Gustul inconfundabil al ciocolatei Vinga

Cand eram copil, nascut intr-un oras mic in imensitatea Baraganului, tata mergea in delegatii rare la Bucuresti. Inca nu stiam pe vremea aceea de Paris, dar pentru noi, copiii, era ca si cand s-ar fi intors acasa din lumea povestilor. Aducea in sacosele umplute la refuz pufuleti trasi in ciocolata, banane verzi pe care mama le invelea in foi de ziar pana se innegreau (atunci deveneau moi si dulci) si, cand avea noroc, cu ciocolata Vinga. In cutie, frumos aranjate, erau 6 bomboane mari invelite in staniol. Cand muscai din bomboana moale si parfumata, aveai impresia ca muscai o bucatica de rai. Nu stiam ca drumurile ma vor purta catre aceste meleaguri in care, desi aveam sa strabat Vinga de la un capat la altul, nu aveam sa mai gasesc neasemuitele bomboane de ciocolata cu acelasi nume.

Pentru cei necunoscatori, trebuie sa va spun ca Vinga, o localitate aflată pe drumul dintre Arad şi Timişoara, amplasată între Şagu şi Orţişoara, a fost o aşezare  care a cunoscut  privilegiile oferite  de Maria Tereza , acestea fiind evocate de un sigiliu pastrat in fastuoasa biserica a catolicilor bulgari. Comuna prospera, in care şi azi localnicii se salută in romana, bulgara, maghiara, germana, slovaca,  era cunoscuta peste hotare. Comuna in care cel mai dulce timp a fost acela cand râuri de ciocolata parfumată şi gustoasa  trasersau continente. Iar pralinele se preparau într- o fabrica ce i-a dus renumele in toata lumea: Fabrica de ciocolata Draskovits. Doar catedrala care dă identitate culturală şi spirituală asezarii a rezistat de-a lungul istoriei. Catedrala catolică a  deservit populaţia bulgară din Vinga. Maria Tereza, împarateasa care s-a ocupat şi de popularea imperiului pe care il conducea, ar fi adus în Banat câtiva bulgari pe care i-a convertit  la catolicism. Biserica din Vinga, impresionantă ca arhitectură, dar şi ca dimensiuni şi proporţii, a fost cadoul impărătesc pentru supuşii săi bulgari. Bulgarii catolici sunt o raritate şi trăiesc  numai în Banat.

Puţini mai sunt aceia care îşi mai pot aminti si povesti despre gustul inconfundabil al cremei de vanilie din ciocolata Vinga sau de celebra fabrică de ciocolată a căror produse au făcut înconjorul lumii.
declara Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits. 

Ruinele fabricii de ciocolata

Numele localităţii Vinga a ajuns să fie cunoscut în mai toate ţările , datorita exporturilor facute ani la rând în Japonia, Germania şi Statele Unite ale Amerciii, rămânând azi doar o amintire. Celebra bomboană fondantă de Vinga a fost comandată în serii mari, de renumita fabrică Zvack.

Draskovits Teodor

Istoria fabricii de ciocolata din comuna se leaga de o familie de sarbi  si de numele unui renumit cofetar al vremii, Draskovits Teodor.  In jurul deceniului doi al secolului trecut, familia acestuia a pus pe picioare fabrica a caror „fondante de Vinga “ au devenit unul dintre brand-urile nationale. Bomboanele de ciocolata Vinga  aveau sa faca inconjorul lumii, unele dintre produsele de aici ajungand pana pe continentul asiatic ( marturie sunt cateva ambalaje scrise in limba japoneza ce pot fi vizualizate in colectiile private ale localnicilor comunei). “Istoria fabricii de ciocolată se leagă de o familie de sârbi şi de numele unui renumit cofetar, Teodor Draskovits. Familia acestuia a pus pe picioare fabrica a căror produse au făcut înconjorul lumii, unele dintre ciocolăţi ajungând până pe continentul asitic, iar mărturie stau câteva ambalaje scrise în limba japoneză pe care le păstrez şi astăzi”, afirmă Victor Cociuba, arhivar la primaria comunei.

“Mulţi vorbeau despre cofetarii fabricii că aceştia foloseau un ingredient cu totul special, un drog mai frumos spus, care îţi creea dependenţă. Odată ce gustai din bomboanele de ciocolată cu vanilie, era imposibil să nu-ţi doreşti să repeţi experienţa”, a explicat Victor Cociuba colecţionar în Vinga. Bărbatul se numără printre puţinii localnici care a păstrat o parte din istoria scrisă a celebrei fabrici de ciocolată. El deţine in colecţia sa personală  extrem de multe etichete, hartii de impachetat, foi din chitantiere, jocuri de carti pentru copii tiparite sub numele lui Draskovits, etichete pentru lichior, dar si acte in legatura cu nationalizarea fabricii, fotografii cu angajatii sau vederi primite pe adresa aceleiasi fabrici. Chiar si un joc de moara pe care scrie: „Fetelor ai baietilor cumparati ciocolata cu un leu bucata cari contin aceste disculete in doua culori rosi si albastre si cand sunteti intruniti veti putea juca si petrece frumos timpul vostru liber”.

Celebra fabrica de bomboane Vinga a fost infiinţată în anul 1885 printr-un spaţiu mic, de către familia Draskovits. Acolo lucrau membrii familiei, care făceau bomboane din ciocolată. Succesul pralinelor  a dus la dezvoltarea fabricii, pentru că magazine din toată ţara au început să  comande cantităţi tot mai mari  şi mai des. Fabricau diverse sortimente de bomboane: ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine. Oamenii spun că secretul succesului acestei ciocolăţi a fost crema de vanilie făcută după o reţetă proprie chiar de către Teodor Draskovits. Reţeta cremei s-a pierdut însă pentru totdeauna, fiind îngropată, în 1955, o dată cu cel care a inventat-o. "Ar fi o minune să vedem din nou în magazine praline făcute la Vinga. Nici nu mai contează dacă sunt ateliere noi, sufletul acestei afaceri trebuie să fie numele dulciurilor şi calitatea lor, care a adus renume familiei mele şi localităţii"

In perioada 1918-1920, atelierul si-a marit capacitatea de productie, iar o parte din munca manuala a fost inlocuita cu masini speciale, aduse din Germania. In 1930 la fabrica munceau 100 de angajati. 1938 a fost anul cand activitatea fabricii s-a extins prin darea in folosinta a unei sectii de fabricat cutii. Cutiile erau destinate ambalarii bomboanelor, care la inceput s-au vandut in localitate, apoi gustul dulce a prins radacini in Arad, in judetul Timis si, in final, in intreaga tara. trivit colecţionarului din Vinga , Victor Cociuba, fabrica familiei  Draskovits avea peste 100 de angajaţi care produceau drajeuri, fondante, bomboane şi diferite sortimente de ciocolată în cutie. În anul 1948, o data cu naţionalizarea,  Draskovits a fost dat afară din casa în care producea ciocolata, după o reţetă doar de el ştiută. 

Data de 11 iunie 1948 a fost ziua cea mai neagră pentru Teodor Draskovits şi famila lui: au fost somaţi să plece în 24 de ore, fără să li se permită sa işi ia cu ei decât lucrurile personale. Nepoata Teodora Rădulescu declara despre casa natală a parinţilor săi că "Are o valoare sentimentală, istorică, nu imobiliară. Vorbim de nişte ruine, nu de ceva de preţ. Aş vrea să văd că acolo se face ceva, o casă memorială, un muzeu, un nou atelier de ciocolată", spune nepoata lui Draskovits.După 1950, fabrica sa fost preluată de către Kandia şi  a funcţionat ca secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara . Până în 1970, Kandia a produs un singur sortiment din marca “ciocolată de Vinga”, sub forma unei cutii de culoare verde, ce conţinea 10 bomboane cu cremă de vanilie. După acest an ciocolata de Vinga nu s-a mai fabricat. Reţete de ciocolată nu a fost dezvăluit niciodată de către Teodor Draskovits. Acesta a decedat în 1955, fără a lăsa vreo informaţie referitoare la modul de preparate a faimoaselor bomboane Vinga.

Reţeta miezului albal bomboanei  cu gust inconfundabil si aroma delicată de vanilie nu a fost dezvăluită nimănui, autorul acesteia luând secretul în mormânt. Bătrânii din Vinga îşi aduc aminte cu mare plăcere despre ciocolata copilăriei lor  şi spun că niciodată nu au mai mâncat bomboane aşa de bune cum se fabricau în localitatea lor. “Itefonsa, aşa se numea ciocolata care făcea furori. Se lucra doar cu ouă praf, lapte praf şi unt la kilogram. Eu de 60 de ani locuiesc exact lângă fosta fabrică de ciocolată, aşa că zilnic asistam la munca sutelor de cofetari. Ştiu că au câştigat foarte multe diplome pe care mai apoi le lipeau pe ambalajul ciocolăţii".

Familia Draskovits era zgârcită rău, îmi aduc aminte că soţia patronului, când mergea la piaţă gusta din peste zece sortimente de unt la kilogram până lua o decizie”, îşi aminteşte una dintre localnicele comunei. Familia Draskovics a avut trei copii: Tibi, Olga şi Ecaterina. Toţi au fost iniţiaţi in această  afacere de care s+au ocupat ani la rând, însă după 1960, toţi membrii familiei au părăsit ţara. In martie 2008 una dintre cele mai puternice companii producătoare de ciocolată din lume – L’atelier Chocolat din Belgia si-a trimis specialiştii  la Vinga, cu intenţia declarată  sa invie traditia pralinelor produse in perioada interbelica si postbelica la Vinga.

Pentru a-şi câştiga publicitatea, Draskovits oferea periodic cutii cu bomboane de ciocolată personalităţilor vremii sau autorităţilor. Casa Regală a fost şi ea ţinta acestor mici atenţii din partea lui Draskovits, iar în 1937 arădeanul a primit o scrisoare de mulţumire de la fostul rege Mihai, pe atunci voievod de Alba Iulia. Mihai a primit cu mare bucurie darul. Cum era bolnav şi medicii i-au interzis să mănânce dulciuri, a trebuit să înfulece pe furiş bunătăţile de la Vinga.Bomboanele de ciocolata Vinga, nu erau scumpe, aproximativ doi lei bucata. Pe vremea aceea, cea mai scumpă era ciocolata Olga care costa 5 lei. Puţinii bătrâni care mai trăiesc şi au lucrat în fabrică povestesc cum se frământa zahărul ars.

Ciocolata era ţinută la rece în pivniţa atelierului, spaţiu care ţinea locul congelatorului. Pe timp de iarnă patronii căptuşeau cu  pungi pline cu gheaţă pereţii, pentru ca ciocolata să se păstreze în condiţii corespunzătoare. Astăzi, din celebra fabrică nu au mai rămas decât ruinele. Câteva cărămizi lăsate în paragină, două geamuri sparte şi un utilaj părăsit  în curte. În prezent, la Vinga mai există doar ruinele fostei fabrici, care nu au intrat nici în ziua de azi în posesia moştenitorilor cunoscutului producător de bomboane. Timişoreanca Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits, spune că tot ce-şi mai doreşte de la viaţă este să apuce ziua în care la Vinga va curge din nou ciocolată. "Mă doare sufletul când trec prin Vinga şi văd că totul s-a năruit. Oamenii care mă văd pe stradă mă întreabă şi astăzi de ce nu am continuat tradiţia bunicului, de ce nu investesc acum. Eu nu am această posibilitate, dar este tot ce-mi mai doresc acum: să văd că numele şi tradiţia bunicului sunt duse mai departe", spune Teodora Rădulescu.Victor Cociuba are şi în zi de astăzi câteva cutii în care erau ambulate bomboanele dar şi etichetele, ori pozele cu patronii fabricii. Victor Cociuba este un bătran sfătos, care povesteşte cu mare drag despre istoria acomunei sale, Vinga. A strâns în timp  acte, dovezi, documente, fotografii, ilustrate cu şi despre Vinga, în special despre familia Draşkovici, deţinătoarea renumitei fabrici de bomboane sau amănunte despre mentorul spiritual al localităţii, călugărul Eusebiu Svermengin. „Mă ocup cu această muncă de colecţionar de multă vreme şi sper că voi ajunge să înfiinţăm un muzeu al locului. Vinga a avut câteva personalităţi care au marcat acest pământ şi care au intrat definitiv în istorie.” Acasă la bătrân se deschide o lume apusă demult, a vremurilor cand numele Vinga insemna ceva in faţa lumii: poze vechi din vremuri uitate, albume in care sunt atent aranjate ambalajele si imagini ale cutiilor de ciocolată Vinga: capete blonde de copii rumeni in oraji, bucălaţi şi  sănătoşi, chipuri frumoase ale anilor ’35-40, diferite cutii de bomboane fondante sau ciocolată Vinga.

Cutiile de carton sunt bine arhivate şi păstrate , imagini cu pitici, doamne sofisticate în rochii vaporoase de epocă,  acte administrative, ştampile ale epocii, oameni importanţi ai timpurilor de atunci. La Vinga s-a făcut şi „Unicum”, o băutură delicioasă care a  rămas neegalată până în ziua de azi. Naţionalizarea a distrus totul, fabrica intrând în patrimoniul statului.Cine nu a gustat bomboana de ciocolată Vinga, a pierdut aroma uneia dintre cele mai bune bomboane din istoria ciocolatei româneşti. Graţie aportului oamenilor  de cultura Ioan Rancov, prof. Haţegan, istoria acestui brand şi importanşa sa in economia vremii nu au ramas ignorate , astfel tradiţia, istoria, folclorul, inormaţiile furnizate de săteni, vor fi punctul de plecare în realizarea unei monografii a comunei Vinga. 

Casa familei Draskovits