Jiddu Krishnamurti - Don’t believe everything you think

Nu stiu cum au fost sarbatorile voastre, insa ale mele au fost perfecte. Nimic nu se compara cu o casa plina in ajun de sarbatoare: cu copii, familie, prieteni. Daca ar fi sa o regandesc in alte dimensiuni si culori, n-as  schimba nimic. Nici macar o pauza intre cuvinte. A fost un du-te-vino, intre tacute asteptari si frenetice imbratisari. Nu au curs rauri de bauturi si nici nu s-au devorat tone de mancare: s-au depanat amintiri, s-a ras, s-a povestit, ne-am bucurat impreuna de toate cele care ne-au legat in timp si vor continua sa ne tina pe mai departe impreuna. Am primit daruri, unele mai frumoase decat altele. Si, desi fiecare dintre ele avea menirea sa atinga o coarda anume a sensibilitatii (si recunosc ca toate si-au atins scopul si sentimentul), am sa povestesc doar despre unul: o carte care vorbeste despre viata, in general, apasand cu degetul pe ranile generate de vulnerabilitati personale. E greu sa nu te regasesti in situatii si ipostaze, in lucrurile simple care au generat confuzii sau revolte personale in trecut si prezent. 

Numele ei este  “Freedom from the Known”, in traducere  “Eliberarea de Cunoscut” si este scrisa de filozoful indian Jiddu Krishnamurti. Ca sa fiu sincera pana la capat, nu stiam mai nimic despre activitatea si opera lui, motiv pentru care surpriza descoperirii a fost si mai mare!  In tinerete m-am indragostit de India mea imaginara pe care o descoperisem prin gandurile si cuvintele lui Eliade. Ii cautam cartile si le citeam si reciteam pana le invatam pe de rost. India misterioasa se acoperea in voaluri si mai multe si ma infioram de teama si placerile noilor descoperiri in ritualuri si credinte neintelese. 

De la stanga la dreapta: Ramana Maharshi, Ramakrishna Paramahamsa, Sri Aurobindo Ghosh, Sri Bhagawan Rajneesh Osho, Jiddu Krishnamurti, Swami Vivekananda, Maharishi Mahesh Yogi

Si acum stau si ma gandesc oarecum cu repros cum vreme de atatia ani nu l-am descoperit, asa cum ii descoperisem de Rabindranath Tagore, pe Mahatma Gandhi, pe brahmanul Ramakrishna sau marele yoghin Swami Vivekananda. Despre Krishnamurti nu stiam mai nimic. Asa am patruns in universul vietii sale si am incercat sa inteleg de unde venea acel izvor de idei atat de simplu si profund exprimate. Autorul s-a nascut intr-un mic oras  din Madanapalle in 1895. Parintii lui erau inruditi, fiind veri de gradul doi, si au avut impreuna 11 copii din care doar 6 au supravietuit. Cand familia s-a mutat in Cudappah, el s-a imbolnavit de malarie, iar boala  l-a inchis in sine, corectandu-i copilaria cu tusuri de tristete si melancolii. Tocmai acest mod de a fi i-a adus multa amaraciune  si durere, fiind batut frecvent atat de colegii de scoala, cat si de tatal lui in incercarea de a-l face "barbat". S-a atasat foarte tare de mama, dar aceasta avea sa moara cand el implinise 9 ani. Intr-o zi de vara a anului 1909, pe cand hoinarea impreuna cu fratele lui, Nityananda, pe plaja, s-au intalnit cu bibliotecarul Societatii Teosofice, C. Leadbeater, un renumit clarvazator, care, vazandu-l, ar fi exclamat:”Acest copil are o aura extraordinara sustinuta de lipsa de egoism” si i-a prezis un viitor de mare orator. I - a cerut permisiunea tatalui de a se ocupa personal de educatia lui, intrand astfel sub protectia mai multor lideri spirituali care l-au initiat in arta meditatiei. El si-a dezvoltata abilitatile tehnice, a invatat engleza si italiana si s-a transformat fara sa vrea intr-un guru spiritual. 

Dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, acesta a tinut mai multe prelegeri despre importanta pacii pe pamant, iar in perioada urmatoare abordand subiecte de interes major despre viata si efemeritatea ei, moarte, suferinta, frica, violenta, gandire si sentimente, despre falsele valori, despre preconceptii si conditionari sociale sau interioare. El considera ca sursa raului sta in obiceiul omenirii de a elabora clasificari si a inregimenta oamenii in functie de ceea ce ii aseamana sau ii deosebeste. Omul inceteaza sa invete atunci cand se organizeaza in tipare sociale si sa se compare cu trecutul sau prezentul. “Intelegerea a ceea ce esti, oricum ai fi – frumos sau urat, pacatos sau rau – intelegerea a ceea ce esti, fara denaturari, este inceputul virtutii… Este o mare diferenta intre a fi virtuos si a deveni virtuos. A deveni virtuos este o amanare, acoperirea a ceea ce exista cu ceea ce ai vrea tu sa fie. Procesul acesta de evitare a ceea ce exista prin cultivarea idealului este considerat virtuos, dar daca il privesti indeaproape, vei vedea ca nu e decat o amanare a confruntarii tale cu ceea ce exista. Iar a fi virtuos nu inseamna a deveni ceea ce nu esti; virtutea este intelegerea a ceea ce esti de fapt. A te intelege in profunzime nu inseamna a te intelege prin cunoastere teoretica sau prin acumulare sterila de experiente, nu e o simpla cultivare a memoriei, ci este un proces care se petrece clipa de clipa”. Prezentul trebuie sa fie o provocare si experimentat cu mintea libera de orice canoane ale trecutului. Cariera l-a purtat pe toate continentele, a vorbit in fata milioanelor de oameni, si-a impartasit convingerile si opiniile cu liderii religiosi ai vremii, cu oamenii de stiinta si scriitori, cea mai mare parte din viata petrecand-o in India, Anglia si SUA. 

In 1925, cand fratele lui, Nityananda, a decedat, Krishnamurti a cazut intr-o depresie puternica in  urma careia s-a indoit de toate valorile spirituale in care crezuse si pe care le promovase pana atunci.  A fost momentul in care s-a scuturat de toate influentele exercitate de societatea teosofica, aceea care ii ghidase pana nu demult educatia si cariera. A ales sa spuna adevarul lui asa cum il simtea si il cuprindea in puterea gandului. Si-a decis sa vorbeasca despre temele mari care guvernau si conduceau lumea interioara a fiecaruia dintre noi, prin prisma laturilor sale antagonice: viata/moartea, pacea/furia, iubirea/ura. Si tocmai acel sentiment al desertaciunii l-a condus catre importanta si formele cameleonice pe care le imbraca iubirea. In 1946 i-a intalnit pe Aldous Huxley si pe Charles Morgan cu care a fondat scoala de la Ojai, din California. Ulterior el a continuat sa se intalneasca pe toate continentele lumii cu elita inteligentei: savantul Frithjoph Kapra – liderul centrului de studii nucleare de la Geneva, cu ilustrul profesor de fizica de la Universitatea din Londra – David Bohm, cu specialisti din toate domeniile de varf ale stiintei mondiale. Una dintre preocuparile sale majore a fost educatia tinerei generatii. Actiunile sale erau canalizate catre orientarea elevilor spre fructificarea facultatilor creative. “Ni s-a spus ca toate drumurile conduc  la adevar, doar ca fiecare isi are drumul lui (hindusi, musulmani, crestini etc) si cu totii se vor intalni la aceeasi poarta, desi este complet absurd. Adevarul n-are carare si tocmai in aceasta consta frumusetea lui: ca e viu.  Doar ceva mort are carare si atunci cum poate ceva mort sa conduca la adevar ? Noi, fiintele omenesti, suntem ceea ce am fost de milioane de ani: plini de lacomie invidie, agresivitate, gelozie , anxietate si disperare, cu licariri intamplatoare de bucurie si afectiune. Suntem un amestec ciudat de ura, frica si omenie; suntem deopotriva violenti si pasnici. (…) Maestrii au un efect distrugator asupra discipolilor, iar acestia il distrug pe maestru. Trebuie sa fiti propriul vostru maestru si sa puneti sub semnul intrebarii tot ceea ce ati acceptat orbeste. Va inspaimanta faptul ca, daca nu ati urma pe cineva, atunci v-ati simti singuri? Atunci fiti singuri! Deoarece aceasta e singura modalitate prin care aflati cine si ce sunteti: stupizi, vinovati si pustii in suflet. Dar in explorarea pe care o veti face sa nu va izolati de restul lumii, iar aceasta cercetare nu trebuie sa va transforme in niste nevrotici. Acceptati faptul ca nu exista nici o deosebire intre individual si colectiv, asa ca ati participat la crearea lumii cu tot ceea ce va reprezinta, prin urmare lumea oglindeste ceea ce sunteti. Dar sa va ganditi ca va veti putea cunoaste treptat, imbunatatind tot mai mult intelegerea voastra, atunci de fapt nu veti studia ceea ce sunteti acum, in prezent, ci veti studia o imagine bazata pe cunostintele intelectuale si rationale dobandite, care presupune existenta unor repere false precum trecut sau viitor” . 

In viziunea lui, scoala trebuia sa fie locul in care “elevii si profesorii pot sa infloreasca interior” impreuna, sa se ajute “sa se dezvolte ca fiinte umane integre, lipsite de teama si confuzie”. Scolile trebuiau sa fie “adevarate centre pentru intelegerea profunda a vietii”. “Educatia nu se termina niciodata. Ea nu se intampla doar cand citesti o carte, treci un examen si ai terminat. Intreaga viata, din momentul in care te nasti si pana cand mori, este un proces de invatare.” Mesajul sau se metamorfozeaza in forme clare de exemplificare a libertatii spirituale depline. “Libertatea fata de dorinta de a da un raspuns este esentiala pentru intelegerea unei probleme”. Liberarea de emotii devenea necesara in procesul de a intelege prezentul.  “Libertatea si dragostea merg impreuna. Dragosteea nu este o reactie.  Daca eu te iubesc pentru ca ma iubesti acesta e un fel de comert, un lucru care urmeaza sa fie cumparat din piata si deci nu este iubire. Iubirea nu este pentru a astepta ceva in schimb, si nici atunci cand simti ca esti generos. Iubirea inseamna libertate”.  “In momentul in care vei avea in inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste si vei simti adancimea, incantarea si extazul ei, vei descoperi ca lumea s-a transformat pentru tine”. A promovat libertatea in forma sa ideala, eliberata de frici, dogme, canoane, constrangeri si conditionari, fapt care ar face ordine in propria constiinta si ar facilita afirmarea propriilor valori spirituale. A explicat faptul ca o lume aflata in conflicte permanente nu poate conduce catre un trai de calitate, catre o spiritualitate satisfacatoare, nu aduce compasiune si dragoste. “Viata este un extraordinar mister – nu misterul pe care il intalnim in carti, nu misterul despre care oamenii vorbesc, ci misterul pe care fiecare trebuie sa il descopere pentru sine; de aceea este important sa intelegi putinul pe care fiecare trebuie sa il descopere pentru sine; de aceea este important sa intelegi putinul si maruntul si pe urma sa intelegi si dincolo de acestea”. Ca puterea sta in indrazneala de a-ti asuma transformarea proprie, plecand de la observatia si analiza personala. A raspuns oricaror provocari si si-a afirmat opiniile cu privire la rolul, sensul si  importanta vietii pe care o traim.

 “A descrie ceva nu este obiectul descris. Poti descrie un munte, dar descrierea nu este muntele in sine si, daca prinzi muntele intr-o descriere asa cum multi oameni o fac, atunci nu vei vedea niciodata muntele.“ A incercat sa invete oamenii sa depaseasca angoasele fricii, intelegand-o, cuprinzand-o si acceptand-o. “ De ceea ce este nevoie, dincolo de orice fuga, control, suprimare sau orice alta forma de rezistenta, este de a intelege frica, ceea ce inseamna: sa o privesti, sa inveti despre ea, sa vii in contact direct cu ea. E nevoie sa invatam despre frica, nu cum sa scapam de ea” . “Cand spiritul e pe deplin treaz , atent la ceea ce se intampla in imediat, cand nu este distrat, inspaimantat, gata sa respinga mereu cate ceva din ceea ce aude, atunci constructia imaginilor devine imposibila si sfarsesc instantaneu atunci cand nu exista nici o preferinta pentru nici una dintre ele. Cand n-avem nici o preferinta , nu mai avem nici o prejudecata. Suntem atunci in stare sa privim si, prin aceasta pura privire a lucrurilor, ajungem nu numai la intelegerea procesului de formare a imaginilor, ci chiar la brusca lui istovire si ispravire. “ Ideile sale erau fluide, in exprimari simple, moralizatoare, deseori exemplificate prin pilde usor de patruns si asimilat. Iata cum explica modul in care omul percepe si intelege timpul:  “Sunt ispitit sa va spun povestea unui mare discipol care a mers la Dumnezeu pentru a-i cere sa-l invete adevarul. Sarmanul Dumnezeu i-a spus: “Prietene, este o zi atat de calduroasa, adu-mi, te rog, un pahar cu apa”. Asa ca discipolul a pleca si a batut la usa primei case la care a nimerit. O tanara fermecatoare s-a ivit in prag, el s-a indragostit pe data de ea, s-au casatorit si au avut multi copii. Discipolul a uitat cu desavarsire sarcina pe care o avea de indeplinit. Intr-o buna zi a inceput sa ploua, apa a cazut in torente zile de-a randul, strazile au fost inundate, iar casele maturate de apele vijelioase. Discipolul si-a luat sotia, a pus copiii de umeri si, in timp ce se strecura afara,a  strigat: “Doamne, te implor, indura-te de noi”, iar Domnul i-a raspuns: “Unde e paharul cu apa pe care ti l-am cerut?”. “ Si maestrul explica morala: “Omul traieste in sfera timpului. Nascocirea viitorului a fost jocul favorit al evadarilor sale. Noi gandim ca se pot ivi schimbari interioare in decursul timpului, ca ordinea din noi poate fi cladita putin cate putin, cu mici adaugiri in fiecare zi. Insa timpul nu aduce nici ordinea, nici pacea, asa ca trebuie sa incetam sa mai gandim in termeni de evolutie treptata. Asta inseamna ca pentru noi nu trebuie sa mai existe maine – ca trebuie sa punem ordine in noi imediat. Cand suntem amenintati de un pericol imediat timpul dispare, nu-i asa? Actiunea este imediata, insa noi nu vedem pericolul multora dintre problemele noastre si de aceea inventam timpul ca mijloc de a le invinge. Timpul este totusi inselator, caci nu ne ajuta cu nimic sa producem o schimbare in noi insine. Timpul este o miscare pe care omul a impartit-o in trecut, prezent si viitor. Cata vreme va imparti timpul in felul asta, omul va trai in permanenta stare de conflict” si continua: “Primul lucru pe care trebuie sa-l intelegem este ca noi nu putem patrunde natura timpului fara a avea acea prospetime, acea puritate a mintii despre care vorbeam. Noi suntem sufocati de multimea problemelor noastre si ne simtim pierduti in aceasta confuzie. Ei bine, daca cineva se rataceste intr-o padure, care este primul lucru pe care il face? Se opreste si priveste in jur, asa-i? Insa noi, cu cat suntem mai confuzi, cu atat suntem mai sufocati de viata, cu atat gonim mai mult de la un capat la altul, cautand , intreband, implorand, cersind. Primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa punem capat cu desavarsire acestei cautari interioare. Si, daca ne oprim launtric, psihologic, mintea noastra devine foarte linistita si foarte clara(…) Problemele psihologice nu exista decat in timp; cu alte cuvinte, ele se manifesta numai cand contactul nostru cu evenimentele este incomplet. Tocmai aceasta abordare incompleta a problemei creeaza problema. Cand raspundem in mod partial, fragmentar, la o provocare, cand incercam sa o evitam sau cand nu o intampinam cu intreaga noastra atentie, noi cream o dificultate de ordin psihologic care va dura atata timp cat atentia noastra va fi incompleta: va dura atata timp cat vom spera sa o rezolvam “in zilele urmatoare”. ” Tot el vine cu o definitie geniala asupra timpului psihologic denumindu-l “intervalul dintre idee si actiune”, in care ideea reprezinta crearea unei stari de siguranta, iar actiunea este determinata si conditionata de gasirea imediata a unei solutii. Cand vorbeste despre timp, foloseste niste metafore si comparatii absolut uluitoare, fortandu-te sa intelegi chiar si atunci cand, din dorinta de a nu te considera prost, incerci sa gasesti o scuza propriilor tale actiuni: “Cand ne gandim la o fericire viitoare, ne imaginam asa cum vom fi, dupa ce vom fi obtinut un anumit rezultat. Gandirea, observand dorinta si continuitatea dorintei pe care ea insasi o sustine, sopteste: maine voi fi fericit, maine voi avea succes, maine voi fi frumoasa! In acest fel gandirea creeaza acest interval care este timpul (…) Atata vreme cat exista acest interval de timp care a fost creat de gandire, exista suferinta, exista continuitatea fricii”.  

Prin urmare, “timpul este suferinta”, este “intervalul dintre observator si lucrul observat”. Iata cum vede el omul: “Cel mai inalt dintre cele 7 principii ale omului este Sinele suprem, esenta Sinelui pe toate planurile. Este Sinele universal (Brahman) prezent in fiecare om, o entitate spirituala care este in afara timpului…” sau moartea: “Nu putem fi infricosati de necunoscut, pentru simplul motiv ca nu il cunoastem. Moartea nu este decat un cuvant. Cuvantul, imaginea, iata cine a creat frica. Puteti privi la moarte fara a avea imaginea mortii, dat fiind ca imaginea da nastere gandirii? Aceasta gandire creeaza frica; cand ne dam seama de acest lucru incercam sa cream o rezistenta impotriva inevitabilului sau sa inventam credinte care sa ne puna la adapost de frica de moarte”. “Gandirea care da nastere fricii de moarte spune: sa o aman, sa o evit, sa o tin cat mai departe cu putinta, sa nu ma gandesc la ea, dar in tot acest timp ea nu face decat sa se gandeasca la moarte. Cand ne propunem sa nu ne gandim la ea, deja ne-am gasit mijloacele prin care sa o evitam. Suntem infricosati de moarte tocmai pentru ca incercam sa o alungam”. “Omul a separat viata de moarte. Intervalul dintre a trai si a muri este frica; frica este cea care creeaza acest interval de timp. A trai inseamna chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferinta si confuzia zilnica si, uneoori, anumite deschideri catre zari fermecatoare. Asta numim noi a trai si ne este teama de moartea care pune capat acestor nenorociri.” In paranteza fie spus, mie , daca mi-e frica de ceva pe lumea asta, mi-e frica de moarte! Poate si tocmai de aceea, citatul care mie mi-a placut cel mai mult este referitor la aceasta tema: “ Noi am acceptat ca viata inseamna agonie si suferinta, ne-am obisnuit cu acest lucru si ne gandim ca moartea este ceva ce trebuie evitat cu grija. Si totusi, cand stim sa traim cu adevarat, moartea este extraordinar de asemanatoare cu viata. Nu se poate sa traim fara ca, in acelasi timp, sa nu murim. Nu putem sa traim daca nu murim psihologic in fiecare clipa. Acesta nu este un paradox intelectual. Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, alminteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste niciodata ce este libertatea. Pe noi, in general, ne infricoseaza moartea pentru ca nu stim ce inseamna cu adevarat viata. Nu stim sa traim si de aceea nu stim cum sa murim. Cata vreme ne va fi frica de viata, ne va fi frica de moarte. Omul pe care viata nu-l inspaimanta, nu se teme ca se va gasi intr-o nesiguranta totala, caci el stie launtric, psihologic, ca nu exista siguranta. A nu cauta siguranta inseamna sa participi la o miscare nesfarsita in care viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Omul care traieste fara conflicte, care traieste cu frumusete si iubire, nu se teme de moarte, fiindca a iubi inseamna a muri (…) A muri inseamna a ne goli mintea, a ne goli de aspiratiile, de chinurile si de placerile zilnice. Moartea este o reinnoire, o mutatie in care gandirea nu intervine deloc, fiindca gandirea inseamna vechiul. Cand exista moarte, ia fiinta ceva cu totul nou (…) Eliberarea de cunoscut inseamna sa murim pentru ceea ce este vechi si abia atunci incepem sa traim cu adevarat”. Cand vorbeste de iubire, iti vine sa dai cu cartea de pamant pentru ca modul in care pune problema este atat de diferit fata de maniera in care noi, muritorii de rand, incercam sa o intelegem si sa o interpretam! Total gresit! Din pacate sunt multe, foarte multe citate care ar trebui scrise aici, dar cum v-as mai tenta sa cititi cartea daca eu as copia-o integral in acest material? Dar nu ma pot abtine sa nu selectez cateva citate: “Cand stiti cu adevarat ce inseamna a iubi nu depindeti de nimeni. Iubirea nu se supune. Ea este dincolo de cuvintele de respect si intimitate”. “Nu exista frumusete decat atunci cand mintea si inima stiu ce este iubirea” caci “fara iubire si fara frumusete nu exista virtute”. “A intalni iubirea fara a o cauta este singura cale de a o gasi: a ajunge la ea pe neasteptate si nu ca rezultat al unor sfortari sau al unor experiente. O astfel de iubire nu se supune timpului; o astfel de iubire este in acelasi timp personala si impersonala, este atat pentru individ cat si pentru multime”. “Iubirea este asemenea unei flori care isi daruieste parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepasatori pe langa ea. Floarea se afla acolo pentru toti, dar mai ales pentru cei care isi dau osteneala sa-o soarba parfumul si sa o priveasca cu incantare. Iubirea este intotdeauna vie, noua, proaspata. Pentru ea nu exista ieri sau maine. Ea se afla dincolo de tumultul gandirii. Numai mintea inocenta stie ce este iubirea si numai mintea inocenta o poate trai in aceasta lume lipsita de inocenta. Acest lucru extraordinar pe care omul l-a cautat vesnic prin sacrificiu, prin adorare, prin sexualitate, prin dureri de tot felul, va putea fi intalnit atunci cand gandirea, intelegandu-se pe sine, isi va gasi in mod firesc propriul sfarsit. Atunci iubirea nu mai are contrar, nu mai are conflict". Cred ca nu mai este nevoie de nici macar un cuvant la sfarsit! Cititi cartea!