Palatul Laxenburg – The "little treasure house of Austria"!

Nu stiu cum va simtiti voi pe drumul de intoarcere acasa din concediu, dar in mine plange sufletul. Avusesem un sejur plin de atatea locuri minunate incat mi-era greu sa spun unde imi placuse cel mai mult. Tacerea devenise oarecum apasatoare. Parcasem la ultima statie. Trecusem de Viena si cam in 15-20 de minute doar ce ajunsesem intr-un orasel cu aspect evident imperial. Aici s-a aflat resedinta de primavara a familiei imperiale. Pe vremuri, localitatea se numea Lachsendorf, devenind Laxenburg in timpul dinastiei de Habsburg din care au provenit toti imparatii Imperiului Germanic si Austriac. Domeniul era format din castelul ridicat pe o insula in mijlocul parcului, muzeul Franzensburg, Blauer Hof, Alten Schloss, Turnul Platz si Templul Concordia. 

Intrarea se face printr-o parcare mare, flancata de-o parte si de alta de cladiri impunatoare care fac parte din domeniul palatului. Intregul complex se afla pozitionat in centrul localitatii si, pe oriunde ai fi intrat, dadeai imediat cu ochii de Schlosspark Laxenburg, un parc imens care se desfasoara pe 280 de hectare. Maria Tereza a iubit acest loc si si-a stabilit resedinta de primavara lasand-o mostenire urmasilor. Imparatul Franz Josef si imparateasa Elisabeta si-au petrect luna de miere in Laxenburg, iar doi din cei 3 copii ai lor, Gisela si Rudolf, s-au nascut tot aici.

Cladirea principala, Blauer Hof, a fost ridicata de catre Melchior Arguello in 1544, transferata ulterior in proprietatea fratilor Bloe, ca in 1705 sa intre in posesia vice-cancelarului Friedrich Karl Schonborn care a extins constructia existenta dupa planurile arhitectului Lukas von Hildebrandt. 

In 1762, castelul de odinioara a fost din nou transformat de catre ducele Daun si transformat in palat (Grunne-Haus). Maria Theresia avea sa il insarcineze pe arhitectul curtii imperiale,  Nicolo Pacassi, sa ii dea forma in care poate fi astazi vizitat. El a mutat intrarea principala de pe est la nord, trasformand-o intr-una spectaculoasa. Oaspetii traversau un platou generos, in jurul caruia se afla satul. 

Pe fatada cladirii principale se afla un portico, balconul si podul pe care a fost montat un ceas. Principalele saloane care meritau vizitate erau sufrageria ovala, cu superbele sale fresce semnate de Vinzenz Fischer si sala de teatru proiectata de catre Pacassi.

Turistii pasionati de plimbarile pe jos, aveau la dispozitie 3 rute turistice marcate prin nume si culori diferite: Sissi, Franz Josef si Rudolf, insa noi am preferat sa ne urcam in trenuletul turistic si bine am facut, pentru ca parcul era imens. 

Am trecut pe langa Alten Schloss amplasat putin in interiorul parcului unde astazi se afla sediul Arhivelor de Film ale Austriei. Alter Schloss sau castelul vechi dateaza din sec 13 si deschide panorama spre gradinile domeniului. El a fost folosit de catre Albrecht III-lea ca si castel de vanatoare. In secolul 17, arhitectul Imparatului Leopold I, Lodovico Burnacini, a renovat parcul in stil baroc, iar incepand din sec 18 palatul impreuna cu gradinile sale au fost folosite ca resedinta de primavara a dinastiei de Habsburg.

Tot atunci a fost extins palatul alaturandu-i-se cladirile care il flancheaza astazi de-o parte si de alta, avand pe platoul din fata o fantana arteziana.

A urmat traseul pe langa cascada cu lei si am ajuns la Castelul Franzensburg, ridicat pe o insula artificiala, inconjurat de un lac care se intinde pe alte 25 de ha. 

Fostul castel Franzenburg a fost ridicat la cererea lui Franz al II-lea ca un omagiu dedicat dinastiei care avusese “destinul sa conduca intregul univers”. 

Castelul a fost construit in anul 1800 si intrarea se face cu bacul care traverseaza turistii de pe un mal pe celalalt. 

Ne lipisem de un grup de turisti pensionari austrieci in speranta ca vom putea intra sa vizitam interioarele impreuna cu ei. N-a fost sa fie asa, pentru ca ei erau vorbitori de limba germana si nu a fost chip sa le convingem pe doamnele de la casa sa ne lase sa intram cu grupul, ci insista sa asteptam pana se forma un alt grup vorbitor de limba engleza. Citisem ca in salile castelului erau expuse bogatiile imperiului: colectii de pictura in ulei si pe sticla,vitralii,  mobilier masiv vechi, baldachine, draperii si tapiterii pretioase, statui, vase si mozaicuri, plafoane din lemn sculptat, lambriuri  paspolate cu foita de aur, colectii de arme si alte comori pe care diversi imparati le primisera cadou in timpul domniilor, toate expuse in sali tematice: sali de receptie, sala de corespondenta, sala tronului, sala incoronarii, sala torturii, sala cavalerilor, sala Lorena, capela, camera de tors, camera Luizei, camera reginei si Dumnezeu mai stie cate altele. 

Acest castel nu a fost niciodata locuit, el indeplinind rolul unui muzeu al dinastiei de Habsburg. Evident ca am regretat faptul ca venisem pana aici si nu puteam sa intram in interior, dar ne-am consolat intr-un final si am vizitat in schimb parcul si mai apoi orasul,

cu frumoasa biserica amplasata strategic in fata palatului si 

Primaria, in dreapta palatului –

o frumoasa manastire inchisa si ea publicului, zavorata in spatele unei porti dantelate din fier forjat,

cladiri vechi si cochete, 

fantani arteziene, 

superbe statui, magazine de antichitati, o gelaterie unde am mancat o nebunie de inghetata. Habar nu am cand au trecut 4 ore. Lumea inca venea in valuri cand noi ne-am recunoscut infranti: nu mai aveam ce vizita. Al meu se gandea la singura placere ramasa pe tapet: o bere rece! Eu ma bucuram in sinea mea de faptul ca urma sa imi revad copiii. Ce sa va mai spun? Ne-am urcat in masina si ne-am indreptat catre Viena, cea de-a doua casa a noastra, sufleteste vorbind. O singura bucurie mai ramasese: intoarcerea in Romania in formatie completa. Pret de un weekend, dar era bine si asa. La anul voi fi soacra mica, sarit planuri de vacanta. Prin urmare facem pauza. Pana una-alta, stiti cum e vorba aia: toate drumurile duc la Roma, ale noastre toate merg intr-un singur sens: spre Romania. Nu am vazut emigranti, nu am sesizat panica si frica, in Austria lumea isi traieste viata in liniste, dandu-i sens si valoare. O sa ajunga odata si-odata starea asta de fapt si la noi, in Romania. Pana atunci va las cu bine. Fiti cuminti. Data viitoare va dau planul de vacanta! 

Castelul Arstetten - Austria

Ultima dimineata de concediu. Vremea incepuse din nou sa se smiorcaie marunt in perfecta aromie cu starea mea sufleteasca. O ultima privire catre lacul inconjurat de munti si nenumarate regrete ca timpul s-a scurs prea repede. Urma sa ne intoarcem tot pe Austrian Romantic Road si ne propusesem ca prima oprire sa fie Castelul Artestetten, situat chiar la intrarea in Valea Wachau. Era luni de dimineata, se schimbase garda de tursti, iar noii veniti inca nu se trezisera cand noi am iesit pe usa imediat dupa ora 8. Pe scarile tacute, doamna pensiunii urca scarile dupa ce fusese la-notat. Cand m-a vazut, s-a intors din drum si mi-a pus doua ghivece cu flori de colt in brate impreuna cu urari de bine. 

In capatul de jos al scarii, domnul zambea in coltul gurii bucuros de ramas bun, dar si de faptul ca alti turisti erau pe drum. A naibii masina, cand a luat viteza, dansa gospel pe strada pe o muzica imaginara, dadea din fund de bucurie ridicandu-si rotile intr-o vesnica recunostinta ca sosise in sfarsit timpul sa ne duca casa. Stiam ca al meu rezona cu ea. Dar se abtinea simpatizand cu tristetea mea

Cand o fi trecut timpul, nu ma intrebati, dar am ajuns imediat la Castelul Arstetten, o minunatie de constructie supla cu multe turnulete. 

Aici fusese ridicat in sec 13 un castel medieval care a fost cumparat de imparatul Franz in 1823. In 1852 el a intrat in proprietatea arhiducelui Franz Carl care  avea sa il daruiasca fiului lui, Carl Ludwig in 1861. Acesta s-a mutat aici si a facut transformari ample, printre care si baia. 

Mostenit de catre Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austriei, avea sa aduca si el modificari multiple, adaugandu-i aripa noua, flancata de cele 7 turnuri. 

Tot la cererea sa au fost adaugate garajele si anexele, a fost extins parcul in zona de nord-est si a fost reamenajata gradina cu rondouri de flori din fata castelului. Pe locul in care functiona scoala de echitatie si terenul oval de tenis astazi se afla parcarea pentru autocare. 

Arhiducele s-a nascut la Gratz, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig, fratele mai tanar sl lui Franz Josef al Austriei. El a activat in aramata austriaca cu grad de locotenent, a vizitat Italia, Egiptul, Palestina, Siria, Turcia si Germania. 

In 1895 s-a casatorit cu contesa Sophia Chotek, domnisoara de onoare a arhiducesei Isabella, casatorie acceptata cu greu de catre casa imperiala, dupa ce au fost obligati sa semneze faptul ca urmasii lor nu vor avea drept la tron, deoarece nu indeplinea criteriile de a deveni membra a Casei de Habsburg. Ei au avut 3 copii: printesa Sophie, Maximillian si Ernst de Hohenberg. 

In 1896 a devenit primul succesor la tronul Imperiului Austro-Ungar dupa sinuciderea varului sau, printul Rudolfal Austriei si a fost asasinat la Sarajevo in 1914 impreuna cu sotia lui, asasinare care a declansat Primul razboi Mondial.

Astazi, muzeul dezvaluie personalitatea uneia dintre cele mai carismatice si enigmatice personalitati a Casei de Habsbourg, arhiducele Franz Ferdinand, in cele peste 25 de camere in care sunt redate momentele importante din viata lui: pasiunea pentru vanatoare, functiile politice si realizarile personale, viata de familie in toata complexitatea ei. 

Castelul a ocupat functia de resedinta de vara pentru Franz Ferdinand si sotia lui, Sophie, Ducesa de Hohenberg.  Arhiducele a fost un pionier care a adus din calatoriile sale numeroase obiecte din intreaga lume. 

Marturie stau sute de fotografii, documente, obiecte si artefacte culturale din care se distinge personalitatea sa puternica, cameleonica, de politician,

ofiter, sot, tata, vanator, proprietar imobiliar, colectionar si mare iubitor de arta si cultura, un calator neobosit, pasionat si cosmopolit. 

Interesante sunt obiectele care au apartinut sotiei lui, Sophie, articolele casnice,

suvenirurile aduse din strainatate, precum si jucariile expuse in camera celor doi copii: Maximilian si Ernst. 

Parcul castelului face parte din lista celor 56 de parcuri si gradini istorice aflate pe lista monumentelor nationale protejate de lege.  Aleile strajuite de castani seculari pun in valoare pe de-o parte silueta perfecta a castelului, cat si prezenta celor doua izvoare aflate pe domeniu. Biletul de intrare a costat 19 euro/persoana, iar intrarea in gradini alti 7 euro. 

Cand am plecat de aici, la nici un km distanta, am dat cu ochii de un indicator care ne arata drumul spre Castelul Leiben. 

Cand am ajuns acolo, ne-a intampinat o cladire medievala destul de austera. Aici functioneaza muzeul agriculturii. Zeci de utilaje agricole erau expuse in curtea interioara, dar neinteresante pentru mine. 

Nu era deschis, deci mare lucru nu pot sa spun despre acest castel. Noi ne-am continuat drumul spre Viena si putin dincolo de ea, pentru ca urma sa vizitam Palatul Laxenburg, o alta bijuterie a acestei tari. O ultima escala in aceasta zi, inainte de intoarcerea acasa din ziua urmatoare.