s-a primit "un inel cu briliante într-o cutie Lalique" , iar Basarabia a trimis o icoana realizata la muntele ASthos in 1580, iar Tighina a trimis o alta icoana "minunat cizelata în aur". Guvernatorul Bancii nationale a Romaniei de atunci a daruit o caseta de aur si email in care se afla o "recipisa de depozit a 200 de actiuni B.N.R" depuse pe numele Principesei Ileana, o caseta de aur, a fost daruita de judetul Cahul, in vreme ce judetul Covurlui pregatise  "un sirag de imense chihlimbare". Chisinaul daruia o vitrina cu un "somptuos serviciu de masa în aur si argint, daruite de primaria Chisinau, un inel cu perla roz si un CEC de 1 milion de lei daruite în numele Transilvaniei de catre ministrii Valer Pop si Stefan Metes, o cutie "cu mai multe siruri de paftale de aur" daruita de "Asociatiunea Femeilor Române din Ardeal. Doamnele din judetul Timis -Torontal au trimis o superba salba din 32 "monezi vechi habsburgice de aur", in spiritul traditiei banatene. Alte cadouri au fost mentionate:  un serviciu de ceai de aur si argint, "o imensa cupa de argint cizelat si un serviciu de argint pentru cafea", o cutie de sidef lucrata in aur, "doua vase mari de argint pentru flori", un "superb vas Gallé", icoane vechi " de mare valoare", vase din onix tablouri, "un covor si o pînza româneasca de o rara finete", costume nationale, un mare candelabru antic de bronz daruit din partea Uniunii comunitatilor israelite. "Actiunea patriotica" i-a oferit mirelui o tabachera cu chipul Ilenei, un pachet de tutun legat in foi de porumb si un amnar cu cremene. Insusi Papa a trimis  mirilor o caseta cu o relicva pretioasa: o farîma din ramasitele Sfintei Tereza. Cat de frumoasa a fost ceremonia ne povesteste istoria. Mireasa a purtat o roche realizata intr-o casa de moda bucuresteana dupa schitele Reginei Maria, iar pe cap purta o diadema superba de aur,  decorata cu diamante, primita cadou de la viitorul socru,  Leopold -Salvator de Habsburg. Diadema era o bijuterie de familie, care fusese daruita de Imparatul Napoleon I sotiei sale, Arhiducesa Maria Luiza. Diadema era pusa in valoare de un voal cusut cu fir de aur. "Un zîmbet prietenos lumineaza chipul tinerei mirese, care înainteaza spre faclii cu fruntea încinsa în diadema de aur din care se despleteste torentul de beteala scînteietoare. Domnita poarta o rochie crepe-satin alb, peste care pluteste o stravezie marama de tulle, revarsat în cute flexibile peste trena purtata de patru copile brune, cu privirile pline de o candida sfiala. Cununa florilor de lamîita îi împodobeste tîmplele, pe decolteul trandafiriu straluceste superbul colier de platina, primit în dar de la guvernul tarii în ajun".

Dupa nunta, Ileana si Anton si-au petrecut luna de miere la castelul Bran timp de o saptamana, calatorind apoi la München, Budapesta si Viena. Dar istoria avea sa fie dura cu tinerii indragostiti. Dupa proclamarea Republicii Austria, Anton impreuna cu familia sa s-au refugiat in Spania. Arhiducele beneficiase de o educatie aleasa, fiind absolvent al scolii Superioare de Inginerie din Madrid.  In perioada exilului, el a fost angajat la uzinele Ford din Londra, ca mai apoi, dupa ce s-a stabilit la Barcelona, a deschis impreuna cu fratele sau Franz-Josef, un service automobilistic si de aviatie. Cei doi erau nu numai niste frumosi reprezentanti princiari, dar si niste firi sportive. Arhiducele isi obtinuse brevetul de aviator, castigase numeroase concursuri aviatice internationale. Casatoria lor s-a fundamentat pe dragoste reciproca si a fost ultima nunta regala celebrata in tara, la Castelul Pelișor, pe data de 26-27 iulie. Dupa casatorie, Principesa Ileana l-a insotit pe Arhiducele Anton in Austria, la Castelul de la Sonnberg, situat in apropierea Vienei. Cei doi au avut 6 copii:

·                     Ștefan, Arhiduce de Austria (1932-1998)

·                     Maria Ileana, Arhiducesa de Austria (1933-1959)

·                     Alexandra, Arhiducesa de Austria (n. 1935)

·                     Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937)

·                     Maria Magdalena, Arhiducesa de Austria (n. 1939)

·                     Elisabeta, Arhiducesa de Austria (n. 1942)

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Principesa Ileana s-a intors in Romania cu intreaga sa familie, retragandu-se din fata nazistilor care ocupasera Austria. In aceasta perioada, au locuit in Castelul Bran, unde a infiintat „Spitalul Inima Reginei”, in onoarea mamei sale, regina Maria. La scurt timp, Romania a fost cucerita de bolsevici, iar Casa Regala a fost obligata sa ia calea exilului. Familia Principesei s-a stabilit in Elvetia, ca mai apoi sa plece la Buenos Aires, in Argentina. Si aici a infiintat un camin “Regina Maria”, destinat dizidentilor politici sositi din Romania. Anul 1950 avea sa ii stramute familia in Boston, Statele Unite, tara in care si-a gasit si sfarsitul. Dupa 4 ani, dupa ce s-au stabilit in America, principesa Ileana si Arhiducele Anton au divortat, ea recasatorindu-se cu Ștefan Isărescu in Newton, Massachusetts, dar si acest mariaj avea sa se termine printr-un divort in 1965. Pana atunci, viata avea sa o supuna la mari incercari: in 1959, a murit intr-un accident aviatic fiica sa, Maria Ileana (Minola) impreuna cu sotul acesteia, contele polonez Jaroslav Kottulink. Principesa s-a calugarit sub numele de Maica Alexandra si a devenit stareta manastirii cu hramul "Schimbarea la față" din Ellwood City, Pennsylvania, unde a ramas pana in ziua mortii sale, in anul 1991. Inainte de asta, a mai apucat sa se mai intoarca o singura data in tara, purtand numele de  Maica Alexandra. Avea deja 81 de ani si era bolnava. Memoriile sale au fost publicate in 1951, in Anglia, in România vazand tiparul abia in anul 2005 sub titlul „Trăiesc din nou”.