Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee - turul celor trei lacuri

Cu o seara inainte, imediat ce ne-am intors in Hallstatt, luasem o hotarare eroica! Sa ii ofer barbatului meu o excursie care sa il intoarca pur si simplu cu rotile in sus. Asa ca mi-am luat luat inima-n dinti si am decis: si daca va fi sa mor, a doua zi o sa stau numai pe lac. Citisem cateva randuri despre “turul celor trei lacuri” sau "Drei Seen Tout", o excursie inedita in care aveam sa mergem cand pe ape, cand pe jos , urcand carari de munte pana in inima padurilor ca sa vedem salba celor trei lacuri: Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee. Al meu habar nu avea ce il asteapta, dar eu radeam ca bleaga tot gandindu-ma ce surprins va fi de programul care usor-usor prindea contur. Ma tot intreba: si ce vizitam astazi? Ce avem in program? Eu o scaldam cand mai la dreapta, cand mai la stanga, caci abatii nu mai erau, castele-nici vorba, pe munte n-aveam voie sa urc, drept urmare nu prea stiam ce sa mint. 

M-a salvat GPS-ul care din nou a ales un drum doar de el stiut si dai si urca pe munti, da-i si treci prin sate frumoase, aliniate pe drumuri inguste atat cat sa treaca abia-abia o singura masina. Masina gafaia si se chinuia sa urce panta incat mai-mai sa alergam pe langa ea pana mot in varful muntelui. Da cel de sus si iesim la drumul mare fara sa fim pusi in situatia sa o ridicam in brate ca sa facem loc altei masini sa ne depaseasca in sens invers. Dar surpriza, dupa cateva drumuri line la vale, naiba stie cum, la o cotitura mai stransa, ne-am trezit amandoi tipand: hoooo! Desi stateam in dreapta, puneam frana cu piciorul si ma-ntrebam cand naiba are de gand sa se opreasca-n loc. Ai naibii cai putere de-au ascultat vreun pic! Panta era atat de-abrupta incat mai sa ne oprim in cap! Am ras amandoi caci prinsese viteza si se dusese partie la vale, bucuroasa ca scapase de urcus! 

Am ajuns relativ devreme la Grundl Seeklaus. Ii bagasem la plecare o adresa aiurea, un oras de pe malul lacului Grundlsee de unde incepea acest traseu. 

Lacul – lung, curat, era deja plin pe maluri de catre cei veniti la plaja. Era o zi insorita, tocmai buna pentru petrecut in aer liber. 

Ne-am imbarcat pe un vaporas de croaziera si am mers 6 km pana in Gossl. Lacul acesta este denumit de catre localnici “marea stiriana”, fiind cel mai mare lac al regiunii Styria si are aproape 14 km de plaja naturala si 3 zone speciale amenajate pentru bai. Pe lac se poate naviga cu aproape orice: cu vaporasul, cu barca cu vasle si cu motor, cu hidrobicicleta. Cand am pus picioarele pe uscat, mie mi-a venit inima la loc: urma sa mergem prin padure pana la urmatorul debarcader langa lacul Toplitzsee. 

Am luat-o pe carare si dupa 5 minute dupa ce am parasit satul, cand am ridicat ochii, in stanga se ridica pe vertical coasta muntelui inalta de ameteai. Instinctiv ridicai mana sa te aperi, sa nu iti cada-n cap, si te dadeai mai la o parte. Care parte, frate? 

Ca facea umbra pamantului de nici macar raza de soare nu mai vedeai. 

Am tot urcat vreme de 30 de minute, intr-o parte zidul drept al muntelui, pe alta siroia apa la vale. 

La un moment dat am fost depasiti de o trasura plina cu turisti, dar ne-am incapatanat sa o tinem tot pe jos, nestiind cat aveam de mers. Pliantele spuneau ca in 20 de minute ajungem la debarcader, adevarul era altul, ca ajungeai in 30-40 de minute, asta daca nu te simteai obligat sa alergi pe carari de munte ca sa te incadrezi in timp. 

Singurul lucru pe care il stiam despre  Toplitzsee era ca aici au fost testate armele in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. 

Povestile vanatoresti spun ca aici ar fi aruncat nazistii aurul furat, dar in apa nu se vad decat pesti. Se pare ca unii le-au crezut, caci s-au facut ceva scufundari, dar in afara de niscaiva lucruri si documente naziste, nimeni n-a gasit nici urma de comori. 

Lacul este format din doua straturi de apa: una dulce si alta sarata, iar peisajul - oarecum salbatic, fapt care atrage multi artisti carora li s-a amenajat un loc special unde sa picteze. Toplitzsee nu este foarte mare, dar e inconjurat roata de paduri, iar printre stanci se pot vedea si doua cascade. In schimb este un loc pitoresc, total diferit de cel pe care doar il vazusem pe Grundlsee. 

Pe platoul de langa ponton se afla un restaurant. Am avut de asteptat, caci nici o barca nu pleaca de la mal daca nu erau cel putin 15 turisti gata de imbarcare. In 5 minute deja eram mult mai multi, tineri si batrani. 

Ne-am urcat in lotca cu motor care a pornit nemteste, nici mai devreme, nici mai tarziu, de parca ar fi sunat gongul. In spatele nostru, dand roata barcii, erau insiruite vestele de salvare. In fata noastra, o mana cu trei copii la pubertate. Nici nu prinde motorul bine viteza ca nenea cu barca se opreste aproape de mijlocul lacului si spune el ceva in germana din care nu am inteles decat 130 de metri. Vad cum mama baietilor pune mana pe veste si le indeasa pe rand fiecaruia dintre copii.

Habar nu am cand am smuls-o si eu pe-a mea si mi-am tras-o pe cap. Lumea s-a imprastiat de ras. Ce stiau aia cu ce se mananca hidrofobia? Toti se uitau in jur si se extaziau privind cascadele, grotele, padurile...

Am mijit si eu putin ochii, incercand sa vad ceva. N-am facut nici o poza, n-am clipit, n-am respirat. Al meu a fost responsabil la aparat, eu - facut matanii si rugat pamant si mal.

Dupa 15 minute am coborat si-am luat-o iar la urcat. Scarile de lemn usurau oarecum efortul, traseul fiind destul de abrupt.

Dupa alte 15-20 de minute am ajuns la Kammersee. 

Lacul, cel mai mic pe care l-am vazut, avea un aer oarecum idilic intr-un peisaj virgin. Am facut poze cu toate aparatele. Barcagiul ne spusese cand inca ne leganam pe ape ca Freud venea aici sa isi stranga ciuperci! 

Noi ne-am asezat pe banca si-am admirat peisajul. 

Lacul mic si linistit, pazit de munti adapostind grote ascunse de verdeata, copaci chirciti asezati in apa intrupand forme de acrobati contorsionati. 

Dupa 15 minute - no chance, urcat iarasi in lotca si mers inapoi pe lacul criminal. Eu cu sufletul la gura, el extrem de bucuros. 

Cand am ajuns la debarcader, alte barci erau pregatite pentru traseu. 

Am jurat ca nu mai merg pe apa. Pana data viitoare. Dar ce fericit a fost al meu! La intoarcere am facut un scurt popas in Bad Aussee unde am vazut podul in forma de logo Mercedes si-am plecat mai departe catre Hallstatt. 

Trecusera mai bine de 6 ore de la prima imbarcare. Fusese tare frumos. A doua zi aveam sa urcam la 2450 m, pana la Five Fingers. Dedesubt se casca haul. Daca de-aici scapasem intreaga, garantat nici a doua zi nu aveam sa mor .