Red rouge- provocare si seductie

Cleopatra masura cu pasi marunti lespezile de piatra ale palatului. In jurul ei mirosea a tamaie, iar focul aprins al facliilor dispuse in forme de cerc imprastia o lumina calda care spargea intunericul noptii. Trupul ei suplu tresalta in rochia alba care ii imbratisa picioarele la fiecare pas. Bratarile i se zbateau pe brate scotand sunete ascutite asemeni lancilor incrucisate. Sclavele ii frecasera palmele cu crema de migdale si-i masasera corpul cu apa de menta. Apoi pregatisera vasele cu khol pentru a-i impodobi ochii. Ii intinsesera vopseaua de plante pe fata, ii colorasera unghiile cu henna si se apucasera de finisaje. Era frumoasa cum numai ea stia sa fie. Ochii mari, negri si patrunzatori, creionati cu dungi impecabile si negre, erau strajuiti de genele lungi si dese, gura era rosie ca focul, caci preotii ii fabricasera praful din  carabusi carmin si furnici rosii zdrobite si amestecate cu ceara de albine cu care ii pictasera atent si delicat buzele pline si senzuale, in vreme ce nasul prelung ii dadea alura unei persoane autoritare. Femeia care conducea un popor si vorbea 7 limbi avusese parte de o educatie aleasa. Citise epopeile lui Homer, tragediile lui Euripide si istoria lui Herodot. Tatal ei o prevenise de cand era copila ca va trai intr-un palat plin cu serpi si va trebui sa invete sa fie la fel de periculoasa precum sunt ei, sa stie cand sa loveasca si pe cine sa loveasca fara sa clipeasca, daca vrea sa ramana in viata. Parul lung , negru si carliontat, impletit in multiple codite prinse cu nenumarate ace batute in pietre pretioase punea in evidenta o superba coroana batuta in safire si pietre de crisocola, lapis si malachit, montate pe un suport din aur masiv. Rochia alba tesuta din fir subtire avea modele complicate, toate intr-o impletitura geometrica de modele verzi si albastre ca un omagiu adus zeilor Osiris, zeul reinvierii si nemuririi, si Amon, zeul cerului. De regula nu purta bijuterii, dar aceasta seara era una speciala. Daca te uitai cu atentie la aceasta femeie aflata in primavara vietii, iti dadeai seama cu usurinta ca isi merita numele, Cleopatra, adica Gloria tatalui. Avea 22 de ani, era inteligenta, incapatanata, ambitioasa, energica, spirituala, avea carisma si un farmec provocator, stapanea la perfectie arta disimularii si isi iubea cu netarmurita daruire poporul. In venele sale curgea sangele persan al strabunicii sale, o frumoasa printesa siriana, care o invatase cum sa satisfaca un barbat cu aceeasi abnegatie cu care invatase oratoria, astronomia, matematica si geometria. Calarea ca o amazoana si canta la lira cu gratia unei nimfe. Un singur lucru ii lipsea: puterea de a conduce singura Egiptul. Cinci slujitori au intrat in sala mare a palatului si au pus la picioarele ei un superb covor oriental. Fara sa vrea si-a amintit de cuvintele tatalui ei: viata e un spectacol de balci in vreme ce norodul are nevoie de-o regina si o zeita. Cleopatra s-a oprit din mers si s-a uitat cu atentie: aici avea sa se aseze si slujitorii sa ruleze covorul la loc acoperind-o in totalitate. Acesta avea sa fie darul pentru Cezar, imparatul roman: o regina ascunsa intr-un covor, o ispita menita sa protejeze un popor. Faimosul negustor Apollodor din Sicilia a asezat covorul cu grija in lectica, l-a acoperit cu o bucata de piele si l-a dat in primire ofiterului roman. Cand Cezar a vazut-o in camera lui a ramas mut de uimire. Cleopatra a fost dezamagita, altfel si-l imaginase pe ilustrul imparat. In fata ei se afla un barbat inalt, cu ochii negri si patrunzatori, cu inceput de calvitie, cu chipul bronzat de soare si adanc brazdat de riduri, care purta o cununa de lauri. Nu e frumos, dar e puternic, isi zise ea in gand, masurandu-l din cap pana in picioare. Cezar a privit-o la fel de curios si in ochi i s-a aprins patima barbatului care adora jocul seductiei. Ilustrul imparat avea 50 de ani si avea sa fie fermecat de catre cea mai frumoasa si ambitioasa femeie pe care a cunoscut-o omenirea.

Istoria consemneaza faptul ca primul ruj a apartinut reginei sumeriene, Shub-ad, din orasul Ur, care folosea un ruj obtinut din pietre pisate, bogate in fier si plumb. Femeile egiptene foloseau diferiti coloranti pentru a-si colora buzele in tonuri de culoare de la roz pana la negru. Femeile Greciei Antice foloseau dudele si algele de mare, in vreme ce femeile Romei foloseau extractul de vin rosu. Primul ruj sub forma unui baton a fost produs de catre Abu Al-Oassim Khalaf Ibin Al-Abbas al Zahrawi, unul din marii medici ai Spaniei maure, cunoscut sub numele de Abulcasis, un celebru medic, chirurg, chimist si cosmetician care s-a nascut in anul 936e.n. in localitatea El-Zahra din apropierea Cordobei, regiunea Andaluzia. Civilizatia maura din Spania era infloritoare, numarand 600 de moschei, 300 bai publice, 50 de spitale, 70 de biblioteci publice, strazi iluminate intr-o perioada in care Europa inca se lafaia in murdarie si ignoranta. Acesta a scris multe lucrari de medicina, iar un capitol din volumul 19 din seria “Al-Tasreef” era dedicat in intregime cosmeticii. Dupa retetele sale au fost fabricate deodorante axiale, batoane de epilat, lutiuni si crème pentru maini, spary-uri nazale, vopsele de par pe baza de hena, lotiuni de bronzat, apa de gura, produse pentru albirea dintilor sau intarirea gingiilor, colorant pentru sprancene pe baza de seu de oaie si plumb, parfumuri si rujuri. Primul ruj s-a prezentat sub forma unui baton creat pe baza de ceara pigmentata si parfumata. Rujul s-a bucurat de aprecierea paturii avute si in Evul Mediu, dar curand avea sa pice in dizgratie devenind un produs folosit cu precadere de catre prostituate si femeile claselor inferioare. Perceptia s-a schimbat in sec 16, dupa anul 1500, in plina epoca elisabethana , cand regina Elisabehta I obisnuia sa foloseasca rosul aprins si stralucitor in contrast cu pudra alba folosita pentru ten. Rujul era confectionat din ceara de albine si pulbere de flori rosii de trandafir si muscate uscate, albus si lapte de smochin. In 1653, pastorul Thomas Hall a declarat razboi rujului de buze, considerandu-l un instrument al diavolului. Actiunea lui a culminat in anul 1770, cand femeile care foloseau rujul erau considerate vrajitoare, fiind banuite ca ademeneau barbatii, si deseori sfarseau arse pe rug. Parlamentul englez chiar a dat o lege prin care se stipula ca o casatorie trebuie anulata daca femeia se machiase sau rujase inainte sa devina sotie. Tot o regina avea sa il reabiliteze la inceput de secol 19, de data aceasta Regina Victoria, dar femeile foloseau hartia colorata care sa le inroseasca buzele.  

In 1890, Catalogul Sears Roebuck a lansat si promovat rujul de buze si fardul de obraji, produse care erau folosite de catre actritele filmului mut. Tot in sec 19, Guerlain a inventat rujul solid impachetat in hartie. Micile recipiente de altadata au fost inlocuite cu tuburile rotative care apartineau deja caselor de cosmetice Elizabeth Arden si Lauder Estee. 

In 1915 a fost lansat primul ruj in etui, devenind un produs de larg consum. Apoi a aparut rujul Rigaud in recipiente metalice rotunde.

Franta se lauda cu Molinard wooden lipstick.

In Europa, Besame lansa in 1920 rujul cu acelasi nume. Incepand cu acest an, rujul rosu inchis cucerea nu numai Europa, ci si America. Producatorii s-au inmultit, gamele s-au diversificat: 

Dorin Rouge 1922

1926

Savage 1935, iar 10 ani mai tarziu, Max Factor a lansat luciul de buze.  

Max Factor 1944,

Max Factor 1945,

Besame 1946, 

Slitar Lipstick 1946,

Max Factor 1949,

 Helena Rubinstein,

In timpul razboaielor, rujul era considerat un produs de lux, cine mai avea timp sa se ocupe de frivolitati intr-o lume macinata de moarte si durere? Dar, dupa incheierea lor, piata a explodat:

Coty 1950,

Coty 1951,

Coty 1951,

A urmat efervescenta anilor 1950, cand actrite precum Marilyn Monroe si Elizabeth Taylor l-au relansat transformandu-l intr-un “must have”. 

Revlon 1950,

 Revlon 1951,

 Revlon 1954,

Revlon 1967.

In 1953, Christian Dior  a lansat gama rujurilor rosii intitulata Rouge Dior, fiecare dintre ele avand o denumire socanta: de ex. rosu-satan. 

Zece ani mai tarziu, rujurile se prezentau pe raft in diferite nuante de rosu, roj, orange si coral, stralucitoare sau sidefate, adecvate diferitelor tipuri de machiaj.

 Avon 1970.

Astazi, compania Dior se lauda cu peste 1500 de nuante. Merita amintite rujurile casei Chanel cu o campanie superba de promovare.

In prezent, rujul se asorteaza cu tinuta de zi sau seara, cu culoarea parului sau ochilor, variind in culori de la cele pastel pana la tonuri inchise de maro sau violet. 

Tom Ford

Rujul este indispensabil oricarei femei, fiind folosit atat pentru estetica buzelor, cat si pentru hidratarea lor. In compozitie sunt inserate extract de aloe vera, unt de cacao, lanolina, musetel si vitamina E. Gama rujurilor este atat de diversificata, incat este greu sa faci un top al celor mai renumite, dar nu voi ezita sa numesc doar cateva: Maybelline Verry Cherry, MAC Viva Glam, MAC  Lady Danger, MAC Russian Red si MAC Ruby Woo, Bobby Brown Red, Bobby Lip Gloss Siren Red si Bobby Brown Vintage Red Revlon Super Lustrous Lipstick in Rich Girl Glam, Nars Jungle Red, Laura Mercier Red Amour si NYX Matte Lip Color Perfect Red. 

Inca de la inceputul anilor 50, campaniile se focalizau pe educarea femeilor cu privire la maniera in care trebuiau sa foloseasca rujurile, companiile producatoare venind cu sfaturi si sugestii. Astazi exista internetul, iar accesul la informatii este permis oricui.

Si cand te gandesti ca rosul, in perioada Egiptului Antic, era culoarea lui Seth, zeul desertului, al mortii, al raului si al dezordinii.

Bibliografie:

https://www.thehenryford.org/rouge/historyofrouge.aspx

http://www.stylelist.com/read/history-rouge-or-you-know-it-blush/

http://www.authorsden.com/categories/article_top.asp?catid=10&id=15438

http://www.victorianweb.org/authors/mb/rouge.html

http://www.vintageconnection.net/ModesInMakeup.htm

http://www.cosmeticsandskin.com/bcb/rouge.php

Duminica Floriilor - vise cu narcise

Narcis, fiul zeului fluvial, Cephissus, si al nimfei Leirope, doar vazuse lumina Olimpului, cand mama lui a intrebat profetul daca viata ce avea sa ii fie harazita pruncului avea sa fie lunga si fericita. Teiresias a privit-o cu inima grea si i-a raspuns ca ursitoarele ii oferisera frumusete si tinerete vesnica cu conditia ca niciodata sa nu-si priveasca chipul oglindit, insa nu-i oferea si timpul necesar, astfel incat sa se cunoasca pe sine. Parintii, in bucuria lor, nu au inteles talcul cuvintelor, insa  aveau sa il priceapa cand tanarul s-a transformat intr-un superb barbat caruia ii placea sa colinde padurile in solitudine. Era indiferent la frumusetea nimfelor, dar mai cu seama la tristetea gingasei Echo, macinata de iubire. Echo fusese blestemata de Hera, caci avusese curajul sa-i distraga atentia de la nenumaratele infidelitati ale lui Zeus si, drept pedeapsa, a lasat-o pe tanara nimfa fara glas. Echo cutreiera padurile in care Narcis vana, pitindu-se dupa copaci, iar tanarul, simtind prezenta straina, intreba mereu cine se ascunde in padure. Vorbele lui se spargeau de trunchiuri de copaci in ecouri sordide. Echo s-a retras in pesterile muntelui si s-a topit de dor si durere, pierzandu-si intruparea, in urma ei rasunand doar ecoul asteptarilor si dorurilor neimpartasite. Celelalte nimfele s-au simtit jignite de indiferenta lui, iar una dintre ele, in navalnicia furiei, i-a cerut zeitei Nemesis sa il pedepseasca pe tanarul cu inima de piatra, harazindu-i netarmurita iubire de sine. Zeita razbunarii l-a asteptat la izvorul in care Narcis se oprea sa isi potoleasca setea, iar, cand acesta s-a aplecat sa bea apa, Nemesis l-a vrajit sa se indragosteasca de reflectia chipului din oglinda apei. Tanarul era atat de tare fascinat de infatisarea lui incat isi petrecea tot timpul uitandu-se la chipul ce se reflecta in luciul apei incercand sa-l atinga dar, de fiecare data, mana intinsa tulbura apele si imaginea disparea in undele apei. Intr-una din zile, pe cand incerca din rasputeri sa-l prinda intre palme, a cazut in adancuri si s-a inecat. Cand moartea l-a cuprins in brate, Narcis s-a transformat intr-o superba floare care ii poarta si astazi numele, devenind simbolul iubirii neimpartasite. 

O straveche legenda druida spune ca narcisele sunt ochii creatorului care verifica in fiecare primavara daca omenirea merita miracolul transformarii florilor in rod.  Cand natura se razbuna si ingheata florile, aceeasi legenda spune ca natura a fost otravita de gandurile rele ale omenirii, lipsindu-o astfel de miracolul fructelor. Inflorind in ajunul Pastelui, narcisa e considerata simbolul Invierii, a momentului in care omenirea se pregateste de intampinarea invierii Domnului. In Anglia exista o legenda care spune ca narcisa galbena a rasarit prima oara in noaptea Cinei cea de Taina, in gradina Ghetsimani din Ierusalim, locul de rugaciune al lui Isus. Potrivit aceleiasi surse, cand ingerul protector vede o fapta buna, el culege o stea de pe cer si o transforma intr-o narcisa pe pamant. Cuvantul provine din limba greaca, “narke”, care se traduce prin somn adanc, fiind totodata si radacina cuvantului narcotic. Floarea are un miros foarte frumos si puternic. Parfumierii au stiut sa foloseasca extractul florilor de narcisa transformandu-l in miracole olfactive. Primul parfum realizat din extract de narcise a fost lansat de C.B. Rocca in 1897 intr-un superb flacon din cristal de Baccarat, realizat de Lucien Gaillard, 

urmate in 1911 de Caroncu Caron Narcisse Noir si 

in 1923 cu Narcisse Blanc, 

in 1917 – Narcisse la Bara by Zanol, 

Richard Hudnut – Narcisse Perfume, 

1920 de parfumurile Babani - Narcise D’or si 

Carlova – Narcisse perfume , 

in 1923, Molinard - Narcise D’or, 

Lucien Gaillard- Silka Narcise Bottle, 

Ravel – Narcisse Perfume, 

in 1925 de Mury Parfumeur – Le Narcisse Bleu, 

Rene Lalique – Le Narcisse si 

California Perfume Company cu Narcisse, pana cele din zilele noastre care apartin caselor 

Guerlaine – Too Much?, 

Chloe Narcisse  by Chloe, 

Fleur de narcisse by Chloe, 

Fleur de Narcisse by L”Artisan Parfumeur, 

Hermes- Eau de Narcisse Bleu,

Versace cu Rush 1 si, de ce nu, 

gama Narciso de la L'Erbolario.

Este Duminica Floriilor si gandul meu se indreapta catre flori, catre voi, si fara sa vreau imi vine-n gand imaginea Gloriei Swanson in filmul “Sunset Boulevard”, stand cu capul usor plecat ca floarea de narcisa, cu privirea provocatoare si gura senzuala,  in timp ce pronunta cu o voce misterioasa numele unui parfum de colectie, ”Narcisse Noir” de la Caron.

Sarbatori fericite. 

Paste fericit!

Paste Fericit! 

Happy Easter! 

Frohe Ostern!

Boldug Husveti Unnepeket! 

Sretan Uskrs!

Joyeuses Paques! 

Felices Pascuas!

Buona Pasqua!

Duiliu Zamfirescu - “In fericire nu se numara ceasurile”

“In fericire nu se numara ceasurile”, caci scurgerea timpului e amagire. Duiliu Zamfirescu nu numai ca a inteles ca viata este scurta, iar fericirea si mai scurta, dar a ales sa isi traiasca viata in toata splendoarea efemeritatii clipei. Contributia sa literara este un fapt recunoscut, iar cine nu a citit Ciclul Comanestilor, a pierdut unul dintre cele mai frumoase exemple de literatura autentic romaneasca. Recitesc de fiecare data cu nostalgie citatul din “Viata la tara”: “Cum ridici priporul Ciulnitei, in pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murgulet, case batranesti si sanatoase, cum nu se mai intalnesc astazi pe la mosiile boieresti. De sus, de pe culme, ele vad roata imprejur pana cine stie unde, la dreapta, spre Valea Ialomitei, la stanga, pe desisul padurii de Arama, iar in fata pe cotiturile ulitelor strambe ale satului”. Cumva, aceste cuvinte imi amintesc de satele copilariei mele, o jumatate de secol mai tarziu, si ma gandesc fara sa vreau ca locurile se aseamana intre ele prin doruri si nostalgii. Si nu pot sa nu ma gandesc la alte romane, “La Medeleni”-i lui Ionel Teodoreanu, la “Morometii” lui Marin Preda si la atatea alte exemple literare. Duiliu Zamfirescu a fost o personalitate complexa, un magistrat renumit si un cronicar subtil al vietii mondene bucurestene, un scriitor apreciat, un diplomat versat, un curtezan rafinat. A fost un barbat care a cunoscut atat succesul profesional, cat si pe cel personal, caci in jurul lui  au roit multe femei frumoase. Despre eleganta vestimentatiei sale au scris multe ziare ale vremii, la fel cum tot ele se-ntreceau sa consemneze toate iesirile publice, fie in saloanele doamnelor din inalta societate, fie in localurile frecventate de lumea buna a capitalei. Tot pe prima pagina erau amintite scandalurile care se finalizau in dueluri menite sa-i gadile orgoliul sau sa-i reabiliteze onoarea lezata si care i-au atras porecla “ “duelius superbus”. Caci celebrul literar era un versat scrimeor si niciodata nu se temea de rezultat. Duiliu Zamfirescu a fost un barbat prezentabil, cu aspect de dandy, un curtezan pretentios, un cronicar acid, un barbat elegant caruia nu-i lipseau palaria si manusile, care stia sa isi cultive relatii de succes. A fost un superb aventurier care nu s-a temut sa iubeasca femeia, cazand in mrejele domnitelor credule. Caci ce poate fi mai ispititor decat jocul seductiei in doi? Cu toate astea, nu avea pardon sa ia in deradere snobismul aristocratiei bucurestene pe care cu drag o frecventa. Prima idila romantica a impartasit-o cu Eliza Ioanid, o tanara provenita dintr-o familie cu stare, pe care a cunoscut-o in timpul stagiaturii, ca avocat, la Harsova. Iubirea celor doi nu a fost suficient de puternica si de convingatoare astfel incat sa-i determine pe parintii fetei sa accepte cererea lui, drept urmare, acestia au pus la cale o casatorie de convenienta cu un alt pretendent instarit. La putin timp dupa mariaj, Eliza a murit de tuberculoza in insula Corfu, iar totul s-a rezumat la o frumoasa amintire.  In 1882 Duiliu s-a stabilit in capitala, iar in anul urmator avea sa o cunoasca pe celebra cantareata de opera, Silvia Montalba, adusa de catre impresarul italian, Benedetto Franchetti, sa concerteze la Bucuresti. Tanarul scriitor a fost fascinat de prestatia cantaretei si a scris o cronica elogioasa. Aceasta s-a indragostit de el si a crezut ca idila lor era  suficienta sa-l convinga sa o insoteasca in turneu si sa se iubeasca in voie. Nu se stie clar de ce Duiliu a refuzat oferta artistei. Unii sustin varianta ca si aceasta ar fi fost bolnava de tuberculoza, fapt care i-a trezit niste amintiri dureroase, altii sustin ca prietenii apropiati l-ar fi impiedicat sa faca acest gest, in vreme ce sunt cateva voci care sustin faptul ca insusi scriitorul era extrem de racit, fapt care l-a pus in imposibilitatea de a calatori. Cea care avea sa ii vina de hac a fost o superba italianca, Henriette Allievi, fiica unui senator italian, pe care a cunoscut-o in perioada in care a fost numit secretar de legatie la Ambasada Romana din Roma. Cei doi s-au casatorit in 1890 si au avut impreuna trei copii. Duiliu Zamfirescu a murit in 1922 si a fost ingropat in Focsani-ul natal. Stia mai bine ca oricine ca “nimeni nu poate prinde ceasul trecator”.

Bibliografie:

M. Gafita - Duiliu Zamfirescu

Nicolae Petrascu - Duiliu Zamfirescu

Corneliu Senchea  - Bucuresti, mon amour