Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

duminică, 27 octombrie 2013

"Iubirea ce mişcă soarele şi alte stele…" (Dante Alighieri - Cântul XXX, 145)


N-am sa va spun nimic nou, ci doar am sa va amintesc una dintre povestile de amor care au facut istorie. Francesca Malatesta da Rimini, “prima femeie a lumii moderne” (cum ii spunea De Sanctis) a fost una dintre cele mai controversate personaje din literatura universala. Eroina care l-a inspirat pe  Dante Alighieri in Divina Comedie a fost un personaj real care a trait in Evul Mediu si careia destinul i-a harazit o mare provocare. Fiica lui Guido di Polenta, lordul mosiilor din Ravenna, a fost promisa prin casatorie lui Giovanni Malatesta, fiul lui Malatesta da Veruchhio, lordul mosiilor din Rimini, din motive de aliante militare. Cele doua familii, di Polenta din Revenna si Malatesta din Rimini, se aflau de buna vreme in razboi, iar nunta pusa la cale de capii celor doua familii importante din Romagna era menita sa incheie un armistitiu si sa consolideze pacea de atunci inainte. Temandu-se de un refuz, parintii celor doi au decis sa nu dezvaluie miresei identitatea sotului decat dupa casatorie. Giovanni se nascuse cu o malformatie congenitala care i-a adus porecla de Giovanni Schiopul si era mult mai in varsta decat Francesca. La legiferarea casatoriei prin procura a fost trimis fratele cel mic al lui Giovanni, Paolo Malatesta, un tanar superb de care fata s-a indragostit pe loc. Francesca a trebuit sa faca fata unei mari deziluzii a doua zi dupa nunta, dar si unei crunte realitati. Resemnata, aceasta si-a acceptat soarta si i-a daruit sotului ei o fiica, Concordia, si un fiu, Francesco. Desi Paolo Malatesta s-a casatorit si a avut si el doi copii, se spune ca intre cei doi a existat o poveste de dragoste care a durat timp de 10 ani. Nu se stie daca aceasta iubire s-a pastrat in limitele platonice, dar istoria consemneaza faptul ca sotul gelos, i-a surprins pe cei doi impreuna in dormitor si, banuindu-i de adulter,  i-a injunghiat. L’amor che muove il sole e l’altre stelle… daca nu in efemer, macar in eternitate.