Giant's Causeway din Irlanda de Nord

In 1997 am avut ocazia sa merg in Irlanda de Nord unde am stat o luna de zile. Asta se intampla imediat dupa atentatul IRA de la Omagh si moartea Printesei Diana. Aveam sa petrec, de asemenea, o alta luna in Londra si la vremea aceea mi se parea imposibil sa vreau ceva mai mult de la viata! Ai mei s-au cam rasculat atunci de teama unor noi incidente violente, dar cuvintele lor aterizau de fiecare data exact pe langa receptorii mei auditivi. Evident, am plecat! Despre Londra v-am vorbit, despre Belfast, inca nu. Irlandezii sunt niste oameni absolut fantastici: zambesc atunci cand iti vorbesc, stiu sa se distreze si danseaza CA NEBUNII, sunt harnici, responsabili, familisti si deosebit de primitori!  Stiu sa spuna o multime de povesti despre zane, elfi, spiridusi, uriasi si alte fiinte mitologice si, oricant v-ar fi de greu de acceptat, ei cred cu maxima convingere in existenta lor. Vorbesc cu infinita placere despre fabuloasa insula Eire, despre puterile fantastice cu care au investit trifoiul cu patru foi aducator de noroc, despre whiskey-ul cu care isi prepara inca de dimineata Irish Coffee, despre harpa celtilor stravechi care le incarca de romantism povestile despre viteji si mandre domnite.

Dar cea  pe care ei o iubesc cel mai mult este  povestea Giant's Causeway, a “digul uriasului” si a confruntarii dintre cele doua personaje hiperbolizate, Fionn si Benandonner. 

Denumite in limba lor traditionala  Clochan na bhFomharach, adica in traducere aproximativa Clochan an Aifir,  formatiunile vulcanice se intind pe o suprafata de aproximativ 0.7 kmp si reprezinta unul dintre cele mai frumoase peisaje ale regatului. Cele 40.000 de  coloane de bazalt, care dateaza de mai bine de 60 de milioane de ani, sunt situate pe coasta Oceanului Altlantic de Nord si coboara in trepte vulcanice in mare formand un dig ce uneste in adancuri Insula Verde de Scotia.  Evident ca irlandezii au venit in completarea artei desavarsita de natura cu o frumoasa legenda menita sa atraga turistii ca un magnet universal. 

Legenda mitologica il are ca personaj pe razboinicul urias Fionn MacCumhaill (carora scotienii ii spun Finn McCool), conducatorul razboinicilor irlandezi care aveau menirea sa ii apare pe regii Insulei Verzi impreuna cu regatul lor. Odinioara om ca oricare alt slujitor, el a fost investit cu aceasta putere de catre zeii ocrotitori ai regatului si transformat in urias. Si cum ii sta bine unui erou, a construi acest pod de roci bazaltice ca sa se lupte cu un alt urias neinfricat, Benandonner, gardianul Scotiei. Astazi, uriasii nu mai exista decat in povesti, dar turistii au sansa de a contempla de pe podul aruncat peste hauri constructia inginereasca realizata de natura.

Povstea spune ca, in timp ce Fionn trebaluia prin ograda pe coasta regatului irlandez, rivalul sau scotian a inceput sa rada de el din curtea casei sale situate pe malul celuilalt regat. Probabil ca tipologia uriasului universal nu a suferit imbunatatiri spectaculoase, caci Fionn, desi mare la trup, se pare ca mintea tot mica o avea caci, dupa ce a smuls stancile si le-a aruncat pe malul celuilalt tarm unde prostanacul de Benandonner se tavalea de ras,  Fionn s-a decis sa construiasca un pod care sa il duca in Scotieia  sa isi faca dreptate prin lupta dreapta. Spre seara, cand podul era aproape gata, Fionn, rupt de oboseala, s-a culcat pe malul regatului lui, in vreme ce vicleanul Benandonner a traversat podul cu gand sa il omoare. Zgomotul pasilor lui  a trezit-o din somn pe sotia lui Fionn, Oonagh, care vazand namila ce se apropia de casa lor, a aruncat un pled peste barbata-su inainte ca Benandonner sa intre pe poarta casei.  “Cine doarme sub presul asta?" ar fi tunat cu vocea groasa a lui Benandonner care era inca o data cat barbatul ei. Prevazatoare si atenta la cuvinte, Oonagh i-a raspuns: “Pruncul cel mai mic al lui Fionn, pe care l-am nascut azi noapte”. Benandonner s-a uitat tamp la movila ascunsa sub pled si-ar fi intrebat: “Si barbatul tau unde-i?” in timp ce isi facea ochii roata prin ograda. “Cu copiii in padure, la smuls copaci”. Doar v-am zis ca prostia este direct proportionala cu dimensiunea! Caci inevitabil iti pui intrebarea cine merge noaptea la smuls copaci prin padure??? Mirat de marimea pruncului, Benanndonner a plecat inapoi gandindu-se cum arata oare tac-su daca pruncul era atat de mare. Si de teama de a nu-l intalni vreodata, a rupt podul pe care Fionn tocmai ce il terminase de construit. Desigur sunt mai multe versiuni ale legendei: prima spune ca Fionn ar fi fost provocat la lupta de catre similarul sau scotian si ca l-ar fi invins in lupta cinstita. Alta spune ca Fionn s-ar fi imbracat de buna voie in haine de prunc atunci cand a auzit zgomotul asurzitor facut de pasii lui Benandooner in vreme ce traversa podul, pentru ca si-a dat seama ca este cu mult mai mare si mai puternic decat el.  

Exista si o alta versiune putin mai romantata care spune ca cei doi s-ar fi luptat pentru a cuceri o frumoasa domnita care locuia in castelul de pe stanci, ale carui ruine pot fi vazute si astazi pe creasta maturata deopotriva de vanturi si valuri, iar de furie ca aceasta l-ar fi ales pe 

Finon, napraznicul Benandonner ar fi aruncat spre cei doi indragostiti un val atat de mare care ar fi spulberat jumatate de castel si  podul pe care acesta venise din Scotia sa o ceara de nevasta. 

O parte dintre roci nu mai au formele colturoase, pentru ca ele au fost rotunjite de catre ploi si vanturi, motiv pentru care localnicii le spun Giants’ Eyes, adica ”ochii uriasilor”, iar alte grupuri de coloane bazaltice au fost botezate Cocoasa camilei, Harpa, Orga, Sicriul Uriasului, Razboiul de tesut al Uriasului, Cizma Uriasului, Hornurile sau Tunurile Uriasului. Nu stiu sa va spun daca acolo uriasii chiar s-au confruntat pe viata si pe moarte din motive nestiute, dar un lucru este cert, ca pe coasta scotiana exista aceleasi formatiuni de bazalt, generate de aceleasi eruptii vulcanice care pot fi astazi vazute in Fingal’s Cave ( “grota lui Fingal” ) pe insula Staffa, adica “insula coloanelor”. Vuietul sfasietor al valurilor care se sparg de coloanele din pestera marina l-au inspirat pe  Felix Mendelssohn sa compuna uvertura “Grota lui Fingal”. In unele povesti scotiene numele lui Benandonner  este inlocuit cu Fingal.  Rivalul lui, Fionn MacCumhaill este mentionat in “Fairy and Folk Tales of the Irish Peasantry” pe vremea cand era un simplu om pe care zeii l-au ajutat sa “creasca din ce in ce mai mare, pana cand s-a transformat intr-un urias”. Alte mentiuni pot fi gasite in “Ciclul Fenian”, o culegere cu legende si basme irlandeze vechi.

Complexul geologic a fost descoperit de catre Sir Richard Bulkelly in 1693 si anuntat la vremea respective in periodicele Royal Society. Celebritatea insa i-a fost adusa de schita realizata de catre artista irlandeza Susana Drury, in 1739.  

Coloanele din piatra au o inaltime de pana la 6m si, desi inexplicabil fenomenul, cam toate au un diametru de aproximativ 45 cm, iar capetele sunt ca si cand cineva le-ar fi retezat cu mare precizie, formand un fel de fagure din piatra. Platoul este impartit in trei sectiuni: Grand Causeway, avand forma unor trepte gigantice cu forme neregulate care se intind la baza falezei si intra usor in mare printr-un drum pavat pe care, la reflux, se poate merge. Celelalte doua sunt Middle Causeway si Little Causeway care nu mai pastreaza aceeasi simetrie, avand forme mult mai neregulate.

Cum ii sta bine unui simbol national, aici vin multi tineri care se casatoresc sa faca poze in acest peisaj absolut mirific. Am indraznit sa ma pozez si eu langa multele limuzine care parcheaza pe platou si din care coboara tineri plini de sperante si vise frumoase.

Astazi, irlandezii isi desavarsesc toate calitatile de naratori si iti indruga verzi si uscate, lasandu-te sa iti imaginezi personaje de poveste si sa te minunezi de frumusetile gazduite de acest taram generos prezentat in forma sa duala in care realitatea danseaza hora zanelor cu fantasticul. Depinde de tine daca te prinzi in joc. Ele te provoaca.