Musonul se rasucea frenetic intr-o avalansa de suvoaie, in
vreme ce fulgerele jucause brazdau cerul in tunete reverberante. Ploua cu patima de cateva zile bune si nici gand sa se domoleasca, zise in vreme ce privea, melancolica, darele lasate de stropii de ploaie.
Curtenii
spuneau ca Varsha a trimis pe pamant o frumoasa kalidasa imbracata in matase verde tesuta din iarba
frageda, purtand ornamente de argint pe brate si pe glezne ca sa fie adorata de
toata suflarea omeneasca. Lumea dansa fericita in ploaie si respira aerul proaspat,
spalat de pacate. Trandafirii aveau sa plezneasca in dimineti plapande si sa-si
scuture petalele parfumate. In curand isi va pune slujitorii sa stranga bobocii
de trandafiri si sa ii puna la uscat in imense vase de ceramica.
Noorjehan, sotia
Imparatului Mughal, Jahangir, asculta tacuta ploaia. Simtea racoarea ca pe o
binemeritata mangaiere. Pusese slujnica sa umple scaldatoarea pentru
imbaiere cu petale de trandafir, dar se razgandise. Avea s-o foloseasca maine, cand arsita zilei avea
sa-i friga pielea. A ascultat ploaia care canta in note diferite in baltoace involburate
pana a adormit. A doua zi de dimineata, soarele era deja pe cer cand si-a
fluturat pleoapele somnoroase, iar palatul fremata de energie. Cand slujnica a intrat tacuta si cuminte, Noorjehan si-a intins
bratele rasfatate de bratari cantatoare, apoi picioarele si gleznele au rasunat
si ele in clinchete de bucurie. Ploile musonice luasera o pauza in vreme ce
pamantul mustea de apa. In scaldatoare, ploaia acoperise petalele statute peste
noapte si un parfum uleios persista in oglinda apei. Legenda spune ca asa s-ar
fi nascut, prin distilare, parfumul de trandafir la imparatesei Noorjehan,
Attar Gulab. Primii dintre cei care au apreciat Attars au fost nobilii Mughal
din India. Jasmine Attar a fost parfumul preferat al lui Nizams din Hyderabad.
In mod traditional, nobilimea Indiei oferea Attar oaspetilor in momentul
despartirii. Femeile din India foloseau parfumurile si uleiurile aromatice inca
din perioada vedica. Ele isi parfumau baile cu esente de santal, paciuli si
iasomie, folosind uleiurile si aromele pentru vindecarea problemelor emotionale
si fizice, dar si in cercurile de meditatie sau dans. Aceste practici stau
astazi la baza filosofiei Ayurveda. Exista credinta ca inhalarea parfumurilor
ajuta la imbunatatirea starii de spirit si sporeste imunitatea. Attar (sau
Ittar) este parfum 100% pur si natural, liber de alcool si alte substante
chimice, traditional indian, realizat din petale de flori distilate in vapori
de apa. Cele mai renumite parfumuri indiene pe baza de attar sunt:
Chameli, Hargis, Jantey Firdos,
Kasturi,
Shamama si altele. Parfumurile
attar includ si alte uleiuri: de lemn de santal, ulei Palma Rosa, ulei Vetir,
ulei de iarba de lamaie. Ele sunt vandute in cantitati foarte mici deoarece
sunt extrem de concentrate. Esentele sunt oferite in sticlute din cristal
denumite itardans, frumos decorate ca niste mici bijuterii.
Attars sunt populare in Orientul
Mijlociu si Orientul Indepartat, in tari precum India, Bangladesh si Pakistan.
In
arabia celor 1000 de esente parfumate, trandafirul de Damasc este favorit, caci
savoarea lui e capturata, prin distilare, in apa de trandafiri si, prin
macerare, in ulei de trandafir. Attar, cuvant de origine persana, se traduce
prin “mireasma sau esenta” si este cel mai natural parfum exotic, celebru de
peste 5000 de ani in estul Asiei, in Persia si India. Ulterior, attar-ul s-a
fabricat nu numai din petalele de trandafir, ci si din iasomie, tuberoze,
champa, molesari, radacini de ghimbir si vetiver, scortisoara si lemn de
santal. Cei care ajungeti prin acele locuri, cand dati cu nasul de Attar, sa va
ganditi si la mine!
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/42112/Farid-al-Din-Attar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.