Originea lui Mos Craciun

Originile lui Mos Crăciun incep cu Sfântul Nicolae ( sec. IV ), Episcop de Myra, o zonă din Turcia. Sf. Nicolae a fost un om generos, în special cu copiii. După moartea sa ( 340 A.D. ) a fost înmormântat în Myra, dar în 1087, nişte marinari italieni au furat rămăşiţele sale, ducându-le în Bari, Italia, mărind popularitatea Sf. Nicolae în Europa. Blândeţea şi generozitatea  sa au dat naştere la zvonuri cum că ar fi capabil să înfăptuiască miracole, iar acest fapt  a mărit devoţiunea creştinilor faţă de el. Se spune că era un preot creştin care a devenit episcop de Myra, un oraş din Asia Mică. Tradiţia spune că Sfântul Nicolae umbla prin lume îmbrăcat într-o robă episcopală cu roşu şi alb,  călare pe un măgar, făcând cadouri copiilor şi ajutându-i pe cei nevoiaşi. În tradiţia româneasca el apare pe un cal alb - semn al primei zapezi - şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie privată de lumină şi căldură. Este sprijinul corăbierilor pe care îi salvează de la înec, al celor încercaţi de soartă - văduve, orfani - şi al fetelor sărace, care se mărită greu. Cel mai important atribut al său este însă generozitatea, el fiind cel care le aduce daruri celor mici, pe care îi şi pedepseşte însă, când sunt obraznici şi neascultători, cu proverbiala-i nuieluşă. Se spune că Moş Nicolae are mare trecere pe lângă Dumnezeu, deoarece, când se deschide Cerul la miezul nopţii de Crăciun, el este văzut stând, la masa împaratească,  chiar lânga acesta. Dincolo de jumătatea lunii decembrie, într-un spaţiu sărbătoresc de maximă importanţă pentru creştinism şi viaţa noastră de toata zilele, sălăşluiesc doi fraţi, Moş Ajun şi Moş Crăciun. Divinitatea celebrată în 24 decembrie şi ajunsă, după 365 de zile, la vârsta senectuţii şi a morţii este, în tradiţia românească, Moş Ajun, fratele lui Crăciun.

“Calendarul ţăranului român", legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde traiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care aveau case mari şi multe grajduri. Pe neasteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind "primul creştin", "Sfântul cel mai bătrân", "soţul femeii care a moşit-o pe Maria". Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.  O legendă faimoasă spune că acesta a auzit într-o zi de trei surori foarte sărace care trăiau la marginea oraşului şi care nu puteau să se mărite în lipsa unei zestre de la părinţii lor. Sfântul s-a hotărât să le ajute, dar cum nu vroia să se ştie cine a fost binefăcătorul, noaptea când toată lumea dormea, s-a urcat pe acoperişul casei de unde a aruncat pe coş trei punguţe cu galbeni. Întâmplarea făcea că fetele îşi atârnaseră la uscat şosetele proaspăt spălate înainte de a merge la culcare şi cadourile au căzut taman în ele. Tatăl fetelor a văzut însă cele întâmplate şi, deşi Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Moş Nicolae pentru el.

În tradiţiile germanice, Moş Nicolae era însoţit în drumeţiile sale de servitorul Ruprecht, care punea dulciuri şi jucării în pantofii copiilor cuminţi. Dacă aceştia puteau recita o poezie sau o rugăciune pentru Moş, acesta le oferea un cadou. Dacă nu îşi putea aminti poezia sau nu au fost cuminţi pe parcursul anului, primeau o nuieluşă din partea lui Ruprecht. Copiii foarte neastâmpăraţi riscau să fie luaţi şi vârâţi în coşul mare pe care acesta îl avea întotdeauna la el. În timpul Evului Mediu, au fost construite mai multe biserici în onoarea Sfântului Nicolae prin toată Europa. Celebrarea morţii sale pe 6 decembrie a devenit ziua când se fac cadouri copiilor.
La începutul secolului al XVII-lea, legenda Moşului Nicolae a ajuns prin intermediul coloniştilor olandezi (care îl numeau pe Moş Nicolae Sinterklaas) şi în America, dar nu a prins cu adevărat decât 200 de ani mai târziu.

Povestea acestuia a aprins imaginaţia pastorului american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii săi despre un spiriduş vesel care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicată pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creaţia acestuia a devenit în anii următori foarte căutată, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusă şi publicată în întreaga lume. Sf. Nicolaie a devenit sfântul protector al Rusiei, unde era cunoscut după barba sa albă, pelerina roşie şi mitra de episcop. In Grecia era protectorul marinarilor, in Franţa protectorul avocaţilor şi în Belgia era protectorul copiilor şi călătorilor. Mii de biserici din Europa ii erau dedicate, iar prin secolul al XII-lea, a fost creeată de Biserică, în onoarea lui, o sărbătoare oficială. Sărbătoarea Sf. Nicolaie avea loc între 5 şi 6 decembrie şi era marcată prin acte de caritate şi oferire de cadouri. După Reformare, credinţa în Sf. Nicolae a dispărut, dar legenda a fost ţinută în viaţă de Olanda, unde, datorită alfabetului lor,  numele Sf. Nicolae ( Sint Nikolaas ) s-a transformat în Sinterklaas. Copiii olandezi îşi lăsau saboţii lângă sobă, iar Sinterklaas ii răsplătea pe cei buni, lăsându-le bunătăţi în saboţi. Coloniştii olandezi au adus această tradiţie în America secolului secolului al XVII-lea, şi aşa a apărut numele anglican de Santa Claus.
In 1822 Clement C. Moore a compus poemul “A Visit From Saint Nicholas”, publicat sub numele de “The Night Before Christmas”, drept cadou pentru copii săi. In el, îl descrie pe Sfântul Nicolae :

“He had a broad face and a little round belly,
That shook when he laughed, like a bowl full of jelly,
He was chubby and plump, a right jolly old elf,
And I laughed when I saw him, in spite of myself;
A wink of his eye and a twist of his head
Soon gave me to know I had nothing to dread.”

Cel mai cunoscut personaj legat de sărbătorile de iarnă este, fără îndoială, Moş Crăciun. El a apărut în secolul al XIX‑lea, în forma în care îl cunoaştem cu toţii. Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea il converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde,colindele de Crăciun.

Alte legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său. Partea cea mai interesantă pentru copii este venirea Moşului. Acest obicei işi are originile în culturile vestice, unde Crăciunul este de mulţi ani un prilej pentru a face schimb de cadouri. O parte din aceste cadouri sunt atribuite personajului pe care il numim Moş Crăciun. In unele culturi se spune că Moş Crăciun ar fi proprietarul hanului în al cărui grajd s-a născut Iisus. Dându-şi seama că a refuzat să o primească în casă pe Fecioara Maria, Crăciun, căci aşa se numea bătrânul, s-a căit şi a promis să facă în fiecare an cadouri  tuturor copiilor din lume. In unele tări, în special în America Latină (Venezuela şi Columbia, de ex), tradiţia spune că Moş Crăciun este cel care face jucăriile şi  apoi le dăruieşte copilului Iisus care le împarte copiilor.In Europa, legenda spune că Moş Crăciun provenea dintr-o familie olandeză înstarită şi era foarte dedicat cauzelor nobile şi filantropice. Era uşor de recunoscut în roba sa de episcop, în alb şi roşu, împărţind daruri nevoiaşilor.

Ei bine, într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea "A Visit From St. Nicholas" (cunoscută şi ca "The Night Before Christmas") în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni.

În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale. În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia.

Astăzi pare aproape sigur  că Mos Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă al satului lui Moş Crăciun. Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume, nimeni nu ştie. Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula secretă  a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt, ale caror nume sunt Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu. El este deschizătorul de drum în călătoria Moşului spre pământ, deoarece nasul său buclucaş luminează calea ca un felinar. Despre Rudolph s-a scris prima dată în 1939. Părintele său este Robert May. Reniii au fost botezaţi de poetul şi profesorul american de teologie Clement Clark Moore. Se spune că renii ating viteze mai mari decît luminile pomului de Crăciun. În SUA există 34 de locuri ce poartă numele renilor. Dintre acestea, 27 sunt în Alaska.

În 1860, cotidianul american Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într‑un costum roşu, ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, emigrantul german Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a stabilit în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.

În Italia, într‑o emisiune televizată pentru copii, s‑a demonstrat în mod ştiinţific – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui Babbo Natale (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor.

Marele secret al adresei lui Moş Crăciun a fost divulgat în 1927, la un post de radio finlandez, de către Markus Rautio (Uncle Markus), gazda emisiunii Ora Copiilor. El a declarat că Moş Crăciun locuieşte în Munţii Korvatunturi (în traducere Muntele Ureche), care se află în ţinutul Savukoski, la graniţa Finlandei cu Rusia.

Personaje cheie – spiriduşii şi renii lui Moş Crăciun sunt personaje importante în legendele legate de Crăciun. Iniţial, spiriduşii erau nişte personaje rele, care furau cadourile copiilor şi erau deosebit de răutăcioşi. Cultura populară i-a vrut însă buni şi săritori, prin urmare, i-au transformat în ajutoarele Moşului. Moşul vorbeşte multe limbi şi călătoreşte într-o singură noapte în toată lumea, răsplătind copilaşii cuminţi şi dându-le de gândit celor care nu s-au purtat cum trebuie. Spiriduşii sunt în număr de şase şi fiecare are misiunea sa. Shinny Upatree este cel mai vechi prieten al lui Moş Crăciun şi co-fondator al satului secret din Laponia, de a cărui pază se ocupă Pepper Minstix. Alabaster Snowball este administratorul Listei celor Cuminţi şi Neastîmpăraţi, iar Sugarplum Mary este ajutorul soţiei lui Moş Crăciun. Se spune că Moş Crăciun îşi petrece anul în Laponia împreună cu ucenicii săi, iar când se apropie Crăciunul îşi ia cadourile pentru cei care au fost cuminţi în timpul anului şi porneşte cu sania sa magică prin toată lumea. Wunorse Openslae a făcut sania lui Moş Crăciun şi o întreţine pentru performanţe uimitoare.  În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr‑o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca‑Cola.

Desenatorul Haddon Sundblom i‑a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca‑Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca‑Cola foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Moş Crăciun este un bătrîn bun şi blînd, cu barba albă, care aduce daruri copiilor cuminţi. Figura sa a fost inspirată de aceea a lui Moş Nicolae şi chiar numele său american, Santa Claus, este pronunţia engleză a numelui danez al Sfîntului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii îi spun Father Christmas, iar francezii îl numesc Pere Noel. În Romania, în timpul regimului comunist, Moş Crăciun a devenit Moş Gerilă. O data cu promovarea  lui Moş Crăciun, Moş Nicolae a pierdut din popularitate.

Unele ţări au variante proprii când fac referiri la Moş Crăciun:

La Befana, în Italia,

Cei Trei Regi, în Spania, Puerto Rico şi Mexic

Christkindl, în Elvetia şi Austria

Father Christmas, în Anglia

Pere Noel, în Franţa.

Cu toate acestea, figura lui Moş Crăciun, asa cum este ea descrisă în poemul lui Moore, a fost păstrată până în ziua de azi şi e recunoscută de adulţii şi copiii din intreaga lume. Imaginea arhicunoscută a lui Moş Crăciun a fost creeată de Thomas Nast ( 1840-1902 ), care a desenat câte o imagine nouă în fiecare an, începând cu anul 1863. Această imagine a fost standardizată de media publicitară, în 1920.

Noi, românii,  îi sărbătorim pe amândoi, atât pe Sfântul Nicolae, transformat în Moş Nicolae - care aduce dulciuri celor cuminţi şi o nuieluşă celor obraznici - cât şi pe Moş Crăciun. Imaginea unui Moş Crăciun  grăsuţ şi vesel, cu un sac plin de cadouri pentru copiii cuminţi, s-a definitivat în secolul al XIX-lea, deşi cultura europeana nu-l accepta, în unele părţi fiind considerat un semn păgân. Totusi , datorită marii puteri de influenţă a Americii, acesta s-a transformat în Moş Crăciunul de azi.  Imginea bătrânului simpatic care oferă cadouri are în spate o lungă istorie. Obiceiul  oferirii de cadouri, care le amintea credincioşilor de darul făcut lumii de Dumnezeu, dar şi de darurile Magilor, a evoluat spre frenezia cumpărăturilor din zilele noastre. Până în secolul al XVIII-lea practica oferirii de cadouri celor dragi devenise adânc înrădăcinată. Din punct de vedere religios, obiceiul le amintea credincioşilor pe de o parte de darul făcut lumii de Dumnezeu: un Mântuitor care avea să spele omenirea de păcate, iar pe de altă parte de cadourile oferite de către Magi noului-născut.