Un weekend intr-o tara altfel decat Romania - prima zi- Sibiu, Cetatea Rupea si Viscri

Citeam candva intr-o carte de management ca pana la 40 de ani, tinerii isi concentreaza eforturile pe construirea unei cariere si obtinerea de salarii mari, pana la 50 de ani oamenii se straduiesc sa mentina un echilibru intre cariera si familie, iar dupa 50 de ani, familia primeaza in locul oricarei activitati profesionale. Probabil la noi nu functioneaza regula, cel putin in sfere inalte, pentru ca se fura in draci, iar actiunea in sine se perfectioneaza prin ani de uzanta pana devine o arta, iar cand crezi ca averea acumulata in scopuri ilicite ar trebui sa fie suficienta, greii transmit “secretele meseriei” tinerei generatii care, deseori, se dovedeste mai rapace decat predecesorii ei. O sa va-ntrebati ce-are a face turismul cu politica? O, are!!! In acest weekend am sarbatorit ziua sotului meu si, ca in fiecare an, ne-am urcat in masina si-am plecat in lume, dornici sa ne construim alte amintiri comune. 

Ne-am urcat in masina si-am plecat pe autostrada construita de la Timisoara la Sibiu in timpul guvernarii Boc si inaugurata cu o nesimtire fara de margini de catre guvernarea ponta! Impecabila, chiar daca are inca mici portiuni care o segmenteaza: una intre Timisoara si Lugoj pe-o distanta de vreo 20 de km si alta dupa Deva pana la Dumbrava. 

Am plecat de dimineata pe la 7, sa prindem putina racoare si sa facem cate o escala prima data in Sibiu, apoi la Viscri, comuna atat de promovata in ultima perioada de cand Printul Charles al Marii Britanii si-a cumparat acolo o casa de vacanta. Drumul a fost o placere, masina dansa pe sosea, iar noi eram bucurosi caci se prevedea un weekend minunat. Nu mai fusesem in aceste parti de foarte multi ani, caci, pentru noi, cei din vest, e mai simplu sa o iei pe autostrada si sa pleci in occident, decat sa intorci masina si sa mergi prin hartoapele din Romania. 

Ne uitam in stanga, ne uitam in dreapta si ne minunam de soselele aproape fara cusur si de peisajele minunate care ni se desfasurau de-o parte si de alta a masinii. 

E  drept ca uneori aveau unii grija sa ne aminteasca faptul ca, totusi, desi zburdam pe autostrada, pe drumurile nationale eram totusi in Romania!

Tara asta are un farmec aparte. Este un exemplu de viata care isi arata faloasa transhumanta, care inca se mandreste, poate chiar fara sa stie, cu muncile ei specifice si, voit sau nu, uneori chiar ii iese. In multe feluri. 

Nu stiu cand am ajuns la Sibiu. Dezamagiti de prestatia presedintelui  de pana acum, eram oarecum neincrezatori in miracolele pe care acesta le infaptuise in orasul caruia ii fusese primar. Dar, surpriza, am descoperit un centru superb renovat si intretinut, o curatenie nemteasca riguroasa, un bun gust in reamenajarea locurilor de recreere si o frumusete aproape greu de imaginat in Romania actuala. 

Zidurile cetatii, 

Piata Mare si 

Piata Mica din Sibiu au fost locuri care ne-au impresionat si ne-am gandit cu parere de rau ca Timisoara noastra nu va arata prea curand in aceasta maniera, ca omul sfinteste locul si primarul da totusi masura faptelor sale in orasul pe care il administreaza. Orasul era plin de turisti straini, ca in orice alta tara occidentala!

De-acolo am pornit spre Viscri, celebra comuna pe care Printul Marii Britanii a promovat-o in ultimii ani starnind curiozitatea romanilor si strainilor deopotriva. De dimineata ma trezisem la ora 4, nerabdatoare sa plec la drum, si nu gasisem altceva de facut decat sa caut alte locuri demne de vazut si promovat in apropierea Sighisoarei, locul pe care ne propusesem sa il vizitam si unde ne doream de cativa ani sa ajungem. La 44 de km de Sighisoara aparea comuna Viscri, mai aproape de orasul medieval decat de capitala judetului Brasov. Nu stiu ce l-a determinat pe al meu ca, la iesirea din Sibiu, sa seteze GPS-ul pe Viscri si sa nu lase Sighisoara! 

Cert este ca, desi setat sa ne duca pe drumurile nationale si autostrazi pe distantele cele mai scurte, acesta a ales un drum rural care o fi fost asfaltat in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial si conservat cu craterele de la obuze. Drumul serpuia prin muntii care dezvaluiau niste peisaje virgine de-o frumusete care iti taia respiratia. 

Din cand in cand dadeam peste vreun catun uitat de lume unde era o saracie lucie, iar oamenii fugeau la porti sa vada o masina cu doi fraieri rataciti in lume! 

Ne-am simtit ca si cand eram martieni aflati intr-o farfurie care, in loc sa zboare, mergea in galop din groapa in groapa! Unii se opreau din lucru si isi puneau mana streasina la ochi sa vada minunea care involbura praful de pe drumul pe care nu treceau decat carute: unele carand un porc, alta plina cu fanul proaspat cosit. Tot drumul m-am rugat sa nu se strice directia la masina! Eu am vrut la Viscri si-am primit! Dupa vreo 60 si ceva de km de mers in slalom printre gropi, urcand si coborand dealuri si munti, a dat Dumnezeu si am ajund la o sosea nationala! A fost sarbatoare in masina! 

In fata noastra, sus pe dealul Cohalmului, o superba cetate ne facea cu mana! Aceasta se afla pe drumul dintre Brasov si Sighisoara, pe DN 13, la 70 de km de Brasov. Atestata in 1324 sub numele de Kuholm, a servit ca refugiu pentru sasii rasculati impotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei. Ea a avut un dublu rol: administrativ, de scaun sasesc, si de aparare. Cetatea Rupea, frumos restaurata, cocotata la inaltime, construita si extinsa de-a lungul secolelor 14- 17 ca cetate si refugiu pentru populatia satelor invecinate, atragea zeci de masini si autocare care formau un veritabil alai de nunta. Evident ca ne-am dus  si noi, cuminti, in coloana, pana sus! Cetatea Rupei este una dintre cele mai vechi fortificatii din judetul Brasov care, ajunsa ruina in perioada comunista, a fost renovata din fonduri europene si transformata intr-un veritabil punct de interes turistic. Cetatea are forma unei cochilii de melc si nu poate fi descoperita decat la pas. Curtinele formeaza 4 incinte, intarite cu turnuri poligonale, unde accesul in cetate se face prin portile interioare care compartimenteaza constructia fortificata. 

Cetatea de sus, cu o suprafata de 1500 mp, dateaza din perioada prefeudala, careia i s-au adus apoi alte cladiri precum Turnul Portii care avea rol de aparare, prevazut cu guri de scurgere a pacurii, Turnul Slaninii unde erau depozitate proviziile de hrana, Turnul Slujitorilor unde erau cazati strajerii care pazeau cetatea, Turnul Ungrei, Turnul Scribilor si Turnul Cercetasilor, cel mai inalt si mai puternic turn de unde se deschide o panorama superba celor care urca cele 3 niveluri pana in varf. Intrarea in cetate se face printr-un culoar ingust, amplasat sub Turnul Pulberariei. Cele mai renumite incaperi sunt: Camera judelui regal Camera judelui scaunal Camera de sus, Camera scaunala, Camera preotului si magazia cu pulbere. Cetatea de mijloc a fost construita 2 secole mai tarziu si extrinsa pe perioada altor doua. Cladirile de interes sunt: Turnul Pentagonal care serveste ca poarta de acces in cetatea de mijloc, Turnul cu Gratii si Capela. Tot aici se afla si fantana forata la 59 de metri adancime functionala si astazi.  Cetatea de jos a fost ridicata in sec 18 si finalizata la inceputul sec 19. Printre cladirile importante se numara: locuinta paznicului cetatii si magazia militara. Astazi, dupa 3 ani de restaurare, cetatea atrage ca un magnet turisti din tara si strainatate. 

Soseaua noua care leaga drumul national de parcarea cu 110 locuri pentru masini mici si alte zeci pentru autocare, frumos amenajata pe platoul de la intrarea in cetate, este in permanenta tranzitata de turisti. 

La intrare se afla un centru turistic si mici chioscuri cu alimente si bauturi racoritoare. In spatele centrului informational sunt amplasate toaletele extrem de moderne si curate, la fel ca cele occidentale din hotelurile de 4 stele. 

Cetatea poate fi vizitata intre 10.00 si 20.00, iar pretul unui bilet pentru adulti este de 10 ron si 5 ron pentru copii. Am inteles ca noaptea este iluminata si nu ai cum sa nu te opresti din drum si sa nu o admiri. Va spun eu, este imposibil sa faci asta si ziua! 

Dupa ce ne-am intors la drumul national, dupa o distanta scurta, un indicator de-a deviat tot pe un drum rural catre comuna Viscri. Al meu, mai in gluma, mai in serios, se intreba daca nu cumva drumul n-a fost renovat din dorinta Printului de a pastra atmosfera medievala inca de la sosea. La Viscri, alta dracie. 

Inainte de a intra in renumita localitate, un sat de tigani. Toti absolventi de management turistic, altfel nu-mi explic! 

Toate casele viu colorate ca pe insula Burano. 

Caii legati de pripoane erau lasati sa pasca langa drum. 

In sat, explozie de fuste colorate stranse roata pe santul drumului unde era veselie ca la nunta. Copiii alergau o cutie rotunda si ruginita din tabla prinsa de un bat rascolind praful care se ridica in slavi dupa trecerea in goana a alaiului de copii, unii imbracati, altii in pielea goala. Cei maricei stateau in grupuri si se jucau. Cam toti radeau cu gura pana la urechi si iti faceau cu mana, inclusiv babele stirbe. Astia nu aveau nimic in comun cu tiganii nostri cu “palate” imbracate in marmura si usi sculptate sau cu vilele cu turnulete invelite in tabla lucioasa de-ti spargeau retina. Atmosfera era de legenda, cea surprinsa in satrele de odinioara care dadeau parfum si culoare ulitelor tranzitate de carele pestrite si galagioase. Mi-au placut. 

Majoritatea turistilor care veneau la Viscri incercau o stare de curiozitate izvorata din mesajul Printului care descrie aceasta localitate drept una in care viata satului romanesc a ramas nealterata de orice influenta moderna si pe care l-a recomandat si inclus in lista celor 1000 de locuri din Europa care, dupa parerea sa, merita vizitate. 

De fapt, pentru romani nu satul in sine este surpriza, pentru ca insiruirea de case cu porti mari pana la cer este un lucru normal si des intalnit in aceasta zona a tarii. Dar curios este faptul ca Printul a ales tocmai aceasta localitate, a cumparat o casa normala, care nu are nimic spectaculos si ca datorita acestui fapt, la Viscri, pretul caselor a ajuns pana la 60.000 de euro! Casele sasesti si-au pastrat aspectul de acum 100 de ani, cu unele fatade pictate, altele proaspat varuite, cu porti de lemn simple sau sculptate. Localitatea a fost inclusa in patrimoniul UNESCO inca de acum 15 ani pentru ca imaginea sa pitoreasca sa nu fie alterata de modernizari ce i-ar putea altera aspectul. 

Satul ascunde insa o comoara si numele ei este Biserica Fortificata Viscri, care dateaza din secolul 13.  Gardul care o inconjoara si pomii fructiferi care o ascund roata nu te lasa nici macar sa ii banuiesti frumusetea. Turistul e obligat sa urce scarile de piatra, ramase stirbe pe alocuri de dale sau macinate de timp si ierni aspre, ca sa ajunga pana sus la intrarea in curte. Biserica nu este mare, insa a ramas oarecum agatata in timpuri stravechi: orga veche de 300 de ani construita de Johann Thois, 

altarul pictat, bancile sculptate din lemn si roase de carii sau tocite pe alocuri, o

cutie a milei pictata manual sunt cateva exemple.

Exista si niste reguli care se cer a fi inca respectate: femeile si copiii stau in zona centrala a salii, pe bancile de dimensiuni mai mici, in vreme ce barbatii iau loc pe bancile mai inalte care le flancheaza pe cele mici.

Biserica este inconjurata de ziduri de aparare dotate cu turnuri si bastioane in care inca exista gurile de tragere. In cel mai inalt dintre ele este organizat un muzeu in care sunt expuse haine traditionale zonei si obiecte casnice de la carucioare pentru copii pana la obiecte din ceramica si lemn: vase, lazi de zestre si pentru cereale, razboi de tesut, fuioare etc.

Treptele se urca intr-o bezna care aproape ca iti scoate ochii si reprezinta un veritabil act de curaj sa te incumeti. In afara de noi doi n-a mai urcat nimeni pe treptele inguste care scartaiau la fiecare pas. Jos, la intrare, trona mare un afis prin care turistii erau preveniti ca urcarea in turn se face pe raspunderea lor! De sus se deschidea privelistea roata. Intrarea costa 4 lei, iar programul de vizitare este zilnic intre orele 10.00 si 18.00. 

La final am tras un tur pe strazile satului si am admirat tarabele infiintate ad hoc in fata curtilor mari de lemn unde erau expuse sosete din lana naturala, manusi, caciuli, traiste, stergare cusute cu motive nationale, papuci din pasla si plovere tricotate. 

La acest proiect participa 125 de femei din sat, iar ceea ce nu se vinde direct de la taraba se exporta la Naumburg in Germania de unde sunt distribuite in toata tara. 

O data cu promovarea intensiva a acestui loc de catre Printul Charles, a inflorit si productia de gem si dulceata de Viscri, preparata din fructe de padure, care se exporta si se vinde in strainatate la preturi ametitoare pentru romani. Borcanul este invelit intr-o tesatura de argint, insotit de un saculet si o lingurita de argint si costa 365 de euro. 

Lansarea acestor produse eco a avut loc la Paris, iar reteta este pastrata ca pe ochii din cap. In sat, ca si la cetate, plin de turisti: englezi, americani, japonezi, polonezi, olandezi, austrieci, nemti. Cand ne-am urcat in masina, sotul meu, in stilul lui caracteristic, a dat verdictul: aici nu mai esti in Romania, esti deja in alta tara! Avea dreptate, aveam sa ne convingem si a doua zi, cand am luat la pas Sighisoara, dar si-n a treia, la Cetatea din Alba-Iulia. Dar despre astea povestim in zilele urmatoare. 

Fara sa vreau, in masina, in timp ce ne indreptam spre locul in care aveam sa dormim, mi-am amintit de “Hanul Ancutei”, romanul lui Mihail Sadoveanu, si povestea negustorului lipsan, Damian Cristisor, cel care venea cu marfa de la Lipsea si se oprea la han in drumul spre targul Iasilor. Negustorul plecase cu un an inainte la Lipsea, facuse afaceri cu muscalii din Tighina, apoi cu nemtii, pana a ajuns hat departe pana la Strassbourg si Paris. Ajuns in prag de seara la han, el le povestea drumetilor despre calatoria cu trenul, un fel de “caruta cu foc” care cara  “casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier (…) si umbla singura cu foc. Azi is aici si mane cine stie unde.”, despre casele cu etaj, un fel de “case una peste alta”, cu ulitele facute “dintr-o singura bucata de piatra”pe care se plimbau cucoane cu palarii si boieri cu ceasornic si toti beau bere, “un fel de lesie amara” si mancau multi cartofi cu carne fiarta de porc sau vita. Si cum ii deplangeau moldovenii ca habar n-aveau ei ce-i “pui la tigla”, “miel fript talhareste si tavalit prin mojdei” , “nici sarmale, nici bors, nici crap la protap” si n-or fi baut ei o butelca de vin bun si statut. Damian le povestea despre scoli in care invatau carte deopotriva baieti si fete si cum un morar s-a judecat “pentr-un petic de mosie” cu imparatul si sa vezi minune ca a si castigat, iar moldovenii isi faceau cruce si ziceau ca nemtii sunt “iritici” si ce bine ca obiceiul nu venise peste ei. Umbland pe drumuri neumblate si calatorind cu “caruta aceea cu foc”, n-a patit niciodata nimic, dar cum a trecut granita-n Moldova, vamesii i-au cerut “un dar de la “iriticii si ticalosii aceia de nemti”, iar pe drum a fost oprit de-un calaret “frumos si voinic” care l-a usurat de bani, apoi cum a fost oprit de supraveghetorul locului caruia, desi i-a prezentat scrisoarea semnata care mentiona ca nu are “voie a vatama acest negustor, ci a-l lasa a merge cu pace la locul sau”, acesta i-a cerut pe data spaga nemteasca din marfa ce o transporta. 

Cam atat de departe este Romania reala de locurile pe care le-am vizitat. Vremurile sunt altele ai zice, cand de fapt, nu e asa. Timisoara mea va fi legata de autostrazile din Europa in 11 iulie, autostrazi incepute pe vremea guvernarii Boc cu fonduri obtinute tot atunci, dar care va fi inaugurata de ponta! Vedeti? Diferentele persista si, daca nu ma credeti, cei din Moldova, Dobrogea si Regat, urcati-va-n masini si haideti la inaugurare. Sper sa ajungeti pana atunci. Stiu, sunt rea, trista si rea, dar asta este Romania. Din fericire, o parte din Transilvania si-a invatat lectia si s-a schimbat in bine. Schimbarile nu au ajuns si in Timisoara mea. Dar avem o scapare: autostrada care ne leaga de Europa. Nu mai au cum sa ne prosteasca, o stiu si ei, de la vot! Votul Transilvaniei si al Banatului ofera certitudinea schimbarii! Schimbarea este un fapt, in unele parti ajunge mai greu, ca de exemplu la mine in oras. Sper sa ajunga intr-un viitor apropiat si in Timisoara mea. Ne auzim maine. Vom povesti despre Sighisoara, un oras fascinant cu oameni minunati. Trei zile de drum, trei povesti despre locuri renovate si promovate de oameni cu suflete mari. 

Saptamana din povesti si superstitii

Intre raurile Eufrat si Tigru se intindea un teritoriu fertil cunoscut astazi drept “leaganul civilizatiei omenirii”, loc in care s-au dezvoltat primele societati alfabetizate de pe pamant. Oamenii i-au zis Mesopotamia, dar niciodata n-a existat o tara care sa poarte acest nume. Regii i-au scris istoria punand bazele regatelor care au dezvoltat culturi preistorice majore. Ur-Nammu,  regele sumerienilor, Sargon -  regele akkadienilor, Tiglath-Pileser - regele asirienilor si Hummurabi, regele babilonienilor, cel care a transformat statul cu acelasi nume intr-un mare imperiu. Aici au fost scrise primele coduri legislative ale lumii cunoscute sub denumirea de “Codul lui Hammurabi”, opera literara “Epopeea lui Ghilgames” si tot aici au fost construite Turnul Babel , Templul lui Marduk si Gradinile Suspendate ale Semiramidei. Viata in Babilon era bine randuita, caci oamenii deja aveau meserii din care castigau suficient cat sa isi intretina in prosperitate familia. Una dintre cele mai rentabile ocupatii era negustoria, iar obiceiul organizarii targurilor si iarmaroacelor isi trage originea din perioada de glorie a Imperiului Babilonian. La inceput, pietele erau organizate din 10 in 10 zile, numai ca oamenii greu le tineau socoteala. Si-apoi lumea dadea navala si din imprejurimi, motiv pentru care administratia a hotarat ca ziua de negustorie sa fie stabilita la fiecare a 7-a zi din luna. In acea zi nimeni nu muncea, iar piata era plina cu negustori si tarabele pline cu marfa, de precupete gurese si saltimbanci veniti sa distreze lumea si puhoiul de copii care impanzeau strazile. Evreii, dupa ce au vazut norodul strans la targ ca la balci, s-au gandit ca tot a 7-a zi sa fie decretata zi de sarbatoare, iar lumea sa se roage lui Dumnezeu. De-aici si pana la datul numelor diferite pentru toate cele 7 zile n-a mai fost decat un pas, dar la acest proces au participat atat egiptenii, cat si romanii, adoptand si ei saptamana cu 7 zile, ale caror denumiri au fost inspirate dupa numele planetelor: ziua Soarelui, ziua Lunii, ziua lui Marte, ziua lui Mercur, ziua lui Jupiter, ziua lui Venus si ziua lui Saturn. Romanii au numarat zilele din noapte in noapte si multe tari pastreaza aceasta regula si-acum. Luna calendaristica a fost impartita in grupuri de cate 7 zile pana la sfarsitul ei. Romanii nostri n-au fost multumiti de originea numelor zilelor saptamanii si si-au construit povesti in jurul lor, atribuindu-le deopotriva barbatilor si femeilor cu caractere diferite. Caci crezul lor este ca Dumnezeu in toata maretia sa ar fi decis ca prima zi din saptamana sa fie Duminica, urmata de Luni si Marti- doi barbati, Miercuri-femeie, Joi- barbat, Vineri si Sambata-femei, iar cele guvernate de femei sa devina zile de sarbatoare, in vreme cele patronate de barbati sa fie destinate muncii.

Luni, prima zi din saptamana, este ziua astrului selenar. Potrivit legendei, aceasta zi este reprezentata de un barbat bun si priceput care detine cheia portilor cerului carora de arata calea atunci cand sufletele ajung in lumea celor drepti. In calendarul nostru popular, sunt multe zile de luni cu rang de sarbatoare: Lunea Curata, Lunea Pastorilor si Spolocania. Legenda spune ca cei nascuti lunea nu-s tocmai frumosi, dar sunt norocosi si vor avea viata lunga si imbelsugata, fiind devotati casei si caminului, priceputi la tesut, cusut si brodat. Tot lor le este interzis negotul sau datul pe datorie, petitul, nuntirea si inmormantarea. Lunea nu se taie unghiile, nu se scoate gunoiul din casa si nu se da cu imprumut nimic.

Marti e ziua cu “trei ceasuri rele”, zi cu ghinion, in care nu e bine sa incepi nimic sau sa pleci la drum. Aceasta zi apartine celor care urmeaza sa se nasca si este simbolizata de un barbat rau care nu te-ajuta, ci te-ncurca. Se zice ca Dumnezeu ar fi urzit lumea si pamantul intr-o zi de marti. In calendar sunt multe zile de sarbatoare pline de interdictii, una mai inspaimantatoare decat alta: Martea Seaca, Martea Stramba, Martea Testelor, Martea Dracului, Martea Incuiata, Martea Vaselor, Martea Ciorilor, Martea Furnicilor, Martea Traznetului, Martea Santoaderului sau Paparudele, motiv pentru care niciodata nu se incepe construirea unei case, forarea unei fantani, lucrul la camp si nu se cumpara obiecte taioase. Totodata nu se merge la petit si nuntit. Cele mai reprezentative sunt cele 6 zile de marti dupa Rusalii in care unele activitati casnice sunt interzise, altele sunt recomandate. Cei nascuti intr-o si de marti, contrar trasaturilor zilei, sunt energici si entuziasti, optimisti si pozitivi.

Miercuri schimba registrul si este simbolizata de-o batrana sfanta, sarmana, cu suflet bun, imbracata in straie albe si cu pletele despletite care traieste in pustiu, in paduri neumblate sau in pesteri adancite in fund de pamant. Aceasta este ziua in care romanii tin post pentru Maica Domnului cinstindu-i menirea. Se zice ca Miercuri este vaduva, motiv pentru care nu e bine sa se mearga in petit sau la nuntit de ziua ei. Tot credinta populara spune ca aceasta zi e buna pentru postit, pentru pus clostile la clocit, leac si descantec, pentru  calatorii, negot si pentru cultivarea mintii. Miercurea, insa, nu se pun boii la jug si nu se organizau petreceri. Sfanta Miercuri pazeste drumul si protejeaza calatorii aratandu-le calea buna de urmat. Ea are grija de oameni si animale, hranindu-le si  oblojindu-le ranile. Este o zi curata si binecuvantata, solara, pozitiva prin definitie. In calendar sunt zile de miercuri cu statut de sarbatoare: Miezul Paresimilor, Miercurea Stramba. Cei nascuti in aceasta zi sunt cu realisti, intoleranti, decisi, activi, imperativi.

Joi este ziua norocoasa, dedicata cultului si odihnei, care incurajeaza dragostea si casatoria, care celebreaza increderea si dialogul. Joia se afla sub directa protectie a Sfantului Nicolae, iar cel care o simbolizeaza este barbatul afectuos, norocos, protector al dragostei si casatoriei. In aceasta zi cerul se razbuna tunand si fulgerand, motiv pentru care taranii si-au botezat vitele cu numele de Joiana, sa fie ferite de traznete. Pana in sec 19, saptamana avea doua zile de sarbatoare, una era joia, cealalta era duminica. Intre Paste si Rusalii, femeile n-au voie sa lucreze vreme de 9 joi, denumite “joile oprite”, ca sa fereasca recoltele de grindina si furtuni. Tinerele neveste se scoala dis de dimineata si isi spala parul si-l piaptana inainte sa se crape de ziua ca sa ramana frumoase si iubite. Tot ele spala icoanele Maicii Domnului cu apa neinceputa si dreasa cu busuioc cu care se clatesc apoi pe fata ca sa ramana tinere si frumoase si o arunca peste flori sa imprastie fiori de dragoste in ograda. Femeile se pun pe scuturat, maturat si dereticat, ca cel drag sa vada si sa-i aprecieze harnicia, chiar daca niciuna n-are voie sa spele rufe. Joia este buna pentru valorificarea tuturor cunostintelor, abilitatilor, talentelor si experientelor personale si colective. Credinta populara zice ca din ouale puse sub closca in aceasta zi vor iesi cocosei. Joia e zi de dragoste, deci tocmai buna de petit si nuntit. In aceasta zi erau permise toate activitatile dedicate iubirii: petitul, logodna si casatoria. Calendarul popular mentioneaza zile de joi declarate zile de sarbatoare, unele dintre ele avand conotatie negativa: Joile Oprite, Joia Nemaipomenita, Joia Verde, Joia Furnicilor, Joia Alba, Joia Iepelor , Joia Paparudelor si Caloianului si Joia din Postul Craciunului cand crestinii il sarbatoresc pe Climata Vantul, cel raspunzator de vanturile puternice si periculoase. Iar cea mai mare sarbatoare este Joia Mare din Saptamana Patimilor. Cei nascuti joia sunt norocosi, afectuosi, exigenti si buni negutatori de cai.

Ziua de Vineri sta sub semnul Crucii datatoare de viata si este reprezentata de cea mai batrana sfanta dintre toate suratele ei. Ea se afla sub protectia batranei milostive, Sfanta Vineri, si a Crucii. Sfanta Vineri protejeaza femeile casatorite, le moseste, casatoreste tinerele si protejeaza animalele. Este ziua in care se posteste. Vineri este sora zilei de Duminica si este o zi curata, marcata de un noian de superstitii si interdictii de lucru. Se zice ca toate faptele celor care lucreaza in aceasta zi se transforma in rani pe trupul sfintei. Desi buna si milostiva la suflet daca i se respecta regulile, ea devine razbunatoare si necrutatoare in momentul in care nu ii sunt incalcate  interdictiile. In credintele populare se zice ca “cine coase vinerea isi coase gura, cine toarce-si toarce matele, cine sparge oul face culcus in casa lui mormonilor, cine-si taie unghiile isi pune spini pe calea pe care o trece desculta, cine se spala pe maini nu are parte de coliva, cine atata focul isi atata flacara sub cazanul in care are sa fiarba-n iad” (TH.D.Sperantia – raspunsuri la chestionarul de sarbatori paganesti). Vinerea nu se schimba niciodata asternuturile daca vrei sa nu te-ajunga visele urate. Interzis era sa coci paine si sa croiesti si sa cosi haine. Zilele de Vineri consemnate in calendarul crestin sunt: Vinerea Seaca, Vinerea Mare, Izvorul Tamaduirii si Vinerea Ciumei. In aceasta zi se tine post pentru purificare trupeasca si spirituala.  Toti cei nascuti in aceasta zi sunt carismatici, empatici si intuitivi.

Sambata este una dintre zilele nefericite, fiind zi de rascumparare, de rugaciune, de iluminare, destinata randuirii lacaselor sfinte, comunicarii cu lumea de dincolo si aducerii de ofrande. Este ziua in care cerul se deschide ca cei morti sa poata sa priveasca pe pamant la cei dragi si sa primeasca pomenile facute de cei vii. Desi femeie, ziua este una trista, buna pentru farmece. Timpul e batran, motiv sa nu incepi nimic: nici sa construiesti, nici sa pleci la drum. Desi nefasta pentru cei vii, este favorabila pentru spiritele celor morti, vrajilor si magiilor. Sambata nu se incepe nimic ce nu poate fi terminat in aceeasi zi si nici nu e bine sa mananci de dimineata, ca ci e zi de dat pomana. Cei care viseaza in noaptea de sambata trebuie sa stie ca acestea se vor implini. In calendar sunt mentionate multe zile de sarbatoare: Sambata Mare, Sambata Mortilor, Sambata lui Lazar. Cei nascuti sambata sunt puternici, generosi si optimisti.

Duminica este ziua bucuriei, aducatoare de pace si liniste. Aceasta este singura zi sfanta fiind denumita si Dies Dominica, adica Ziua Domnului.  Se zice ca femeia care o reprezinta locuieste intr-un palat de aur , dincolo de Apa Sambetei care inconjoara Iadul, si vegheaza neincetat la binele oamenilor. Ea poarta vesminte albe si stralucitoare si este vara soarelui. “Dumnezeu a facut lumea in 6 zile, iar intr-a 7 s-a hodinit”, spune Biblia, prin urmare, aceasta zi, indiferent care, este zi de sarbatoare, de odihna, de credinta si rugaciune, de bucurie si veselie. Este ziua-femeie cea mai frumoasa si pretioasa dintre toate suratele sale. In aceasta zi sunt interzise descantecele si aflarea ursitei, punerea verzei la murat, activitati de plantat si semanat. Duminica este prin definitie zi de sarbatoare, dar anumite duminici au statut special in calendarul popular: Duminica Tanara, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare. Cei nascuti in zi de duminica sunt persoane loiale si ferme.

Legendele populare spun ca sunt zile bune si imbelsugate, aducatoare de noroc asa cum sunt zilele de luni, miercuri si joi  sau rele, aducatoare de ghinion precum zilele de marti, vineri si sambata, indiferent daca se afla sub semnul femeii sau al barbatului. Zilele mergeau la inceput pe pamant printre oameni, iar acestia aveau timp sa le cunoasca si sa le inteleaga. Nimeni nu spune cand zilele au decis ca locul lor nu mai este printre muritori, dar omenirea, chiar daca nu le-a mai vazut, a continuat sa le respecte, crezand in toate superstitiile care le insoteau.

Bibliografie:

Tudor Pamfilie – Sarbatorile la romani si Povestea lumii de demult dupa credintele poporului roman;

Artur Gorovei – Credinte si superstitii ale poporului roman;

Elena Niculita-Voronca – Datinile si credintele poporului roman, adunate si asezate in ordinemitologica;

Narcisa Alexandra Stiuca – Sarbatoarea noastra cea de toate zilele;

Romulus Vulcanescu – Mitologie romana.

Lunile anului in file de poveste

Dumnezeu, in marea sa nemarginire, se plictisise atat de tare incat prima data a nascocit jocul, iar mai apoi colbul. Si s-a pus pe plasmuit. In lumea fara de-nceput si fara de sfarsit, creatorul s-a trezit singur, n-avea unelte, nici materiale sofisticate, nici reviste sa se inspire, nici prieteni cu care sa schimbe pareri. Prin urmare, prima data a facut o minge mare pe care a privit-o indelung tinand-o intre palme. Dezamagit a aruncat-o cat a putut de tare, iar mingea s-a rotit in neant pana cand, intr-un tarziu, i-a cazut la loc in brate. A privit mirat caci nimeni nu-ndraznise vreodata sa-l atinga sau sa il imbie intr-o surprinzatoare imbratisare. Dumnezeu a ras de placere caci singuratatea ramasese o parere, acum avea un prieten cu care sa se joace si sa isi masoare eternitatea in ghidusii rebele. S-a gandit o clipa si-a decis sa construiasca  o lume cu pamanturi manoase, ape limpezi  si spumoase, pe care le-a infrumusetat cu plante vezi, flori colorate si frumos mirositoare, cu pomi roditori de fructe zemoase si gustoase, cu pasari cantatoare si animale unele blande, altele fioroase. Apoi a mesterit indelung pana a conceput barbatul din a carui coasta a alcatuit femeia. Barbatului i-a dat vitejia, determinarea si iubirea, in vreme ce pe femeie a inzestrat-o cu frumusete, gingasie si darul sa rodeasca samanta omeneasca. Aruncase demult pete de culoare modeland soarele caruia i-a daruit caldura, apoi luna cu a ei lumina magica si pala, norii pufosi si bucalati, vantul poznas si hoinar neobosit, lacrimile ploilor si roua diminetilor, fulgii cerniti intr-o incremenire de gheata. Atunci s-a scarpinat in barba, si-a batut burta cu palmele si si-a zis: ce frumoasa e lumea pe globul meu de lut. Dar in ce ordine sa le fac sa apara? Care sa fie rostul tuturor acestor personaje? Si cum sa le leg atat de puternic intre ele incat geometria universului sa-si pastreze cu sfintenie rolul? Le-a impartit pe grupe: unele pentru campii, altele pentru munti si dealuri, unele sa mearga pe pamant, altele sa se inalte in zare, iar pe cele ramase stinghere la colt de lume le-a daruit apelor. Omului i-a dat pamantul pe de-a-ntregul sa il populeze, sa il lucreze si sa il ingrijeasca pentru generatiile viitoare. Dar lumea inca statea incremenita, nestiind care ii era rostul, cand trebuia sa intre in scena si cand i se termina rolul? Dumnezeu a cazut pe ganduri si i-a venit o idee: sa cearna timp, astfel incat lumea sa aiba vreme sa se nasca, sa creasca, sa zamisleasca urmasi si sa moara. Dar cat timp? Un an, un cerc complet de viata, un inel drept legamant, un “annus”! isi zise el bucuros. Anul sa aiba patru anotimpuri: primavara cu nasterea vietii, vara cu copilaria si adolescenta, toamna cu maturitatea si iarna cu batranetea, aducatoare de moarte si de speranta, caci viata n-are cum sa mai dispara, ci doar se transfera in alte suflete perene. Voi nascoci timpul si voi darui anului cate 3 luni pentru fiecare anotimp, iar lunilor le voi da patru saptamani organizate in sapte zile senine urmate de tot atatea nopti calme, iar zilelor le voi da 24 de ore, orelor – 60 minute si minutelor 60 de secunde. Caci lumea e un ceas, in care fiecare intra si iese dupa cum bate gongul vietii. Pentru unii va bate mai devreme, pe altii va uita sa ii cheme, dar lumea va fi magica in aceasta ordine lipsita de reguli si masuri, guvernata de neprevazut, de riscuri si de minuni. Spectacolul incepuse de cand Dumnezeu intorsese arcul orologiului si lumea dansa printre luni, saptamani si zile, care macinau luni transformate in anotimpuri si ani. Cine stie cat timp s-a scurs de la facerea lumii? Si cine stie care ii este rolul de jucat pe scena lumii intr-un angrenaj divin caruia Dumnezeu uitase sa ii scrie manualul cu instructiuni de folosire. Aruncase provocarea oamenilor, caci asa era jocul ce urmau sa il joace la inceput singuri, apoi in doi, trei, ca la final sa ramana intotdeauna unul. Dar timpul, timpul inca isi incarca bateriile si orologiul suna sarbatorind  efemeritatea vietii si nemuritoarea vesnicie.

Putini stiu insa ca Dumnezeu in toata darnicia lui a alcatuit la inceput doar 10 luni: Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, September, October, November si December.  Intre timp, in joaca lui nevinovata, creatorul le-a daruit oamenilor papusi imaginare sub forma de zei carora le-a dat un rol care sa-i ghideze in viata lor de zi cu zi: prima luna a anului il preamarea pe Marte, zeul razboiului, sfatuitor si exemplu de urmat pentru barbati, apoi s-a gandit la femei si le-a daruit Aprilis, luna zeitei Venera si a Florei care umplea pamanturile cu vegetatie, iar femeile i-au multumit recunoscatoare, astfel incat l-au mai pacalit pe creator sa le mai dea o luna, Maius, inchinata zeitei pamantului, Maia. Femeile viclene au castigat si luna urmatoare, caci multe ramasesera grele si se rugau acum in cor zeitei protectoarea caminelor si casniciilor, soata lui Jupiter, regina zeilor si a oamnenilor, Iuno. In aceasta luna aveau loc cele mai multe nunti. Creatorul s-a simtit la un moment dat cam obosit de galagia suratelor care nu se opreau din vorbit decat in somn. Si-a sters fruntea de sudoare si si-a zis: "sa continue omul jocul si sa-l faca dupa indelunga cugetare. Se apropie de parg, va fi bine, caci gandeste pentru ziua care vine. Copiii inca ii alearga prin batatura, nevasta deretica prin casa, curtea e plina de copii, pamanturile dau in rod. Sa-l las sa vad ce poate". barbatii insa n-aveau timp de joc si de botezuri, asa ca repede s-au pus pe treaba si pe restul le-au numit: a 5-a, a 6-a pana la 10 luna. Ce lipsa de inspiratie, si-a zis creatorul oleaca dezamagit. Dar Dumnezeu si-a amintit: barbatul este stalp, femeia e icoana! Drept urmare, a privit cu-atentie, caci Iulius Cezar ridicase un imperiu si-l tinea in maretie pe pamant. Astfel incat, Quintilis a devenit pe data Iulie. Dar timpul se scurgea-n viteza mare, iar dupa Cezar a mai urmat un alt mare imparat, Octavianuls Augustus, caruia creatorul s-a simtit obligat sa-i daruiasca si acestuia o luna, iar Sextilis s-a transformat in August. Gata, isi zise Dumnezeu, restul lunilor sa ramana ca-nainte, iar lunile si-au pastrat randul: septembrie (septem -7), octombrie (octo - 8), noiembrie (novo - 9) si decembrie (decem - 10). Numai ca, pe pamant, moara timpului macina vieti si altele le luau locul. Nici nu stim  exact cand regele roman Pompilius a decretat: "sunt prea putine luni", si pe data a mai nascocit vreo doua, asezandu-le in coada anului: Ianuarie i-a inchinat-o zeului portilor si pragurilor timpului, Ianus, zeu periculos si perfid, care avea doua fete: una privind spre anul ce-a trecut, cealalta spre anul care vine. Acesta veghea deopotriva intrarile si iesirile, fiind paznic al inceputului si sfarsitului. Regele isi desfata privirile admirand tinerele romane care fugeau din calea barbatilor care le fugareau incercand sa le atinga cu biciul facut din piele de capra, astfel incat sa le convinga sa le devina soate credincioase si sa le lase grele, sa nasca prunci vigurosi pana anul care urma sa vina. Biciul se numea februa, iar regele a decretat: Februarie avea sa se cheme urmatoarea luna.

Habar nu am cand creatorul si-a dat seama ca ne-am nascut si noi sub soare ca popor si, cum romanii greu se lasa multumiti si-s curiosi nevoie mare, ei si-au numit lunile dupa vremea pe care Dumnezeu, poate din indiferenta sau pur si simplu din coincidenta, ne-a lasat-o sa o traim aici: Ianuarie a devenit Gerar caci iarna isi asternea nametii pe ulite si case, iar lumea statea imprejurul sobei in ca re mocnea focul. Taranii spun ca, daca in ianuarie vremea e friguroasa, la fel va fi si primavara care urmeaza, dar vara va fi secetoasa.  Februarie sau luna lupilor era considerata o luna geroasa caruia taranii i-au zis Faurar, adica fierar, caci, desi la inceput de luna pamantul era inghetat, dupa jumatatea ei, cand se dezgheta, oamenii se apucau sa isi faureasca uneltele, pregatindu-se de lucrat pamantul. In Martie lumea era pe camp, Baba Dochia urca anevoie cu oile la munte, lepadandu-se de cojoace, iar Martisorul suna gin goarna vestind primavara. Iarna se lua la tranta cu primavara, dar niciodata nu izbutea sa-si pastreze lumea pentru sine. Martisor era tare nazdravan, fapt pentru care, cand si-a invitat fratele mai mic, pe Prier, la ospatul de seara, acesta si-a luat cu el la drum atat caruta, cat si sania si luntrea, caci nebunul de frate-sau ii trimitea in intampinare soarele cu raze inselatoare, nori cernind zapada in troiene si ploi care maturau toti bolovanii din cale. Dar nici mezinul nu era mai prejos, caci de fiecare data ii dejuca toate planurile si ajungea la cina indiferent de vreme si pricina. Aprilie se rafata si el cu nume nou: Prier, dupa vremea prielnica, caci primavara isi intra in drepturi depline. Uneori o mai lua razna, iar satenii s-au razbunat si-au numit-o “traista-n bat”.  Mai a devenit Florar, caci marea de flori si culori se desfasura sub razele de soare, gerul era dus, vara era pe-aproape. Caci Iunie, devenit Ciresar sau Ciresel, isi scutura cerceii dulci si se rasfata sub razele de soare. Ai nostri s-au suparat cand au vazut ca soarele isi cam facea de cap, astfel incat Iulie a devenit Cuptor. Luna asta ascundea o fratie vinovata cu fartatul Faurar, caci, in popor se zice ca, pe cat de frig e in Faurar, pe-atat de cald va fi in Cuptor. Dar caldura acestei luni ajuta rodul sa se coaca, iar luna August s-a transformat in Gustar sau Secerar, caci amandoua ne duc la gustarea roadelor si la seceratul lanurilor. Lumea abunda in rod: legume, fructe si grane. In Septembrie vremea era schimbatoare, iar taranii se pregateau sa culeaga viile. De aceea i-au pus mai multe nume: Vinitel, Viniceriu si Rapciune. Batranii zic ca, daca in septembrie e cald, in Brumarel va fi frig si umezeala. Daca tuna si ploua, in Faurar va fi multa zapada, iar anul urmator va fi extrem de roditor. Daca, dimpotriva, va fi cald si infloresc scaietii, atunci toamna va fi lunga si frumoasa. Octombrie vine cu Brumarel, iar toamna se coboara in alaiuri de frunze pamantii peste care cerne bruma subtire. In luna Noiembrie deja iarna revine acasa si isi trimite bruma sa –si vesteasca sosirea, iar luna se numeste Brumar. In ambele luni se formeaza bruma si chiciura, iar daca sufla vantul, iarna va fi blanda. Decembrie sau Ningau deschide usa iernii si lumea se pregateste pentru un alt miracol al vietii ce se va instala pe pamant dupa alte doua luni. Este o luna plina de sarbatori si colindatori. Lumea se roaga sa muste gerul din pervaze, astfel incat anul care vine sa fie plin de roade. Daca ninge abundent, in iunie va ploua mult. Ziua buna va doresc pana data viitoare. Vom vorbi de saptamana. 

Bibliografie:

Narcisa Alexandra Stiuca – Sarbatoarea noastra cea de toate zilele, vol 2, Editura Cartea de buzunar.