Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

miercuri, 4 aprilie 2012

Cartierele Iosefin si Elisabetin - istoria care dainuie

Numele cartierului Iozefin (in limbile: germana Joseptstadt si in maghiara Józsefkülváros) provine de la cel al împăratului Iosif al II-lea, în timpul domniei căruia a fost întemeiat. Iosefinul, numit inițial Maierele Vechi, a fost proiectat de la început ca un sat de coloniști germani de-o parte și de alta a Canalului Bega. Cartierele istorice de la sud de cetate adăpostesc mii de clădiri de patrimoniu care au apărut pe locul unor grădini date în arendă („maiere"). Casele din cartier aveau grădini luxuriante, pe care burghezii din Cetate si le-au construit drept spatii de recreere. În 1744 s-a primit aprobarea de înființare a cartierului, iar după a doua sa vizită în Banat, în 1773, împaratul Iosif al II-lea de Habsburg a acceptat ca acest cartier să îi poarte numele. Pe malul Begăi sau construit mori, in 1846 s-a ridicat Fabrica de Țigări, cea mai veche din România de azi, fabrica de ciocolată, fabrica de pălarii, uzina de apă industrială.
Inițial, cartierul a fost construit lângă Cetatea Fortificată fiind separat de zidurile cetății. El s-a dezvoltat de la sine, deoarece pe Canalului Bega se construise port, raul era navigabil si pe el se transport marfa, iar in apropiere se afla gara. Astăzi, limita dintre cartiere nu mai există, zidurile fiind demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. Poarta de intrare in cartierul Iosefin este reprezentata  astăzi de Podul Traian, cu directia de mers spre Piața Maria. Primele clădiri au fost construite după 1890, când s-au ridicat interdicțiile militare de construire si largire a orasului. Casele scunde alternează cu cele înalte si sunt amplasate în stil german, cu plan rectangular și culori variate.
Podul Traian denimit si „podul Huniade" sau „podul de la Maria" a fost ridicat in 1917 si a inlocuit vechiul Pod de fier, mutat intre strazile Ady Endre si Muresanu. Podul actual a fost proiectat 1911, de ing. Károly Lád, arhitect Elemér Wachtel si a fost terminat abia în 1916 din cauza războiului. Venind din cartierul Cetate, calatorul trebuie sa traverseze podul, ca sa intre în cartierele Iosefin, aflat în dreapta, şi în Elisabetin, situat în stânga bulevardului.
Mijlocul bulevardului constituie graniţa istorică între cele două cartiere. Elisabetinul a luat fiinţă imediat după plecarea turcilor şi purta numele de „Maierele Vechi” (în limba germană: Mayerhof) sau „Maierele Româneşti” pentru că aici erau instalaţi românii. 
Primele construcţii care au apărut în actualul cartier Elisabetin sunt Capela Rosalia ridicată în 1739-1740, casa căpitanului inginer Dissel (Distel) şi Cambiatura, locul de schimb al cailor de poştă. Documente indică faptul că nu existau alte construcţii în această zonă în anii 1746 – 1750. Acesta este motivul pentru care proprietăţile şi clădirile au fost denumite „Maierele Vechi” în preajma anului 1744, când s-a aprobat construirea la nord-vest de acestea a unui cartier de locuit nou numit „Maierele Noi”. Abia după 1750 a apărut un cartier cu case de locuit amplasat între actualele Piaţa Bisericii şi Str. Cozia. Cartierul se numea Maierele Vechi Valahe şi era locuit în mare majoritate de români. În partea de nord-vest, nemtii au început să - si construiască locuinte, drept pentru care zona ia numele de „Maierele Germane”. Cladirile germanilor erau amplasate in jurul actualelor strazi Romulus şi Odobescu.  La inceput, cartierul arăta ca un sat construit în jurul unei bisercici din lemn, cu case mici,  înconjurate de livezi şi grădini de zarzavaturi. Până în 1750 nu au existat decât cele trei construcţii menţionate anterior, prin urmare biserica din lemn nu putea fi amplasată decât în fostul cartier Palanca Mică. Numele actual (in limba germană:Elisabethstadt) este folosit  abia în 25 mai 1896, în cinstea Împărătesei Elisabeta ("Sissi"), soţia împăratului Franz Iosef I, care a fost asasinată la Geneva. Dupa anul 1882 s-au construit zeci de clădiri, iar cartierul a cunoascut o reala dezvoltare. În perioada interbelică i s-a schimbat numele în „Principesa Elisabeta” însă a rămas în conştiinţa oamenilor ca Elisabetin. Primele clădiri au aparut în Elisabetin, însă  cartierul Iosefin a reuşit să devină încă din secolul al XVIII-lea un cartier inchegat. Arhitectura părţii superioare a podului anunţă stilul Art Déco si noile tendinte arhitecturale, după incheierea Primului Război Mondial. Podul ar fi trebuit sa fie impodobit cu elemente decorative, turnuri si galerii. Dincolo de pod avem imaginea unui oraş mare european – fronturi de clădiri vechi, ce par să continue la nesfârşit. Cum mergem catre Iosefin, pe dreapta avem Palatul Societăţii de Hidroameliorări Timiş-Bega, o clădire realizata în stilul arhitecturii 1900,  decorată  cu reprezentări de peşti.  
Palatul Apei sau Palatul Bega a fost construit dupa ce raul Bega a devenit o artera navigabila de catre arh  Baumhorn Lipót. Pe peretii cladirii se pot vedea si astazi figurile stilizate care au ca punct de inspiratie apa. In anul 1902 palatul a fost amenajat pentru birouri. Cladirea este formata din demisol, parter si doua etaje, trei de fapt în corpul central, cel pe care se afla intrarea principala in imobil. Fatada este formata dintr- o pereche de coloane duble care marcheaza frontoanele. Materiale folosite sunt caramida, betonul armat, tencuiala, lemnul, tabla de zinc. Zidaria portanta, planseul din beton armat, sarpanta din lemn cu invelitoare din tabla sunt cateva dintre tehnicile folosite in realizarea acestei cladiri. Constructie realizata „pe colt, guverneaza o importanta intersectie”.
Vis-a-vis,  pe partea „elisabetana" se ridica  o clădire Art Nouveau eclectic, cu elemente neogotice: palatul Marschall , realizata dupa proiectul arh. Martin Gemeinhardt care este decorata cu multe simboluri:  pomul vieţii, fluturi stilizaţi, elemente florale tipic gotice – toate apartinand curentului Art Nouveau.
Imediat dupa palatul Bega, pe malul canalului este Casa Regionala de Asigurari, urmata de doua  imobile cu apartamente de inchiriat. Marea majoritate a oamenilor de afaceri isi construiau imobile mari, divizate in apartamente pentru inchiriat. De regula, in fata, la strada, la etajul I, locuia proprietarul, iar restul aptartamentelor se inchiriau. Cu cat ne ducem catre capatul curtii imobilelor amplasate in aceasta zona, constatam faptul ca toate categoriile sociale (atat burghezul bogat, cat si muncitorul sarac) convietuiau in acelasi perimetru. Distanta de la strada si dimensiunea spatiunui de locuit desemnau rangul social al locatarului.
Continuăm in stanga podului pe Splaiul T. Vladimirescu, în Elisabetin. După Palatul Flavia, cotim la dreapta pe Strada Caraimanca ca sa ajungem în Piaţa Plevnei.
Aici se afla o adevarata „rezervaţie de arhitectură a anilor 1900" .
“Casa cu poarta frumoasa” se afla la  nr. 2 , unde poate fi admirata o poartă cu o feronerie deosebită realizata din metal, probabil cea mai elegantă feronerie a Art Nouvea-ului în Timişoara. Arhitectul care a realizat aceasta cladire este László Székely, iar proprietarul era Emil Szilárd, inginerul-şef al oraşului.
Casa cu păuni şi bufniţe" sau casa Johann Hartlauerse afla la nr 7 . La casa Hartlauer se mai păstrează câteva resturi din pictura în culori vii, cu motive repetitive formate din vaze cu flori pe piedestaluri, ce decora odată casa scărilor
„Casa cu păuni" sau casa Nicolin se afla pe aceeasi strada la nr. 4. 
Aici avem un amestec de  elemente florale şi animale si ambele sunt dovada artistica a arhitectului Martin Gemeinhardt. 
Despre Martin Gemeinhardt nu se stiu multe lucruri, deşi acest arhitect a proiectat multe clădiri frumoase, îndeosebi în cartierele Iosefin şi Elisabetin. Gemeinhardt era renumit in comunitatea timişoreană pentru decoraţiile sale elaborate, cu o bogăţie de motive vegetale şi animale. Inaugurarea clădirilor sale era mentionata si elogiata de presa locala a vremii. Astfel din ediţia din 6 februarie 1906 a Temesvarer Zeitungaflăm că s-a inaugurat "clădirea modernă, proiectată de arhitectul Gemeinhardt Martin", pe bulevardul principal din Iosefin (Kossuth Utca). 

Semnătura din imagine se afla pe "casa cu păuni şi bufniţe" din Str. Caraiman, Piaţa Plevnei. Se remarcă utilizarea limbii maghiare, nu doar la denumirea profesiei ("épitész" înseamnă arhitect) ci şi la forma de scriere a numelui: Gemeinhardt M(árton) în loc de Martin Gemeinhardt, în forma normală a numelui său german.

Martin Gemeinhardt a fost unul dintre primii arhitecti ai Secession-ului în Timişoara, creaţiile sale tin de "fază florală" a acestui curent al arhitecturii 1900. Perioada de maxima inspiratie a lui Gemeinhardt a avut loc înainte de gloria maxima a Secession-ului timişorean, care a stat sub semnatura lui Székely László şi, parţial, sub influenţa scolii lechneriene de la Budapesta. De aceea Gemeinhardt poate fi considerat un "ilustru pionier" al Secession-ului la Timişoara.
Palatul Jakob Klein se afla pe partea opusa la nr. 5, unde se poate admira un rezalit pe două nivele, dar si reliefurile dintre etajele 1 şi 2 unde este reprezentata o tânără cu vioară. 
In holul de la intrare in edificiu, pereţii sunt încărcaţi de reliefuri în stilul 1900, care reprezenta tinere femei înlănţuite în dans.
Pe Str. Doja sunt amplasate mai multe cladiri construite în ultimii ani ai sec. al XIX-lea. După ridicarea interdicţiei de construire impusă de apropierea de zidurile cetaţii, portiunea de strada dintre strada Doja si Piaţa Maria a beneficiat de investitiile masive in construirea de noi cladiri.  
Se remarca decoraţii neobaroce – nişa cu motivul scoicii, statuia din nişă, ancadramentul ferestrelor de la etaj, uşa de la intrarea in cladiri înaltă şi foarte îngustă. Lipseşte poarta largă pentru acces cu atelaje (căruţa, trăsura, ) care era aproape obligatorie la clădirile mai vechi. În noua Timişoară, lumea avuta renunta usor la trasura cu cal, nu mai depindea de atelaje deoarece se introdusesera tramvaiele electrice, iar spatiul din curtile interioare putea fi valorificat altfel.
Din Str. Caraiman cotim pe str. Gheorghe Doja la dreapta ca sa ajungem in Piaţa Sfânta Maria. O legendă locală spune că aici a murit în chinuri groaznice Gheorghe Doja.
Călugărilor, care cântau imnuri religioase lângă muribund, le-ar fi apărut în faţă chipul Fecioarei Maria, motiv pentru care locuitorii au ridicat o cruce de lemn in cinstea acesteia. Ulterior, crucea de lemn a fost inlocuita cu momentul Sfintei Maria, sculptat în marmură de Carrara şi plasat sub un baldachin neoromanic,  proiectată de arhitectulLászló Székely. 
Monumentul actual a fost ridicat în 1906 de catre sculptorul Kiss György. Capela Maria, cunoscuta si sub denumirile de Maria Kapolna sau Marien Kapelle, se sprijina pe sase stalpi din granit de Belgia. Statuia este amplasata in Piata Maria si a fost ridicata in 1906 de sculptorul Strol. Anul inaugurarii monumentului este confirmat si de inscriptia in limba maghiara plasata in spatele ansamblului arhitectural.
În imediata apropiere a monumentului se află  Palatul comunităţii reformate  alcatuit  din  casa parohială şi biserica, in stil  neogotic.
Vis-a-vis de aceste caldiri se afla cazinoul Delvideki care a functionat in sistem de club al oamenilor instariti. In Casino intrarea nu era libera, trebuia sa fii membru ca sa poti fi acceptat.
Aici aristocratia locala se intalnea sa citeasca ziare, sa studieze in biblioteca. Membrii clubului jucau carti, ascultau concerte, organizau intalniri.  Actuala sala "Lira" era sala de concerte a casinoului. Initiatorul unui astfel de asezamanat a fost contele Széchenyi István, care a adoptat modelul englez si a infiintat Casinoul National la Budapesta in 1827. Dupa acest model, au fost infiintate cluburi ale oamenilor bogati in toata Ungaria. Casinoul din Iosefin  a fost construit in 1904 dupa proiectul realizat de arh. Tőry Emil.
Continuand traseul spre Piata Kuttle, vom remarca biserica ortodoxă română din Iosefin , numită un timp şi „catedrala veche", care a fost construită între 1931-1936 de catre arh. prof. Victor Vlad. Acest edificiu marchează ruptura de  arhitectura barocă atat de cunoscuta  în timpul monarhiei habsburgice si noile tendinte de inspiraţie în stilul neobizantin . Biserica reprezinta copia la scara redusa a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol.
Aici suntem de fapt în Piaţa Mocioni sau Piaţa Küttl. Pe stânga,  se află casele Fiatska (case de raport), urmate de  trei case Secession lipite unele de altele. Casa Karl Hart din Piaţa A. Mocioni 4 a fost construită de arh. Karl Hart si reprezintă una dintre puţinele clădiri în stil eclectic neobaroc. Palatul Jakob  Fischer de la nr 5 a fost construit de catre  arh. Gabor Fodor si corespunde stilului anilor 1900, curentul szeceszió. Faţada este formata din pilaştri plasati pe două niveluri ale cladirii. Din Piaţa A. Mocioni, daca o cotim la dreapta pe strada Ady Endre, ajungem la  Podul Metalic. Deşi a fost proiectat atat pentru tranzitul de persoane , cat si de vehicule si a stat mai multi ani pe locul unde e acum Podul Traian, el este folosit astazi ca pasarela.
Piaţa Mocioni este dominată de „Casa de Raport a Municipiului" care închide frontul spre sud-vest. Cladirea este o dovada arhitecturala a stilului istoricist eclectic a Timişoarei. La intersectia strazilor I. Ghica nr. 1  cu Bvd. R. Carol se află o altă clădire în stilul Secession-ului floral a arhitectului Gemeinhardt cunoscuta sub numele de Casa Generala de Economii (banca) din Iosefin. 
Palatul Casei de Economii, ornat in motivul stupului de albine, se află vis-a-vis, pe colt. De la aceasta distanţă se vede palatul Albert Schott care a fost prima cladire cu trei etaje din cartier.
In imaginea de mai jos, pe stanga, se afla Palatul Albert  Schrot, iar pe dreapta, Palatul Piszika.
Palatul Hochstrasser este o  cladire realizata in stil Secession geometrizat, formata din parter si 3 etaje.  Daca o cotim la stânga pe Str. I. Ghica, la intersecţia cu Bvd. 16 Decembrie 1989, vis-a-vis, se află fosta casă Rudolf Menczer,
 construita  în stil eclectic istoricist neobaroc. CAstazi, in incinta cladirii functioneaza spitalul de ginecologie Odobescu. La parterul cladirii inca se poate admira farmacia care a aparţinut lui Kolomán Skribanek, in interiorul careia  mobilierul original este parţial păstrat.
Revenind pe bulevardul 16 Decembrie 1989 se remarca palatul Thomas Ede, o clădire Secession.
Putin mai departe se află şi Cazarma Pompierilor, cu turn pe colţ, constructie în stilul anilor 1900, realizata dupa proiectul arhitectului László Székely.
Pe partea dreaptă a Bulevardului Geneneral Dragalina dam inevitabil de complexul Surorilor de Notre Dame,  construit între 1881-1894, unde cladirea reprezentativa este Şcoala de Fete. Cea mai mare parte a lucrărilor au fost finanţate de către episcopul catolic Alexander Bonaz care şi-a folosit intreaga averea personală pentru acte de caritate.
Complexul include o biserică cu două turnuri in stil neoromanic. Aici se slujeşte şi în limba bulgară, pentru comunitatea bulgarilor din Banat.

Elementul cel mai reuşit al ansamblului este corpul vechi, retras de la stradă, făcând loc unei curţi de onoare, unde astazi se afla Liceul Dositei Obradovici, cu limba de predare sârbă. 

Tot aici se afla Palatul cu turn, un alt exemplu de arhitectura Secession, realizat de arhitectul Eduard Reiter. 
 

Mai in fata, tot pe stanga, este Piata Iosefin.
Piata a mai fost cunoscuta si sub denumirea Piata Scudier. Aceasta a fost cea mai mare piata din oras.
Pe partea stângă se află Biserica Catolică Parohială a Cartierului Iosefin ridicata in stil baroc cu elemente rococo. In 1889 turnul a fost supraînălţat, motiv pentru care biserica are o suplete atipica pentru un edificiu baroc. În curtea bisericii se află cel mai vechi monument de artă din oraş: statuia Sf. Nepomuk, care se afla iniţial în Cetate, în Piaţa Libertăţii.
Pe strada Preyer la nr. 1 se află casa  Albert Hain, după numele proprietarului ce îşi deschisese la parter o farmacie,  cu o arhitectura  neobaroca.
La nr. 2 pe Strada Preyer  se află  palatul Alexandru Pisică. Dincolo de podul peste Bega se remarca  o veche cladire cu forme rotunde, realizata  în stilul  arhitectului Ödön Lechner. Tot aici se afla palatul Miksa Brück, usor de  recunoascut după frontonul semicircular, pe colţ. Tot aici pot fi admirate:  
Sinagoga din Iosefin,
Fabrică de Ţigări şi Turnul de Apă . Acesta a fost perechea celui din Fabric, la celălalt capăt al reţelei de apă. Revenind in Piaţa din Iosefin si îndreptandu-ne  pe Bulevardul General Dragalina, inainte de a ajunge la pod se observă  Palatul Ancora,
al carui proprietar a fost Aladár Kudelich. Pe peretele de la etaj, se poate vedea şi astăzi o ancoră.
Tot aici se poate admira clădirea fostului Hotel Royal (cunoscuta si sub denumirea de palatul Karl Weisz).
Dincolo de pod se afla  Hotelul Splendid realizat dupa planurile arhitectului  Martin Gemeinhardt, care era şi proprietarul cladirii.
In imediata apropiere este  Gara de Nord. Numele inițial a fost Josefstadter Bahnhof sau Jozsefvaros Indohaz, „gara din Iosefin”, după numele cartierului. Prima clădire a  fost construită între anii 1897-1899, iar după Unirea Banatului cu România, în1919,  s-a zis „Gara Domnița Elena”.
În timpul războiului ea a fost puternic bombardată de aviația aliată.  Desi reconstrucția s-a făcut după proiectul inițial, în 1970, fatada a fost schimbata in stilul arhitectural lipsit de personalitate si estetica atat de des folosit in perioada comunista.
Vis-a-vis de gara se afla Hotelul Coroana de Otel, care a fost bombardat in timpul razboiului.
IIn Timisoara austriaca exista o industrie hoteliera foarte profitabila. Ármin Barát, în schiţa sa monografică „Die königkle Freistadt Temesvár” (Timişoara oraş liber regal, 1902) scrie că la începutul secolului XVIII, oraşul avea hoteluri şi hanuri care satisfaceau pretentiile clientilor calatori: „Pentru oaspeţii sosiţi în trăsuri se găsea lângă fiecare poartă a oraşului câte un hotel spaţios, fără etaj; aici trăgeau căruţaşii şi ţăranii cu căruţele şi caii lor. Pentru domni erau hoteluri mai distinse”.  In functie de cartierul in care erau amplasate, existau si reguli care trebuiau respectate. Astfel, după epidemia de ciumă care decimase orasul, în urma unui jurământ din anul 1738, duminica, toate restaurantele şi birturile din Cetate erau închise, motiv pentru care cele situate in celelalte cartiere cunosteau un flux foarte mare de clienti. Acesta a fost motivul pentru care , mai tarziu, s-a renunţat la interdicţie şi în Cetate. Hotelurile se diferentiau , in functie de serviciile oferite, inca de atunci.
In Iosefin - în preajma gării se aflau hotelul si restaurantul „La Coroana”, devastat de revoluţionari în 1 noiembrie 1918, apoi „Leul de Aur”, dotat cu multe camere confortabile curte cu gradina spatioasa şi curată, sală de mese generoasa, sala de receptii  şi „cea mai frumoasă cafenea din Iosefin şi cea mai frumoasă cofetărie din suburbiile Timişoare, cu staţie de omnibus. Bucătăria şi pivniţa proprietarului Dobranszky se bucură de recunoaştere unanimă”. Tot in aceasta zona era hotelul „Royal” , amplasat in imediata apropiere a actualei Piete Iosefin. Dar cel mai îndrăgit hotel şi restaurant era atunci „Steaua de Aur”. In jurul localurilor mari si renumite prin serviciile oferite se dezvoltau multe altele mai mici, precum „Pasărea Struţ”, berăriile Pilsner din Palatul Orăşenesc cu chirie din Piaţa Küttl, Stenzel şi restaurantul Gării Centrale. Cafenelele se dezvoltaseră încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 , în Iosefin, cea mai cunoscuta era  „Vaporul Alb”, dar si „Spacil”, situata  în casa cu chirie din Piaţa Küttl, „Leul de Aur”, „Central” unde se putea juca biliard, şah, domino, jocuri de cărţi. Aici se încheie turul Cartierului Iosefin. Cine doreste continuarea traseului spre Elisabetin, poate urma traseul pe malul Begăi, trecând din nou pe lângă Podul Metalic şi Piaţa Maria, continuând pe strada Gheorghe Doja.
Centrul cartierului este Piaţa Nicoale Bălcescu, dominată de silueta neogotică a  Bisericii Catolice. Catedrala a fost construită între 1912-1919 de catre arh. Karl Salkovits,  biserica devenind rapid un simbol al cartierului. Faţada vestică prezintă două turnuri cu înălţime de 57 metri, iar interiorul este segmentat de prezenta celor cinci altare, create de atelierul Stuflesser din Tirol.
Ocolind biserica pe la stânga, in spatele ei se afla  Biserica Ortodoxă din Elisabetin, 


construită în 1784, şi renovată în 1894, cu turnul realizat in stil baroc. Multe cladiri importante au fost date uitarii sau au disparut in negura timpului: localul "Şari-Neni" unul dintre cele mai cunoscute bordeluri din perioada interbelică, renumitele grădini de flori ale lui Mühle şi Niemetz care se întindeau pe zeci de hectare, restaurantul Novotny, cu grădina de vară, club şi popicărie unde se adunau oamenii instariti ai cartierului, localul „Căţeaua Leşinată” , atelierul de orgi al familiei Wegenstein si altele.
În apropiere, pe Strada E. Celebi nr. 2 se află  „Casa Turcească"care, se presupune, că este cea mai veche casă din oraş, ridicata inca din vremea ocupatiei turcesti, însă la restaurare s-a putut stabili cu certitudine că este clădită cu cărămizi austriece. Cladirea a aparţinut inginerului Dissel, care a lucrat la Domul Catolic din Piaţa Unirii. Folclorul local mentioneaza faptul ca ar fi fost sapat un tunel care începea aici şi se termina în faţa Belgradului, fapt nedovedit pana in prezent.  
Continuand traseul spre cartierul Cetate pe Bulevardul Mihai Viteazu, se poate constata ca aproape toate clădirile de aici provin din perioada interbelica, caracterizate prin influenta arhitecturii neoromâneşti, cu  decoraţii de origine bizantină sau brâncovenească: clădirea veche a Politehnicii.
retrasă de la stradă, apartinand  arh. Duiliu Marcu. Această instituţie de învăţământ superior a fost prima clădire din zonă. Inaintea Politehnicii , chiar la intersectia bulevardelor Victor  Babes cu Mihai Viteazu,  se afla vila Mühle 
casa familiei  celebrilor gradinari care au promovat Timisoara la nivel european,  aducandu-i numele de „örasului florilor”.  In epoca se spunea ca dintre cele 4.500 de specii de flori care erau plantate  in gradinile si parcurile Europei, 1.500 erau cultivate in Elisabetin. Cei mai apreciati erau trandafirii, cultivati in toate marimile si culorile, de la alb la negru si albastru, prezentati in expozitii, in revistele si in cataloagele de specialitate distribuite in toate capitalele. Ei sunt creatorii Parcului Rozelor, dar al Parcului Cismigiu din capitala. 
Putin mai in fata, pe partea opusa, se afla atelierul de orgi   Wegenstein.
De-a lungul Begăi, se aflau încă grădini şi loturi cu porumb. 
Traversarea Podului Mitropolit Andrei Şaguna sau  „Podul Episcopal" vom intra in cartierul Cetate. Pe cele patru socluri vizibile şi azi trebuiau să fie postate busturi ale unor episcopi catolici ai Banatului, busturi care nu au mai fost puse niciodată. Si in Elisabetin se aflau hoteluri, restaurante si cafenele care trebuiesc mentionate. In Piata Balcescu de astazi erau  restaurantele lui Nowotny şi Hladik, care erau dotate cu grădină mare şi teren de popice. În 15 aprilie 1895, „Reuniunea română de cântări din Maiere” a dat un concert în sala hotelului „La Leul de Aur”, iar în 1898 comitetul parohial ortodox român din Elisabetin se reunea la restaurantul „Novotny” unde aici va funcţiona mai târziu cinema „Victoria”.

Imaginile au fost preluate, ca de obicei, de pehttp://www.banaterra.ro/

5 comentarii:

  1. Faceti o treaba foarte buna. Aveam nevoie de acest post... Multumesc,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru aprecieri. Conteaza foarte mult.

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Denisa, nici nu-ţi poţi închipui ce emoţii mi-ai produs reamintindu-mi de cartierele copilăriei şi adolescenţei mele petrecute în casa construită în 1998 de pe Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 16. Acum, la 66 de ani împliniţi, mi-ai oferit o frescă a cartierelor pe care paşii mei le-au străbătut zilnic, dar cărora, cinstit să fiu, nu le cunoşteam în detaliu mirifica istorie.
    Mulţumesc mult Denisa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc pentru apreciere. daca am putut sa va fac si o bucurie, sunt mai mult decat multumita. Va mai astept si altadata pe blog.

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.