Turcia prin ochii unei inocente cuminti

Calatorului ii sta bine cu drumul, iar celui care are amintiri, cu povestitul! Eu ma pregatesc de amandoua, dar acest material se vrea un prolog pentru urmatorul. Imediat dupa revolutie, adica in martie 1990, ne-am decis, eu si sotul meu, sa strangem lucrurile mai de soi de prin casa si sa plecam la turci sa facem bani. Am adunat bunatate de lenjerii noi noute, primite in dar la nunta, am cumparat tot felul de prostii ce auzisem si noi ca aveau cautare si ne-am dus la Edirne sa ne imbogatim. Eram tineri, frumosi si…cam prosti! In Edirne - magazine frumoase, ni se pareau atunci noua, am vandut marfa pe maruntis, am intrat in primul magazin si i-am cheltuit numai pe prostii. Turcul ne-a poftit in magazinul lui mic, bine organizat de doua nivele legate printr-o scara banala intre ele, ne-a dat un ceai aromat din partea casei si ne-a ametit cu marfa pana ne-a luat toti banii. Tatal lui, sau unchiul lui, morfolea o pipa in coltul gurii stand pe vine in usa pravaliei si tragea cu urechea. Probabil se gandea: ma, dar prosti sunt oamenii astia, nu tu targuiala, nu tu marfa rascolita si probata... Turcul cel tanar se uita la parul meu lung si saten lasat de izbeliste sa cada peste umeri. Mi-aduc aminte ca si ieri: purtam niste salvari albi de in si o bluza de matase rosie legata in talie cu o funda mare, iar in picioare aveam sandale rosii legate in curele pe glezne.  Si-l intreaba pe al meu: femeia e de vanzare? Al meu face ochii mari si ii raspunde: cat dai pe ea? Iti dau magazinul cu marfa cu tot! Doar pe-atata nu ti-o dau! Mai am unul mai mic la coltul strazii, daca te invoiesti, ti le dau pe amandoua. Hai sa ti-l arat! Radeam amandoi, prinsi in jocul unei vanzari imaginare cantarind amorul in greutatea banului. Batranul s-a ridicat din prag, si-a scos pipa, a scuturat-o de tutun, l-a tras pe-al meu de maneca si i-a zis intr-o romana la fel de stricata ca a celui tanar: noi nu glumim cu lucrurile serioase, aici femeia se cumpara. In orasele mici si la sate, invoiala se face pe cuvantul schimbat intre barbati! Femeia tace si face ce zice barbatul. Daca ai de gand s-o dai, mergi sa vezi pravalia, daca nu, ia-ti femeia si pleaca! Si-am plecat! In mai ne-am mutat in Timisoara. Aici mergea lumea la unguri, la sarbi, la turci – stateau autocarele cu zilele in vama la coada si lumea vindea de la cuie pana la papuci de tabla. Nu aveam serviciu pana in toamna, cand se dadea concurs pentru ocupare de post. Pe banii pe care ii luasem pe mobila din 3 camere la plecare, abia puteam sa cumparam aici un coltar! Ne-am trezit saraci! Aveam verisoare care plecau cu randul cand la sarbi, cand la unguri, pana intr-o zi cand am lesinat in soare vanzand suruburi, piulite si mosoare. Al meu s-a speriat si nu m-a mai lasat! M-am apucat de meditatii de la copiii prescolari pana la studenti straini veniti sa faca facultate in Romania. Una dintre mamici imi zice intr-o zi: daca veniti cu mine la turci, faceti in 3 zile cat castigati din meditatii jumatate de an! Zis si facut. Ne urcam in autocar si drumul drept la Istanbul! Prima data vedeam un oras mare din alta tara! Am ajuns noaptea. Doamna cu pricina a facut repede dusul, si-a luat pijamaua, s-a bagat in pat si-a adormit bustean. Eu, cocotata pe geam, suspendata in intuneric, admiram orasul noaptea. O splendoare de lumini intretaiate, de neoane, de umbre relansate in dare de culoare. Am ramas fascinata uitandu-ma pana cand zorii s-au spart in dimineata! Incepuse sa ploua, nu asa, in stropi cuminti, ci de-a dreptul cu clabuci! Se purta atunci ceramnica vanduta pe post de cobalt, daca aveai cui s-o dai sa ti-o vanda! Candelabrele din sticla frumos taiata si slefuita, vanduta pe post de cristal veritabil. Aurul rasucit in lanturi groase, cerceii in spirale, inele cu pietre masive – se-aduceau cu kilogramele. Am stat si m-am gandit: ce dracu sa aduc eu? Aur n-am nici bani destui, nici cui sa vand. Ciobaraie as lua, dar cine sa mi-o ia? Si m-am decis: cumpar mohair! Doar aparuse firul de angora, pufos, usor, care avea mare cautare. Sculuri de ata latoasa, cu franjuri luciosi si matasosi. Firul auriu sau argintiu cu mici gogosi sclipitoare. Habar n-aveam sa tricotez, habar n-aveam sa crosetez, dar stiam ca asa imi este mie dat sa ma imbogatesc! Doi pe fata, doi pe dos! Ne-am dus intr-un depozit situat in imediata vecinatate a Marelui Bazar. Doamna cu pricina stia Istanbulul mai bine decat Timisoara. Ma pregatise din hotel: ai grija ca turcii se dau la noi. Sa fii atenta sa faci diferenta dintre amabilitate si avansuri. Daca vor sa iti dea ceva, sa nu iei, ca dau daruri cand vor favoruri de la femei. Zis si facut. Iesim pe usa hotelului: ploaie, frate, cu bulbuci, nu alta. Mentorul meu drag scoate un sac de nailon, scoate forfecuta de unghii, taie locul pe unde sa scoti capul, face doua gauri pe lateral si si-l trage pe cap in timp ce imi intinde si mie unul. Ma uit mirata la ea, ea si mai mirata la mine:da-i bataie, ca n-avem timp! Doar nu ti-ai imaginat ca vii aici sa faci pe doamna! Ai venit sa facem bani! M-am executat! Si dai si fugi prin ploaie! Pana iesim pe bulevard: forfota mare, nebunie, inghesuiala, ca la turnul Babel: lumea vorbea in toate limbile pamantului! Draga de ea, alerga! Eu, dupa ea! M-as mai fi oprit, as mai fi admirat o cladire, un detaliu arhitectural, o vitrina cochet aranjata, cand o mana ma trage si aud o voce groasa: vrei o sula lunga si groasa? (fie-mi iertata exprimarea, oricum prea eleganta fata de cuvantul folosit de catre interlocutor). Am ramas interzisa, rosie ca focul. Amica mea ma ia de mana cealalta si ma trage: te-a vazut mai bleaga, de-aia s-a luat de tine, si ce, draga, doar nu cumva nu stii ce-i aia? Istanbulul are un numar mult mai mare de barbati decat de femei, iar lucrurile se transeaza altfel acolo, direct si fara pardon! Am intrat in zeci de depozite, am carat zeci de cutii si saci si ne-am intors tot de zeci de ori la hotel si am plecat din nou. Eram ca niste hamali sortiti sa care baloti de marfa intr-un oras superb, dar fara sa aiba timpul si ragazul sa vada ceva! Seara, pe la 5.30 cand am ajuns la hotel fara bani, dar rupte de-oboseala, flamande, abia merstecand sandwich-urile scofalcite aduse de acasa si uitate in plasa, ne-am culcat imediat! Credeam ca mergem sa vizitam si noi ceva, ei, as! La 3 jumatate dimineata mi-a dat desteptarea. Pana ne-am imbracat, venise si taxiul. O jumatate de ora am carat, mai putin si mergeam atarnate de oglinzile laterale. N-a zis turcul nimic, era invatat! La 4.30 am dat desteptarea soferului si dreptul lui ca sa ne lase sa urcam bagajele in autocar. Cand au venit ceilalti, doar ale noastre ocupau jumatate din locul destinat bagajelor. Daca ati fi vazut scandal! In Timisoara aveam sa trec cu brio propria mea provocare. Desi habar n-aveam sa tricotez, aveam sa primesc atat de multe comenzi la puloverele fantezie pe care le-mpleteam de ajunsesem sa port doar ce nu se vindea in consignatii. De-atunci nici ca am mai luat andrelele in mana! Si nici nu am de gand sa o mai fac. Dar in Turcia m-as duce de data asta sa vizitez. Impreuna cu-al meu!