Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Palatul Laxenburg – The "little treasure house of Austria"!


Nu stiu cum va simtiti voi pe drumul de intoarcere acasa din concediu, dar in mine plange sufletul. Avusesem un sejur plin de atatea locuri minunate incat mi-era greu sa spun unde imi placuse cel mai mult. Tacerea devenise oarecum apasatoare. Parcasem la ultima statie. Trecusem de Viena si cam in 15-20 de minute doar ce ajunsesem intr-un orasel cu aspect evident imperial. Aici s-a aflat resedinta de primavara a familiei imperiale. Pe vremuri, localitatea se numea Lachsendorf, devenind Laxenburg in timpul dinastiei de Habsburg din care au provenit toti imparatii Imperiului Germanic si Austriac. Domeniul era format din castelul ridicat pe o insula in mijlocul parcului, muzeul Franzensburg, Blauer Hof, Alten Schloss, Turnul Platz si Templul Concordia. 
Intrarea se face printr-o parcare mare, flancata de-o parte si de alta de cladiri impunatoare care fac parte din domeniul palatului. Intregul complex se afla pozitionat in centrul localitatii si, pe oriunde ai fi intrat, dadeai imediat cu ochii de Schlosspark Laxenburg, un parc imens care se desfasoara pe 280 de hectare. Maria Tereza a iubit acest loc si si-a stabilit resedinta de primavara lasand-o mostenire urmasilor. Imparatul Franz Josef si imparateasa Elisabeta si-au petrect luna de miere in Laxenburg, iar doi din cei 3 copii ai lor, Gisela si Rudolf, s-au nascut tot aici.
Cladirea principala, Blauer Hof, a fost ridicata de catre Melchior Arguello in 1544, transferata ulterior in proprietatea fratilor Bloe, ca in 1705 sa intre in posesia vice-cancelarului Friedrich Karl Schonborn care a extins constructia existenta dupa planurile arhitectului Lukas von Hildebrandt. 


In 1762, castelul de odinioara a fost din nou transformat de catre ducele Daun si transformat in palat (Grunne-Haus). Maria Theresia avea sa il insarcineze pe arhitectul curtii imperiale,  Nicolo Pacassi, sa ii dea forma in care poate fi astazi vizitat. El a mutat intrarea principala de pe est la nord, trasformand-o intr-una spectaculoasa. Oaspetii traversau un platou generos, in jurul caruia se afla satul. 
Pe fatada cladirii principale se afla un portico, balconul si podul pe care a fost montat un ceas. Principalele saloane care meritau vizitate erau sufrageria ovala, cu superbele sale fresce semnate de Vinzenz Fischer si sala de teatru proiectata de catre Pacassi.
Turistii pasionati de plimbarile pe jos, aveau la dispozitie 3 rute turistice marcate prin nume si culori diferite: Sissi, Franz Josef si Rudolf, insa noi am preferat sa ne urcam in trenuletul turistic si bine am facut, pentru ca parcul era imens. 

Am trecut pe langa Alten Schloss amplasat putin in interiorul parcului unde astazi se afla sediul Arhivelor de Film ale Austriei. Alter Schloss sau castelul vechi dateaza din sec 13 si deschide panorama spre gradinile domeniului. El a fost folosit de catre Albrecht III-lea ca si castel de vanatoare. In secolul 17, arhitectul Imparatului Leopold I, Lodovico Burnacini, a renovat parcul in stil baroc, iar incepand din sec 18 palatul impreuna cu gradinile sale au fost folosite ca resedinta de primavara a dinastiei de Habsburg.
Tot atunci a fost extins palatul alaturandu-i-se cladirile care il flancheaza astazi de-o parte si de alta, avand pe platoul din fata o fantana arteziana.
A urmat traseul pe langa cascada cu lei si am ajuns la Castelul Franzensburg, ridicat pe o insula artificiala, inconjurat de un lac care se intinde pe alte 25 de ha. 

Fostul castel Franzenburg a fost ridicat la cererea lui Franz al II-lea ca un omagiu dedicat dinastiei care avusese “destinul sa conduca intregul univers”. 
Castelul a fost construit in anul 1800 si intrarea se face cu bacul care traverseaza turistii de pe un mal pe celalalt. 





Ne lipisem de un grup de turisti pensionari austrieci in speranta ca vom putea intra sa vizitam interioarele impreuna cu ei. N-a fost sa fie asa, pentru ca ei erau vorbitori de limba germana si nu a fost chip sa le convingem pe doamnele de la casa sa ne lase sa intram cu grupul, ci insista sa asteptam pana se forma un alt grup vorbitor de limba engleza. Citisem ca in salile castelului erau expuse bogatiile imperiului: colectii de pictura in ulei si pe sticla,vitralii,  mobilier masiv vechi, baldachine, draperii si tapiterii pretioase, statui, vase si mozaicuri, plafoane din lemn sculptat, lambriuri  paspolate cu foita de aur, colectii de arme si alte comori pe care diversi imparati le primisera cadou in timpul domniilor, toate expuse in sali tematice: sali de receptie, sala de corespondenta, sala tronului, sala incoronarii, sala torturii, sala cavalerilor, sala Lorena, capela, camera de tors, camera Luizei, camera reginei si Dumnezeu mai stie cate altele. 










Acest castel nu a fost niciodata locuit, el indeplinind rolul unui muzeu al dinastiei de Habsburg. Evident ca am regretat faptul ca venisem pana aici si nu puteam sa intram in interior, dar ne-am consolat intr-un final si am vizitat in schimb parcul si mai apoi orasul,


cu frumoasa biserica amplasata strategic in fata palatului si 

Primaria, in dreapta palatului –


o frumoasa manastire inchisa si ea publicului, zavorata in spatele unei porti dantelate din fier forjat,
cladiri vechi si cochete, 
fantani arteziene, 
superbe statui, magazine de antichitati, o gelaterie unde am mancat o nebunie de inghetata. Habar nu am cand au trecut 4 ore. Lumea inca venea in valuri cand noi ne-am recunoscut infranti: nu mai aveam ce vizita. Al meu se gandea la singura placere ramasa pe tapet: o bere rece! Eu ma bucuram in sinea mea de faptul ca urma sa imi revad copiii. Ce sa va mai spun? Ne-am urcat in masina si ne-am indreptat catre Viena, cea de-a doua casa a noastra, sufleteste vorbind. O singura bucurie mai ramasese: intoarcerea in Romania in formatie completa. Pret de un weekend, dar era bine si asa. La anul voi fi soacra mica, sarit planuri de vacanta. Prin urmare facem pauza. Pana una-alta, stiti cum e vorba aia: toate drumurile duc la Roma, ale noastre toate merg intr-un singur sens: spre Romania. Nu am vazut emigranti, nu am sesizat panica si frica, in Austria lumea isi traieste viata in liniste, dandu-i sens si valoare. O sa ajunga odata si-odata starea asta de fapt si la noi, in Romania. Pana atunci va las cu bine. Fiti cuminti. Data viitoare va dau planul de vacanta! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.