Familia lui George Boole

Intr-o zi ploioasa de noiembrie a anului 1864, celebrul matematician si membru al Societatii Regale londoneze, doctor onorific al universitatilor din Oxford si Dublin, George Boole, parcurgea cele 3 mile distanta dintre Universitatea unde tinuse cursurile in fata unei aule pline de studenti si casa lui din Lichfield Cottage. Intrase in aula putin ingandurat, iar sala de curs era plina ochi de studentii care aproape ca nu indrazneau sa respire in prezenta renumitului profesor. Plouase torential , iar apa ii curgea siroaie din hainele ude. Nici prin cap nu-i trecuse sa renunte si sa se intoarca din drum. Cand a ajuns acasa, nevasta-sa l-a dezbracat, l-a bagat in pat aproape fortat incercand sa ii incalzeasca asternuturile cu sticle umplute cu apa calda si obligandu-l sa bea ceai fierbinte. Dar toate astea nu l-au ajutat foarte mult, caci  celebrul profesor a considerat ca este in stare sa isi duca boala pe picioare, in ciuda faptului ca starea lui de sanatate se inrautatea  cu fiecare zi, iar febra ii crestea alarmant.  In luna urmatoare a decedat din pricina unei pneumonii, punand capat unei casnicii de 10 ani si lasand in urma o sotie si cinci fiice indurerate. Inchidea pentru totdeauna un geniu, creatorul logicii matematice moderne, al algebrei boolene care va sta mai tarziu la baza informaticii si va duce la inventarea calculatorului.  Boole revolutionase logica inauntrul ei atat de profund incat a fost nevoie sa treaca decenii ca opera lui sa poata fi inteleasa.  

Consoarta lui, Mary, a fost o femeie plina de viata, o senzuala fara voie, care purta cu eleganta boneta victoriana ce-i inrama chipul frumos. Provenea dintr-o familie renumita, fiind nepoata vicepresedintelui si profesorului de greaca de la Queen’s College din Cork, iar unchiul ei, colonelul George Everest, renumit militar si geodez britanic, a dat numele sau celui mai inalt munte de pe pamant la cateva luni dupa moartea lui Boole. Ea insasi fusese o matematiciana autodidacta care lucra ca si bibliotecara la Queen’s Colledge. Cei doi s-au cunoscut in 1850 pe cand Mary avea 18 ani. Din 1852, George i-a dat lectii de matematica si au inceput sa isi scrie unul altuia. Dupa 5 ani, cei doi s-au casatorit. George avea 40 de ani, iar ea doar 23. 

In ciuda diferentei de varsta, cei doi soti s-au iubit si au avut un mariaj fericit din care au rezultat 5 fete: Mary Ellen nascuta in 1856, Margret in 1858, Alicia in 1860, Lucy in 1862 si Ethen Lillian in 1863. 

Cand au ajuns la varsta maturitatii, toate au dovedit ca au fost inzestrate cu daruri exceptionale. Dupa moartea sotului ei, Mary s-a descurcat greu, dar  a avut grija sa nu faca nici un rabat la educatia fetelor.  

Cea mai mare dintre ele, Mary Ellen, s-a casatorit cu Charles Howard Hinton- filozof, logician si matematician care a fost condamnat pentru bigamie. Acesta, desi casatorit cu Mary Ellen de 3 ani de zile si realmente atasat de familia Boole, s-a insurat cu Maud Wheldon folosindu-se de un nume fals, John Weldon, careia , in urma unei escapade amoroase, i-a facut doi gemeni dintr-o lovitura. Cand a fost prins, a fost concediat, arestat si inchis. Dupa o zi de inchisoare, acesta a evadat si a fugit impreuna cu Mary Ellen in Japonia, iar de acolo au emigrat in America, angajandu-se la Universitatea Princeton ca profesor de matematica. Acesta se nascuse intr-o familie ciudata care instituise in micul lor univers familial libertatea la rang de lege. Tatal lui, eseistul James Hinton, filantrop si feminist convins, propovaduia din convingere poligamia, iar fiul lui care studiase la Oxford si predase matematica la Rutland i-a urmat convingerile intocmai. Charles a lansat ipoteza ca cea de-a patra dimensiune este comparabila cu timpul, incercand sa explice aceasta teorie cu ajutorul cuburilor cu laturile de cate un inch si colorate in 15 culori diferite. El a conceput hipercubul sub forma unui aranjament de 46.565 de cuburi fiecare avand latura de 3 centimetri, adica 36 x 36 x 36 de cuburi.

Vorbind despre cea de-a patra dimensiune, Hinton spunea: “Nu suntem, oare, comparabili cu acei preoti egipteni care, adorand o divinitate ascunsa, o imbracau cu haine tot mai bogate si o impodobeau cu cele mai frumoase ornamente? La fel ca ei, ne drapam spatiul in vesmantul maretiei si il infrumusetam cu podoabe de mari dimensiuni. Pana ce, deodata, pentru noi ca si pentru ei, cu o usoara miscare din umar, divinitatea incepe sa se miste, lasand sa cada vesmintele si podoabele, revenind ea insasi, revelata, dar invizibila; invizibila, dar lasand sa planeze prezenta ei.” Continuand in acelasi mod metaforic, el formuleaza solutia eliberarii umane: “Adevarata intelegere si adevarata venerare a spatiului se intemeiaza pe perceperea tuturor detaliilor formelor si configuratiilor, detalii care, la randul lor, prin exactitatea si precizia lor, genereaza singura intelegere fundamentala.”  Ideile sale au fost preluate de catre Pyotr Demianovitch Ouspensky care a lansat ideea ca cea de-a 4 dimensiune deschide usa catre constiinta umana. In lucrarile sale: Scientific Romances care a fost considerata de catre posteritate lucrarea sa de baza, “A New Era of Thought” si “The Forth Dimension” reprezinta astazi premisa de la care putem gandi astazi lumea cvadridimensional.El a introdus termenii de tesseract, kata si ama pentru a descrie perechile contradictorii: stanga-dreapta, sus-joj, ceea ce astazi numim “four dimensional space” (4D). In ciuda vietii tumultoase de cuplu, Mary Ellen i-a facut 4 copii. Cand au ajuns in tara tuturor posibilitatilor, viata celor doi a fost grea. Amandoi au acceptat slujbe prost platite pana cand o inventie neasteptata avea sa le aduca bunastarea: a patentat o masina de aruncat mingi de baseball pentru antrenamentele echipei universitatii. Dar o hemoragie cerebrala avea sa-i curme viata pe cand acesta tocmai implinise varsta de 54 de ani, lasand in urma lui teseractul sau hipercubul format din 81 de cuburi mai mici, creatia esentiala a propriei sale gandiri.

Nici despre viata lui Margret nu se stiu prea multe in afara faptului ca a fost mama renumitului matematician G.I.Taylor.

Alicia a fost singura dintre cele cinci surori care a mostenit talentul la matematica al tatalui ei, dezvoltand ideea ca spatiul are patru dimensiuni, nu trei. Ea a constatat faptul ca exista 6 prototipuri regulate in ciuda faptului  ca nu a aprofundat geometria analitica. Cea mai stearsa dintre surori, Alicia avea sa-si descopere un incredibil talent: vizualizarea obiectelor cvadridimensionale. Hinton a fost cel care i-a explicat principiul de baza, iar invatacelul avea sa isi intreaca maestrul, inchipuindu-si un sir nesfarsit de poligoane cvadridimensionale pe care le-a numit politopi. A indentificat 6 politopi, limitati de 5, 16 sau 26 de tetraedre, 8 cuburi, 24 de octaedre si 120 de dodecaedre. Ea a inventat termenul de prototip si a fost numita doctor onorific al Universitatii din Groningen.

Lucy a fost prima femeie profesor de chimie la London School of Medicine for Women in cadrul Royal Free Hospital  si prima femeie care a urmat cursurile universitatii Royal Institute of Chemistry din Marea Britanie.  Nu s-a casatorit niciodata, locuind impreuna cu mama ei pana cand a murit la varsta de 42 de ani, dupa ce isi petrecuse intreaga viata construind poliedre din carton in patru dimensiuni.

Cu sase luni inainte de decesul lui George Boole, in mai 1964, Mary a nascut cel de-al cincilea copil, o fata pe care au botezat-o Ethel Lilian, ca un omagiu al unei perioade in care viata lor de cuplu inflorea asemeni unei flori de crin. La 15 ani, citise o carte despre Mazzini, iar lectura acesteia a transformat-o peste noapte intr-o militanta convinsa in cautarea unei cauze nobile menita sa schimbe lumea. Mezina, avea sa devina un suporter infocat al ideilor revolutionare comuniste care bantuiau Europa la acea vreme, dar a devenit un romancier si muzician stimat care avea sa se marite cu un revolutionar polonez. La 18 ani, cand a primit o mica mostenire, s-a mutat la Berlin si-a urmat cursurile de pian ale Hochschule fur Musik, dovedindu-le tuturor ca avea talent, iar viitorul ei era unul promitator. Venise in Germania fascinata de ideile revolutionare comuniste care bantuiau Europa. Dupa terminarea facultatii, s-a intors la Londra unde a invatat limba rusa de la Sergei Kravchinski care a incurajat-o sa mearga in Rusia si sa lucreze ca guvernanta. Deja ideile anarhistului rus Stepniak pusesera stapanire pe mintea ei si devenise o infocata promotoare a ideologiei mentorului ei.  In casa acestuia ii cunoscuse pe Eleanor Marx, Friedrich Engels, William Morris, George Bernard Show si Oscar Wilde. A locuit vreme de 2 ani in St Petersburg la cumnata lui Kravchinski, Preskovia Karauloff, care si ea era casatorita cu un revolutionar rus, Vasily Karaulov, si a intrat in miscarea revolutionara a anarhistilor rusi. Cand acesta a fost arestat si exilat in Siberia impreuna cu sotia si fiul lor, Ethel a fost obligata sa se intoarca acasa unde a devenit o sustinatoare infocata a ideilor comuniste , infiintand impreuna cu Kravchinski “Society of Friends of Russian Freedom. Atunci l-a intalnit  pe Wilfrid Michal Habdank- Wojnicz, un anticar care evadase din Siberia si care isi luase numele de Wilfrid Michael Voynich al carui nume avea sa fie vesnic legat de celebrul manuscris cifrat, ramas pana in zilele noastre un mister, despre care nu se cunoaste nici autorul, nici data la care a fost scris si care ii poarta numele (Voynich). 

Acesta se nascuse in Polonia intr-o familie renumita, studiase chimia la Moscova si avea diploma de farmacist. Cand s-a intors acasa, si-a pus diploma in cui si a intrat in organizatia lui Ludwik Warynski, a fost un personaj activ in randul celor care se opuneau imperiului tarist si a intrat in cele mai hazardate actiuni, incercand chiar sa elibereze 2 condamnati la moarte. Cand a fost prins, a fost trimis in Siberia unde a prestat 3 ani de munca silnica pana a reusit sa evadeze. Sub aceasta aparenta de businessman, el de fapt strangea bani pentru revolutionarii polonezi si rusi, carora le procura documente false.  Acesta o vazuse pe Ethel intr-o duminica de Paste in anul 1887 de la geamul celulei sale din Varsovia cum se plimba pe langa zidurile inchisorii imbracata intr-un costum negru care ii venea turnat.  Afacerile lui prosperasera asa de bine, incat isi deschisese filiale in Paris, Varsovia si Florenta. Ethel era mai mare cu un an decat el si nici nu era tocmai o femeie frumoasa, dar era la fel de educata si aveau aceleasi idealuri, iar cei doi s-au apropiat. Nu se stie daca Eathen s-a indragostit de Voynich pentru ca era un revolutionar sau chiar ii cazuse drag barbatul, cert este ca, in 1902, cei doi s-au casatorit. Deja publicare romanul “The Gadfly” care ii adusese recunoastere internationala in 1897, iar in 1901 vazuse tiparul “Jack Raymond”, dar niciuna dintre cartile publicate dupa aceea nu a mai inregistrat succesul primului roman.  Romanul de debut (Taunul) fusese construit in jurul personajului-cheie  Arthur Burton, inspirat de catre anarhistul Sidney Reilly, un agent secret al serviciului britanic de spionaj pe care se presupune ca scriitoarea il cunoscuse in 1895 si despre care presa britanica, prin vocea jurnalistului Robin Bruce Lockhard, scria ca ar fi avut o legatura amoroasa cu acesta, bazandu-se pe calatoriile pe care le facusera in Italia si America de Sud. Cu toate astea, nu au existat nici un fel de dovezi ca Ethel sau sotul ei l-ar fi cunoscut in realitate pe agentul secret. In acea perioada a fost turnat filmul inspirat de catre “Taunul”, dar ea habar n-avea de succesul colosal pe care il avea cartea. Romanul de debut a avut un succes rasunator in Rusia si China si a vazut tiparul american si britanic in anul 1897. El a fost tradus in peste 23 de limbi si a atins un tiraj fantastic la 2,5 milioane de exemplare. In timpul Primului Razboi Mondial, Ethel si-a concentrat atentia asupra carierei sale muzicale, fiind cooptata in “Society of Women Musicians” si cotinuand acest demers inclusiv pe pamant american, atunci cand cei doi soti au emigrat in anul 1914 cand sotul ei si-a deschis o alta filiala la New York. Ethel a compus cateva cantate celebre, redactand cateva studii despre istoria muzicii, continuandu-si cariera de scriitor si traducator in limbile rusa, poloneza si franceza. Intre timp, amorul s-a cam dus pe valea sambetei, pentru ca eroul revolutionar s-a transformat intr-un burghez cuminte care aprecia mai mult o bere buna decat ideile ce zdruncinau batranul continent. In 1929, Wilfrid s-a imbolnavit de pneumonie, iar in 1930 a murit. Ethel il parasise de ceva vreme si traia impreuna cu amanta si secretara ei, Anne M. Nill. Ea a mai trait inca 30 de ani dupa moartea lui, trecand in lumea celor drepti in anul 1960. Cand i-a venit vremea sa isi incheie socotelile cu lumea, Anne a mostenit manuscrisul Voynich pe care l-a vandut contra sumei de 25.000 de dolari. Astazi, manuscrisul este asigurat pentru suma de un milion de dolari.

O sa va intrebati ce mi-a venit sa scriu despre acest subiect. Ei bine, vinovat este Mircea Cartarescu si al lui roman”Solenoid”. Mi-a starnit curiozitatea si am citit cam tot ce am gasit despre familia lui George Boole. Mircea Cartarescu, multumesc.

Bibliografie:
Charles Howard Hinton - The Froth Dimension, Ayer Company, 1904;
P.D.Ouspensky- Tertium Organum - A Key to the Enigmas of the World, Manas Press, 1920;
Mircea Cartarescu-Solenoid, 2015;

Simbolistica snurului de martisor

Nu mai este un secret: a venit primavara! Femeile si-au prins martisoarele in piept si buchete de frezii au luat cu asalt strazile orasului. Habar n-au barbatii cat de frumosi sunt cu florile in brate alergand spre femeile care ii asteapta cuminti. Strazile sunt pavate de tarabe si fiecare martisor rade aratandu-si snururile-n soare.

Dar cati dintre noi stiu originea biblica a delicatului snur bicolor? In capitolul 38 din Geneza este scrisa legenda lui Iuda si a nurorii lui, Tamar. Iuda s-a insurat cu Sua, fata unui Canaanean, cu care a avut 3 fii: Ir, Onan si Sela. Cand Ir a devenit barbat, Iuda si-a insurat primul nascut cu Tamar, dar acesta, “a fost rau in ochii Domnului, iar Dumnezeu a facut ca el sa moara”. Atunci Iuda si-a chemat cel de-al doilea fiu si i-a zis: “Intra la femeia fratelui tau, fa-ti datoria de cumnat si ridica-i urmasi fratelui tau”. Dar Onan stia ca urmasii n-ar fi fost ai lui si “isi varsa samanta pe pamant, ca sa nu-i ridice urmasi fratelui sau”. Dumnezeu s-a maniat si a decis ca si acesta trebuie sa moara. Iuda, temandu-se sa nu-i moara si mezinul, a incalcat legea leviranului si si-a trimis nora la parinti pana cand cel de-al treilea fiu avea sa creasca si sa fie bun pentru insuratoare. Timpul si-a cernit anii si nevasta lui Iuda, Sua, a murit. Sela devenise un barbat strasnic, tocmai bun de insuratoare, dar Iuda n-avea nici un gand sa isi onoreze promisiunea fata de Tamar. Mult si-a jelit Iuda nevasta si, cand si-a recapatat puterile, si-a pus in cap sa urce la Timna ca sa-si tunda oile. Nu se stie cine i-a dat de veste Tamarei ca socra-su avea sa treaca tocmai pe langa casa ei. Femeie indaratnica, aceasta nu voia sub nici un chip sa renunte la mostenirea lui Iuda pe care n-ar fi putut-o capata decat daca ar fi avut urmasi. Tamar si-a lepadat hainele de femeie vaduva, s-a gatit, si-a acoperit fata cu voal si s-a asezat in poarta asteptand trecerea socrului catre stana. Cand Iuda a trecut prin fata portii a crezut ca e o femeie desfranata si i-a cerut sa intre cu ea in casa. Nora-sa a acceptat targul dupa ce i-a cerut zalog inelul, colanul si toiagul. Nerecunoscandu-si nora, Iuda a intrat in patul ei, iar apoi dus a fost. Tamar si-a imbracat din nou hainele vaduviei si timpul i-a aratat ca norocul ii surasese caci ramasese grea. Dupa cateva luni, Iuda s-a intors in sat si-a intrebat oamenii de desfranata in casa careia intrase, dar nimeni nu stia de existenta ei. Dupa alte cateva luni a aflat ca nora-sa era grea si-a poruncit sa-i fie adusa inainte si sa fie arsa de vie. Cand oamenii au adus-o la casa lui, aceasta i-a aratat inelul, colanul si toiagul spunandu-i ca a ramas grea cu cel ce-i daduse obiectele zalog. Iuda si-a vazut obiectele care ii apartinusera odata si a zis: “Tamar e mai dreapta decat mine, fiindca e drept ca nu i-am dat-o lui Sela, fiul meu” si de atunci n-a mai cautat-o niciodata. Cand i-a venit sorocul sa nasca, Tamar a aflat ca in pantecele ei se aflau doi gemeni. In chinurile facerii, unul dintre prunci a scos o mana afara, iar moasa i-a legat un fir de ata rosie, zicand: ”Acesta a iesit intai”, dar pruncul si-a retras indata mana, facand loc fratelui geaman sa se nasca primul. Acestuia i-au dat numele de Perez (Peretz) adica alb, iar apoi s-a nascut si cel de-al doilea, caruia i-au zis Zara (Zerah), adica rosu. De aici si credinta ca rosul este culoarea pacatului, iar culoarea alba reprezinta “stergerea pacatului”. 
(Isaia 1:18):”Veniti acum sa ne judecam, zice Domnul. Desi pacatele voastre sunt ca o haina stacojie, ele se vor face albe ca zapada; desi sunt rosii ca purpura, ele se vor face ca lana”. 
Gemenii s-ar fi nascut in perioada 1562 i.Hr – 1462i.Hr, moment care ar coincide cu aparitia snurului de martisor.

Daca ne luam dupa filozoful evreu de origine catalana, Rabinul Ramban sau Nahmanide, unul dintre cei mai mari savanti spanioli din sec 13, cunoscut comentator al Bibliei ebraice si al Talmudului, Perez reprezinta culoarea selenara (alba), in vreme ce Zerah, culoarea solara (rosie) – ambele simbolizand cele doua forte dupa care este cladita lumea: puritatea si pacatul. Din dinastia lui Perez  s-a ridicat tribul lui David, daruindu-l lumii pe Isus Christos ca  sa spele pacatele omenesti.

In traditia romaneasca , snurul martisorului reprezinta vara si iarna, martisorul fiind cunoscut cu denumirea de “funia zilelor”. Parintii il prind copiilor la mana sau la gat, inainte de rasaritul soarelui, in ziua de 1 Martie, cu gandul sa fie protejati de soarele arzator. Nimeni nu spune daca ne pazeste si de parjolul dragostei, dar poate este un respiro dupa sarbatoarea lui Cupidon.

Bibliografie: Fragmente biblice din Traducere in Limba Romana (Holy Bible, New Romanian Translation)

Papesa Ioana - legenda medievala

In secolul 9, in plina perioada a Evului Mediu, Vaticanul ar fi fost condus vreme de doi ani de catre o femeie, cunoscuta sub numele de Papesa Ioana care ar fi fost mentionata in anale drept Papa Ioan al VIII-lea. Desi pare sa fie mai degraba o legenda catolica urbana, Martin de Oprava consemna in “Chronicon Pontificum et Imperatorul” ca aceasta a existat, descriind-o ca o femeie talentata si invatata, in vreme ce preotul dominican Jean de Mailly nota in “Chronica Universalis Mettensis” ca “unul dintre Papi nu este inclus in lista oficiala a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat in barbat si a reusit sa devina cardinal, apoi Papa. Intr-o zi, in timp ce se afla calare pe un cal, a nascut un copil. Imediat, potrivit legii romane, a fost legata de coada calului si tarata si ucisa cu pietre. In locul in care a fost ingropata scrie :”Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum” (O, Petru, condamna nasterea femeii Papa). Tot atunci a fost decis un post de 4 zile, numit “postul femeii Papa”. ” Unul dintre carturarii Vaticanului, Bartolomeo Platina, scria in lucrarea “Vitae Pontificum Platinae historici liber de vita Christi ac omnium pontificum qui hactenus diceti fuere et XX”  ca Papa Ioan al VIII-lea “s-a nascut la Mentz si a ajuns papa printr-o arta malefica; s-a deghizat in barbat, ea fiind femeie”. Dar aceasta mentiune apare ca o notificare de subsol, neacordandu-i-se un spatiu adecvat importantei titlului papal. Daca aceasta este o poveste sau nu, eu una nu stiu sa raspund, pentru ca sunt peste 500 de mentiuni cu privire la acest personaj care se contrazic in mod flagrant unele cu celelalte.

Papesa Ioana s-ar fi nascut in anul 818 intr-o familie de misionari englezi care traia in orasul Mainz, din Germania. Tatal ei era cleric si de la el a invatat predicile in limbile greaca, latina si engleza. Cand parintele a murit, ea s-ar si dus la manastirea de maici din Mosbach unde si-a continuat educatia religioasa. Alte surse mentioneaza faptul ca aceasta ar fi fost fiica unui preot de tara care isi teroriza familia prin acte de violenta. Ioana ar fi fost initiata in filozofie de catre invatatul grec Aeskulapius, invatand de la acesta limbile greaca si latina. La un anumit moment dat, tatal ar fi decis sa o marite, iar tanara a fost ajutata de catre mama ei sa fuga intr-o manastire din Fulda unde accesul fetelor era strict interzis. Ioana s-ar fi deghizat in barbat si si-ar fi dedicat timpul lecturarii manuscriselor din biblioteca. Intr-o zi, ea a fost pusa sa copieze “Epistolele Sf Pavel” si asa l-ar fi cunoscut pe Fromentin, un tanar calugar de care s-ar fi indragostit. Cei doi au decis sa fuga si sa se adaposteasca intr-o manastire de calugari benedictini unde el locuise o vreme. Ea si-a luat numele de Ioan Anglicus si a stat in aceeasi chilie cu iubitul ei. Dupa vreo doi ani, calugarii au descoperit minciuna, iar cei doi au fugit in pelerinaj prin Europa, cu gand sa ajunga in Tara Sfanta, incercand astfel sa se sustraga pedeapsei bisericesti. Doar ca planurile calugarului s-au schimbat, iar, la Atena, acesta a disparut in noapte si dus a fost. Ioana a decis sa isi continue singura drumul spre Roma unde, sub aceeasi falsa infatisare, a ocupat diferite posturi care i-au permis sa se intretina singura. La inceput s-ar fi angajat ca notar, iar mai apoi ca dascal, fiind recompensata de catre studenti, filozofi si cardinali cu nenumarate laude. Cunostintele ei erau din ce in ce mai vaste si in scurta vreme a devenit un medic apreciat al Papei Leon al IV-lea care, impresionat de bogata ei cultura, a numit-o secretar. Informatiile referitoare la persoana ei confirma faptul ca era o femeie frumoasa si cu o inteligenta iesita din comun.  Seriozitatea si inteligenta au ajutat-o sa se remarce si sa castige notorietate. Cardinali ii apreciau cunostintele teologice aprofundate si o indrageau pentru firea generoasa si buna, iar pana la ocuparea postului de cardinal a mai fost nevoie doar de timp. Cand Papa Leon al IV-lea a murit, aceasta a fost aleasa succesor si numita Papa Ioan al VIII-lea. Europa era zguduita de cutremure de pamant, in Brescia plouase cu sange vreme de 3 zile, iar Roma fusese invadata de roiuri de lacuste cu 6 aripi. Toti se temeau ca se apropia sfarsitul lumii, iar populatia Romei isi pusese toate sperantele in noul papa. Ioana si-a pastrat secretul fata de clerul papal, dar s-a dat de gol fata de valetul ei personal  care ii devenise amant. Din relatia celor doi a rezultat o sarcina. Intr-una din zile, dupa ce se implinisera 2 ani, 7 luni si 4 zile de pontificat, Ioana a pornit intr-o procesiune de la Basilica Sfantul Petru catre palatul rezidential din Lateran pe Via Sacra. Strazile erau pline de oamenii care o ovationau si nimic nu prevestea tragedia care avea sa urmeze. Cand  grupul papal a ajuns intre Colosseum si biserica Sfantul Clement, Papa s-a clatinat si s-a prabusit de pe cal direct pe pamant, sub privirile norodului incremenit de mirare. Intrase in travaliu si in cateva momente a dat nastere unui nou-nascut, dezvaluindu-si astfel sexul. 

Se zice ca valuri de manie au zguduit Roma, iar multimea furioasa, simtindu-se tradata, ar fi omorat-o atat pe ea cat si pe copil cu pietre, dupa care i-a legat de cozile cailor si i-au tarat pe caldaram pana dincolo de portile orasului. Dupa uciderea ei, vreme de o luna Roma n-ar fi avut papa, dupa care cardinalii l-au ales pe Benedict al III-lea si, ca sa acopere rusinea, au stabilit ca data a numirii lui anul 855, anul in care Ioana fusese aleasa in fruntea Vaticanului, iar 15 ani mai tarziu, cand un alt papa a fost ales, acesta a primit numele tot de Papa Ioan al VIII-lea. Se zice ca intre Colosseum si biserica Sf Clement ar fi fost ridicata statuia unei femei care tinea in brate un copil, chiar in locul in care se oprise procesiunea si Ioana ar fi nascut o fetita, iar statuia ar fi fost aruncata in Tibru de catre Papa Sixtus V. Toate procesiunile ulterioare au ocolit acest loc, tocmai pentru ca le amintea de rusinea pe care o suportase Vaticanul. Mai exista o versiune a legendei care afirma faptul ca Ioana ar fi fost intemnitata dupa ce ar fi dat nastere unui fiu care a ajuns cardinal de Ostia si care ar fi dispus ingroparea ramasitelor lumesti ale mamei in catedrala San Pietro. Alti istorici sustin ca in Catedrala din Siena s-ar fi aflat printre busturile papale si unul denumit “Papa Ioan al VIII-lea, femeia din Anglia” si ca ar fi fost inlaturat de catre Papa Clement al VIII-lea in urma protestelor din anul 1600, cu toate ca sunt voci care sustin ca tot el l-ar fi rebotezat cu numele de Papa Zacharias. Sa fie acestea dovezi suficiente pentru a demonstra existenta acestei femei papesa? Tot istoricii invoca existenta unui scaun realizat din marmura care era gaurit in sezut, Sella Stercoraria, care a fost gasit in basilica Sf Ioan din Lateren si ar fi fost folosit la ceremonia de investitura papala in care viitorul Papa era obligat sa se aseze, iar un vicar desemnat sa il caute de testicule, declarand: “Duoa habet et bene pendentes” (are doua si atarna cum trebuie). Doua astfel de scaune sunt expuse in muzeele Luvru din Paris si cel al Vaticanului. Scriitorii catolici contemporani neaga existenta Papesei Ioana, sustinand ca intre cele doua pontificate ale lui Leon al IV-lea si Benedict al III-lea a existat o perioada doar de doua saptamani in care scaunul papal nu a fost ocupat si in nici un caz una de 2 ani! Ca legenda Ioanei si-ar gasi explicatia in numarul mare de amante pe care Papa Ioan al VIII-lea le-ar fi avut, una dintre ele avand numele de Ioana si care a avut o mare influenta asupra batranului pontif, cunoscut in istorie sub porecla “papa cu multe amante”. Se zice ca acesta isi iubea atat de mult tanara amanta incat ii oferise autoritate sporita in treburile administrative ale Sfantului Scaun, iar cardinalii o poreclisera Papesa Ioana. Sa fie adevar sau minciuna? Mie mi se pare un subiect interesant pentru un roman sau pentru un scenariu de film. Motor, zic!

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Joan

Take Ionescu si ale sale iubiri cu nabadai

Unul dintre cele mai importante bulevarde din orasul meu poarta numele unui mare om politic, renumit avocat si reputat jurnalist care a fost prim-ministrul Romaniei intre anii 1921 si 1922. Datorita talentului oratoric i s-a spus “gura de aur” si istoricii spun despre el ca a fost omul care a scris istoria construindu-si o cariera politica stralucita pornind de la nimic: n-a fost un om bogat si n-a beneficiat de sustinerea politica a vreunui partid. Se intampla in perioada domniei Regelui Carol I care l-a considerat “omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”, cu toate ca diferentele de opinie ii situau mai degraba in tabere adverse. 

Numele lui a fost Take Ionescu si, desi toata lumea il stie din manualele de istorie, foarte putini ii cunosc viata. Tatal lui a fost negustor de cereale in Ploiesti, iar mama era ruda cu scriitorul Ion Heliade Radulescu, ctitorul culturii prepasoptiste romanesti si fondatorul Academiei Romane. Din mariajul celor doi s-au nascut 4 copii, Constantin, Toma, Victor si Dumitrache, caruia toti ii spuneau Take. Tatal, Ghita Ioan, si-a dorit sa le asigure un viitor stralucit copiilor: i-a dat la scoala in capitala, iar mai apoi pe 3 dintre ei i-a trimis la Paris sa isi desavarseasca studiile. Doar Victor, fire rebela, a fost trimis in Belgia unde a urmat Scoala Militara. Take a urmat Facultatea de Drept, iar dupa ce si-a obtinut titlul de doctor, s-a intors in Bucuresti. Inainte de asta, in 1879, viitorul politician a participat in calitate de spectator la un festival de amatori desfasurat la Aix les Bains. Acolo, pe scena, a urcat la un moment dat o eleva de pension care a interpretat cateva arii clasice la pian. Un tanar roman asezat in fundul salii o privea neincetat fara sa isi poata lua ochii de la ea. In pauza a alergat ca un nebun intr-o florarie de unde a cumparat cel mai frumos buchet de flori pe care i le-a asezat in brate dupa ce s-a prezentat. A invitat-o de cateva ori la plimbare, dar de fiecare data tanara a venit insotita de mama ei. Aceasta fusese impresionata de tanarul galant, frumos, cult si elegant, motiv pentru care mama si-a luat odrasla si a disparut cu ea cu tot. Un an mai tarziu, cei doi s-au intalnit intamplator la Paris, iar vreme de o luna de zile, Take a stat lipit de usa hotelului in care familia Richards avea rezervat un apartament. Elisabeth (Bessie) Richards avea 18 ani si era o tanara foarte frumoasa cu parul blond si bogat, ochi mari si albastri, cu o silueta subtire pusa pe seama stapanirii artei echitatiei. Cei doi au corespondat pana cand tanarul in varsta de 23 de ani si-a luat examenul de doctorat, dupa care le-a scris viitorilor socri o scrisoare cerandu-le mana fiicei lor. Bessie provenea dintr-o familie onorabila si era bine educata, dar nu avea avere mare, motiv pentru care parintii lui Take Ionescu n-au agreat ideea unei posibile casatorii, amenintandu-l cu dezmostenirea. Tatal lui pusese la cale un posibil mariaj cu o fata de boier care venea la pachet cu o dota impresionanta si care avea sa ii deschida usile catre aristocratia bucuresteana. Dar Take n-a avut ochi decat pentru frumoasa englezoaica. 

Cei doi s-au casatorit in Anglia in  noiembrie 1881, iar tatal lui a venit de urgenta in tara “Perfidului Albion” decis sa strice planurile de nunta, dar, nevorbind nicio limba straina, a facut cale intoarsa la Bucuresti spumegand si mai tare de furie. Bessie, indragostita pana peste urechi, a acceptat sa se mute la Bucuresti si sa sa converteasca la ortodoxism. Pe parcursul celor 37 de ani de casatorie, ea a ramas o prezenta discreta in umbra sotului ei, ocupandu-se de asociatii de binefacere. Aceasta iubea animalele, dedicandu-si intreaga energie  protejarii lor. A trait vreme de 33 de ani in Romania si a sustinut cu convingere ca “Sinaia este cel mai frumos loc de pe pamant”. A murit in 1918, la varsta de 60 de ani, intr-un stupid accident de calarie in Hide Park, dupa ce a cunoscut gustul amar al tradarii conjugale. Cu doi ani inainte de deces, politicianul se indragostise ca un nebun de o alta femeie, Adna Cordescu. 

Dupa decesul sotiei, Take Ionescu si-a refacut viata alaturi de Adina, nascuta Olmazu, o femeie mai tanara cu 33 de ani, care provenea din dintr-o familie de boieri din Buzau. Se cunoscusera in iarna anului 1916 cand inca Bessie traia, iar Take si-a pus in joc intreaga cariera politica atunci cand s-a indragostit de Adina. Tanara doamna, extrem de maritata la vremea aceea cu Dimitrie Cordescu, se afla impreuna cu familia la Odessa. Sotul ei, Dimitrie Cordescu, provenea dintr-o familie instarita si era un barbat frumos, mai mare decat ea cu 10 ani. Impreuna au avut un copil care a murit la varsta de 2 ani, iar , dupa deces, intre cei doi s-a cascat o prapastie. Atunci Adina l-a cunoscut pe Take Ionescu langa care a gasit alinare, iar intre cei doi s-a nascut o mare pasiune. Dar el locuia cu Bessie la Bucuresti in vreme ce Adina se refugiase la bai in Odessa, iar sotul ei era pe front.  Distanta se transformase intr-o rana supurenta si fiecare tanjea de dorul celuilalt. Acesta a fost momentul in care politicianul a pariat pe-amor, lasand de-o parte, familie, cariera politica si statut social. 

Take a pretins ca avea planificate discutii diplomatice cu oficialii rusi, motiv pentru care era obligat sa se deplaseze in Rusia. Romania se afla intr-o perioada delicata, deoarece Europa era in Primul Razboi Mondial. Adevarul era altul: mergea sa o intalneasca pe femeia pe care o iubea cu disperare si fara de care nu mai dorea sa traiasca. Un an mai tarziu, cand s-a pus problema unei interventii militare a armatei romane in zona Odessei, politicianul, temandu-se sa nu ii puna viata in pericol, s-a opus vehement, cu toate ca bolsevicii faceau ravagii in Moldova. Dupa terminarea razboiului, cei doi s-au casatorit la Paris in anul 1918, iar cuvintele pe care acesta i le-a scris au intrat in istorie: “Te iubesc, copilul meu drag, intr-un fel atat de absolut, de complet. Te iubesc ca femeie, ca sotie, ca tovarasa, asa cum te-as iubi ca mama, daca ne va fi dat”. Dar nu le-a fost! Casatoria lor a durat doar 4 ani, politicianul murind la varsta de 63 de ani intr-un spital din Roma in anul 1922. Dupa 7 ani de la moartea ilustrului politician, Adina avea sa se mai casatoreasca o data cu principele polonez, Jean Korybut Woroniecki si sa treaca si ea in lumea celor drepti in 1975, la varta de 84 de ani. Da, aceasta este viata unui politician, o viata de vedeta! Si asta numesc eu dragoste cu nabadai!


Bibliografie:
Romulus Seisanu - Take Ionescu - Viata si opera sa;
Enciclopedia Britanica, vol 8.

Dear Rose

Parfumuri de nisa, parfumuri facute cu pasiune din pasiune de catre doua femei, mama – Chantal Roos si fiica – Alexandra Roos. Chantal, atrasa olfactiv de esenta frumusetii si a vietii, bifeaza de 40 de ani succes dupa succes in industria parfumurilor alaturi de Yves Saint-Laurent (cu care a creat Opium, Kouros, Paris si Jazz), Issey Miyake si Jean –Paul Gauttier. 

Alexandra, rezonand in note muzicale cu frumosul, a lansat deja patru albume de cantece frantuzesti interpretate in stil contemporan. Doua vieti, doua generatii care se armonizeaza frumos in doua arte diferite, folosindu-se fiecare de talentul cu care a inzestrat-o Dumnezeu, pana in momentul in care  decid sa lucreze si sa creeze impreuna folosindu-si harurile intr-un efort comun: mama regasindu-se in bucuriile si-in preocuparile comune, in vreme ce fiica, redescoperindu-si libertatea in nelinisti. 

Din dorinta de a celebra femeia s-a nascut un brand - Dear Rose, simbolul identificarii femeii cu parfumul ei. 

Impreuna au lansat doua colectii: “Perfume Voices” formata din 5 parfumuri si “Song”, alcatuita din alte doua.

Prima colectie pleaca de la imaginea femeii sarmante, in dorinta neobosita de a se redescoperi, in fiecare zi, indiferent de moment, loc sau anotimp. Fiecare parfum surprinde o emotie descrisa atat de frumos in prezentarea fiecaruia, in limba engleza, prezentare pe care mi-am permis sa v-o prezint si eu intr-o traducere aproximativa:

1. La favorite – “At the close of a grey day, I fall into slumber, and dream of Sheherazade at a bar in a grandhotel, where a spiceseller tells of journeys, precious wood and heady essences…” (la finalul unei zile innorate, am atipit si am visat Sheherezade in barul din Grand Hotel unde un vanzator de condimente povestea despre calatorii, lemn pretios si imbatatoare esente) - combina in evantai aromele de piper roz cu sofran, oud si patchouli.
   
2. Sympathy for the Sun – “My footprint in sand erased by a wave…my eyes get lost in the dark blue sea…Bare feet in the warm wind, under the burning sun…I await you…come…find me…” ( Urma piciorului meu in nisip e stearsa de val.. ochii mei se pierd in apa albastra a marii…Picioarele goale in adierea calda a soarelui arzator…te astept…vino…gaseste-ma…) - un amestec reusit de hesperide, iasomie, bujori si un strop de sare.
   
3. Bloody Rose – “Freedom…I dare and decide those I love… I decide and I love you..And if you love me protect yourself…” ( Libertate…Indraznesc si decid pe cine iubesc… Decid si te iubesc… Si, daca ma iubesti si tu, ai grija de tine…) – o hora de esente de ylang-ylang, patchouli, flori de portocal si tamaie.
   
4. I Love My Man – “Red…in love with a love in love forever…I sing out loud…Roses are red, my love…Roses are red” (Rosu…indragostita de dragoste pentru totdeauna…cant cu voce tare…trandafirii sunt rosii, dragostea mea…Trandafirii sunt rosii) – intr-o imbratisare de arome de trandafiri bulgaresti, boabe de tonka, santal si scortisoara.
   
5. A Capella – “ The days rises, the light of the sun that wakens me and in a great white bad, slowly, I spread my wings and raise my hand to you, to the new day that calls” (se ivesc zorii, lumina soarelui care ma trezeste si, in patul meu imens si alb, imi desfac incet aripile si-mi intind maina catre tine, catre noua zi care ma cheama) – o combinatie de esente din boboci de trandafiri, lemn alb si iedera verde.
   

Preturile fiecarui flacon sunt la aproximativ 100 - 120 euro si pot fi comandate online de pe site-ul lor.

Daca schimbam colectia si vorbim despre “Song”, prezentarea isi pierde din lirism, dar devine mult mai clara in tuse:

1. Song for a Queen: „Beautiful, majestic...she radiates...walks forward and steals the limelight...“ (Frumoasa, majestuoasa…radiaza..inainteaza si capteaza lumina reflectoarelor…) – este un parfum oriental floral realizat din esente de bergamota si iasomie, combinate cu heliotrop, flori de portocal, vanilie, benzoin, lemn de cashmir si mosc.
   
2. White Song – “In the heart of the sleepless night, under the white light of a magical and hypnotic  full moon, she escapes. Queen of the night…delicate and captivating…” (in miezul unei nopti albe cu luna plina, magica si hipnotica, evadeaza. Regina noptii…delicata si captivanta…” – un parfum floral condimentat, realizat din ambra alba si flori de ghimbir si migdale.

Fiecare dintre cele doua parfumuri costa 185 de euro.

Parfumul acesta poate spune o poveste care poate fi a ta. Dear Rose...

Istoria caruselului

Cine nu stie sa guste o ironie, va trebui sa suporte zorii unei regasiri intr-o realitate in care curcubeele se pot sparge in bucati. Mi-amintesc o vara, n-as putea spune cu exactitate care, cand in orasul tineretii mele, prafuit de vantul care isi asternea colbul dincolo de zari si amintiri, in oras a venit balciul. S-au ridicat corturi, caravanele au fost aranjate in semicerc, iar in centrul lor s-a montat caruselul. Ne stransesem ca la circ, mirati si bucurosi, sa vedem cu ochii nostri cum se montau caluseii din ghips pe platforma rotativa si cum panourile colorate cu scene din povesti grotesti imbracau scheletul metalic. Caluti in perechi si calesti diforme erau aranjate in salba si prevesteau mii se povesti. Zeci de beculete stridente si ametitoare erau insirate pe corpul central al platformei si o muzica ragusita se imprastia difuz pe locul in care cu o saptamana inainte erau stivuite lazile cu legume. Piata era plina de toata sleahta de gura-casca formata deopotriva din copii si adulti, barbati si femei, tineri si batrani. Cand se lasase seara, platoul gemea de lume. Tarabe cu tragere la tinta, clowni care vindeau baloane, baloti de vata colorata pe bat si inghetate colorate marcau un teritoriu luat cu asalt de catre sute de copii- caruselul. Mi-aduc aminte ca-mi placea sa ma uit la platforma colorata care se rotea in jurul axei sale, cu toate acele figurine grotesti de cai, pisici, caini si iepurasi asezate pe margine care glisau de-a lungul unei tijei verticale ce tinea loc de capastru si care oferea senzatia de galop sau de miscare inainte si-napoi. Erau chiote de bucurie si mii de manute fluturau in aer la multimea de parinti asezata roata care radea cu gura pana la urechi.

Au trecut ani pana sa aflu ca istoria caruselului are o vechime de peste 1500 de ani si primul carusel a fost conceput in Imperiul Bizantin, construit in jurul unui stalp de care erau legate cu sfori animale adevarate care se miscau in cerc. Pe spatele lor erau fixate cosuri  in care erau asezati copiii. Ciudata constructie apare pe o gravura bizantina care dateaza de la 500 AD. La sfarsitul secolului 16, spactacolele cu turniruri considerate prea violente au fost inlocuite cu prezenta caruselului in pietele publice din marile orase.  

In Franta el a fost popularizat de catre Henry al IV-lea, iar primul carusel a fost inregistrat pentru prima data in anul 1605. O data cu Revolutia Industriala, animalele adevarate au fost inlocuite cu cele sculptate in lemn.  Primul carusel cu figurine a fost fabricat in Europa in jurul anului 1860, iar in America, 10 ani mai tarziu. Cel mai vechi carusel european aflat inca in functiune se afla la Praga, in Parcul Letna. Primul carusel pe pamant american a fost construit in 1876 de catre un tamplar danez, Charles ID Looff. Caruselul cu sistem metalic, actionat de un motor cu aburi, dateaza din 1895, ale carui sculpturi au apartinut artistului flamand De Vos. Parintele spiritual al parcului de distractii a fost Anton Pieck al carui nume este si el legat de un carusel care a fost pus in miscare de un motor pe baza de aburi. La inceputul secolului 20, industria parcurilor de distractii a cunoscut o explozie atat in Europa, cat mai cu seama in America. Multi sculptori emigranti s-au inspirat din traditiile tarilor din care proveneau si au lansat noi creatii, transformand istoria caruselelor intr-o afacere de succes. Ele erau tot mai frumos realizate, unele avand chiar etaje,  si se miscau din ce in ce mai repede. Rusia a ales sa ia atitudine impotriva capitalismului exploziv si a inlocuit animalele cu reprezentari florale.

Cuvantul carusel este derivat din cuvintele “carosello” din italiana si spaniola, ambele insemnand “mic razboi”, folosite pentru descrierea unui joc in care cruciatii italieni si spanioli din secolul 12 se luau la intrecere cu calaretii arabi. Ei foloseau bile de lut umplute cu apa parfumata pe care le aruncau in rivalii lor. Perdantii competitiei erai cei care miroseau a parfum, fiind astfel recunoscuti de toti cei care participau la aceste competitii. Cruciatii au introdus acest joc in Europa unde s-a raspandit in secolul 15. Francezii au numit jocul carusel, transformandu-l intr-un eveniment grandios de spectacol de echitatie publica. Un punct culminant al caruselului era turneul “ring-spearing” in care calaretii foloseau lanci cu care strapungeau mici inele de alama suspendate la marginile exterioare, in vreme ce se deplasau in galop, fiind obligati sa isi mentina echilibrul stabil pe crupa cailor. Acest exercitiu “grab the brass ring” presupunea experienta si practica avansata: o manuire sigura a lancei , stapanirea exercitiilor de echitatie si un ochi extrem de vigilent. Deoarece la aceste competitii participau doar barbatii, mesterii locali au inventat niste masinarii cu figurine care se miscau inainte si inapoi pe care se urcau femeile si copiii. Acest dispozitiv a luat numele de carusel si a devenit o forma de concurs la curtile regale europene. Desi sporadic folosit in anii 1700, la inceputul anului 1800 acesta a devenit un mijloc de distractie des intalnit pe cele doua continente: Europa si America, inregistrand mai multe inovatii prin introducerea a cat mai multor figurine animaliere. Mecanismul era pus in miscare prin manivela si a suferit multiple imbunatatiri de-a lungul timpului. Figurinele au cunoscut nu doar balansul in fata si in spate, ci si cel de urcare si coborare pe platforma rotativa. Traditia strapungerii inelului cu lancea a fost incluit cu prinderea inelului cu mana.

Caruselul a avut diverse denumiri in intreaga lume: torneos in Italia, karussels in Germania, caroussels in Franta, the galloper in Anglia, sau Merry-go-rounds in America. In 1870, inginerul-constructor, Frederick Savage din Anglia, a imbunatatit caruselul incorporandu-i motorul cu abur si sporindu-i astfel viteza de miscare in jurul axei sale.

Dupa cativa ani, englezul Robert Tidman a proiectat un dispozitiv care simula miscarea in galop a cailor. Pana la cercurile concentrice de caluti a caror miscare era ghidata pe sunetele scoase de diferite instrumente a fost doar un pas. Tot atunci au aparut panourile decorative care dadeau acel aspect grandios intregii masinarii prin ascunderea mecanismelor care o puneau in functiune. Setul de tobe sau clopote au fost inlocuite cu un acompaniament muzical. Pana in 1900, aceasta industrie s-a dezvoltat in permanenta si s-a regasit in cresterea numarului de parcuri de distractii pe ambele continente in locuri publice, targuri, in parcurile din orasele mari sau statiunile de pe litoral. Acolo unde era instalat caruselul, locul era animat de multimile dornice de distractie. Fie ca se urcau pe caluti, fie ca ascultau muzica, aparatul in sine strangea poporul, indiferent de varsta sau statut social. Germania a fost prima tara in care caruselul a devenit o afacere in sine. In 1830, Michael Dentzel a fost cel care a initiat afacerea, iar Fritz Bothmann a adus-o la stadiul de business in 1830. Masinariile lui au devenit atat de populare incat , in urmatoarele 3 decenii, alti 15 oameni au comandat complicatul mecanism dezvoltandu-si propriile lor afaceri. Englezii au decorat animalele intr-o maniera mult mai elaborata pe crupa carora puteau urca mai multi calareti.

Ei au adaugat si alte animale precum vaci, porci, caini, iepuri, elefanti sau girafe, sporind astfel interesul publicului pentru carusel. In America, emigrantul german Gustav A. Dentzel a construit o serie de carusele, iar masinariile lui au fost primite cu entuziasm de catre publicul american. El si-a luat titulatura de constructor de carusele, devenind un nume de referinta in acest domeniu pe continentul american. El si-a ridicat propriul carusel pe Smith’s Island, o statiune foarte populara, unde a cunoscut un succes atat de mare incat si-a extins afacerea in Atlantic City, New Jersey si Richmond Virginia, dar nu a putut satisface cererea tot mai mare a publicului dornic de distractii.  

Un alt emigrant danez, dulgher de meserie, Charles ID Looff, si-a construit propriul carusel in New York in 1876. Fiecare dintre ei si-a dezvoltat un stil propriu de sculptura si a influentat evolutia caruselului american. Sculpturile lui Denzel erau elegante si expresive care ascundeau diverse capcane, in vreme ce Looff se concentra pe ornamente extrem de elaborate si atractive. 

Prin 1882 au aparut caruselele portabile, construite special pentru a putea fi deplasate in functie de spectacolele planificate in diferite orase de pe continent. Allan Herschell si James Armitage au inlocuit polul central cu bratele radiante. In 1912, Solomon Stein si Harry Goldstein au montat gondole, calesti si animale salbatice si domestice pe care le-au intercalat intre mulajele de cai. 

Incepand cu 1930, caruselul a intrat in epoca sa de aur, deoarece erau montate inclusiv pe platforme sau vagonete trase de cai si plimbate pe strazile oraselor. Desi cei mai multi americani erau convinsi ca minunatele masinarii erau aduse de pe batranul continent, foarte putine dintre ele traversasera oceanul deoarece costurile de transport erau uriase, cu toate ca au existat oportunitati de export. Multi producatori americani n-au ezitat sa spuna ca masinariile erau aduse din Europa doar pentru a valorifica aceste experiente exotice la maximum. 

In a doua jumatate a secolului 20, caruselele americane au luat drumul oraselor mexicane fiind prezente la targurile si carnavalurile traditionale. Aceste incursiuni au influentat cioplitorii care au adaptat caruselul la stilul mexican, moment in care au aparut primele figurine turnate in matrite dupa creatiile originale. Problemele cauzate de criza financiara din anii 1930, iar mai apoi de cele doua Razboaie Mondiale au provocat schimbari importante in industria caruselului, sculpturile elaborate din lemn fiind inlocuite cu figurinele din aluminiu, iar mai apoi cu cele din fibra de sticla.

Revenind in realitatea zilelor noastre, cred ca Franta inca pastreaza nostalgia timpurilor de odinioara din industria caruselelor. Dincolo de frumusetea mecanismului in sine, acestea transmit o stare, o bucurie cuminte si o emotie simpla, scutita de intromisiunea unei vieti trepidante si stresante. 

Sa fie vorba despre starea pe care ti-o transmite romantismul unui oras in care indragostitii isi scriu propriile povesti sau despre un spatiu atemporal incarcat de istorie, frumusete si candoare? Poate de vina este faptul ca inca nu am vazut cel mai mare carusel din lume, aflat la Copenhaga, in Gradinile Tivoli? Uneori e bine sa nu detii chiar toate raspunsurile la intrebarile pe care ti le pui.

Pana una-alta, nu uitati: viata seamana al naibii de tare cu un carusel. Ne permitem sa ne lasam furati de mulaje si culori in vreme ce coboram cu picioarele pe pamant ametiti de bucurii. Dupa colt pandesc realitati. 

Bibliografie: 
"A History of the Carousel" courtesy of IAAPA (International Association of Amusement Parks and Attractions);
"Art of the Carousel" - Charlotte Dinger

Wish You Were Here

Imaginati-va o salba de peste 7000 de insule inconjurate cu plaje cu nisip alb si fin si scaldate de valuri limpezi de culoarea turcoazului. Aceste tinuturi de vis sunt luate cu asalt de catre mii de indragostiti care vin sa faca baie de soare sau sa se avante in apele calme si calde in partide de surfing sau scufundari. Cum te uiti roata, peisaje de o frumusete incredibila ti se desfasoara pana dincolo de orizont. 

Acest sirag de insule de o frumusete aproape ireala l-a inspirat de Tommy Hilfiger sa lanseze noua sa campanie publicitara pentru sezonul de primavara din acest an denumita “Wish You Were Here”. 

Inspirata de o vacanta in Caraibe, campania este o declaratie de dragoste intr-o abordare cu totul noua, gandita intr-o maniera vesela si jucausa, celebrand un stil de viata luxuriant. Filmarile au fost facute pe insula Mustique unde o echipa formata din tineri frumosi au dat viata acestui nou concept de promovare al brandului. 

Mustique este o insulita privata care face parte din grupul de insule Grenadine si este situata in Grenadine Parish. Aceasta mica oaza de verdeata este populata de numerosi starci si broaste testoase. Aici au fost construite aproximativ 100 de vile private, multe dintre ele fiind inchiriate pentru turism. Istoria consemneaza faptul ca in 1958, insulita ar fi fost cumparata de catre cel de-al treilea baron Glenconner, Colin Trent, moment in care a inceput si dezvoltarea ei economica. Doi ani mai tarziu, Principesa Margareta, sora Reginei Elisabeta a II-a, a primit ca dar de nunta 40.000mp de teren aici unde si-a ridicat o resedinta, Les Jolies Eaux. Istoria locului a fost un plus pentru cel care a gandit intreaga campanie a brandului.

Cadrele se succed intr-un ritm alert, iar tineretea este surprinsa in cele mai firesti ipostaze, de la cupluri care se alinta in umbra frunzelor de palmieri pana la grupul de prieteni care se balacesc in apele incredibil de albastre. 

Tonurile de alb, rosu si albastru se combina cu imprimeurile florale inspirate parca din peisajul local.  “In acest sezon am canalizat inspiratia <island life> inspre campania noastra colorata si cool ce poarta accente eclectice. Am imbinat influente nautice si tropicale cu paletele de culori decolorate si accente sport, este vorba despre o vacanta relaxanta la plaja, cu abordari glamour” spunea Tommy Hilfiger. 

Campania a fost gandita de catre Karl Templer, pusa in practica de catre Trey Laird de la Laird & Partners si surprinse pe pelicula de catre talentatul fotograf Craig McDean. 

Filmarile au avand-o in prim plan de frumoasa Behati Prinsloo care este pentru al treilea an consecutiv imaginea brandului. Personajele sic promoveaza stilul casual care se combina perfect cu cel sportiv.

Citind materialul de promovare al acestei campanii nu am putut sa nu ma intreb daca numele nu a fost inspirat de catre albumul “Wish You Were Here” al formatiei Pink Floyd, album care s-a dorit a fi un omagiu lui Syd Barrtett, membrul fondator, si care a fost considerat cel mai bun album al trupei, unul dintre “cele 500 mai bune albume  din toate timpurile”.

Pentru cei interesati, aveti mai jos si videoclipul campaniei.

Imaginile si videoclipul sunt luate de pe internet.