Dupa cum va povesteam zilele trecute, am stat cateva zile in Germania, mai exact in land-ul Bavaria. Germania am descoperit-o anul trecut, intr-un circuit european care presupunea traversarea mai multor tari. De cum treci granita Romaniei, incepi sa vezi diferentele: strazi largi, autostrazi, cladiri impecabil de curate, oameni relaxati. De ani de zile ma tot intreb de unde atata praf in Romania? Aseara, am avut musafiri. Niste prieteni din tinerete care au plecat din tara acum 18 ani si s-au stabilit in Munchen. Le povesteam cat de mult imi place sa ma uit la pamanturile frumos cultivate, la parcelele in nuante diferite de verde, trasate, parca, cu liniarul. Imi spuneau ca acest fapt este cu dus-intors, ca tocmai aceasta exigenta tipic germana ridicata la rang de lege autoimpusa ii obliga sa vada peste tot imperfectiunile prin comparatie. Doamna, inca foarte tanara dupa aspect, desi are 44 de ani, si-a construit o cariera frumoasa la o renumita casa de moda bavareza. Imi povestea amuzata (politetea occidentala exersata o asa lunga perioada de timp, o obliga sa prezinte situatiile descrise sub forma unor glume reusite) situatiile penibile cu care s-a confruntat in cele doua zile de cand ajunsese in Romania, special ca sa rezolve niste probleme pentru parintii care locuiesc cu ei de ani buni, dar care sunt inca cetatenii acestei tari. Imi povestea, de fapt, lucruri pe care le stiam deja: ca, la ei (ca si la noi), bugetarii sunt platiti din bani publici si ca nu intelege aroganta si maniera total indiferenta a functionarilor romani fata de problemele celor care formeaza cozi la ghiseu. Ca in Germania, fie ca esti politist, doctor , profesor sau functionar, toti inteleg faptul ca sunt platiti din bani publici si ca sunt in slujba celor care ii platesc. Ca sistemul sanitar este unul normal! Auziti si voi, normal! Mama sa are o forma de cancer pentru care a fost obligatoriu sa faca tratament chimio cateva luni de zile. Ca spitalul, dupa externare, ii trimitea de 3 ori pe zi asistenta acasa, ca sa o ajute pe mama ei sa isi urmeze tratamentul chimio, sa faca exercitii de recuperare fizica, sa ii faca toaleta, sa ii explice fiecare faza din medicina recuperatorie. Statul german le-a pus la dispozitie gratuit pat special de spital cu telecomanda (care se ridica sau se lasa dupa pozitia agreata de catre pacient), WC portabil, ca sa nu o solicite mersul la baie, scaun cu rotile ca sa se poata deplasa prin casa. Evident, acolo nu este permisa invoirea de la serviciu pentru ca rudele apropiate ti se imbolnavesc decat pentru maxim 3 zile. La noi, poti sa iti iei concediu medical si sa stai acasa cat poftesti, iar daca vrei sa-ti angajezi o femeie care sa-ti ingrijeasca bolnavul , deja vorbim de un lux pe care foarte putini romani si-l permit. Economia germana merge in baza unor principii corecte si a constiintei datoriei fata de statul care se implica in mod pozitiv in viata ta privata, ajutandu-te si protejandu-te. Doar platesti taxe, impozite, asigurari de sanatate, potrivit salariului (!!!!!!!!!!!!) care iti reflecta calitatea muncii prestate si competentele profesionale. Deci nu prea te indeamna statul german si nici nu te incurajeaza sa lenevesti. Si nici nu se fac angajari/concedieri la gramada. La norma, la lot. Tratamentul medical pentru pensionari, care ar costa, de exemplu, 1000 de euro/cutia, este subventionat de stat si platesti 5 euro/cutie! Medicamentul poate costa si 10.000 sau 50 de euro, pentru pensionari, costul este acelasi: 5 euro/cutie. Acolo sunt sute de case de asigurare si concurenta este maxima ca sa te atraga , pe tine, ca si asigurat. Fapt care este in beneficiul pacientului, evident, pentru ca fiecare are oferta sa de servicii, contractele incheiate cu firmele farmaceutice, cu spitalele si implicit specialistii. Toti vor sa fie cei mai buni ca sa aiba cat mai multi cotizanti. Esti nemultumit, schimbi casa de sanatate. Vrei mai multe servicii medicale, renunti la asigurarea de stat, treci la cea privata. Ambii soti au salarii frumoase, deci si asigurari de sanatate pe masura, dar nici unul dintre ei nu isi permite sa renunte sa plateasca propria asigurare medicala, de teama ca, in viitor, unul dintre ei sa nu devina somer, pentru ca asigurarea platita de unul, pana la re-angajare, il preia pe polita sa personala de asigurare si pe cel ramas fara slujba. Statul iti explica, pentru ca este in folosul sau sa platesti taxe pe care sa le incaseze. Diferenta este ca acolo iti da ceva in schimb, noi primim praful de pe toba! Cate diferente sunt intre sistemele de protectie dintre cele doua tari? Nenumarate! Daca o luna nu treci deloc pe la spital, sunt case de asigurari care iti adauga bani in cont, pt ca se presupune ca nu folosesti aiurea banii statului.
Era dezamagita ca in scurta noastra deplasare la Munchen nu ne-am intalnit in tara lor. Fusesera doua saptamani plecati in Italia in concediu. De acolo, au venit direct aici. Erau extraordinar de mandri de job-ul lor, de viata lor, de ei insisi. Si ma gandeam, ce bine de ei! Dar explicau tot cu mandrie ca acolo, cand sunt intrebati ce sunt, intotdeauna raspund: romani! Desi au renuntat de 18 ani la cetatenie. Doar cand vin acasa au o problema cu asta, ca nu o mai spun cu atata bucurie. Pt ca ochii vad, sufletul se strange. Si arata totul din ce in ce mai dezolant, ca o casa parasita, ale carei ziduri se surpa. Pentru ca nu mai are viata in ea. M-a intrebat daca am crema de pantofi in casa. Cum sa nu? am raspuns. Evident ca am! Atunci mi-a explicat ca ei nu au asa ceva in casa, pt ca acolo nu este praf. Dupa o iesire de cateva ore in Piata Unirii, pantofii ei eleganti aratau ca dupa razboi. Sa rad sau sa plang?
Si-atunci mi-am amintit acele sentimente, dinainte sa plecam in orice escapada peste granita, de imensa bucurie, dar si de tristetea pe care nu stii cum sa o tii in frau cand te intorci ACASA! Anormal! ACASA inseamna locul in care sufletul tau se simte cel mai bine. Da, dar sterg praful zilnic, spal gresia in fiecare dimineata, sunt stresata ca am din ce in ce mai putini clienti si mi-e frica ca de dracul sa nu cumva sa ma imbolnavesc. Acasa nu ma lasa nici o clipa sa uit ca sunt in Romania. Intotdeauna sunt in garda, cu sabia intr-o mana, cu platosa in cealalta, gata de atac, gata sa ma apar. In fiecare dimineata cand sar din pat sunt pregatita sa ma lupt cu fiecare zi in parte. Poate sunt singura intr-o continua stare de alerta. Poate celilalti romani sunt fericiti.
