Fabrica de incaltaminte Turul - un brand banatean de succes

Ieri am avut placerea de a ma intalni cu directorul general si cu directorul de vanzari ai fabricii Guban. O intalnire de afaceri, dar care s-a dovedit izvor inepuizabil de istorie a brandurilor traditionale din Banat. Am avut placerea sa admir colectia noua de pantofi Guban si va spun un secret: merita vazuta, dar luati bani cu voi. Am povestit despre relansarea produselor Guban pe piata romaneasca, despre proiecte de viitor. Despre dragostea cu care se realizeaza manual intr-o proportie foarte mare produsul (si pot sa certific acest lucru deoarece ieri am parcurs intreg procesul de fabricatie), despre calitatea pielii, despre comoditatea garantata a pantofului, despre modele si tendinte in marochinarie. Si, din vorba in vorba, am ajuns si la Banatim. Un alt brand banatean de succes. Ii marturisisem unuia dintre ei ca nu detineam foarte multe informatii cu privire la acest subiect si, amabil, ca un adevarat "sac cu povesti la purtator", m-a initiat in istoria acestui brand atat de drag noua, tuturor. Dar mai cu seama barbatilor! Va mai aduceti aminte de faimosii pantofi Otter?  Despre asta voi vorbi astazi: despre BANATIM!

La sfarsitul secolului 19, Timisoara era cel mai dezvoltat oras din banat. In 1876, industria timisoreana era reprezentata de doua mari fabrici de spirt, sapte mori si numeroase alte intreprinderi care foloseau deja masinile cu aburi. Criza economica din perioada 1873 – 1876, cat si politica vamala impusa de Imperiul Austro-Ungar a zdruncinat economia timisoreana, puternic marcata de falimentul a patru mori, trei fabrici de spirt, o fabrica de hartie , una de caramida, una de ulei, una de cherestea si una de produse chimice. Dupa incheierea crizei economice, industria orasului cunoaste din nou o puternica dezvoltate, aparand noi obiective industriale: in 1884 -"Uzina electrica", in 1894 – "Fabrica de pasla" si "Fabrica de unt",  in 1900 – "Fabrica de palarii", iar in 1906 apar o multime de alte intreprinderi – "Industria lanii", "Prima fabrica de textile timisoreana", "Prima fabrica de broderii si tesaturi Gyula", in 1908 – "Fabrica de lanturi", iar in 1909 - "Fabrica de bomboane si ciocolata Kandia". Intreprinderile vechi au continuat sa se dezvolte: "Fabrica de bere" infiintata in 1718, "Fabrica de tutun" – 1848, "Prima moara sistematica timisoreana" si "Moara Bega", ambele datand din 1869. Industria orasului era sustinuta de infuzia de capital autro-ungar si tarile aliate lor.  Marfurile industriale din imperiu aprovizionau piata banateana, favorizand aparitia unei paturi sociale noi: burghezia maghiara, saseasca si svabeasca.

In acest cadru economic propice dezvoltarii a fost infiintata "Fabrica de ghete Turul" in anul 1900, ridicata in zona Fabric – Calea Buziasului, de catre Frankel Alfred – producator de incaltaminte din Modling, Austria. Dupa un an de la ridicarea fabricii, aceasta avea 500 de angajati si producea deja incaltaminte. Statul incuraja dezvoltarea economica a orasului, astfel incat a scutit fabrica de plata impozitului pentru o perioada de 15 ani, iar consiliul local, de plata taxelor comunale tot pentru aceeasi perioada de timp, i-a cedat 2.5 jugare de teren pe care a fost ridicata fabrica, grajdurile fostei fabrici de spirt Weisz care daduse faliment si o subventie de 500 de coroane. Frankel s-a pus pe treaba si fabrica se dezvolta atat de bine, incat in 1902 si-a lichidat fabrica din Molding, langa Viena, si a investit in dezvoltarea celei de aici, transformand-o in cea mai moderna fabrica din oras si una dintre cele mai moderne din Europa. Geml Josef scria despre "Turul":’ In principal fabrica consta dintr-o sala mare de lucru in suprafata de 1500mp, cu luminatoare de sticla. La parter si mezanin, lateral se aflau alte spatii de lucru si magazii de materiale. Fabrica dispunea de o sala de masini dotata cu trei cazane de aburi si doua masini care produceau aproximativ o putere de 300 CP.  Cei circa 1000 de muncitori produceau anual aproape un milion perechi de pantofi diferiti, care erau vanduti in orasele din tara si strainatate.  Treptat fabrica s-a extins cu o cladire administrativa cu etaj, cu locuinte si diferite magazii, precum si cu alte cladiri anexa, reprezentand un cartier intreg. Fabrica dispunea de mai multe sali de mese, de o bucatarie in care muncitorii isi puteau incalzi mancara in timpul zilei de lucru. Exista si o cresa, in care copiii muncitorilor erau ingrijiti in timpul programului de lucru. In 1907, fabrica a ridicat locuinte pentru 42 de familii de muncitori, langa Abator. In 1910, fabrica vindea peste 800.000 de perechi de incaltaminte pe an si avea 1200 de muncitori. Incaltamintea era vanduta in Ungaria, Austria, Elvetia, Olanda, Anglia, Germania si detine peste 130 de magazinne de prezentare.

 Dupa razboi, industria timisoreana continua sa se diversifice si apar noi intreprinderi: "Dura", "Galvani", "Filt- fabrica de incaltaminte de lux", "Prima fabrica banateana de manusi", "Tanara", "Fabrica de ciorapi Standard" si multe altele. In aceasta perioada, "Turul" devine furnizor de incaltaminte al Curtii Regale, datorita recunoasterii calitatii produselor sale.  In 1928, fabrica producea aproximativ 3000 de ghete in fiecare zi , de la “gheata de comert” pana la “pantoful de galanterie”. Numai in Romania fabrica avea atunci 52 de magazine proprii.  In timpul traversarii crizei economice din 1929 – 1933 si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, productia a scazut pe fondul unui regres economic european. "Fabrica de ciorapi Standard" si "Filt" si-au inchis activitatea, "Kandia'  a lucrat la capacitate redusa, "Frabrica de valturi Fratii Friederich" a fost cumparata de catre “O Mustad Fii” din Oslo, multe intreprinderi mici au dat faliment, in vreme ce unele dintre cele mari au fost preluate de alti investitori mai mari. In 1930, "Turul" a fuzionat cu "Fabrica de Pielarie Fratii Renner & CO" din Cluj, in incercarea de a asigura monopolul vanzarilor si a se proteja in fata concurentei.  Si cum Romania traversase perioade dificile din punct de vedere economic, acest lucru s-a resimtit si in vanzarile la nivel national: taranii foloseau o singura pereche de incaltaminte pe an, iar la oras se vindeau aproximativ  4-5 milioane de perechi pe an. Consumul anual pe cap de locuitor in Romania era unul dintre cele mai scazute din Europa. Cu toate astea, dupa fuziune, numarul magazinelor proprii in tara a crescut la 62 de magazine, desi consumul anual era de 0.4 perechi de incaltaminte pe cap de locuitor. O data cu fuziunea, numele fabricii s-a schimbat in "Prima Fabrica de Incaltaminte din Banat", ca in 1938 sa devina "Fabrica de Incaltaminte Banateana".

In 1930, actionarii majoritari, membrii familiilor Farkas si Anhauch au schimbat din nou denumirea fabricii in “Uzinele Dermata. Fabrica de pielarie si incaltaminte SA Cluj”. In timpul fuziunii cu "Dermata", fabrica a inregistrat profit, deoarece produceau marfuri de calitate superioara, incaltaminte de lux, pentru export, care concurau producatorii din Anglia si Scandinavia. In timpul celui de-al Doilea razboi Mondial, iarasi se schimba denumirea fabricii in “Prima Banat” si fabrica si-a reorientat productia pe bocanci militari, iar intreaga activitate a fost controlata de organele militare.  Dupa 1944, cand puterea a fost preluata de comunisti, productia a cunoscut un nou avant, numarul salariatilor a crescut, iar in 1948, fabrica a fost nationalizata. Muncitorii au fost bucurosi cand fabrica a trecut in proprietatea statului si denumirea s-a schimbat din nou in “Prima Banat”. Dar bucuria avea sa le treaca repede si sa accepte o realitate care era diferita fata de promisiunile initiale. Productia a scazut si s-a transformat in “economie planificata si centralizata”. Calitatea a scazut si ea, iar concurenta a fost un factor de franare in dezvoltarea ulterioara. Managerii nu au fost alesi dintre cei mai buni profesionisti, iar fabrica inregistra pierderi de la an la an. Cifrele din rapoartele comuniste nu se regaseau in standardele de calitate, in diversitatea modelelor, in vanzarile de piata.  In anii 1960, Fabrica Banatul a inceput sa exporte in Anglia, Italia, Belgia, Olanda si, bineinteles, in URSS.  

In 1971 a inceput colaborarea cu firma germana “Otterbeck” pentru care s-au realizat productii in sistem “lohn”.

Din 1981 a inceput declinul: utilajele se uzasera, investitiile erau putine, forta de munca nu mai era la fel de calificata.  In incercarea de a opri declinu, productia fabricii a fost diversificata. S-au produs tocuri de cauciuc, cuie, panza impregnata s.a.  Deja se renuntase la productia integrala de articole de incaltaminte din piele pentru piata interna si o parte din productie se realiza cu inlocuitori.  Desi a fost perioada in care au fost lansate talpa injectata, flexibila, tropicalizata sau tubulara, mare parte din productie mergea la export.

Pe piata interna se livra incaltamintea din inlocuitori de piele sau cu fata textila. Dupa Revolutie, managementul companiei Banatim si-a reorientat productia catre export, livrandu-si produsele din pietele in Italia, Germania si Franta, in proportie de peste 80%. Dar, o data cu largirea ariei concurentiale, productia a inceput din nou sa scada, sa se faca unele compromisuri la calitate , s-au inregistrat intarzieri in onorarea comenzilor contractate, disfunctionalitati de comunicare cu furnizorii, intarzieri la plata etc.  Produsele destinate exportului au fost si ele afectate de aceleasi probleme, iar cererea a scazut simtitor.  Fabrica a inregistrat cote semnificative in vanzarea pantofilor destinate barbatilor si brand-ul Banatim inca este prezent in constiinta romanilor.

Revenind la discutia cu directorii fabricii Guban, acestia imi explicau cum, imediat dupa Revolutie sindicatele au manipulat cu buna stiinta muncitorii si au distrus o parte semniant (pentru ca era o noua forma de manifestare a democratiei), se promiteau 12 salarii compensatorii daca erau concediati, iar muncitorii nu mai lucrau. Vroiau mai mult. Unii au primit salariile compensatorii, altii au ramas fara locuri de munca. Dar si brand-uri renumite au cazut in acea propaganda tipic comunista: Noi nu ne vindem tara! 

Noi n-am vandut-o, dar ne-au vandut tara politicienii, si pe noi impreuna cu ea! Rusine! O tara fara brand-uri de succes este ca un adult fara amintiri din copilarie!