Nunta banateana traditionala de acum 100 de ani

Am publicat mai demult un material pe blogul “Umbrela patrata” despre nunta traditionala din Banat, fapt care mi-a deschis curiozitatea. Am vrut sa stiu mai in detaliu cum erau obiceirile care astazi nu se mai respecta intocmai. Motiv pentru care am organizat o “sezatoare” cu batranii mei si i-am pus sa povesteasca. Multe dintre disputele noastre verbale actuale isi au originea aici. Ca fetele nu se mai marita cand trebuie, ca baietii nu mai cer fetele si cate altele. Si iata de ce! Acum vreo 80 – 100 de ani, baietii se casatoreau pe la 18-20 de ani, iar fetele pe la 16-18 ani. Sub aceasta varsta, era nevoie de aprobarea Preturii plasesti. Atunci, casatoria dupa varstele mentionate era un lucru rusinos.

Pe vremuri, in familiile cu mai multi flacai, cuplurile traiau impreuna , in aceeasi casa cu parintii. Gospodaria era condusa de parintii baietilor. Nurorile faceau curatenie in casa, spalau, faceau de mancare, se-ngrijeau de animale, teseau, framantau painea sau lucrau la camp. Nurorile trebuiau sa isi respecte socrii, motiv pentru care, cat traiau parintii sotului, aveau obligatia sa manance in picioare, seara isi descaltau socrii, ii spalau pe picioare si le curatau opincile si obielele.

Flacaii necasatoriti, cand isi alegeau viitoarea nevasta, trebuiau sa isi ia rudele apropiate si sa mearga sa ceara fata. daca parintii fetei acceptau cererea, la a doua vizita, parintii baiatului intrebau ce zestre are fata. Zestrea consta in pamant, casa, animale s.a. Parintii fetei cereau in schimb pentru viitoarea nevasta haine: burdic, bunda de vidra (parca asa mai merge!), carpa de lana cu gaitane, tulbent si plecinice, pantofi si alte cele. Incredintarea se facea la casa fetei si participau rudele baiatului. Aveau cu ei pogacea, unde se puneau 5-10 florinti, dupa cum se stabilise la intelegere. Logodna se oficia de preot, in prezenta a doi martori, apoi se intorceau la praznicul organizat de catre parintii fetei.

Nunta se facea la trei saptamani de la data logodnei. In cele trei duminici dintre incredintare si nunta, soacra mare ducea miresei mancare, paine, o gaina si prajitura, cat sa-i ajunga fetei mancarea pentru o saptamana. Fata trebuia sa se obisnuiasca astfel cu mancarea din casa unde avea sa locuiasca. Viitoarea mireasa trebuia sa aiba grija de mancarea adusa de soacra mare si sa nu o tina pe polita, sa nu ploua la nunta. In joia de dinaintea nuntii, rudele baiatului iar mergeau la casa fetei cu ormanul, altfel sus, cu dulapul de haine, cumparate de viitorii socri, unde mireasa trebuia sa isi aranjeze hainele ce urmau sa fie duse in casa mirelui.

Printre cei ce insoteau mirele era si o fata care aducea floarea ce avea sa fie prinsa in parul miresei, in tulbent, cand fata avea sa fie invalita, dupa cununie. Cand rudele baiatului ajungeau la casa fetei anuntau: “Am venit cu pana!” In ziua premergatoare nuntii, givarul , un soi de cavaler de onoare al fetei, facea invitatiile la nunta. El incaleca pe cel mai frumos cal, impodobit cu stergare si flori, si purtand in mana ciutura. Aceasta era o plosca din lemn, invelita intr-un batic rosu, , prins in ramuri de iedera.

El invita  satenii sa bea tuica. La casa mirelui, era forfota mare. Se taiau animalele, se pregatea mancarea (supa, popricas, sarme, friptura, iar ca desert, cugluf umplut cu strugureisi sovaica). Radusele, adica bucataresele, pregateau mancarea pe vatra, in oale de pamant. Popricasul se gatea in cazane de bagic (tuci), din care erau servici si invitatii care soseau la nunta cu o seara inainte. Duminica dimineata, traditia cerea sa fie servit borandaul de mate, si de burta de vaca. Dupa ospat, neamurile si muzicantii se urcau in carute si plecau dupa nasi.  Dupa ce luau nasii, alaiul pleca dupa mireasa. Givarul si 5-6 rude apropiate mirelui, erau deja cu doua sau trei ore inainte sositi la casa miresei spre a anunta sosirea nuntii. Carutele erau si ele frumos impodobite cu cilimuri, masaie si flori, iar caii purtau mandre stergaresi zvoane prinse-n coamasi pe greaban. Fiecare nuntas avea in mana plosca cu vin sau cu tuica. La sosirea nasilor, parintii le dadeau acestora un purcel, caruia ii taiau o bucatica din ureche si o aruncau peste casa.  In drum spre biserica, mireasa era condusa de giuvar, iar mirele, de nasi.  Nasii erau insotiti de un tarisfat, care purta o traista cu cei 2-3 metri de panza cumparata de parintii mirelui, numita sovon.  Panza urma sa fie prinsa de umerii mirilor in timpul slujbei. Tot langa nasi statea staghisul, adica stegarul, care purta steagul facut din cotrante, si carpe, impodobite cu panglici colorate si flori inmiresmate.

Nasa si nasul cununa mirii care se intrec in a se calca unul pe celalalt pe picioare.In timpul ceremoniei, muzicantii canta de zor, iar nuntasii ridica praful in cer. La iesirea din biserica, mireasa arunca peste cap un mar in care sunt infipti bani. Chiar ma intrebam care e rostul marului! L-am aruncat si eu acum vreo 26 de ani, dar habar nu aveam de ce. Asta e semn de prosperitate si noroc. De la biserica, alaiul merge la soacra mare acasa, care intindea panza alba la intrare pe care sa calce mirii. In usa casei se pune o paine mare, o cana cu apa, sare si o lumanare aprinsa.  Painea, apa si sarea se dadeau miresei, iar lumanarea, mirelui.

Apoi soacra mare lua o bracira de 2 metri si o arunca peste capul mirilor, astfel incat sa ii cuprinda pe amandoi. dar cu grija mare, sa nu cumva sa faca vreo rasucitura ca sa nu fie cearta in casa. Mireasa era daruita pe bani. Lanfa intrare se punea o albie cu apa, pazita de givar cu o bata-n mana si de alti doi cavaleri cu bice, ca sa aiba grija ca nici un nuntas sa nu intre fara sa arunce bani.  Jocul incepea cu hora, condusa de mireasa, iar seara se juca “dansul miresei”  pentru care toti trebuiau sa plateasca. Noaptea, pe la 11-12, nuntasii se puneau la masa, fara mirii care stateau in podul casei pana ce nasul se-ndura sa-i cheme. Erau adusi cu muzicantii si trebuiau sa manance amandoi din farfurie.

Dupa ospat curgeau darurile: haine, panzeturi, albituri, incaltaminte, prajituri. La cei avuti, nunta putea dura si 3 zile. Luni dimineata, nasul era condus de muzicanti acasa si adus inapoi seara. Nasul venea cu darul special, Craciunul, un brad frumos impodobit, si cu pancove, o oglinda mare, un trandafir pt mireasa si o gaina grasa. Noaptea de luni era petrecerea nasului.

In aceasta noapte mireasa era invalita, biata de ea. Mireasa era pieptanata cu pieptenele mare de lana si i se punea tulbenul pe cap si plecinicile.  In timp ce era pieptanata, incinsa si invalita, muzicantii cantau de dor si jale, iar mireasa trebuia sa planga. Marti dimineata, mirii si muzicantii duceau nasii acasa. Ce a mai ramas din aceste obiceiuri? Putine, cred eu, de vreme ce din tot ce v-am povestit eu aici eu nu am mai prins decat aruncatul marului cu bani. Poate in zonele rurale sa se pastreze mai mult din datina straveche. 

Multumesc www.babaterra.ro pentru imagini

Portul banatean traditional

Am citit de curand o carte interesanta, o monografie a unui sat banatean care odinioara a cunoscut alta viata. Flacaii si fetele umpleau ulitele, iar larma copiilor rasuna in tot satul. Acum au ramas doar batranii. Si mortii din cimitir. Batranii care inca mai stau in vechile case prefera sa  vorbeasca despre trecut, in loc sa vorbeasca despre prezent. Am avut chiar marea bucurie de a o mai prinde in viata pe una dintre bunicele sotului meu, care se incapatana sa poarte straiul banatean la cativa ani buni dupa Revolutie. NU avea alte haine si nu s-ar fi-mbracat cu cele moderne, feri-te-ar Dumnezeu. I se pareau urate. Iarna inca isi scotea razboiul de tesut si mai tesea una-alta. Ba o ponea,  ba o camasa.

Despre mandrul strai banatean am sa vorbesc astazi, in speranta ca voi folosi corect toate cuvintele specifice acestei zone. Desi locuiesc aici de peste 20 de ani, inca nu am lejeritatea exprimarii in dulcele grai banatean. Regionalismele sunt multe si, daca nu ai crescut cu ele de mic, e greu sa le pronunti corect, chiar daca in gand iti suna bine. Prin anii 1900, pe timp de iarna, baietii pana in 16 ani purtau camasi tesute din bumbac, cioareci de suba, boc (cojocel din piele de oaie tabacita, lung pana-n talie, croit rotund la gat, fara maneci, cu nasturi si cheutori din piele), spent (veston) tesut si invaiegat de suba. In cap purtau caciula de piele, iar in picioare opinci si obiele.

Cand afara era cald, purtau camasi din bumbac lungi pana la genunchi,  incinsi la brau cu braciri tesute, cu izmene din bumbac. In picioare aveau strimfi din lana si si slaiche (incalfari cu talpa si fata din piele, dupa model sarbesc).

Pe cap purtau palarie. Fetele purtau tot timpul anului poale din bumbac, ciupag (bluza) din bumbac, brodate cu matase colorata in modele complicate, iar pe cap purtau marame (baticuri). Iarna purtau si ele boc si spente din panza , captusite cu pamuca.

In picioare aveau slaiche trase peste ciorapi de lana, cusuti cu fir de aor (snur bronzat). De sarbatori, camasile si izmenele baietilor , dar si poalele si ciupagele fetelor erau din cele cusute in modele complicate si culori diferite. Fetele purtau de cap carpe cu gaitane (franjuri). Iarna, de colind, baietii purtau cioareci impodobiti cu modele confectionate din snururi colorate si-mpletite.

Si unii, si altii mergeau la scoala cu cartile in traista, tesuta si cusuta in casa, purtata dupa cap. Tinerii pana in 20 de ani (adica junii), purtau vara camasi din bumbac, incinsi cu praschie (brau) din piele sau catifea neagra lucrata cu fir de aor, spent din stofa, , iar in picioare opinci si obiele. De sarbatoare, purtau camasi albe cusute cu matase, chintus cu lucratura, izmene, iar in picioare aveau ghete sai cisme din piele. Pe cap purtau palarie , iar iarna, caciula. Fetele mari, nemaritate, dar si tinerele sotii, puratu poale din bumbac, cusute in matase, cotrante, danaice, si in fata si danapoi, tesute in modele dferite, ciupag cusut cu matase. Peste ciupag purtau laibar de matase, spent, iar pe cap aveau carpa, subtire vara si groasa iarna. Fetele nemaritate purtau oprege.

In zilele de lucru , purtau ciorapi de lana si slaiche. Iarna, si unii, si altii purtau boc, iar baietii caput din suba, lucrat cu snioare negre, galbene si rosii. La sarbatori, fetele mergeu la hora satului imbracate in pale frumos cusute , cu cotrante , danaince, tesute in aramiz si si drod (fire argintii si aurii) si ciupag. Nevestele tinere purtau plecinicul cu un rand de bani, impodobit cu doua sarme late, de-o parte si de alta. Sarmele erau de matase, impodobite in culori rosii, galbene, albe si albastre. pe cap purtau palarie de la pravalie, air in picioare, ghete negre trase peste strimfi tricotati cu modele. Fetele mari purtau bani la grumazcu un singur rand de bani. La maritis, purtau bani de argint sau galbeni cu efigia imparatesei Maria Terezia si a imparatului Franz Iosif I, in 2 sau 3 randuri. Cei trecuti de 40 de ani, dar si batranii, purtau vara camasi scurte, cu praschie lata din piele, cu spent si palarie. Erau incaltati cu slaiche si strimfi din lana , dar si opinci cu obiele  mai mici si mai subtiri pentru lucrul de peste zi. Iarna purtau cioareci de suba, praschie, boc, spent, cojoc din piele, iar in picioare aveau opinci cu obiele. Femeile peste 40 de ani, purtau poale din panza alba, ciupag din panza simpla, spent crosetat tesut sau crosetat din lana. Femeile avute aveau bunda cu blana pe interior, captusita pe exterior cu cu postav negru. La tiv, maneci si guler era brodata cu tiveala crosetata cu laieti.

Bordura era lata de cca 20 cm. In picoare purtau opinci cu obiele, iar pe cap aveau carpe cu gaitane. Cele batrane purtau pe crestetul capului, sub carpa, un colac de panza neagra, numit conci.  La inceput de secol 20, , izmenele sunt suflecate in ciorapi de lana inalti pana la genunchi, iar cioarecii din lana au fost inlocuiti de pantalonii din stofa. Tinerii poarta de sarbatori camasi albe tesute cu pumnase (mansete). Incaltamintea in zi de sarbatoare este gheata cu tureac sau cisma de piele.  Fetele mari pastreaza la sarbatoare poale si ciupag de matase, grenadin, sada, lainar si batist cusute cu modele. Fetele mari purtau parul in chica pe spate, impletit in cozi, prins cu funde la capat, in vreme ce nevestele aveau saluri si baticuri din matase, legate la ceafa.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, portul satenilor adopta costumul de stofa si cravata, cumparate de la oras.  Capul copiilor e acoperit cu basca, iar al tinerilor, cu palarie sau cu capul descoperit. Incet, incet, portul traditional de la sate se schimba, lasand loc noilor influente citadine. 

Aceasta a fost perioada in care barbatii purtau parul lung, in chica pe spate, retezat cu foarfeca. Unul dintre obiceiurile de nunta cerea ca la miezul noptii, mireasa sa schimbe rochia de nunta cu cea de nevasta si sa fie invalita in tulbent. Acesta era un carton, lat de 20 de cm si inalt de 35cm, rotunjit in partea superioara, latit in interior, in forma de trapez, cusut cu bani de argint, astfel ca un rand de bani sa acopere tortitele randului de dedesubt. Partea superioara avea cusuta o betelie din carton pe care erau montati bani de argint. Parta si plecinicile erau panglicile pe care erau de asemenea cusuti bani, intr-un singur rand pe parta si in doua randuri pe plecinice.

Ele aveau o lungime de 45 cm. Parul fetelor se despartea cu carare la doua degete deasupra fruntiisi cu o alta pe mijlocul capului, de la ceafa catre frunte. Parul din spate era se impletea in doua cozi, prinse-n coc la ceafa. Cel de deasupra fruntii, se impletea si el in doua cozidinspre frunte spre tample, cu vucle in arc, care se prindeau cu agrafe in spatele urechilor. Tulbentul se punea pe cap, cu betelia sprijinita pe crestet si se prindea in cozile de la ceafa, cu patru ace de argint, lungi de 15 cm, perminate cu un cap lucrat in filigramde marimea unui ou de porumbel.

Plecinicele se prindeau si ele in cozile de la ceafa, sprijinandu-se pe piept. Lungimea lor ajungea pana la talie. Parta se aseza la baza fruntii, astfel incat arcele sa ramana la vedere. Greutatea totala a acestei constructii ajungea la 16-18 kg. Nu vreau sa ma gandesc ce dureri suporta biata mireasa si cu cat par ramanea in cap a doua zi dupa nunta.

In urmatoarele trei duminici, proaspata nevasta mergea la joc invalita, tinerii fiind primiti cu mare cinste: se oprea jocul, muzica intona marsul de nunta, iar urmatorul jos era inceput de tanara pereche.  Dar tanarul sot trebuia sa cinsteasca muzicantii, platindu-le de primire si joc.

Imaginile sunt preluate de pe http://www.facebook.com/#!/ionicagherga , careia ii multumesc pentru aceste poze incredibil de frumoase.