Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

duminică, 16 februarie 2014

Milena, iubita epistolara a lui Kafka

Am avut privilegiul de a citi o carte foarte frumoasa pe care ma grabesc sa v-o recomand: “Ravensbruck”, scrisa de catre scriitorul suedez Steve Sem-Sandberg si publicata la Editura Humanitas Fiction, in colectia “Raftul Denisei” J, in traducerea Lilianei Donose Samuelsson. Recunosc ca nu am avut o revelatie sau am visat titlul acestei carti noaptea, intr-o inspiratie literara desavarsita, ci pur si simplu am citit una dintre povestirile lui Antonio Munoz Munila, intitulata “Copenhaga” si a fost suficient sa ma pun pe cautat. Ba chiar am sapat putin mai mult pe net pana am dat chiar de doua interviuri al scriitorului , primul publicat in Observatorul cultural in 2009 (http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=13633) si celalalt in revista Unica (http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/ravensbruck-adevarata-poveste-a-milenei-jesenka-2910.html) , imediat dupa lansarea cartii in Romania. 
Romanul documentar  o are ca eroina pe Milena Jesenska, una dintre iubitele lui Kafka, femeia care a intrat in istoria lumii ca una dintre iubirile marelui scriitor. Aceasta s-a nascut la Praga in 1896 si a murit in lagarul nazist Ravensbruck. In aceste interviuri, autorul vorbeste despre un lucru absolut inexplicabil: desi Kafka traia la Viena, iar Milena in Praga, orice praghez daca este intrebat cine a fost Milena Jesenska nu stie sa spuna altceva despre ea decat faptul ca a fost iubita lui Kafka. Nimeni nu stie ce fel de om era, ce a facut in viata ei, unde a locuit, cum a murit. Autorul o prezinta in forma sa duala, o femeie de o vitalitate extraordinara, cu convingeri clare si bine definite, adepta miscarii “noilor cai ale dragostei” prin care promova libertatea femeii de a-si alege barbatul cu care sa intemeieze o familie, care mascheaza vulnerabilitati si sechele inradacinate inca din copilarie, care iubeste si uraste cu pasiune ca si cand ar fi ultimele lucruri pe care le-ar face inainte sa moara. Ei i-a scris Kafka epistole incarcate de iubire, nelinisti si dramatism, care au fost publicate in Romania in cartea “Scrisori catre Milena” , publicata la Editura Univers, in traducerea lui Mircea Ivanescu.  Scrisorile parcurg intregul spectru al sentimentelor trecand de la tristetea confesiunilor facute in perioade de insomnii si nostalgii, la disecarea starilor generate de boala si angoase, pana la acuzatii, descrieri si interpretari ale unor vise sau reprosuri si ironii ori declaratii de dragoste. Pe Kafka l-a cunoscut la Viena in iunie 1920 si nu au petrecut impreuna decat PATRU ZILE, suficiente cat sa le marcheze viata si destinul amandurora. El, excesiv de introvertit, reflexiv si precaut, ea dinamica, vesela si exploziva ca o sampanie agitata. El profund ca marea, ea spumoasa ca valul. Au corespondat pana in 1923, iar scrisorile lor reprezinta una dintre lucrarile importante ale literaturii sec 20.
“ De aceea si sunt intr-o oarecare masura independent fata de tine, tocmai pentru ca dependenta trece dincolo de orice limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori esti a mea si atunci e bine, ori m-ai pierdut, si atunci nu e ceva rau, nu-i chiar nimic, nu mai ramane nici gelozie, nici suferinta, nici ingrijorare, chiar nimic. Si asta-i cu siguranta ceva vicios, sa construiesti bazandu-te pe o fiinta si sa se furiseze si acolo spaima in jurul temeliei; dar nu spaima in legatura cu tine, ci spaima ca te-ai incumeta sa construiesti asa”. Un alt exemplu care mie imi place cel mai mult este: “Inca de cand am vorbit intr-o seara in Viena in treacat despre asta, am avut sentimentul ca noi cautam pe cineva pe care il cunoastem bine, caruia ii ducem mult lipsa si pe care il strigam de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea niciun raspuns; si cum ar fi putut raspunde cineva care nu era acolo, cat vedeai cu ochii de jur imprejur? Putine lucruri sunt sigure, dar unul dintre ele este acela ca nu vom trai niciodata impreuna, in aceeasi casa, trup langa trup, la aceeasi masa, niciodata, nici macar in acelasi oras.” sau “Stiam de fapt ce avea sa scrie in scrisoare, era de fapt inscris in spatele tuturor scrisorilor, era in ochii tai, in cutele de pe fruntea ta, si o stiusem, tot asa cum unul care si-a petrecut ziua intreaga in cine stie ce scufundare-in-somn-visare- spaima indaratul obloanelor inchise, seara deschide ferestrele si fireste nici nu e surprins si isi da seama ca a stiut tot timpul ca acum e intuneric, un intuneric miraculos si adanc. Vad cum te chinuiesti si te zbati si nu reusesti sa te desprinzi si n-ai sa te desprinzi vreodata, vad asta si totusi, n-am ingaduinta sa spun: ramai acolo unde esti!”. “Vad tot mai limpede miscarile corpului tau, ale mainilor tale, atat de rapide, atat de determinate, este aproape ca intr- o intalnire reala, desi cand incerc sa ridic ochii spre fata ta, se intrerupe fluxul scrisorii… este foc si nu vad altceva decat foc” . 
Cand a fost arestata, Milena a incredintat scrisorile lui Kafka prietenului ei Willy Haas. In jurnal, Kafka insusi scria: “Imi dau seama ca nu reusesc sa-mi aduc aminte chipul ei in amanuntime. Imi amintesc doar cum se indeparta printre mesele de cafea; chipul ei, rochia ei inca le mai vad” dupa “scurta intalnire insingurata , care s-a petrecut mai mult in tacere” . Kafka se lupta cu boala in maniera sa personala, analizand-o si transformand-o intr-un exercitiu de comunicare: ”Sa stai intr-o gradina si sa absorbi din boala asta cat mai mult in tihna, caci e multa tihna in ea” , “am vrut sa tac, de trei zile aproape ma inec tacand…nu am pe nimeni aici langa mine, decat spaima, si crispati ne rasucim noapte de noapte”. Nu-mi dau seama cat de aproape isi simtea Kafka sfarsitul sau era doar o posibilitate transformata intr-un exercitiu meditativ descris astfel: “Cine zace in murdarie sau duhoare pe patul sau de moarte si vine ingerul mortii, cel mai inalt si mai fericit dintre toti ingerii, si il priveste. Mai are voie omul sa cuteze sa moara? “ si concluzioneaza: “cele mai frumoase scrisori ale tale sunt cele in care dai dreptate spaimei mele”. Kafka a iubit-o atat de frumos incat ii marturisea: “Iubita mea este un stalp de foc care inainteaza pe pamant. Acum ma inconjoara, tinandu-ma pe loc”. Ciudat cum barbatii raman cu amintirea departarii si niciodata cu aceea a apropierii femeii dragi. Niciodata nu am inteles de ce barbatii percep iubirea prin efectele renuntarii si niciodata nu rememoreaza momentele ei de implinire. Doar ei pot cuprinde sensul cuvintelor lui Kafka” teama inseamna nefericire” ca o consecinta a propriilor lor retineri si abandonari.

In tinerete s-a razvratit impotriva intolerantei si autoritatii tatalui cu care a avut relatii foarte tensionate, simtind din plin lipsa afectiunii materne, dar care a avut tenacitatea si determinarea de a-si construi o cariera profesionala ca traducatoare si jurnalista in care a excelat abordand subiecte cu tematica variata, incepand cu frivolitati mondene si retete culinare si terminand cu subiecte despre emanciparea femeilor si proteste pro comunism sau recenzii cu privire la arta si arhitectura. Nu era omul compromisurilor, nici al cuvintelor imbracate in forme elegante de exprimare. Era de-o sinceritate acida si cu determinarea de a spune adevarul chiar si atunci cand doare: “ Tu singur hotarasti ce vrei sa realizezi. Si asta inseamna ca femeia moderna are in primul rand de invatat ca nu trebuie sa dea vina pe altii. Pentru felul in care arata viata ta nu poti invinui pe nimeni”. Sa spuna cineva ca acest citat nu se potriveste si astazi intr-un procent covarsitor tuturor femeilor care isi plang de mila si dau vina pe soarta.  Milena si-a asumat toate deciziile pe care le-a luat stiind ca unele dintre ele o impingeau la limita traiului sigur pentru ea si familia ei. Vreau sa va spun ca nu este suficient sa cititi doar romanul! Cand am inchis cartea, m-am pus din nou pe cautat si am citit tot cu sufletul la gura si “scrisorile”, dar si Jurnalul lui Kafka. Pentru ca este o enigma cum 4 zile pot lega destinele intr-un mod atat de definitiv si profund a doua personaje atat de diferite si totusi atat de apropiate. Este absolut captivant sa citesti destainuirile lui Kafka inainte de intalnirea cu iubita lui in gara din Viena. Desi se stiau atat de bine din scrisori, nu se vazusera niciodata. Kafka ne “deseneaza” graficul emotiilor sale atat de controversate si devastatoare. O rugase sa aiba rabdare cu el, sa nu il socheze prin gesturi exagerate sau prea inflacarate, sa nu il imbratiseze, sa-i dea ragaz sa o “masoare” si sa o accepte cu delicatete, sa se acomodeze cu prezenta ei fizica, pentru ca spiritual se cunoasteau de ceva vreme. Urmatoarele doua zile imi ridica mii de intrebari si ma obliga sa fac fel de fel de scenarii deoarece tot el le descrie astfel: a doua zi este miraculoasa, a treia se afla intr-o stare gratioasa plina de mirare, aproape senzoriala. Ultima este incarcata de tristete si oarecum nostalgica de parca i-ar fi fost deja dor de ea contempland-o inca, dar constient de imineta ei plecare. Surpriza este cu atat mai mare cu cat stiam ca in viata lui Kafka fusesera mai multe femei, iar ulterior am aflat ca si in viata Milenei existasera mai multi barbati. Autorul avea sa dea o explicatie acestui fenomen “In acele vremuri, oamenii aveau alte obiceiuri, isi scriau scrisori, era un avantaj pentru intelegerea unei relatii”. Am stat si m-am gandit atunci pret de cateva minute ca si eu aveam scrisorile sotului meu din tinerete, un fel de marturii nu numai ca am fost odata tineri, dar si ca iubirea se schimba, parcurge etape, iar succesul sau insuccesul unei iubiri sta in maniera in care cei doi stiu sa imbatraneasca frumos impreuna. Fara sa vreau mi-a trecut asa, ca o boare, prin mine alte cuvinte ale scriitorului din acel interviu care completeaza atat de bine cele doua romane, care faceau referire la “gradinile suspendate ale Milenei”, ca niste etape in care viata isi schimba forma si te provoaca prin alte personaje, concluzionand aproape intr-o maniera definitiva: “Milena  a ajuns acolo unde a decis sa ajunga”. 
Aceasta femeie uimitoare si imprevizibila este disecata sub lupa si autorul nu ezita sa ii arate calitatile, dar si defectele. Sandberg a studiat asiduu tot ceea ce a gasit cu referire la personajul lui vreme de 2 ani, avand acces inclusiv la arhivele Holocaustului. Ataca fruntal perioada tineretii Milenei care nu s-a sfiint sa iubeasca zgomotos, sa se afirme cu tenacitate, sa isi construiasca idealuri, sa creada in ele, iar mai apoi sa imprumute sume de bani pe care nu reusea sa le restituie, chiar sa fure si sa se drogheze, povestind cum la maturitate isi incuia copilul in casa si pleca in baruri sau se droga. Orfana de mama, relatia cu tatal ei , un nationalist convins si dispretuit tocmai datorita acestor convingeri de catre fiica lui, scotea la suprafata furii violente si genera forme de razvratire acute. La asemenea reactii, replica tatalui era de aceeasi forta, punand-o in ipostaze destul de delicate. Era o tanara moderna, educata care isi afirma propria independenta cu un curaj nedisimult, libertina in gandire si fapte, lupta pentru emanciparea femeilor si pentru drepturile lor. La 21 de ani, cand s-a maritat cu filozoful Ernst Polak, prietenul lui Kafka, tatal sau a internat-o timp de 9 luni intr-un sanatoriu, cu gand sa ii treaca amorul. In perioada acestui mariaj a gandit si organizat o miscare clandestina care avea menirea de a salva refugiatii evrei concentrati in lagarele naziste. Tot atunci a publicat in mai multe ziare, a tradus romane din literatura universala in limba ceha, iar convingerile sale politice pro comuniste au inceput sa prinda contur si a devinit o voce care se exprima atragand atentia nu doar a simpatizantilor, dar si a Gestapoului. Activitatea ei ca militanta a stangii, implicata activ intr-o organizatie ilegala pe care o coordona din propria locuinta nu mai era un mister pentru nimeni. “Democratia capitalista este ca o usa larg deschisa spre odaia fascismului”, afirma ea. Prin perspectiva prezentului, raul se naste oriunde acolo unde i se permite, dar asta nu a mai trait sa vada si sa inteleaga. Mai mult ca sigur ca ar fi devenit o militanta anticomunista! Cei doi soti au avut impreuna o fata, Jana, si in ciuda acestui fapt, nu au reusit sa intemeieze un camin impreuna. Viata lor a fost marcata de despartiri si reveniri, Milena il acuza de infidelitate conjugala, motiv pentru care au divortat. S-a recasatorit cu arhitectul ceh Jaromir Krejcar, dar si de acesta s-a despartit dupa putin timp. Dupa divort, s-a dedicat si mai mult  Miscarii de Rezistenta,iar cand nazistii au ocupat Cehoslovacia, si-a prins steaua lui David in piept si a continuat sa frecventeze cercurile evreiesti in ciuda tututror interdictiilor oficiale emise de noua putere. Milena n-a ezitat sa isi implice inclusiv fiica, in varsta atunci de 9 ani, in distribuirea ziarelor ilegale pe care ea le tiparea in apartamentul ei. A avut o situatie financiara precara, fiind obligata sa dea meditatii de limba franceza sau sa se angajeze sporadic pe post de hamal in Gara Centrala din Viena. A inceput sa fure, sa consume droguri si morfina. 
Politia germana stia de activitatile ei antisistem, iar cand s-a ivit ocazia, au arestat-o si trimis-o in lagarul Ravensbruck unde avea sa si moara in 1944, cu putin timp inainte de terminarea razboilui. Autorul romanului ii povesteste viata folosindu-se de documente, scrisori, marturii si articole publicate de Milena pe vremea cand era jurnalista. La pagina 130, autorul scrie: “timpul trece prin noi ca si cum am fi tesuti din fire de ata invizibile. Si atunci, nu exista oare momente cand simtim zvacniri prin pielea trupului – un semn ca Dumnezeu trage cusaturile din care ne-a tesut pentru a ne spune ca toate lucrurile la care am aspirat cel mai mult in viata ne-au fost date doar cu imprumut sau poate nici macar atat?” Cine sunt eu sa raspund? Dar nu pot sa nu ma-ntreb…In arhivele Holocaustului este consemnata o intamplare din lagarul nazist absolut cutremuratoare cu referire la maniera in care nazistii omorau pruncii femeilor gravide care erau incarcerate acolo, inecandu-i imediat dupa nastere. In roman, la pagina 215, autorul scrie: “De-a lungul peretilor, randuri de priciuri de lemn, ca si in celelalte sectii, si lungite acolo, femeile. Intre picioarele ridicate si desfacute ale uneia dintre ele se vedea cat se poate de clar corpul unui bebelus. Bebelusul tipa. imediat dupa aceea a vazut spatele lat si alb al Gerdei Querheim, care s-a aplecat deasupra femeii, si tipatul bebelusului a incetat. Milena s-a oprit locului. Aparent impasibila, asistenta a iesit cu searceaful insangerat si cu o gaelata ruginita, plina cu apa. La suprafata apei insangerate din galeata plutea bebelusul mort. Totgeboren (nascut mort) era scris pe fisele de inregistrare a caror evidenta Milena trebuia s-o tina permanent la zi.Galetile cu apa asteptau sub priciurile tuturor femeilor gravide”. Descrierea mortii Milenei in lagarul Ravensbruk este relatata astfel la pagina 247:”Cadavrul a zacut inca o zi sau doua intr-un cosciug simplu de scanduri, dupa care a fost azvarlit laolalta cu altele in cuptor si ars. Cenusa a fost imprastiata deasupra lacului Schwed, conform indicatiilor din regulament: inca un fara-de-nume printre toti ceilalti morti-fara-de-nume”. Fara indoiala, o carte tragica in care umilinta si degradarea umana ating cote ridicate, care impresioneaza si indeamna la meditatie.

Despre Franz Kafka, fiul cel mare al uneia dintre cele mai importante familii evreiesti din Praga, se stie ca a avut multe iubite (Felice Bauer, Gerti Wasne, Grete Bloch cu care a si avut un copil, Julie Ehoryzek), dar a iubit doar doua: pe Mileva si pe Dora Diamant, tanara de 20 de ani care a stat langa el pe finalul vietii. Dora a fost singura femeie din viata lui cu care Kafka a trait sub acelasi acoperis si pentru care a parasit casa parintilor. Desi a cerut-o de nevasta, ea l-a refuzat, in ciuda faptului ca toata viata s-a prezentat ca fiind sotia lui. Cu niciuna nu s-a insurat deoarece nu credea ca ar putea face fata angajamentului conjugal, el insusi fiind convins ca era prizonierul propriilor sale indoieli. Kafka a murit inaintea Milenei, in Sanatoriul de la Kierling de langa Viena. Avea 40 de ani si se intampla in anul 1924. A fost inmormantat in cimitirul evreiesc din Praga alaturi de membrii familiei sale. Desi ultima dorinta a fost ca manuscrisele sa fie distruse dupa moartea sa, Max Brod, prietenul lui din tinerete, a emigrat in Israel de unde s-a straduit sa - i publice lucrarile si sa il transforme pe Kafka dintr-un necunoscut, intr-un scriitor apreciat si respectat. Cat a mai trait, Brod i-a publicat povestirile si romanele “America”, “Procesul” si “Castelul”. Ca a reusit sau nu, intrebarea este inutila. Astazi nu cred ca exista cineva care sa nu fi auzit macar de Kafka. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.