Rosa Parks si povestea autobuzului galben din Montgomery

Era 1 decembrie 1955 in oraselul Montomery din statul Alabama. Puhoaie de oameni care doar iesisera de la munca umpleau strazile si se indreptau catre autobuzele care traversau arterele. Rosa Parks era obosita dupa o zi in care calcase zeci de camasi in fabrica Montgomery Fair. S-a urcat in autobuz si era multumita ca prinsese unul dintre locurile libere din spate. Restul nu avusesera noroc si stateau in picioare. Era aglomeratie mare pe strazi si numarul albilor care mergeau cu autobuzul in aceasta perioada crescuse simtitor. Probabil incepusera pregatirile de sarbatori, caci altfel nu se explica. In statia de la Empire Theatre a urcat un pasager alb, dar locurile destinate lor erau deja toate ocupate. Soferul James F Blake a strigat la cei patru negri care stateau pe scaune, somandu-i sa cedeze un loc celui care doar se urcase, dar niciunul nu s-a ridicat. Enervat, soferul a urlat din nou, trei dintre ei s-au sculat in picioaret, Rosa a ramas asezata. Era suficienta umilinta faptului ca trebuiau sa urce doar pe usa destinata populatiei de culoare, acum trebuia sa le cedeze si locurile lor. Regula spunea ca primele 4 randuri din autobuze erau destinate exclusiv pasagerilor albi, dar stia si faptul ca soferul putea decide ca partea rezervata albilor era oriunde vroia el, extinzand-o pana unde avea chef, obligandu-i pe negri sa stea in picioare. Dar la fel de constienta era ca peste 90% dintre calatori erau fratii ei, nu albi! Desi discriminatoare, inca era in vigoare legea lui Jim Crow, potrivit careia erau reglementate existenta si regulile de functionare a cafenelelor, restaurantelor, sali de asteptare, frizerii, bacanii destinate exclusiv negrilor. La sfarsitul secolului 19, statele din sudul Americii legalizasera unele drepturi pentru cetatenii de culoare, garantandu-le dreptul la educatie si transport comun. Dar asta se intampla doar la nivel declarativ, de vreme ce negrii s-au trezit prinsi intr-un grotesc exercitiu de batjocura sociala cunoscut in istorie sub numele de “sistemul legal de segregare al lui Jim Crow” care promova tocmai inegalitatea rasiala manifestata in viata de zi cu zi. Astfel au aparut legi care stabileau ca oamenii de culoare puteau sta jos pe scaune in autobuze numai daca nu erau albi care calatoreau in picioare. Un negru nu avea voie sa se uite in ochii unui alb si ii era interzis sa priveasca o femeie alba. Daca trotuarul era aglomerat, negrul avea obligatia sa se dea la o parte si sa le faca loc albilor. Acest sistem a reprezentat o forma legala de teroare economica si politica, ascunsa sub aparenta legiferarii drepturilor egale pentru toti cetatenii americani, indiferent de culoare. Istoria Americii mentioneaza organizatia Klu Klux Klan care promova teroarea rasiala. Din aceasta organizatie faceau parte 5 milioane de oameni!Actiunile lor au avut ca scop terorizarea populatiei de culoare si au creat convulsii in societate, dar nu au fost destul de convingatoare incat sa schimbe definitiv regulile in societate. Ceva avea sa se intample si sa schimbe lumea in bine! In 1950 , miscarea anti-apartheid a inceput sa prinda viata. La incepututl anului 1955,  Emmet Till avea sa vina in vizita la varul lui, Simon Wright. Intr-o zi , cei doi tineri au iesit in oras, iar Emmet a fluierat-o pe doamna Bryant care se indrepta spre masina. Noaptea, cativa dintre membrii Klu Klux Klan l-au saltat din casa si l-au omorat, apoi l-au aruncat in raul Tallahatchie. Moartea lui Emmet Till avea sa  genereze o miscare care avea sa schimbe perceptia si legea cu privire la drepturile negrilor. De cateva luni bune se infiintase miscarea pentru libertati civile care avusese curajul  sa gandeasca o campanie care sa genereze schimbarea mentalitatilor asupra populatiei de culoare, dar aveau nevoie de un element declansator care sa produca aceste rasturnari de mentalitati si sa genereze miscari de protest. Membrii fundatiei au decis sa se foloseasca de interdictia negrilor de a ocupa un loc in autobuz daca o persoana de culoare alba sta in picioare. Ei au imaginat un scenariu in care o femeie de vreo 40 de ani trebuia sa urce intr-un autobuz si sa nu-si cedeze locul unui alb asumandu-si o amenda si oprobiul public. Dar femeia care s-a oferit sa ii ajute avea un copil din flori, intarziase de cateva ori la munca si nu era tocmai un exemplu pentru societate, motiv pentru care organizatorii au renuntat.

A durat aproape un an pana cand pe 1 decembrie 1955, Rosa Parks – o femeie afro-americana in varsta de 42 de ani care era croitoreasa si calcatoreasa la fabrica de camasi, a urcat in autobuz in vecinatatea locului de munca cu gand sa se duca acasa. Rosa Luoise McCauley se nascuse in 1913 si era fiica unui tamplar si al unei profesoare. La 19 ani se casatorise cu Raymond Parks, de meserie frizer, membru activ in cea mai veche organizatie care lupta pentru drepturile civile din America. Dupa casatorie, ea s-a implicat activ in aceasta miscare si a ocupat functia de secretar al organizatiei. Rosa l-a auzit pe sofer tipand la ea, dar nu l-a bagat in seama. In autobuz se facuse deodata liniste, asteptand sa vada urmarea. Puteai sa auzi timpul scurgandu-se pe langa tine, asa tacere grea se lasase peste oameni, iar tensiunea plutea in aer incat ai fi putut intinde mana sa o atingi. Blake a coborat din autobuz si a chemat politistul, iar in scurt timp, Roza a fost arestata. In vreme ce politistul ii completa formularul de arest, Rosei i s-au luat amprentele. I se facuse sete si a cerut voie sa mearga sa bea apa. Fara sa ridice ochii din formular, barbatul din fata ei i-a zis ca cismeaua cu apa este doar pentru albi, dupa care s-a ridicat, a luat-o de brat si a impins-o intr-o celula. Liderii comunitatii de culoare au organizat un boicot impotriva firmei de transport si l-au ales in fruntea comitetului pe reverentul Martin Luther King. El avea sarcina de a promova actiunea si de a o duce la indeplinire. Tanarul pastor baptist  a indemnat populatia sa nu mai foloseasca autobuzele in conditiile in care marea majoritate a albilor detinea masini, iar 90% dintre membrii populatiei de culoare s-au alaturat protestului. Boicotul a durat 381 de zile. Ca sa ajute in situatii urgente de transport, taximetristii de culoare au decis sa-si duca fratii in masini la pretul costului unui bilet de autobuz, iar cei care detineau masini personale si-au pus la dispozitie autoturismele pentru transportul celor care se aflau in nevoie. Desi inca necunoscut la vremea aceea, aceasta actiune avea sa il transforme pe Martin Luther King intr-un simbol international al luptei pentru drepturi civile egale.

Autobuzele circulau aproape goale desi acum asteptau mai mult timp in statii. In afara de cativa albi, nimeni nu mai urca sau cobora din ele. Protestul a fost preluat si de celelalte comunitati de negri din alte orase din sud. Negrii mergeau pe jos catre locurile lor de munca. La proces, peste 500 sute de oameni s-au strans in fata tribunalului, demonstrand impotriva unui sistem oprimant si scandand numele Rosei. Cand sentinta a fost data, ea a fost condamnata pentru incalcarea legii autobuzelor privind segregarea rasiala si obligata sa plateasca o amenda de 14 dolari, dupa care a fost lasata sa plece acasa. Cateva luni mai tarziu, Curtea Suprema a decis impotriva continuarii segregatiei in autobuze, iar compania s-a bucurat. Pierduse foarte multi bani. Insa politia locala a obligat-o sa metina practica veche  pana cand, o luna mai tarziu, un tribunal federal a decis ca legea segregatiei din Montgomery nu este constitutionala, obligand astfel oficialitatile sa o puna in practica si sa o respecte. Rosa Parks a devenit astfel un simbol al luptei pentru drepturile omului si a fost decorata de catre Bill Clinton cu Medalia Prezidentiala a Libertatii in 1996, iar 3 ani mai tarziu cu distinctia Congressional Gold Medal. Rosa a murit in 2005, la onorabila varsta de 92 de ani, iar sicriul ei a fost depus in Capitol, fiind a doua persoana de culoare care isi gaseste linistea vesnica alaturi de renumiti presedinti de stat. Ziua de 1 decembrie, ziua in care a fost arestata, a devenit “Rosa Parks Day” si este sarbatorita in statele Ohio si California.

Si ziceti voi ca o femeie nu merita sa fie presedinte? Pe ce va bazati?