Lancome: Believe in beauty

Periplul calatoriilor printre brandurile de lux a fost inspirat de o buna prietena care imi spunea acum ceva vreme ca parfumul ei preferat este “La vie est belle” din gama produselor Lancome. Nu m-a mirat catusi de putin pentru ca, ea insasi o femeie pretioasa, nu putea agrea decat un brand de lux. 

Lancome a fost creat in 1935 la Paris de catre Armand Petitjean cand acesta avea deja 50 de ani. Prieten cu Francois Coty – considerat parintele parfumeriei de lux, Petitjean il acuza pe mentorul sau ca renuntase la calitatea produsului in detrimentul castigului, motiv pentru care si-a propus sa creeze un brand de frumusete neconventional si vizionar, dupa principiul “totul sau nimic”. El si-a propus sa imbine expertiza de laborator cu intelegerea intuitiva a necestatilor femeilor din lumea intreaga. 

Brandul a cunoscut un succes enorm si a fost vandut companiei L’Oreal in anul 1964. Petitjean a fost un tip ambitios, pentru care parfumeria era mai degraba un domeniu apropiat artei si filosofiei, decat o modalitate de a face business si avere. El a cautat un nume usor de pronuntat in toate limbile si de tinut mine. 

Numele Lancome a fost inspirat de ruinele Castelului Lancosme din Vendoeuvres, amplasat in regiunea Indre din Franta. Consoana “S” a fost inlocuita cu un accent circumflex tipic frantuzesc plasat deasupra “o”-ului, vadit tendentios, menit sa-i dea o pretiozitate in plus. 

Simbolul Casei Lancome a fost ales un trandafir care crestea in jurul ruinelor castelului. Initial, trandafirul avea tulpina lunga si frunze mici. 

In 1974, logo-ul a intrat intr-un proces de redefinire, trasformandu-se intr-unul mult mai delicat si rafinat. 

Din 1996, culoarea trandafirului se schimba in functie de tipul produsului promovat: alb pentru piele, rosu pentru machiaj, galben pentru produsele solare. In 1973, producatorul de trandafiri, George Delbard, a creat un soi de trandafir cu numele Lancome. Soiul are forma cilindrica realizata pe plierea a 35-40 de petale de culoare roz pal, stralucitoare in lumina soarelui. 

Primele parfumuri au fost creat in anul in care Lancome s-a lansat pe piata:

Tendre Nuit, 

Bocages, 

Conquete,

Kypre si 

Tropiques – devenite astazi parfumuri de colectie. Un an mai tarziu a lansat prima crema de noapte, Nutrix, iar in 1938 a largit gama produselor cosmetice cu un ruj cu aroma de trandafir care a reprezentat cel mai bine produs vandut vreme de 30 de ani. 

Petitjean a fost un vizionar. A infiintat scoala de tehniciene, specialiste pregatite sa transmita lumii intregi viziunea lui asupra frumusetii, preocuparea pentru ingrijirea epidermei, fascinatia lui pentru eternul feminin si efortul de celebrare a senzualitatii prin parfumuri, crème si farduri. Desi Petitjean declara ca brandul nu va fi niciodata promovat prin altceva decat prin calitatea lui, istoria marketingului a marcat cateva reclame celebre. Compania a devenit un trendsetter o data cu preluarea brandului de catre L’Oreal, reclamele ei aparand pe toate canalele media din intreaga lume pentru ca si in prezent brandul continua sa fie unul dintre cei mai importanti jucatori din industria cosmetica de lux. Casa Lancome si-a ales intotdeauna cu atentie ambasadoarele de imagine din randul femeilor carismatice. 

Prima a fost Carol Alt in 1978 cand avea doar 18 ani, devenind astfel cea mai tanara imagine din industria de profil. Au urmat apoi: 

Isabella Rossellini care a fost imaginea casei vreme de 14 ani, 

urmata de fiica ei - Elettra Rossellini Wiedemann, 

Kate Winslet, 

Penelope Cruz, 

Emma Watson, 

Anna Hathaway, 

Julia Roberts. 

Pictorialele au fost realizate de catre fotografi celebri precum Steven Meisel, Peter Lindbergh, Nick Knight, Brigitte Lacombe, Mario Testino, Mario Sorrenti, Patrick Demarchelier si Dusan Reljin. Cele mai vandute parfumuri Lancome sunt: La vie est belle, Tresor  si Hypnose.

Desigur, gama produselor Lancome este foarte mare si foarte apreciata. Iar atentia pe care o acorda frumusetii il face unul dintre brandurile cele mai apreciate de catre femeile din toata lumea. Daca nu l-ati incercat pana acum, merita sa raspundeti unei provocari. "Believe in beauty", spun ei! Credeti in frumusetea voastra, spun eu. Dar aveti si grija de ea. 

Zara- melanjul dintre intuitie si exuberanta

Amancio Ortega Gaona este numele fondatorului brand-ului Zara despre care multa vreme nu s-a stiut mare lucru. Statea departe de presa, ducea o viata discreta, prin urmare singurele detalii cunoscute erau ca e casatorit, ca are 3 copii, se imbraca in blugi si nu suporta cravatele. Cand a devenit cel mai bogat om din Spania, in 2001, Amancio Ortega Gaona nu a deschis sampania, nici nu a tinut o conferinta de presa in care sa pozeze in fata camerelor de filmat. S-a uitat calm la stirile TV, afland astfel ca averea lui era cotata la valoarea de 6.6 miliarde de dolari, iar apoi s-a dus si a luat pranzul la cantina companiei. Brand-urile sale: Zara (1975), Pull and Bear (1991), Massimo Dutti (1996), Bershka (1998), Stradivarius (1999), Oysho (2001), Zara Home (2003), Skhuaban, Kiddy’s Class si Uterque (2008) sunt prezente in intreaga lume, facand parte din aceeasi companie, Inditex (Industria de Diseno Textil). Amancio a pornit de foarte de jos. S-a nascut intr-o familie modesta, fiind fiul unui muncitor la caile ferate spaniole si al unei menajere. Din acest motiv, nu a beneficiat de o educatie aleasa. La 13 ani se afla in orasul La Coruna, centrul industriei textile iberice,  unde s-a angajat ca si comis-voiajor pentru un producator de camasi de lux, fiind avansat apoi ucenic in atelierul de croitorie. Dar cum se stie ca in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie desteapta, acest lucru a fost perfect valabil si pentru Amancio. In aceasta perioada a cunoscut-o pe Rosalia Mera Gouenechea, ucenica la un alt atelier. La 11 ani, aceasta se lasase de scoala si se apucase de croitorie. Nici ea nu se tragea dintr-o familie instarita. Tatal era muncitor, mama, la fel. In 1963 l-a intanit pe cel care avea sa ii fie tovaras o buna bucata de vreme si cu care avea sa construiasca un  imperiu. Legenda spune ca , intr-o zi frumoasa de vara, pe cand cei doi logodnici se plimbau de mana pe strada, s-au oprit in fata unei vitrine sa admire o superba camasa de noapte realizata din matase naturala care avea un pret exorbitant. Se zice ca Amancio ar fi reusit sa recreeze modelul dintr-un material asemanator, dar la un cost mult mai mic, in atelierul de croitorie in care lucra. Asa le-ar fi venit ideea de a-si crea propria firma, focusandu-se pe ceea ce specialistii din domeniu numesc astazi “imitator de moda”. Astfel, au implementat strategia “ design on demand”. Ei au produs si vandut nu numai piese de lenjerie intima, ci si produse vestimentare, aducand ultimile tendinte ale modei direct in strada. La 24 de ani, Amancio era deja managerul unui magazin care vindea produse de lux pentru putinii locuitori instariti din oras. In 1963 cei doi s-au casatorit si au avut impreuna 2 copii: un fiu – Marcos Ortega, si o fiica, Sandra Ortega. Impreuna si-au deschis propriul atelier de croitorie, Confecciones Goa, producand halate de baie si lenjerii de pat. Numele companiei il alesesera dupa initialele numelui lui, citite in oglinda. In apartamentul lor modest, cei doi au transformat sufrageria intr-un mic atelier unde croiau rochii de seara si lenjerie intima. Rosalia era cea care se ocupa de design, iar modelele usor indraznete au prins imediat , caci lumea se saturase de produsele de austeritate din vremea dictaturii lui Francisco Franco. Croitoreasa priceputa, ea incepuse sa coasa diverse produse de imbracaminte care au avut succes, iar mica lor sufragerie se dovedise neincapatoare pentru toate clientele care se inghesuiau la proba. Asa ca au inchis micul atelier de croitorie si au deschis altul mai spatios, Inditex. Cand cererea a devenit tot mai mare, cei doi au angajat oameni si si-au deschis primul magazin. Amancio a vrut sa il numeasca Zorba pentru ca vazuse filmul “Zorba grecul” in 1964 si fusese impresionat de prestatia actorului preferat, Anthony Quinn, dar in josul strazii, la distanta de 2 blocuri, patronul unui bar le-o luase inainte. Cand l-a contactat, acesta nu a fost de acord ca sa existe doua firme cu acelasi nume, dar Amancio comandase matritele pentru nume, iar matriterul deja le turnase pe cele pentru literele Z,R si A. Alt nume nu mai aveau sa aleaga, pentru ca banii fusesera cheltuiti. Cei doi nu au renuntat asa usor si atata s-au jucat cu literele pana cand amandoi au rasuflat ususrati. Gasisera numele: Zara. In magazinul lor se vindeau produse vestimentare care aveau acelasi croi cu cele realizate de catre marile case de moda, dar la preturi mult mai mici. Amancio si-a construit propria strategie de succes: a schimbat des designul, a redus timpul de productie si distributie, reactionand astfel cat mai rapid la noile tendinte din moda. De numele lui este legat inclusiv termenul de “moda instant”. In 1975 a avut loc inaugurarea primului magazin pe strada principala din acelasi oras in care isi incepusera ucenicia, iar 14 ani mai tarziu, isi dezvoltasera o retea de peste 100 de magazine in toata tara. Strategia care a facut cunoscut Inditex-ul in toata Spania si apoi in toata lumea a stat in controlul absolut asupra productiei si distributiei, in vreme ce succesul magazinelor sale a constat in rapiditatea cu care se produceau produse noi, fapt care a impulsionat vanzarile intr-un ritm ametitor. 

Produsele nu stateau mai mult de o luna pe raft, iar clientela isi formase obiceiul de a vizita magazinele lui tot mai des. Aceasta strategie, cunoscuta sub numele de  “fast fashion”, folosita de competitorii americani ai firmei “Gap” si de cei englezi ai firmei “Next”, era prima data implementata in Spania si este folosita cu succes si astazi in toata reteaua lui de magazine. Tocmai aceasta efervescenta la nivelul raftului a fost maniera care a impins brand-urile sale in fata concurentei, facand inutila orice alta forma de promovare. 

Desi Amancio nu avea studii de specialitate, el a reusit performanta de a fi creat o companie care astazi se afla in topul celor mai mari retaileri din lume, intrand in competitie cu Tesco si WalMart. 

Brandul a crescut frumos si sigur, chiar si dupa ce sotii Ortega au divortat in 1986. Rosalia aflase de relatia pe care sotul ei o avusese cu una dintre angajate, Flora Perez Marcote, cu care Armancio avea sa aiba o alta fiica, Marta. Dupa divort, Rosalia a mai lucrat o vreme in companie, pana cand a decis sa isi ia viata in propriile maini si si-a pus pe picioare poiectele “de suflet”, cum le numea ea. In ultimii ani de viata, a fost considerata cea mai bogata femeie din Spania, in vreme ce sotul ei ocupa locul 4 in topul celor mai bogati oameni din lume. Banii insa aveau sa vina in valuri abia dupa ce firma a fost listata la bursa in 2001, cand Ortega avea sa devina mai bogat cu vreo 6 miliarde de dolari. Astazi, productia Inditex lanseaza circa 30.000 de produse pe piata, stocul reimprospatandu-se de doua ori pe saptamana, in vreme ce concurenta lui realizeaza aproximativ 4000 de produse anual. Orice produs se realizeaza intr-o editie limitata de maxim 15.000 de exemplare, creandu-se astfel sentimentul de exclusivitate. Evident ca o astfel de abordare obliga echipa de designeri sa creeze modele noi la foc continuu. Strategia dupa care se ghideaza si astazi a ramas aceeasi: “low of scarcity”, care are la baza conceptul ca si imbracamintea se deterioreaza la fel de rapid ca orice alt produs de consum, datorita tendintelor, frivolitatii cumparatorilor si fluctuatiei bugetelor consumatorilor. Amancio insusi spunea: “This business is all about reducing response time. In fashion, stock is like food. It goes bad quickly”. Astazi, Zara se baseaza pe tehnologie in sensul in care toate casele de marcaj sunt conectate la server-ul central, urmarindu-se astfel ce tipuri de produse se vand, in ce procent, ce stocuri exista in fiecare magazin, care sunt tendintele pietei etc. Spre deosebire de concurentii lor majori (H&M, de ex), ei nu si-au externalizat productia tocmai datorita faptului ca ar pierde controlul calitatii si a timpilor de reactie, executie si distributie, in ciuda faptului ca manopera ar fi realizata la costuri incomparabil mai mici. 

"You may look, but don't touch!"(Sissi si Franz Joseph)

Una dintre cele mai fascinante femei ale lumii s-a nascut intr-o seara de 24 decembrie in anul 1837, in Palatul Possenhofen. Numele ei era Elisabeth Amalia Eugenia de Wittelsbach, din parintii Maximilian Joseph de Bavaria si Maria Ludovica de Bavaria, fiica Regelui Maximilian I al Bavariei. Printesa avea sa devina Imparateasa Austriei, regina a Ungariei si a Bohemiei prin mariajul cu Imparatul Franz Joseph al Austriei. 

In anul in care s-a maritat, Sissi avea doar 16 ani si habar n-avea de eticheta Curtii Imperiale pentru ca inca ii mai placea sa se joace cu prietenii de aceeasi varsta cu ea. Era frumoasa, avea parul lung si se imbraca in rochii foarte elegante. In casa parintilor exersase o stare de bine si fusese fericita. La curte, desi indragostita peste urechi, invatase sa se strecoare printre reguli exersand singuratatea in diferite forme. Era fascinata de mare, iubea circul, sportul, calaria si natura, practicand libertatea in toate formele ei. Dispretuia eticheta si orice forma de ingradire a spiritului ei boem.

Marea majoritate  stiu povestea de dragoste dintre ea si Imparatul Franz Joseph al Austriei si mai putin despre celelalte personaje masculine care i-au marcat existenta.

De fapt, prima ei iubire a fost Regele Bavariei, Ludwig II, poreclit Regele Lebada sau Regele Nebun. Cei doi erau veri, dar in primul rand suflete pereche. In tinerete, Ludwig fusese un tanar extrem de frumos, inalt, serios, melancolic si bolnavicios, cu o alura usor romantica. Era indragostit de tot ceea ce insemna arta. Ludwig a fost logodit cu sora mai mare a Elisabethei, Sophie, dar intr-un final a rupt intelegerea spre marea dezamagire a ambelor familii. Istoria consemneaza ca acesta se simtea mai degraba atras de tinerii din anturajul lui decat de superbele domnite. El l-a sustinut pe compozitorul Richard Wagner, subventionandu-i acestuia stilul de viata extravagant. Desi Sissi era mai mare cu 8 ani, cei doi aveau multiple pasiuni comune: teatrul, arhitectura, poezia, pictura si muzica. Dupa ascensiunea acestuia pe tron, relatia dintre cei doi veri s-a intensificat si mai tare.  Cei doi mergeau deseori in plimbari in jurul lacului Starnberg si pe cararile muntilor din imprejurimi. 

Amandoi scriau poezii, fiecare folosind cate un pseudonim: Ludwig isi spunea “eagle” (vulturul), iar Elisabeta – “seagull” (pescarusul).  Regele bavarez si-a risipit toata averea construind castele incredibil de frumoase: Neuschwanstein, Linderhof si Herrenchiemsee, aducand economia Bavariei in prag de colaps. In gradinile castelelor sale, printre tufele de trandafiri, defilau in pas tantos fazani si pauni exotici, iar pe lacuri pluteau delicate lebede albe si negre. Cei doi obisnuiau sa se intalneasca la Roseninsel, adica pe Insula Trandafirilor, situata in largul lacului Starnberg. Dupa ani buni de domnie,  guvernul bavarez l-a declarat pe Ludwig nebun si l-au exilat in castelul Berg, amplasat pe malul lacului Starnberg. Desi un inotator priceput, acesta a fost gasit inecat impreuna cu medicul lui curant, motiv pentru care multi istorici sustin varianta unui asasinat. In momentul mortii lui, Sissi se afla la Possenhofen, in Hotelul Strauch, amplasat pe malul aceluiasi lac. Moartea varului ei a fost una dintre dramele care i-au marcat existenta. Dupa moartea lui, Elisabeth a fost bantuita de imaginea mortii tragice a lui Ludwig.

Al doilea barbat din viata ei a fost Imparatul Franz Joseph al Austriei, primul copil din familia arhiducelui Karl Ludwig si al arhiducesei Sophie. Acesta era un barbat carismatic si unul dintre cele mai ravniti printi ai  Europei. Era inalt, cu o constitutie atletica, pasionat de armata, calarie si un talentat dansator. La 18 ani, Franz Joseph a fost incoronat si se astepta de la el sa afirme suprematia monarhiei habsburgice in lumea germana, impunand puterea absoluta a Vienei in intreg Imperiul. Franz Joseph n-a fost un vizionar, dar si-a facut intotdeauna datoria fata de Imperiu si supusii lui. Cand a intalnit-o pe Sissi, el a fost cucerit de frumusetea ei, de latura ei boema, de parul lung si matasos, de fragilitatea ei. Era pasionata de filozofie, poezie si de calarie. Desi pe cei doi i-a legat o frumoasa poveste de dragoste, se pare ca tineretea lor, in loc sa ii apropie, i-a indepartat unul de celalalt. 

Ea reticenta la orice forma de constrangere, el – un barbat docil care isi venera si asculta mama. Fecare a incercat sa isi gaseasca intr-un final fericirea departe de celalalt chiar si atunci cand era vorba de viata conjugala. Franz Joseph a iubit-o pe Sissi in cel mai simplu mod, sincer si profund, in ciuda faptului ca Sissi avea o personalitate dificila. Tocmai diferentele dintre personalitatile lor i-a atras in mrejele iubirii si tot ele au dus la separarea completa a celor doi soti care abia daca se intalneau de doua ori pe an. In restul timpului, Sissi calatorea prin statiunile balneare ale Europei sau pe la castelele sale din Irlanda, Godolo sau Corfu. Cei doi au avut impreuna 3 copii: Gisela, Marie Valerie si Rudolph. Imparateasa Elisabeta a jucat un rol decisiv in politica imperiului, fiind cea care a apropiat Ungaria de Austria. Ea a invatat limba maghiara si a sustinut Ungaria prin toate actiunile ei. 

Aici l-a cunoscut pe Contele Gulyas Andrassy pentru care a nutrit frumoase sentimente. Gurile rele spun ca Marie Valerie, fiica cea mica a imparatesei, ar fi fost copilul contelui. Andrassy era un barbat sarmant, elegant si rebel, care luase parte la Revolutia Maghiara de la 1848 impotriva Imparatului Franz Joseph. Dupa inabusirea revolutiei, el a fugit la Paris, devenind o figura populara in saloanele din inalta societate. Aici s-a casatorit cu o frumoasa si bogata aristocrata cu care s-a intors apoi in Budapesta. Dupa reintoarcerea acestuia in Ungaria, el a incercat sa intre in gratiile lui Franz Joseph care nu vazuse cu ochi buni revenirea acestuia in tara. 

Sissi insa a fost de alta parere si l-a sprijinit pe tanarul conte in actiunile lui de reformare a Imperiului Habsburgic militand pentru dubla monarhie austro-ungara. Ba mai mult, Sissi a reusit sa-l convinga pe Imparat sa sustina reformele prin care, in 1867, Imperiul se diviza in doua monarhii autonome, cuplul imperial devenind astfel si regi ai Ungariei si Bohemiei.

Sissi era o amazoana, ii placea sa calareasca ori de cate ori avea ocazia si participa la toate competitiile sportive. 

Tocmai aceasta pasiune avea sa o apropie de un al patrulea personaj, de ofiterul de cavalerie, George Bay Middleton, singurul care avea sa o intreaca in calarie. Acesta era un scotian oarecum temperamental si nesabuit care fusese desemnat sa fie ghidul frumoasei imparatese pe parcursul partidelor de vanatoare la care fusese invitata in timpul sejurului ei in Marea Britanie. Era mai tanar cu 10 ani decat ea si logodit pana peste cap cu Ioiala Charlote, o tanara loiala, dar si extrem de bogata! Un personaj care iubea riscul mai mult decat propria-i viata, Bay s-a indragostit de femeia pe care, orice ar fi facut, nu ar fi putut-o avea. Si pentru care a fost gata sa renunte la un mariaj mai mult decat promitator pentru cariera lui. Cei doi au dezvoltat o atractie atat de puternica incat nu a scapat vigilentei celor din anturajul lor. Admiratia ei pentru Middleton era atat de evidenta incat Franz Joseph s-a simtit stanjenit atunci cand l-a invitat pe Boy la o partida de vanatoare in stil englezesc, organizata pe domeniile Palatului Giz din Ungaria. 

Datorita lui, Sissi a iubit toate partidele de vanatoare, dar, dupa despartirea lor, interesul ei s-a diminuat drastic. Dupa o perioada de timp, acesta s-a casatorit si a murit rupandu-si gatul in timpul unei curse cu obstacole. 

In timpul unui bal mascat vienez, Sissi avea sa il cunoasca pe Fritz Pacher von Theinburg, eroul unui alt episod romantic din viata ei. Deja avea 34 de ani si inca era o femeie extrem de frumoasa. Sissi purta un domino galben si masca atunci cand una dintre doamnele ei de onoare, Ida Ferenczy, a prezentat-o tanarului domn cu care si-a petrecut seara in delicioase conversatii. Ani de zile cei doi au schimbat scrisori prin intermediul rudelor si prietenilor apropiati, dar nimeni nu stia continutul acestora. Cei doi schimbau pareri  despre  intalnirile lor ferite de curiozitatea lumii, chiar daca Fritz era acum un adult cu inceput de calvitie si avea nevasta si copii acasa. 

Pana la urma, viata avea sa-i linisteasca pe-amandoi, el adoptand rolul de cap respectabil de familie, ea calatorind prin lume in cautarea unei linisti interioare vremelnice si nesatisfacatoare. Uneori, frumusetea, inteligenta si bogatia nu garanteaza fericirea, fie ea si vremelnica. Dar suntem in ajun de Craciun. Sa ne bucuram si sa invatam sa construim starea de bine. Fiti fericiti.

http://www.tuttobaviera.it/ludwig-sissi.html

Henry Miller si Anais Nin

In 1924 Henry Miller era casatorit cu June Mansfield, cand s-a decis sa dedice mai mult timp proiectelor sale literare. Henry mai fusese insurat o data inainte de casatoria cu June. Cand s-au cunoscut, el avea 31 de ani, iar ea, cu 10 ani mai putin. A vazut-o si a stiut ca trebuie sa fie a lui. A fost, dar nu numai a lui, pentru ca June era bisexuala!  Tot ceea ce scrisese in cei de 6 ani de mariaj nu satisfacuse exigentele nici unei edituri, astfel incat reusise performanta sa fie un barbat intretinut, fara sa isi puna vreo clipa problema de unde facuse nevasta-sa rost de bani. Stia ca banii proveneau din relatiile amoroase extraconjugale. Ce rost mai aveau intrebarile? Invatase sa accepte bizareriile ei pentru ca era unica si neasemuita. June credea in talentul sotului ei cand el insusi nu isi acorda nici macar jumatate din increderea pe care o investea ea in el. In 1930, au decis sa paraseasca America si s-au stabilit la Paris. Avea deja 40 de ani si se mai simtea obosit incercand sa gaseasca drumul spre succes in vreme ce ea ramanea aceeasi femeie frumoasa si misterioasa, senzuala si tandra, calda si ametitoare. Si ce era mai important, il iubea pe Miller si-l incuraja sa scrie. June a fost muza care l-a inspirat, cu toate secretele iubirilor sale de bisexuala frumoasa peste care asternea voaluri de mister. Nimeni nu putea strapunge tainele lui June, nici Henry, nici prietenii, nici amantii de o seara sau mai multe. Dupa 7 ani de la casatoria cu Henry, June a intalnit-o pe Anais Nin care si aceasta a gasit in femeia din fata ei surse inepuizabile de insiratie, o muza obsesiv de vie, adorabila si inefabila. Anais Nin a fost uimita de personalitatea lui June: “Cand a venit spre mine din intunericul gradinii catre lumina ce razbatea din prag, am vazut-o pentru prima oara pe cea mai frumoasa femeie din lume. (…) Frumusetea ei imi taia respiratia. Stand in fata ei, simteam ca as face orice nebunie pentru ea, orice mi-ar fi cerut. Henry palea. Ea era culoare, stralucire, bizarerie” (…) “In cafenea vad cenusa sub pielea fetei ei. Dezintegrare. Simt o neliniste cumplita. Imi vine sa o iau in brate. O simt retragandu-se in moarte si sunt dispusa sa intru in moarte ca s-o urmez, sa o imbtatisez. Moare sub ochii mei. Frumusetea ei amagitoare, sumbra moarte”. June i l-a prezentat pe Miller lui Anais in luna decembrie a anului 1931. Si soarta a vrut ca acestia sa se indragosteasca unul de altul. Miller apartinea femeii pe care o admira din toata fiinta ei si se uita la el mirata.  I se parea nepermis de senzual, un geniu inca nedescoprit: “Eu, instinctiv, aleg barbatul care ma obliga sa fiu puternica, barbatul care are asteptari mari de la mine, care nu se indoieste de curajul sau rezistenta mea, care nu ma crede naiva sau inocenta, care are curajul sa ma trateze ca pe o femeie”. Anais s-a simtit rupta intre atractia inexplicabila pe care o simtea fata de June,  iubirea senzuala si navalnica pentru Henry si tandretea si pretuirea fata de Hugo. Prinsa in vartejul acestor sentimente contradictorii, a incaput sa foreze in interiorul fiintei sale, incercand sa inteleaga rostul si limitele fidelitatii, casatoriei, incestului ai al patimii. 

Ea a fost prima care si-a dat seama ca formau un trio amoros , toti avand personalitati puternice si contradictorii, fiecare cu alte valori si proiectii de constiinta. Totodata a fost constienta de menirea si rolul pe care trebuia sa il joace in viata lui: “Henry este creatia mea . Eu trebuie sa parfumez gura pe care o sarut; eu trebuie sa fiu uluita de barbatul pe care il ador; eu sunt Pygmalion, mereu in asteptare de miracole!” Povestea lor a fost marcata de multe controverse si de o patima care greu mai poate fi egalata in literatura. Amandoi erau foarte casatoriti si niciunul dintre ei nu intentiona sa divorteze. Dar fiecare l-a inselat pe celalalt incercand sa isi redefineasca teritoriile. Anais nu a luat in calcul nici macar pret de o secunda posibilitatea sa il paraseasca pe Hugo si sa renunte la avantajele unui trai burghez, desi Henry insista sa duca impreuna o viata simpla si romantica, sa se hraneasca din iubirea pe care o impartaseau impreuna. Ea isi dorea, insa, altceva: vroia siguranta materiala si stabilitate in viata de cuplu. Henry  a considerat ca ei i se datoreaza succesul pe care l-a avut: “Ea a fost si mai este inca pentru mine cel mai impunator om pe care il cunosc. Ei ii datorez totul”.  Povestea lor a durat 3 ani de zile, perioada in care Henry i-a scris peste 900 de scrisori. Cu toate astea, acest triunghi amoros avea sa fie subiect de barfa in toata lumea literara pariziana.

Anais Nin avea 28 de ani si era o tanara excentrica, casatorita de 8 ani cu bancherul Hugo Guiler, un barbat avut si educat, impreuna cu care traversase oceanul ca sa se stabileasca in capitala Frantei. De fapt, ea se intorcea acasa, in tara in care se nascuse. Tatal ei, Joaquin Nin, compozitor si pianist nascut in Cuba si crescut in Spania, se casatorise cu Rosa Culmell y Vigaraud, cantareata cu sange amestecat, cu origini cubaneze, franceze si daneze, si au avut impreuna 3 copii. Cand Anais avea 11 ani, cei doi au divortat. Tatal s-a insurat cu o femeie avuta, iar mama si-a luat copiii si-a emigrat in America. Atunci, pe vapor, Anais a scris prima fila din jurnalul care i-a ocupat aproape toata viata. Jurnalul a fost modul ei de a mentine contactul cu tatal, scriind o lunga scrisoare unei absente care i-a marcat adolescenta:”eu vad in scrierea unui jurnal intim comunicarea unui suflet cu el insusi in cea mai mare sinceritate”. La 16 ani, a renuntat la scoala si s-a lansat ca model. 

Atunci l-a cunoscut pe bancherul Hugo Guiler. Dupa casatorie, cei doi au decis sa se stabileasca in Franta, prin urmare, s-au imbarcat pe vapor si-au traversat oceanul. In tara natala, Anais a lucrat ca dansatoare, model si psihanalist amator. Stia sa isi puna calitatile in evidenta, folosindu-se de haine croite din matase, catifea, satin si crep, croite in tendintele modei Chanel, accesorizate cu bijuterii asortate. Anais detesta viata casnica si era pur si simplu enervata de statutul de femeie maritata. Tocmai aceasta stare a determinat-o sa se refugieze in scris. Desi sotul ii asigurase o renta lunara, Anais isi rotunjea veniturile scriind proza erotica pentru care primea un dolar pe pagina. Lumea boema pariziana a primit-o cu scepticism la inceput, dar asta n-a impiedicat-o pe Anais sa aiba numeroase aventuri cu Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson sau Gore Vidal si pana la urma sa cucereasca. 

Si-a trait toate amorurile la vedere, scandalizand toti puritanii. Stilul ei literar era intens si dens, incarcat de pasiune, de emotie, de senzualitate. In 1932 i-a fost publicata prima carte, “H.D.Lawrence: An Unprofessional Study”, urmata 4 ani mai tarziu de “Hause of Incest”, “Winter of Artifice”, “Under a Glass Bell”, “Cities of Interior”,la care s-au adaugat cele 11 volume de jurnale, despre care spunea: “Acest jurnal este legatura mea, pipa mea de opiu. Este drogul si vicul meu”. Opera ei include scrieri erotice, poezie, romane, povestiri, jurnale, scotand la iveala o sensibilitate accentuata si o perceptie aproape erotica a vietii.  Desi aparent o tanara vulnerabila, fragila si timida, Anais ascundea femeia puternica  si fascinanta care avea sa ia mintile multor barbati. Buzele sale rujate in nuante de rosu sangeriu faceau furori. Ea insasi declara “refuz sa traiesc in lumea obisnuita ca o femeie obisnuita. Sa ma implic in relatii obisnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotica in sensul ca eu traiesc in lumea proprie. Nu ma voi conforma lumii. Ma conformez doar mie insami” si “eu caut esenta vietii, drama profunda”. 

Indiscutabil, Anais l-a iubit pe Miller. Ba mai mult, l-a ajutat sa-si publice romanul de debut, “Tropicul Cancerului” , cat si trilogia “Rastignirea trandafirie”. “Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anais Nin prin gratie si frumusete. O aristocrata. Dar si o scriitoare cu talent extraordinar” scria Hnery, iar Anais consemna la randul ei: “Nu voi putea vorbi niciodata destul despre influenta pe care am avut-o unul asupra celuilalt – eu asupra desavarsirii operei lui Henry, el asupra materiei, substantei, vitalitatii operei mele. El mi-a dat impulsul, iar eu i-am dat adancimile”. June a aflat despre relatia extraconjugala a sotului ei cand Anais a publicat volumul “Henry and June: The unexpurgated diary of Anais Nin, 1931-1932”, ducand la divortul sotilor Miller in 1934. In “The Diary of Anais Nin, 1931-1934”, Nin si-a analizat cu luciditate experientele cotidiene trecandu-le prin filtrul trairilor personale, incercand sa isi explice si sa inteleaga toata acea avalansa de sentimente contradictorii care se fluidizau in sufletul ei. In 1939, cand a izbucnit cel de-al Doilea Razboi Mondial, Hugo a luat-o pe Anais si s-au intors in America, stabilindu-se la New York. Anais si Henry si-au scris mult timp, dar razboiul i-a despartit pentru totdeauna: “Henry este pentru totdeauna in fiinta mea, chiar in timp ce eu astept atat de inteleapta sfarsitul iubirii noastre. Hnery va face multi ani parte din viata mea, chiar daca doar cateva luni imi va fi iubit”. Hugo s-a lansat in cinematografie si a realizat cateva filme in care Anais a fost distribuita in rolurile principale. Dar relatia dintre soti incepuse sa se deterioreze si s-au separat.  In 1947,  Anais l-a cunoscut pe Rupert Pole, un actor fara cariera, mai tanar cu 16 ani decat ea. Aceasta l-a parasit pe Hugo si s-a stabilit cu Rupert in California, iar in 1955 s-a casatorit cu el, desi nu divortase niciodata de primul sot. Unsprezece ani mai tarziu, a anulat casatoria cu Rupert, dar a ramas cu el pana cand a murit in anul 1977. Rupert a fost executorul literar dupa moartea ei.  In 1986, i-a publicat romanul “Henry and June” in care dezvaluia intrigile triunghiului amoros in itele caruia isi prinsese sufletul de-a lungul vietii ei: iubirea inocenta fata de varul Eduardo , admirata fata inteligenta si barbatia lui Henry Miller, recunostinta pentru tandretea si siguranta pe care i-o insuflase sotul ei, Hugo: “Analizandu-ma, simt o relaxare a nervilor, o spargere de diamante. Senzatia ca gesturile sunt sacre si se dizolva. Gesturile sunt sacre? Vreau sa le despoi de sacralitate. Eu, care sunt asa o trascedentala, eu sunt infranta de gesturi.(…) Gesturile sunt ultimul meu duel cu viata. Pe planul imaginatiei, stapanesc. Pe planul experientei, ma tem”. “Dusmanul iubirii nu e niciodata in exteriorul nostru, nu e un barbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseste in noi insine”. (…) “Dragostea este axul si respiratia vietii mele. Arta pe care o produc este un produs secundar, o excrescenta a dragostei, cantecul pe care il cant, bucuria care trebuie sa explodeze, supraabundenta – asta-i tot!” 

Dupa ce au devenit iubiti, Henry ii scria: “M-ai facut imens de fericit ca m-ai lasat sa fiu eu, in toate ipostazele. M-ai lasat sa fiu artistul, dar nu ai lasat deoparte nici barbatul din mine, amantul nesatu, ca un animal infoemtat. Nicio femeie nu mi-a acordat toate privilegiile de care am nevoie – iar tu, tu care canti atat de vesela, de indrazneata, chiar razand – da, tu imi dai puterea sa merg mai departe, sa fiu eu insumi, sa risc orice. Te ador pentru asta. Prin asta vad ce femeie extraordinara esti, regina mea. Femeie in adevaratul sens! Rad in barba cand ma gandesc la tine. Nu mi-e frica de feminitatea pe care o afisezi”. “Imi amintesc ca spuneai:”m-ai putea chiar insela. Nu mi-as da seama”. Cand merg pe bulevard, ma gandesc la asta. Nu te-as putea insela – desi mi-ar placea ideea. Vreau sa spun ca nu as putea sa fiu complet loial cuiva – n-as mai fi eu. Iubesc prea mult femeile, sau viata, sau ambele, nu stiu. Razi, Anais. Imi place la nebunie sa te aud razand. Esti singura femeie cu acel simt al veseliei, nici prea mult, nici prea putin, Pari ca ma implori sa te tradez. De asta te iubesc.” Iar Anais ii raspundea: "Imi place cand spui ca tot ceea ce se intampla e bun, chiar este. Eu as spune ca ceea ce se intampla este extraordinar. pentru mine, totul e ca o simfonie. Sunt atat de excitata de viata - Dumnezeule, Henry, in fiinta ta am gasit aceeasi flacara a entziasmului, aceeasi tensiune ce se ridica instantaneu, completitudinea..." caci "eu niciodata nu simt limitele. Eu dau pe dinafara. iar cand simt ca entuziasmul tau fata de viata izbucneste ca o flarara, alaturi de al meu, ametesc."