Crăciunul în lume

In Suedia (dar şi în Danemarca, Finlanda, Croaţia şi Bosnia de astăzi)  înainte de apariţia creştinismului, suedezii celebrau „midvinterblot” în noaptea solstiţiului de iarnă. Cuvântul s-ar traduce  “iarna-sange” cu referire la sacrificiul uman, dar  şi la cel animal. Ritualul  se desfăşura în locuri sacre, drept urmare, fiecare biserică veche din Suedia a fost clădită pe  locurile de sacrificiu. Această tradiţie păgână a fost abandonată în jurul anului 1200 d.C. datorită, în mare parte,  misionarilor. Cea mai lungă sărbătoare din Suedia este Crăciunul. Celebrarea începe în data de 13 decembrie cu Ziua Luciei (legenda spune că este cea mai lungă noapte a anului, când, atât omul, cât şi bestia  sunt înfometate). Pomul de Crăciun nu este adus în casele din Suedia decât cu o zi sau două înainte de ziua cea mare. In 24 decembrie, după o cină copioasă, este aşteptat Tomte, spiriduşul Crăciunului,  care trăieşte în subsolul caselor. Tomte este cel care aduce daruri copiilor, iar aceştia deseori lasă peste noapte o farfurie cu mâncare ca să potolească foamea spiriduşului. Suedezii merg la biserică în dimineaţa de Crăciun. Spiritul sărbătorilor durează până în data de 14 ianuarie, ziua lui Knut, când brazii sunt goliţi de ornamente.

 In Scandinavia se sărbătorea solstiţiul de iarnă pe toată durata lunii ianuarie. Oamenii se bucurau că zilele încep să devină mai lungi şi mai luminoase, că  greul iernii a trecut. Taţii şi fiii aduceau acasa câte un buştean mare şi toată familia sărbătorea atâta timp cât buşteanul ardea, ceea ce dura uneori aproape o lună. Scandinavia păgână sărbătorea un festival de iarna numit Yule, care începea pe la sfârşitul lui Decembrie şi se termina la începutul lui Ianuarie. Deoarece partea nordică a Europei, a fost creştinată ultima, tradiţiile sale păgâne au avut o influentă mare asupra Crăciunului. Scandinavii numesc Crăciunul Jul. In engleză, cuvântul Yule e sinonim cu Crăciunul, iar folosirea acestui termen a fost înregistrată prima oară în 900.  In Scandinavia, predecesorul lui Moş Crăciun a fost Odin, zeul suprem în mitologia nordică. Acesta era descris ca un om înalt cu barbă mare şi despre care se spunea că obişnuia să călătorească pe cer în timpul solstiţiului de iarnă, hotărând cine va muri şi cine va prospera în anul următor. În ajunul sărbătorii Yule, copii îşi umpleau încălţămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora.

Noaptea ridichilor se sărbătoreşte în Oaxaca, Mexico, în fiecare an, în data de 23 decembrie. Sărbătoarea datează de la jumătatea secolului 19 şi comemorează aducerea ridichiei de către coloniştii spanioli pe pământul mexican. Ridichile în această regiune ating proporţii uriaşe şi nu sunt rotunde. Ele au o formă distorsionată datorită solului pietros în care cresc. Aceste forme neobişnuite sunt motiv de inspiraţie pentru artizanii locali care le sculptează în diferite scene inspirate din Biblie şi din legendele aztece.

Coroana de Advent este primul semn al Crăciunului în Germania şi apare în prima duminică a Adventului, cu patru săptămâni înainte de Noaptea Sfântă. Este momentul în care o lumânare roşie se aprinde în fiecare duminică, astfel că, în noaptea de Crăciun, patru lumânări să fie aprinse în fiecare casă. Gospodinele pregătesc o mulţime de prăjituri şi dulciuri, iar  marţipanul, un amestec de zahăr ars cu migdale, nuci şi alune, este nelipsit de pe masa de Crăciun. Marţipanul este modelat în felurite forme astfel încât să semene cu orice fel de mâncare, inclusiv cu fructele, legumele, carnea şi cu micii purceluşi roz care au monezi de ciocolată in gură. Cadourile sunt ascunse cu grijă pânâ în Ajunul Crăciunului.

Crăciunul este pentru locuitorii Franţei un prilej de a reuni familia. In Ajun, copiii işi asază ghetele în faţa căminului şi cu toţii speră ca Pere Noel (Moş Crăciun) să le umple încălţările cu daruri. După slujba religioasă, familiile franceze se întorc acasă pentru a servi cina festivă. In oraş, toate cafenelele şi restaurantele sunt decorate de sărbătoare şi sunt deschise până noaptea târziu. In sudul Franţei pâinea este tăiată în formă de cruce şi este mâncată doar după ce prima bucată a fost oferită unui sărac. Dupa terminarea cinei, conform tradiţiei, trebuie lăsată o lumânare aprinsa pentru a lumina calea Fecioarei Maria. In nordul Franţei, copiii primesc cadourile în data de 6 decembrie,  de ziua Sfântului Nicolae, şi nu în Ziua Crăciunului. 

 

In Italia, La Befana, o vrăjitoare bună, călăreşte o mătură miraculoasă şi intră prin coşurile caselor pentru a aduce daruri celor mici. Legenda spune că La Befana era acasă şi mătura podeaua când cei Trei Crai s-au oprit şi i-au spus să meargă cu ei să-l vada pe copilul Iisus. Deşi iniţial ea a refuzat invitaţia, după ceva vreme, ea s-a răzgândit, insă era prea târziu. Astfel, pâna în zilele noastre, în fiecare ajun al Crăciunului, La Befana pleacă de acasă să-l caute pe Pruncul Sfânt, lăsând daruri fiecărui copil, din fiecare casă.

Americanii au transformat bătranul in costum rosu într-un moş plinut şi jovial care coboară pe hornul şemineelor pentru a lăsa daruri în şosete şi apoi pleacă cu o sanie trasă de opt reni.
In Hawaii ajutoarele lui Moş Crăciun sunt „menehunes” , care, conform legendei sunt piticii ce au fost primii locuitori ai insulelor înainte ca acestea să fie cucerite de către polinezieni. Palmierii sunt decoraţi cu flori parfumate şi reprezintă pomul de Crăciun al băştinaşilor din Hawaii.

In Polonia o mare importanţă se acordă primei stele a nopţii de Crăciun care este numită micuţa stea sau „Gwiazdka”, în amintirea astrului care i-a condus pe Maria şi pe Iosif la Bethleem. In noaptea respectivă, toată lumea priveşte cerul cu smerenie şi nerăbdare, fiecare sperând că va fi primul care va exclama: Steaua! In momentul în care aceasta apare pe bolta cerului,  toată lumea se îmbrăţişează şi se felicită. Familiile se reunesc pentru cea mai importantă cină a anului, „Wigilia” . Pentru a respecta tradiţia, sub faţa de masă trebuie întins fân spre aducere aminte că pruncul Iisus s-a născut în iesle. Deşi cina de Crăciun este dedicată familiei, sosirea unui oaspete este considerată a fi purtatoare de noroc. In multe case este păstrat un loc liber la masă în speranţa că un musafir va apărea inopinat. In mod tradiţional, la „Wigilia” nu se serveşte carne. Cu toate acestea, cina este foarte bogată şi copioasă. Ea începe cu ruperea de „Oplatek”, o foaie de plăcintă semi-transparentă, din aluat nedospit, imprimată cu scene din naşterea lui Iisus. Mesenii trebuie să rupă câte o bucată din aceasta şi să o mănânce ca simbol al unirii cu Christul. In unele regiuni, copiilor li se spune că micuţa stea le aduce darurile.

Pomul de Crăciun este numit în China pomul luminii şi este decorat cu beteală din hârtie, cu flori de hârtie şi lampadare. Copiii îşi pregătesc şosetele în speranţa că Dun Che Lao Ren (Moş Crăciun) le va umple cu darurile mult aşteptate.

In Rusia, Sfântul Nicolae este cel care se bucură de recunoaştere. Legenda spune că în secolul 11, prinţul Vladimir a călătorit la Constantinopol pentru a fi botezat şi s-a întors aducând cu sine minunatele poveşti despre miracolele pe care le înfăptuia Sfântul Nicolae din Mira. Sărbătoarea Sfântului Nicolae a durat timp de multe secole până când, odata cu comunismul,  aceasta a dispărut şi a apărut Moş Gerila. Tot înainte de era comunistă, Babuşka era un personaj legendar al Rusiei care aducea daruri celor mici. Ca şi La Befana a italienilor, Babuşka a refuzat să ofere adăpost şi hrană celor trei inţelepti care erau în drum spre pruncul sfânt. Conform legendei, ea încă străbate pământul în căutarea copilului divin şi se opreşte în casa fiecărui copil pe care îl întâlneşte lăsându-i daruri.

Crăciunul în Malta nu este vestit de sosirea zăpezii. Condiţiile meteorologice seamănă cu cele care sunt în Bethleem, locul naşterii lui Iisus. Temperaturile variază de la maxim 19 grade Celsius până la 9 grade. In afara pomului de Crăciun şi a Moşului, care pot fi întâlniţi peste tot în Malta, o particularitate a acestei regiuni sunt leagănele de copii care sunt foarte numeroase şi pot fi găsite în orice casă ca şi în locurile publice. Primul leagăn maltez a fost găsit la mănăstirea călugaritelor benedictine din Midina şi are încrustat anul 1826. Tradiţia privind construirea acestor leagăne în biserici şi case a fost instaurată în secolul al 13-lea de către călugării franciscani. Leagănul în care se spune că s-a născut Iisus a fost adus din Bethleem în secolul al 17-lea şi este păstrat în Basilica Liberiană din Roma.

 

Creştinii, conform tradiţiilor religiilor popoarelor antice, au vrut ca naşterea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, fondatorul religiei creştine, să fie sărbătorită anual în ziua de 25 decembrie. Data acestei sărbători a fost stabilită initial în ziua de 6 ianuarie, când se celebra sărbătoarea primăverii la popoarele din Egipt. Creştinii i-au schimbat semnificaţia, dorind să marcheze cele 3 momente importante: arătarea, Naşterea lui Iisus şi Boboteaza. Ulterior, biserica creştină a hotărât să reducă numărul acestora la două sărbători: Naşterea lui Iisus şi Boboteaza. În anul 354 e.n., conducătorii creştinilor au hotărât în mod oficial ca sărbătoarea Naşterii lui Iisus să fie ziua de 25 decembrie, pentru a înlătura obiceiul sărbătoririi naşterii zeului Mithra, pe care o parte din noii creştini o mai sărbătorea.
De fapt, nici data de 25 decembrie nu corespunde cu ziua de naştere a lui Iisus, pentru că această zi nu era cunoscută de creştini. Initial creştinii sărbătoreau Crăciunul pe 6 ianuarie, mai apoi mutând sărbătoarea pe 25 decembrie, data sărbătoririi vechilor Saturnalii păgâne, fapt contestat de multe feţe bisericesti, impreuna cu nemulţumirea de a serba naşterea, şi nu martiriul, care este data la care un sfânt se naşte cu adevărat în viziunea bisericii. O altă nemulţumire era veselia sărbătorii, considerată păgână.

Multe popoare ţineau sărbători pe 25 decembrie şi 6 ianuarie în cinstea naşterii din fecioare a unor zeităţi, printre acestea numărându-se egiptenii, popoarele germanice, grecii, romanii şi chiar şi arabii.

O altă explicaţie o reprezintă importanţa evenimentelor astronomice (mai ales cele legate de soare) în jurul cărora se organiza întreaga viaţă şi toate activităţile gospodăreşti, deci e şi normal ca sărbătorile să fie şi ele legate de evenimentele astrologice.