Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

luni, 12 octombrie 2015

Avatarurile unei orasence traznite

Acum doi ani ne-am indragostit iremediabil de Cheile Nerei. O fi fost dragoste la prima vedere, caci atat de tare m-a ametit incat m-am intors cu o bunatate de fractura la picior din prima. Se-ntampla prin iulie, astfel incat, atunci cand m-am facut bine, trecuse demult vara. In anul urmator tot cautam motive sa ne intoarcem acolo. Ba sa vedem Cheile Susarei, ba sa vizitam satele Sasca Montana, Sasca Romana si Potoc pana cand ne-am trezit visand cu ochii deschisi la o casa de vacanta. Economiile noastre erau planificate, caci anul viitor fiica mea se marita. Nu era rost de casa, ci doar motive de joaca. Nu ma intrebati cand joaca a devenit treaba serioasa, caci am ajuns chiar sa intrebam prin sate de niscaiva case de vanzare la preturi rezonabile. O vroiam intr-un loc fabulos, mica, dar intima si dotata cu toate…avioanele: canalizare, apa trasa, WC in casa si la pret…cati bani avem in cont, dar sa ne mai si ramana cativa leuti si de prasila. Evident ca zona este super cautata, iar preturile, tine-ma, Doamne, doar desenate zerourile pe hartie, caci in cont, batea vantul. Pe-al meu l-a prins jocul. N-a spus nimic, ci doar s-a pus pe studiat anunturile online, dat telefoane…dezamagire mare, ce-i placea – nu-si permitea si uite-asa intr-o seara a fost sunat de o cucoana dintr-o agentie: “dar una cu vedere la lac nu e buna? C-are lacul si muntele chiar la picioare”. “Dar pretul???” intreaba al meu disperat. “E negociabil, daca stiti sa va tocmiti!” radea doamna de la capatul firului.”N-a fost data niciodata la vanzare, nici in ziare, nici online, ca-i e frica sa n-o sparga, prin urmare, cin’s-o cumpere???”. El nu prea s-a prins de logica discutiei, dar mie mi-au sunat clopotele Mitropoliei. 
Si-uite-asa am luat o casa frumoasa, ce-i drept, nu cu toata escadrila, doar cu cateva avioane civile: adica doua camere cu baie si bucatarie. Satul are o singura strada: pe-o parte se intinde lacul mare, pe cealalta sunt insiruite casele, una langa alta. Gradinile toate sunt in panta abrupta, caci satul e construit la poalele dealului. Dincolo de deal e lacul mic. Cica aici ar trai vreo 3000 de suflete, dar mai bine de jumatate dintre ele muncesc in  afara tarii. Pe strada sunt multi barbati, caci femeile sunt plecate peste hotare la ingrijit batrani. Faptul ca masinile Dedeman urca serpentinele pana aici e semn ca satul prospera, ca femeile trimit banii acasa si se investeste in gospodarii. Barbatii pleaca si ei la munca, dar nu asa de des ca muierile lor, nu prea au mare cautare, caci nu toti stiu meserie. Norocosi sunt tamplarii, electricienii, faiantarii si zidarii. Dar aia sunt dusi demult. Multi nu s-au mai intors de cativa ani, iar casele stau sa se pravale. Au venit timisorenii si au cumparat case, si-uite-asa au aparut vreo 184 de case de vacanta. Dar niciunii nu-si deschid firme aici sa dea de lucru la sateni: vin  incolonati vinerea seara  si pleaca duminica inapoi acasa. A noastra are numarul 185. Tot casa de vacanta, zic ei oftand. Cum banii s-au terminat cat ai zice peste, ne-am luat fortuit concediu si ne-am dus la munca. Ne-am urcat in masina si da-i bice. Eram bucurosi si putin speriati de tot ceea ce urma. Habar n-aveam atunci ca experientele aveau sa fie bifate in rafale de mitraliera. Doar ce-am parasit drumul judetean si am intrat pe cele de munte cand ne-am tarat bucurosi in spatele unei masini ce ne atinea drumul.
Dupa nici 2 km, din sens invers a venit alta masina care i-a taiat astuia fatza de-a intrat in sant. Vreme de-o luna am locuit intr-un loc in care telefoanele nu functioneaza, internetul nu exista, iar televizorul devine un accesoriu inutil. A doua zi dupa ce am semnat actele si-am devenit proprietari ne-am dus la Resita sa trecem contractul de curent pe numele nostru. Ne-am sculat cu noaptea-n cap, ne-am urcat in masina si da-i vuuuuuuup prin serpentine, dar incet, caci pe drumul ce serpuia printre munti abia incapeau simultam o masina si-o motocileta. Ei bine, schimbasem judetul, dar nu si tara. Astia toti circulau pe mijlocul drumului caci nici mai mult, nici mai putin, soferul masinii ce rula din sens invers mai sa-l pupe pe al meu din mers. La Enel am ajuns la 9.00. Deja coada formata, 6 numere in fatza noastra. Stat la coada o ora si jumatate; nervii intinsi la maxim. Din 6 ghisee, se lucra la doua: o tanti care se uita la monitor si se-ntreba ce dracu cauta un martian pe biroul ei? Din 5 in 5 minute striga:”Ionele, hai o tarica pan’acilea”. Ala era cel de-al doilea angajat care lucra. Mai erau doua sefe, fiecare din ele avand in subordine cate unul dintre cei doi. Ele erau responsabile cu pus stampilele dupa ce in prealabil fiecare trebuia sa le povesteasca in detaliu ce a vrut fiecare fraier sosit cu jalba in protap. Dupa 2 ore am vrut sa ii omor pe toti. Al meu m-a expediat rapid in masina:”Draga, asa e la bugetari. Se sta la coada.” Stia el ce stia, caci e din tagma lor. Nu m-a arestat nimeni. Si nici masina n-am condus-o caci mi-a fost frica sa ma urc la volan fara asigurare de viata. A plouat aproape tot timpul. Ma uitam pe geam si ma gandeam: impart cu voi ploaia. Cu galeata. Si norii. Cu balotul. Si vantul. Cu metrul. O lume intreaga se desfasura dincolo de geam, in casa era totul cu fundu-n sus. Neputincioasa sa fac curatenie. Cateva zile ploaia a spalat obrazul lumii si-a cedat, intr-un final, locul unor raze anemice de soare.
Sus pe cer, drept consolare, Atotputernicul ne-a aruncat un curcubeu. Incet-incet, vremea s-a facut frumoasa, iar in curte a inceput nebunia. Scos mobila, spalat covoare, vopsit geamuri, usi… Pe zidurile de piatra soparlele alergau ca la maraton. Nu vreti sa stiti ce bogatie de gandaci de toate formele si culorile. Spre seara au aparut liliecii la vanatoare de insecte. Un uliu statea lemn in copac pana se zburatacea prin praf vreo gaina. Glont venea in picaj, o lua in gheare si-o-nvata sa zboare. 
Starcul, pitit intre trestii, nici macar nu respira. Statuie statea cu orele pana cand uliul parasea perimetrul si se muta in zone mai animate. Dupa ploaie broaste uriase si grase se piteau printre pietre. Parca eram la gradina zoologica si urma sa rup bilete. Intr-o noapte au inceput sa latre cainii. Lasasem de cu zi niscaiva corpuri proaspat vopsite afara la uscat. M-am ridicat in fund si m-am gandit: hotii! Au intrat hotii sa imi fure mobila! In curte, harmalaie mare, vacarm. M-am uitat pe geam: ploaie de stele. Lacul mare, nemiscat in intuneric. Nici padurea nu isi misca frunza. Lumea incremenise in noapte in vreme ce eu scrutam cu privirea un petic de gradina. Al meu dormea dus, sforaind usor. L-am zgaltait in vreme ce ii spuneam ca suntem pradati! c-au navalit hotii! S-a intors pe cealalta parte si mi-a zis: “ai visat. Culca-te la loc”. Cu o seara inainte il trezisem din acelasi motiv. Vacile pasteau iarba din fatza casei, iar cainii latrau in delir. A doua zi m-am trezit cu ochii-n punga. 
In curte, un vecin milos se lupta cu un cal zdravan in gradina de pe coasta dealului. Sarise prostul gardul si venise de-a berbeleacul pana jos, langa casa, proptind gardul. Bine ca nu ne-am trezit cu el in pat, mi-am zis in gand, gandindu-ma la al meu.  Ca prin minune, n-a patit nimic, dar abia-abia l-am scos pe poarta afara. Seara i-am zis lui barbata-miu: “in noaptea asta astept mistretul, ce naiba, sa-nvatam sa traim periculos.” In sat toata lumea imi zicea “doamna”. In primele zile tot intorceam capul pana m-am dumirit ca aia eram eu. Am inteles din prima ca, pentru sateni, doamna era sinonim cu straina. Dupa o saptamana ma intrebau de sanatate, mi-aduceau nuci, mere, struguri si am inteles ca am fost primiti in comunitate. Vecinii isi faceau drum prin fatza casei si deseori cand aveam nevoie de ajutor ne trezeam cu cate unul in ograda sa puna umarul la carat un corp de mobila sau sa tina scara. Nu mai mergeam la piata, ci venea piata la noi: si laptele proaspat muls, si ouale de gaina, si carnea de pui. Batranele m-au initiat in supersitii: matura sa nu fie pusa cu coada in sus, ci in jos, ca dracului nu-i place sa faca ordine si cand vede matura ocoleste casa. Sa stergi cu o carpa moale oglinda agatata in cui, caci riscul sa o spargi e mult mai mic decat data jos de pe perete. Oglinda sparta aduce ghinion in casa vreme de 7 ani. Sa nu tai nucul din gradina caci aduce moartea unui membru din familie. Intr-o zi ma vaitam ca nu pot sa scot mirosul statut din casa si iata ce m-a invatat vecina din stanga casei: sa cumpar o portocala cu codita, cu coaja frumoasa si lucioasa, care sa fie tare cand o iei in palma. Sa infigi cuisoare lasand spatiu intre ele, astfel incat portocala sa se poata zbarci cu timpul. Sa leg o panglica de codita si sa o atarn de lustra din casa. Cica ar fi buna si pentru vraji de dragoste daca se pun cuisoarele in forma de inimioare. Cand merg la oras imi cumpar o lada! De portocale. Si-un kil de cuisoare! Baba asta e tare frumoasa in nebunia varstei ei caci ma invata sa fac farmece de dragoste pentru barbatul meu. Cica sa umplu o perna cu dafin pentru vise placute, cu hamei pentru sanatate si cu cimbru sa alunge tristetea si supararea. N-am incercat, caci n-aveam atatea foi de dafin si cimbru cat sa umplu perna, cat despre hamei, habar n-aveam cum arata. Cine stie? Poate umplu un saculet. Pana se prinde-al meu si m-alearga o tura prin batatura! In dreapta casei locuieste o ucrainianca. Femeie de femeie: bea 10 beri pe zi si n-are nici pe dracul. Si canta in ruseste niste cantece de jale… Dupa vreo 5 beri barbata-su e muci. La ei fiecare zi e sarbatoare si banii pe care ii castiga in Italia muncind pe branci sunt risipiti pe bautura in tara. 
Intr-o dimineata, cand am iesit in curte, in fatza usii statea un caine. Mic, lanos, frumos, o jucarie vie. La gat ii atarna un lant gros. Cand ne-am privit a fost dragoste la prima vedere. I-am zis Jacky. L-am spalat, l-am hranit, ne-am jucat si, in vreme ce parlamentam cu-al meu sa il adopte, a venit stapanul si l-a luat. Il cautase cu orele, fugise de-acasa unde avea treaba: sa pazeasca oile, vacile si porcul. Dormea in grajd cu bovinele, la mine-n babatura era rege: satul, alintat si coafat. Stapanul a plecat cu el si a lasat un gol. A doua zi dis de dimineata l-am gasit iarasi in fatza usii: a latrat cu bucurie si mi-a sarit in brate. Apoi s-a ascuns sub o tufa de iasomie. Cand stapanul a venit glont la poarta mea, blegul mic s-a ascuns mai abitir sub verdeata si l-a latrat cat l-au tinut bojocii. A ras si stapanul, suparat ca nu-i mai pazea nimeni porcul sus pe deal. De-atunci a venit in fiecare zi, tragand lantul gros prin praful de pe drum si-n fiecare seara era luat pe sus inapoi. Nimeni nu-l mai cauta, caci toti stiau unde e: pitit sub tufa mea de iasomie. 
Intr-o zi ne-am dus pana la lacul mic, cel din spatele gradinii, si mare ne-a fost mirarea sa vedem un cerb cu o coroana bogata. Pana sa scoatem telefoanele si-i facem poza, a facut doua salturi si s-a pierdut in desis. Satenii spuneau ca in curand lupii vor da roata la stanele cu oi. Pescarii nu mai prindeau nimic in navod, iar padurea devenea pe zi ce trece tot mai aramie. Uite-asa a trecut o luna, cu experiente inedite, de-acum gata cu atmosfera bucolica, ne-am intors deja acasa. La munca de maine! Bine te-am regasit, Timisoara. Dupa o luna petrecuta prin coclauri, puteai sa ma intampini cu putin soare. 

2 comentarii:

  1. Nu am vazut inca Cheile nerei desi imi doresc din studentie sa ajung acolo; Ai scris atita de frumos ca neaparat voi veni acolo. poate imi da guvernul tichete de vacanta si optez pentru casa ta ( sper sa fie posibil). normal ar fi sa o introduci in circuitul turistic intr-un cerc restrins ( asa am stat noi pe Valea Loirei, in Toxigni, o tipa care statea in Paris si-si inchiria casuta dupa o minutioasa verificare a viitorilor chiriasi) si ne-am despartit prietene pe viata :)....

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.