„Prea Ilustre Marchiz de Vargas Llosa”, cu stima

 

Daca ma intrebati care este autorul meu preferat, am sa raspund fara ezitare: Mario Vargas Llosa. Cred ca putini stiu ca numele sau adevarat este Jorge Mario Pedro Vargas (numele tatalui) Llosa (numele mamei) si ca toata copilaria lui a fost strigat cu porecla „Bugs Bunny” datorita danturii sale proeminente. Daca ma intrebati de ce el este preferatul, in mod cert voi avea o problema. Pentru ca sunt atat de multe motivele, incat nu as sti pe care sa le mentionez mai intai. In primul rand imi place maniera in care politicul, misticul, traditia si iubirea leaga personajele in plasa unor actiuni complexe care dezvolta intrigi, pasiuni si revolutii. In al doilea rand pentru dezinvoltura frazei, pentru onestitatea si sinceritatea confesiunii, pentru forta epica a naratiunii, pentru simplitatea si profunzimea gandurilor, pentru stilul sau eclectic si versatil. In al treilea rand pentru aceasta lume exotica prezentata cu candoare, cu sensibilitate, scotandu-i la iveala fara pardon alintarile, cochetariile, frivolitatile si pasiunile umane, dar si pentru sinceritatea cu care analizeaza coruptia, mizeria si violenta din America Latina. Pentru luciditatea analizei si pentru tusele de ironie subtila.  In al patrulea rand,  pentru atentia cu care isi construieste personajele, pentru intrigile complicate in care ii pune sa se autodefineasca prin fapte si cuvinte. Pentru tehnicile sale narative specifice, a dialoglui in contrapunct si pentru povestirea in lant. Pentru nonsalanta cu care recunoaste: „Pentru ca este imposibil sa stim ce se intampla cu adevarat, noi peruanii mintim, inventam, visam si cautam refugiul in iluzie. Intri intr-o fictiune, in adevarul acestei minciuni si uiti de viata reala, mediocra, la care suntem condamnati.”

Mario Vargas Llosa a fost prieten cu Gabriel Garcia Marquez, cu Juan Carlos Onetti si cu celebrul cuplu: Jean Paul Sartre si Simone de Beauvoir. Scriitorul mentiona ca cei care i-au fost modele literare au fost William Faulkner si Gustave Flaubert. Se pare ca, in adolescenta, tocmai pentru ca isi dorea sa fie un scriitor apreciat, s-a gandit sa le scrie lui Faulkner, Hemingway si Camus cate o scrisoare, rugandu-i sa ii explice care este secretul succesului literar. Desi s-a chinuit sa dea o forma gandurilor care il macinau, niciodata nu a expediat scrisorile, prin urmare nici nu a primit vreo reteta succesului. Dar aceasta determinare avea sa o foloseasca mai tarziu cand a mers pentru prima data in Franta si a incercat din rasputeri sa il intalneasca pe Sartre.

Ca si acum, nu a putut sa treaca de secretarul lui, dar inclusiv acest incident avea sa fie razbunat printr-o prietenie mai tarzie. Tocmai aceasta determinare si incapatanare focusata pe atingerea unui obiectiv avea sa ii aduca porecla „Micul Sartre cel Viteaz”. In schimb a dardait ore in sir afara asteptandu-l pe Camus in fata teatrului pana cand l-a abordat. Dar poreclele sale au fost mult mai multe. De exemplu, in 1990 cand a canditat la presedintia Peru-ului, cei din echipa lui i-au spus „Jaguarul”, iar colegii de breasla ii spun si astazi „Cadetul”datorita disciplinei cu care isi exercita profesia. Dar nu despre porecle am sa va povestesc acum, ci despre femeile din viata lui. Cum e si firesc, in viata unui mare scriitor nu iubirile pasagere raman nespuse, ci acelea care il ajuta sa se transforme si sa se redescopere, confirmand valoarea talentului sau literar.

In 1977, Llosa a scris „Matusa Julia si condeierul” pe care critica literara o compara cu romanul lui Salinger, „De veghe in lanul de secara”.

Cartea se bazeaza pe experienta sa personala, pe vremea cand era student la Lima, avea 19 ani si s-a indragostit nebuneste de matusa lui, Julia Urquidi, care era cumnata unchiului Lucho.  Fiica acestuia, Patricia, avea sa fie cea de-a doua nevasta a lui Llosa. Julia, desi era o femeie foarte frumoasa, era departe de a fi persoana potrivita pentru un tanar inocent cu radacini adanci intr-o familie respectabila.

Ea era frumoasa, focoasa, cu 10 de ani mai mare ca el si tocmai divortase. Desi la inceput l-a ignorat, dupa o vreme a raspuns avansurilor lui, iar in 1955 s-au casatorit, spre marea disperare a familiei, desi in 1964 aveau sa divorteze... In roman insasi povestea de dragoste este cea mai slaba veriga. Este evident ca personajul o iubeste pe naravasa matusa, dar nu se intelege si de ce o iubeste. Nici meditatiile lui Mario, nici aparitiile exotice ale femeii nu aduc o explicatie in acest sens. Probabil ca si atunci, ca si azi, dragostea n-avea nevoie de motive.

Ceea ce este interesant este faptul ca Julia Urquiridi a scris si ea o carte intitulata „Ceea ce Varguitas nu spune”, tinand sa adauge acele episoade din viata lor de cuplu pe care naratorul le omisese si sa tempereze altele care i se pareau exagerate. Cu toate astea, ea fost prima care a crezut in talentul lui de scriitor si, daca ar mai fi trait doar 7 luni, ar fi fost martora decernarii premiului Nobel celui care i-a fost iubit si sot odinioara. Dar sa derulam ata timpului si sa mergem mai departe. Caci se zice ca s-a indragostit de Patricia inca din perioada in care era casatorit cu Julia si cu care si-a legat destinul un an mai tarziu. In 1971, Llosa isi dadea doctoratul cu teza „Garcia Marquez:Istoria unui deicid”. Evident ca facea citire la „Un veac de singuratate”, reprosandu-i autorului ca i se substituie lui Dumnezeu. Sper, caci daca mergem dupa definitia cuvantului, acesta s-ar traduce prin „ucigasul lui Dumnezeu”. Daca ii cititi romanele cu atentie, cel putin in doua dintre ele, i-a iesit si lui la fel de bine deicidul in „Razboiul sfarsitului lumii”si „Conversatie la Catedrala”. Dar nu intamplator am facut aceasta referire la Marquez.

Dupa cum va spuneam, in 1965, Llosa s-a casatorit cu verisoara lui, Patricia Llosa, care era studenta la Drept la Universitatea Sorbona din Paris. Pentru ca sa se poata casatori, a avut nevoie de o derogare a arhiepiscopului de Lima, nu intamplator ruda cu familia scriitorului. Cei doi au avut impreuna trei copii, dintre care Gabriel Rodrigo Gonzalo a fost botezat de catre sotii Garcia Marquez si Mercedes Barcha dandu-i  prenumele lui Marquez si al fiilor acestuia. Desi de Marquez avea sa il lege o mare prietenie, cei doi au intrat intr-un conflict deschis care a dus la racirea relatiilor dintre ei timp de 31 de ani. In anul in care scriitorul peruvian Mario Vargas Llosa a castigat Premiul Nobel pentru literatura, in lumea internetului circulau mici ironii la adresa scriitorului. Alegerea castigatorului a fost intr-adevar o provocare, deoarece Llosa era favoritul publicului in acel an datorita impresionantei sale opere literare, ale carui romane erau citite in intreaga lume. Insusi autorul a declarat: „Sunt ani buni de cand numele meu nu a mai fost mentionat ... Este o surpriza totala , sunt foarte placut surprins, dar o surpriza, totusi” . Cu toate astea comisia avusese unele ezitari in a-l desemna, deoarece scriitorul era un militant activ in politica de dreapta si circulau si niste versiuni ale unui scandal in lumea literara care ii avusese ca protagonisti pe Llosa si Marquez.

Gurile rele sustineau ca autorul, in trecut,  ii daduse un pumn in ochi scriitorului Gabriel Garcia Marquez din pricina unei femei, incident care era cunoscut sub numele: „pentru ce i-ai facut Patriciei”. Desi Llosa afirma ca, spre deosebire de colegii lui de breasla, nu a fost in stare sa isi insele partenerele, iata ca evidenta vine sa infirme spusele sale: „Eu ma indragosteam si infidelitatile mele imi produceau intotdeauna traume morale si sentimentale”. Se zice ca, desi i-a legat o puternica prietenie pana la sfarsitul anilor  1960, incidentul cu pricina s-a petrecut in cinematograful „Mexico City”, in timpul unei premiere, in anul 1976.

The Guardian sustine ca Marques ar fi mers la Llosa si l-ar fi strigat bucuros: „Mario”, la care Llosa s-a ridicat brusc de pe scaun si i-a raspuns cu un pumn direct in ochi, strigandu-i „Cum indraznesti sa vii sa ma saluti dupa ce i-ai facut Patriciei la Barcelona?” Llosa facea referire la o perioada in care calatorea destul de mult si, intr-unul dintre zborurile peste ocean, s-a indragostit de o frumoasa stewardesa suedeza, pentru care si-a parasit nevasta si s-a mutat la Stockholm.

Distrusa de durere, sotia sa, Patricia, s-a dus sa se confeseze celui mai bun prieten al sotului ei, nimeni altul decat Gabriel Garcia Marques si sotiei acestuia, Mercedes, care au sfatuit-o pe Patricia sa divorteze. Cand Llosa s-a intors spasit la nevasta, dupa ce i-a trecut amorul, i-a povestit de intalnirea cu Marquez si de faptul ca acesta a incurajat-o sa divorteze. Directorul Fundatiei Marquez, Jaime Abello,  a facut eforturi supranaturale sa ingroape povestea in fasa si sa nu ajunga pe prima pagina a tabloidelor. Cei doi au fost protagonistii celei mai celebre dispute literare din lume si se pare ca este destul de greu de egalat. In trecutul lor comun, cei doi mai avusesera micile lor tachinari, cand Llosa l-a numit pe celebrul scriitor „curtezana lui Castro” acuzandu-l de servilism fata de regimul castrist, iar socul pe care Llosa l-a avut cand Marquez a primit premiul Nobel in 1982 a fost unul greu de suportat, daca tinem seama de faptul ca lui i-a fost decernat abia 18 ani mai tarziu, in 2010. Garcia publicase „Un veac de singuratate”, iar romanul l-a propulsat printre cei mai buni scriitori ai lumii, in vreme ce Llosa accepta cu greu sa traiasca in umbra faimei prietenului lui. In timpul decernarii premiului Nobel, Llosa a tinut sa ii multumeasca Patriciei pentru cei 45 de ani de casnicie si pentru suportul ei neconditionat: „Peru inseamna Patricia, verisoara cu nasuc obraznic si iute din fire, cu care am avut norocul sa ma casatoresc cu 45 de ani in urma si care imi suporta si acum maniile, nevrozele si crizele de furie care ma ajuta sa scriu (...). Ea rezolva problemele, gestioneaza banii, pune ordine in haos, ii tine la distanta pe ziaristi si pe intrusi, imi cruta timpul, decide intalnirile si calatoriile, face si desface bagajele si e atat de generoasa incat chiar si atunci cand isi inchipuie ca ma dojeneste, imi face, de fapt, cel mai grozav compliment<< Mario, singurul lucru la care te pricepi e sa scrii.>>” Cu toate astea, llosa a uitat sa ii multumeasca Patriciei si pentru lacrimile pe care le-a strans in batiste, si pentru noptile nedormite, si pentru iertarea iubirilor vinovate, si pentru nemiscarea ei in asteptarea reintoarcerii lui la matca, acasa.

Astazi  nimeni nu poate sa ii conteste valoarea incomensurabila ca autor a peste 30 de romane, piese de teatru si lucrari de non-fictiune. El este unul dintre scriitorii care au revolutionat literatura Americii Latine in perioada anilor 1960-1970 alaturi de argentinienii Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges si Julio Cortazar, de columbianul Gabriel Garcia Marquez si mexicanul Carlos Fuentes. Ca marea majoritate a scriitorilor latino-americani, el a scris despre experientele sale politice si cele personale la nivel social si afectiv. El a povestit despre dictatura lui Manuel Odriga, despre Fidel Castro si revolutionarii lui care l-au trimis in exil pe Fulgencio Batista.  Dincolo de convingerile sale politice, Llosa a fost dintotdeauna un barbat frumos, inalt, talentat, condus de pasiuni si cu succes la femei. Ceea ce multi nu stiu este faptul ca i s-a acordat titlul de marchiz, instituindu-se linia nobiliara a Marchizului de Vargas Llosa, de catre Casa Regala a Spaniei si ca astfel a devenit un Sir nu numai in lumea literara, ci si in cea aristocratica.

Bibliografie:
George Motroc - Mario Vargas Llosa. Ultimul laureat al Premiului Nobel si influentele sale literare franco-britanice (ne)recunoscute;
Cotidianul - Interviu cu Mario Vargas Llosa;
Site-ul oficial al autorului.