Lunile anului in file de poveste

Dumnezeu, in marea sa nemarginire, se plictisise atat de tare incat prima data a nascocit jocul, iar mai apoi colbul. Si s-a pus pe plasmuit. In lumea fara de-nceput si fara de sfarsit, creatorul s-a trezit singur, n-avea unelte, nici materiale sofisticate, nici reviste sa se inspire, nici prieteni cu care sa schimbe pareri. Prin urmare, prima data a facut o minge mare pe care a privit-o indelung tinand-o intre palme. Dezamagit a aruncat-o cat a putut de tare, iar mingea s-a rotit in neant pana cand, intr-un tarziu, i-a cazut la loc in brate. A privit mirat caci nimeni nu-ndraznise vreodata sa-l atinga sau sa il imbie intr-o surprinzatoare imbratisare. Dumnezeu a ras de placere caci singuratatea ramasese o parere, acum avea un prieten cu care sa se joace si sa isi masoare eternitatea in ghidusii rebele. S-a gandit o clipa si-a decis sa construiasca  o lume cu pamanturi manoase, ape limpezi  si spumoase, pe care le-a infrumusetat cu plante vezi, flori colorate si frumos mirositoare, cu pomi roditori de fructe zemoase si gustoase, cu pasari cantatoare si animale unele blande, altele fioroase. Apoi a mesterit indelung pana a conceput barbatul din a carui coasta a alcatuit femeia. Barbatului i-a dat vitejia, determinarea si iubirea, in vreme ce pe femeie a inzestrat-o cu frumusete, gingasie si darul sa rodeasca samanta omeneasca. Aruncase demult pete de culoare modeland soarele caruia i-a daruit caldura, apoi luna cu a ei lumina magica si pala, norii pufosi si bucalati, vantul poznas si hoinar neobosit, lacrimile ploilor si roua diminetilor, fulgii cerniti intr-o incremenire de gheata. Atunci s-a scarpinat in barba, si-a batut burta cu palmele si si-a zis: ce frumoasa e lumea pe globul meu de lut. Dar in ce ordine sa le fac sa apara? Care sa fie rostul tuturor acestor personaje? Si cum sa le leg atat de puternic intre ele incat geometria universului sa-si pastreze cu sfintenie rolul? Le-a impartit pe grupe: unele pentru campii, altele pentru munti si dealuri, unele sa mearga pe pamant, altele sa se inalte in zare, iar pe cele ramase stinghere la colt de lume le-a daruit apelor. Omului i-a dat pamantul pe de-a-ntregul sa il populeze, sa il lucreze si sa il ingrijeasca pentru generatiile viitoare. Dar lumea inca statea incremenita, nestiind care ii era rostul, cand trebuia sa intre in scena si cand i se termina rolul? Dumnezeu a cazut pe ganduri si i-a venit o idee: sa cearna timp, astfel incat lumea sa aiba vreme sa se nasca, sa creasca, sa zamisleasca urmasi si sa moara. Dar cat timp? Un an, un cerc complet de viata, un inel drept legamant, un “annus”! isi zise el bucuros. Anul sa aiba patru anotimpuri: primavara cu nasterea vietii, vara cu copilaria si adolescenta, toamna cu maturitatea si iarna cu batranetea, aducatoare de moarte si de speranta, caci viata n-are cum sa mai dispara, ci doar se transfera in alte suflete perene. Voi nascoci timpul si voi darui anului cate 3 luni pentru fiecare anotimp, iar lunilor le voi da patru saptamani organizate in sapte zile senine urmate de tot atatea nopti calme, iar zilelor le voi da 24 de ore, orelor – 60 minute si minutelor 60 de secunde. Caci lumea e un ceas, in care fiecare intra si iese dupa cum bate gongul vietii. Pentru unii va bate mai devreme, pe altii va uita sa ii cheme, dar lumea va fi magica in aceasta ordine lipsita de reguli si masuri, guvernata de neprevazut, de riscuri si de minuni. Spectacolul incepuse de cand Dumnezeu intorsese arcul orologiului si lumea dansa printre luni, saptamani si zile, care macinau luni transformate in anotimpuri si ani. Cine stie cat timp s-a scurs de la facerea lumii? Si cine stie care ii este rolul de jucat pe scena lumii intr-un angrenaj divin caruia Dumnezeu uitase sa ii scrie manualul cu instructiuni de folosire. Aruncase provocarea oamenilor, caci asa era jocul ce urmau sa il joace la inceput singuri, apoi in doi, trei, ca la final sa ramana intotdeauna unul. Dar timpul, timpul inca isi incarca bateriile si orologiul suna sarbatorind  efemeritatea vietii si nemuritoarea vesnicie.

Putini stiu insa ca Dumnezeu in toata darnicia lui a alcatuit la inceput doar 10 luni: Martius, Aprilis, Maius, Iunius, Quintilis, September, October, November si December.  Intre timp, in joaca lui nevinovata, creatorul le-a daruit oamenilor papusi imaginare sub forma de zei carora le-a dat un rol care sa-i ghideze in viata lor de zi cu zi: prima luna a anului il preamarea pe Marte, zeul razboiului, sfatuitor si exemplu de urmat pentru barbati, apoi s-a gandit la femei si le-a daruit Aprilis, luna zeitei Venera si a Florei care umplea pamanturile cu vegetatie, iar femeile i-au multumit recunoscatoare, astfel incat l-au mai pacalit pe creator sa le mai dea o luna, Maius, inchinata zeitei pamantului, Maia. Femeile viclene au castigat si luna urmatoare, caci multe ramasesera grele si se rugau acum in cor zeitei protectoarea caminelor si casniciilor, soata lui Jupiter, regina zeilor si a oamnenilor, Iuno. In aceasta luna aveau loc cele mai multe nunti. Creatorul s-a simtit la un moment dat cam obosit de galagia suratelor care nu se opreau din vorbit decat in somn. Si-a sters fruntea de sudoare si si-a zis: "sa continue omul jocul si sa-l faca dupa indelunga cugetare. Se apropie de parg, va fi bine, caci gandeste pentru ziua care vine. Copiii inca ii alearga prin batatura, nevasta deretica prin casa, curtea e plina de copii, pamanturile dau in rod. Sa-l las sa vad ce poate". barbatii insa n-aveau timp de joc si de botezuri, asa ca repede s-au pus pe treaba si pe restul le-au numit: a 5-a, a 6-a pana la 10 luna. Ce lipsa de inspiratie, si-a zis creatorul oleaca dezamagit. Dar Dumnezeu si-a amintit: barbatul este stalp, femeia e icoana! Drept urmare, a privit cu-atentie, caci Iulius Cezar ridicase un imperiu si-l tinea in maretie pe pamant. Astfel incat, Quintilis a devenit pe data Iulie. Dar timpul se scurgea-n viteza mare, iar dupa Cezar a mai urmat un alt mare imparat, Octavianuls Augustus, caruia creatorul s-a simtit obligat sa-i daruiasca si acestuia o luna, iar Sextilis s-a transformat in August. Gata, isi zise Dumnezeu, restul lunilor sa ramana ca-nainte, iar lunile si-au pastrat randul: septembrie (septem -7), octombrie (octo - 8), noiembrie (novo - 9) si decembrie (decem - 10). Numai ca, pe pamant, moara timpului macina vieti si altele le luau locul. Nici nu stim  exact cand regele roman Pompilius a decretat: "sunt prea putine luni", si pe data a mai nascocit vreo doua, asezandu-le in coada anului: Ianuarie i-a inchinat-o zeului portilor si pragurilor timpului, Ianus, zeu periculos si perfid, care avea doua fete: una privind spre anul ce-a trecut, cealalta spre anul care vine. Acesta veghea deopotriva intrarile si iesirile, fiind paznic al inceputului si sfarsitului. Regele isi desfata privirile admirand tinerele romane care fugeau din calea barbatilor care le fugareau incercand sa le atinga cu biciul facut din piele de capra, astfel incat sa le convinga sa le devina soate credincioase si sa le lase grele, sa nasca prunci vigurosi pana anul care urma sa vina. Biciul se numea februa, iar regele a decretat: Februarie avea sa se cheme urmatoarea luna.

Habar nu am cand creatorul si-a dat seama ca ne-am nascut si noi sub soare ca popor si, cum romanii greu se lasa multumiti si-s curiosi nevoie mare, ei si-au numit lunile dupa vremea pe care Dumnezeu, poate din indiferenta sau pur si simplu din coincidenta, ne-a lasat-o sa o traim aici: Ianuarie a devenit Gerar caci iarna isi asternea nametii pe ulite si case, iar lumea statea imprejurul sobei in ca re mocnea focul. Taranii spun ca, daca in ianuarie vremea e friguroasa, la fel va fi si primavara care urmeaza, dar vara va fi secetoasa.  Februarie sau luna lupilor era considerata o luna geroasa caruia taranii i-au zis Faurar, adica fierar, caci, desi la inceput de luna pamantul era inghetat, dupa jumatatea ei, cand se dezgheta, oamenii se apucau sa isi faureasca uneltele, pregatindu-se de lucrat pamantul. In Martie lumea era pe camp, Baba Dochia urca anevoie cu oile la munte, lepadandu-se de cojoace, iar Martisorul suna gin goarna vestind primavara. Iarna se lua la tranta cu primavara, dar niciodata nu izbutea sa-si pastreze lumea pentru sine. Martisor era tare nazdravan, fapt pentru care, cand si-a invitat fratele mai mic, pe Prier, la ospatul de seara, acesta si-a luat cu el la drum atat caruta, cat si sania si luntrea, caci nebunul de frate-sau ii trimitea in intampinare soarele cu raze inselatoare, nori cernind zapada in troiene si ploi care maturau toti bolovanii din cale. Dar nici mezinul nu era mai prejos, caci de fiecare data ii dejuca toate planurile si ajungea la cina indiferent de vreme si pricina. Aprilie se rafata si el cu nume nou: Prier, dupa vremea prielnica, caci primavara isi intra in drepturi depline. Uneori o mai lua razna, iar satenii s-au razbunat si-au numit-o “traista-n bat”.  Mai a devenit Florar, caci marea de flori si culori se desfasura sub razele de soare, gerul era dus, vara era pe-aproape. Caci Iunie, devenit Ciresar sau Ciresel, isi scutura cerceii dulci si se rasfata sub razele de soare. Ai nostri s-au suparat cand au vazut ca soarele isi cam facea de cap, astfel incat Iulie a devenit Cuptor. Luna asta ascundea o fratie vinovata cu fartatul Faurar, caci, in popor se zice ca, pe cat de frig e in Faurar, pe-atat de cald va fi in Cuptor. Dar caldura acestei luni ajuta rodul sa se coaca, iar luna August s-a transformat in Gustar sau Secerar, caci amandoua ne duc la gustarea roadelor si la seceratul lanurilor. Lumea abunda in rod: legume, fructe si grane. In Septembrie vremea era schimbatoare, iar taranii se pregateau sa culeaga viile. De aceea i-au pus mai multe nume: Vinitel, Viniceriu si Rapciune. Batranii zic ca, daca in septembrie e cald, in Brumarel va fi frig si umezeala. Daca tuna si ploua, in Faurar va fi multa zapada, iar anul urmator va fi extrem de roditor. Daca, dimpotriva, va fi cald si infloresc scaietii, atunci toamna va fi lunga si frumoasa. Octombrie vine cu Brumarel, iar toamna se coboara in alaiuri de frunze pamantii peste care cerne bruma subtire. In luna Noiembrie deja iarna revine acasa si isi trimite bruma sa –si vesteasca sosirea, iar luna se numeste Brumar. In ambele luni se formeaza bruma si chiciura, iar daca sufla vantul, iarna va fi blanda. Decembrie sau Ningau deschide usa iernii si lumea se pregateste pentru un alt miracol al vietii ce se va instala pe pamant dupa alte doua luni. Este o luna plina de sarbatori si colindatori. Lumea se roaga sa muste gerul din pervaze, astfel incat anul care vine sa fie plin de roade. Daca ninge abundent, in iunie va ploua mult. Ziua buna va doresc pana data viitoare. Vom vorbi de saptamana. 

Bibliografie:

Narcisa Alexandra Stiuca – Sarbatoarea noastra cea de toate zilele, vol 2, Editura Cartea de buzunar.