Victor Eftimiu:"Eu sunt, in lumea celor vii, strigoiul ..."

Romania este prinsa iarasi in desertaciunea prezentului. Din nou am sentimente confuze, furii reprimate, o stare de greata accentuata. Din nou caut, rascolind trecutul si ma gandesc ca, pana Romania se reaseaza in limitele bunului simt, trecutul va fi istorie, subiectele epuizate. Si de prea satula de Romanica noastra, am cautat personaje “imprumutate” si ma gandeam: ce dracu au cautat astia in tara asta uitata de Dumnezeu? Zau ca n-am sa inteleg niciodata. Povestea spune asa: Victor Eftimiu, albanez get- beget, nascut in comuna Bobostia din Albania, a venit in Romania, impreuna cu tatal sau, mare negustor. Si cum avea doar 8 ani, a fost un fleac sa invete limba romana, astfel incat, la 18 ani deja publica primele poezii. Era un barbat frumos, cu prestanta in fata barbatilor, cu lipici la femei. Aventurile amoroase din timpul vietii au fost atat de multe, incat nu putem spune decat ca doar putine au ramas in folclor, de notorietate fiind relatia lui cu mezzosoprana Maria Moreanu. Desi era membru in partidul taranist, avea relatii in toate celelate partide si nu s-a ferit sa faca uz de ele.

La Paris a cunoscut-o pe Agepsina Macri, fiica bogatasului Panait Macri, care studia literele la Universitatea Sorbona. Cand s-a reintors in tara, aceasta s-a maritat cu el  si s-a angajat la Teatrul National din capitala, pe scena caruia a interpretat numeroase roluri si a primit titlul de Artista Emerita. Amandoi au fost masoni, ea facand parte din Prima Loja pentru femei din Europa care avea o filiala la Bucuresti, infiintata imediat dupa primul razboi, alaturi de Martha Bibescu, Zoe Palade, Claudia Millan – Minulescu, Bucura Dumbrava -scriitoare si doamna de onoare a Reginei Elisabeta, Smaranda Colonel Maltopol si Elena Roza Prager – ultima Mare Maestra a Lojii. Victor Eftimiu a preferat sa se foloseasca de masonerie, acolo unde nu reusea sa castige cu amabilitati, reusea folosindu-se de relatiile masonice. Agespina a jucat mult si multe roluri le-a primit datorita relatiilor barbatului ei. Era un schimb tacit: el o ajuta sa isi construiasca o cariera teatrala, ea ii trecea cu vederea escapadele amoroase. Cand Antonescu l-a bagat in lagar, Eftimiu l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej care avea sa il protejeze atunci cand a ajuns la putere. Ii placea sa aiba relatii la varf si se mandrea cu ele. Victor Eftimiu vedea cu alti ochi realitatea romaneasca. Avea un fel transant de a cantari lumea si de a se exprima: “ Atunci cand voi ajunge eu cineva in tara asta, doua poezii am sa scot din literatura romana:Doina lui Eminescu, pentru xenofobie, si Miorita pentru pasivitatea ciobanului moldovean care, in loc sa puna mana pe ghioaga si sa le dea la mir, isi dicteaza testamentul laiei miorite…” Dincolo de aceasta precizie cu care transa lumea si impartea convingeri personale, el era un impetuos, fiind singurul scriitor care a avut tupeul sa-si ridice propria statuie inca din timpul vietii.

Cred ca am omis sa va spun ca impartea cu sotia sa un apartament langa parcul Cismigiu, drept pentru care s-a decis sa isi puna statuia in parc sa o poata admira in voie, alaturi de alte figuri literare celebre. Gestul sau n-a trecut neobservat si chiar i-a indignat pe unii atat de tare incat l-au obligat sa isi ia statuia si sa si-o mute in gradina imobilului unde locuia, pe strada Doctor Marcovici numarul 9, sub balcon. Exista chiar si-o anecdota care a traversat timpul si inca mai face lumea sa zambeasca. Se zice ca nevasta-sa isi apostrofa slujnica in fiecare dimineata sa mearga sa stearga praful si gainatul de porumbei de pe crestetul “conasului”. Agespina a murit prima, iar el nu si-a mai ascuns amorurile. Barfa literara consemneaza o intamplare in care Arghezi s-ar fi intalnit, in apropierea Cismigiului, cu Eftimiu, flancat de doua tinere superbe care “ingrijeau” de el si de casa dupa decesul nevestei. Cand Arghezi s-a apropiat, acesta s-a oprit tinandu-si de brat noile cuceriri si I s-a adresat

” Draga, iti prezint pe secretarele mele”, in incercarea de a pastra o aparenta cel putin comica pentru trecutul lui de crai de curte veche.De fiecare data cand se intalneau, Arghezi nu uita sa il intrebe usor ironic: ”Ce spui, draga, tot mai secretezi, tot mai secretezi?” Trebuie sa recunoastem ca locul lui in literatura romana este meritat cu varf si indesat, caci dincolo de rolul pe care l-a avut in dramaturgia romaneasca , el ramane unul dintre cei mai talentati poeti care a excelat in poezia cu forma fixa, fie ca facem referire la sonet sau rondel.

Ramasitele lui si-au gasit odihna dupa o viata zbuciumata, plina de provocari, de ispite si realizari, alaturi de Agespina, in Cimitirul Bellu, in imediata vecinatate a capelei centrale. Pe soclul de marmura odihneste un sonet scris chiar de el, batut cu dalta pentru posteritate:

“De cand te-ai dus, m-a napadit pustiul…

N-as fi crezut atata gol sa fie!

E vana orisice filozofie

Cand zorile si-au stins trandafiruiul.

Mi-ai fost unicul gand si avutie…

De cand mi te-a infasurat sicriul

Zadarnic mai incerc sa fac pe viul,

Mi-e mult mai greu pamantul decat tie!

Ne-a despartit ursita nemiloasa…

A filgerat spaimantatoarea coasa

Taindu-ne-mpletitele destine

Si lacrimilor n-a secat suvoiul

Eu sunt, in lumea celor vii, strigoiul

Iar cel adevarat sunt langa tine.”

Pozele sunt preluate de pe site-ul https://www.google.ro/search?q=agepsina+macri&sa=X&biw=1018&bih=467&tbm=isch&tbo=u&source=univ&ei=exrbVLK3HIPJPNfugLgM&ved=0CCUQsAQ