Sinaia cu pasiunile si dramele aristocratice de culise

In dimineata urmatoare, in goana noastra nebuna de a descoperi Sinaia, doua obiective turistice ne-au marcat intr-o maniera aparte. Ceea ce trebuie spus inca de la inceput este faptul ca statiunea este rodul conjugat al arhitectilor adusi din toata Europa sa proiecteze vile pe masura rangului si averii proprietarilor de averi insemnate si care au reusit sa construiasca un "burg german in inima Carpatilor". Orasul a fost ridicat in jurul Manastirii Sinaia la sfarsit de secol 19 si inceput de secol 20. Promotorul ideii de a crea o statiune de vilegiatura pe Valea Prahovei i-a apartinut lui Dimitrie Ghica, in anul 1864, dar cel a pus in practica acest proiect a fost Carol I, in anul 1866, anul inscaunarii sale ca rege, atunci cand a facut o vizita la Manastirea Sinaia si a fost impresionat de frumusetea naturii si calitatea aerului. Localitatea a luat nastere administrativ printr-o lege adoptata in 1872, lege care le permitea investitorilor sa cumpere pamant in localitate si sa desfasoare afaceri comerciale. Dupa ce regele a decis sa puna piatra de temelie a viitorului Castel Peles, toti oamenii avuti au cumparat terenuri si au demarat lucrarile de construire a viitoarelor vile de vacanta. Terenul destinat viitorului domeniu Stirbey a fost cumparat de generalul Ioan Emanoil Florescu in 1870 . Majoritatea aristocratiei din acele timpuri a decis sa isi stabileasca resedinta de vara in orasul care va fi cunoscut drept "Perla Carpatilor", "orasul elitelor, al luxului si exuberantei" in care "fracul si corsetul iti ofereau un statut social privilegiat". Castelul Stirbey a fost resedinta de vara a Alinei Stirbey si al generalului Emanuel Florescu. Acest edificiu este cunoscut drept una dintre cele mai vechi cladiri civice din oras. In partea laterala a cladirii se afla o mica terasa la sol, strajuita, in forma de arc, de banci din bronz cu cu influente Art Nouveau. Platoul era iluminat de catre un felinar din bronz cu mai multe brate.

Castelul a fost proiectat de arhitectul olandez Josef Jacob Schieffleers, iar interioarele sale pastreaza secretele, iubirile si tradarile familiei marelui domnitor. Interiorul este alcatuit din 13 sali tematice care gazduiesc impreuna istoria statiunii. daca e sa facem o scurta incursiune in trecutul familiei Stirbey, ar trebui sa amintim una dintre figurile proeminente ale perioadei, pe Barbu Stirbey care a fost un barbat frumos, cult, rafinat, manierat, marea dragoste a Reginei Maria careia i-a fost devotat pana la moartea acesteia. "Printul alb"a fost omul de incredere al cuplului regal. Desi ravnit de multe femei, Barbu Stirbey a ramas in istoria noastra ca sot devotat Nadejei Stirbey, un familist convins, tata a patru fete (Maria, Alina, Elisa si Jeana), care a avut nesansa sa se indragosteasca iremediabil de viitoarea regina a tarii. In 1907, in timpul rascoalei, Regina si doamnele de la Curte, au ales sa se refugieze la Sinaia. Cand Printul Stirbey a venit sa isi prezinte omagiile, acesta a ramas fermecat de frumusetea Mariei. Cei doi au impartasit o dragoste nepermisa, iar atasamentul dintre cei doi nu a scapat ochilor vigilenti din anturajul comun. Stirbey i-a scris nenumarate scrisori, aparent sobre, dar afectuoase in esenta lor, semnandu-le cu acronimul ILYMM (I love you, my Marie). Deoarece Principele Ferdinand era indragostit de Elena Vacarescu, insusi Regele Carol I incuraja amorul dintre nora sa si Barbu Stirbey, numindu-l pe acesta administratorul Coroanei in 1913. Gurile rele spuneau ca Principesa Ileana si Principele Mircea erau copiii lui Stirbey, lucru stiut de catre toata nobilimea de la Curtea Regala. Cand Mircea s-a imbolnavit de febra tifoida la varsta de 3 ani, Barbu Stirbey i-a stat alaturi reginei si nu s-a miscat de langa patul copilului pana cand acesta a inchis ochii. Aflata pe patul de moarte la 18 iulie 1938, Maria a avut o singura dorinta: sa isi ia adio de la printul inimii sale, trimis in exil de catre fiul ei, Carol al II-lea, dar acest lucru nu a fost posibil. Regina i-a trimis acestuia o scrisoare marturisindu-i ca este singura persoana de la care ar vrea sa isi ia ramas bun inainte sa treaca in eternitate. 

Numele Alexandrinei Stirbey este legat atat de familia Stirbey, cat si de vila care i-a apartinut odinioara si care astazi gazduieste Muzeul Orasului Sinaia. Arhitectul olandez Josef Jacob Schieffeleers a construit cladirea in 1875, iar pictorul G.M.Tattarescu a decorat capela funerara a familiei, amplasata astazi in spatele telecabinei. Cladirea a fost ridicata pe domeniul Stirbey care se intindea de la actualul Bv. Ferdinand I pana la liziera padurii. 

Printesa Alexandrina (Alina) Stirbey a fost al 6-lea copil al cuplului Barbu Dimitrie Stirbey (nascut Dimitrie Bibescu si adoptat de catre bunicul din partea mamei, fiind ultimul purtator al numelui Stirbey) si Elisabeta Cantacuzino-Pascanu. Aceasta a fost casatorita prima data cu Alexandru Plagino, iar dupa divort, s-a recasatorit cu Emanuel Florescu de care va divorta in 1883. Cei doi au fost implicati in numeroase actiuni caritabile atat in perioada mariajului, cat si dupa divort. Generalul Florescu era o persoana energica, om cult si rafinat, care iubea muzica si arta, cu maniere elegante si cu inclinatii evidente catre profesia sa cazona. Domeniul este compus din castelul central, anexa angajatilor, si capela familiei. Palatul se remarca prin sobrietate, fiind strajuit de doua foisoare. Fatada cladirii se reflecta intr-un mic lac alimentat de apele unui raulet , avand pe ambele laturi drumuri de acces pentru trasuri. Intrarea principala este decorata cu statui de bronz reprezentanf 3 nimfe. doi leila intrare pe scara de acces si doi paji. Statuile sunt reproduceri dupa Rodin , realizate la Paris si montate in locuri special amenajate.

Construirea vilei Stirbey din Sinaia l-a propulsat in cariera pe tanarul arhitect care va fi angajat de Printul Dimitrie Ghica sa proiecteze mai multe edificii pe terenurile sale. Tot lui ii apartin proiectele planului urbanistic al Sinaiei, al parcului Ghica, al hotelului Caraiman si  altor vile din statiune. 

Vila Florescu este ampalasata in spatele hotelului Montana si este considerata a doua constructie ridicata in Sinaia, prima fiind cea a Printului Ghica (construita pe domeniul parcului care ii poarta numele, dar care a ars din temelii, pe locul ei fiind inaltat Casino-ul). Stilul sau arhitectural este romanesc, tipic statiunilor montane din Elvetia si Germania celei de-a doua jumatate a sec.19. In perioada comunista, aici a functionat Casa Pionierilor, apoi a adapostit Casa Finantelor Publice ca in prezent sa fie transformata in Muzeul Orasului. Intrarea la muzeu costa 10 lei/adult. Capela Florescua fost proiectata in stil neoclasic de arhitectul Andre Lecompte de Nouy si decorata cu fresce de catre Gh. Tattarescu, ruda apropiata familiei Stirbey. Capela este inchisa publicului si pare parasita. 

Al doilea obiectiv turistic care ne-a placut foarte mult a fost Casino-ul Sinaia, edificiu-simbol al orasului, amplasat pe locul primei vile construita in statiune, vila de vacanta a Printului Dimitrie Ghica. Cladirea se afla in partea nordica a Parcului care poarta numele Printului. Istoria locala consemneaza faptul ca, o data ce familia regala a inceput constructia Castelului Peles, toata nobilimea bogata a cumparat terenuri in statiune si au demarat lucrarile de proiectare a vilelor de vacanta. Sinaia a cunoscut o dezvoltare accelerata, iar o parte dintre nobilii care isi cumparasera terenuri aici si-au dat seama de potentialul urias al statiunii si au facut investitii masive aici. Cladirea a fost ridicata in aproximativ 7 luni, in anul 1911, avandu-l ca principal actionar pe baronul de Marcay (actionar si al cazinoului din Monte Carlo), restul listei fiind formata din societatea Eforia Spitale Civice, Primaria Sinaia, baronii francezi Edmond, Edgar si Iv de Marcay (care erau actionari si la cazinourile din Monte Carlo si Nisa), politicienii Gh. Grigore Cantacuzino (zis Nababul) si Nicolae Lahovary. Casino-ul ar fi fost construit la initiativa Regelui Carol I, dupa planurile arhitectului Petre Antonescu. La inaugurarea care a avut loc in anul 1912, printre invitatii de marca, s-au numarat familia regala si Prim Ministrul tarii de atunci, Titu Maiorescu. Au fost organizate o serie de festivitati, seara terminandu-se cu concertul  sustinut de George Enescu si un superb foc de artificii care a putut fi privit din gradina. Vestile despre inaugurarea Casino-ului din statiunea unde Casa Regala isi avea resedinta de vara s-a raspandit in toata Europa si toate ziarele de scandal au scris despre acest eveniment. La doar doua zile de la inaugurare, fratii Loebel s-au sinucis dupa ce si-au pierdut intreaga avere la ruleta. Patronatul a incercat sa "indulceasca" stirea, facand donatii catre membrii familiilor celor doi frati care isi lasasera rudele fara un ban si tragedia a fost transformata intr-un act caritabil. Desi insusi Regele isi dorise un Casino elegant si respectabil care sa rivalizeze cu suratele europene, si-a manifestat deplina sa ingrijorare fata de sumele mari care se jucau la ruleta. Si de aceasta data Baronul de Marcay a impresionat comunitatea prin donatiile pe care le-a facut vaduvelor si orfanilor de razboi, obligandu-l astfel pe rege sa fie mai indulgent cu jocurile de noroc. Precaut, Carol I a venit de cateva ori sa se convinga singur si s-a asezat la masa de joc unde, evident, a castigat de fiecare data! Nobilimea juca in salile dedicate jocurilor de noroc: ruleta, baccara, braziliana, rummy, sah, table si tintar. Oameni cu bani veneau din toate colturile Europei, iar in Gara Regala se opreau trenuri venite din toate marile capitale de pe continent, inclusiv renumitul Orient Express. In fiecare zi, in salile de joc, se aflau cel putin 600 de persoane, la sfarsit de saptamana numarul depasind chiar 1000 de jucatori. Crupierii erau platiti f bine special ca sa pastreze informatiile secrete tinute in spatele usilor inchise si nu aveau voie sa primeasca ciubuc. Dar, se spune ca, desi aveau buzunarele cusute, aveau unul ascuns in gulerul camasilor albe unde isi indesau precauti atentiile banesti. Si atunci presa de scandal dadea roata cladirii dupa stiri de scandal, dar cei care "dadeau din casa" erau imediat concediati.

In superba Sala a Oglinzilor luminata de candelabre imense de cristal se desfasurau jocurile de ruleta la cele 13 mese de joc, 

iar in Sala Ovala se puneau la bataie cartile pentru Poker, Black Jack si chemin-de-fer, un fel de baccara. 

In partea laterala a salii mari se afla barul-restaurant, despartit prin usi glisante de sala de joc. Aici stateau doamnele la o sueta, ascultau acordurile orchestrei de jazz, consumau sampanie si caviar si asteptau sa fie invitate la dans. 

Cele mai serioase alegeau sala de concerte si vizionau spectacole de balet, muzica simfonica, film, opera sau opereta. Asta la inceput, pana au simtit gustul banilor si au luat cu asalt salile de joc in speranta ca iau mintile unui fante bogat. Fumatul era la moda, dar trebuia sa stii sa fumezi cu stil si fiecare gest avea simbolistica sa. Astfel distinsele doamne au fost obligate sa ia lectii de ... fumat. Gestul larg al bratului cu porttigaretul intre degete si expirarea fumului ridicand usor capul catre tavan exprimau disponibilitatea, dorinta de a fi cucerita, iar gestul strans al bratelor pe langa corp si expirarea fumului drept in fata, ca doamna este deja maritata.
In sala mica, "la salle privee", unde se aflau doar doua mese, erau invitati doar cei mai bogati dintre participanti, iar miza minima era de 5 ori mai mare decat in celelalte sali de joc. Se spune ca, inainte de a intra in cladire, jucatorii aruncau arginti in fantana din fata ca sa le poarte noroc, dar, o data intrati, acestia se lasau sedusi de betia jocului si pierdeau sume importante de bani, multi dintre ei punand la bataie propriile averi si ramanand fara proprietati. Localnicii au invatat repede cum decurg lucrurile, stiau ca cei impatimiti jucau pana la ultimul ban, iar dimineata nu mai aveau nici macar cu ce sa ajunga acasa, asa ca, in schimbul unei bijuterii, ii urcau in trasuri si ii duceau la casele care nu le mai apartineau. Multi dintre jucatori luau imprumuturi cu dobanzi uriase, iscaleau polite ce valorau intreaga lor avere si, de multe ori, isi puneau la bataie propriile bijuterii. La mica distanta de Casino se afla un bazar turcesc care apartinea turcului Hagi Benli, o aparitie pitoreasca in camasa si salvari de matase, cu brau strans pe talie si turban visiniu pe cap. Turcul momea doamnele cu podoabele sale orientale din argint filigranat incrustat cu pietre semipretioase de corali, margean, jad, sidef si chihlimbar, dar si cu susan, baclavale, bomboane, rahat, sugiuc, nuga, dulceata si serbet, iar pe domni cu tutun aromat si cafea la nisip. Pe toti ii prostea ca stie sa ghiceasca in cafea si, de cele mai multe ori, multi se opreau la ghicitul in zat si sa le sopteasca Hagi Benli 2-3 numere norocoase contra unui bacsis pe masura. Hagiul mintea frumos si cu tupeu, spunandu-le ce doreau sa auda. Daca la inceput Casino-ul era numit "casa placerilor" unde jucatorii veneau cu "trenurile placerii", mai tarziu, cand numarul celor care isi pierdeau averile aici a crescut, el a fost numit "casa diavolului". Cand au venit comunistii la putere, Casino-ul a fost nationalizat si inchis. Gh. Ghiorghiu-Dej avea sa trimita aici 3000 de refugiati greci care au fost cazati vreme de 5 ani in cladire si in alte 2 hoteluri din apropiere. Era foamete, frig, partidul prospera propagandistic, dar populatia saracea de la o zi la alta. Proviziile trimise initial pentru 1000 de greci s-au terminat rapid cand au trebuit sa potoleasca foamea celor 3000 ajunsi in statiune. Cand lemnele s-au epuizat, au bagat pe foc la inceput mobilierul, apoi parchetul de pe podele. Superba cladire a adapostit pe rand Crucea Rosie, Casa de Cultura a Sindicatelor, Biblioteca Oraseneasca si Casa de protocol. Cand a venit Ceausescu la putere, a transferat cladirea in Gospodaria de partid, a ocupat doua sali cu cele doua cabinete personale, iar restul le-a impartit cu ceilalti tovarasi de partid. Dupa ei a ramas potopul, mobila veche si urata, doua cabinete (1 si 2) tovarasesti si restul cladirii burgheze care aminteste de alte timpuri, aristocratice si rafinate. Dupa Revolutie, cladirea a trecut in administratia orasului Sinaia si gazduieste Centrul International de Conferinte. Aceste actiuni sunt organizate in sala de teatru, foaier, Sala Oglinzilor, Sala Ovala sau Sala Baccara, sala Printului Dimitrie Ghica (toate amplasate pe palierul principal), iar cabinetele Baronului de Marcay, Sala Verde si cele de protocol sunt inchiriate intalnirilor oamenilor de afaceri. In cabinetele Regina Maria, Ferdinand I si Carol I sunt organizate expozitii de arta. Astfel Casino-ul reuseste performanta sa isi acopere singur toate cheltuielile. Pentru expozitiile de arta sunt negociate preturi de inchiriere permisibile pentru artistii aflati la inceput de drum, cu conditia ca expertul Casino-ului in materie de arta sa aleaga un tablou sau o sculptura pe care artistul are obligatia sa il/o doneze la finalul expozitiei. Astfel au reusit sa isi alcatuiasca o colectie impresionanta cu obiecte de arta.

N-am sa inchei aceasta prezentare fara sa va spun ca, obositi dupa ce am batut statiunea in lung si-n lat, dupa ce am facut toate cele 4 trasee urbane intr-o singura zi, ne-am trezit pe la ora 5 dupa amiaza ca suntem morti de foame. Si cum ne aflam chiar in fata hotelului Rina unde eram cazati, am decis sa intram intr-un restaurant in imediata lui apropiere. 

Nargila Sinaia se numeste, cu decor arabesc, interior cu multe canapele asezate roata, in mijloc mese mici si cochet aranjate si trebuie sa recunosc ca a fost o surpriza placuta! Peretii erau decorati cu siluetele minaretelor realizate din schelete din fier forjat, iluminate discret in nuante de rosu pudrat. De tavane stateau spanzurate zeci de candelabre mozaicate care imprastiau o lumina difuza si calma, oarecum romantica pentru ora 17.00. In spate, fotoliile erau pline de turisti tineri care fumau la narghilea. Aerul era inmiresmat cu arome de mar si menta si ma uitam cu o curiozitate de copil tamp la zapaceala aia de recipient cu gatul lung care scotea fumul parfumat. Noi venisem sa pranzim si am infulecat cate o portie de ciorba de perisoare, un gratar de pui cu cartofi prajiti si salata de varza. Barbatul meu a baut o bere, eu am ras un mouse de ciocolata. Am platit, cu ciubuc cu tot, 80 de lei si a fost muuuult mai bun si mai ieftin decat masa de cu o zi inainte. Cand ne intoarcem acasa (suntem deja, dar mai aman un pic!) intra fata la cazne autoimpuse. Cred ca m-am ingrasat!