Sighisoara medievala

Aseara vorbeam cu-al meu ce fain ar fi ca anul acesta sa tragem o fuga la festivalul „Sighisoara medievala”. Desi am trecut de nenumarate ori prin Brasov, niciodata nu am avut ragazul sa luam cursul Tarnavei si sa cautam Sighisoara ascunsa, ca o fecioara sfioasa, intre dealuri. PR-ul bine facut ti se strecoara prima data in minte si nu te lasa pana nu te prinde-n mreje si devii curios, iar curiozitatea se transforma in fapte, vrei sa stii si sa vezi. An de an am tot vazut promo-urile evenimentului si nerabdarea cu care fiica mea pleca impreuna cu prietenii ei la festival. Doar Vama Veche mai cunostea aceasta frenezie si pregatire indelungata. La intoarcerea ei, cutia Pandorei isi ridica atunci capacul prin mii de poze colorate ce-si scoteau capul prin povesti si intamplari. Fiica mea a plecat din tara, iar noi, ramasi singuri, ne-am gasit ragazul sa incercam o luna de miere tarzie pe care la tinerete nu ne-am permis-o: aveam o familie de cladit si cariere de construit. Acum avem timp berechet si asta facem, ne bucuram cu intarziere de viata pe care ar fi trebuit sa o gustam acum cateva decenii. Si facem planuri de vacanta mereu. Asa ca aseara m-am pus pe documentat. Niciodata nu plec la drum fara sa stiu ce am de vazut acolo unde vreau sa ajung.

Se pare ca cetatea medievala a fost ridicata in secolul 12, adica in Evul Mediu, sub numele de Castrum Sex, urmand ca in 1435 sa isi schimbe numele in cel de astazi. In acel secol feudalii sasi au descoperit bogatiile fara de numar ale Transilvaniei si au ramas pe aceste meleaguri vreme de 800 de ani. Ceea ce nu a reusit istoria, a reusit comunismul, de vreme ce al doilea exod, de data asta in sens invers, avea sa se petreaca in perioada ceausista.

De-a lungul timpului, orasul a purtat denumiri diferite: sasii ii spuneau Schäsbrich sau Šesburχ, nemtii ii ziceau Schäßburg, iar maghiarii, Segesvár, in vreme ce in latina numele orasului era Saxoburgum sau Castrum Sex.

Cetatea a fost ridicata de catre sasii adusi din Valonia, Saxonia si Bavaria cu sarcina de a apara granitele unui regat aflat mereu sub amentintarea hoardelor de tatari, a turcilor si a voievozilor romani.

Cetatea este inconjurata de un zid cu o lungime de 930 de metri, cu o inaltime cuprinsa intre 4 si 14 metri.

Zidul a fost ridicat in perioada secolelor 14 si 17, iar sasii s-au asigurat ca zidul de aparare avea sa isi indeplineasca menirea pentru care a fost comandat: sa-i apere ce cuceritori.

Au adus mesteri din Germania cu care s-au tocmit si pe care i-au platit in aur.

Treaba a fost temeinic facuta de vreme ce el sta si astazi in picioare si isi apara istoria de- atatea veacuri.

Zidul avea initial 14 turnuri si 4 bastioane, dintre care doar 9 turnuri si 3 bastioane au trecut testul timpului. In aceste turnuri isi aveau sediile breslele mestesugaresti si purtau numele mestesugarilor pe care ii adaposteau.

Turnul cu ceas sau Turnul - poarta este singurul care nu a apartinut nici unei bresle si  a fost ridicat sa protejeze poarta principala si sa gazduiasca Sfatul Orasenesc.

La inceputul secolului 17, turnul a primit un orologiu refacut in 1648 de catre Johann Kirschel, prevazut cu statui de lemn, infatisand zeii pagani ce reprezentau zilele saptamanii: Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn si Soarele. Poate nu toate turnurile sunt la fel de renumite, dar multe dintre ele sunt frumoase si merita vizitate:

turnul franghierilor,

al macelarilor,

cel al cojocarilor, al tesatorilor care astazi nu mai exista,

al croitorilor (al doilea turn poarta), al giuvaergiilor sau aurarilorc are nici acesta nu mai exista,

al cositorarilor, al tabacarilor,

cel al fierarilor, al dogarilor, al lacatusilor si

cel al cizmarilor. Trebuie spus ca Sighisoara a trecut testul focului in care casele din lemn ale sasilor au ars din temelii, dar determinarea lor a fost mai mare decat puterea focului.

Si-au tocmit mesteri si au ridicat case din piatra, case care pot fi admirate si astazi de catre turistii curiosi. Frumusetea acestui loc care a avut taria de a-si pastra frumusetea nealterata a determinat includerea lui in patrimoniul cultural mondial UNESCO in anul 1999. Pe lista Patrimoniului, in dreptul Sighisoarei, scrie: “rezervatie de arhitectura si urbanism”. Si nu e putin lucru de vreme ce este cel mai mare sit romanesc, intins pe 34 de hectare, intrat vreodata in patrimoniul cultural mondial. In timpul festivalului medieval cetatea se schimba la fata. Orasul linistit si atemporal din timpul anului se trezeste la viata. Nobili feudali, domnite delicate, jongleri si scuipatori de foc umplu strazile pavate in piatra. Si toti localnicii vor sa iti spuna frumoasa legenda a orasului. Se zice ca in 1284, orasul german Hamelin ar fi fost ocupat de rozatoare, iar locuitorii erau atat de disperati incat au tocmit oameni priceputi sa scape orasul de invazia soarecilor. Dar nici unul nu a reusit pana cand, intr-o seara, un om fara varsta, invaluit intr-o mantie colorata si ciudata a intrat pe poarta orasului promitandu-le imposibilul in schimbul unei sume mari de bani. Legenda spune ca acesta si-ar fi scos fluierul, s-a asezat rezemat de zidul unei case si a-nceput sa cante. Iar cantecul lui fermecat a scos toata liota de rozatoare din toate cotloanele orasului care s-a asezat in linie dreapta pana la o apa mare. Apa involburata a cuprins intreaga oaste soricareasca si a inecat-o pe vecie. Cand omul si-a cerut rasplata, locuitorii n-au mai vrut sa scoata banii. Orasul scapase de napasta, iar plata se cerea a fi facuta inainte. Dar calatorul s-a razbunat si s-a intors cateva luni mai tarziu in haine de vanator, si-a scos fluierul si a-nceput sa cante iar. Toti copiii au iesit din case, si fermecati, s-au incolonat si au pornit spre muntele Koppelberg unde au disparut pe data ca si cand nu ar fi fost. Legenda spune ca acestia s-au "teleportat" intr-un mod misterios direct la Sighisoara si ca cei 130 de copii disparuti atunci pe muntele Koppelberg ar fi fost intemeietorii urbei Sighisoara. Daca este adevarata sau nu, asta tine de fiecare dintre noi. Mie imi plac povestile, chiar si atunci cand sunt imposibil de crezut. Se spune ca la Sighisoara nu sunt cladiri in paragina sau abandonate. Dar ca peste tot in tara asta sunt si proprietari indiferenti, carora nu le pasa de istoria care le este gazda vremelnica. Investitiile sunt mari de vreme ce cetatea in sfarsit are racordare la gaz, electricitate, internet.  S-au investit bani in renovari si iuminatul arhitectural, in reabilitarea pavajului. Fiecare cladire are un nume, nu un numar. Ele poarta numele primului proprietar si pot fi dentificate astfel: Carpius, Johann, Wagner, Dudler, Fronius, Shuller, Fronius sau Cositorului. Dar orasul are mii de tentacule cu care te prinde si te farmeca. Se zice ca aici ar fi vazut lumina zilei domnitorul Vlad Tepes, desi sasilor nu le place legenda asta.

Exista si o casa care ii poarta numele, Casa dragonului. Lipita de ea, este Casa cu cerb, a carei istorie zice ca aici s-ar fi nascut romanul Kelp care a plecat in 1700 si a ajuns in America unde ar fi fost unul dintre parintii francmasoneriei americane. 

 Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost faptul ca Sighisoara si-a pastrat si conservat cetatea, in vreme ce Mediasul si-a daramat zidurile, Timisoara si-a ingropat o parte dintre ele. Ca v-am convins sau nu sa mergeti la Sighisoara, va spun sincer ca nu mi-am propus sa o fac. Ci doar sa va impartasesc niste fapte la care ar trebui sa ne gandim macar un pic.

Imaginile au fost descarcate de pe net si sunt folosite cu scopul de a promova acest asezamant.