In micul
univers dognecian, timpul pare sa stea in loc. Oamenii se duc la culcare odata
cu lasarea serii, iar dimineata se scoala cu noaptea-n cap. De fiecare data
cand mergem acolo, ceasul biologic ne da si noua desteptarea la 5.30 dimineata.
Nu ne asezam la coada in asteptarea masinii care vinde painea cauciucata la 1
leu bucata, direct din portbagaj, in zorii zilei si nici nu ducem vacile,
caprele sau caii la pascut, ci ne sculam atunci cand se sparge cerul pentru ca
exista un freamat pe care, oricat ai vrea sa il ignori, iti da desteptarea si
te rostogoleste jos din pat. Diminetile sunt animate de sunetul coaselor care
secera iarba de sus de pe coline, de tinerii si batranii care strang fanul in
clai tuguiate, raschetand pamantul cu niste greble imense. Ulii planeaza
deasupra in formatie de doi cate doi, pandind fiecare gaina care scarmana
praful dupa viermi. Pe balta, starcul sta statuie si vaneaza pestii intr-o
liniste adanca. Familia de codros care si-a facut cuib pe
terasa noastra isi invata asiduu puii sa zboare, iar randunelele fac ultimele
repetitii inainte de plecarea spre tarile calde. Mierlele se
intrec in triluri in zorii zilei, la fel cum apusurile sunt elogiate de sute de
greieri. In unele nopti
senine apar si licuricii. Soparlele au prins curaj si se zbenguie pe terasa cat
e ziua de lunga, lepadandu-si pieile uzate. Zilele
toride au scos serpii de alun dintre crapaturile stancilor si se incolacesc pe
rugi la soare. Jackie nu mai latra, de bucurie ca gardul e terminat
si nimeni nu-l mai leaga-n lant. A
invatat repede lectia: cine sta in curte isi asuma libertatea binemeritata. In
general, lumea este simpla, curioasa, calma, isi traieste viata la relanti si
nu intelege nici graba, nici discretia cu care se inconjoara, ca intr-o bula
imensa de sapun, orasenii care le-au asediat satul si le-au cumparat mai pe
nimic casele cele mai frumoase. Vinerea dimineata este zi de
targ, taranii isi strang de pe langa casa legumele si fructele, le pun in
cosuri de rafie si ies cu ele la vanzare. De
prin imprejurimi vin masini incarcate cu haine vechi pe care le expun pe jos,
pe hartii de ziar, la vanzare. Orasenii se reped la mancare, satenii la toale. Totul
e ieftin ca braga, caci satenii n-au bani. Nea Ion sta intr-una din casele care inconjoara piata,
adica in centrul localitatii, langa primarie. Fire sugubeata, n-are stare pana
nu iti decreteaza in cel mai neaos dialect banatean: “Mie mi-o placul lucrul, dar cel mai mult mi-o placut sa ma uit cum muncesc altii si io sa dau ordine.” Are pareri clare si nu ezita sa
le spuna si altora: “Io nu-ntaleg tinerii din ziua de azi. Isi pun belsiuje-n
nas, se tatuaza, isi farbuiesc parul in fel si chip, ma-ntaleji, apoi Domnul ne-o lasat
intr-un fel si bine esta sa ne tinem asa cum ne-o randuit pe fiecare.” Ii place vorba, chiar
daca iti repeta in fiecare zi aceleasi povesti vanatoresti. Seara de seara isi
parcheaza masina in fata casei noastre si il auzi: “ Ma, care vi-s pre-aisi?”
Se asaza pe una dintre bancile de pe terasa, isi scoate tigarile si se pune pe
fumat si povestit. Dupa cateva vizite, in vreme ce el deapana aceleasi
amintiri, din bucataria separata de terasa de o plasa de tantari, recit si eu
in gand, o data cu el, firul acelorasi povesti. Om gospodar in tinerete, a
strans avere, a cumparat case in mijlocul comunei in speranta ca le va vinde la
pensie in profit. “Cine s-ar fi gandit pre atunsi sa cumpere case la marginea
satului ca sunt cu fata catre lac? Ma-ntelegi, toti vroiau in centru, langa primarie.” Casele stau nelocuite, caci cine sa stea in
ele cu chirie? Gradinile le cultiva cu flori si cu legume. Sus pe deal sunt pomii
fructiferi din care face tuica. Pe suprafata mica in care sunt insirate cateva
tarabe, oamenii vin la noi sa ne salute. Toti il stiu din auzite pe-al meu ca-i
doctor, si, de, satenii plimba vorba cu repeziciune si te arata cu degetul
atunci cand te vad pe ulita, chiar daca noi nu prea-i cunoastem. Vorbim
cu toti, strangem maini, pupam obraji anonimi, cumparam cate ceva cam de la
fiecare. Nea Ion, personaj cu greutate in sat, ne atine calea si, mai cu forta,
mai de rusine, ne-a bagat in propria-i gospodarie. Si tot asa,
mai cu sila, mai cu jena, vizitam si-o casa de vanzare lipita chiar de gospodaria lui. Cladire nemteasca mare si solida, bine impartita, cu teren destul in jur care s-ar preta pentru o pensiune.
Ne-ameteste cu amplasarea, cu pretul, nici unul dintre noi nu pare c-ar fi
interesat. Pe cand deschide usile si da cu ele de perete, numai ce apare-n
cadru un leagan vechi, mancat de carii.
O bijuterie. Fac ochii mari, intorc
capul catre barbata-miu care prinde mesajul din zbor: “Nea Ioane, cat ceri pe el?” “Pre hutulus?, intreaba el, un plin de masina e bine?“ Se-astepta, saracul, la negocieri. Al meu scoate banii
si-i pune-n palma, iar de bucurie, ne-a dat si-un dulap de haine mancat de
carii pana in miezul lemnului in pretul tocmit. Vroia sa-l sparga cu toporul si sa-l bage la iarna pe foc.
Lumea de la sat viseaza case domnesti, cu mobila noua si atent finisata, nepunand pret pe cea mostenita si data din tata-n fiu, de-a lungul mai multor generatii. Deseori imi spune: "Doamna, asta nu-i lucru domnesc. Ce, vi-s tarani ca noi?" Nu-ntelege de ce pun ponevile taranesti pe paturi si covoare din cele tesute la razboi pe dusumele . In drum spre casa, incarcati cu
sacosele pline cu varza, ceapa, morcovi, cartofi si vinete am realizat ca in
pretul ala luasem, fara sa ne gandim, si-o colonie de carii. A doua zi, dis de
dimineata, de frica sa nu ne razgandim, ne-am trezit cu ele puse afara pe
terasa. Dantela, soro, lemnul tot era gaurit. Am luat telefonul si calculatorul
si pun’te pe cautat restauratori. Preturi de preturi, durere mare. Cum sa bagi
in casa mobila mancata de carii? Barbatul meu s-a uitat la mine cu mila: asta ai
vrut, asta ti-am luat. Sa te vad acum ce faci. Toata noaptea n-am dormit, m-am
intors pe-o parte ca sa am motiv sa ma-ntorc in secunda urmatoare pe cealalta.
Tavanul se albise pironit in noapte cu privirea. Duminica, dis de dimineata,
mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la un tamplar din sat. Am cazut la invoiala sa vina sa ia
mobila si sa rascheteze lacul, sa vedem ce este sub el. Exista pe piata solutie
decapanta care inlatura lacul dupa aplicare (Kreidezeit, marca germana)
la
firme care fac vanzari online, dar eu alesesem varianta clasica, special sa imi
pot da seama de gradul de afectare a structurii lemnoase. La 10, m-am urcat in masina si m-am dus la
Dedeman in Resita – nu existau solutii de omorat cariile, doar de prevenit.
Spre seara, dezamagirea atinsese cote ingrijoratoare. Mi-am luat calculatorul
si da-i, nene, bice pe motoare de cautare. Gandacii astia de lemn sunt insecte
xilofage care sapa canale in textura lemnului pentru adapost si hrana. Ele se
inmultesc in conditii de temperatura scazuta si
umezeala, iar casa noastra de la mosie intruneste ambele cerinte pentru
o dezvoltare armonioasa de toamna pana primavara. Restauratorii recomandau
tratarea curativa a lemnului afectat si impregnarea acestuia cu rasini care sa
astupe orificiile, ajutand lemnul sa isi recapete rezistenta si elasticitatea
de dinainte. Astfel am aflat ca motorina, atat de des recomandata pe site-urile
romanesti, nu omoara cariile si larvele, ci doar le ameteste putin,
inducandu-le o binevenita stare de beatitudine. In magazinele de bricolaj se
comercializa pana nu demult Lindan-ul, dar, desi isi facea foarte bine treaba
in lupta cu devoratorii, s-a dovedit a fi foarte toxic pentru om, motiv pentru
care a si fost retras de la vanzare. Cele mai bune solutii recomandate erau comercializate
in Germania si Italia, iar restauratorii din toata lumea decretasera in
majoritate covarsitoare ca produsele italiene sunt cele de top. Am vazut zeci
de filme in care restauratorii iti aratau pas cu pas etapele de tratare si
restaurare a mobilei vechi mancate de carii. Mi-am facut lista: solutie antitarlo,
sa fie bio, ca sa nu ne afecteze prin miros sau sa prezinte grad de toxicitate,
sa se poata intinde cu pensula pe suprafata afectata (caci altfel este cam
dificil la imbinari), sa aiba grad mare de penetrare in lemn si sa nu necesite
perioade indelungate de tratare.
Unele solutii trebuiau inserate cu seringa in
fiecare orificiu, ceea ce ar fi fost o tragedie, dar existau produse care se
puteau aplica prin pensulare sau pulverizare. Toti erau de parere ca obiectele
trebuiesc apoi invelite etans in folii de nailon, astfel incat sa favorizeze
procesul de distrugere a coloniilor de carii. Site-urile de specialitate
recomandau de asemenea plasarea obiectelor de mobilier in camere refrigerate la
o temperatura de – (minus) 28-30 de grade C sau in bai de nitrogen ori in
camere de gazare. Nici amestecul de clei de oase si rumegus fin nu se dovedea o
varianta viabila. Amestecul de benzina cu naftalina era si el o sinistra si
rasuflata poveste care , evident, avea repercursiuni asupra sanatatii umane.
Intr-un
final, am decis: Xylamon Combi N, o solutie anticarii care se preta a fi data
cu pensula pe toata suprafata mobilei si care penetreaza lemnul in profunzime
pana la 50cm adancime. Preparat pe baza de ceara, acesta ofera o elasticitate
sporita, formand un film protector pe toata suprafata lemnului. Solutia se
aplica prin pensulare in 1 sau 2 straturi, in functie de tipul de lemn si de gradul de
afectare al piesei de mobilier. Daca se opteaza pentru doua pensulari, primul
strat trebuie lasat sa se usuce complet, adica vreo 3-5 ore, inainte de a-l aplica
pe urmatorul. Spre marea mea surprindere, exista firme italiene care refuza sa
livreze marfa in Romania, motiv pentru care acest proces a durat ceva mai mult
timp. Comanda, livrata in 5 zile pe teritoriul Italiei, avea sa ajunga in
Romania dupa o luna! Intre timp, mi-am achizitionat batoanele de ceara pentru
umplerea gaurilor, vopselele acrilice pentru pictat mobila, lacurile,
smirglurile, spaclurile si restul de ustensii. Dar si
batoanele astea aveau tainele lor: unele erau mai dure, altele mai moi. Cele mai bune sunt cele moi, care
pot fi modelate intre degete la fel ca plastilina si care pot fi inserate cu
usurinta in fiecare orificiu.
Veleca este cel mai bun dupa parerea mea.
Cele
realizate din ceara dura sunt foarte greu de folosit (Borma Wachs). Sunt
nenumarate site-uri care le comercializeaza si in Romania, iar timisorenii le
pot cumpara direct de la Popas. Markerele pe baza de ceara sunt utile doar
la acoperirea zgaraieturilor, nicidecum la astuparea gaurilor. Evident ca am invatat sa aplic ceara inainte,
flosindu-ma de toate denivelarile din mobila de acasa pe care le-am astupat
impecabil.
Cu ceva vreme in urma, imi pictasem mobila de bucatarie cu motive
florale traditionale,
usa de la beci,
capacul de la fantana,
banca,
suportul de cani si
masa de
pe terasa si
un banal capac care astupa naiba stie ce fieraraie. Imi puneam intrebarea daca dulapul care avea sa isi
gaseasca definitiv locul in micul dormitor sa pastreze linia traditionala sau
sa inventez niste motive mai futuriste, mai apropiate de prezent. Leaganului ii stabilisem menirea, caci avea sa ia drumul Vienei, la copiii proapat casatoriti
carora doream sa le transmit mesaje subliminale sa se puna pe treaba caci vrem sa
fim bunici. Intr-un
final, am decis. Pastram linia traditionala. Am sters cu guma florile de magnolii si am redesenat buchete de flori, pe care apoi le-am pictat. In toata aceasta perioada lumea facea pariuri, daca reusesc sau nu. Daca mobila isi va gasi forma, daca
rabdarea, pusa din greu la incercare, imi va dovedi lipsa de experienta si
nestiinta practica. Nimeni nu paria pe reusita, iar asta m-a inversunat si mai
tare. Trebuia sa fie o lectie: ca ambitia, perseverenta si dragostea pentru
lucrurile dragi pot invinge toate obstacolele. Ca poti gresi, dar poti , la fel
de bine, si sa reusesti. Daca a fost greu? Da, a fost, dar, oricand, daca as
gasi o alta piesa de mobilier frumoasa, m-as pune din nou pe treaba. Cine spune
ca nu reusesc?
Cel mai
greu a fost sa imi gasesc curajul si sa incep munca de chinez.
Am intins
solutia pe toate suprafetele lemnoase afectate si neafectate de carii in doua
straturi, dupa care am infoliat ambele piese si le-am lasat asa pret de 2
saptamani.
Le-am dezbracat apoi de tot plasticul ce le tinuse incorsetate si am
pornit la atac. Gauri - cu nemiluita!
Fiecare orificiu a fost astupat cu ceara si indesata pana in
pantecele lemnului cu ajutorul unui spaclu mic si nivelat apoi la suprafata.
Mii de orificii astupate in zeci de ore de lucru, de dimineata de cand se
lumina pana seara cand nu mai vedeam nimic. In imagine aveti poza cu usile dulapului, jumatatea din stanga cu orificiile astupate, cea din dreapta cu gaurile etalate in toata splendoarea lor.
A urmat apoi smirgluirea tuturor suprafetelor lemnoase pana cand acestea au devenit netede. Evident ca au fost
imperfectiuni, pentru ca trebuie sa stiti un lucru: cu cat lemnul este mai
mancat de carii, cu atat el devine mai dificil de lucrat pentru ca se naruie precum un castel de nisip luat cu asalt de cel mai timid val. Dar se trage si o
concluzie de aici: lemnul se lucreaza diferit: in functie de tipul lui (daca e
dur sau moale) si cate gauri aveti de astupat. Cu cat sunt mai multe, cu atat
procesul devine aproape imposibil de realizat. Mai trebuie mentionat ceva:
ceara ar trebui aleasa in functie de culoarea pe care doriti sa o dati mobilei
la final: daca doriti sa fie, de exemplu, mahon, luati batoane de ceara mahon. Eu am
luat nuanta cea mai apropiata de culoarea lemnului, ceea ce a facut dificila
operatia de acoperire a punctelor de ceara la final.
Dupa ce am acoperit toate
gaurile, am desenat modelele florale si le-am pictat.
Imi facusem deja planuri
ca voi picta doar usile si sertarul, iar restul suprafetelor urma sa le vopsesc cu
lac mahon, ca restul mobilierului din dormitor.
Cum usile erau culoarea
lemnului natur, am folosit ca nuanta de fond un crem culoarea piersicii, peste
care am pictat florile cu vopsele acrilice.
Dupa ce picturile s-au uscat bine,
le-am lacuit cu lac incolor pentru o mai buna fixare.
Dupa doua
luni de asteptare si de munca, iata rezultatul.
Leaganul s-a lucrat mult mai usor, lemnul fiind mai putin afectat in fibra si avand o duritate mai mare, dar inca mai trebuie
vopsit de vreo 2 ori ca sa astupe bine ceara. Daca are cine sa vi-l vopseasca prin pulverizare cu pistolul de vopsit este si mai bine.
Pe masa sunt instrumentele cu care eu am lucrat. Celor care n-au inspiratie sau timp, le pot oferi cateva dintre modelele mele. Nu sunt exceptionale, dar, decat nimic, tot e ceva.
Nea Ion, venit sa vada minunea, imi zice: “Apoi, doamna,
cand le vad asa frumoase acum, parca-mi pare oleaca rau ca ti le-am dat.” Nu
era prima data, caci imi adusese cu ceva vreme in urma niste ulcele crapate si
ciobite, cu smaltul sarit pe alocuri, pline de praf. Stia ca nebunei ii placeau
lucrurile vechi si, cand a facut curat in pod, le-a-ncarcat in masina si mi
le-a aruncat in curte. Se dusese vestea-n sat ca nevasta doctorului strange
vechituri din targ si vecinii decartasera furci vechi, lampase de mina,
ceramica veche sau un fotoliu ciung de-un brat, dar de el inca nu m-am apucat.
Am
spalat toate piesele din ceramica, le-am reconditionat si le-am pus la loc de
cinste. Au venit apoi cu totii sa le vada. Nu mai semanau deloc cu cele pe care
le lasasera pe-aici. Acum toate imi infrumuseteaza locul si ma bucur de fiecare
data cand dau cu ochii de ele. Tamplarul insa, chemat sa ia scaunul la reparat, ma tot intreba insistent: "Abtibilduri sunt, doamna, asa-i?" Degeaba ii tot repetam ca sunt pictate cu mana si isi plimba buricele degetelor pe suprafata lemnoasa, doar - doar m-o prinde cu minciuna, cautand delicate denivelari.
In loc de incheiere: faceti, dragilor, orice va
face placere. Nu va fie teama de esec inainte de a-ncepe un proiect pentru ca
in toate exista sansa sa reusiti. Totul este sa va placa si sa vreti. Hai, la
treaba, ce mai stati?
Acest articol NU SE DORESTE a fi un curs de restaurare pentru ca nu am pregatirea necesara. Sunt destul de matura sa nu am orgolii, doar am dorit sa va impartasesc o alta experienta de-a mea care mie mi-a facut viata si caminul mai frumoase. Si sa va spun ca, indiferent de creditul pe care il primiti de la cei din jurul vostru, daca vreti, va doriti si va place, sigur veti castiga. Daca nu altceva, macar experienta. Nu uitati: nu conteaza destinatia, ci drumul catre ea. Sa il faceti cat mai frumos si aventuros.
Cine isi doreste sa invete mai mult are mai jos site-urile care mie mi-au fost de un real folos:
