Viena, orasul imperial

Viena este capitala Austriei, orasul in care fastul vechiului Imperiu Habsburgic inca este atat de evident, cu o avere impresionanta la nivel istoric si cultural veche de peste 1000 de ani. Capitalei i se mai spune “orasul muzicii” deoarece in patrimoniul ei muzical sunt incluse operele numerosilor compozitori clasici si moderni. Zona metrolopitana este una dintre cele mai mari din Europa. Bulevardele largi, strajuite de cladiri somptuoase, parcuri impecabil amenajate, muzee care adapostesc comori de  neimaginat, cu o istorie fascinanta marcata de o galerie imensa de personalitati si evenimente, menite sa flateze mandria oricarui popor. Si cum dam intotdeauna Cezarului ce este al Cezarului, trebuie spus cu deplin curaj inca de la inceput: Viena nu este un oras ieftin, dar se pot face foarte multe gratis! Primul lucru ce merita facut este sa vizitati orasul istoric. Turistii vor constata imediat rezultatele metamorfozelor prin care a trecut orasul de-a lungul secolelor 19 si 20, arhitectura fiind marcata de Jugendstilul vienez ( casa Jugendstil de pe Wienzeile si Casa Loos a lui Adolf Loos si Secession a lui Joseph Maria Olbrich) si cel secesionist. 

Secession este una dintre cele mai renumite si originale cladiri Jugendstil din Europa. La finalul sec 19, cand mai multi artisti s-au retras din Casa Artistilor, acestia  au intemeiat un nou curent denumit secession in care promovau arta ca forma de exprimare a prezentului si a libertatii de expresie. In 1898 Joseph Olbrich a solicitat de la primarie un teren pe care a ridicat o cladire expozitionala in Jugendstil. Cupola, placata cu foita de aur, reprezinta simbolul miscarii artistice. Constructia cu superba “varza de aur” se vede si astazi din departare si a fost folosita inca de la inceput ca spatiu expozitional pentru artisti precum pictorul Gustav Klimt. Ea se afla in imediata vecinatate a pietii Naschmark (cea mai mare piata vieneza in aer liber care, la sfarsit de saptamana, se transforma in targ de vechituri), iar cei care isi fac ragazul sa intre, la subsol, pot admira “Friza Beethoven”, pictura inchinata comemorarii compozitorului din anul 1902. Pictura este lunga de 34m si este semnata de Gustav Klimt, reprezentand interpretarea vizuala a celebrei opere Simfonia a 9-a. Etajele gazduiesc expozitii temporare ale artistilor contemporani. Arhitectii care au desavarsit acest edificiu sunt Otto Wagner si Josef Hoffmann, carora li se datoreaza cele mai frumoase cladiri realizate in acest stil arhitectonic. 

Otto Wagner este cel care a proiectat: casa Majolika si casa Muzelor (amplasate pe Wienzeile), Biserica St. Leopold am Steinhof - considerata drept prima biserica moderna din Europa, statiile, balustradele si podurile fostului tren urban Wiener Stadtbahn, Casa de Economii Postsparkasse de pe Ring unde astazi este prezentata expozitia permanenta a lucrarilor lui. Pe langa acestia, s-au afirmat o serie de alti discipoli precum: Adolf Loos cu Piata Michaelerplatz, dar si Josep Pleenik sau Max Fabiani care au semnat proiectele Heilig-Geist Lirche, 

Urania si casa Artaria. Calatoria virtuala incepe din centrul Vienei unde pot fi  vizitate: 

Rathauplatz, locul in care se afla Rathaus, amplasata in imediata vecinatate a a Bulevardului Ring. Primaria este una dintre cele mai frumoase cladiri din oras si a fost proiectata de catre Friedrich Schmidt in stil gotic si finalizata in 1883. Fatada principala este formata din numeroase arcade si coloane. Intre cele patru turnuri se inalta semet turnul cu ceas care este cel mai inalt element al cladirii. In fata primariei se deschide un parc cu flori frumos aranjate in spatiile verzi dintre aleile strajuite de banci. Daca aveti noroc, in fata Primariei sunt deseori organizate concerte in aer liber. In cazul in care o vizitati iarna, nu uitati de targul de Craciun! 

O alta piata superba este Karlsplatz in care se afla Karlskirche. Acest edificiu baroc a fost ridicat din ordinul Imparatului Karl al VI-lea ca sa celebreze faptul ca orasul a eradicat ciuma care a bantuit orasul in 1713, iar constructia ei a durat 22 de ani. Biserica combina elemente specifice greciei Antice prin cele doua arcade laterale si cele ale Romei Antice - reprezentate de cele sase coloane care flancheaza edificiul. Dar stilul baroc vienez se regaseste atat in cele doua turnuri masive, cat si in domul cu frumoasa sa cupola in forma elipsoidala. Intrarea costa 4 euro, iar pt copiii sub 6 ani e gratis. In fata bisericii se deschide un superb bazin oval  in care biserica isi admira frumusetea in luciul apei si unde studentii isi dau intalnire sau asteapta sa intre la cursuri. 

Putin mai spre centru se afla Stephansplatz si Stephansdom. Domul este cea mai renumita biserica vieneza si este amplasata in inima orasului, la km 0. A fost ridicata in stil gotic in anul 1147, turnul cel mai inalt avand o inaltime de 136 de metri. Din turn se poate admira orasul in toata splendoarea sa, dar si acoperisul realizat din gresie si mozaic. Inauntru sunt multe altare si capele decorate cu statui gotice si icoane. Clopotul catedralei este unul dintre cele mai mari din Europa si a fost facut din fierul topit al unui tun turcesc care a fost capturat in 1683. Atasat de catedrala se afla Stephansdom Hochturm, sau turnul Steffl, construit intre 1368 si 1433 si folosit odinioara pe post de comanda in timp de razboi si turn de observatie in vreme de pace. Cei care vor sa admire Viena de sus, vor avea de urcat 343 de trepte.  Langa dom se afla statia de metrou cu acelasi nume. Cand s-au efectuat sapaturile pentru amenajarea liniei de metrou, a fost descoperita capela medievala Virgilius Chapel, aflata la 12 metri adancime de nivelul pietei, care dateaza din anii 1250. Capela poate fi vizitata cu intrare din metrou. In Evul Mediu, in jurul catedralei se afla un cimitir in care exista capela Sf Maria Magdalena unde se oficiau slujbele funerare.  Cimitirul a fost inchis in 1732, iar capela a fost mistuita de flacarile unui incendiu in 1732. Sub locul in care a existat aceasta capela, marcata azi pe trotuarul din Stephanplatz, a fost descoperita capela Virgilius. Desi conceputa initial ca si capela, ea s-a trasformat in cripta unei familii de negustori.

In jurul pietei sunt numeroase cafenele, restaurante, patiserii, hoteluri si magazine. In vestul si in sudul pietei se afla doua artere comerciale importante, Graben si Kartner Strasse, iar vis-à-vis, o cladire moderna realizata din slicla, Haas-Haus, in care Stephandom se reflecta in toata splendoarea sa. 

Cladirea a fost proiectata de catre arhitectul vienez, Hans Hollein. Desi initial a atras oprobiul vienezilor, astazi, marea majoritate o considera o capodopera arhitecturala de exceptie. Aici functioneaza o cocheta ceainarie. Daca vreti sa va retrageti intr-un loc romantic, mergeti in 

restaurantul Dar Liebe Augustin, amplasat nu departe de Stephansplatz, care poarta numele unui renumit cantaret popular austriac. “Oh du lieber Augustin” (Oh, you dear Augustin) este un cantec popular vienez, compus de catre bardul Marx Augustin. In 1679, cand Viena era lovita de catre epidemia de ciuma, renumitul performer le canta locuitorilor incercand sa le aline durerile si grijile. Poporul l-a apreciat pentru charmul sau personal si pentru umorul cu care facea fata unor vremuri pline de amaraciune, denumindu-l “lieber Augustin”. Potrivit legendei, intr-o seara, pe cand se intorcea catre casa, era atat de beat incat a cazut intr-un sant si a adormit. Groparii, care patrulau orasul si strangeau lesurile celor decedati, au crezut ca e mort si i-au aruncat trupul si cimpoiul care ii atarna de piept in caruta peste celelalte cadavre si l-au dus la groapa comuna amplasata in afara orasului. Dimineata, cand s-a trezit, i-a fost imposibil sa iasa afara din groapa. Dupa o vreme, a inceput sa cante pana ce cantecele i-au fost auzite de oamenii care l-au scos afara dintre lesuri. Desi a petrecut o noapte printre cadavrele infestate, el nu s-a imbolnavit , devenind astfel simbolul sperantei pentru locuitorii vienezi.

Langa restaurant se afla Griechenkirche zur heiling Dreifaltickeit, adica biserica greceasca din Viena, a carui constructie a inceput in anul 1782. In apropierea domului se afla una dintre cele mai renumite strazi comerciale, Der Graben (Santul), care dateaza din perioada amplasamentului militar roman Vindobona si a fost prima strada iluminata cu neoane din Viena, in 1950. In fata zidului de odinioara era construit un sant, in germana “graben”, sant care a ramas in fata zidurilor Vienei medievale. 

In 1220, santul a fost astupat si nivelat, devenind prima strada realizata dupa extinderea orasului. Daca odiniaora aceasta strada era marginita de case modeste, ridicate din lemn, dupa incendiul din 1327 in care toate au ars pana la temelii, zona a fost reconstruita sub directa supraveghere a regelui Frederick cel Frumos. O singura cladire a scapat incendiului si care exista si astazi, casa Freisingerhof. Demnitarii orasului au inceput sa isi construiasca resedintele pe aceasta strada inca din sec 18, unde aristocratia vieneza iesea la promenada ca sa isi etaleze toaletele. In sec 19 deja se deschisesera primele magazine de lux, iar in 1855 a fost inaugurata Sparkasse (prima banca de economii din Austria), cladire care se poate vedea si azi. Pe aceasta strada sunt multe obiective turistice care merita sa fie vizitate:

·   cladirea Freisingerhof – prima cladire construita pe strada Graben mentionata din anul 1273;

·   cladirea Tratternhof - ridicata in 1776 pentru nobilul Johann Thomas Trattner;

·   casa Anker – proiectata de Otto Wagner, unde a locuit Friedensreich Hundertwasser;

·   Palatul baronilor Bartolotti von Partenfeld, singura cladire baroca de pe strada Graben;

·   cladirea Grabenhof sau Thieenemannhof, proiectata de Otto Wagner si Otto Thienemannhof, destinata activitatilor culturale;

·   cladirea Generalihof construita in 1794 si cumparata de Assicurazione Generali o suta de ani mai tarziu;

·   Erste Osterreichische Sparkasse, prima banca de economii;

·   Pestsaule sau statuia ciumei – monument baroc inchinat Sfintei Treimi si celor peste 100.000 de decedati;

·   fantanile Josefbrunnen (odinioara Lowenbrunnen sau Fantana leului)  – situata in N-V –ul strazii, decorata cu patru capete de leu si Leopoldsbrunnen- amplasata in S-E-ul strazii.

De pe strada Graben se ajunge foarte repede la Palatul Imperial Hofburg sau la Stephandom. Stock im Eisen, copacul breslelor, este situat la coltul strazilor Karntner si Graben, intr-o nisa din coltul palatului Equitable. In acest ciot sunt infipte sute de cuie inca din Evul Mediu si este protejat cu o banda de fier, ferecata cu un lacat mare. Cea mai veche mentiune scrisa dateaza din 1533. Kohlmarkt este una dintre cele mai vechi strazi vieneze, astazi o artera coerciala unde sunt expuse branduri renumite. La capatul strazii Kohlmarkt se afla Michaelerplatz si Palatul Hofburg. Piata, realizata in stil baroc, are forma de stea, iar in 1927 a fost trasformata in primul sens giratoriu austriac. In piata se afla intrarea principala in Palatul Hofburg, prin Michaelertor. Cele trei intrari sunt decorate cu 12 statui ale lui Hercule, iar la capete au fost construite fantani, puse in valoare de alte grupuri statuare, inchinate armatei si fortei navale austriece.

Cea mai veche cladire din piata este insa Michaelerkirche, fosta biserica a imparatilor austro-ungari.Ridicata in 1221, ea strange laolalta mai multe stiluri arhitecturale: turnul este realizat in stil gotic, fatada in stil neo-clasic, interiorul baroc decorat cu fresce renascentiste, o superba orga ce apartine lui Johann David Sieber. Sub biserica se afla catacombele construite intre sec 15-18.

Palatul Imperial Hofburg, un adevarat  oras imperial, a fost resedinta Habsburgilor inca din sec 13 cand acestia erau simpli domnitori, iar mai apoi ca imparati pana la declinul monarhiei din 1918, devenind unul dintre cele mai importante centre din istoria batranului continent. Complexul este format din 18 cladiri si 19 spatii interioare. Complexul a fost dedicat dinastiei Habsburg si adaposteste multe incaperi, construite din sec 13 pana in sec 20, gradini, muzee, Biblioteca Nationala a Austriei (Imperial Library/ Hofbibliothek) – una dintre cele mai frumoase din lume , numeroase sculpturi si obiecte de arta si monumente. Tot aici sunt birourile guvernului si presedintiei Austriei. Salile de bal din trecut, astazi sunt imense muzee (Naturhistorisches Museum – Muzeul de Istorie Naturala, Kunsthistorisches Museum- Muzeul de Istorie a Artei, 

Quartier Museums – Cartierul Muzeelor), sali de conferinta si intruniri (Hofburg Congress Center), scoli de echitatie (Hofreitschule), Teatrul National (Burgtheater). Se cer amintite apartamentele imperiale ale lui Franz Josef si ale Imparatesei Sissi, Muzeul Sissi - inclusiv cu celebrele sale aparate de gimnastica din lemn, Tezaurul Imperial in care sunt expuse: coroanele Sfantului Imperiu Roman din 962 si ale Imperiului Habsburgic din 1602, comorile Ordinului Lanii de Aur si ale Burgunzilor, globul cu cruce si sceptrul austriac.  Alte obiective sunt: capela imperiala unde a cantat Mozart si Heldenplatz (Piata Eroilor), folosita odinioara ca teren pt parada, astazi strajuita de statuile Printului Eugeniu de Savoya si a arhiducelui Karl. Construita in timpul domniei lui Franz Josef, ea a fost gandita ca un Kaiserforum, ramas nefinalizat. Piata este impresionanta prin dimensiuni, prin forma arcuita a laturilor, prin dimensiuni, dar si datorita cladirilor care o inconjoara. Acestea sunt imprejmuite de gradinile palatului, Burggarten si Volksgarden. In Michaelerplatz se afla Looshaus, o cladire care apartine arhitectului Adolf Loos, unul dintre simbolurile Vienei si una dintre cladirile modernismului arhitectural european. Ea a fost gandita sa indeplineasca functii multiple: etajele superioare sa fie spatii de locuit, iar la parter, magazine. La inaugurare, datorita simplitatii fatadelor, ea a generat multe valuri de nemultumire in randul populatiei, fiind in contrast cu canoanele arhitecturale ale vremii, luandu-se in calcul chiar demolarea ei. Dupa indelungi dezbateri, arhitectual ar fi fost de acord sa adauge niste jardiniere din bronz la ferestre. Insusi imparatul Franz Josef a catalogat-o ca fiind “oribila”, evitand sa foloseasca intrarea in Hofburg prin Michaelerplatz. Ba mai mult, daduse ordin ca draperiile sa acopere geamurile palatului care dadeau spre cladirea cu pricina. Adolf Loos  calatorise in Statele Unite si fusese puternic marcat de zgaraie- norii care incepusera sa se ridice pe continentul american. La intoarcerea lui in Europa, si-a dorit sa adopte stilul cladirilor business cu linii drepte fara decoratiuni. Vis-à-vis de Looshaus se afla Palatul Herbestein, ridicat pe locul fostului palat Dietrichstein, celebru pentru cafeneaua Griendsteidl unde se strangeau tinerii literati Jung – Wien. Dupa demolarea ei, acestia s-au mutat in Café Central , cea mai celebra cafenea din Viena zilelor noastre.

Daca tot sunteti in zona, poate ar fi nimerit sa dati o fuga si pana pe Mariahilfestrasse, renumitul bulevard comercial, tocmai bun sa cheltuiti banii! Cea mai recomandata zona de shopping este zona Innere Mariahilferstrasse, adica zona de mijloc a bulevardului. Aici sunt foarte multe obiective turistice si este cam greu sa alegeti incotro sa va poarte pasii. Plimbarea pe Ringstrasee, bulevardul in forma de inel care inconjoara orasul vechi, este un “must do it” care va mai tine ocupat alte doua ore cel putin. Aici se aflau fortificatiile vechiului oras care au fost demolate la sfarsitul sec 19 pentru ca orasul inflorea si se extindea tot mai mult. De pe ring pot fi admirate cladiri reprezentative ale Vienei cum sunt: Opera, Primaria in stil flamand, 

Votivkirche – catedrala gotica, 

Parlamentul in stil clasic grecesc,

Palatul Hofburg, o multime de muzee si gradini. Astazi, acest bulevard este unul dintre cele mai frumoase din Europa.

Wiener Staatsoper sau Opera de Stat, denumita initial Wiener Hofoper in perioada Imperiului Austroungar, reprezinta una dintre cele mai renumite opere din lume a carui istorie dateaza de la mijlocul sec 19. 

A fost construita in 1869 de catre arhitectii August von Sicardsburg si Eduard van der Null in stil Neo renascentist. Istoria acestei cladiri ascunde o poveste tragica. Se spune ca acesta are o fundatie adanca, fapt care creeaza impresia ca as parea “scufundata”, parere sustinuta nu numai de catre vienezii de rand, dar  si de catre membrii curtii imperiale. Eduard van der Null, unul dintre arhitectii operei, s-a sinucis, iar dupa doua luni, celalalt arhitect, August von Siccardsburge, a facut un atac de cord si a murit. La inaugurarea din 1869, cu opera Don Giovani, ambii arhitecti erau decedati. Cartierul Muzeelor strange laolalta mai multe institutii culturale pe locul unde odinioara au fost grajdurile imperiale (Fisher von Erlach). Situat la marginea orasului vechi, el se intinde pe o suprafata de 60.000 mp unde se afla numeroase restaurante, cafenele, magazine, sali: de expozitii, de dans, muzica, teatru, moda, literatura si cultura sau centre de arhitectura. Satterhoh – arena octogonala de calarie ridicata la cererea Imparatesei Sissi, gazduieste biblioteca Centrului de Arhitectura. Vechile spatii destinate grajdurilor imperiale au fost transformate intr-o zona dedicata comertului si culturii in 1921.

In Quartier Museums functioneaza:

·   cladirea neagra in forma de cub - Muzeul de Arta Moderna (MUMOK);

·   Cladirea alba sub forma de cub din calcar cochilifer – Muzeul Leopold, care expune capodoperele  modernismului austriac, colectia Egon Schiele, opere apartinand lui Gustav Klimt - stranse in colectia Dr. Rudolf si Elisabeth Leopold;ferestrele panoramice ale muzeului se deschid catre centrul istoric cu Palatul Imperial si Piata Maria Theresia;

·   cladirea baroca - Galeriile de Arta (Kunsthalle Wien);

·   Complexul Quartier 21 –cu studiouri, agentii si birouri editoriale;

·   Zoom – Muzeul copiilor;

·   Fundatia Ludwig;

·   Centrul de dans contemporan;

·   pavilioanele destinate organizarii de festivaluri;

·   Teatrul Jungla pentru tineri;

·   Kunsthalle;

·   Centrul de Arhitectura;

·   Kunsthistorisches Museum – Muzeul de Istorie a Artei – seamana cu un palat si gazduieste colectia de obiecte de arta a Habsburgilor. Casa scarilor expune in spatiile dintre coloane 40 de picturi celebre, 11 dintre ele fiind semnate tot de Gustav Klimt, iar restul apartin fratelui lui, Ernst Klimt, si lui Franz Matsch.

·   Burgtheater – Teatrul National – a fost construit in 1878 de catre Karl Hasenauer si Gottfried Semper, fiind unul dintre cele mai renumite teatre in limba germana. In podul teatrului au fost gasite in 1990 schitele lui Gustav Klimt, printre care si singurul autoportret, toate fiind expuse in prezent in“spatiul expozitional Klimt”.

·   Muzeul Austriac de Arta Aplicata – MAK – detine patrimoniul Atelierului Vienez format din crochiuri, fotografii, albume de modele si mostre originale, broderii s.a.

·   Kunsthistorisches – Muzeul de Istoria Artei – cele doua cladiri sunt situate de-o parte si de alta a Pietei Maria Theresia, puse in oglinda, expun opere de arta semnate Velasquez, Raphael, Brueghel, cat si o colectie de statui celebre.

Daca ne indepartam de centru, vom descoperi si alte muzee:

·   Muzeul Albertina – gazda colectiilor de grafica moderna;

·   Casa Mozart – faimosul apartament unde a compus „Nunta lui Figari” si „Impresario”.

·   Muzeul tehnic si Casa fluturilor,

.   muzeul Schubert.

Exista si muzee unde intrarea este absolut permisibila, adica pana in 4 euro/persoana, iar acestea sunt: Globe, Papyrus, Esperanto. 

Tot in zona centrala, in Esterhazy Park, se inalta doua turnuri de aparare antiaeriana care dateaza din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Turnurile au fost transformate in gradina zoologica si un acvariu imens si sunt cunoscute sub denumirea de Haus des Meeres. Acvariul contine peste 3500 de specii de pesti (pesti tropicali, pesti giganti, rechini), broaste testoase marine si terestre, caluti de mare si meduze. 

Acvariul a fost realizat intr-un vechi buncar de 9 etaje si a fost amenajat in urma unei initiative private pe o suprafata care insumeaza 6000mp. Cateva etaje sunt amenajate copiind habitatul junglelor, cu vegetatie luxurianta, cu poduri suspendate, populate de maimute si infrumusetate de pasari exotice. Alte cateva etaje sunt alocate zonelor de documentare. Daca va tenteaza, adresa este Fritz-Grunbaum Platz 1, iar intrarea costa 13.5 euro, copiii platesc pretul la jumatate. Viena insa are foarte multe frumuseti care trebuiesc descoperite. Unele dintre ele sunt palatele sale. 

Palatul Belvedere, realizat in stil baroc si inconjurat de gradini vaste, a apartinut Printului Eugeniu de Savoya. Mare iubitor de arta, el i-a comandat lui Johann Lukas von Hildebrandt sa ii construiasca la portile orasului resedinta de vara. 

Acesta a gandit proiectul sub forma a doua palate: Palatul de sus gazduieste azi cea mai mare colectie de picturi semnate Klimt, cele mai importante fiind  “Sarutul” si “Judith”, dar si opere semnate de Monet, Van Gogh s.a. 

In Palatul de jos se afla apartamentele printului, a carui personalitate se reflecta in Galeria cu Marmura, Camera Aurita si Sala Grotesca. Aici, cat si in Oranjerie sunt organizate expozitii temporare. In Grajdurile princiare este expusa arta medievala. Cele doua palate sunt unite prin gradinile baroce, frumos amenajate cu lacuri, statui si fantani.

Un alt palat superb este Schonbrunn, proiectat de catre Fischer von Erlach si construit in 1712 ca resedinta de vara a imparatilor Habsburgi, incepand cu Maria Tereza. 

Probabil ca acesta este cel mai renumit si vizitat obiectiv turistic din Viena. Palatul are 1441 de camere, decorate in stil rococo. 

El este inconjurat de vaste gradini, cu fantani, labirinturi vegetale, o gradina zoologica, un culoar cu trandafiri, un muzeu al trasurilor,  terase, statui si monumente. 

Accesul in gradini este gratuit, in palat se intra cu bilet. Daca vreti sa va distrati, seara puteti merge in Parcul de distractii Prater cu celebra roata Ferris. Aici sunt patinatoare, topogane cu apa, cai ferate bantuite, caruseluri. Numele lui vine de la terenul pe care Imparatul Friedrich I l-a dat familiei nobiliare Prato. In 1560, Maximiliam al II-lea a decis ca aici sa fie organizate partidele de vanatoare, iar Imparatul Josef a declarat in 1766 Praterul teren destinat distractiei poporului. 

Cei care ajung in Prater pot vizita cladirile Hundertwasser , mai exact Hundertwasser House, 

Hundertwasser Village si Hundertwasser Musseum. 

Incineratorul (District Heating Plant), reamenajat tot de catre celebrul arhitect vienez in districtul Spittelau, merita de asemenea vazut.
  

Cea mai veche biserica din Viena in stil baroc este Biserica Sf. Petru si nu trebuie omisa pe traseu. 

Cimitirul central al orasului (Zentralfriendhof), probabil cel mai mare de pe continent, insumand peste 2.4 milioane de cripte, gazduieste monumentele funerare care seamana mai mult cu veritabile opere de arta. Aici sunt inmormantati: Beethoven, Schubert, Brahms, Strauss, dar si filozofi si oameni de cultura. Daca sunteti obositi, odihniti-va in Stadtpark, parcul orasului, unde pot fi admirate atat statuile si monumentele, cat si flora organizata in aranjamente florale deosebite. Trebuie spus ca exista parcuri amenajate inclusiv pe malurile Dunarii unde se poate face si plaja: Donauinsel, Alte Donau si Lobau. Donau Park cu al sau Donauturm reprezinta un alt punct de distractie. Din Donauturm se pot face fotografii panoramice. 

Doua lifturi de mare viteza realizate din sticla te ridica la o inaltime de 150m in maxim 35 de secunde, Cine doreste poate urca pe jos cele 776 de scari pana in varf.  Vara, saritura cu coarda elastica de pe platforma turnului este o alta atractie pentru cei curajosi. De aici se pot face fotografii panoramice. Se zice ca turnul ocupa locul 62 in topul celor mai inalte turnuri din lume. Asa am citit, pentru ca n-am ajuns acolo pana acum. Sus functioneaza doua restaurante de unde puteti admira atat fluviul traversat de numeroase poduri, cat si Insula Dunarii (Donau Insel). Trebuie sa alocati ceva timp pentru ca restaurantul se roteste in jurul axei sale, oferind posibilitatea consumatorilor sa vada toata Viena de la inaltime. Distractia asta cu urcatul si coboratul costa 8 euro/persoana. Daca vreti sa beti sau sa mancati, mai scoateti bani din buzunar! In parcul lung de 21 km si lat de cativa zeci de metri se face jogging, ciclism , mersul cu role sau te poti si plimba pur si simplu prin paduri, gradini sau ii poti privi pe ceilalti vizitatori de la masa unei terase, restaurant si bar. Ar mai fi ceva de spus. Cu mai bine de 100 de ani in urma, Otto Wagner a proiectat trenul urban vienez in acord cu estetica urbanistica, tinand cont de podurile si cladirile unde urmau sa fie proiectate statiile. Datorita atentiei sale la detalii, trenul urban vienez ramane o adevarata opera de arta. Astazi, doar trei dintre liniile vechi ale trenului urban mai functioneaza ca statii de metrou, iar linia dintre suburbii si-a pastrat functionalitatea. Cladirile statiilor vechi au fost restaurate conform proiectului original: Wagner-Hoppavillion Hietzing; Schonbrunn, Stadtpark, Wahringer Strasse / Volksopera, Gersthof, 

cat si pavilioanele Jugendstil din Karlsplats care astazi, pe perioada estivala, gazduieste lucrarile lui Otto Wagner: schite, desene, machete, in vreme ce celalalt pavilion, aflat langa Musikverein, a fost transformat in cafenea. Trebuie sa recunosc faptul ca am batut foarte mult Viena la pas, cartiere intregi, cu harta in mana. De fiecare data am descoperit locuri noi si niciodata nu am avut sentimentul ca am vazut tot. Ba mai mult, ma bucur de fiecare data cand ma intorc, chiar daca sunt singura din familie care are nebunia si curiozitatea de a invata orasul pe jos!

Milena, iubita epistolara a lui Kafka

Am avut privilegiul de a citi o carte foarte frumoasa pe care ma grabesc sa v-o recomand: “Ravensbruck”, scrisa de catre scriitorul suedez Steve Sem-Sandberg si publicata la Editura Humanitas Fiction, in colectia “Raftul Denisei” J, in traducerea Lilianei Donose Samuelsson. Recunosc ca nu am avut o revelatie sau am visat titlul acestei carti noaptea, intr-o inspiratie literara desavarsita, ci pur si simplu am citit una dintre povestirile lui Antonio Munoz Munila, intitulata “Copenhaga” si a fost suficient sa ma pun pe cautat. Ba chiar am sapat putin mai mult pe net pana am dat chiar de doua interviuri al scriitorului , primul publicat in Observatorul cultural in 2009 (http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=13633) si celalalt in revista Unica (http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/ravensbruck-adevarata-poveste-a-milenei-jesenka-2910.html) , imediat dupa lansarea cartii in Romania. 

Romanul documentar  o are ca eroina pe Milena Jesenska, una dintre iubitele lui Kafka, femeia care a intrat in istoria lumii ca una dintre iubirile marelui scriitor. Aceasta s-a nascut la Praga in 1896 si a murit in lagarul nazist Ravensbruck. In aceste interviuri, autorul vorbeste despre un lucru absolut inexplicabil: desi Kafka traia la Viena, iar Milena in Praga, orice praghez daca este intrebat cine a fost Milena Jesenska nu stie sa spuna altceva despre ea decat faptul ca a fost iubita lui Kafka. Nimeni nu stie ce fel de om era, ce a facut in viata ei, unde a locuit, cum a murit. Autorul o prezinta in forma sa duala, o femeie de o vitalitate extraordinara, cu convingeri clare si bine definite, adepta miscarii “noilor cai ale dragostei” prin care promova libertatea femeii de a-si alege barbatul cu care sa intemeieze o familie, care mascheaza vulnerabilitati si sechele inradacinate inca din copilarie, care iubeste si uraste cu pasiune ca si cand ar fi ultimele lucruri pe care le-ar face inainte sa moara. Ei i-a scris Kafka epistole incarcate de iubire, nelinisti si dramatism, care au fost publicate in Romania in cartea “Scrisori catre Milena” , publicata la Editura Univers, in traducerea lui Mircea Ivanescu.  Scrisorile parcurg intregul spectru al sentimentelor trecand de la tristetea confesiunilor facute in perioade de insomnii si nostalgii, la disecarea starilor generate de boala si angoase, pana la acuzatii, descrieri si interpretari ale unor vise sau reprosuri si ironii ori declaratii de dragoste. Pe Kafka l-a cunoscut la Viena in iunie 1920 si nu au petrecut impreuna decat PATRU ZILE, suficiente cat sa le marcheze viata si destinul amandurora. El, excesiv de introvertit, reflexiv si precaut, ea dinamica, vesela si exploziva ca o sampanie agitata. El profund ca marea, ea spumoasa ca valul. Au corespondat pana in 1923, iar scrisorile lor reprezinta una dintre lucrarile importante ale literaturii sec 20.

“ De aceea si sunt intr-o oarecare masura independent fata de tine, tocmai pentru ca dependenta trece dincolo de orice limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori esti a mea si atunci e bine, ori m-ai pierdut, si atunci nu e ceva rau, nu-i chiar nimic, nu mai ramane nici gelozie, nici suferinta, nici ingrijorare, chiar nimic. Si asta-i cu siguranta ceva vicios, sa construiesti bazandu-te pe o fiinta si sa se furiseze si acolo spaima in jurul temeliei; dar nu spaima in legatura cu tine, ci spaima ca te-ai incumeta sa construiesti asa”. Un alt exemplu care mie imi place cel mai mult este: “Inca de cand am vorbit intr-o seara in Viena in treacat despre asta, am avut sentimentul ca noi cautam pe cineva pe care il cunoastem bine, caruia ii ducem mult lipsa si pe care il strigam de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea niciun raspuns; si cum ar fi putut raspunde cineva care nu era acolo, cat vedeai cu ochii de jur imprejur? Putine lucruri sunt sigure, dar unul dintre ele este acela ca nu vom trai niciodata impreuna, in aceeasi casa, trup langa trup, la aceeasi masa, niciodata, nici macar in acelasi oras.” sau “Stiam de fapt ce avea sa scrie in scrisoare, era de fapt inscris in spatele tuturor scrisorilor, era in ochii tai, in cutele de pe fruntea ta, si o stiusem, tot asa cum unul care si-a petrecut ziua intreaga in cine stie ce scufundare-in-somn-visare- spaima indaratul obloanelor inchise, seara deschide ferestrele si fireste nici nu e surprins si isi da seama ca a stiut tot timpul ca acum e intuneric, un intuneric miraculos si adanc. Vad cum te chinuiesti si te zbati si nu reusesti sa te desprinzi si n-ai sa te desprinzi vreodata, vad asta si totusi, n-am ingaduinta sa spun: ramai acolo unde esti!”. “Vad tot mai limpede miscarile corpului tau, ale mainilor tale, atat de rapide, atat de determinate, este aproape ca intr- o intalnire reala, desi cand incerc sa ridic ochii spre fata ta, se intrerupe fluxul scrisorii… este foc si nu vad altceva decat foc” . 

Cand a fost arestata, Milena a incredintat scrisorile lui Kafka prietenului ei Willy Haas. In jurnal, Kafka insusi scria: “Imi dau seama ca nu reusesc sa-mi aduc aminte chipul ei in amanuntime. Imi amintesc doar cum se indeparta printre mesele de cafea; chipul ei, rochia ei inca le mai vad” dupa “scurta intalnire insingurata , care s-a petrecut mai mult in tacere” . Kafka se lupta cu boala in maniera sa personala, analizand-o si transformand-o intr-un exercitiu de comunicare: ”Sa stai intr-o gradina si sa absorbi din boala asta cat mai mult in tihna, caci e multa tihna in ea” , “am vrut sa tac, de trei zile aproape ma inec tacand…nu am pe nimeni aici langa mine, decat spaima, si crispati ne rasucim noapte de noapte”. Nu-mi dau seama cat de aproape isi simtea Kafka sfarsitul sau era doar o posibilitate transformata intr-un exercitiu meditativ descris astfel: “Cine zace in murdarie sau duhoare pe patul sau de moarte si vine ingerul mortii, cel mai inalt si mai fericit dintre toti ingerii, si il priveste. Mai are voie omul sa cuteze sa moara? “ si concluzioneaza: “cele mai frumoase scrisori ale tale sunt cele in care dai dreptate spaimei mele”. Kafka a iubit-o atat de frumos incat ii marturisea: “Iubita mea este un stalp de foc care inainteaza pe pamant. Acum ma inconjoara, tinandu-ma pe loc”. Ciudat cum barbatii raman cu amintirea departarii si niciodata cu aceea a apropierii femeii dragi. Niciodata nu am inteles de ce barbatii percep iubirea prin efectele renuntarii si niciodata nu rememoreaza momentele ei de implinire. Doar ei pot cuprinde sensul cuvintelor lui Kafka” teama inseamna nefericire” ca o consecinta a propriilor lor retineri si abandonari.

In tinerete s-a razvratit impotriva intolerantei si autoritatii tatalui cu care a avut relatii foarte tensionate, simtind din plin lipsa afectiunii materne, dar care a avut tenacitatea si determinarea de a-si construi o cariera profesionala ca traducatoare si jurnalista in care a excelat abordand subiecte cu tematica variata, incepand cu frivolitati mondene si retete culinare si terminand cu subiecte despre emanciparea femeilor si proteste pro comunism sau recenzii cu privire la arta si arhitectura. Nu era omul compromisurilor, nici al cuvintelor imbracate in forme elegante de exprimare. Era de-o sinceritate acida si cu determinarea de a spune adevarul chiar si atunci cand doare: “ Tu singur hotarasti ce vrei sa realizezi. Si asta inseamna ca femeia moderna are in primul rand de invatat ca nu trebuie sa dea vina pe altii. Pentru felul in care arata viata ta nu poti invinui pe nimeni”. Sa spuna cineva ca acest citat nu se potriveste si astazi intr-un procent covarsitor tuturor femeilor care isi plang de mila si dau vina pe soarta.  Milena si-a asumat toate deciziile pe care le-a luat stiind ca unele dintre ele o impingeau la limita traiului sigur pentru ea si familia ei. Vreau sa va spun ca nu este suficient sa cititi doar romanul! Cand am inchis cartea, m-am pus din nou pe cautat si am citit tot cu sufletul la gura si “scrisorile”, dar si Jurnalul lui Kafka. Pentru ca este o enigma cum 4 zile pot lega destinele intr-un mod atat de definitiv si profund a doua personaje atat de diferite si totusi atat de apropiate. Este absolut captivant sa citesti destainuirile lui Kafka inainte de intalnirea cu iubita lui in gara din Viena. Desi se stiau atat de bine din scrisori, nu se vazusera niciodata. Kafka ne “deseneaza” graficul emotiilor sale atat de controversate si devastatoare. O rugase sa aiba rabdare cu el, sa nu il socheze prin gesturi exagerate sau prea inflacarate, sa nu il imbratiseze, sa-i dea ragaz sa o “masoare” si sa o accepte cu delicatete, sa se acomodeze cu prezenta ei fizica, pentru ca spiritual se cunoasteau de ceva vreme. Urmatoarele doua zile imi ridica mii de intrebari si ma obliga sa fac fel de fel de scenarii deoarece tot el le descrie astfel: a doua zi este miraculoasa, a treia se afla intr-o stare gratioasa plina de mirare, aproape senzoriala. Ultima este incarcata de tristete si oarecum nostalgica de parca i-ar fi fost deja dor de ea contempland-o inca, dar constient de imineta ei plecare. Surpriza este cu atat mai mare cu cat stiam ca in viata lui Kafka fusesera mai multe femei, iar ulterior am aflat ca si in viata Milenei existasera mai multi barbati. Autorul avea sa dea o explicatie acestui fenomen “In acele vremuri, oamenii aveau alte obiceiuri, isi scriau scrisori, era un avantaj pentru intelegerea unei relatii”. Am stat si m-am gandit atunci pret de cateva minute ca si eu aveam scrisorile sotului meu din tinerete, un fel de marturii nu numai ca am fost odata tineri, dar si ca iubirea se schimba, parcurge etape, iar succesul sau insuccesul unei iubiri sta in maniera in care cei doi stiu sa imbatraneasca frumos impreuna. Fara sa vreau mi-a trecut asa, ca o boare, prin mine alte cuvinte ale scriitorului din acel interviu care completeaza atat de bine cele doua romane, care faceau referire la “gradinile suspendate ale Milenei”, ca niste etape in care viata isi schimba forma si te provoaca prin alte personaje, concluzionand aproape intr-o maniera definitiva: “Milena  a ajuns acolo unde a decis sa ajunga”. 

Aceasta femeie uimitoare si imprevizibila este disecata sub lupa si autorul nu ezita sa ii arate calitatile, dar si defectele. Sandberg a studiat asiduu tot ceea ce a gasit cu referire la personajul lui vreme de 2 ani, avand acces inclusiv la arhivele Holocaustului. Ataca fruntal perioada tineretii Milenei care nu s-a sfiint sa iubeasca zgomotos, sa se afirme cu tenacitate, sa isi construiasca idealuri, sa creada in ele, iar mai apoi sa imprumute sume de bani pe care nu reusea sa le restituie, chiar sa fure si sa se drogheze, povestind cum la maturitate isi incuia copilul in casa si pleca in baruri sau se droga. Orfana de mama, relatia cu tatal ei , un nationalist convins si dispretuit tocmai datorita acestor convingeri de catre fiica lui, scotea la suprafata furii violente si genera forme de razvratire acute. La asemenea reactii, replica tatalui era de aceeasi forta, punand-o in ipostaze destul de delicate. Era o tanara moderna, educata care isi afirma propria independenta cu un curaj nedisimult, libertina in gandire si fapte, lupta pentru emanciparea femeilor si pentru drepturile lor. La 21 de ani, cand s-a maritat cu filozoful Ernst Polak, prietenul lui Kafka, tatal sau a internat-o timp de 9 luni intr-un sanatoriu, cu gand sa ii treaca amorul. In perioada acestui mariaj a gandit si organizat o miscare clandestina care avea menirea de a salva refugiatii evrei concentrati in lagarele naziste. Tot atunci a publicat in mai multe ziare, a tradus romane din literatura universala in limba ceha, iar convingerile sale politice pro comuniste au inceput sa prinda contur si a devinit o voce care se exprima atragand atentia nu doar a simpatizantilor, dar si a Gestapoului. Activitatea ei ca militanta a stangii, implicata activ intr-o organizatie ilegala pe care o coordona din propria locuinta nu mai era un mister pentru nimeni. “Democratia capitalista este ca o usa larg deschisa spre odaia fascismului”, afirma ea. Prin perspectiva prezentului, raul se naste oriunde acolo unde i se permite, dar asta nu a mai trait sa vada si sa inteleaga. Mai mult ca sigur ca ar fi devenit o militanta anticomunista! Cei doi soti au avut impreuna o fata, Jana, si in ciuda acestui fapt, nu au reusit sa intemeieze un camin impreuna. Viata lor a fost marcata de despartiri si reveniri, Milena il acuza de infidelitate conjugala, motiv pentru care au divortat. S-a recasatorit cu arhitectul ceh Jaromir Krejcar, dar si de acesta s-a despartit dupa putin timp. Dupa divort, s-a dedicat si mai mult  Miscarii de Rezistenta,iar cand nazistii au ocupat Cehoslovacia, si-a prins steaua lui David in piept si a continuat sa frecventeze cercurile evreiesti in ciuda tututror interdictiilor oficiale emise de noua putere. Milena n-a ezitat sa isi implice inclusiv fiica, in varsta atunci de 9 ani, in distribuirea ziarelor ilegale pe care ea le tiparea in apartamentul ei. A avut o situatie financiara precara, fiind obligata sa dea meditatii de limba franceza sau sa se angajeze sporadic pe post de hamal in Gara Centrala din Viena. A inceput sa fure, sa consume droguri si morfina. 

Politia germana stia de activitatile ei antisistem, iar cand s-a ivit ocazia, au arestat-o si trimis-o in lagarul Ravensbruck unde avea sa si moara in 1944, cu putin timp inainte de terminarea razboilui. Autorul romanului ii povesteste viata folosindu-se de documente, scrisori, marturii si articole publicate de Milena pe vremea cand era jurnalista. La pagina 130, autorul scrie: “timpul trece prin noi ca si cum am fi tesuti din fire de ata invizibile. Si atunci, nu exista oare momente cand simtim zvacniri prin pielea trupului – un semn ca Dumnezeu trage cusaturile din care ne-a tesut pentru a ne spune ca toate lucrurile la care am aspirat cel mai mult in viata ne-au fost date doar cu imprumut sau poate nici macar atat?” Cine sunt eu sa raspund? Dar nu pot sa nu ma-ntreb…In arhivele Holocaustului este consemnata o intamplare din lagarul nazist absolut cutremuratoare cu referire la maniera in care nazistii omorau pruncii femeilor gravide care erau incarcerate acolo, inecandu-i imediat dupa nastere. In roman, la pagina 215, autorul scrie: “De-a lungul peretilor, randuri de priciuri de lemn, ca si in celelalte sectii, si lungite acolo, femeile. Intre picioarele ridicate si desfacute ale uneia dintre ele se vedea cat se poate de clar corpul unui bebelus. Bebelusul tipa. imediat dupa aceea a vazut spatele lat si alb al Gerdei Querheim, care s-a aplecat deasupra femeii, si tipatul bebelusului a incetat. Milena s-a oprit locului. Aparent impasibila, asistenta a iesit cu searceaful insangerat si cu o gaelata ruginita, plina cu apa. La suprafata apei insangerate din galeata plutea bebelusul mort. Totgeboren (nascut mort) era scris pe fisele de inregistrare a caror evidenta Milena trebuia s-o tina permanent la zi.Galetile cu apa asteptau sub priciurile tuturor femeilor gravide”. Descrierea mortii Milenei in lagarul Ravensbruk este relatata astfel la pagina 247:”Cadavrul a zacut inca o zi sau doua intr-un cosciug simplu de scanduri, dupa care a fost azvarlit laolalta cu altele in cuptor si ars. Cenusa a fost imprastiata deasupra lacului Schwed, conform indicatiilor din regulament: inca un fara-de-nume printre toti ceilalti morti-fara-de-nume”. Fara indoiala, o carte tragica in care umilinta si degradarea umana ating cote ridicate, care impresioneaza si indeamna la meditatie.

Despre Franz Kafka, fiul cel mare al uneia dintre cele mai importante familii evreiesti din Praga, se stie ca a avut multe iubite (Felice Bauer, Gerti Wasne, Grete Bloch cu care a si avut un copil, Julie Ehoryzek), dar a iubit doar doua: pe Mileva si pe Dora Diamant, tanara de 20 de ani care a stat langa el pe finalul vietii. Dora a fost singura femeie din viata lui cu care Kafka a trait sub acelasi acoperis si pentru care a parasit casa parintilor. Desi a cerut-o de nevasta, ea l-a refuzat, in ciuda faptului ca toata viata s-a prezentat ca fiind sotia lui. Cu niciuna nu s-a insurat deoarece nu credea ca ar putea face fata angajamentului conjugal, el insusi fiind convins ca era prizonierul propriilor sale indoieli. Kafka a murit inaintea Milenei, in Sanatoriul de la Kierling de langa Viena. Avea 40 de ani si se intampla in anul 1924. A fost inmormantat in cimitirul evreiesc din Praga alaturi de membrii familiei sale. Desi ultima dorinta a fost ca manuscrisele sa fie distruse dupa moartea sa, Max Brod, prietenul lui din tinerete, a emigrat in Israel de unde s-a straduit sa - i publice lucrarile si sa il transforme pe Kafka dintr-un necunoscut, intr-un scriitor apreciat si respectat. Cat a mai trait, Brod i-a publicat povestirile si romanele “America”, “Procesul” si “Castelul”. Ca a reusit sau nu, intrebarea este inutila. Astazi nu cred ca exista cineva care sa nu fi auzit macar de Kafka. 

Belfast - orasul situat intre aparenta si esenta unui crez

Belfast-ul este capitala Insulei Verzi, un loc mangaiat de soare si deopotriva scaldat de ploi. Natura este in permanenta cruda in straie naturale de tonuri de verde. Este tara in care florile atarna la ferestre agatate in nenumarate ghivece suspendate sau curg de-a valma pe pamant impletite in ghirlande. De-atata culoare si oamenii se simt mai bogati in sentimente. Locul este incarcat de istorie si legenda, iar oamenii pastreaza nostalgii rasucite in doruri nascute din acte eroice doar de ei stiute. Sa nu credeti ca orasul are o alta menire, alta decat aceea de a-si slavi trecutul. Belfast-ul a fost fondat in sec 17 de catre Sir Arthur Chichester, devenit ulterior Lord Deputy of Ireland, si ridicat pe locul unui vechi castel nomad. In sec.19, orasul era deja unul dintre cele mai mari centre industriale din regat datorita industiei tesaturilor, productiei de franghii si constructiei de vase oceanice, devenind cel mai important centru urban de pe Insula Verde.

Santierul naval Harland & Wolff in care a fost construit celebrul vas Titanic are acum un frumos muzeu care ii poarta numele.

Oamenii cu parul rosu sunt diferiti, ei vorbesc cu inima, te lovesc cu sentimente, nu cu puterea cuvintelor, si te leagana intr-o engleza oarecum interogativa. Chiar si cand nu iti adreseaza nici o intrebare, fiecare propozitie sau fraza se incheie intr-o intonatie…oarecum intrebatoare! J  Nu se sfiesc sa povesteasca despre IRA, despre incidentele care le-au ridat istoria,  si nu ezita sa vorbeasca despre dramele rezultate din luptele dintre protestanti si catolici, despre  modul in care ei vad si inteleg libertatea. Nu ai cum sa eviti sa nu pui intrebari, caci, daca iei orasul la pas,

intalnesti cartiere frumoase si cochete, dar si case cu celebrele “murals” pe fatade, un fel de manifeste politice la vedere, realizate spre a-si cinsti eroii, sau casele fortarete.

Cartierele se deosebeau prin culori distincte, devenite un fel de declaratii politice la vedere: cele catolice aveau casele vopsite in oranj- alb-verde, pe cand cele protestante , in alb-albastru-rosu.

Locuitorii celor doua cartiere cu greu se amestecau intre ei, ca sa nu spun ca niciodata. Pana nu demult, viata lor se macina intre IRA (armata republicana irlandeza) si Sinn Fein, astazi sediul Parlamentului Irlandei de Nord. In prezent, pe fatada cladirii se afla pictata o imensa poza a lui Bobby Sands, unul dintre grevistii foamei mort in 1981. La numai 27 de ani, a fost cel mai tanar membru al parlamentului Britanic din istorie, cu toate ca era voluntar IRA si fusese condamnat la 14 ani de inchisoare. Dupa 66 de zile de greva foamei avea sa moara si sa devina simbolul luptei revolutionare a catolicillor din Ulster. Peste 100.000 de oameni l-au insotit pe ultimul drum, iar lumea intreaga s-a confruntat cu proteste ale emigrantilor irlandezi. Cuvintele sale” Our revenge will be the laughter of our children” (razbunarea noastra va fi rasul copiilor nostri) sunt cuvintele pe care irlandezii le rostesc cu maxima mandrie.

Nu intelegeam rosturile acestor lupte si aveam o curiozitate naiva si flamanda de nou. Atunci mi-au explicat ca in Irlanda de Nord convietuiesc 3  miscari care nu reusesc sa ajunga la un numitor comun, avand idealuri si religii diferite: unionistii care sunt protestantii si care nu doresc unirea cu Irlanda, deoarece ar fi minoritari intr-o mare de catolici; nationalistii reprezentati de catre catolicii care doresc unirea cu Irlanda si cei neutri care isi doresc doar independenta de Marea Britanie. Cand eu am ajuns in Belfast, nu puteai sa intri niciunde fara sa nu fii controlat daca detii arme de foc, iar helicopterele patrulau pe deasupra in permanenta. IRA detonase cu putina vreme o bomba in Omagh, iar podul in care victimele cazusera inocente intr-o confruntare de idei se fransformase in omagii florale spalate de ploi si lacrimi deopotriva. Atunci am invatat ca indiferent unde intri, nu trebuie sa te opresti in prima camera de la strada, ci obligatoriu sa mergi pana in ultima! J

Si tot atunci, Romania batuse Anglia la fotbal, iar eu am primit una dintre lectiile pe care nu aveam sa le uit niciodata! Pe usa de la intrarea din strada a unui mic pub trona un anunt mare cat o zi de post: "Accesul romanilor si persoanelor cu caini strict interzisa!” Patronul era mare microbist, iar legea ii garanta dreptul la proprietate in forma in care el o concepea, fara sa existe temerea ca ar fi jignit pe cineva. Proprietatea era garantata in toate formele.

In oras se circula cu “taxiul negru” care inlocuisera clasicele autobuze si devenise o forma primara de a asculta povesti si istorii vanatoresti. Belfast este un oras cuminte ca infatisare si coleric ca spirit si ca stare, ale carui strazi nu poarta doar nume, ci si litere numerotate.

In mijlocul orasului se afla primaria, o cladire imensa cu aspect de castel batran care a vazut si stie multe. Cu toate astea este trufasa si frumoasa. In fata ei troneaza statuia reginei Victoria, fara a se bucura de mare simpatie. Sunt curioasa daca si acum primarul se mai schimba in fiecare an, rotindu-se in functie de partid.

Nu foarte departe de aici se afla Grand Opera House, locul de unde turistii sunt organizati in tururi gratuite si pornesc sa descopere un oras animat si vesel, cu multe pub-uri, parcuri si universitati.

Aceasta a fost proiectata de catre Frank Matham in stil Victorian si arata ...ca o inghetata. Bulevardul care taie orasul este Donegall Street, o strada care isi exprima tineretea spiritului si a increderii in viitor prin multimea de copii scosi la plimbare, de tinerii stransi in fata pub-urilor, de motocilete si de muzica ce rasuna seara din localuri. Si curge berea…curge in valuri, la fel si whisky-ul, la fel si rasul care le imbogateste viata. Caci nicaieri nu am intalnit un popor care sa rada cu mai multa sinceritate si atat de des!

La o aruncatura de bat se afla Muzeul Ulster, amplasat in incinta Gradinii Botanice si care expune obiecte de arheologie, colectii de pictura, arte decorative, si arta plicata. Tot aici se gasesc documente care exemplifica natura conflictelor irlandeze, dar si exponate ce tin de istoria marina a orasului.

Gradina botanica expune plante locale si exotice, organizate atat in aer liber cat si in pavilioane speciale.

Castelul Belfast, situat pe colinele Cave Hill, impreuna cu frumoasele sale gradini este una dintre atractiile orasului. El a apartinut Marchizului de Donegall  si a fost construit in 1895.

Punctul de reper al orasului este Albert Memorial Clock Tower, situat in Piata Queen.

Nu departe de el este Universitatea Queen, fondata in 1810, o frumoasa cladire in stil victorian de care apartine un imens campus. O alta cladire victoriana este Bibioteca Nationala, care protejeaza o frumoasa colectie de literatura irlandeza si periodice.

Pe strada principala se afla si Catedrala Sf. Ana care deserveste doua dioceze, dar care nici una nu isi are sediul in lacasul de cult. Ea a fost comandata de Contesa Shaftesbury si proiectata de Sir Thomas Drew. In jurul ei sunt amplasate multe magazine recomandate pt shopping.

Parlamentul Stormont realizat din marmura alba este sediul Adunarii Irlandei de Nord. Merita intrat in Camera de dezbateri si in Biblioteca. In fata palatului se afla un platou organizat geometric in alei si spatii verzi, perfect ingrijite.

Daca vreti sa petreceti putin timp intr-un local, e recomandabil sa mergeti la Crown Liquor Saloon, cunoscut in trecut sub numele de Taverna Railway.

Aici se mananca celebra tocana irlandeza cu blat deasupra si se bea bere neagra. Daca va simtiti neglijat, apelati la celebrele butoane speciale care va aduce chelnerul la masa deindata!

Daca nu va place aici, mergeti la Kelly Cellars, cel mai vechi pub din Belfast care dateaza din 1720 si a apartinut lui Hugh Kelly. Langa el se afla cel mai mare centru comercial, Castlecourt.

Cel mai renumit hotel din oras este Europa, nu datorita faptului ca ar avea o arhitectura iesita din comun, ci doar pentru faptul ca a fost tinta a 11 atentate IRA.

In zilele de vara Parcul Sir Thomas, Lady Dixon, Redburn Country sau Cave Hill Country Park, acestea sunt pline de oameni care vin sa se plimbe si sa se relaxeze in aer liber. Sau mergeti sa vedeti un film pe ecranul imens din Odyssey Arena. Sau la un spectacol de teatru la Crescent Arts Centre.

Iar daca vi se face foame, dati o fuga la St George’s Market, cea mai veche piata irlandeza si cea mai frumoasa piata acoperita din tara, care dateaza de la sfarsitul sec.19.

Gasiti de TOATE, aviz pofticiosilor. Ea este deschisa sambata (6.00-14.00), sambata (9.00-15.00) si duminica (10.00-16.00) si mersul printer tarabe este o adevarata delectare.

Orasul se lasa usor descoperit, dar "esentele tari se gasesc in recipiente mici", prin urmare aveti de umblat: pe strazi, in muzee sau sali de spectacole, in magazine sau in pub-uri.

 

Si daca am ajuns aici, va recomand sa admirati costumele lor traditionale si sa incercati sa si dansati. Ca ei!