Gosausee, probably the most beautiful Austrian lake

Fiecare dimineata incepea intr-o explozie de emotii generate de o natura care isi dezvaluia multiplele fatete. Soarele incalzea crestele muntilor care se alintau admirandu-se in luciul apei. Cardul de lebede isi tinea ultimul curs de zbor pentru puii care inca nu isi schimbasera penajul. Un pescar intr-o lotca cu motor canta pe nas un cantec duios, probabil pentru o mandra imaginara. Doamna pensiunii isi facuse baia de dimineata in lac si isi pieptana parul in gradina. Parca eram aruncati intr-o alta perioada in care timpul inca mai avea rabdare cu oamenii. Nu stiu cum am sarit in sosoni si ne-am pregatit de drum. Cand sa ne urcam in masina, blocati de alta cu numar Italia. In parbriz un bilet cu numarul camerei. Du-te tu, ii zic lui al meu, doar vorbesti italiana. Fiecare dintre noi este responsabil cu un anumit registru lingvistic. Bate el discret la usa si-i deschide un barbat cu cearcanele pana-n brau. Al meu turuie vreo cinci minute intr-o italiana impecabila sa faca impresie. Celalalt a cascat inauntrul fiintei sale pana a obosit si-a zis sec: English, please. Al meu a-ntepenit si-a raspuns in virtutea inertiei in cea mai neaosa limba romana textual: ce engleza, dom’le? Eu vorbesc italiana. Cand a venit la masina si mi-a povestit aveam sa ma-mprastii de ras. Cum s-au inteles? In cea mai uzuala limba de pe pamant, vorbind cu mainile pana au obosit. In alta ordine de idei, iarasi am pornit la drum pana seara tarziu cand  am picat lati. 

In aceasta zi ne propusesem sa vizitam satele pitoresti din Salzkammergut, o zona montana de-o frumusete greu de descris in cuvinte. Localitatile erau goale, lumea plecata la lucru fie in intreprinderi, fie pe ogoare. In zilele lucratoare aici se munceste, nimeni n-are timp de promenada. Strazile pustii. 

Nu stiu cat am umblat de nebuni prin coclauri, cert este ca am urcat pe varf de munte, iar masina gemea din pricina serpentinelor stranse si pantelor abrupte. 

Ne-a fost teama ca o sa ramanem agatati de drum si vom fi nevoiti sa o impingem pana sus. A rezistat eroic, cand in a doua, mai rar in a treia, cert e ca la un moment dat mai sa cadem in cap, asa de abrupta era panta. 

Ne puseseram zambetele pana la urechi de bucurie si dai cu pedala pana la fund. Pe la pranz am ajuns in preajma lacului Gossausee, situat intr-un peisaj de stanci calcaroase strabatute de chei adanci. 

Lacul se afla la o altitudine de 1154 m . Cel mai pitoresc munte cu piscurile in zig-zag este Gossaukamm cu o inaltime de 2459 de metri. Drumul urca abrupt printr-o padure deasa de un verde intens. Citisem ca era cel mai frumos dintre toate cele 70 de lacuri care alcatuiau salba albastra a Austriei. 

Cand sa parcam, ioc loc. Pline toate de masini. Am facut cale intoarsa si cu chiu, cu vai abia am gasit un loc unde am parcat masina intr-o rana. 

Pana la lac aveam de mers ca popa vreo 4-5 km pe jos. Cat pe ce sa il pierd pe-al meu pe drum si abia l-am convins sa vina pana sus. 

De pe platoul inconjurat de munti cu creste acoperite de zapada, se intindea la poale un lac mic de-o frumusete…imposibil de descris. Lume, ca la circ! 

Stralucind in zare, se vedea ghetarul Dachstein a carui inaltime depaseste 3000m. 

Jos la lac, un mic ponton pe care se laganau doua barci. 

Pe partea dreapta se faceau scufundari. 

Pe stanga unii mai curajosi faceau baie. 

Tot de aici se poate urca cu telecabina pana la cabanele din jur. Pe platoul de sus, multe magazine de suveniruri, restaurante, terase, bancute pe care sa stai in tihna si sa admiri peisajul pana obosesti. 

Cand am luat drumul spre masina, al meu jubila de bucurie: aici ii placuse cel mai mult (in fiecare zi spunea la fel si cum nu era ultima zi de concediu, tot aveam sa aud asta pana ne-am intros acasa). Iar drumul cobora in panta, motiv sa bagam viteza si sa ne intoarcem in Hallstatt. A doua zi urma sa ne dam in barci. Daca scapam cu viata nu aveam sa mai mor curand. Dar, despre asta, povestim data viitoare.

O zi in Sankt Wolfgang si Sankt Gilgen - Austria

Urmatoarea zi avea sa debuteze putin dupa ora 4 jumatate. Mi-era teama de ploaie, dar cerul era senin si imbobocise in miliarde de stele. Mi-am pus perna in cap, dar degeaba. Am sfarsit prin a-mi lua planul de vacanta, hartile si pliantele si m-am refugiat in baie. Aveam sa modific inca o data traseul. Si am stabilit: Sankt Wolfgang si Sankt Gilgen, doua statiuni renumite din Salzkammergut, ambele asezate pe malul lacului Wolfgangsee. Pregatisem cafeaua cand al meu a inceput sa se foiasca in pat. Cand rezervasem camerele la pensiune am fost instiintati ca nu ne puteau oferi nici un fel de masa si ca toate cadeau in sarcina noastra. Cu toate astea, in fiecare dimineata, patroana pensiunii aseza pe masa din hol cutiile cu cafea ness si cappuccino, checul frumos feliat, fursecurile in cutia metalica, sticlele cu ulei de masline, sarea, zaharul, piperul, fructele si o multime de alte lucruri. Noi ne uitam mirati de fiecare data cand treceam prin hol, pentru ca ramaneau de fiecare data merele in cos, felii de chec sub bol, fursecuri in cutie. Niciodata nu indraznisem sa luam nimic, caci nu prea stiam noi rostul tuturor acestor lucruri lasate la - ndemana fiecarui locatar. Cand al meu a deschis ochii aveam ruta deja stabilita, obiectivele clare si pregatita sufleteste de drum. Initial nu fusesera incluse pe traseu, dar luasem o decizie curajoasa: sa dedic o parte din concediu si placerilor cuminti ale sotului meu, mare iubitor de natura si mai putin sensibil la cele citadine. Era putin suparat ca refuzasem croaziera pe lacul Hallstattesee, motiv pentru care decisesem sa se bucure si el de ceea ce ii placea mai mult. Aceasta era una dintre ele. Cand am iesit din camera, chiar in fata usii erau asezate pe prag doua sticle cu bere. Gazda remarcase faptul ca in fiecare dimineata gasea langa cosul de sub chiuveta o sticla de bere goala, astfel incat a vrut sa ne faca o bucurie. Sau si mai bine zis: sa ii faca o bucurie! I-am povestit fiicei mele, adoptata de niste ani buni de catre statul austriac, iar explicatiile aveau sa vina de la ea. Statul incurajeaza orice forma de business, fie prin facilitati fiscale, fie prin programe dedicate. In turism exista o asociatie la care proprietarii de hoteluri si pensiuni pot cotiza cu o parte infima din profit si beneficiaza de cursuri gratuite in care le sunt prezentate ultimele tendinte in materie de turismul mondial. Una dintre ele este aceea de a-si fideliza clientii prin atentii menite sa ii atinga emotional, sa ii faci sa vorbeasca despre tine din proprie initiativa, facandu-le mici daruri in functie de preferintele particulare si evidente ale acestora. A mea mi-a zis: "mama, nu-ti face iluzii sa crezi ca a procedat asa doar cu tine. Poti sa fii convinsa ca fiecare turist cazat in pensiune a fost atins la coarda sensibila cu ceva. Dupa cum vezi, gestul ei te-a dat gata. Scop indeplinit. O promovezi peste tot gratuit. Daca ar fi sa te intorci vreodata in Hallstatt sunt sigura ca te-ai caza tot la ea." Odata si-odata vom invata si noi aceste legi simple, dar atat de eficiente! 

Prin urmare, iarasi ne-am urcat in masina si am pornit la drum. St Wolfgang este o statiune care se intinde de-a lungul lacului cu acelasi nume, inconjurat de munti cu creste inalte care se oglindesc in apele de la poale. Era o zi frumoasa cu un soare jucaus pe cer care cand raspandea raze calde, cand se ascundea

dupa nori. Era un joc de-a baba oarba care ne-a tinut cu sufletul la gura o buna bucata de drum. Statiunea este brazdata de stradute care urcau si coboarau in jurul unor cladiri superbe.

Prin marea de turisti, treceau galagioase trasuri trase de cai frumosi, cu spinarea cambrata, cu coamele pieptanate si impletite, struniti de vizitii tineri si vanjosi, imbracati in costume traditionale. Statiunea era pitoreasca si cuminte, cu cladiri viu colorate, cu multe hoteluri si pensiuni, cafenele, restaurante, magazine mici si cochete in care erau expuse suveniruri tentante si scumpe. Peste tot ghivece cu verdeata in care explodasera pete de culoare. Lumea se plimba in tihna pe strazi ca intr-o zi in care s-ar fi putut presupune ca lenea era cucoana mare.

Eu nu-mi gaseam locul, vroiam actiune, avalanse de emotii, al meu traia in lumea lui o tihna binemeritata. 

Am ajuns in centru si privirile ni s-au oprit pe zidurile bisericii Wallfahrtskirche de pe al carei platou putea fi admirat printre ochiuri de geam sapate in stanca lacul. Dedesubt, pe un strand plutitor, lumea facea plaja. Altii se plimbau cu barca sau faceau surfing. In zare, doua vapoare se salutau zgomotos ambaland claxoanele marine. Sus pe cer, doua baloane cu aer cald se leganau de-o parte si de alta a punctelor cardinale. O parapanta se apropia periculos de tare de luciul apei cand o pala de vant a ridicat-o iarasi in slava. In sec 12, localitatea era cunoscuta ca un centru renumit de pelerinaj. Biserica a fost construita pe locul in care Sfantul Wolfgang si-a construit o sihastrie. 

In interiorul bisericii, numeroase picturi si statui, un frumos altar care purta semnatura lui Michael Pacher. 

In turnul bisericii a fost amenajat muzeul cu pretioase obiecte de cult.  Localnicii ii spuneau Sanctuarul si acest lacas de cult a fost ridicat in sec 14, fiind cel mai reprezentativ obiectiv turistic al orasului. 

 Asta daca nu punem la socoteala Hotelul Weisses Rossl devenit renumit datorita operetei “Hanul calul alb” care apartine compozitorului Ralph Benatsky. 

Ne-am plimbat de-a lungul si de-a latul, dar niciunul dintre noi nu era tentat de magazinele care se insirau de-a lungul strazilor. De aici se poate merge cu Schafbergbahn (un tren cu cremaliera) pana la cota 1796 de unde pot fi admirate lacurile Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Zellersee. 

The Scafberg Cog Railway facea o reala concurenta firmei care asigura croaziere pe lac. Pretul trenuletului, destul de piperat: 43 euro/persoana. Cam mult. Pentru cei interesati trebuie stiut faptul ca e musai sa se respecte programul si rezervarea pentru intoarcere. 

Ultimul tren pleaca din statiune la ora 18.00 si se intoarce la 21.30. Vazusem tot si nu trecusera decat vreo 3 ore. Nu am avut prea mult de zabovit, prin urmare ne-am urcat pe cai si –am dat bice catre urmatoarea destinatie. Statiunea pe care tocmai o vazusem este cunoscuta sub denumirea de domeniul minelor saline, urmatoarea facea parte tot din acest traseu alaturi de alte localitati: Bad Hall, Gmunden si Traunkirchen. Noi ne-am dus catre St Gilgen.

St. Gilgen este un orasel mai mic decat St Wolfgang, dar noua ni s-a parut mult mai frumos. 

Am parcat in fata statiei de teleferic si am luat-o pe jos catre nicaieri. habar nu aveam incotro ne indreptam, dar eram impresionati de tot ce ni se arata in cale.

Fiecare dintre cele doua statiuni are frumusetea ei aparte. Asta aveam sa descoperim incet, dar sigur pe tot parcursul concediului.

NU stiu cum am reusit performanta sa ajungem tot la lac. Ne-am plimbat pe perioada pe malul lui si am luat-o spre centru. 

Pe aici s-au plimbat odinioara Imparatul Franz Josef si suita navigand pana la St Wolfgang. In sec 19 a fost construita o cale ferata, iar viata simpla si tihnita s-a evaporat, caci multi vienezi instariti si-au ridicat case de vacanta aici. 

Drumul ne-a dus la casa in care s-a nascut mama lui Mozart, Ann Maria Pertl. Desi localitatea este denumita orasul lui Mozart, compozitorul nu a locuit niciodata in casa bunicilor dinspre mama. Cladirea a fost mostenita de sora compozitorului, Nannerl, care a locuit aici dupa casatorie. Pe fatada cladirii sunt pictate portretele familiei Mozart, cu toate ca in interior functioneaza tribunalul. 

Cu cat ne apropiam de Rathaus, cladirile deveneau din ce in ce mai frumoase.

Primaria cu obloane verzi la ferestre era o bijuterie cu acoperis ascutit, tunulet si baconas ca o casa din povesti. 

In micul parculet, asezata intr-un cerc perfect, se afla o fantana cu statuia lui Mozart interpretand o imaginara partitura. Aceasta este Fantana lui Mozart. 

Pe partea opusa, un biet pitic cara in spate turnul altei cladiri. 

Oarecum intre ele era Gasthof zur Post, vechi han unde odinioara se oprea postalionul si se odihneau peste noapte caii, care avea pictata pe lungime o interesanta scena de vanatoare. Nu departe de piateta se afla biserica parohiala

cu hramul Sfantului Giles, acum in renovare, motiv pentru care nu era permis accesul inauntru, iar vis-à-vis de ea, Hotelul Radetzky cu ferestre albe strajuite de obloane si balcoane albastre. Peste tot orasul era luat cu asalt de flori. Orasul traieste din turism si comert, aproape fiecare cladire avea deschisa la parter o mica pravalie. Mi-au atras atentia doua magazine de antichitati care expuneau produse extraordinar de frumoase si excesiv de scumpe. N-am intrat. De teama. Daca scapam la cumparaturi riscam sa plecam a doua zi spre casa.

Cand ne-am uitat la ceas era trecut de ora 6, iar pana la Hallstatt mai aveam de mers cu masina prin tuneluri si serpentine. A doua zi aveam sa ajungem din nou in rai! La alt numar, dar tot acolo! Pana atunci, sa aveti parte doar de ce va place.