Originile lui Mos Crăciun incep
cu Sfântul Nicolae ( sec. IV ), Episcop de Myra, o zonă din
Turcia. Sf. Nicolae a fost un om generos, în special cu copiii. După moartea sa
( 340 A.D. ) a fost înmormântat în Myra, dar în 1087, nişte marinari italieni
au furat rămăşiţele sale, ducându-le în Bari, Italia, mărind popularitatea Sf. Nicolae
în Europa. Blândeţea şi generozitatea sa au dat naştere la zvonuri
cum că ar fi capabil să înfăptuiască miracole, iar acest fapt a
mărit devoţiunea creştinilor faţă de el. Se spune că era un preot creştin care
a devenit episcop de Myra, un oraş din Asia Mică. Tradiţia spune că Sfântul
Nicolae umbla prin lume îmbrăcat într-o robă episcopală cu roşu şi alb, călare
pe un măgar, făcând cadouri copiilor şi ajutându-i pe cei nevoiaşi. În
tradiţia româneasca el apare pe un cal alb - semn al primei zapezi - şi păzeşte
Soarele, pentru ca lumea să nu fie privată de lumină şi căldură. Este sprijinul
corăbierilor pe care îi salvează de la înec, al celor încercaţi de soartă -
văduve, orfani - şi al fetelor sărace, care se mărită greu. Cel mai important
atribut al său este însă generozitatea, el fiind cel care le aduce daruri celor
mici, pe care îi şi pedepseşte însă, când sunt obraznici şi neascultători, cu
proverbiala-i nuieluşă. Se spune că Moş Nicolae are mare trecere pe lângă
Dumnezeu, deoarece, când se deschide Cerul la miezul nopţii de Crăciun, el este
văzut stând, la masa împaratească, chiar lânga acesta. Dincolo de
jumătatea lunii decembrie, într-un spaţiu sărbătoresc de maximă importanţă
pentru creştinism şi viaţa noastră de toata zilele, sălăşluiesc doi fraţi, Moş
Ajun şi Moş Crăciun. Divinitatea celebrată în 24 decembrie şi ajunsă, după 365
de zile, la vârsta senectuţii şi a morţii este, în tradiţia românească, Moş
Ajun, fratele lui Crăciun.
“Calendarul ţăranului român", legendele Naşterii ne invită în peisajul
etnografic al unui sat pastoral, unde traiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care
aveau case mari şi multe grajduri. Pe neasteptate, în viaţa lor apare o femeie
necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă
primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia
este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul
vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este
pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în
grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui
Dumnezeu, devenind "primul creştin", "Sfântul cel mai
bătrân", "soţul femeii care a moşit-o pe Maria". Se spune că el
s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor
săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor. O
legendă faimoasă spune că acesta a auzit într-o zi de trei surori foarte sărace
care trăiau la marginea oraşului şi care nu puteau să se mărite în lipsa unei
zestre de la părinţii lor. Sfântul s-a hotărât să le ajute, dar cum nu vroia să
se ştie cine a fost binefăcătorul, noaptea când toată lumea dormea, s-a urcat
pe acoperişul casei de unde a aruncat pe coş trei punguţe cu galbeni. Întâmplarea
făcea că fetele îşi atârnaseră la uscat şosetele proaspăt spălate înainte de a
merge la culcare şi cadourile au căzut taman în ele. Tatăl fetelor a văzut însă
cele întâmplate şi, deşi Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, acesta nu a
rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou
neaşteptat îi mulţumea lui Moş Nicolae pentru el.
În tradiţiile germanice, Moş Nicolae era însoţit în drumeţiile sale de
servitorul Ruprecht, care punea dulciuri şi jucării în pantofii copiilor
cuminţi. Dacă aceştia puteau recita o poezie sau o rugăciune pentru Moş, acesta
le oferea un cadou. Dacă nu îşi putea aminti poezia sau nu au fost cuminţi pe
parcursul anului, primeau o nuieluşă din partea lui Ruprecht. Copiii foarte
neastâmpăraţi riscau să fie luaţi şi vârâţi în coşul mare pe care acesta îl
avea întotdeauna la el. În timpul Evului Mediu, au fost construite mai multe
biserici în onoarea Sfântului Nicolae prin toată Europa. Celebrarea morţii sale
pe 6 decembrie a devenit ziua când se fac cadouri copiilor.
La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului Nicolae a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decât 200 de ani mai târziu.
La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului Nicolae a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decât 200 de ani mai târziu.
Povestea acestuia a aprins imaginaţia pastorului
american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii săi despre un
spiriduş vesel care împarte cadourile din sania sa trasă de
reni. Publicată pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23
septembrie 1823, creaţia acestuia a devenit în anii următori foarte căutată,
ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusă şi
publicată în întreaga lume. Sf. Nicolaie a devenit sfântul protector al Rusiei,
unde era cunoscut după barba sa albă, pelerina roşie şi mitra de episcop. In
Grecia era protectorul marinarilor, in Franţa protectorul avocaţilor şi în
Belgia era protectorul copiilor şi călătorilor. Mii de biserici din Europa ii
erau dedicate, iar prin secolul al XII-lea, a fost creeată de Biserică, în
onoarea lui, o sărbătoare oficială. Sărbătoarea Sf. Nicolaie avea loc între 5
şi 6 decembrie şi era marcată prin acte de caritate şi oferire de cadouri. După
Reformare, credinţa în Sf. Nicolae a dispărut, dar legenda a fost ţinută în
viaţă de Olanda, unde, datorită alfabetului lor, numele Sf. Nicolae
( Sint Nikolaas ) s-a transformat în Sinterklaas. Copiii olandezi îşi lăsau
saboţii lângă sobă, iar Sinterklaas ii răsplătea pe cei buni, lăsându-le
bunătăţi în saboţi. Coloniştii olandezi au adus această tradiţie în America
secolului secolului al XVII-lea, şi aşa a apărut numele anglican de Santa
Claus.
In 1822 Clement C. Moore a compus poemul “A Visit From Saint Nicholas”, publicat sub numele de “The Night Before Christmas”, drept cadou pentru copii săi. In el, îl descrie pe Sfântul Nicolae :
In 1822 Clement C. Moore a compus poemul “A Visit From Saint Nicholas”, publicat sub numele de “The Night Before Christmas”, drept cadou pentru copii săi. In el, îl descrie pe Sfântul Nicolae :
“He had a broad face and a little round belly,
That shook when he laughed, like a bowl full of jelly,
He was chubby and plump, a right jolly old elf,
And I laughed when I saw him, in spite of myself;
A wink of his eye and a twist of his head
Soon gave me to know I had nothing to dread.”
Cel mai cunoscut personaj legat de
sărbătorile de iarnă este, fără îndoială, Moş Crăciun. El a apărut în secolul
al XIX‑lea, în forma în care îl cunoaştem cu toţii. Legenda spune că, fără
acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i
adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile,
însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea il converteşte pe Crăciun la
creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui
necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi
joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii
daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş
Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Isus daruri copiilor,
obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda
evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia. Cântecele de bucurie
adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde,colindele de
Crăciun.
Alte legendele spun că Moş
Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului
să nască în staulul său. Partea cea mai interesantă pentru copii este venirea
Moşului. Acest obicei işi are originile în culturile vestice, unde Crăciunul
este de mulţi ani un prilej pentru a face schimb de cadouri. O parte din aceste
cadouri sunt atribuite personajului pe care il numim Moş Crăciun. In unele
culturi se spune că Moş Crăciun ar fi proprietarul hanului în al cărui grajd
s-a născut Iisus. Dându-şi seama că a refuzat să o primească în casă pe
Fecioara Maria, Crăciun, căci aşa se numea bătrânul, s-a căit şi a promis să facă
în fiecare an cadouri tuturor copiilor din lume. In unele tări, în
special în America Latină (Venezuela şi Columbia, de ex), tradiţia spune că Moş
Crăciun este cel care face jucăriile şi apoi le dăruieşte copilului
Iisus care le împarte copiilor.In Europa, legenda spune că Moş Crăciun provenea
dintr-o familie olandeză înstarită şi era foarte dedicat cauzelor nobile şi
filantropice. Era uşor de recunoscut în roba sa de episcop, în alb şi roşu,
împărţind daruri nevoiaşilor.
Ei bine, într-o vreme se credea că Moş
Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În
1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea "A Visit From St.
Nicholas" (cunoscută şi ca "The Night Before Christmas") în care
el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în
jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni.
În 1885, Thomas Nast a desenat doi
copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord
în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte
bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord,
aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de
animale. În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la
postul naţional de radio finlandez a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în
Laponia.
Astăzi pare aproape sigur că
Mos Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele
Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper
Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă al satului lui Moş Crăciun.
Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până
în casele tuturor copiilor din lume, nimeni nu ştie. Cu foarte multă vreme
în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula secretă a
prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este
împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în
ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în
jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de
Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt,
ale caror nume sunt Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi
Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de
atunci este strălucitor şi roşu. El este deschizătorul de drum în călătoria
Moşului spre pământ, deoarece nasul său buclucaş luminează calea ca un felinar.
Despre Rudolph s-a scris prima dată în 1939. Părintele său este Robert May. Reniii au fost botezaţi de poetul
şi profesorul american de teologie Clement Clark Moore. Se spune că renii ating
viteze mai mari decît luminile pomului de Crăciun. În SUA există 34 de locuri
ce poartă numele renilor. Dintre acestea, 27 sunt în Alaska.
În 1860, cotidianul american Harper’s
Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într‑un
costum roşu, ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30
de ani, emigrantul german Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului,
va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va
da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a
stabilit în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această
idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În Italia, într‑o emisiune televizată
pentru copii, s‑a demonstrat în mod ştiinţific – pe baza datelor fizice de
viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa
lui Babbo Natale (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi
indignarea părinţilor.
Marele secret al adresei lui Moş
Crăciun a fost divulgat în 1927, la un post de radio finlandez, de către Markus
Rautio (Uncle Markus), gazda emisiunii Ora Copiilor. El a declarat că Moş
Crăciun locuieşte în Munţii Korvatunturi (în traducere Muntele Ureche), care se
află în ţinutul Savukoski, la graniţa Finlandei cu Rusia.
Personaje cheie – spiriduşii şi renii
lui Moş Crăciun sunt personaje importante în legendele legate de Crăciun.
Iniţial, spiriduşii erau nişte personaje rele, care furau cadourile copiilor şi
erau deosebit de răutăcioşi. Cultura populară i-a vrut însă buni şi săritori,
prin urmare, i-au transformat în ajutoarele Moşului. Moşul vorbeşte multe limbi
şi călătoreşte într-o singură noapte în toată lumea, răsplătind copilaşii
cuminţi şi dându-le de gândit celor care nu s-au purtat cum trebuie. Spiriduşii
sunt în număr de şase şi fiecare are misiunea sa. Shinny Upatree este cel
mai vechi prieten al lui Moş Crăciun şi co-fondator al satului secret din Laponia, de a cărui pază
se ocupă Pepper Minstix. Alabaster Snowball este administratorul Listei celor
Cuminţi şi Neastîmpăraţi, iar Sugarplum Mary este ajutorul soţiei lui Moş
Crăciun. Se spune că Moş Crăciun îşi petrece anul în Laponia împreună cu
ucenicii săi, iar când se apropie Crăciunul îşi ia cadourile pentru cei care au
fost cuminţi în timpul anului şi porneşte cu sania sa magică prin toată lumea.
Wunorse Openslae a făcut sania lui Moş Crăciun şi o întreţine pentru
performanţe uimitoare. În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură
printr‑o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca‑Cola.
Desenatorul Haddon Sundblom i‑a
dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o
atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca‑Cola va difuza astfel de
portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca‑Cola
foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate
cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Moş Crăciun este un bătrîn bun şi blînd, cu
barba albă, care aduce daruri copiilor cuminţi. Figura sa a fost inspirată de
aceea a lui Moş Nicolae şi chiar numele său american, Santa Claus, este
pronunţia engleză a numelui danez al Sfîntului Nicolae: Sinter Klaas.
Britanicii îi spun Father Christmas, iar francezii îl numesc Pere Noel. În
Romania, în timpul regimului comunist, Moş Crăciun a devenit Moş Gerilă. O data cu promovarea lui
Moş Crăciun, Moş Nicolae a pierdut din popularitate.
Unele ţări au variante
proprii când fac referiri la Moş Crăciun:
La Befana, în Italia,
Cei Trei Regi, în Spania, Puerto Rico
şi Mexic
Christkindl, în Elvetia şi Austria
Father Christmas, în Anglia
Pere Noel, în Franţa.
Cu toate acestea, figura lui Moş Crăciun,
asa cum este ea descrisă în poemul lui Moore, a fost păstrată până în ziua de
azi şi e recunoscută de adulţii şi copiii din intreaga lume. Imaginea
arhicunoscută a lui Moş Crăciun a fost creeată de Thomas Nast ( 1840-1902 ),
care a desenat câte o imagine nouă în fiecare an, începând cu anul 1863.
Această imagine a fost standardizată de media publicitară, în 1920.
Noi, românii, îi sărbătorim pe amândoi, atât pe
Sfântul Nicolae, transformat în Moş Nicolae - care aduce dulciuri celor cuminţi
şi o nuieluşă celor obraznici - cât şi pe Moş Crăciun. Imaginea unui Moş
Crăciun grăsuţ şi vesel, cu un sac plin de cadouri pentru copiii
cuminţi, s-a definitivat în secolul al XIX-lea, deşi cultura europeana nu-l
accepta, în unele părţi fiind considerat un semn păgân. Totusi , datorită
marii puteri de influenţă a Americii, acesta s-a transformat în Moş Crăciunul
de azi. Imginea bătrânului simpatic care oferă cadouri are în spate
o lungă istorie. Obiceiul oferirii de cadouri, care le amintea
credincioşilor de darul făcut lumii de Dumnezeu, dar şi de darurile Magilor, a
evoluat spre frenezia cumpărăturilor din zilele noastre. Până în secolul al
XVIII-lea practica oferirii de cadouri celor dragi devenise adânc înrădăcinată.
Din punct de vedere religios, obiceiul le amintea credincioşilor pe de o parte
de darul făcut lumii de Dumnezeu: un Mântuitor care avea să spele omenirea de
păcate, iar pe de altă parte de cadourile oferite de către Magi noului-născut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.