Experienta elvetiana: Zurich si Baden

Am ajuns spre seara intr-o localitate de langa Zurich. Aveam oarece emotii tinand seama ca exact in ultimele zile de concediu urma sa fim musafiri in familiile a doua romance inimoase care ne invitasera la ele, prima in Elvetia unde aveam sa dormim trei nopti, a doua in Germania unde aveam sa stam alte doua. Ambele fusesera colege de liceu ale uneia dintre prietenele mele. In primele doua seri aveam sa luam cina in mijlocul familiei primeia dintre ele. Gazda noastra este romanca, stabilita si casatorita cu un elvetian de foarte multi ani care nu numai ca si-a intemeiat o familie aici, dar isi construise si o cariera de succes. Doamna este medic si, pe langa orele si garzile petrecute in spital, are si propriul cabinet in suburbia Zurich-ului. Ea ne-a pus la dispozitie apartamentul mamei ei care era plecata in concediu in Romania. Ne prevenise cu o seara inainte sa nu mergem cu masina in Zurich, ci sa luam trenul, dar uitase sa ne spuna si de ce. Sotul uneia dintre prietenele mele care condusese toata vacanta decisese sa se odihneasca a doua zi si sa plecam in Zurich doar noi, fetele. Doar ca ajunse in camera si cautand noi sa vedem la ce ore avem trenuri spre Zurich si la ce preturi, sotul a decis totusi sa vina si el si sa mergem toti cu masina. A fost greseala concediului nostru pentru ca, un drum pe care lesne il parcurgi cu trenul in 15 minute, noi l-am facut in doua ore. Cozile erau interminabile si am mers ca mecul pana am capiat toti patru in masina. Nervosi de situatie, am parcat la intrarea in Zurich (o alta greseala), stresati de faptul ca ar fi fost posibil sa nu gasim asa usor o parcare subterana in centrul istoric.

Zona in care ne aflam era una industriala, cladiri moderne pana la nori se inaltau de-o parte si de alta a strazii. Toate parcarile subterane erau ale institutiilor respective. Constatam cu stupoare ca cei care intrau si ieseau din aceste institutii era tineri pana in 45 de ani, in marea lor majoritate barbati, si nu puteam sa nu ma gandesc unde lucrau cei care aveau peste 45 de ani. Stiam ca Zurich este cel mai mare oras elvetian fiind recunoscut drept centrul economic si cultural al tarii si una dintre principalele capitale financiare si industriale ale Europei. In drum am descoperit un campus universitar, dar parcarile erau pentru rezidentii lor. Am gasit cu greu un loc pe strada. Greu cu limba, greu cu setarile automatele si cu greu am reusit sa platim pentru 2 ore. Ulterior am descoperit cum puteam sa facem asta si pentru 4 ore, dar ar fi trebuit sa ne intoarcem la aparat dupa cele 2 ore platite  si sa reluam operatiunea, daca mai reuseam sa ne amintim toti pasii. 

Am plecat in mare graba sa ajungem in centru calculand cat timp ne ia sa ne si intoarcem. Nu e de ignorat nici o regula aici! Amenzile sunt foarte mari si nu exista sansa sa le eviti. 

Am trecut precum trenurile de mare viteza pe langa Bahnhof (Gara principala) si

Schweizerisches Landesmuseum (Muzeul National Elvetian) tinand cu dintii de Strada Principala pana la Burkliplatz (Piata de vechituri sau Piata de pureci).

  

  

Strada este pusa in valoare de cladirile vechi, impozante, cadrate cu fantani din piatra si copaci batrani. Ne-am dus glont catre podurile ridicate peste raul Limmat care despart centrul in doua si care se varsa in Lacul Zurich dupa ce traverseaza metropola.

 De-o parte si de alta, raul este strajuit de cladiri vechi care au la parter magazine in care se vand produse scumpe: blanuri, bijuterii, ceasuri, haine scumpe, produse hightech.

Limmatquai este una dintre aceste artere care, in cladirile vechi cu interioare somptuase care reflectau odinioara avutia breslelor, gazduiesc acum magazine de lux, restaurante si hoteluri.

Nu departe de acest loc se zarea turnul suplu al bisericii Fraumunster (Biserica femeilor a fost infiintata in 853 de catre Imparatul Ludwig pentru fiica sa, Hildergard, si femeile aristocratice din Europa) cu celebrele sale vitralii pictate de Marc Chagall. 

Pe malul stang al Limmat-ului se afla Lindenhof unde romanii si-au ridicat in secolul 4 o asezare fortificata si unde, 5 secole mai tarziu, nepotul lui Charlemagne si-a construit un palat folosit la resedinta regala din care astazi s-au pastrat niste ruine. In jurul acestui site s-a amenajat un parc umbros amenajat cu banci de unde poate fi admirata promenada de-a lungul raului Limman. 

Grossmunster (Biserica mare cu cele doua turnuri paralele, usor boltite la capete, care dateaza din anul 1487 se afla de cealalta parte a bisericii Fraumunster. Ea domina orizontul orasului din cam toate unghiurile cu cele doua turnuri gemene. 

Din pacate, cam la atat s-a rezumat experienta noastra in Zurich. Am alergat in continuu si am regretat ca nu am avut ragazul sa vizitam lejer centrul vechi, sa ne plimbam cu barca pe lac, sa ne bucuram de privelisti in tihna. Am ajuns la masina cu precizia ceasului elvetian. Tristi si nervosi pt ca nu avusesem ragazul sa vizitam tot ceea ce ne propusesem. Am intrat din nou in acelasi malaxor al strazilor pline de masini blocate in "stau" pana cand am reusit sa iesim din zona industriala a orasului. Seara aveam sa aflam ca Zurich-ul este un oras verde, ca autoritatile locale incearca prin orice mijloace sa descurajeze traficul auto ca sa diminueze poluarea, motiv pentru care la toate stopurile pietonii benefiziaza de avantajul timpilor lungi de traversare in vreme ce masinilor li se aloca jumatate de minut pentru trecerea printre semafoare. Ma consolam cu gandul ca macar nu pierdusem "Piata de pureci" care stiam ca se organizeaza in fiecare sambata in  Burkliplatz unde peste 500 de comercianti isi expun produsele. Aflasem de la cunoscatori ca multi vindeau antichitati si asta m-ar fi innebunit cu totul. 

Ca sa ne scoatem parleala si sa ne linistim cumva, ne-am oprit la Baden, un orasel superb care se mandreste cu cea mai bogata apa termala din Elvetia.

  

  

  

Orasul este relativ mic si apartine de regiunea Aargau. 

 

Centrul sau istoric este caracterizat de prezenta cladirilor istorice care se invecineaza cu zona de promenada de pe malul raului Limmat. 

Aici se afla cea mai veche gara din Elvetia (Spanischbrotlibahn). Era trecut destul de bine de pranz si am fost placut surprinsi sa ne intalnim cu o grupa de copii (maxim 10) de gradinita care fusesera scosi la plimbare. Fiecare copil era imbracat cu o vesta flourescenta (avea si un medalion mare de aceeasi culoare verde crud, bagat pe cap, care se termina in fata si spate cu niste cercuri imense) se tinea de o sfoara colorata, la ale carei capete se aflau cele doua educatoare. Am vazut cum, in vreme ce traversau strada pe trecerea de pietoni, masinile franau de la mare distanta, lasandu-i sa mearga in ritmul lor. Nici un sofer n-a claxonat, nici unul nu s-a enervat. 

Am continuat sa ne plimbam pe de-a lungul raului si sa admiram privelistea de pe zidurile vechi. 

Spre seara, dupa ce am vizitat orasul, ne-am retras pe o terasa sa mancam. La final am cerut fiecare cate o cafea. Fiecare cafea a venit insotita de cate o ciocolata mica si un biscuit. Ne-a placut amabilitatea chelnerilor elvetieni, grija naturala ca fiecare sa fie multumit peste tot pe unde am oprit.

A doua zi urma sa plecam spre Germania, de aceea cred ca se impun niste concluzii. Elvetia este o tara foarte frumoasa si curata. Are niste peisaje de o frumusete care te lasa fara cuvinte. Am vizitat Geneva, Lucerna, Zurich si baden. Lucerna mi-a placut cel mai mult. Am fost placut surpinsi sa vedem cate parcari subterane sunt. In orase, pe strazi, nu poti parca mai mult de 2 ore (sunt parcari libere in fata centrelor comerciale unde ai voie sa parchezi fara taxa timp de 15 minute). In centrul oraselor traficul este descongestionat total. In aceasta tara poti plati pana ce si un amarat de covrig cu cardul. Elvetienii accepta plati in euro, dar iti vor da intotdeauna restul in franci elvetieni. Elvetia este considerata cea mai verde tara din lume, asta pentru ca autoritatile iau foarte in serios problema reciclarii deseurilor. Nu am vazut gunoi nicaieri. Nu sunt containere urat mirositoare amplasate pe marginea strazilor in care oamenii sa arunce gunoiul. Locuitorii il duc la centrele de reciclare dupa ce il sorteaza. Masinile lor de colectare a gunoiului nu lasa nici un miros dupa ele. Pur si simplu nu miros! 

Gunoiul se recicleaza aproape tot, pe sortimente si categorii: carton, hartie, metal, sticla (pe culori si fara capace), plastic, cadavre de animale (este interzisa ingroparea animalelor moarte!), medicamente expirate, ulei vegetal, electro-casnice, textile, resturi menajere etc. Din cel menajer fac compost. Ca sa ma fac cat mai bine inteleasa, am sa va spun cum se recicleaza un banal pliculet de ceai: eticheta se pune in containerul de carton, saculetul in cel pentru hartie, capsele metalice in containerul de metal, firul de ata in cel pentru textile, iar frunzele in cel pentru compost. Elvetienii primesc stimulente economice atunci cand regulile sunt respectate, dar se aplica si sanctiuni severe atunci cand ele sunt incalcate. Exista si varianta in care alegi sa nu sortezi gunoiul si sa il arunci la gramada, dar platesti o taxa pe fiecare jumatate de kg pe gunoi pana iti trece lenea! Gunoiul asta amestecat nu se arunca unde vrea fiecare, ci se preda in centre speciale dupa ce platesti cam 3 franci elvetiei pentru 5 kg de gunoi. Sacii de gunoi sunt foarte grosi si diferiti ca si culoare de la o localitate la alta pentru localitatile mici si de la un cartier la altul in orasele mari. Fiecare  utilizator casnic are obligatia sa isi lipeasca un autocolant pe sacul cu gunoi inainte de a-l duce la ghena respectiva pentru a putea fi usor identificat. Sa te fereasca Dumnezeu sa nu respecti regulile pentru ca amenzile sunt FOARTE mari, mai exact pana in 10.000 de franci elvetieni. In Elvetia exista Politia Gunoiului si zau ca nu e o gluma. Sacii suspecti, de exemplu cei fara autocolant, sunt deschisi si vor cauta dovezi precum un bon de plata, o factura, orice informatie care ii va conduce catre cel care a incalcat legea. Faptul ca esti bogat nu iti diminueaza responsabilitatea si nu te scuteste de repercursiuni. Gunoiul care nu poate fi reciclat este pus in pungi speciale care sunt predate, contracost (adica platesti pentru cantitatea de deseuri pe care o produci!), in centralele de termoficare si care sunt arse ulterior. Incineratoarele de acest fel exista in fiecare regiune si ofera energie si caldura pentru sistemul central de termoficare. Toate aceste fabrici sunt dotate cu filtre speciale ca sa diminueze gradul de poluare a mediului inconjurator. Am intrebat gazdele noastre ce a determinat implementarea unor astfel de masuri si raspunsul a fost ca prin 1980, tara s-a confruntat cu un dezastru ecologic generat atat de apele contaminate cu fosfati si nitrati, cat si de cantitatea imensa de gunoi pe care oamenii o aruncau in fiecare luna. A fost conceput acest plan de masuri, apoi puternic mediatizat si nu au fost acceptate nici un fel de exceptii. Toata lumea a fost obligata sa se conformeze sau sa plateasca amenzile uriase. 

Probabil ca unii dintre voi se intreaba cum de am ajuns sa discutam acest subiect. Foarte simplu: in cele 2 zile, patru adulti am reusit sa umplem o punga cu gunoi cu altele mai mici in care sortasem gunoiul dupa regulile noastre romanesti. Am intrebat-o unde sa il aruncam. Raspunsul gazdei a fost: "Nu aruncati nimic niciunde! Aduceti punga cu gunoi la mine!" Faptul ca eram straini nu ne scutea de amenda. Si noi platisem cu cardul.
Politistii lor (de frontiera, rutiera sau de care or mai fi) sunt in marea lor majoritate tineri pana in 40 de ani, toti inalti ca bradul, cu conformatie atletica, echipati si dotati pentru orice tip de eveniment/interventie. Daca ai trecut pe galben, esti tras pe dreapta si amendat in cel mai politicos mod. NIMENI nu negociaza nimic. Toti vorbesc limbi straine, sunt amabili, dar si autoritari in acelasi timp. Impun respect fara sa te jigneasca, fara sa se uite urat la tine.
In magazine platesti pana la ultimul banut si primesti rest la fel. Si bon fiscal obligatoriu. Nu exista n-am marunt. Nu exista n-am suficienti banuti. 
Elvetienii sunt amabili si politicosi. Nu vorbesc tare, nu gesticuleaza in exces.Te asculta si nu vorbesc peste tine. Cam toti vorbesc cel putin germana si engleza, dar stiu si franceza si italiana. In luna august, copiii lor mergeau la scoala. Inca de la gradinita invata sa umble cu focul. Supravegheat! In clasa a doua incep sa invete prima limba straina, in urmatorul an scolar incep studiul celei de-a doua. Indiferent de anotimp si vreme, orele despre natura (mediu, plante, animale etc) se tin in aer liber unde invata sa planteze si sa ingrijeasca flori, sa aiba grija de animale. Sunt scosi in aer liber zilnic, chiar si cei de 2-3 ani, indiferent de vreme. Totodata, la scoala, sunt invatati sa inoate si sa schieze. Au si tabere scolare in acest sens. La ei nu exista predare fara partea de aplicare. Invata inclusiv sa gateasca, sa coasa, cum sa foloseasca banii, cu alte cuvinte ii pregatesc pentru viata. 

Asa arata scoala din Baden si asa se prezinta curtea scolii. In orasele mici, gardurile sunt elemente ornamentale. De regula, proprietatile sunt delimitate prin gard viu tuns impecabil. Nu prea am vazut porti, dar am vazut aceeasi grija pentru gazon si flori.
Pensionarii nu sunt considerati mosi, batrani, babe, mosnegi sau alte apelative de acest gen. Sunt seniori! Ei se intalnesc in centre de socializare speciale unde sunt cooptati in diferite activitati de relaxare, dar si in activitati sociale. Ei pleaca in pelerinaje sau in concedii dedicate varstei lor. De asemenea pot locui in case sociale care sunt de fapt ansambluri de locuinte in care locuiesc doar pensionari, fiecare in apartamentul personal. Daca nu se pot deplasa cu usurinta, postasul le poate scoate pensia de pe card si le da banii in mana pana la ultimul banut. Pensionarii beneficiaza de un serviciu de taxi dedicat (Senior Taxi) care le sta la dispozitie si este muuuuult mai ieftin decat daca ar circula cu mijloacele de transport. Aceste servicii le sunt facturate la finalul fiecarei luni. In baza de date a firmei de taxi apar toate cerintele pentru transport (daca este nevoie de un portbagaj generos pt un scaun cu rotile, de ex, sau daca are probleme cardiace). Ei nu sunt ignorati de stat si nu pierd vremea plimbandu-se de colo-colo pentru ca au activitati in cluburi si parohii, participa la acte de caritate sau au indeletniciri specifice varstei lor. Exista un fel de centru de forta de munca care oferteaza pensionarii in putere cu job-uri part time. Se simt utili in societate, nu abandonati de ea.Batranii lor calatoresc, fac turism in grupuri de seniori. Cei cu handicap nu sunt perceputi ca "oameni defecti", ci ca persoane cu probleme speciale, dar normale!
In orase am vazut foarte multi tineri la munca, insa foarte putini cei de varsta mea (55 de ani) sau mai mari ca mine. 
Mancarea elvetienilor e foarte buna. In special ciocolata!!!!:))) Strazile lor sunt foarte curate. Incredibil de curate. Cred ca le spala noaptea. Oriunde te uiti vezi campuri verzi si multe vaci. La fel si in Franta. Am fost invitati doua seri la rand la cina la cineva acasa, ea este romanca, el elvetian. Ne-am simtit incredibil de bine si am avut foarte multe de invatat.