Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

joi, 8 noiembrie 2012

Principesa Elisabeta - cea mai frumoasa printesa romanca


Majestatea Sa Elisabeta, Regina Elenilor, Principesa a Romanei, Principesa de Hohenzollern, s-a nascut in 12 octombrie 1894 intr-unul dintre apartamentele castelului Peles din Sinaia si a murit dupa 62 de ani in locuita proprie din Cannes in 15 noiembrie 1956.
A fost fiica cea mai mare si cel de-al doilea copil al Reginei Maria si al Regelui Ferdinand. Copilaria ei a fost una care cu greu poate fi imaginata, mama ei descriindu-si fiica astfel: “micuta avea o piele alba ca laptele si niste ochi mari, verzi, mereu uimiti. Iubea peste masura florile, inca de cand a facut primii pasi. Desi era atat de tacuta, imi povestea ca sta de vorba cu nuferii din helesteu, cu uriasele dalii aliniate langa peronul din fata castelului unde trageau sirurile de trasuri. M-a tulburat si mai mult cand mi-a spus ca viseaza colorat si ca s-a imprietenit cu ingerul ei pazitor. A fost cel mai misterios copil al meu”. regina Maria avea 18 ani cand a nascut, iar de ocupatia printesei s-a ocupat Regina Elisabeta (carmen Sylva), numele careia l-a si purtat si care i-a insuflat dragostea pentru arta, in general. A fost singurul copil al cuplului regal care a studiat doar in particular. La 5 ani lua lectii de pian si vioara, incepand din adolescenta a inceput sa picteze, vorbea 4 limbi straine, studiase artele frumoase, caligrafia, literatura universala si istoria.
Deosebit de frumoasa si bine educata, sensibila si capricioasa, a ramas in istorie drept “una dintre cele mai ciudate printese din Regatul roman”. In adolescenta prefera sa citeasca sau sa se plimbe impreuna cu cainele ei, refuzand compania familiei. Era retrasa, melancolica, indiferenta la viata de familie, motiv pentru care regina Maria avea anumite temeri si nelinisti pe care le-a consemnat in jurnalul personal: “[…] secretul sta in egoismul ei total si absolut, nu daruieste niciodata nimanui nimic, nici dragoste, nici timp, nici atentie. Traieste numai pentru ea si totusi se ascunde in ea un fond foarte bun. Traieste rupta de realitate si alearga dupa himere, vrea sa fie intotdeauna admirata si compatimita ca o neinteleasa.Are la dispozitie tot ce si-ar putea dori si nicaieri nu se simte bine […]N-ai cum s-o faci fericita, orice ai face, pentru ca nu e nici urma de fericire in sufletul ei. ea ne iubeste, in felul ei, dar nu este o dragoste activa, ei nu-i ofera nici un fel de bucurie si noua foarte putina pentru ca nu se manifesta niciodata.”  In 1914 cand bunicul ei a murit, iar tatal a fost incoronat, toata familia regala s-a mutat la Bucuresti in Palatul Cotroceni. Principesa a fost atrasa de viata tumultoasa a capitalei, a cunoscut artistii de seama ai timpului, a legat prietenii care nu se potriveau canoanelor regale.Constienta de frumusetea ei, flirta cu tinerii din anturaj, iar iubirile schimbatoare si capricioase iscau discutii aprinse cu mama ei care spera la un mariaj cu unul dintre printii mostenitori din Balcani.  Flirta inclusiv cu sotul surorii ei, Alexandru- regele Iugoslaviei, isi trata cu dispret fratii, se certa cu Carol si o aducea in culmea disperarii pe mama ei care nota:”sub fata ei frumoasa se ascunde o oarecare nemultumire, resentiment, invidie. Ea nu se poate bucura de norocul cuiva. Vad aceasta din atitudinea ei fata de Sitta (principesa Elena, sotia lui Carol, fratele Elisabetei) sau fata de una dintre surorile sale[…] Ea gaseste cuvinte dure cu care sa spuna lucruri neplacute, care-i ating pe ceilalti in cele mai sensibile puncte. Cand este cu Carol si ceilalti, eu intotdeauna sunt grijulie. Ceilalti se tem de ea si-i inghit mojiciile, dar Carol riposteaza si atunci ies scantei si eu trebuie sa intervin sa joc rolul de pacificator”.  
A iubit muzica si a detinut o impresionanta colectie de viniluri pentru gramofon, colectie care a fost distrusa in timpul Primului Razboi Mondial cand familia regala impreuna cu guvernul s-au retras la Iasi. Capitala se afla deja sub ocupatie germana. A fost considerata cea mai frumoasa dintre toate printesele romanesti.
In 1911, Principesa l-a cunoscut pe tanarul print mostenitor George, fiul Regelui Constantin al greciei, si a refuzat cererea lui in casatorie motivand ca e prea tanara si nu-si terminase studiile. L-a mai refuzat inca o data in 1914, iar refuzul a fost sustinut inclusiv de bunica ei, regina Elisabeta. Cei doi s-au reintalnit in 1920 in Elvetia cand acesta traia in exil. Dupa incheierea razboiului, multe tari renuntasera la monarhie, iar principesa avea 26 de ani, ea singura consemna in jurnal:” Am 26 de ani si ma simt aproape batrana, obosita de sperante si asteptarea unei iluzii ce nu mai soseste”, in vreme ce mama ei scria: “o zi aproape tragica, cu mult consum emotional. Lisabeta, in sfarsit, a acceptat ca logodna ei sa fie anuntata oficial. […] Ea are idei bizare, imposibile, este impresionata de George, dar nu simte nimic pentru el si ideea casatoriei nu-i provoaca nici o bucurie, dar nu vrea sa rupa logodna, deoarece nu are alta perspectiva si stie ca este deja la o varsta cand ar trebui sa fie maritata. Dupa pranz am avut o discutie trista cu ea. Astazi era deosebit de frumoasa, dar vai cat mi-ar fi placut sa o vad intrand altfel in viata!” La 27 februarie 1921 s-a casatorit cu printul mostenitor, George al Greciei. In primavara, cand cuplul s-a intors in Grecia, tara era divizata in doua: una care sustinea monarhia, cealalta care era de partea revolitiei. Principesa nu s-a acomodat niciodata nici in tara careia ii devenise regina, nici cu familia in care intrase dupa indelungi ezitari, incapatanandu-se sa nu dea nastere unui viitor mostenitor. Un an mai tarziu, socrul ei, Regele Constantin I a abdicat in favoarea fiului lui, George al II-lea, Elisabeta devenind regina Greciei. In aceasta calitate, a refuzat sa participe la primirile oficiale si dineurile diplomatice, refugiindu-se in lectura, pictura, muzica si horticultura. 
A calatorit la Viena, Florenta, Londra si Paris cand tara se afla in mijlocul revoltelor revolutionare. In 1924, Regele George al II-lea a fost obligat sa abdice si sa renunte la coroana, iar Elisabeta s-a simtit eliberata. Cuplul a trait in exil in Bucuresti si la Londra, dar relatiile dintre cei doi s-au deteriorat si mai tare. In 1935, cei doi au divortat, iar ea s-a refugiat la Castelul peles. Aonstantin Argetoianu aonsemna barfele care circulau pe seama ei:” Se spune ca umbla prin saloane imbracata in halat de casa si fredona lieduri de Schubert, starnind uimirea valetilor in livrea. Prefera incaperile intunecoase, cu draperiile trase. Se scula in timpul noptii si se aseza la pian, pentru a canta, pana aproape de zorii zilei, partituri de Mozart. Picta des, dar incepuse sa scrie poezii intimiste. isi folosea renta viagera pe calatorii la Venetia si Nisa. Nimeni n-a vazut-o cu vreun barbat!” Desi in tinerete se certa des cu Carol, cand acesta a urcat pe tron, el i-a daruit Palatul Elisabeta, ridicat special pentru ea, pe malul lacului Herastrau.
Cu toate astea, niciodata n-a simpatizat-o pe amanta fratelui ei, Elena Lupescu, motiv pentru care a ales sa isi cumpere conacul unui grof din Banat, in localitatea Banloc, unde s-a retras impreuna cu doua servitoare.In primavara anului 1947, a fost anuntata ca fostul ei sot a decedat. Printul Nicolai a povestit ca Elisabeta suferise mult cand a aflat vestea cu privire la moartea lui George “de parca l-ar mai fi iubit pe print”. Si tot el a adaugat; “enigmatica noastra Elisabeta ne contraria pe toti inca o data!” In 1948, a parasit Romania si a plecat in exil, stabilindu-se la Cannes. In jurnal, ea consemna:”Ce mult te-am iubit, Peles, raiul copilariei mele pierdute! Cat de bine iti cunosc luminile si umbrele, sunetele si miresmele, singuratatea fastuoasa! de cate ori respir aerul timpurilor prezente, ma intorc cu mintea in trecut la tine, adapost al tuturor visurilor si iluziilor risipite, intrebandu-ma, intrebandu-te aidoma poetului” “Unde sunt uriasele zapezi de altadata?”…”
Se spune ca Elisabeta l-ar fi iubit patimas pe George Enescu si ca aceasta poveste ar fi fost curmata chiar de Regina mama. Aceasta pagina de istorie este consemnata de catre Tutu George georgescu, sotia marelui dirijor Gogu georgescu. Ea povesteste cum compozitorul era in plina ascensiune si “a mai fascinat si alte persoane, nu numai publicul din sala, si a inceput o epoca de mari pasiuni care s-au dezlantuit”. Cea mai importanta (…) a fost intalnirea cu sublima noatra zana blonda, Elisabeta, cu parul lung si “matasos, invaluindu-i umerii, o privire calda, o distinctie in trasaturi. Venea la toate concertele. Ea lua lectii de canto cu faimoasa profesoara – doamna Leria. Aceasta a rugat pe maestru sa asiste la o lectie, pentru ca, pe urma, el sa devina o prezenta permanenta. Domnita concedia cupeul regal si plecau amandoi pe jos sau mergeau la Sosea (…) Traiau o idila de primavara plina de duiosie si pasiune, pana cand a venit data fatala cand Regina Maria, cu inteligenta ei ascutita si care simtea pulsul politicii, a decis ca toti copiii ei vor fi viitori regi si regine. Nu-i scapa nimic ochilor ei patrunzatori si ageri” si doar privindu-i pret de o secunda, ea si-a dat seama ca cei doi se iubeau. 

Ea l-a chemat de marele dirijor Gogu Georgescu, un vechi prieten de familie, si i-a zis:” Dragul meu Georgescu, copiii regali au viata lor, au un destin. Destinul copiilor mei este sa fie regi si regine, deci noi plecam la Paris sa-i fac trusoul. Se va marita cu Diadocul George al Greciei. Stiu ca esti om de cuvant (…)”. Regina i-a inmanat o scrisoare  pe care l-a rugat s-o inmaneze compozitorului in care i-a cerut: “Te rog sa nu-i scrii, sa nu-i telefonezi, sa nu-i telegrafiezi, sa nu-i raspunzi la scrisori pentru ca e mai bine sa sufere decat sa stricam ceva care poate intr-o zi va fi bine pentru ambele tari – Grecia si Romania” La Paris, din Hotelul Ritz din Place Vendome, Principesa scria de zor scrisori de amor, trecand de la disperare si deznadejde la semnimente soioase: “farmec, Farmec, ce faci? ce gol ai pus intre ieri si azi! Ce noian ti-a rapit mintea de nu-mi dai semn de viata? Ma vei invinovati de nerabdare si ai dreptate. asa e, caci asteptarea indelungata, zadarnica, roade. Roade mereu, roade adanc. Timpul trece, Farmec, trece ceas cu ceas, zi cu zi, iar eu fiind numai un simplu muritor incep sa ma indoiesc de fagaduintele tale, tu fiind ca si altii, om intre oameni, inzestrat cu pacatele omenesti. Nu pune vina grea pe o fiinta cu suflet in robie…” Compozitorul si-a pastrat cuvantul dat, dovedindu-si taria de caracter, cinstea si eleganta sa si n-a raspuns scrisorilor, iar iubirea dintre ei s-a stins. (“Amintiri dintr-un secol” – Tutu George Georgescu)

De frumoasa principesa s-a indragostit si Printul Boris al Bulgariei doar privindu-i frumosul chip intr-unul din tablourile in care Elisabeta purta un superb costul popular romanesc.  Acesta avea 16 ani cand i-a vazut chipul prima data si fata de dincolo de tusele de culoare avea sa ii trezeasca o iubire in absenta, dar mistuitoare. Despre sentimentele lui s-a aflat intamplator, in 1910, cand presa de pe continent scria despre o posibila casatorie dintre Principesa si arhiducele Carl Frantz Ferdinand al Austriei. Cand acesta a citit articlul, se zice c-ar fi mers la mama lui implorandu-si mama vitrega sa intervina si sa opreasca posibilul mariaj. Un an mai tarziu, cand a fost lansat zvonul ca cei doi ar fi iarasi in prag de negociere a unei casatorii, Printul Boris iar ar fi implorat-o pe Regina Eleonora sa intervina in favoarea lui. Regina ar fi invitat cuplul regal al Romaniei la Euxinograd special sa isi prezinte propriul candidat la tronul Bulgariei, dar mariajul dintre cei doi n-a fost niciodata pomenit in jurnalele regale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.