Elvira Popescu a fost o renumita actrita
romanca de teatru si film, directoare a mai multor teatre din capitala Romaniei
dar si din cea a Frantei, care a avut o cariera stralucita, recunoscuta si
premiata de catre statul Francez care a adoptat-o. Ea s-a nascut la 10 mai
1894, la Bucuresti si a avut o copilarie fericita. Inca de mic copil, Elvirei
i-a placut sa imite toate personajele care faceau parte din anturajul familial,
uimindu-si unchiul, pe vestitul actor Ion Nicolescu, cel care a si initiat-o in
tainele actoriei. A urmat cursurile Conservatorului de Arta Dramatica din
Bucuresti, debutand pe scena Teatrului National din Bucuresti la varsta de 16
ani. I-a avut ca mentori pe celebrii profesori C.I. Nottara si Aristizza
Romanescu si a performat alaturi de Ion Manolescu si Ion Iancovescu. In
anul 1923 a interpretat un rol in regia lui Alfred Halm, regizor austriac, in
filmul “Tigancusa de la mansarda”. La 25 de ani, in 1919, a
fost numita directoare artistica a Teatrului Excelsior. In 1921 a infiintat
Teatrul Mic, a carui director a ramas in paralel pana la plecarea ei in Franta.
In perioada cand tanara actrita locuia la Bucuresti, se zice ca, atunci cand
trecea prin fata Palatului Regal, coltul perdelei din cabinetul Regelui
Ferdinand I se ridica usor, iar privirea melancolica din spatele perdelei
urmarea silueta tinerei pana aceasta disparea la orizont. Gurile rele spun
chiar ca suveranul ar fi iubit-o in taina si ar fi ramas neconsolat atunci cand
aceasta a parasit definitiv tara. "Cand aparea Elvira Popescu pe scena, un
fluid magnetic strabatea sala. Orice piesa, oricat de slaba, capata viata si
orice spectacol incepea sa straluceasca. Spectatorii nu o lasau sa plece de pe
scena, iar aplauzele si bisurile nu mai conteneau ", scria Jerzy Toeplitz,
presedintele Federatiei Internationale a Arhivelor de Film. A fost maritata de
trei ori, dar viata sa amoroasa a fost marcata de mai multe prezente masculine.
Imediat ce s-a lansat in lumea teatrala, ea s-a maritat cu actorul Aurel
Athanasescu, tatal singurului ei copil, Tatiana, de care a divortat dupa cativa
ani. Cel de-al doilea sot a fost omul politic Ion Manolescu-Strunga, ministrul
Finantelor si Agriculturii din acea vreme, dar nici aceasta casatorie nu a
durat foarte mult, deoarece Elvia a divortat din nou si a plecat la
Paris. Aici si-a trait povestea de dragoste cu dramaturgul si omul de
teatru Louis Verneuil, pe numele sau adevarat - Louis Colin du Bocage, autor de
piese bulevardiere.
Cariera artistica a
Elvirei a cunoscut o cotitura importanta o data cu intrarea lui Louis in viata
ei. Acesta era atat iubitul cu care impartea dormitorul, dar si autorul
favorit, care scria piese de teatru special pentru ea. Tot acesta i-a facilitat
debutul pe scena pariziana in piesa “Verisoara din Varsovia” unde Elvira
interpreta rolul Soniei. El a angajat-o, in 1923, la Teatrul De la
Michodière din Paris, cu toate ca ea nu vorbea fluent si corect limba franceza.
Asta nu a impiedicat spectatorii sa o indrageasca imediat si sa promoveze
"L'accent d'Elvira Popescu", transformandu-l in brand personal.
Accentul sau unic si "r"-ul puternic o faceau inimitabila. Prestatia
scenica a Elvireai nu a fermecat doar spectatorii, ci si criticii au elogiat
prestatiile ei, denumind-o "Reine du Boulevard",
"Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré", "cea
mai aristocratica dintre actrite", "extraordinara",
"vulcanica". Verneuil a scris piese noi pentru ea: "Ai sa te
mariti cu mine ", "Amantul doamnei Vidal ", "Traiasca
regele" etc. Spectacolele in care numele ei aparea pe afis se jucau
cu casele inchise. Ea a jucat atat in piesele lui Louis Verneuil, dar si in
creatiile lui Sacha Guitry, Henry Bernstein sau André Roussin. Unele
dintre piesele in care ea a avut rolul principal au inregistrat si 2000 de
spectacole, un record greu de egalat in lumea teatrala. A jucat in numeroase
piese de teatru printre care "Verisoara din Varsovia",
"Tovaritch", "Masina infernala" si "La contessa",
dar si in 26 de filme printre care "La Présidente", "Ils étaient
neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil" etc.
Printre filmele in care a jucat se numara “Plein soleil”, din anul 1959,
in regia lui Rene Clement, film in care a jucat alaturi de Alain Delon si
Maurice Ronet. In 1960, a jucat in “Austerlitz” in regia lui Abel Gance,
alaturi de Martine Carol si Pierre Mondy.
Louis i l-a
prezentat pe cel de-al treilea si ultimul ei sot, baronul Maximilien Sébastien
Foy, cu care Elvira s-a casatorit in 1934, devenind contesa De Foy. Acesta
s-a simtit tradat si a plecat in America, unde a ramas pana la sfarsitul
razboiului. Barfele care au rezistat timpului povestesc despre puternica
depresie peste care Louis nu a putut trece si s-a sinucis, taindu-si beregata.
In 1952, trupul lui neinsufletit a fost gasit intr-o camera a
Hotelului Terminus - Saint Lazare. Ziarele au descris in detaliu acest
incident, spre marea disperare si durere a Elvirei care nu incetase sa il
iubeasca, desi era casatorita. Scriitorul a lasat in urma lui trei testamente,
scrise la distanta de cateva zile, unul de celalalt, pe parcursul lunii
octombrie 1952. Desi primul si ultimul testament erau scrise in favoarea
Elvirei, aceasta a trebuit sa se judece cu Clara Tambour, inainte de a intra in
posesia mostenirii lasate de el. Elvira a stiut sa isi urmareasca parcursul
profesional cu o tenacitate greu de imaginat. Era o femeie frumoasa care se
incapatana sa se metamorfozeze, pastrandu-si charm-ul si sex-appeal-ul
intacte. In august 1935, la receptia organizata in cinstea casatoriei fiicei
sale, Tatiana Athanasescu, devenita doamna Guillaume Lecointre, ziarele mondene
scriau: "Elvira Popesco arata mai degraba ca o tanara mireasa,
decat ca o soacra tanara". Parisul o adora si o rasfata, desemnand-o
printre cele mai pretuite vedete frantuzesti, mai populara decat Greta
Garbo. Mariajul cu baronul a introdus-o in cercurile nobiliare
frantuzesti, iar cand sotul ei a fost ridicat la rang de conte, dupa moartea
tatalui lui, Elvira a devenit contesa. La scurta vreme, sotul ei a decedat,
lasandu-i o avere impresionanta si o proprietate deosebita la Mezy, care a
devenit locul unde se organizau receptii fastuoase. In salonul ei de pe Strada
Foch, din Paris erau prezenti: dramaturgul Andre Roussin, bancherul Guy de
Rotschild, politicienii Jacques Chirac si Valery Giscard d'Estaing, designerul
Pierre Cardin, renumiti actori, politicieni si academicieni. In 1956 a fost
numita director al Teatrului din Paris, iar in 1978 a preluat conducerea
Teatrului Marigny. A interpretat multe roluri si i-a avut ca parteneri pe
Alain Delon si Claudia Cardinale. A fost numita membru al Legiunii de Onoare in
1970 si a fost ridicata la grad de comandor in 1989.
