Povestea asta este absolut uluitoare.
Emile Zola, probabil unul dintre cei mai renumiti scriitori francezi ai
timpurilor sale, a murit la varsta de 62 de ani in circumstante cel putin
bizarre. El primise in ultima vreme numeroase amenintari cu moartea, dar nimeni nu le daduse mare atentie.
Doar ce se intorsese de la vila de la tara impreuna cu sotia lui, Alexandrine,
in casa din Paris de pe strada Rue de Bruxelles in 28 septembrie. Afara era o
vreme umeda si rece, iar focul arsese mocnit in semineul din dormitor toata noaptea. Inainte de culcare, Emile
inchisese usa de la camera asa cum facea de fiecare data. Vremea de afara ii
obligase indiect sa tina fereastra inchisa. S-au bagat in pat si s-au culcat.
Au dormit pret de cateva ore, pentru ca in jurul orei 3 dimineata Emile a
trezit-o pe Alexandrine din somn: se simtea rau, dar nu a lasat-o sa trezeasca
servitoarea, gandindu-se ca facuse o indigestie la cina. Cateva ore mai tarziu
se presupune ca Emile s-ar fi trezit din nou si-ar fi incercat sa se dea jos
din pat si sa deschida geamul, dar a cazut pe podea si acolo a ramas. La 9
dimineata, dupa ce daduse roata usii de mai multe ori, tot mai convinsa de
faptul ca ceva nu era tocmai cum trebuia, slujnica a fortat usa: Emile zacea
mort pe podea, iar Alexandrina era inconstienta in pat. Desi doctorii s-au
chinuit sa il resursciteze, efortul lor a fost inutil. In final a fost consemnat decesul, iar
sotia lui a fost internata de urgenta in spital.
In aceeasi dupa amiaza, doamna
Zola a trimis o scrisoare amantei sotului ei, Jeanne Rozerot, in care ii aducea
la cunostinta faptul ca Emil trecuse in lumea celor drepti.
Emile avea impreuna
cu Jeanne doi copii: Denise in varsta de 13 ani si Jacques de 11 ani. Aceasta a
tras imediat conscluzia ca iubitul si tatal copiilor ei fusese asasinat! Si nu
a fost singura care a tras aceasta concluzie, tinand seama ca Zola avea o
multime de dusmani nationalisti in urma afacerii Dreyfus.
Cand a intalnit-o,
Emile avea 47 de ani, iar Jeanne 21. Era tanara, inalta si frumoasa, cu parul
lung, prins in coc, cu ochii mari si caprui, cu privirea visatoare si blajina,
rumena in obraji, cu trup zvelt si picioare lungi. El incepuse sa imbatraneasca
si sa cheleasca, cantarea in jur de 100 kg si se simtea prea gras si prea
obosit.
Jeanne mai tanara cu 27 de ani decat Emile Zola, ii devenise amanta
inca din 1888, cand aceasta fusese angajata chiar de catre sotia lui in casa
lor din Medan pe post de lenjereasa. Alexandrine o indragea pe tanara care ii aducea aminte de
originile sale modeste, o adusese in familia ei si a primit-o in familia ei sa le tina
companie in inclusiv pe perioada vacantelor.
Emile s-a indragostit de ea
imediat si a fost absolut socat cand frumoasa lenjereasa i-a aratat pretuire si
interes, la fel cum si ea a fost mirata de faptul ca un domn de conditia lui ar
fi putut fi interesat de o tanara provenita dintr-un mediu modest. Alexandrine
avea sa afle printr-o scrisoare anonima abia dupa 3 ani de infidelitatea
sotului ei, cand acesta avea deja doi copii.
Desi atmosfera in familie s-a
tensionat pana ce au ajuns la un pas de divort, cei doi au reusit sa faca pace si sa stabileasca
niste regulie care au fost acceptate de comun acord si respectate intocmai. Alexandrine
era mai in varsta decat el si nu ii daruise nici un copil, fiind oarecum
obligata sa se resemneze si sa accepte relatia celor doi amorezi. Emile i-a
cumparat lui Jeanne un apartament si o casa de vacanta la Verneuil, astfel incat sa poata ajunge cu
usurinta de la oricare dintre domiciliile sale la cele ale amantei.
Cu timpul,
Alexandrine s-a implicat inclusiv in cresterea copiilor, scotandu-i la
plimbare, cumparandu-le cadouri si chiar daruindu-le dragostea materna care
zacea in ea in stare latenta. Cu toate ca era indragostit pana peste urechi, el
nu si-a parasit niciodata sotia. Ii facuse un juramant nevesti-si, promitandu-i
sa nu o paraseasca atata vreme cat traieste si s-a tinut de cuvat. Dragostea
aceasta interzisa avea sa il trezeasca la viata pe scriitor, a slabit vreo 25
de kg si pe zi ce trecea parca intinerea.
Isi mai scurtase barba, burta aproape disparuse. Se imbraca elegant,
purta costume atent croite si asortate cu manusi. Dupa moartea lui, Alexandrine
a recunoscut copiii rivalei, dandu-le astfel legitimitatea de a purta numele de
familie al tatalui lor. Desi au fost nenumarate zvonuri care presupuneau ca
scriitorul fusese ucis, cercetarile au demonstrat ca decesul survenise din
cauze naturale. Nu s-a depistat nici cea mai mica urma de monoxid de carbon in
incapere, s-au verificat cosurile, insinuandu-se faptul ca semineul nu fusese
curatat corespunzator. Printre cei suspectati s-au numarat Alphonse Daudet,
fratii Goncourt si adeptii lor care l-au atacat pe Zola din invidii si orgolii
literare. La capataiul lui au venit toti prietenii si dusmanii sai, inclusiv
Alfred Dreyfus, alaturi de Anatole France si alti literati de aseama, dar si
Jeanne impreuna cu cei doi copii, ministri, frunctionari, francmasoni. Soldatii
au dat onorul prin salve de arme de foc. 50.000 de oameni au umplut cmitirul
Montmartre pentru a participa la funeraliile de inmormantare. In 1908,
ramasitele sale au fost exhumate si ingropate in Pantheon.
Poate multi se
gandesc ca Zola a fost fericit traind o viata duplicitara. Ei bine, chiar
spusele lui contrazic aceasta presupunere: „Nu sunt fericit. Acest partaj,
aceasta viata dubla pe care sunt fortat sa o traiesc ma va duce intr-un final
la disperare. Am avut visul de a face pe toata lumea din jurul meu fericita,
dar vad bine ca asa ceva este imposibil.” Daca el se simtea nefericit, cantand la doua
maini, ma-ntreb cat de fericite erau atunci femeile lui????
Biografie: Henri Troyat - Zola, Flammarion 2002;
Evelyne Bloch-Dano - Madame Zola, Grasset 1997.
