Ploaia de cuvinte

marți, 1 decembrie 2015

duminică, 15 noiembrie 2015

Istoria parfumeriei moderne europene incepe in Ungaria secolului 14 cu Elisabeta de Polonia, consoarta regelui Ungariei si regentul Poloniei, membru al Casei regale Poloneze Piast, fiica lui Vladislav I, print de Kujavia si Jadwiga, sora celui care avea sa devina rege al Poloniei, Cazimir cel Mare, ultimul conducator al dinastiei Piast. Nascuta in 1305, aceasta a avut o viata lunga, decedand in anul 1380. Elisabeta s-a casatorit in 1320 cu Robert Charles I, regele Ungariei, fiind cea de-a treia sotie a acestuia. Niciuna dintre cele doua neveste nu putusera sa ofere un mostenitor tronului, asa incat regele isi alesese o nevasta mai tanara. A fost o casatorie de alianta intre cele doua regate, menita sa serveasca intereselor politice si care sa garanteze succesiunea la tron, iar Elisabeta si-a indeplinit rolul, oferindu-i regelui 5 fii si 2 fiice.

Anul 1370, la curtea regala a Ungariei. Regina deschide usa apartamentelor sale, iar trena lunga din brocart matura lespezile de piatra in urma ei. Parul ii este superb impletit in jurul capului, impodobit cu bijuterii si plasa tesuta din fir de aur. Tinuta ei este impecabila, iar toti curtenii isi apleaca smeriti capetele atunci cand regina trece pe langa ei. Fiecare dintre ei simte mireasma lasata in urma si se gandeste ca miroase a primavara. Majestatea este multumita de reactiile celor care se aflau in preajma, caci alchimistul curtii crease parfumul special pentru ea pe care-l denumise Hungary Water. Spunea ca este o potiune revigoranta, care are proprietati magice, menite sa ii redea tineretea de odinioara. Hungary Water era o lotiune preparata pe baza de alcool parfumat in care fusesera distilate plante de cimbru si rozmarin. Reteta era tinuta in mare taina, caci alchimistul o tot imbunatatea pentru mandra regina adaugandu-i extract de menta, lavanda, salvie, lamaie, flori de portocal si maghiran. Acesta se lauda ca potiunea alunga epidemiie si reda vogoarea si frumusetea tineretii. El ii recomandase reginei sa o foloseasca atat pentru baut cate jumatate de pahar inainte de culcare cat si ca lotiune de corp la masarea partilor afectate de reumatism sau anchilozate si la clatirea mainilor. Medicul personal al reginei sustinea cu tarie ca Hungary Water era benefica pentru reumatism si guta, caci regina, dincolo de ambitiile de a-si recastiga frumusetea si tineretea, era bolnava si avea venerabila varsta de 65 de ani. Aceasta a trimis cadou o sticluta regelui Frantei, Charles al 5-lea cel Intelept, renumit pentru pasiunea pentru potiunile frumos mirositoare, iar darul fusese apreciat asa cum se cuvine.

Hungary Water a fost populara pana in secolul 18 in formula initiala, moment in care avea sa fie detronata de Apa de Cologne, iar astazi, numerosi parfumieri relanseaza parfumul care a marcat inceputul parfumeriei moderne. Reteta originala, stipulata in Enciclopedia de uz casnic scrisa de Henry Hartshorn, ar fi fost scrisa de mana reginei Elisabeta a Ungariei si pastrata astazi intr-unul din muzeele din Viena. Ea este realizata din patru parti de alcool din struguri (aqua vitae care a fost acreditata cu multe proprietati de vindecare de catre alchimistii si farmacistii vremii datorita proprietatilor antiseptice si sedative) cu 3 parti de varfuri si flori de rosmarin, coaja de lamaie, frunze de menta, flori de portocal si extract de trandafir care se lasa la macerat in loc cald vreme de aproximativ 50 de ore, dupa care se distileaza din nou. Potiunea se aplica pe batista sau in apa de baie, actionand ca un tonic revigorant care alunga oboseala, lumineaza spiritul, purifica maduva, intareste vederea si prelungeste viata. Varianta moderna include lamaie si coaja de portocala, apa, glicerina, vodca, ulei esential de lamaie, ulei esential de bergamota, ulei esential de rozmarin si frunze proaspete de menta. Exista si multe legende cu privire la aceasta apa miraculoasa. Una dintre ele ar afirma faptul ca un batran alchimist a creat aceasta potiune pentru a-i reda reginei tineretea pierduta si ca ar fi reusit sa o transforme intr-o superba femeie care parea sa nu aiba mai mult de 25 de ani. Marele Duce al Lituaniei, cand a vazut-o, s-ar fi indragostit imediat de ea si ar fi cerut-o de nevasta, desi aceasta avea in realitate 70 de ani. Nu pot sa spun decat: saracul!

Alte legende propun varianta in care reteta ar fi fost inventata de catre tiganii migratori care o comercializau ca remediu cosmetic si leac pentru unele afectiuni medicale. Cu toate astea, un singur lucru nu poate fi tagaduit nici in zilele noastre: Hungary Water reprezinta un minunat astringent pentru toate tipurile de piele si cu rezultate notabile pentru pielea grasa sau acneica deoarece strange porii, calmeaza mancarimile, normalizeaza PH-ul si miroase minunat. Poate ar merita incercat.

duminică, 1 noiembrie 2015

Olga Greceanu-prima femeie predicator din amvon din Romania

Nu ma pot abtine sa nu va impartasesc micile mele aventuri cuminti. Este vorba despre o romanca a carei frumusete nu poate fi descoperita fara sa nu te induiosezi si fara sa nu te gandesti ca oamenii odinioara erau croiti dupa tipare impecabile, dotati de ursitoare generoase cu talent si morala. Am descoperit-o dintr-o intamplare, intr-unul din multele mailuri cu atasamente pe care le primesc de la prieteni. Fiecare mesaj reprezinta o provocare. sau poate o piatra de incercare, un mod de a ma schimba ca om, acceptand ca nu ai cum sa le stii si sa-ntelegi pe toate. Ca ambitiile sunt menite sa ne deschida sufletul catre alte orizonturi spirituale. Ii multumesc, caci aceasta poveste m-a obligat sa citesc cam tot ce am gasit cu privire la acest subiect, iar povestea este cu adevarat impresionanta. Aceasta nu este viata Olgai Greceanu, ci ceea ce m-a impresionta pe mine citind despre ea. Va trebui sa imi asum si ignoranta, caci pana ieri habar n-aveam de existenta ei. A fost odata ca niciodata (caci asa incep ele, povestile) o femeie frumoasa si extrem de talentata in ale scrisului si-n manuirea pensulei care a luminat cu harurile ei, cum altfel?, tot generoasa perioada interbelica in expozitia de caractere umane de valoare. A fost fiica unui cuplu nobiliar polonez, familia Shesewski, nascuta pe 4 august 1890 in Manastirea Namaiesti unde parintii se refugiasera de dogoarea verii din Bucuresti. Probabil ca Dumnezeu, in marea sa stare de gratie, i-a grabit venirea pe meleaguri sfinte ca sa o aduca cat mai aproape de credinta crestina, in sanul ei. A studiat artele frumoase la Liege, in Belgia, unde l-a cunoscut pe inginerul hidrolog Nicolae Greceanu cu care s-a casatorit in 1914. A avut o viata de cuplu fericita si cuminte, in care fiecare i-a daruit libertatea sa traiasca si sa faca ceea ce ii place. Au calatorit impreuna in Franta, Egipt, Israel si America. Olga a fost o femeie frumoasa si talentata, o aristocrata fina si educata, o femeie cu viziune si o promotoare a rolului femeilor in societate, un comentator subtil al Sfintelor Scripturi fapt care i-a adus celebritatea atat in tara, cat si peste hotare. Talentul sau artistic a apropiat-o de marii artisti ai vremii precum pictorii Nicolae Tonitza, Stefan Luchian, familia de pictori si sculptori – Frederic si Cecilia Cutescu Storck cu care a infiintat “Societatea pictoritelor si a sculptoritelor”, scriitoarea, pianista Cella Delavrancea si multi altii. A fost o militanta convinsa pentru drepturile femeii, celebra fiind replica pe care i-ar fi dat-o pictorului Tonitza, un practicant dedicat al misoginismului si un adept infocat al prejudecatilor timpului: “ “Femeia nu a fost niciodata Dante pentru ca a preferat sa ramana Beatrice”. Si-a prezentat lucrarile de arta in cadrul vernisajelor organizate in marile orase europene si americane, fiind prezentata presedintelui american Franklin Roosevelt. A fost doamna de companie a Reginei Maria si s-a bucurat de toate privilegiile curtii regale. Si-a asumat libertatea spirituala si s-a bucurat de plenitudinea vietii, colindand lumea si explorand diversitatea fiintei umane. Statutul nobiliar a venit la pachet impreuna cu o avere considerabila constand in case, mosia de la Balteni,

Cula Greceanu de la Maldaresti si nenumarate bunuri de valoare care datau din anii 1600, mobilierul adus de la Florenta, valori pe care comunistii aveau sa i le confiste imediat dupa preluarea regimului. Sotii Greceanu au locuit in cula de la Maldaresti, pe domeniul intins pe o suprafata de 21.500 mp, care se deschidea catre padurile din jur si catre splendida vale ce marginea mosia. Cula Greceanu este una dintre cele mai vechi cule din tara, redata in proprietate mostenitorilor de drept si folosita in cateva productii cinematografice romanesti. Culele au fost ridicate de catre boierii olteni ca fortificatii de aparare impotriva turcilor, dar istoria culei Greceanu icepe undeva in sec 15, cand Nan Paharnicul a ridicat zidurile sa se apere de cetele de haiduci. Nepotul lui, Tudor Maldar, Boier care a luptat in oastea lui Mihai Viteazul, a avut inspiratia sa ridice o casa fortificata in apropierea turnului de aparare, caci deseori se intampla ca pamanturile sa fie parjolite de catre hoardele tatare. Se zice ca, intr-o astfel de batalie, Tudor ar fi scapat cu viata datorita fiicei hanului tatar care s-a indragostit de el si si-a rugat tatal sa ii crute viata. Legenda zice ca Tudor i-ar fi daruit fetei casa noua fortificata. Ultimul descendent al mosiei, Eva Maldarescu, a dat mosia drept zestre fiicei sale, Maria, la casatoria ei cu Gheorghe Greceanu, iar de atunci acestia au ramas stapanii de drept ai mosiei si culei. In 1934, Olga Greceanu, urmasa a stapinilor domeniului, a pictat fresce din istoria familiei in odaia de langa sala cu divane.

Pierderea majora dupa venirea comunistilor la putere avea sa fie dreptul la semnatura si dreptul de a expune lucrari. Ceea ce nu distrusese razboiul, au distrus comunistii. Mare parte din lucrarile ei au fost acoperite cu var: „frescele mi-au fost acoperite cu var, dar huma se spala. Nu acum cat mai traiesc, ci dupa ce nu voi mai fi, se vor stinge toate geloziile si rautatile“ Sub bidineaua cu var au fost acoperite frescele din gara Mogosoaia, mozaicurile din pridvorul Manastirii Antim, doua fresce cu tematica istorica in Universitatea de Arhitectura, frescele exterioare ale Institutului de Istorie, frescele din Palatul Sinodal al Patriarhiei, cladirile administrative din Piata Amzei si Banu Manta din capitala si multe altele. A expus in locuinta personala, intr-un cadru extrem de restrans, in care a avut alaturi doar rudele si prietenii extrem de apropiati. Olga scrisese intr-o margine de caiet: Nefericit cu adevarat esti abia cand iti dai consimtamantul pentru asta”, iar ea nu avea de gand sa fie o infranta a sistemului opresiv.

A restaurat zeci de biserici, fresce si icoane si a continuat sa lucreze in anonimat cu aceeasi daruire ca atunci cand era celebra. Abia trecuse de 50 de ani in momentul in care a plecat la Ierusalim si a intrat in contact cu monahii “Rugului Aprins” si s-a exilat intr-o singuratate autoimpusa , incercand sa descifreze tainele credintei crestine conforme cu Evanghelia. Din acel moment, ea a jurat sa urmeze poruncile Bisericii si sa respecte juramintele saraciei, castitatii, statorniciei si credintei. O data cu aceasta restragere in solitudine, ea s-a rugat lui Dumnezeu in pete de culoare: a restaurat zeci de biserici, a pictat cu frenezie scene cu tematica religioasa pana in momentul mortii sale la 86 de ani, cand restaura frescele Schitului Darvari. In jurnalul ei, Olga mentiona o intamplare din vremea cand avea 12 ani. Fusese grav bolnava, iar doctorii nu ii dadeau multe sanse de supravietuire. Intr-o noapte l-a visat pe Isus care statea langa o groapa mare si adanca. Copila l-ar fi intrebat daca groapa ii era menita ei, iar Isus i-ar fi raspuns ca haul este pregatit pentru pacatele lumii, iar ea va muri de batranete intr-o zi de vineri: “Batrana sunt de mult. In fiecare vineri ma gandesc: sa fie azi sau alta data?” Olga si-a pastrat in solitudinea la care a fost condamnata dragostea fata de oameni, fata de credinta, harurile sale artistice cu care fusese inzestrata. A fost prima femeie careia i s-a permis sa predice din amvon in orice biserica din Romania si prima femeie primita si acceptata in “Rugul Aprins”, miscare ortodoxa in care erau cooptata toata elita intelectuala a tarii. Cea mai frumoasa lucrare scrisa a sa este Dictionarul Biblic Ortodox in care explica cuvantul Domnului pe intelesul tuturor, iar mare parte dintre lucrarile sale se gasesc in colectii private. Pe o fila stinghera, Olga a scris in jurnal: “Fara entuzias, fara pasiune, fara un fel de furie fericita, nu vei reusi niciodata…Fara entuziasm, orice pas al nostru e fara folos. Tot ce faci in lume trebuie implinit cu exaltare, cu intelegere ca ce faci tu altul nu poate”.

Bibliografie:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Olga_Greceanu

http://ziarullumina.ro/Intalnire-de-suflet-cu-artista-olga-greceanu-25232.htlm

http://artmarkhistoricalestate.ro/imobile/istorice/cula-maldar-greceanu-cea-mai-veche-cula-atestata-pictata-de-olga-greceanu.htlm

miercuri, 21 octombrie 2015

Bilbao - regrete in pachete

Prietenii imi trimit fel si fel de link-uri despre subiecte care ma pasioneaza si ma intereseaza. Unele cuprind informatii care ma conduc catre alte si alte materiale de documentare, dar sunt si mailuri pline cu poze si idei de vacante. Stiind ca anul viitor nu ne-am planificat unul dintre concediile noastre tipice, o buna prietena mi-a trimis niste poze din superbul Bilbao, un oras mare si interesant, construit de-a lungul raului Nervion. Ai crede ca este unul dintre acele locuri pe care le vezi pe peliculele din Razboiul Stelelor.

Adevarul este insa altul: celebra fundatie Guggenheim a redesenat locul orasului Bilboa pe harta lumii, oferindu-i o cu totul alta perspectiva. Fundatiei Guggenheim ii apartine Muzeul Solomon R Guggenheim cu sediul in New York care a fost infiintat in anul 1939 si a luat numele co-fondatorului lui dupa moartea acestuia in 1952. Cea care a pus umarul la aceasta nebunie a fost atat co-fondator, cat si primul director al muzeului, artista Hilla von Rebay, care a strans lucrari de arta si a format baza celebrelor colectii de arta moderna si contemporana. Tot ea l-a ales pe celebrul arhitect Frank Lloyd Wright sa proiecteze sediul muzeului, un “templu al duhului”, cunoscut astazi in intreaga lume. Astazi aici sunt expuse opere de arta care provin din nenumarate colectii private, incepand cu colectia lui Solomon R Guggenheim. Hilla se nascuse intr-o familie aristocratica germana de la Strasbourg care era parte din Imperiul German. Ea a avut titlul de baroneasa si numele ei complet a fost Hilla Rebay von Ehrenwiesen. Solomon provenea dintr-o familie bogata care detinea exploatari miniere, fapt care i-a permis sa achizitioneze numeroase lucrari de arta si sa intre in contact cu reprezentanti din lumea artelor. Cei doi s-au intalnit la mijloc, ambii dorindu-si sa promoveze arta moderna, si au infiintat fundatia Solomon R Guggenheim. In salile muzeului au fost expuse lucrari semnate de Piet Mondrian, Amedeo Modigliani, Rudolf Bauer, Wassily Kandinsky, Marc Chagall sau Pablo Picasso. In primii 3 ani, fundatia a strans atat de multe lucrari avangardiste incat s-a impus ridicarea unui muzeu care sa adaposteasca permanent aceste colectii. Cei doi i-au scris o scrisoare lui Frank Lloyd Wright solicitandu-i colaborarea in realizarea proiectului. Intre timp numarul artistilor a crescut adaugandu-se nume noi listei initiale: Joan Miro, Paul Klee si multi altii. In 1997, fundatia si-a deschis filiala din Bilbao, iar acest fapt a rescris traiectoria orasului pe harta turismului mondial. Orasul incepuse sa isi schimbe fata inca din anii 1980, dar adevarata revigorare a venit o data cu inaugurarea celebrului muzeu. Astazi, orasul este capitala provinciei Bizkaia si detine un palmares de cladiri moderne, restaurante celebre, hoteluri de lux si servicii de cea mai buna calitate. Ar fi nedemn sa nu amintesc faptul ca intre atatea cladiri moderne se pastreaza inca o oaza nealterata de timp: Casco Viejo, un paienjenis de strazi inguste unde se afla multe obiective turistice importante: Plaza Nueva si Plaza Miguel de Unamuno, Teatro Arriaga, Catedrala Santiago, ansambluri arhitecturale in stil Art Nouveau, Mercato de la Ribera si Euscal Museo Bilbao, toate amplasate in orasul istoric. Nu departe de primarie se afla frumosul pod pietonal realizat de arhitectul spaniol Santiago Calatrava. Cei care traverseaza apa, dau cu nasul in muzeul Guggenheim.

Aceasta cladire a fost ultimul proiect semnat Frank O. Gehry, considerat de catre arhitectul american Philip Johnson “cea mai importanta cladire a perioadei contemporane”.

Placile de titanium, asemeni unor solzi uriasi, refelcta lumina in mod diferit in functie de momentul zilei si de anotimp.

Cladirea este impunatoare si straluceste magnific captand lumina solara.

Colectiile de arta moderna si contemporana se plimba intre muzeele fundatiei din New York, Viena si Bilbao.

Langa rau, plasat chiar in fata intrarii principale in muzeu, parca teleportat din tenebre, dai cu ochii de silueta unui paianjen urias, opera artistului francez Louise Bourgeois, intitulata Maman.

Nu departe de Maman se afla Lalelele lui Jeff Koons si

TallTree& The Eye semnate Anish Kapoor.

In partea dinspre oras se afla o alta scultura gigantica in stilul personal al lui Jeff Koons, “Puppy”.

Evident ca mirarea nu se opreste aici, caci in jurul muzeului sunt amplasate alte constructii moderne semnate de celebri arhitecti precum: Frederico Soriano - Centrul Euskalduna,

Norman Foster – reteaua de metrou,

Sabtiago Calatrava - Podul Zubizuri (podul alb) , Cesar Pelli si Turnul Iberdrola, Podul La Salve caruia Daniel Bureu i-a adaugat arcul vopsit in rosu.

La Salve este numit “Prince and Princess of Spain Bridge”. El a fost primul pod pe cabluri din otel avand piciorul din beton armat de culoare verde, ridicat in Spania in anul 1970.

Cand muzeul a celebrat 10 ani de la infiintare, podului i s-a adaugat acel arc rosu, ideea apartinandu-i artistului francez Daniel Buren.

Cand Gehry a ales locul in care avea sa ridice muzeul, el a tinut seama de prezenta podului La Salve, care reprezenta una dintre principalele cai de acces in oras.

Buren a incercat sa sparga armonia perfecta creata de catre Frank Gehry intre muzeu si pod, aruncandu-i pe cocoasa podului o arcada realizata intr-o forma inedita si vopsita intr-o culoare care sa stimuleze retina.

Daca ar fi sa il citez pe arhitect, “ schimbarea deschide dialogul dintre natura functionala a podului si sculptura estetica ce il imbratiseaza”. Evident ca nu putea fi alta culoare aleasa decat rosu, in contrast complementar cu structura verde a betonului.

Proiectul i-a fost incredintat cu conditia ca structura podului sa ramana neatinsa. Astfel, Buren a ales sa foloseasca drept material foi de hartie lipite intre ele si presate pana cand ajung la grosimea si rigiditatea unui panou. Materialul este extrem de usor de intretinut si durabil, fiind rezistent la caldura si frig. In interior sunt incorporate diode care sa lumineze lateralele arcului acoperite cu placi traslucide. Daca nu ati fost impresionati, nu aveti altceva de facut decat sa tineti drumul pe langa muzeu si sa o luati spre Plaza Funicular, sa urcati cei peste 7oo de metri pana in varful formatiunii muntoase si sa sper ca panorama

catre aeroportul Sondika Bibao, proiectat de catre Santiago Calatrava , avand in fundal oceanul, sa va ia fata. Si ochii. Daca nici asta nu merge, urcati-va in primul avion si veniti acasa. Unde e mai bine ca aici???

PS Sper ca intelegeti ca, obligata fiind sa renunt la concediu anul viitor, visez cu ochii deschisi. Nu ma costa nimic. Nu fac bagaje, liste, calcule…Fir-ar a naibii ei de viata! Vreau in vacanta!

Pozele sunt luate de pe net. Ca sa va ispitesc. Ca sa ma oftic!

http://www.bilbaoturismo.net/BilbaoTurismo/en/ver-mi-cuaderno

http://www.guggenheim.org/bilbao/406-homepage/355-also-of-interest

luni, 19 octombrie 2015

Jim Morrison - “Nimeni nu si-a facut planul de a exista”

In 8 decembrie se implinesc 72 de ani de la nasterea lui Jim Morrison, celebrul solist vocal al trupei The Doors, compozitor si textier, gasit mort in 3 iulie 1971 in apartamentul lui din Paris.

Considerat un lider spiritual al generatiei sale, el si-a luat numele de “Lizard King” sau “Regele Soparla” si a avut o viata spumoasa datorita comportamentului extravagant din timpul concertelor, consumului excesiv de alcool si droguri, cat si problemelor sale nenumarate cu politia. A fost un pasionat de literatura si filosofie, dorindu-si cu ardoare sa fie poet. Desi a absolvit cinematografia la UCLA din Los Angeles, toata tineretea lui a fost marcata de versurile lui Rimbaud si Blake, iar amprenta lor s-a regasit in toate scrierile sale ulterioare. Rebel din fire, acesta s-a indepartat de familie datorita faptului ca tatal impusese o disciplina militara in familie si, dupa absolvire, a inceput sa consume droguri, sa doarma pe strazi si sa scrie versuri.

In 1965, si-a format propria trupa rock The Doors alaturi de claparul Ray Manzarek, tobosarul John Densmore si chitaristul Robby Krieger. Denumirea grupului se trage din celebrul vers al lui William Blake: “if the doors of perception were cleansed eveything would appear to man as it is, infinite”. The Doors a fost formata din membrii carismatici care au stiut sa ajunga la sufletele tinerilor care umpleau la refuz salile de concert si care le copiau in viata de zi cu zi idealurile. Ei isi regaseau propriile frustrari si sperante in textele cantecelor sale. Invatau sa visese, caci Jim Morrison era cel care le spunea obsesiv: “Nu spuneti niciodata ca visele sunt inutile, inutil e sufletul care nu stie sa viseze”, “uneori invingatorul e doar un visator care nu a renuntat niciodata sa viseze”. “Da piept cu cele mai mari frici ale tale. Dupa aceea, ele nu vor mai avea forta si vei fi liber”. Primul lor single, „Break on through“ a inregistrat un succes modest, urmat de cel de-al doilea single „Light my fire“ care avea sa ii propulseze in topul celor mai renumite trupe rock and roll din lume.

Membrii formatiei au cantat prin cluburi, iar muzica lor a fascinat milioane de tineri din intreaga lume. Un numar mare dintre textele melodiilor au fost semnate de catre Jim Morrison, multe dintre ele devenind hituri: “Crystal Ship”,

Light my fire”, “Break on trough”

sau “The end”.

In 1967 a aparut albumul “Strange Days”,

urmat anul urmator de “Waiting for the sun”,

in 1969 – “The soft parade”

si in 1970 - “Morrison Hotel”. In 1968, “Hello, I love you” a ajuns din nou in top.

In anul urmator, Morrison a aparut pe scena din Coconut Grove intr-o stare avansata de ebrietate si a avut un comportament indecent pe scena, fapt care s-a soldat cu arestarea lui sub acuzatia de exhibitionism, folosirea unui limbaj indecent si stare de ebrietate avansata, fiind condamnat la 8 luni de inchisoare si eliberat ulterior pe cautiune. Trupa a pierdut toate concertele programate.

Fiind intr-un pericol real de a fi inchis, acesta s-a mutat la Paris impreuna cu iubita lui, Pamela Courson. Cei doi s-au casatorit si au trait impreuna pana la moartea artistului in anul 1971 la varsta de 27 de ani, dupa ce starea lui de sanatate s-a agravat simtitor datorita dependentei de alcool si obezitatii. Isi iubea partenera, desi deseori o insela, si se simtea confortabil in compania ei, caci : “prieten e acela care iti da libertatea totala sa fii tu insuti”. Sa fi gresit Pamela lasandu-l sa traiasca la limita dintre viata reala si cea imaginara?

Constient de problemele pe care le are, Jim spunea: “ cateodata ma simt ca la un joc de noroc. Te duci seara sa bei zdravan si nu stii cum o sa ajungi in ziua urmatoare. Poate sa fie bine sau se poate intampla un dezastru. E ca si cand ai arunca zarurile“.

A fost inmormantat in cimitirul Pere Lachaise din paris, iar mormantul lui s-a transformat in loc de pelerinaj pentru mii de turisti. In acelasi an, un alt album intitulat “LA Woman” avea sa inregistreze un real succes si sa devina cel mai popular album al lor. “Daca pentru a trai trebuie sa te tarasti, ridica-te si mori.” caci ”uneori ne ajunge o clipa ca sa uitam o viata, alteori nu ne ajunge o viata ca sa uitam o clipa”. Iar clipa poarta numele lui: Jim Morrison.

Daca va intrebati ce mi-a venit sa scriu despre acest subiect, va spun eu: o prietena a vizitat saptamana trecuta Parisul si, fara sa vreau, mi-am amintit de peregrinarile mele prin capitala Frantei. Da, inclusiv prin cimitire. :)

Bibliografie: http://www.biography.com/jim-morrison-9415576#rebellious-youth

miercuri, 14 octombrie 2015

Palazzo Cenci si destinul tragic al Beatricei Cenci

Calatorului dornic sa cunoasca legendele Romei nu ar trebui sa ii scape din vedere Palazzo Cenci, situat nu departe de Piata Navona.

Palazzo Cenci

El este amplasat in apropierea sinagogii si este format dintr-un ansamblu de 4 cladiri, inconjurat de Cinque Scole, Arco de Cenci, Piazza Cenci si strada Via Monte de Cenci. Palazzo este inchis publicului, dar drumul pana acolo merita facut, chiar daca acum in incinta lui sunt apartamente de locuit. Cand poarta mare de lemn se deschide, se poate vedea scara strajuita de doi lei de marmura, iar deasupra ei un superb balcon dantelat. Palatul a fost construit peste ruinele unui vechi palat medieval fortificat, amplasat la marginea ghetoului evreiesc din Roma. Turistul dornic sa vada palatul va sti ca drumul pana acolo merita facut nu doar datorita frumusetii arhitectonice, ci mai degraba istoriei sale sangeroase avandu-i ca eroi pe membrii familiei Cenci. Capul familiei, Francesco Cenci, a fost unul dintre cei mai bogati aristocrati ai Romei, dar si un om desfranat, violent si risipitor. Din casatoria cu Ersilia Santacroce a avut doua fete, Beatrice si Antonia, si doi baieti, Giacomo si Bernard. Familia a trait in Palazzo Cenci in Rione Regola, dar mai detineau un castel, La Rocca de Petrella Salto, situat intr-un sat mic de langa Rieti, la nord-est de Roma. Pana cand Beatrice a implinit 6 ani, viata familiei a fost una calma si linistita. Dupa moartea mamei, fetele au fost incredintate spre educare maicutelor din manastirea Santa Croce si au ramas aici timp de 9 ani. Pe cand Beatrice avea 15 ani, fetele s-au intors in palat, dar viata de burlac schimbase caracterul tatalui, iar viata lor alaturi de el avea sa fie una dificila datorita violentelor si hartuirilor acestuia. Acesta devenise rece si distant, dedicat exclusiv afacerilor, era violent, lipsit de orice emotie si sentiment, avar si ipocrit, aflat deseori in contradictie cu legea si morala. In 1593, el s-a casatorit cu Lucretia Petroni cu care n-a avut copii, motiv pentru care femeia s-a atasat de cei ai barbatului, mai cu seama de fetele care simteau lipsa afectiunii materne. Casnicia lor nu a fost una fericita, caci Francisc era impovarat de datorii, judecat si condamnat pentru fapte defaimatoare pentru care a fost obligat sa plateasca taxe substantiale. La doi ani de la mariajul cu Lucretia, familia a fost obligata sa plece in exil si sa traiasca in castelul Cicolano din Regatul Napoli, fapt care a alimentat resentimentele familiei. Beatrice le-a scris fratilor ei nenumarate scrisori implorandu-le ajutorul, iar una dintre ele a cazut in mana tatalui, motiv pentru care a fost batuta cu o brutalitate inimaginabila. Beatrice a incercat sa informeze autoritatile cu privire la desele maltratari la care erau supuse femeile si, desi toata lumea cunostea caracterul infect al tatalui, nimeni nu a luat nici o masura. Cand a aflat ca a fost raportat autoritatilor, el si-a exilat nevasta si copilele in castelul La Petrella del Salto in muntii Abruzzi. Cum creditorii i-au luat urma, Francesco a fost obligat sa se mute si el in Petrella, unde a fost urmat de cei doi fii. Viata femeilor a devenit si mai grea decat fusese inainte, iar Beatrice devenea tot mai incrancenata in respingerea autoritatii paterne, guvernata de abuz, violenta si hartuire sexuala. A fost incarcerata, lasata flamanda, izolata de tot ceea ce conta si iubea, iar toate astea au dat nastere dorintei mistuitoare de a-si face singura dreptate.

Beatrice Cenci - Guido Reni

Exasperata de abuzurile sexuale la care era supusa, Beatrice a decis ca singura sansa de scapare era sa puna la cale uciderea lui, cu complicitatea mamei vitrege si a fratilor Bernard si Giacomo, ajutati de gardianul Olympian Calvetti si potcovarul Marzio Fioran, poreclit Catalanul. Ei au decis sa il otraveasca, dar planul a esuat. A doua oara au tocmit niste hoti care sa simuleze un jaf, dar Francesco a scapat si din aceasta ambuscada. Disperati, acestia au pus in aplicare cel de-al treilea plan: i-au pus in bautura un somnifer puternic pe baza de opium, Marzio i-a rupt picioarele cu sucitorul, iar Olympian i-a batut cu ciocanul cuie in cap, dupa care l-au aruncat peste balustrada, simuland o moarte accidentala. Dupa cateva zile, trupul inert a fost gasit la poalele cetatii, cu capul spart, iar familia a grabit funeraliile, ingropand lesul in biserica Santa Maria. Dupa inmormantare, familia s-a reintors la Roma in Palatul Cenci. Zvonurile si suspiciunile i-au precedat in capitala Italiei, mai cu seama ca nu era un secret ca firea violenta si aroganta batranului starnise sentimente de ura nu numai in sanul familiei, ci si in randul cercului de cunostinte. Au urmat doua anchete: prima la ordinul ducelui Marzio Colonna, iar cea de-a doua dispusa de viceregele Ducatului Napoli, dar niciuna dintre ele nu a incriminat vreunul dintre membrii familiei. Cum suspiciunile deveneau din ce in ce mai mari, Papa Clement Aldobrandini a solicitat si el o ancheta, soldata cu exhumarea cadavrului si studierea ranilor de catre o comisie formata din medici. Au fost interogati cativa slujitori printre care spalatoreasa careia Beatrice ii ceruse sa ii spele cateva haine patate de sange si careia ii spusese ca le patase in perioada in care fusese la ciclu, dar femeia nu crezuse nici un cuvintel, caci slujitorii vorbeau pe la spate ca salteaua stapanaului baltea de sange a doua zi dupa disparitia misterioasa. Anchetatorii n-au gasit urme de sange la locul unde a fost descoperit cadavrul, dar cercetarile au devenit tot mai amanuntite, iar faptasii au fost demascati si inchisi. Olympian Calvetti a fost primul care a marturisit crima dupa zile de tortura si, desi nu a fost condamnat, el a fost ucis de Mario Guerra, un apropiat al familiei Cenci, pentru a-l impiedica sa marturiseasca intregul complot. Apucase insa sa povesteasca anchetatorilor despre cruzimea stapanului, despre bataile indurate deopotriva de cele doua femei si cei doi fii, despre zilele si noptile in care erau incarcerati. Torturat si el, Marzio Fioran a marturisit ca Beatrice a fost aceea care a conceput intregul plan, dar si el a decedat la scurt timp din pricina ranilor cauzate in timpul torturii. La inceput, Beatrice a negat cu incapatanare orice forma de implicare in complot sustinand ca Olympian era singurul vinovat, insa nici ea nu a rezistat torturilor repetate si si-a marturisit faptele. La fel a procedat si Giacomo, mizand amandoi pe faptul ca legea interzicea torturarea celor care faceau parte din randul nobilimii. Dar numarul violentelor era tot mai mare si Papa Clement s-a simtit obligat sa dea un exemplu si o pedeapsa pe masura, menite sa bage frica in cetatenii Romei, indiferent de patura sociala din care faceau parte, permitand astfel torturarea celor care comisesera crima, chiar daca erau membrii uneia dintre cele mai bogate familii. Cei doi frati au fost inchisi in inchisoarea din Tordinona, iar Beatrice si Lucrezia in cea de la Corte Savella. La proces s-au confruntat doi dintre cei mai renumiti avocati ai vremii: Pompey Mollela pentru acuzare si Prospero Farinacci pentru aparare. Toti inculpatii supravietuitori au fost gasiti vinovati si condamnati la moarte. Oamenii de rand din Roma, cunoscand motivele pentru care se banuia ca Francesco a fost ucis, au cerut clementa Papei, dar acesta s-a dovedit de neinduplecat deoarece era ingrijorat de numeroasele violente care zdruncinau la acea vreme Roma. Nu demult Contesa de Santa Croce fusese ucisa de fiul ei pentru a-si insusi mostenirea. Lucrezia si Beatrice au fost condamnate la moarte impreuna cu Giacomo si Bernard.

Executia a avut loc in 11 septembrie 1599 in Piata Castelului Sant Angelo luata cu asalt de catre locuitorii Romei in asteptarea verdictului care sa declare nevinovatia Beatricei si faptul ca s-a aflat in legitima aparare in timpul comiterii omorului. Printre cei prezenti in piata a fost si Caravaggio insotit de care pictorul Orazio Gentileschi si fiica acestuia, Artemisia. Piata era plina la refuz, vremea era calda si insorita, iar in inghesuiala cativa gura-casca si-au pierdut viata. Decizia magistratilor a fost contrara asteptarilor, iar poporul s-a revoltat la auzul deciziei papale, motiv pentru care in piata au fost masate trupe in jurul locului de executie. Desi tanarul Bernard in varsta de doar 18 ani nu luase parte efectiva la complot, a fost condamnat la moarte pentru ca nu a denuntat conspiratia. Nici unul dintre frati nu a stiut pana in ziua decapitarii ca el urma sa fie gratiat tocmai datorita varstei fragede. Insa a fost obligat sa asiste la decapitarea surorilor si fratelui lui dupa ce a fost in prealalbil legat de un scaun plasat in fata locului de executie. Celor doua femei li s-a taiat capul cu securea. Prima care a fost executata a fost Lucretia. Beatrice si-a spus ultima rugaciune, s-a ridicat in picioare si a exclamat: “Doamne, m-ai chemat si eu de bunavoie te urmez caci stiu ca merit mila ta!”. Multimea vuia, iar calaului i-a tremurat securea-n mana in vreme ce Bernard a lesinat si nu a putut fi adus in simturi vreme de o jumatate de ora. Multimea blestema si se agita vociferand in vreme ce securea a fost ridicata si a separat capul de corpul scuturat de spasme. Giacomo fusese torturat pe tot parcursul drumului de la inchisoare pana in piata unde a fost si el executat. Bernard a fost condamnat sa munceasca la galerele pontificale pentru tot restul vietii sale. Rudele familiei Cenci i-au rascumparat libertatea si dupa cativa ani a fost lasat liber. Lesurile fratilor lui au fost ingropate in fata altarului din biserica San Pietro din Montorio sub o piatra funerara pe care nu era scris nici un nume. Toate bunurile familiale au fost confiscate de catre Camera Apostolica si cumparate la un pret revoltator de mic de catre nepotul Papei Clement. Supravietuitorii familiei au revendicat procesual o parte dintre bunuri si multe dintre ele le-au fost restituite. In 1798, mormantul a fost profanat si jefuit. Destinul tinerei Beatrice nu avea cum sa nu starneasca multora emotia, curiozitatea si compasiunea, caci fusese o tanara frumoasa careia ii fusese harazit sa se nasca intr-o familie guvernata de un tata violent si incestuos, care starnise ura copiilor si dorinta de razbunare. Artistii, scriitori precum Stendhal, Shelley, Dumas si pictori deopotriva precum Guido Reni, Caravaggio, Delaroche, Artemisa Gentileschi si Moravia, au imortalizat momentul judecatii si executiei membrilor familiei Cenci. Lucrarile lor au constituit surse de inspiratie pentru regizori si actori care au rememorat pe pelicula destinul tragic al familiei Cenci cu toate implicatiile: umilintele indurate de catre Beatrice, actele de violenta suportate, revolta si maniera in care s-a impotrivit tiraniei parintelui si institutiilor statului, momentul condamnarii cu toate implicatiile psihologice si emotionale, disputele juridice, curajul dovedit in fata calaului pe cand tanara inca nu implinise varsta de 22 de ani, intrigile politice generate de interesele materiale cu privire la mostenirea familiei. Beatrice a ramas pentru italieni simbolul tineretii si frumusetii, a inocentei calcate in picioare, a rezistentei impotriva arogantei aristocratiei, o luptatoare impotriva opresiunii femeilor, o promotoare a demnitatii si independentei care si-a asumat cu mult curaj consecintele faptelor. Legenda spune ca in fiecare an, pe 11 septembrie, ea se intoarce in zorii zilei pe podul unde a fost executata, tinandu-si in brate capul.