ploaia de cuvinte

ploaia de cuvinte

luni, 23 aprilie 2012

Elena Vacarescu - intre dragoste si exil

Astazi am sa povestesc despre Elena Vacarescu, un personaj enigmatic, despre care se scrie putin si se vorbeste si mai putin. Poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru, Elena Văcărescu este cunoscută mai ales pentru logodna cu prințul moștenitor al tronului României moderne, Ferdinand, decat prin aportul sau literar. A publicat numeroase volume de poezii, proză, memorialistică,  culegeri de literatură populară romanească. A fost prima femeie primita in Academia Romana,  a primit de două ori Premiul Academiei Franceze, iar guvernul francez i-a decernat și Ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare.

A militat pentru recunoaşterea Romaniei Mari de către Aliaţi , a desfasurat  o intensă activitate diplomatică, pentru susținerea intereselor românești în Occident, a fost numită de rege în funcția de secretar general al Asociației Române, pe lângă Sociatatea Națiunilor, a strâns numeroase fonduri pentru poporul român, promovandu-l prin  toate mijloacele pe care le avea : “fără cămin şi fără avere, fără soţ, fără iubit, fără copii, am început să iubesc România cu o patimă care mi-a umplut toate clipele fiecărei zile, mi-a chinuit toate nopţile, de-a lungul a mai mult de patruzeci de ani”,  “înțelegându-mi misiunea, mi-a înlesnit-o cu generozitate, ca româncă în mijlocul ei. Am servit ideea românească. Dacă arunc o privire asupra trecutului generațiilor din care cobor, surprind în fiecare act manifestarea acestei idei românești. Am conștiința de a fi respectat consemnul strămoșesc, străduindu-mă din toate puterile să colaborez la creșterea limbei românești și la a patriei cinstire. Am încercat să răspândesc peste hotare faima numelui românesc și am servit în lume expansiunea sufletului românesc” (Memorii, p. 171).A fost numită membră a delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris și a luat parte la semnarea Tratatului care consfinţea graniţele României reîntregite in anul 1920.
Viitoarea scriitoare s-a nascut in 1864 in Bucuresti, “sub farmecătorul cer românesc, într-o seară de început de octombrie, când soarele, apunând, lăsa pe geana orizontului o lumină trandafirie”.  Tatal ei se tragea din vechile familii de boieri munteni, deopotriva  patrioti si oameni de cultura , din care se tragea si Ienachita Vacarescu , iar mama ei isi avea originile in vechea ramura a boierilor olteni, cunoscuti din vremea lui Mihai Viteazul, care ocupasera functii importante in administratiile locale. Cand era mica, Elencuta (cum o rasfatau apropiatii)  isi petrece timpul intre cele doua conace: la Falcoi, pe malul drept al Oltului si laVacaresti pe maulul Dambovitei. Provenind dintr-o familie instrarita, a avut ca  guvernanta pe  “ miss Allan, o guvernantă venită din Anglia”. La adolescenta, a ales Paris-ul ca loc de desavarsire a educatiei, unde a urmat  cursuri de filosofie, literatura, mitologie, estetica si istorie la Universitatea din  Sorbona, a frecventat „renumite saloane literare”pariziene iar celebrul poet parnasian Sully Prudhomme i-a indrumat pasii in arta poetica. In capitala Frantei, Elena i-a cunoscut pe Leconte de Lisle , Anatole France, Marcel Prust, Paul Valery si Victor Hugo, pe care ii va evoca mai tarziu in scrierile sale literare. A debutat  în literatura franceză, în anul 1886, publicand volumul de poezii “Chants d’Aurore” (Cântecele zorilor), carte premiată de Academia Franceză. Dar destinul sau avea sa fie schimbat de intalnirea cu Regina Elisabeta a Romaniei, cunoscuta sub pseudonimul sau literar Carmen Sylva . Elena Vacarescu a captat atentia Europei prin publicarea in mai multe tari europene a culegerii de cantece populare "Rapsodului Dambovitei", adunate de ea si traduse in limba germana de regina. In tot acest timp, la palat se infiripase o iubire frumoasa intre domnisoara de onoare a reginei si printul mostenitor al tronului, Ferdinand, amandoi pasionati de stiinta si cultura.
Nu am cum sa merg cu povestirea mai departe, fara sa va spun cateva cuvinte despre principele Ferdinand, cel care avea sa devina, la varsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei. Nascut la data de 24 august 1865, Printul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, era  fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei. Printul Ferdinand a venit pentru prima oara in Romania cand avea 19 ani , cand regatul roman era compus din provinciile istorice ale Modovei si Munteniei. El a decis sa se reintoarca in Germania pentru a-si termina studiile liceale si universitare. A absolvit  Universitatea din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen, dupa care pricipele Ferdinand s-a stabilit la Bucuresti , indeplinindu-si atributiile de mostenitor al tronului Romaniei.
Pasionat de botanica, principele a fost fascinat  de flora Romaniei.  Ferdinand a ramas in istoria Romaniei ca si creatorul Romaniei Mari prin alipirea Transilvaniei regatului roman. Originea sa germanica nu l-a impiedicat sa  lupte impotriva Puterilor Centrale conduse de Germania, motiv pentru care a fost renegat de catre dinastia  Hohenzollernilor din Prusia.  Ferdinand a fost incoronat ca Rege al Romaniei Mari in anul 1922  la Alba Iulia.
 In timpul domniei sale a avut loc reforma agrara, prin care s-a impartit  pamant taranilor, veteranilor de razboi si familiilor celor cazuti in razboiul pentru reintregirea tarii. In timpul scurtei sale domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare nemaiintalnit pana atunci. Romania exporta atat de mult in vremea domniei sale, incat  a fost numita "Granarul Europei". In timpul domniei sale, dezvoltat comertul concomitent cu exp, comertul a cunoscut un avant fara precedent, exploatarea zacamintelor de petrol a inregistrat cote record, astfel  incat economia tarii noastre a fost  printre cele mai puternice in intreaga lume.
Cat de reale sunt informatiile cu privire la dragostea care i-a unit pe cei doi, nu stiu. Atunci interveni regele în discuție : –ElenaVacarescu isi va urma regina in exilul venetian la sfarsitul caruia seva stabili in capitala Frantei, consolata si incurajata de prietenii eiliterati. În strânsă legătură cu ultimul articol din seria Românce remarcabile, când am vorbit despre Elisabeta – Regina Scriitoare, continuăm astăzi cu una dintre cele mai dragi persoane din anturajul reginei.
Desi regina incuraja aceasta relatie, ea era intens si virulent combatuta de regele Carol I, cat si de catre elita din anturajul casei regale .  Logodna a fost anulata de Președintele Consilului de Miniștri, Lascăr Catargiu, care a declarat cu înverșunare: “Maiestate, aiasta nu se poate! Dar dacă prințul Ferdinand dorește cu orice preț să se însoare cu domnișoara Văcărescu, atunci o poate face ca simplu particoler, nu ca moștenitor al Coroanei României!”, la care, regele carol I ar fi tunat:  “Dv, uitați domnule Catargiu, că principele Ferdinand este moștenitorul tronului.” “Mă iertați, Majestate,a  răspuns ministrul, n-am uitat, însă știu că alteța sa are un frate.” Care a fost rolul regelui in aceasta poveste este greu de precizat, de vreme ce, in memoriile sale, Elena Văcărescu afirma că a schimbat în prezenta regelui şi a reginei inele de logodnă. Scandalul atat de mediatizat in presa romana si straina a fost curmat prin decizia regelui Carol I de a-si logodi fiul cu Maria de Edinburgh, viitoarea regina Maria a României, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, iar  în 10 ianuarie 1893, s-au căsătorit.
Regulile si eticheta timpului impunea urmasilor tronului casatoria numai cu partener cu „sange albastru”, de vita regala..Regina Elisabeta a plătit scump rolul jucat în idila dintre Elena Văcărescu şi Ferdinand. Regele, motiv pentru care  Carol a trimit-o în Italia, impreuna cu doamna sa de onoare, iar apoi în Germania, la rude. Aici regina a primit vizita logodnicei prințului Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha, viitoarea lui soție. Intre timp, Elena Văcărescu fusese exilata la Paris. Cei doi s-au mai văzut o singură dată în 1926 cu ocazia vizitei regelui Ferdinand în Franța. Cei doi s-au intalnit la Hotelul Ritz, unde familia regala era gazduita, in prezenta Reginei Maria, care, dupa rimirea oficiala, s-a retras discret. Un lucru insa este de netagaduit: desi casatorit cu cea mai frumoasa printesa din Europa, Ferdinand a iubit-o pe Elena toata viata sa. Si-a cladit o casnicie bazata de prietenie, intelegere si respect, astfel incat cuplul regal Ferdinand si Maria a ramas in istoria tarii ca unul dintre cele mai indragite de poporul pe care l-au carmuit.
Intelegand faptul ca relatia sa cu principele era imposibila si ca prezenta ei nu era dorita in anturajul casei regale,  a ales calea exilului si s-a stabilit la Paris. Aici a cunoscut gloria in urma publicarii volumului “Rapsodia Dâmboviței”, tipărit în multe limbi de circulație internațională și premiat de Academia Franceză. Recenziile au fost elogioase, afirmand ca autoarea a scris o “poezie populară deosebit de frumoasă, profundă și emoționantă, despre o Românie pastorală și vitează”. Anul 1896 a marcat publicarea volumelor de versuri “Cu inima senină” (1896), “Licăriri și văpăi” (1903), “Grădina dorului” (1908), “Visând cu ochii deschiși” (1914), au aparut prelucrarile folclorice “Nopți orientale” (1907) și “În auriul înserării” (1927), romanele “Amor vincit” (Amorul învinge, 1908) și “Le Sortilege” (Vraja, 1911),  piesele  de teatru: “Stana” (1904) și drama “Pe urmele dragostei” (1905), volumele de memorialistică: “Regi și regine pe care i-am cunoscut” (1904) și “Memorial la modul minor” (1946).  In 1942 a început sa scrie “Le Roman de ma vie”(Romanul vieții mele), dar n-a reușit să-l termine, rămânând în manuscris. După moartea sa au fost publicate și câteva ediții românești, cu selecții din poeziile dedicate patriei natale: “Scrieri alese” (1975), “Țara mea” (1977), “Memorii” (1989) și “Hoinari în Țara Zânelor” (1991). A tradus și a publicat în Franța numeroase poezii scrise de Eminescu, Alecsandri, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea și alții. A scris eseuri despre Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Alecsandri, Caragiale, Macedonski.

Elena Văcărescu a murit la Paris, în 17 februarie 1947, în vârstă de 83 de ani, si a lasat prin testament Academiei Române o bună parte din averea Văcăreștilor. În 1959, i-au fost aduse osemintele în țara  și înhumate la Cimitirul Bellu.

Dincolo de orice sovaiala, Elena Vacarescu a fost un mare suflet patriot, elogiind prin toate formele sale de exprimare tara din care s-a nascut.  “Născută din cel mai curat pământ românesc, crescută generații după generații în volbura veacurilor românești, eu am respirat adierea parfumată a primăverilor noastre, am înfruntat crivățul zăpezilor noastre, povești străvechi mi-au alintat copilărie, iar înțelepciunea și poezia rustică mi-au nutrit cele dintâi gânduri și sentimente” (Memorii, p. 166). În același “Discurs” mulțumește Franței “cu un sentiment de nemărginită recunoștință” pentru primirea sa ca “sol al sufletului românesc, sortit să-i cânte destinele”: “Sălașul meu parizian a fost întotdeauna un colț de patrie românească. În casa mea dăinuia nu numai un spirit românesc, ci o atmosferă românească. Căci dacă nu eram în țară, țara era cu mine, în depărtata Franță, pe malul august al Senei”… (Memorii, p. 168).

Iata cateva strofe din poeziile Elenei Vacarescu. Cititi singuri si meditati daca acest personaj merita sau nu atentia noastra.


"De-ai şti acele zile"

De-ai şti acele zile ce n-am trăit nicicând!
Lungi zile de-aşteptare, şi care nu mai sunt!
Desfăşurarea iute de ore-nfrigurate
Să treacă-nălţând ochii, pleoapele lor grele,
Şi-apoi să şi-i închidă.De-ai şti zilele acelea...




"Dragoste eternă"

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început,
Şi pană-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrajbit,
Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit...

Mâna ta"

Simt dulce mâna-ţi dragă în mâinile-mi febrile!
Lin, degetele tale le-ating, de catifea.
Năvalnice extaze mă copleşesc, subtile,
Şi fire nevăzute mă-nlăţuie de ea...

"Mi-am pus iubirea"

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea,
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găsesc zăpada.






2 comentarii:

  1. As fi vrut sa citesc mai multe despre acest personaj remarcabil, dincolo de relatia sa cu Ferdinand. As fi vrut sa citesc despre cum se autointitula "bestia de la Geneva", despre viata ei de diplomat, despre relatiile sale cu Huga, Valery, Prust s.a.. :-)

    RăspundeţiȘtergere
  2. Sincer, nu stiu de ce isi spunea "bestia de la Geneva", dar mi-am permis sa citez asta in titlu pentru ca mi-a placut si mi s-a parut ca se potriveste personalitatii ei. Am scris cam tot ce am stiut despre EV in acest material. M-as bucura daca ai completa informatiile. Nu e nimic rusinos sa invatam unii de la altii.
    http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012/08/bestia-de-la-geneva-si-magia-literara.html

    RăspundeţiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.