Turism in regiunea Salzkammergut: pe urmele iubirilor Imparatului Franz Joseph

Se apropie inceputul unui an nou, prin urmare incep munca de documentare pentru concediul de anul viitor. Inca nu suntem decisi daca sa urmam carari de munte sau sa mergem catre faleze marine. Pana una-alta, iata o idee de vacanta! Si nu una oarecare, ci una al naibii de tentanta. 

De vreo cativa ani tot cochetez cu ideea unui concediu in regiunea Salzkammergut, un taram superb situat la congruenta a 3 landuri: Upper Austria, Styria si Salzburg, o zona muntoasa cu peste 70 de lacuri. Fuschlsee, Mondsee, Wolfgangsee, Attersee, Grundlsee, Toplitzsee si Hintersee sunt doar cateva dintre cele 76 de lacuri mai mari sau mai mici pe care le intalnim de-a lungul raului Traum. Salba de lacuri marcheaza statiuni pitoresti, sate si mici orasele care merita vizitate: Bad Hall, Gmunden si Traunkirchen. Aceasta portiune este cunoscuta si sub denumirea domeniul minelor saline.

Turismul este activitatea de baza in zona, prin urmare, toti proprietarii de pensiuni sunt atent monitorizati de catre autoritatile statului. Nu sunt permise inlocuirea ferestrelor traditionale cu termopane. De asemenea, proprietarii sunt obligati sa asigure mese pe baza de preparate bio. Aceia care sunt prinsi ca se aprovizioneaza de la supermarket-uri sunt imediat pedepsiti prin retragerea autorizatiei de functionare. Aici este patria turismului ECO, iar regulile si exigentele impuse de ecologisti sunt legi respectate cu sfintenie.

Salzkammergut este o zona turistica foarte cautata pentru peisajele sale extraordinare prin inlantuirea muntilor si lacurilor intr-o hora a culorilor. Intreaga regiune este renumita pentru statiunile montane unde se practica sporturi nautice si montane, ciclism, calarie, ski in Ebensee, bai cu namol la Gmos. Zona a fost inclusa in patrimoniul UNESCO nu numai datorita frumusetii locurilor, cat si datorita numeroaselor obiective turistice: Casa de Odihna a Kaiserului de la Bad Ischl, Casa memoriala a lui Mozart din St Gilgen, “mud spa”-urile din Gmos si multe altele. 

Daca intentionati sa stati mai mult, trebuie sa cumparati Salzkammergutcard care costa 5 euro si  care garanteaza reduceri la obiectivele turistice mentionate in pliant. Dar este foarte importanta si harta localitatilor ca sa stiti incotro sa va duca GPS-ul.

Pentru o edificare mai rapida, iata ce se recomanda a se vizita:

1.   O calatorie cu Schafbergbahn – trenul tras de o locomotiva cu aburi care duce turistii pana pe varful Schafberg, inalt de 1796m si de unde pot fi admirate lacurile: Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Zellersee. Cand ajungeti sus, trebuie sa va rezervati biletul si ora de intoarcere. E obligatoriu sa respectati intocmai ora. Ultimul tren urca la ora 18.00 si coboara la 21.30.

2.   Excursia de 4 ore la cele 3 lacuri: Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee. Turistii sunt invitati sa urce intr-un vaporas cu care parcurg distanta de 6 km pana in satul Gossl. La debarcader, inainte sa se urmeze traseul, trebuie studiat orarul vaporaselor pentru intoarcere. 

De aici, cei temerari merg prin padure pret de 20 de minute, cei lenesi iau  sareta pana la lacul  Toplitzsee unde  urca intr-o barca cu motor pana la urmatoarea escala. De aici se mai merge pe jos pret de alte 5-7 minute pana la ultimul lac. Atentie mare! Cu aceeasi barca cu care ati venit trebuie sa va si intoarceti! Altfel riscati sa asteptati o barca in care nu sunt multi turisti!

3.   Pesterile de gheata de la Dachstein sunt o alta atractie unde se ajunge cu telecabina. Aceasta se afla in localitatea Obertraun, situata la 5km de Hallstatt. Tot aici se afla cel mai frumos lac al zonei, Gosausee, inconjurat de muntii Gosaukamm. De aici se poate urca cu telecabina pana la 1800m. Masivul Dachstein este format din stanci abrupte, izvoare carstice si lacuri si rauri salbatice nascute in mijlocul padurii.

4.   Pentru cei care ajung pana aici, ar fi interesant de vizitat parcul montan de distractii Rittisberg. Pana in varful muntelui se urca in telescaun sau se merge pe jos prin Padurea Povestilor. Cei 6 km de coborare se pot parcurge pe celebrele trotinete uriase adaptate perfect traseului montan sau intrand in Forest Park Ramsau pentru a experimenta traseele parcurse pe franghii si poduri mobile. 

5.   Langa satul Obertraun se afla pestera Koppenbruller unde, daca vreti sa intrati pret de o ora cat dureaza turul cu ghid, trebuie sa aveti haine mai groase si o lanterna pe care o primiti la intrare. Inauntru veti avea parte de multe surprize, dintre care una muzicala. Trei tobe sunt amplasate exact in zonele in care apa picura printre stanci si scoate sunete interesante in contact cu membrana.

6.   Din Obertraun merita sa va urcati intr-o alta telecabina pana la Krippenstein, situat la o altitudine de 2110m ca sa ajungeti la „Five fingers”, o platforma de sticla si metal situata deasupra unui hau de cateva sute de metri. De aici se vad in toata splendoarea lacul Hallstatt, satul Obertaun, ghetarul Dachstein si muntii din imprejurul lor.

7.   Tot cu funicularul se poate merge la Salzwelten, langa Hallein, unde se poate vizita cea mai veche mina de sare din lume. Biletul costa 26 de euro, dar merita sa vizitati salina. Veti urca in trenuletul de mare viteza care merge pe trei tobogane foarte inclinate si care strabate tunelurile lungi de sute de metri coborand la mare adancime, traversand sali si galerii fara numar, inclusiv un lac subteran perfect pus in valoare de un spectacol inedit de sunet si lumini.

8.   In jurul localitatilor Gosau si Bad Ischl sunt pensiuni unde locul de cazare costa 35 euro/persoana pentru o noapte cu demipensiune, cu acces gratuit la piscina din localitate. Recomandabil ar fi sa inchiriati o camera pret de 8-9 zile intr-o localitate de unde sa va deplasati in imrejurimi.

9. Cascada Krimml, aflata in imediata apropiere a satului Krimml (5743 Krimml), are o inaltime de 380m in 3 caderi succesive de ape, fapt care o claseaza in topul cascadelor austriece si europene si a 5-a ca dimensiune din lume. Ea este integrata in parcul National Hohe Tauern.

10. Castelul Hohenwerfen se afla la 20 de minute si 40km de Salzburg, in Pass Lueg pe A10, langa satul Werfen, la o inaltime de 623 de metri. Ridicat in sec 11 de catre arhiepiscopii de Salzburg, ofera privelisti uimitoare catre muntii sicare inconjoara valea Salzach.

11. Burg Hochosterwitz, amplasat la 22 de km de Klagenfurt pe o stanca, la 160 m deasupra vaii, este unul dintre cele mai impresionante castele medievale austriece. Ca sa il vedeti, trebuie sa mergeti catre granita cu Italia.

12. Burg Mauterndorf (5570 Mauterndorf) este amplasat la o inaltime de 1138m si 

13. Burg Moosham  (Moosham 13, Bruckenhaus, 5585 Unternberg) sau Witches Castle, renumit pentru numeroasele executii ale vrajitoarelor care au avut loc aici incepand din anul 1191. El este un renumit castel unde au fost organizate partide de vanatoare. 

Oraselul Hallstatt dateaza de  acum 7000 de ani si a intrat in istoria Imperiului Habsburgic prin Camera de Comert a Sarii. Aici au fost exploatate zacamintele de sare care au ridicat calitatea vietii minerilor din zona. 

Numele Hallstatt se trage din substantivul “Hall” care inseamna sare in limba celta. 

Casele ridicate in stilul arhitecturii traditionale a locului inca poarta pe fatada numele proprietarilor, o parte dintre ele fiind astazi transformate in pensiuni. 

Casele frumos pictate, decorate cu ornamente sculpate in lemn si cu muscate atarnate la ferestre sunt construite pe coasta versantului muntos, oarecum inghesuite unele intr-altele. 

Unele dintre ele sunt asediate ce copacii care le imbratiseaza si le acopera cu frunze. 

O singura strada traverseaza localitatea, urcand si coborand pe strazi unele mai large, altele destul de inguste care te conduce pana la lac. 

In oras nu e permisa intrarea cu masina pe care sunteti obligat sa o garati intr-una dintre parcarile cu plata din tunel sau la marginea orasului. Localitatea inghesuita intre lacul cu acelasi nume si versantul muntos adaposteste cel mult 1000 de locuitori. Frumusetea acestui loc nu rezida doar din inzestrarile cu care Dumnezeu a binecuvantat natura, ci si din obiceiurile locuitorilor care au fost obligati sa isi construiasca aici viata de zi cu zi. Pentru cei care isi rezerva loc la una dintre pensiuni / hotel, vi se va permite accesul in oras pe baza rezervarii. La hotel veti primi cardul de acces cu care veti intra si iesi ori de cate ori aveti nevoie. Unele hoteluri au parcare proprie gratuita, altele contra cost. Trebuie sa stiti ca, in momentul rezervarii, deoarece cererea este foarte mare, vi se retine pe card un avans de 100 de euro. In caz ca va razganditi sau anulati rezervarea, puteti sa va luati adio si de la bani! In pensiuni sunt, de regula, apartamente de inchiriat, motiv pentru care nu vi se acorda nici o masa. Pregatiti singuri sau mancati in oras.

Cimitirul localitatii este foarte mic, iar autoritatile sunt obligate ca, o data la 10 ani, sa deshumeze mormintele mai vechi si sa depuna ramasitele pamantesti in osuare amenajate in fostele mine de sare. Craniile sunt in mare parte pictate si scrise numele de familie pe frunte. 

Cine are curajul si curiozitatea sa le viziteze pentru ca ele reprezinta una dintre multele atractii ale zonei. 
Celebrele “mud spa”-uri de la Gmos au fost descoperite in satul Rahstorf de catre un fermier, Johann Vizithum, prin anul 1900, in timp ce scotea stufful din mlastinile din apropiere. Sapte ani mai tarziu, convingandu-se de efectele benefice ale namolului impotriva artritei si reumatismului, si-a deschis primele bai cu namol din Imperiu, numindu-si pensiunea “Cacilienbad”, dupa numele frumoasei sale neveste, Cecilia. De aici puteti urca la minele de sare cu funicularul sau puteti sa va odihniti pe terasa unui restaurand in vreme ce admirati peisajul. Asta dupa ce ati vizitat biserica veche, Maria Himmelfahrt, si Capela San Michel.

Oraselul Ebensee se afla amplasat intre 3 superbe lacuri: Offensee, Traunsee si Langbathsee. Aici a functionat pe vremea nazista unul dintre cele mai dure lagare. Barbatii erau cazati in serii de cate 100 in cele 25 de baraci si fortati sa sape in munte tuneluri pentru rachete. Astazi, muntele care adaposteste tunelurile cu pricina gazduieste 11 partii de ski.

Orasul St Gilgen a fost resedinta familiei Mozart, chiar daca celebrul compozitor nu a ajuns niciodata aici. Aici au trait bunicul, mama si sora lui Mozart.

In Bad Ischl se afla fosta resedinta de vara a suveranilor Imperiului Austro-Ungar si locul preferat al Imparatului Franz Joseph. Zona a devenit cunoscuta prin anul 1800 cand medicii i-au recomandat arhiducesei Sophia tratamentele cu apa salina. Aici s-a logodit Franz Joseph cu frumoasa Sissi in 1853, iar un an mai tarziu, Imparateasa mama, Sophie, le-a daruit aceasta resedinta drept cadou de nunta. Pe vremea aceea, aristocratia austriaca isi petrecea vacantele de vara la Kaiservilla. Cele 14 camere s-au dovedit inadecvate pentru cuplul imperial, motiv pentru care a fost angajat Antonio Legrenzi, antreprenor priceput, care a renovat-o si transformand-o pe parcursul a 3 ani intr-una noua. 

Noua vila a fost proiectata in forma unui E, ca omagiu aduc frumoasei imparatese si pentru a demonstra profunda afectiune a lui Franz Joseph pentru mireasa lui. Gradinile au fost incredintate lui Franz Rauch, cel care proiectase si gradinile palatelor Schonbrunn si Laxenburg. Tot el a construit cottage-ul in stil elisabethin pentru Sissi. Dar acesta a murit subit inainte sa finalizeze lucrarile pentru care fusese chemat. Cottage-ul a fost proiectat ca sa functioneze ca o casa de zi, fara a oferi facilitati de cazare peste noapte. Interiorul era luxuriant si de un bun gust desavarsit. 

Toata aristocratia venea vara aici, urmata fiind de pleiada de artisti adusi din capitala imperiului. Compozitorul Franz Lehar, prieten al Imparatului Franz Joseph si celebrul autor al operetelor “Vaduva vesela” si “Tara surasului”, isi petrecea verile aici impreuna cu actorul Alex Girardi si actrita Katharina Schratt, cea care avea sa devina metresa imparatului. In Vila Imperiala a petrecut Franz Joseph 82 de veri si a sarbatorit 81 de zile de nastere. Desi astazi o mare parte din cladire adaposteste muzeul, cateva dintre camere inca sunt locuite de catre urmasii familiei imperiale. Aceasta cladire a intrat in istoria lumii prin semnarea declaratiei de razboi impotriva Serbiei in anul 1914, fiind consfintit astfel momentul declansarii Primului Razboi Mondial. 

Nu deaprte de aici se afla o vila cocheta, Vila Schratt, construita la comanda lui Franz Joseph pentru amanta lui, actrita Katharina Schratt. Vila a fost ridicata la cateva sute de metri de resedinta princiara, facilitand astfel accesul discret al Imparatului in caminul metresei sale. Mai tarziu avea sa ii daruiasca inclusiv un mic palat in capitala imperiului. 

La 18 ani, aceasta a debutat pe scena Hoftheatre din Berlin, cunoscand succesul imediat. Cateva luni mai tarziu a parasit capitala Germaniei si a cucerit publicul vienez de pe scena Hofburgtheater. A fost maritata cu un aristocrat maghiar, Nikolaus Kiss, cu care a avut un fiu. 

A fost una dintre cele mai populare artiste austriece pana la retragerea ei din lumea artistica in 1900.  Franz Joseph a cunoscut-o in cadrul  Expozitiei Industriale de la Viena din anul 1885. Acesta a fost atat de impresionat de persormanta ei artistica incat a rugat-o sa joace intr-o piesa dedicata vizitei Tarului Alexandru al III-lea al Rusiei. In foarte scurt timp, aceasta avea sa devina amanta si prietena Imparatului austriac pana la moartea acestuia. Lumea de la curte a poreclit-o “imparateasa neincoromata a Austriei”. 

Relatia celor doi a fost acceptata si incurajata de catre Imparateasa Sissi care iesise cu sufletul din acest mariaj si obisnuia sa calatoreasca in cea mai mare parte a timpului. Iubirea lor sincera si curata durase doar patru ani. Latura pragmatica a lui Franz Joseph nu putea sa se puna in acord cu cea visatoare a frumoasei imparatese. Aparitia Katharinei nu a socat pe nimeni, fapt tolerat si chiar agreat de catre multi dintre membrii curtii. Un lucru este cert:in bratele ei a cunoscut Imparatul fericirea deplina. 

Relatia dintre cei doi a continuat inclusiv dupa ce Imparateasa Sissi a fost asasinata in anul 1900, mai exact pana la moartea Imparatului in anul 1916. Toate propunerile generoase cu privire la publicarea memoriile sale au fost respinse, Katherine ramanandu-i credincioasa Imparatului si vietii lor comune nclusiv dupa trecerea acestuia in lumea spiritelor. Katharina a murit la 86 de ani, in anul 1940, si a fost inmormantata in Cimitirul Hietzing din Viena.

Ca sa fie traseul si mai frumos, iata cum il vom parcurge noi! Am facut rezervare 8 nopti in Hallstatt, iar de acolo vom merge cam peste tot cu masina. Ne-am rezervat un apartament cu vedere spre lac intr-o superba pensiune pozitionata in centrul localitatii. Costul pentru 2 persoane este de 114 euro/noapte. Apartamentul este utilat cu tot ce trebuie, inclusiv un balcon cu vedere spre lac. Nu stiu, poate ca acesta va fi un impediment, posibil sa nu pot sa il mai urnesc pe-al meu din camera, dar vom vedea. ideea este ca aceasta bucata de traseu face parte dintr-un traseu mult mai ambitios, “Austrian Romantic Road”, inspirat probabil dupa cel german cu acelasi nume. Oricum, este o provocare careia merita sa-i raspundem, daca tinem seama de faptul ca traseul urmeaza cursul Dunarii prin Austria superioara si inferioara, din Salzkammergut, Muehviertel, Struden, Nibelungengau si Wachau, etaland o colectie formidabila de palate, castele, hanuri, muzee, manastiri si abatii baroce, parcuri cu fauna salbatica, pesteri si lacuri. Drumul incepe de la Viena si se termina la Salzburg si parcurge o distanta de 360 de km. Drumul in sine este o marturie a vechilor calatori din perioada romana care foloseau aceasta ruta, construind forturi din care s-au dezvoltat ulterior orasele Wels si Enns. 

Benedictinii si augustinienii au ridicat manastiri in care l-au slujit pe Dumnezeu si au format centre importante de cultura, dezvoltand simultan centre de putere in care si-au etalat bogatiile prin cladiri grandioase care adaposteau adevarate comori. Pe langa averile realizate din vinicultura, altele s-au ridicat din incasarea taxele de navigatie pe Dunare. Chiar daca pare o distanta mare, iar timpul nu va permite sa vizitati tot, luati in calcul macar Valea Wachau, situata de-o parte si de alta a fluviului Dunarea. In bratele ei marinimoase, strange laolalta podgorii renumite de vin, orase antice strabatute de uliti pietruite cu ferme ridicate din piatra si trasee amenajate pentru biciclisti. Regiunea se intinde pe o distanta de 50 de km intre Krems si Melk in Lower Austria si a devenit populara in sec 19 cand aici au venit artisti din intreaga regiune. Intregul traseu este presarat cu orasele care inca pastreaza aerul medieval, sate mici si pitoresti, peisaje extraordinare puse in valoare de frumoase castele medievale, biserici, manastiri si abatii. In acest peisaj mirific gasiti multe restaurante si pensiuni, una mai frumoasa decat alta. Deoarece in zona sunt marcate trasee pentru biciclisti, exista multe statii de unde puteti inchiria o bicicleta pentru 10 euro/zi. Daca nu vreti sa mergeti cu bicileta, puteti merge cu vaporasele pe Dunare, motiv pentru care sunt multe puncte de imbarcare. Doar in aceasta sectiune sunt inregistrate peste 5000 de monumente istorice care dateaza din diferite perioade. Intre Krems si Melk puteti merge cu trenul, masina personala, autobuzele sau cu vaporasele pe Dunare. Intre cele doua localitati nu exista alta forma de a traversa Dunarea decat cu bac-ul.

Dupa parerea mea, sunt 3 obiective pe care nu aveti voie sa le ratati! Abatia de la Melk este prima. Ea este situata intr-un mic orasel care dateaza din sec 11, avand o arhitectura extrem de pitoreasca care marcheaza tendintele sec 16. In acest mic orasel sunt multe cladiri vechi: o mica brutarie veche de vreo 500 de ani, un oficiu postal vechi si el de vreo 225 de ani. 

Deasupra satului, cocotata pe versantul stancos, se afla Abatia Melk care a fost fondata in 1089 si data in grija calugarilor benedictini. Odinioara folosita ca manastire, astazi ea este una dintre scolile de renume ale Austriei. Asezamantul a fost un reper in viata culturala a Austriei, mandrindu-se cu o fascinanta biblioteca ce se intinde pe cateva etaje. Aici sunt conservate peste 100.000 de manuscrise, carti rare si editii unicat, printre care so fragmente din “Cantecul Nibelungilor”. Evident, accesul turistilor nu se face decat intr-una dintre Sali unde se afla doar vateva mii de volume. Abatia, ridicata in stil baroc, este imprejmuita de parcuri si gradini amenajate in trepte, amenajate in stil englezesc.

Cel de-al 2-lea puct de interes este oraselul Durnstein, pozitionat cumva in mijlocul vaii Wachau, pe malul Dunarii, si considerat a fi cel mai pitoresc oras din Wachau. El este celebru datorita turnului alb-albastru al manastirii, pentru stradutele inguste si pietruite, pentru manastirea si castelul in care istoria parca a incremenit in asteptare. Austriecii ii spun acestui lor “the pearl of Wachau”. In 1192, aici se afla Castelul Kuenringerburg in care a fost inchis pentru un an de zile Regele Richard Inima de Leu pentru faptul ca  indraznise sa il jigneasca pe Leopold al V-lea. De fapt, Richard se aratase nerespectuos nu fata de rege, ci fata de steagul Austriei, steag pe care l-ar fi aruncat intr-un sant. Englezii au platit rascumpararea regelui cu 35.000de kg de argint, bani folositi ulterior pentru extinderea si modernizarea Vienei. Fortareata a fost ridicata la 159m deasupra Dunarii, oferind astfel o frumoasa priveliste. 

Dar simbolul orasului nu este nici castelul, nici manastirea, nici ruinele fortaretei, ci “the marille”, adica parfumatele si delicioasele caise care a stat la baza unei manufacturi profitabile in zona. Peste tot sfemeile vand lotiuni de corp, uleiuri, sapunuri, dulceturi si strudele, in vreme ce barbatii comercializeaza un brandy parfumat, toate preparate home-made din minunatele caise de Durnstein.

Krems (an der Donau) a fost in sec 11-12 un oras la fel de mare ca Viena si este cel mai vechi oras austriac care dateaza din anul 995. Aici a fost descoperita celebra statueta Venus din Willendorf in anul 1908. Considerata a fi cea mai veche statueta din lume, cu o varsta de aproximativ 26.000 de ani! Deci are 11 cm inaltime, ea valoreaza 60 de milioane de euro! Orasul este inconjurat de zidul de aparare , iar accesul se face prin porti impresionante. Cea mai renumita este Steiner Tor, ridicata in 1480, dupa ce ungurii lui Matei Corvinul au cucerit orasul. Poarta de Piatra este de fapt singura care s-a pastrat dintre cele 4 porti ale orasului. Cazarile in pensiunile rurale sunt pentru toate buzunarele, iar un platou cu hrana rece intr-un Heuriger (in hanurile sau tavernele rurale) costa 5 euro/persoana. De regula, hanurile si tavernele sunt afaceri de familie, iar hrana rece si bauturile sunt realizate in productie proprie.Daca timpul va permite, puteti vizita Muzeul de Caricaturi, Muzeul de Motociclete, Muzeul de Arta si cel de Istorie. In imprejurimile orasului se afla Castelele Schallaburg si Schloss Grafenegg, dar si superbele orasele Pochlarn si Scheibbs.

Noi ne-am gandit sa parcurgem drumul pe o parte a Dunarii la dus si pe cealalta sa ne intoarcem. Vom parcurge distanta de la Viena catre Melk, pe malul drept al Dunarii unde se afla multe obiective turistice care merita vazute. Celalalt mal il vom parcurge la intoarcerea spre capitala Austriei, deoarece nu mai sunt atat de multe obiective turistice si mi-am propus sa vizitez Castelul Schonbuhel, poreclit “paznicul din Wachau” ! 

Noi asa intentionam sa facem in aceasta vara. Va voi povesti mai multe la intoarcere. Pana atunci v-am dat mai multe idei de vacanta!

Daca materialul v-a convins sau nu, asta doar voi stiti. Daca inca mai aveti dubii, atunci asteptati sa ajung la mare. Cine stie ce aduce briza?

Cazanele Dunarii

Calatorului i-ar sade bine cu drumul daca afara ar fi cald si vremea tocmai buna de drumetii montane. Dar afara este toamna tazie si frigul de-afara nu prea te imbie sa pornesti la drum. Dar merita sa luati seama caci din primavara va puteti asterne drum. 

Pana la Dunare pe traseul Timisoara - Moldova Noua- Cazanele Dunarii nu-s mai multi de 165 de km dus si tot pe-atat la-ntors, cu putin noroc, vreo 5 ore de mers. Evident ca trebuie sa va treziti de dimineata daca vreti sa vedeti ceva si sa va intoarceti acasa in aceeasi zi. Cazanele Mari si Mici, despartite de bazinul Dubova, reprezinta o portiune din defileul Dunarii, cuprinsa intre gurile de varsare a raurilor Plavisevita si Ogradena, care au o lungime totala de 9 km. Apa se strecoara prin defileul strajuit de peretii stancosi inalti de pana la 75m deasupra apei, care sugruma fluviul la cazane ingustandu-l pana la 230m. Inainte sa fie ridicata hidrocentrala de la Portile de Fier, aici Dunarea curgea involburata, pe partea ingusta inregistrand debite foarte mari, formand cataracte in care apele pareau ca fierb ca in niste cazane uriase. Trebuia sa fii veritabil lup de mare ca sa strecori navele pe la cazane. Unele au scapat, altele au esuat si s-au transformat in epave legendare.Dar zilele-alea sunt istorie. Lacul de acumulare a inghitit sub ape insule, istorie si traditie. S-a pastrat un colt frumos de tara cu pretul altora sacrificate. Asa suntem noi, romanii, ridicam frumuseti ca sa avem ce distruge mai tarziu.

Cazanele Mari se intind pe aproximativ 4km, intre masivele Ciucarul Mare din Romania pana la Veliki Strbac din Serbia, adapostind la baza peretilor stancosi pesterile Gura Ponicovei si Veterani.

Pestera Ponicova a fost sapata in masivul muntos Ciucaru Mare de pe malul stang al Dunarii. Pestera este formata din 2 galerii suprapuse. Galeria Ponicovei uneste intrarea de la nivelul inferior al paraului Penicova cu intrarea de la nivelul Dunarii si are inaltimi de pana la 26 de metri. Ea poate fi vizitata atat cu barca (daca apa e inalta), cat si pe jos.

Pestera Veterani este mai aproape de Cazanele Mici, sapata tot pe malul stang in masivul Ciucaru Mare la vreo 500m de cealalta. Pestera are o sala mare iluminata printr-o fereastra sapata in stanca. In fundul salii se afla Fantana Turcului. Aceasta pestera a fost considerata altarul lui Zamolxes si a adapostit animalele pana cand a fost ridicat barajul. In timpul ocupatiilor otomane si austriece, perstera a fost folosita ca adapost pentru 700 de ostasi. Nu departe de aici se afla Cetatea Trikule (trei turnuri)care dateaza din sec 15, inundata o data cu amenajarea lacului de acumulare. Din cele trei turnuri nu mai sunt vizibile decat doua!

Cazanele Mici ocupa si ele vreo 5 km intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului. In apropierea Golfului Mraconia sta de veghe chipul lui Decebal cioplit in piatra. Statuia inalta de 40 m si lata de 25m a fost sculptata de 12 sculptori profesionisti, coordonati de catre Florin Cotarcea, sculptor renumit in tara si in afara ei, la cererea lui Iosif Constantin Dragan. Bustul lui Decebal reprezinta cea mai mare sculptura cioplita in piatra din Europa.  Lucrarea s-ar fi realizat timp de 10 ani, mai exact intre 1994-2004. Sub statuie este sapata o inscriptie in latina”Decebal Rex – Dragan Fecit” (Regele Decebal facut de Dragan).  

In aceasta portiune fluviul strabate cea mai frumoasa si grandioasa zona a defileului, rezultata din zona ingusta sapata intre formatiunile stancoase. Din desisul verde din imprejurimi se zareste un podet de lemn care duce catre o grota care acum 3 secole era folosita drept fortareata. De aici trageau soldatii cu tunul in vasele turcesti care nu vroiau sa plateasca taxa de trecere.

Tot aici merita vizitata manastirea de maicute Mraconia, ridicata pe fostul loc de dirijare a navelor stiut de localnici “la balon”.  Aici se gasea vechea Manastire Mracunia,  ctitorita in 1523 de banul Severinului, Nicolae Garlisteanu impreuna cu nevasta si fiica inghitita si ea de ape, dar pomenita inca in amintirea locului cu numele de “manastirea de sub ape”. In amintirea ei a fost ridicata in 1993 dupa chipul si asemanarea celei de sub ape, si asezata pe coasta stancii de unde in zilele de vara cu apa putina in defileu se pot zari ruinele in forma de cruce ale suratei inecate. De la sora ei s-au pastrat candela si usile imparatesti. Pe geamul de la intrare sta scris: “nascuta si ucisa de mai multe ori, aceasta sfanta manastire ni se infatiseaza si azi, de dincolo de moarte, ca o certitudine a credintei, nadejde a Invierii si temelie a dragostei”.

La iesirea din Cazanele Mici se afla Tabula Traiana, sapata in stanca malului sarbesc, pentru a marca victoriile Imperiului Roman asupra dacilor in anul 105.Desi barca nu are voie sa se apropie la mai putin de 250m de malul sarbesc, poti vedea lespedea de piatra in basorelieful careia au fost sapati acum 2000 de ani doi delfini si un vultur. Cand a fost construita hidrocentrala, tabla a fost ridicata 33m ca sa fie vizibila si astazi.Daca tot am vorbit de Imperiul Roman, celor care merg la Drubeta Turnu-Severin ar trebui sa vada  Podul lui Traian/Podul lui Apollodor din Damasc, construit de arhitectul sirian Apollodirla comanda Imparatului Traian, pentru a facilita trecerea legiunilor romane in Dacia. Plimbarea cu vaporasele cu motor in Cazane dureaza o ora si jumatate, costa 25 ron/persoana si se viziteaza: statuia lui Decebal, Cazanele Mici, manastirea Mraconia, golful Dubova, Cazanele Mari, Pestera Ponicova si Pestera Veterani.

Daca vrei sa vezi peisajul de pe platoul Ciucarul Mare, mai scoti 15 ron/persoana si urci pret de 15 minute, dar ai ocazia sa vezi tot defileul. Imbarcarea pe vapor se face de langa Manastirea Mraconia.

Caru cu bere

Prin 1861, “Hanul Constantin” fusese demolat in mare masura, astfel ca imprejurul lui se casca maidanul pana catre portile celorlalte doua hanuri: “Sf Ioan cel Mare” si “Stavropoleos”. Circul “Walhal” isi ridicase cosmelia din scanduri chiar in mijlocul platului si strangea o multime de musterii veniti cu neveste si strengari sa vada spectacolele bizare cu pitici si femeia sarpe. Birtul “La pisica neagra” vindea bere din plin pe langa alte tarii consumate de catre barbatii ostoiti prin preajma, iar cofetaria “Baltador” era mereu sub asediul cucoanelor insotite de copii. Niste ani mai tarziu, prin anul 1878, dupa ce si-a ridicat fabrica de spirt si bere Bragadiru pe Dealul Viilor, ca un veritabil om de-afaceri, Dumitru Marinescu s-a pregatit de distributie. Si-a cumparat care incapatoare, le-a umplut cu bere la butoaie si duse-au fost pe la toate carciumile din oras, inclusiv la cele de pe strada Stavropoleos. Un an mai tarziu, voluntarul in armata romana, Ioan Cabasan, si-a cumparat o casa vai de mama ei chiar in dosul Hanului Zlatari, amplasat, dupa cum se stie, pe ulita Stavropoleos. Vazuse carele pline descarcandu-se in fata birturilor si plecand goale inapoi catre fabrica. Intr-o zi, s-a scarpinat in barba si s-a hotarat sa-si deschida o berarie pe care a botezat-o “Caru cu bere”, caci asta vroia sa faca. Acesta si-a chemat doii veri de-acasa, din Ardeal, pe Ion si Gheorghe Mircea, sa-l ajute sa tina beraria. Afacerea a mers bine, astfel ca Ion a trimis degraba veste in sat chemandu-si fiii, pe Ignat si Victor sa dea o mana de-ajutor. Ultimul a fost chemat Nicolae, singurul dintre frati ramas acasa in satul Cata de langa Medias din Fostul Imperiu Austro-Ungar. Doar atat se stie de Ioan Cabasan, numele aparandu-i sporadic in unele reclame din presa vremii. Dupa vreo 7 ani, beraria a fost cumparata de fratii Mircea, iar localul avea sa iasa din anonimat si sa scrie istorie. Nicolae avea negotul in sange. El inchiriase mai multe pravalii pe ulita Stavropoleos, strangand laolalta vreo 600mp unde a ridicat beraria “Carul cu bere”. 

Acesta l-a angajat in 1888 pe arhitectul austriac Siegfrid Kofczinsky sa intocmeasca proiectul noului  local, a daramat vechea cosmelie si s-a pus pe construit o frumusete de cladire in stil neogotic, iar lucrarile au fost terminate abia in 1924. Pana atunci au trans gologan cu gologan vanzand cum se putea, dar in locuri curate si cu respect fata de musterii. 

In interiorul noii cladiri se regaseau mai multe stiluri, frumos armonizate intre ele. 

Spatiul central al halei se deschidea cu un imens iluminator, cladirea fiind dotata cu balcoane si balustrade, si superb decorata cu ornamente suflate cu aur, fresce, mozaicuri, picturi, lambriuri sculpate, vitralii si superba scara de lemn. 

Cladirea adapostea la subsol crama de vin, la parter bucataria, restaurantul si beraria, iar la etaje se aflau locuintele angajatilor si apartamentele proprietarilor. 

Deasupra intrarii din strada, se afla orarul, redat in spiritul cel mai traditional cu putinta, reprezentat fiind de felinar, cocos, pisica si dragon, semn ca localul e deschis de cand cantau cocosii pana cand spiritele noptii umpleau ungherele. 

Nativi din Medias, acestia atrageau in localurile lor clientii ardeleni pentru care patronii alcatuisera meniul in stil sasesc, trecand in lista cremwurstii cu hrean, pui la frigare,  mazarea batuta, mititei cu ardei iute, sarmale cu mamaliguta, tochitura si salata de beuf . 

Din crama lui mos Ghita pivnicerul era adus vinul “Lacrima Cristi” in ulcioare, iar berea se consuma la tap sau la halba direct trasa din butoaie. Lui i s-a realizat mai tarziu o statuie tinand un felinar in mana, statuie strategic asezata in capul scarii dinspre balcon. O reclama de-atunci spunea ca “se serveste bere speciala din fabrica Bragadiru in tot timpul zilei si seara pana dupa esirea de la spectacole”. 

Fratii Mircea, ardeleni muncitori, i-au asigurat faima prin servicii de calitate. Localul era curat, iar personalul, harnic si serviabil. Aici se strangea intelectualitatea ardeleneasca impreuna cu George Cosbuc, Octavian Goga, sau Barbu Stefanescu Delavrancea, iar Nicolae oferea mese gratuite studentilor ardeleni eminenti. 

Dar viata, daca iti da cu o mana, nu uita sa iti ia cu amandoua. Ignat si Victor s-au desprins de afacere si au incercat sa isi deschida fiecare cate un birt al lor. Primul a plecat Victor care si-a deschis un birt la subsolul Cercului Militar, iar mai apoi inca unul in Gara de Nord. Pe Ignat,  Nicolae l-a ajutat girand cu propria afacerea, iar, cand banca a vrut sa-i ia birtul, acesta s-a aruncat de la etajul doi al casei si-a murit pe loc. 

Asta se petrecea in 1929, cand ziarul Universul consemna sinuciderea in articolul intitulat “Moartea unui mare roman” Cine a preluat –o apoi  nu se stie, dar “Carul cu bere” a fost in vreme de razboi beraria ofiterilor germani, iar dupa ’48, sub ocupatia ofiterilor Armatei Rosii. In aceasta perioada au fost acoperite frescele si ornamentele cu vopsea rosie si var, iar crenwurstii cu hrean au fost inlocuiti cu carnaciorii oltenesti. Toate aceste superbe detalii de interior aveau sa fie scoase la lumina supa 1986, redandu-i eleganta de odinioara. De “Carul cu bere” este legata celebra de ja reteta de mici pe care am publicat-o acum ceva vreme pe blog. 

Legenda zice ca mititeii ar fi fost inventia bucatarului sef care, ramas intr-o seara fara mate de porc pentru carnati si cu bodega plina de musterii, ar fi pus amestecul de carne tocata amestecata cu mirodenii sa sfaraie direct pe gratar. Si cum sfaraiau ei asa beti de bucurie, mirosul ar fi cuprins salonul, iar clientii au navalit sa guste strasnicele mogaldete de carne rumene si ademenitoare. Fata de naravasii carnaciori, acestia erau mici, dar ce aroma si ce gust! Si ce bine curgea la vale berea rece, proaspat trasa din butoi.

http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012/05/beraria-carul-cu-bere-si-reteta.html

Bibliografie:

Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu- De la Hanul lui Şerban Vodă la Hotel Intercontinental: Editura Sport - Turism, 1979
Victoria Dragu Dimitriu- Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, Grupul Editorial Vremea, Bucureşti 2004- capitol Cu Anca Giurchescu, o istorie de familie la Carul cu Bere
http://metropotam.ro/Interviuri/2007/02/art0121568859-Nicolae-Mircea-de-la-Caru-cu-Bere-la-Bere-cu-Caru/
http://bucuresti.tourneo.ro/unde-mancam/2010/03/caru-cu-bere-de-la-munchen-la-bucuresti/
Leonid Buzoianu, Em Bădescu- Case vechi din Bucureşti
http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2010/2010-20/12.pdf
www.carucubere.ro

Berea Bragadiru - un brand care a facut istorie

Intre Calea Rahovei si Piata de Flori, chiar la intersectia Podului Kalitzei si cornisa de S-E a Dambovitei, se afla un superb palat, construit in anul 1905  la cererea unuia dintre cei mai bogati oameni ai vremii. Cunoscuta sub denumirea de Colosul, cladirea trebuia sa aiba o destinatie culturala pentru muncitorii care lucrau la fabrica de bere a lui Dumitru Marinescu, proprietarul Palatului Bragadiru. Impozanta cladire cu doua turnulete la capete, avea o arhitectura eclectica, cu stucaturi si statui inserate pe fatada, cu ferestre inalte la etaj si firide, cufrontoane clasice, balcoane in stil victorian si scari spiralate, frumos ornamentate. La parter se aflau numeroase birouri si magazine, o imensa sala de bal care era folosita uneori si ca sala de teatru, o biblioteca, o popicarie si numeroase alte camere. Palatul era amplasat in imediata apropiere a Fabricii de Bere Bragadiru detinuta tot de catre Dumitru Marinescu. 

Cel mai interesant este faptul ca, desi la maturitate era unul dintre cei mai bogati si influenti oameni din tara, acesta avea origini modeste. Se nascuse in 1842 intr-o familie in care tatal, Marin Marinescu, sindrilar de meserie, sarac si muncitor, muncea cat era ziua de lunga sa isi intretina familia formata din nevasta si cei 8 copii. Iar castigul le-ajungea atat cat sa traiasca de pe o zi pe alta. Imediat dupa ce a terminat clasele primare, invatatorul lui Dumitru, “musiu Hristache Ioanin”, l-a recomandat lui “chir Iancu Stefanescu, racheriu si cofetar langa Piata Alba”  drept un baiat “tare ca fierul” care “sparge piatra in patru si nu se codeste de munca”. De la 12 ani a carat apa din Dambovita in cobilita, ca mai apoi, pe la 16 ani, sa fie avansat tejghetar. Trecusera 4 ani de cand trecuse pragul pravaliei si se chinuise sa-l convinga pe negustor sa-i dea o sansa. Tanarul fusese crescut bine, iar Stefanescu, impresionat de harnicia, cinstea, loialitatea si inteligenta ucenicului, avea sa-l faca asociat niste ani mai tarziu. Cum Iancu nu a avut mostenitori, in 1866, acesta s-a retras si si-a lasat partea in grija asociatului lui. Il pusese de multe ori la incercare si fiecare test il trecuse cu bine. La moartea acestuia, Mitu, cum ii placuse sa-i zica, avea sa mosteneasca intreaga lui avere. Dumitru a stiut cum sa se chiverniseasca, ba mai mult, a stiut si cum sa-si sporeasca averea prin metode cinstite, caci avea viziune. In 1883 cumparase 70.000 de metri patrati de teren pe Calea Rahovei de la familia Laptev, iar in decurs de cativa ani a intregit suprafata cu alte case si terenuri pana a ajuns la o suprafata compacta de 100.000 de metri patrati. Nu s-a multumit cu atat si, cand i s-a ivit oportunitatea, a luat pe datorie spirt medicinal pe care l-a vandut in castig. In 1877 cand romanii se luptau cu turcii, spirtul era foarte cautat, iar el a inceput sa faca bani din ce in ce mai multi. Cu banii castigati, si-a ridicat o fabrica de alcool rafinat in Bragadiru. Si-a cumparat pamant in comuna si si-a ridicat mosie. Pentru sateni a facut scoala, a inaltat biserica, iar mai apoi si-o primarie. Tanarul isi facuse o situatie financiara bunicica si s-a insurat din dragoste cu frumoasa Mathilda Schwartz in 1868 cu care a avut 7 copii (5 fete si 2 baieti). La 35 de ani, aceasta s-a imbolnavit de scarlatina si a murit, iar Dumitru s-a recasatorit din interes cu vaduva lui Luther, Sofia, de care a divortat la scurt timp. A-nteles atunci ca femeiea vietii lui s-a dus, iar alta ca si ea n-avea sa mai gaseasca. Investitor dibaci, el a cumparat teren in mijlocul capitalei in apropiere de Piata Principesa Maria, iar cativa ani mai tarziu, in 1895, s-a pus pe construit si o fabrica de bere in capitala pe care a terminat-o abia in 1909. In oras existau deja alte doua fabrici de bere, cea care apartinea lui Erhard Luther, infiintata in 1869 si care avea sa devina fabrica Grivita, si cea a lui Carol H. Oppler,  inaugurata in 1870 care astazi nu mai exista.

 In scurt timp dupa punerea fabricii in functiune, Bragadiru avea sa le intreaca in productie pe amandoua si sa detina o cota importanta de piata. Asa s-a nascut un brand de tara pe care multi dintre noi fie nu l-au stiut niciodata, fie l-au uitat: berea Bragadiru care a existat pe piata pana in 1948 cand a fost nationalizata si transformata in berea Rahova! Tot de aici i se trage si numele sub care este cunoscut si astazi cu numele Dumitru Marinescu Bragadiru. Fabrica a fost infiintata ca o societate pe actiuni si, desi avea o utilitate industriala, era atent decorata in interior cu fresce sugestive. 

In acelasi an cand fabrica a fost gata, Dumitru si-a mutat familia in resedinta de langa fabrica. Tot ansamblul de cladiri industriale, palatul si casele din imprejurimi au fost proiectate de catre firma germana “J.A.T. OPF si Sohne” in 1894, avandu-l responsabil de proiect pe arhitectul austriac Anton Shuckerl, angajat sa ii ridice un ansamblu de cladiri dupa standarde europene. Ansamblul era format din: fabria de bere, resedinta familiei, locuintele muncitorilor, Colosul sau Palatul Bragadiru, o banca si o scoala. Fabrica era dotata cu masini cu aburi de 120 de cai putere, iar berea era atat de buna, incat a devenit in scurt timp furnizorul de bere al Curtii Regale.

Berea Bragadiru era promovata in multe dintre publicatiile de atunci, inclusic in Catalogul Abonatilor SAR de Telefoane din anii 1937 si 1938. 

Ziarele vremii mentionau faptul ca tehnologia adusa de el era cea mai moderna din capitala. Materiile prime le cumpara din tara (orzul) si din Bohemia (hameiul). Berea produsa aici se vindea in carciumile din oras, pietele centrale, bodegi si magazine. 

Si lumea zicea ca era tare buna. Langa fabrica se afla Palatul cultural Bragadiru care avea saloane de primire, sala de bal, biblioteca, apartamente pentru oaspeti, popicarie, pravalii, o gradina de vara si o terasa. Interioarele erau decorate cu statui si oglinzi venetiene. Ca sa isi tina muncitorii aproape, el le-a construit locuinte in vecinatatea fabricii, le-a ridicat o scoala pentru copii, iar celor mici care frecventau orele scolare le-a dat pentru prima data in tara noastra, in fiecare zi, cate un covrig si un pahar cu lapte. Salariatii aveau concediu platit si asigurari sociale. Atat muncitorii cat si cei mai multi dintre angajatii din casa nu munceau duminica. Bragadiru mergea intotdeauna cu familia pe jos, duminica, la biserica, special sa poata sa ii dea inclusiv vizitiului o zi libera pe saptamana. El a fost cel care a pus bazele politicilor de protectie sociala in tara noastra si as zice ca a fost un om de stanga prin credinta si prin fapte. Niciodata nu si-a uitat originea saraca si a crezut ca ceea ce soarta i-a dat trebuie sa se intoarca o parte si catre cei nevoiasi. Dumitru deja era un exemplu elocvent de industrias capitalist care stiuse sa faca avere. Era in permanenta conectat la nevoile comunitatii si, ca un capitalist fruntas, implicat in numeroase acte caritabile. El a daruit Primariei Capitalei 20.000mp pentru construirea Bulevardului Regina Maria si alti 5000mp pentru strada Elena Doamna. Tot el era la curent cu tot ce aparea nou in lume, iar de numele lui e legat primul telefon rural din tara care facea legatura intre mosia de la Bragadiru si fabrica din Bucuresti. El a platit stalpii si instalatia telefonica, fiind un exemplu pentru ceilalti comercianti si industriasi. A oferit burse de studiu studentilor romani, incercand sa ridice o patura sociala de tineri scoliti care sa fie deschisi la toate oportunitatile unei societati fragede  aflata in plin proces de dezvoltare. Desi poate parea ciudat, Bragadiru nu a intrat niciodata in politica, desi a avut nenumarate propuneri de la oamenii politici  importanti ai vremii, dar a acceptat un loc in Senat, militand pentru interesele economiei de piata, dar si pentru drepturile muncitorilor. I s-a oferit postul de ministru al comunicatiilor, dar l-a refuzat, alegand sa se ocupe de actele caritabile si de afacerile familiei. A murit in 1915, lasand in urma lui o avere colosala si istoria unui brand romanesc construit cu truda. Afacerea a fost continuata de fiul cel mare care purta numele tatalui lui. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o parte dintre mostenitorii lui au fugit pe alte continente, iar ulterior averea lor nationalizata de comunisti, iar urmasii ramasi in tara fie goniti, fie arestati.

Din imensa lor avere, mostenitorii de drept au recuperat o mica parte, desi multe dintre cladirile care au rezistat timpului  se afla intr-o stare imensa de degradare. 

Dintre toate, Palatul Bragadiru a fost retrocedat si restaurat, astazi fiind gazda multor evenimente cu staif din Bucuresti. 

Se pare ca doar actualul Presedinte Traian Basescu, pe vremea cand era primar al capitalei, ar fi avut curajul sa semneze actele de retrocedare pentru Palatul Bragadiru si terenul pe care astazi sunt ridicate Scala si blocul Ciclop. O decizie contestata la vremea respectiva, dar care facea dreptate mostenitorilor de drept al lui Dumitru Bragadiru. Daca tineti seama ca doar terenurile si imobilele din capitala valoreaza astazi peste 400 de milioane de euro, veti deduce faptul ca doar o mica parte din averea de drept a fost recuperata. Pentru restul, inca mai sunt procese pe rol. Alte proprietati au intrat in posesia altora, mai cu tupeu si acces la ciolanul puterii. Caci asa se poarta pe la noi. Comunistii ne-au facut rapaci. Si fara frica de Dumnezeu. Dar cu spaima DNA-ului si-a puscariilor. Pentru cei curiosi, iata si documentarele care au stat la baza acestui material. Inclusiv pagina oficiala: 

http://www.palatulbragadiru.ro/descopera-palatul-istorie.php