Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

vineri, 3 octombrie 2014

Nu e nimic tragic sa ai o femeie presedinte!

Cine citeste stirile din ziua de astazi se cruceste de toate comentariile rautacioase cu privire la cele doua femei inscrise in cursa prezidentiala. Una este frumoasa, eleganta si determinata. Nimeni nu poate dovedi ca minte sau fura, dar faptul ca e frumoasa obliga critica ratiunii pure sa o acuze de superficialitate, coruptie si prostie. Cealalta, nu tocmai o frumusete, dar o femeie cu masura faptelor si vorbelor sale care si-a facut din justitie un crez. Intr-o tara corupta pana in maduva oaselor ai crede ca e ca o gura de aer curat!  Dar nici ea nu se bucura de o foarte mare simpatie. E clar: romanii de azi au ce au cu femeile. Ma-ntreb: oare ce s-a intamplat de istoria ne-a aruncat inapoi, in trecut, cu cateva secole? Odinioara existau romance in fata carora Europa isi scotea palaria. Frumoase, destepte, plecate peste hotare sa faca lobby pentru tara, dar militante active si devotate pentru locurile natale in care isi aveau originile.  
Elena Ghica s-a nascut in Bucuresti-ul anilor 1828 si a fost primul copil dintre cei 6 cati au avut impreuna banul Mihalache Ghica si Caterina Ghica. Mama ei a fost prima femeie din Tara Romaneasca, care a publicat o carte  in limba romana “Pentru educatia copiilor”, iar tatal ei a infiintat Muzeul National din capitala. Fiica lor fost una dintre romancele frumoase, inteligente si culte care au facut onoare tarii. Printesa a fost nepoata domnitorului Grigore Ghica, fratele tatalui ei, si de mica s-a dovedit un copil precoce: la 5 ani vorbea fluent  in limbile: romana, greaca, italiana, latina, engleza, germana si franceza. La 11 ani, a scris o nuvela, la 15 ani a tradus “Iliada”, iar la 16 ani a avut primul vernisaj la Dresda. Pana la majorat a invatat alte 2 limbi straine: rusa si albaneza. Aristocratia romaneasca era fascinata de inteligenta si frumusetea tinerei printese, care isi desavarsise educatia peste hotare in Dresda, Viena, Venetia si Berlin, obtinand masterul in greaca antica. Adora calaria si manuia cu indemanare armele. In 1849 s-a reintors in tara si , la 21 de ani, s-a casatorit cu ducele rus Alexander Koltsoc – Massalski pe care il cunoscuse la unul din evenimentele mondene la care era invitata. Cei doi tineri s-au stabilit la curtea tarului Nicolae I din Sankt Petersburg, dar maniera in care tanara ducesa isi exprima cu dezinvoltura si sinceritate parerile personale nu a fost pe placul aristocratiei tariste. Desi avertizata sa isi tina parerile politice pentru sine, aceasta a ignorat avertismentele, iar comportamentul excesiv de liberal a dus la biciuirea ei in fata Prefecturii. Dupa acest incident, Elena s-a mutat in Elvetia, iar mai apoi in Grecia si Anatolia. A fost pictorita, cantareata, compozitoare si scriitoare talentata, publicand mai multe articole si carti sub pseudonimul  Doria d’Istria.  Lucrarile sale de etnografie si folclor balcanic, de geografie si istorie, despre religie, economie politica si agricultura, eseuri de arta si despre necesitatea emanciparii femeilor si dreptul lor la respect si demnitate au fost foarte apreciate de catre oamenii de cultura ai timpului. A fost un militant constant pentru egalitatea dintre sexe si emanciparea femeilor.
 “Ma voi ridica singura sub forma vietii. De vreme ce soarta ma sileste sa caut Gloria – pe mine ma cauta Iubirea. Ei bine, voi castiga Gloria”, afirma ea asumandu-si menirea. Vorbea, canta si compunea muzica, fiind “printre cele mai frumoase femei ale timpului, cu o voce de inger desteptator” (Cezar Bolliac). A fost membru al Academiilor din Franta, Germania, Italia, Turcia, Grecia si Sua, una dintre cele mai dedicate luptatoare pentru pace, o femeie precoce timpului sau care a militat pentru emanciparea si drepturile femeilor din lumea intreaga. Multi afirma ca ar fi fost  prima alpinista din lume, desi adevarul este ca a fost prima alpinista romanca, care a escaladat varful Moench  din Alpii elvetieni, in 11 iunie 1855. Alpii fusesera deja cuceriti de alte doua alpiniste, la fel de determinate, dar de origine franceza: Marie Paradis in 1808 si Henriette d’Andgeville in 1838. In 1870 s-a stabilit definitiv la Florenta unde a si murit in 1888. Intreaga ei avere a fost donata statului roman. Oare cati stim chiar si atat de putine lucruri despre femeile adevarate ale Romaniei? Sa fii datoare cu o moarte ca cineva sa-ti recunoasca meritele? Zau asa! Fiecare aveti pe langa casa voastra o mama, o sora, o nevasta sau o fiica. Reveniti la sentimente mai bune! Nu e nimic tragic sa ai o femeie presedinte!


Un comentariu:

  1. Minunat. Te rog sa-l postezi si pe FB, sa facem share catre toti impricinatii.

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.