Turcia prin ochii unei inocente cuminti

Calatorului ii sta bine cu drumul, iar celui care are amintiri, cu povestitul! Eu ma pregatesc de amandoua, dar acest material se vrea un prolog pentru urmatorul. Imediat dupa revolutie, adica in martie 1990, ne-am decis, eu si sotul meu, sa strangem lucrurile mai de soi de prin casa si sa plecam la turci sa facem bani. Am adunat bunatate de lenjerii noi noute, primite in dar la nunta, am cumparat tot felul de prostii ce auzisem si noi ca aveau cautare si ne-am dus la Edirne sa ne imbogatim. Eram tineri, frumosi si…cam prosti! In Edirne - magazine frumoase, ni se pareau atunci noua, am vandut marfa pe maruntis, am intrat in primul magazin si i-am cheltuit numai pe prostii. Turcul ne-a poftit in magazinul lui mic, bine organizat de doua nivele legate printr-o scara banala intre ele, ne-a dat un ceai aromat din partea casei si ne-a ametit cu marfa pana ne-a luat toti banii. Tatal lui, sau unchiul lui, morfolea o pipa in coltul gurii stand pe vine in usa pravaliei si tragea cu urechea. Probabil se gandea: ma, dar prosti sunt oamenii astia, nu tu targuiala, nu tu marfa rascolita si probata... Turcul cel tanar se uita la parul meu lung si saten lasat de izbeliste sa cada peste umeri. Mi-aduc aminte ca si ieri: purtam niste salvari albi de in si o bluza de matase rosie legata in talie cu o funda mare, iar in picioare aveam sandale rosii legate in curele pe glezne.  Si-l intreaba pe al meu: femeia e de vanzare? Al meu face ochii mari si ii raspunde: cat dai pe ea? Iti dau magazinul cu marfa cu tot! Doar pe-atata nu ti-o dau! Mai am unul mai mic la coltul strazii, daca te invoiesti, ti le dau pe amandoua. Hai sa ti-l arat! Radeam amandoi, prinsi in jocul unei vanzari imaginare cantarind amorul in greutatea banului. Batranul s-a ridicat din prag, si-a scos pipa, a scuturat-o de tutun, l-a tras pe-al meu de maneca si i-a zis intr-o romana la fel de stricata ca a celui tanar: noi nu glumim cu lucrurile serioase, aici femeia se cumpara. In orasele mici si la sate, invoiala se face pe cuvantul schimbat intre barbati! Femeia tace si face ce zice barbatul. Daca ai de gand s-o dai, mergi sa vezi pravalia, daca nu, ia-ti femeia si pleaca! Si-am plecat! In mai ne-am mutat in Timisoara. Aici mergea lumea la unguri, la sarbi, la turci – stateau autocarele cu zilele in vama la coada si lumea vindea de la cuie pana la papuci de tabla. Nu aveam serviciu pana in toamna, cand se dadea concurs pentru ocupare de post. Pe banii pe care ii luasem pe mobila din 3 camere la plecare, abia puteam sa cumparam aici un coltar! Ne-am trezit saraci! Aveam verisoare care plecau cu randul cand la sarbi, cand la unguri, pana intr-o zi cand am lesinat in soare vanzand suruburi, piulite si mosoare. Al meu s-a speriat si nu m-a mai lasat! M-am apucat de meditatii de la copiii prescolari pana la studenti straini veniti sa faca facultate in Romania. Una dintre mamici imi zice intr-o zi: daca veniti cu mine la turci, faceti in 3 zile cat castigati din meditatii jumatate de an! Zis si facut. Ne urcam in autocar si drumul drept la Istanbul! Prima data vedeam un oras mare din alta tara! Am ajuns noaptea. Doamna cu pricina a facut repede dusul, si-a luat pijamaua, s-a bagat in pat si-a adormit bustean. Eu, cocotata pe geam, suspendata in intuneric, admiram orasul noaptea. O splendoare de lumini intretaiate, de neoane, de umbre relansate in dare de culoare. Am ramas fascinata uitandu-ma pana cand zorii s-au spart in dimineata! Incepuse sa ploua, nu asa, in stropi cuminti, ci de-a dreptul cu clabuci! Se purta atunci ceramnica vanduta pe post de cobalt, daca aveai cui s-o dai sa ti-o vanda! Candelabrele din sticla frumos taiata si slefuita, vanduta pe post de cristal veritabil. Aurul rasucit in lanturi groase, cerceii in spirale, inele cu pietre masive – se-aduceau cu kilogramele. Am stat si m-am gandit: ce dracu sa aduc eu? Aur n-am nici bani destui, nici cui sa vand. Ciobaraie as lua, dar cine sa mi-o ia? Si m-am decis: cumpar mohair! Doar aparuse firul de angora, pufos, usor, care avea mare cautare. Sculuri de ata latoasa, cu franjuri luciosi si matasosi. Firul auriu sau argintiu cu mici gogosi sclipitoare. Habar n-aveam sa tricotez, habar n-aveam sa crosetez, dar stiam ca asa imi este mie dat sa ma imbogatesc! Doi pe fata, doi pe dos! Ne-am dus intr-un depozit situat in imediata vecinatate a Marelui Bazar. Doamna cu pricina stia Istanbulul mai bine decat Timisoara. Ma pregatise din hotel: ai grija ca turcii se dau la noi. Sa fii atenta sa faci diferenta dintre amabilitate si avansuri. Daca vor sa iti dea ceva, sa nu iei, ca dau daruri cand vor favoruri de la femei. Zis si facut. Iesim pe usa hotelului: ploaie, frate, cu bulbuci, nu alta. Mentorul meu drag scoate un sac de nailon, scoate forfecuta de unghii, taie locul pe unde sa scoti capul, face doua gauri pe lateral si si-l trage pe cap in timp ce imi intinde si mie unul. Ma uit mirata la ea, ea si mai mirata la mine:da-i bataie, ca n-avem timp! Doar nu ti-ai imaginat ca vii aici sa faci pe doamna! Ai venit sa facem bani! M-am executat! Si dai si fugi prin ploaie! Pana iesim pe bulevard: forfota mare, nebunie, inghesuiala, ca la turnul Babel: lumea vorbea in toate limbile pamantului! Draga de ea, alerga! Eu, dupa ea! M-as mai fi oprit, as mai fi admirat o cladire, un detaliu arhitectural, o vitrina cochet aranjata, cand o mana ma trage si aud o voce groasa: vrei o sula lunga si groasa? (fie-mi iertata exprimarea, oricum prea eleganta fata de cuvantul folosit de catre interlocutor). Am ramas interzisa, rosie ca focul. Amica mea ma ia de mana cealalta si ma trage: te-a vazut mai bleaga, de-aia s-a luat de tine, si ce, draga, doar nu cumva nu stii ce-i aia? Istanbulul are un numar mult mai mare de barbati decat de femei, iar lucrurile se transeaza altfel acolo, direct si fara pardon! Am intrat in zeci de depozite, am carat zeci de cutii si saci si ne-am intors tot de zeci de ori la hotel si am plecat din nou. Eram ca niste hamali sortiti sa care baloti de marfa intr-un oras superb, dar fara sa aiba timpul si ragazul sa vada ceva! Seara, pe la 5.30 cand am ajuns la hotel fara bani, dar rupte de-oboseala, flamande, abia merstecand sandwich-urile scofalcite aduse de acasa si uitate in plasa, ne-am culcat imediat! Credeam ca mergem sa vizitam si noi ceva, ei, as! La 3 jumatate dimineata mi-a dat desteptarea. Pana ne-am imbracat, venise si taxiul. O jumatate de ora am carat, mai putin si mergeam atarnate de oglinzile laterale. N-a zis turcul nimic, era invatat! La 4.30 am dat desteptarea soferului si dreptul lui ca sa ne lase sa urcam bagajele in autocar. Cand au venit ceilalti, doar ale noastre ocupau jumatate din locul destinat bagajelor. Daca ati fi vazut scandal! In Timisoara aveam sa trec cu brio propria mea provocare. Desi habar n-aveam sa tricotez, aveam sa primesc atat de multe comenzi la puloverele fantezie pe care le-mpleteam de ajunsesem sa port doar ce nu se vindea in consignatii. De-atunci nici ca am mai luat andrelele in mana! Si nici nu am de gand sa o mai fac. Dar in Turcia m-as duce de data asta sa vizitez. Impreuna cu-al meu!

Victor Eftimiu:"Eu sunt, in lumea celor vii, strigoiul ..."

Romania este prinsa iarasi in desertaciunea prezentului. Din nou am sentimente confuze, furii reprimate, o stare de greata accentuata. Din nou caut, rascolind trecutul si ma gandesc ca, pana Romania se reaseaza in limitele bunului simt, trecutul va fi istorie, subiectele epuizate. Si de prea satula de Romanica noastra, am cautat personaje “imprumutate” si ma gandeam: ce dracu au cautat astia in tara asta uitata de Dumnezeu? Zau ca n-am sa inteleg niciodata. Povestea spune asa: Victor Eftimiu, albanez get- beget, nascut in comuna Bobostia din Albania, a venit in Romania, impreuna cu tatal sau, mare negustor. Si cum avea doar 8 ani, a fost un fleac sa invete limba romana, astfel incat, la 18 ani deja publica primele poezii. Era un barbat frumos, cu prestanta in fata barbatilor, cu lipici la femei. Aventurile amoroase din timpul vietii au fost atat de multe, incat nu putem spune decat ca doar putine au ramas in folclor, de notorietate fiind relatia lui cu mezzosoprana Maria Moreanu. Desi era membru in partidul taranist, avea relatii in toate celelate partide si nu s-a ferit sa faca uz de ele.

La Paris a cunoscut-o pe Agepsina Macri, fiica bogatasului Panait Macri, care studia literele la Universitatea Sorbona. Cand s-a reintors in tara, aceasta s-a maritat cu el  si s-a angajat la Teatrul National din capitala, pe scena caruia a interpretat numeroase roluri si a primit titlul de Artista Emerita. Amandoi au fost masoni, ea facand parte din Prima Loja pentru femei din Europa care avea o filiala la Bucuresti, infiintata imediat dupa primul razboi, alaturi de Martha Bibescu, Zoe Palade, Claudia Millan – Minulescu, Bucura Dumbrava -scriitoare si doamna de onoare a Reginei Elisabeta, Smaranda Colonel Maltopol si Elena Roza Prager – ultima Mare Maestra a Lojii. Victor Eftimiu a preferat sa se foloseasca de masonerie, acolo unde nu reusea sa castige cu amabilitati, reusea folosindu-se de relatiile masonice. Agespina a jucat mult si multe roluri le-a primit datorita relatiilor barbatului ei. Era un schimb tacit: el o ajuta sa isi construiasca o cariera teatrala, ea ii trecea cu vederea escapadele amoroase. Cand Antonescu l-a bagat in lagar, Eftimiu l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej care avea sa il protejeze atunci cand a ajuns la putere. Ii placea sa aiba relatii la varf si se mandrea cu ele. Victor Eftimiu vedea cu alti ochi realitatea romaneasca. Avea un fel transant de a cantari lumea si de a se exprima: “ Atunci cand voi ajunge eu cineva in tara asta, doua poezii am sa scot din literatura romana:Doina lui Eminescu, pentru xenofobie, si Miorita pentru pasivitatea ciobanului moldovean care, in loc sa puna mana pe ghioaga si sa le dea la mir, isi dicteaza testamentul laiei miorite…” Dincolo de aceasta precizie cu care transa lumea si impartea convingeri personale, el era un impetuos, fiind singurul scriitor care a avut tupeul sa-si ridice propria statuie inca din timpul vietii.

Cred ca am omis sa va spun ca impartea cu sotia sa un apartament langa parcul Cismigiu, drept pentru care s-a decis sa isi puna statuia in parc sa o poata admira in voie, alaturi de alte figuri literare celebre. Gestul sau n-a trecut neobservat si chiar i-a indignat pe unii atat de tare incat l-au obligat sa isi ia statuia si sa si-o mute in gradina imobilului unde locuia, pe strada Doctor Marcovici numarul 9, sub balcon. Exista chiar si-o anecdota care a traversat timpul si inca mai face lumea sa zambeasca. Se zice ca nevasta-sa isi apostrofa slujnica in fiecare dimineata sa mearga sa stearga praful si gainatul de porumbei de pe crestetul “conasului”. Agespina a murit prima, iar el nu si-a mai ascuns amorurile. Barfa literara consemneaza o intamplare in care Arghezi s-ar fi intalnit, in apropierea Cismigiului, cu Eftimiu, flancat de doua tinere superbe care “ingrijeau” de el si de casa dupa decesul nevestei. Cand Arghezi s-a apropiat, acesta s-a oprit tinandu-si de brat noile cuceriri si I s-a adresat

” Draga, iti prezint pe secretarele mele”, in incercarea de a pastra o aparenta cel putin comica pentru trecutul lui de crai de curte veche.De fiecare data cand se intalneau, Arghezi nu uita sa il intrebe usor ironic: ”Ce spui, draga, tot mai secretezi, tot mai secretezi?” Trebuie sa recunoastem ca locul lui in literatura romana este meritat cu varf si indesat, caci dincolo de rolul pe care l-a avut in dramaturgia romaneasca , el ramane unul dintre cei mai talentati poeti care a excelat in poezia cu forma fixa, fie ca facem referire la sonet sau rondel.

Ramasitele lui si-au gasit odihna dupa o viata zbuciumata, plina de provocari, de ispite si realizari, alaturi de Agespina, in Cimitirul Bellu, in imediata vecinatate a capelei centrale. Pe soclul de marmura odihneste un sonet scris chiar de el, batut cu dalta pentru posteritate:

“De cand te-ai dus, m-a napadit pustiul…

N-as fi crezut atata gol sa fie!

E vana orisice filozofie

Cand zorile si-au stins trandafiruiul.

Mi-ai fost unicul gand si avutie…

De cand mi te-a infasurat sicriul

Zadarnic mai incerc sa fac pe viul,

Mi-e mult mai greu pamantul decat tie!

Ne-a despartit ursita nemiloasa…

A filgerat spaimantatoarea coasa

Taindu-ne-mpletitele destine

Si lacrimilor n-a secat suvoiul

Eu sunt, in lumea celor vii, strigoiul

Iar cel adevarat sunt langa tine.”

Pozele sunt preluate de pe site-ul https://www.google.ro/search?q=agepsina+macri&sa=X&biw=1018&bih=467&tbm=isch&tbo=u&source=univ&ei=exrbVLK3HIPJPNfugLgM&ved=0CCUQsAQ

Calator prin vest - Mako, Ungaria

Sa nu ma intrebati cate orase am vizitat in Ungaria! Imi va fi rusine sa va raspund, pentru ca, fiind langa granita, intotdeauna spunem: nu acum, este atat de aproape incat o putem vizita oricand. Am tranzitat-o de sute de ori, am mers la cumparaturi, i-am tocit autostrazile, ne-a plouat, ne-a lasat fara stergatoare, ne-a bucurat cu toate frumusetile vazute in viteza masinii, am pozat-o din mers sau in ragazul dintre doua pauze de masa, dar nu am vizitat-o efectiv niciodata. La ultimul drum catre Viena ne-a prins o ploaie pe drum de ziceai ca Dumnezeu goleste cisterne de apa pe metro patrat! Inainte de Budapesta cu vreo 50 de km, la viteza cu care mergeam pe autostrada, vantul ne-a smuls efectiv stergatorul de pe partea soferului si l-a aruncat in slavile cerului. A fost cosmar: noapte, ploaie cu galeata, noi - contra cronometru, obositi, nervosi, tracasati... credeti ca am oprit? Da, la fiecare statie de benzina sa cautam stergator, dar niciunde nu am gasit modelul care ne trebuia. Va-ntrebati daca am dormit undeva, pe drum? Pe naiba! Am pus batista pe bat si da-i inainte. Am jurat ca n-o sa mai mergem niciodata la drum in asemenea conditii! Ma credeti??? Eu NU! Pentru ca asa suntem noi: nebuni de legat!

Nu vreti sa stiti de cate ori am trecut prin micul orasel, nu vreti sa stiti cate anotimpuri ne-au prins pe-aici, dar niciodata nu am parcat masina si sa o luam la pas! Ei bine, ieri am facut-o! Localitatea Mako se afla la aproximativ 100 de km de Timisoara si se poate ajunge acolo fie prin vama Cenad, fie prin cea de la Nadlac, in cazul in care vreti sa faceti un popas si in Arad.

Mako este renumit pentru ceapa pe care timisorenii si aradenii o cumpara din pietele orasului sau de pe marginea drumurilor din localitatile unguresti aflate in imediata apropiere a granitelor, pentru Complezul Termal Hagymaticum, pentru frumusetea cuminte a orasului, pentru ospitalitatea locuitorilor lui si nu in ultimul rand pentru mancarea excelenta.

Nu va temeti ca nu va veti face intelesi, multi locuitori vorbesc romaneste, atat in magazine, cat si pe strada. Primaria organizeaza in fiecare an festivalul cepei si timp de 3 zile, locuitorii isi asteapta oaspetii cu mancare buna, concerte pe masura, targuri mestesugaresti, cu speranta sa le placa si sa vina si alta data. Celebrul arhitect Imre Makovecz s-a inspirat tocmai de la celebra ceapa si a proiectat complezul Hagymnaticum din orasul lui natal.

Complexul Termal Hagymaticum are o arhitectura ciudata si a fost construit de catre Imre Makovecs, arhitectul ale carui opere pot fi admirate si in alte orase din Ungaria. Complexul a fost proiectat plecand de la ideea armonizarii omului cu natura, ceea ce specialistii numesc "arhitectura organica", stilul care i-a facut celebri pe Hundertwasse si Gaudi. Daca vreti sa intrati in complex, biletul unui adult pentru o zi costa 2200 HUF, adica aproximativ 40 de ron, pentru copil - 1300 HUF, iar pentru o familie formata din 3 personae se plateste 5500 HUF. Daca vreti sa va plimbati prin oras, aveti ce vizita. Makovecs a proiectat aici mai multe cladiri in stilul sau caracteristic si trebuie
spus ca ele reprezinta, in esenta, principala atractie a orasului! Iata Teatrul din Mako!

sau autogara,

sau Centrul sportiv.
'

Dar zonele turistice de interes sunt mult mai multe si ar merita sa fie descoperite: gimnaziul,

un palat construit prin 1928,

Korona, 

primaria veche,

primaria noua,

alte cladiri al caror nume nu l-am aflat, 

si multe statui.

Orasul se mandreste cu multe spatii deschise, pline de verdeata si infrumusetate de statui.

In oras sunt multe lacasuri de cult:

Biserica catolica,

Biserica ortodoxa,

Sinagoga si multe altele. Sunt si doua muzee, dintre care unul trebuie obligatoriu vizitat: evident, Muzeul cepei.

Altul este muzeul lui Joszef Atila:

Daca veti cutreiera orasul la pas, veti da peste multe magazine mici cu vitrine frumos aranjate. Din pacate, fiind duminica, toate erau inchise. Daca sunteti prin apropiere, opriti-va pret de cateva ore. Eu zic ca nu veti regreta! Sambata viitoare mergem la Szeged.

Steven Ma - arhitectura ca o bijuterie

Daca sunteti pasionati de arhitectura, numele lui Steven Ma n-ar trebui sa fie o surpriza. Arhitectul vienez, specializat in realizarea de proiecte digitale 3D, profesor – asistent in cadrul programului post-universitar la Universitatea de Arte din Viena, s-a nascut in Hong Kong, a absolvit cursurile de master la Institutul de Arhitectura din California, iar lucrarea sa “Xuberance” a fost premiata ca fiind cea mai buna teza de doctorat prezentata in respectiva sesiune. Este specialist in design digital, in tehnici de reprezentare digitala, predand la Institutele de Arhitectura din Dessau  din Germania si la cel din Viena.

  
Studioul sau de arhitectura se numeste “Xuberance” care, potrivit propriei misiuni este “ nu un protest, nu un manifest, ci doar o o celebrare a noii virtuozitati in arhitectura contemporana” . Sunt proiecte care au surprins specialistii si care acum reprezinta teme de dezbatere pentru studentii din institutele de profil.

Taiwan Tower, doua turnuri gemene proiectate si construite dupa principiile arhitecturii sustenabile, sunt de fapt doua turnuri ultra slim cu o inaltime de 350m, imbracate in verdeata pe toata lungimea fatadei, pana in inaltul cerului. Ele adapostesc un centru cultural, 3 muzee, spatii publice, o fantana arteziana, un teatru in aer liber, o sala de evenimente, locuinte ultramoderne, o crescatorie de pasari rare, restaurante, o ferma verticala, iar in partea superioara, un pod suspendat care ofera vizitatorilor sansa de a se plimba”pe cer”. Turnurile sunt dotate cu instalatii de reciclare a apei, turbine eoliene si panouri solare. Ansamblul a fost proiectat in colaborare cu San Liu, Xinyu si Emre Icdem.

 

Unele dintre lucrarile sale au ramas in stadiu de proiect, fiind prezentate studentilor  in atelierele de design, cu scopul de a le facilita participarea atat la dezbateri, cat si implicarea acestora in experimente formale, folosind tehnici noi de proiectare si animatie. 

 

 

 

In cazul altui proiect, arhitectul transforma desenul iconic intr-o metafora florala menita sa simbolizeze legatura dintre cer si pamant, revolutionand astfel reprezentarea clasica a acoperisului urban.

 

Atentia lui s-a focalizat inclusiv pe detalii urbane, menite sa simplifice viata omului in efortul de a proteja natura. Multi arhitecti au inventat banci eco, dar ideea lui este cu adevarat interesanta pentru ca devinde un sistem siesi suficient, conceput astfel incat sa isi satisfaca singur toate nevoile de functionare.  Ec-O Bench -urile au fost inventate plecand de la dorinta lui de a crea un sistem multifunctional prin care pe de-o parte colecteaza si filtreaza apa de ploaie folosind-o la cresterea plantelor verzi, iar pe de alta parte valorifica lumina soarelui cu ajutorul panourilor solare montate in partea superioara, transformand-o in energie electrica necesara pe timp de noapte. Aceste baldachine verzi, gandite sub forma unor cosuri argintii pline cu verdeata, creeaza un loc de odihna primitor si elegant. Ele sunt realizate din materiale reciclabile, inclusiv din bio-aliminiu si sticla reciclabile de la aeronavele casate.

 

 

Exercitiul creativ nu se rezuma doar la volume si spatii deschise, ci imbraca si forme elegante, asemeni unor bijuterii vestimentare, menite sa incite nu doar fantezia, ci si cochetaria.

 

 

Daca ideile lui va plac, fiti cu ochii pe el. Eu asa am sa fac.