Gustul bun al berii banatene - Ciclova

Uneori ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca Banatul n-ar fi trecut prin ocupatia Imperiului Austro-Ungar? Care ar fi fost parcursul sau istoric? Nu contest faptul ca, in perioada respectiva, viata romanilor din Banat a fost grea, dar au avut sansa implementarii unor obiective care au schimbat fata acestui colt de tara. Tara a fost intotdeauna una bogata, dar, daca nu stii cum sa fructifici bogatia ei, este ca si cand nu le-ai avea. In timpul ocupatiei, obiectivul Curtii de la Viena era exploatarea resurselor naturale ale Banatului şi apărarea militară în faţa ameninţării Imperiului otoman. Prin urmare, provincia a fost colonizată în mod sistematic mai ales cu populaţie de limbă germană, motiv pentru care armata, administraţia şi noii colonişti au adus cu ei atât o anumită cultură culinară, cât şi una a băuturii. Construirea primelor fabrici de bere devenise o prioritate, acestea constrindu-se în special pe lângă oraşele fortificate şi exploatările miniere.
În Banat, primele “fierbătorii” de bere au fost înfiinţate pe lângă oraşele fortificate. Construirea lor a început la Timişoara chiar în anui 1718, când ocupatia austriacă asupra regiunii a fost reglementată oficial prin pacea de la Passarowitz. Tradiţia berii din Banat a fost cultivata in mod constant până astăzi, astfel încât fabrica din Timisoara este cea mai veche din ţară.

După 1718 au început să apară şi alte fabrici mai mici în localităţile bănăţene, pe măsură ce acestea începeau să fie populate cu colonişti germani. De mentionat sunt următoarele fierbatorii: la Caransebeş au produs bere fabricanţii Abraham Keppisch (1722-1725), Wolf Wenzer (1726), Lorenz Schlesinger (1727), Philipp Bauer (1730), Peter Solderer şi Nikolaus Wiedmesser (1733-1735) . În 1870-1885 a existat acolo fabrica lui C. Homolka, în 1870-1895 cea a lui Johann Schmidt, în 1890 a lui Carl Niesner jun., iar în 1895-1898 a lui Wilhelm Mayer, la Sacu a existat fabrica lui Nikolaus Hazi, asociat cu A. Ruszo, în perioada 1862-1876, la Reşiţa producea bere, în 1878-1892, Anton Fessler, iar la Bocşa Montană au activat Franziska Panajoth (1878-1893) şi Michael Panajoth (1900-1917). Toate aceste făbricuţe, cu producţie modestă, au avut o existenta scurta. Doar Fabrica de bere Ciclova a cunoscut o îndelungată, fiind a doua fabrica cu traditie si cu o activitate indelungata din România actuală, după “Timişoreana”.

Localitatea Ciclova Montană este situată la circa 3 km de Oraviţa si a avut o lungă tradiţie minieră şi industrială. Deja în vremea romanilor, acolo fuseseră atestate exploatări de aur, argint şi cupru. Din 1717, austriecii au reluat activitatea minieră la Oraviţa şi Ciclova Montană. Aici  a fost ridicat şi primul furnal bănăţean pentru topirea minereurilor neferoase. Pentru aceste activităţi industriale au fost aduşi, pe lângă românii localnici, specialişti din Bavaria, Tirol, Stiria şi Boemia, zone cu vechi tradiţii în producerea berii. Prin urmare, nu după mult timp a fost construită şi fabrica de la Ciclova Montană. Primele lucrări au debutat în 1726, iar în 1728 fabrica începea să producă bere, satisfacand cerinta locala de consum. La început mica fabrică de bere se afla în subordinea mânăstirii romano-catolice din localitate, situata în apropiere de moara Seydl. Mânăstirea romano-catolică a fost fotografiată în 1933 de Leo Haas, care în 1930 se întorsese din insula Sumatera şi se stabilise la Ferdinand (Oţelu Roşu). El a străbătut în continuare Banatul şi a făcut numeroase fotografii până către anul 1950.

La începutul secolului al XIX-lea, un rol foarte important înevolutia economica a localitatii, l-a avut farmacistul şi botanistul Karl August von Knoblauch. Acesta s-a născut la Reşiţa la 28 ianuarie 1797. Bunicul său venise în 1768 ca geolog şi inspector mineralog din Saxonia la Bocşa. După studii de farmacologie la Viena (1814-1818), a obtinut diploma de magistru în farmacie, motiv pentru care Karl August von Knoblauch s-a întors în Banat, unde a analizat resursele minerale de la Oraviţa şi din împrejurimile acesteia. A analizat si comparat compoziţia chimică a izvoarelor de la Ciclova şi de la Pilsen. În 1818 a inaugurat fabrică de bere la Ciclova împreună cu tatăl său, la poalele mânăstirii. Dar în 1821 ei au vândut-o bavarezului Johann Fischer, cu care se va declansa o lungă perioadă glorioasă din istoria fabricii, până în 1936, cand  berarii Fischer vor da un nou avant acestei afaceri. In aceasta perioada, Knoblauch a preluat fosta farmacie a lui Johann Lederer din Oraviţa, înfiinţată în 1796, incepand astfel sa creeze o traditie pe parcursul a cinci generaţii, mai exact până în 1949. Această farmacie montanistică, transformată între timp în muzeu,  este recunoscuta ca cea mai veche farmacie si a rămas cunoscută drept “farmacia Knoblauch”.

Dupa ce s-a stabilit la Ciclova Montană, Johann Fischer a luat fabrica de bere în arendă, iar mai apoi,. impreună cu soţia sa Viktoria, au cumpărat-o de la Knoblauch. Un rol important în istoria fabricii din Ciclova l-a jucat Michael Georg Fischer, fiul lui Johann şi al Viktoriei Fischer.

El a renovat fabrica pe locul în care s-a găsit până de curând şi a extins  toate amenajările. A fost căsătorit cu Julianna si au avut impreuna trei copii. În 1864, acesta a construit cel mai mare depozit la poalele dealului.

Pe atunci berea era produsă prin fermentarea ingredientelor reci pe cale naturală, ca la vin, adică fără drojdie, iar berea nu era  filtrată, limpezirea ei făcându-se prin decantare. Pentru ca materia tulbure să nu se agite în timpul transportului, butoaiele erau transportate catre pietele de desfacere cu un fel de sanie atât vara, cât şi iarna.Michael Georg Fischer a avut trei copii: Luise, care era căsătorită cu Alois Ortmayer, Kornel Fischer şi Gisela, căsătorită cu Robert Bähr. Kornel Fisher a devenit din 1882 asociat în conducerea fabricii.

Datorita lui, fabrica a fost modernizata. Tot atunci au fost construite şi pivniţele de mare capacitate pentru stocarea berii. Berea de Ciclova era livrată pe piaţă mai ales în oraşele apropiate Biserica Albă şi Cuvin, dar era transportata inclusiv la Curtea din Viena, rivalizand  cu renumita marcă Pilsen. Către 1900, fabrica emitea jetoane din zinc nichelat, jetoane care indicau valoarea monetară. Pe partea opusa jetonului era trecut numele firmei emitente. Cifrele de pe jetoane reprezentau capacitatea butoaielor predate vânzătorilor de bere, care trebuiau să dea o garanţie pentru butoaiele primite. Acestia aveau obligatia să returneze butoaile goale fabricii.

Reclama fabricii in perioada 1905 - 1910

În perioada 1896-1918 fabrica se numea “M.G. Fischer’s Nachf.” si producea aproximativ  17.000 hl - 21400 hl de bere spre sfarsitul perioadei. Kornel Fischer a avut doi copii: Cornelia şi Robert care era căsătorit cu Irma Unterreiner.

În 1988, urmasii familiei trăiau la Ciclova Montană, Timişoara, Rosenheim, Oraviţa, Bocşa, Pfalzgrafenweiler şi în Australia. Mărcile de bere produse până la primul război mondial se numeau “Salon” şi “Hercules”, iar un butoi costa 3 forinţi şi 6 creiţari. După încheierea primului război mondial, Fabrica de bere Ciclova a intrat intr-o perioada de declin. Pieţele sale tradiţionale de desfacere se aflau acum în Banatul iugoslav, iar taxele vamale faceau  exportul de bere nerentabil.Apoi a urmat criza economică din 1929-1933, care a lovit puternic şi această unitate. După încheierea crizei, fabrica se afla intr-o situatie precară, fapt care a determinat proprietarul din acel moment, respectiv Casa de Păstrare S.A. din Oraviţa, să o vândă fabricii de bere din Timişoara.

Firma “Timişoreana” a cumpărat mica fabrica de bere şi a închis-o, transferând echipamentul de berărit la Timişoara. Asa s-a încheiat şi activitatea familiei Fischer în domeniul fabricării de bere de la Ciclova, ultimul proprietar al fabricii provenind din această familie. Berarul Kornel Fischer isi purta batranetile în anii 1980 într-un azil de bătrâni din Rosenheim (Germania). El a lăsat un manuscris în care a descris fabrica şi a desenat schiţa acesteia. Fabrica a fost desfiinţată pentru circa patru decenii, iar in vechiul depozit construit de Michael Georg Fischer în 1864-1865 erau ţinute în acest timp brânzeturi.

Afis de promovare a sortimentelor de bere

In 1975 “Timişoreana” a redeschis o secţie a sa la fabrica de bere din Ciclova Montană. Pe o etichetă din iulie 1975 a berii blonde speciale “Caraşul” se preciza faptul că redeschiderea avea loc după aproape 45 de ani. În 1977 se produceau la Ciclova Montană două tipuri de bere: “Caraşul” (cu o concentratie de alcool de 12,5%) şi “Ciclova” (13%), fiind urmate apoi şi de alte mărci: “Semenic”, “Crivaia”, “Montana”,“Carpaţi”,“Bastion”, bere blondă şi brună. Producţia ajunsese la 123.000 hl în 1990, iar in 1970 rivaliza cu berea “Azuga".

Ciclova” (13%), fiind urmate apoi şi de alte mărci: “Semenic”, “Crivaia”, “Montana”,

“Carpaţi”,

În perioada 1984-1986 a inceput să se producă şi berea brună “Hercules”. După revoluţia din 1989, fabrica era cunoscuta sub denumirea de S.C. Montana S.A., producând berea “Montana”. Apoi şi-a schimbat denumirea în S.C. Cantara S.A. In perioada care a urmat  a fost preluată în proporţie de 60% de un partener german, drept urmare, la Ciclova se producea în anii 1990 berea “Montana Pilsener” pasteurizată. 

Etichetele şi capacele erau produse în Germania, iar pe ele scria: “Produs de calitate sub control tehnic german.

Fabrica dispunea acum şi de o serie de logo-uri,realizate intr-o maniera grafică modernă. Ea a fost retehnologizata cu noi utilaje  cumpărate din Germania. Acum berea produsă avea un preţ rezonabil şi era foarte apreciată de clienţi. Camioanele venite din ţară pentru a cumpăra bere de la Ciclova Montană aşteptau la rând câteva zile pentru a încărca.

Si cum o minune la romani nu tine mai mult de cateva zile, ultimii 4-5 ani inainte de anul 2000 au fost marcaţi de scandaluri dese, în care erau implicaţi investitori şi politicieni locali. În ciuda încercărilor de revigorare, fabrica nu şi-a mai reluat activitatea, instalaţiile sale s-au degradat, iar componentele metalice au fost vândute la fier vechi. Acum în acel loc se mai găsesc doar nişte ruine care mai amintesc de un brand local cu care banatenii inca se mai mandresc.Aceasta a fost povestea celei de-a doua fabrici de bere ca durată de existenţă de pe teritoriul României. fara indoiala ca a fost o fabrică cu o bogata tradiţie in spate, care a cunoscut de-a lungul timpului momente glorioase, dar şi periaode de decăderi . Ceea ce ne doare este faptul ca Banatul, zona cu tradiţie in fabricarea berii, a ramas fara brand-urile care i-au onorat numele.

Pe internet, istoria fabricii este sintetizata in cateva cuvinte:
“Între anii 1727-1728 se construieşte fabrica de bere, despre care se spune că furniza bere pentru curtea din Viena. În urma dezvoltării uimitoare a industriei miniere la Ciclova trebuie amintită şi existenţa fabricii de bere, care prima dată este menţionată în anului 1728". Vechea fabrică de bere s-a găsit nu departe de moara Seydl, chiar sub stînca, linga Biserica Romano-Catolică, unde şi astăzi sevăd ruinele ei".

Daca aveti curiozitatea de a persevera in cercetare, in mod cert veti gasi materialele domnului Mircea Rusnac despre Banatul de Munte, inclusiv despre Berea Ciclova.  Materiale dansului au stat la baza realizarii acestui articol. Este regretabil sa concluzionam faptul ca inca un brand banatean, desi a rezistat istoriei, nu a rezistat prezentului. 

Salvador Dalí - “le Surrealisme c'est moi”

Michaela, multumesc!

O calatorie in Spania se lasa cu urmari chiar si dapa trecerea unei perioade de 5-6 ani. Ne dorisem sa vizitam atat de multe incat incercasem sa ne construim un "plan de bataie" astfel incat sa putem vedea cat mai multe obiective turistice. Ne construisem trasee zilnice, incercand sa anticipam si timpul necesar pentru vizitarea lor. Evident ca intotdeauna socoteala de acasa nu coincide cu experienta la fata locului. Cand am plecat de acasa ne propusesem sa vizitam toate cladirile proiectate de Gaudi in Barcelona, sa vedem cateva dintre tablourile lui Dali, sa vizitam piata de antichitati organizata in fiecare duminica dimineata pe faleza din Barcelona si faimosul targ El Rasto din cartierele La Latina si Puerto de Toledo din Madrid. Corida a picat din start pentru ca niciunul dintre noi nu a avea taria de a vedea spectacolul in sine, dar eram curiosi sa vedem cladirea si toreadorii atat cat ne-ar fi fost permis sa ii vedem in calitate de turisti curiosi, nicidecum ca si spectatori. Despre arhitectul Gaudi am povestit deja, motiv pentru care ar trebui sa povestesc si despre muzeele pe care le-am vizitat. Nu sunt o experta in materie de arta, ci trebuie sa am onestitatea de a recunoaste ca ma bucur de aceste experiente cu naivitatea unui copil. 

Museo del Prado este cel mai renumit muzeu spaniol si printre cele mai mari din lume. El adaposteste Colectiile Regale datorita Regelui Ferdinand al VII-lea si al sotiei sale, Regina Maria Isabel de Braganza. Majoritatea lucrarilor expuse aici corespund artei secolelor 16-19 si pot fi admirate lucrari semnate de Velazquez, Goya, Tiziano si Rubens. 

Muzeul care mi-a mers mie la suflet a fost insa altul, Museo Nacional Centro De Arte Reina Sofia unde sunt expuse lucrari de arta din secolul 20 semnate de catre Pablo Picasso, Salvador Dali, Joan Miro, Georges Braque, Jacque Lipchitz si Francis Bacon. 

Aici sunt expuse celebrele lucrari Guernica, semnata de Pablo Picaso si Las Maninas a lui Velazquez,

dar si El Gran Masturbador a lui Salvador Dali.

Salvador Dali sau Salvador Domingo Felipe Jacinto Dali Domenech a fost unul dintre cei mai importanti pictori spanioli, reprezentant de marca al suprarealismului spaniol, european si mondial. Constient de talentul sau , excentricul Dali s-a bucurat de recunoastere mondiala, reusind sa se foloseasca de forta mediatica pentru a se promova si a face avere. 

Nascut in Figueras, o localitate situata intre Barcelona si granita Spaniei cu Franta, statul spaniol a conservat locuinta sa in Teatrul- Muzeu Salvador Dali. Prima lui expozitie a avut loc in 1918, cand Dali avea doar 14 ani. Expozitia a fost organizata in teatrul local  din Figueras. Trei ani mai tarziu, era student la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid. 

Aici i-a cunoscut pe  Federico García Lorca și Luis Bunuel, dar - decepționat de sistemul de predare - a inceput sa incite studenții la manifestări de protest, motiv pentru care a fost exclus din școală. În 1926 a plecat la Paris unde s-a imprietenit cu pictorii André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró și Paul Eluard, dar si cu scriitorulul francez René Crevel, care i-a dedicat pictorului lucrarea "Dalí sau antiobscurantismul".

Trebuie spus ca Dali era un temperamental prin excelenta, motiv pentru care, în 1934 este exclus,  din nou, din grupul artiștilor suprarealiști. Acest fapt l-a inversunat atat mai tare,  incat i-a intarit si mai mult convingerea ca era singurul artist capabil de a capta "formele suprareale" , motiv pentru care si-a definit propriul stil drept "o metodă spontană a cunoașterii iraționale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante". Dali folosea spatii largi in care include multe elemente: oameni, animale si obiecte, construind o realitate deformata. Pictura sa se concentreaza pe crearea unor efecte de iluzie optica. 

Lucrarile sale stau sub semnul erotismului, al trivialitatii, al putrefactiei si metamorfozei. Lumea creata de el se afla la hotarul dintre oniric si realitate, intre nebunie si luciditate.

Manifestul sau artistic sta la baza declaratiei sale potrivit careia: "Există întotdeauna două feluri de pictori: cei care depășeșc limita și cei care știu cum să se apropie de aceste granițe cu respect și răbdare, fără să le încalce însă". Tablourile sale  înfăţişeaza creaturi fantasmagorice, scene absurde, intr-o mare de simboluri, in care oniricul se impleteste cu realitatea morbida : “La girafe en feu” - „Girafa în flăcări“ (Muzeul de arta Bâle - 1935), “Ruines Ataviques après la pluie” (colecţie particulară Roma - 1936). In 1929 a cunoscut-o pe sotia poetului Paul Eluard, Gala Diaconov, de care s-a indragostit imediat si pe care a adorat-o pe toata viata. 

Fire hotarata si deliranta in pasiunea care il mistuia, Dali a reusit sa o desparta pe Gala de Éluard. In 1934, Dali şi Gala s-au căsătorit civil şi au plecat in voiaj în America.Gaia i-a fost sotie si muza pana pana cand aceasta a murit. 

Gala a fost intruchipata in personajele din tablourile 

“Galarina” (1944-1945),

“Leda Atomică” (1949) si 

“Galateea” (1952).  Gloria i-a fost adusa de 3 dintre lucrarile sale, printre care si

“The Basket of Bread” - „Coşul cu pâine“, care au fost expuse la a treia expoziţie anuală internaţională, de la Pittsburg in 1928. Atunci Salvadore a realizat  împreună cu Buñuel două filme suprarealiste: Un chien andalou (1929) şi L'age d'or (1931), a căror primă difuzare la Paris a provocat un însemnat scandal. In 1939 si 1948, artistul impreuna cu sotia sa au locuit la New York, unde expozitiile sale au inregistrat un succes extraordinar. Pictorul devenise atat de megaloman incat nu suporta gandul ca ar putea trece neobservat, motiv pentru care, atunci cand se plimba pe strada, suna din clopotel ca sa atraga atentia sau se plimba cu un tapir in lesa, ori cobora dintr-un automobil incarcat cu sute de conopide , fie iesea in modul cel mai teatral cu putinta dintr-un cub "metafizic". 

In interviurile pe care le dadea, vorbea despre sine la persoana a 3-a si se autocaracteriza in termeni precum "divinul Dali" sau pur si simplu declarand plin de infatuare"le Surrealisme c'est moi". In acest demers nebun dorea ca genialitatea sa ii fie recunoscuta mereu, nu doar cand arta o impunea. Cerea aceasta recunoastere in modul cel mai imperativ cu putinta, iar cele doua carti autobiografice "Viata secreta" si "Jurnalul unui geniu" ilustreaza tocmai acest orgoliu urias. 

Un cotidian new york-ez relata o intamplare cu mult umor, dar care arata caracterul artistului Dali, intamplare petrecută într-o librărie din New York. Celebrul Salvadore Dali a intrat în librărie şi a cerut un exemplar al cărţii sale „Viaţa secretă a lui Salvador Dali“. Tânărul vânzător, recunoscându-l imediat pe distinsul client, s-a grabit să o aduca şi să o împacheteze, încercând să-şi stăpânească tremurul mâinilor. „Ai citit-o ?“ l-a întrebat Dali. Cand tanarul a recunoscut rusinat ca nu, Dali i-a inapoiat cartea, spunandu-i:"Pastreaz-o, este cadoul meu pentru tine. Vrei si un autograf?" "Sigur", a spus tanarul, care a despachetat volumul si i-a intins pictorului stiloul. Dali a semnat cu litere mari si i-a inapoiat cartea zambind cu subinteles, inainte de a-si lua ramas bun. Dali era deja departe cand vanzatorul a realizat ca artistul nu platise cartea. Atunci a fost perioada in care Dali a declarat:"Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun" si "inca din frageda pruncie am avut vicioasa inspiratie de a ma considera altfel decat muritorii obisnuiti. Iata un lucru care este pe cale de a-mi reusi". El a accentuat pana la saturatie, in toate declaratiile sale, faptul ca este un artist excentric pana acolo incat a uitat cine este omul si cine este actorul. Dali chiar face aceasta marturisire:"daca vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul". Criticii si presa vremii suportau cu greu modul sau excentric de a fi si maniera alambicata in care isi descria tabieturile. Intr-un interviu, a socat audienta prin modul pretios in care explica maniera in care manancain fiecare dimineata jambon cu dulceata de trandafiri, cum inoata zilnic 25 de minute, dupa care isi acorda o siesta de nici mai mult, nici mai putin de 7 minute, dar angoasele nu il parasesc niciodata, cum frica de moarte il apasa in mod constant si existential. Si persevereaza in acest amalgam sustinand faptul ca spaima de moarte, impreuna cu libidoul reprezinta energia creatiei sale.

Dupa 1945, studiindu-l pe Millet, Rafael si Vermeer, pictorul a creat noi capodopere care abundau in teme stiintifice, istorice si religioase:"La tentation de Saint Antoine"(1946),

"La Madone de Port Lligat"(1950),

"Tete raphaelesque eclatee" (1951),

"Christ de Saint Jean de la Croix"(1951),

"Manifestul mistic", "La cene"(1955),

"Rose meditative"(1958),

"La Decouverte de l'Amerique par Christophe Colomb"(1959).

Dupa 1960, Dali a realizat capodopere de mari dimensiuni ca "La Bataille de Tetouan"(1962), 

"Tuna Fishing" (1966-1967),

 "La torero hallucinogene"(1968-1970) 

caracterizate printr-o surprinzatoare bogatie tematica si o senzationata paleta cromatica. In 25 septembrie 1974, artistul a inaugurat Teatro Museo Dali in Figueras. Alaturi de propriile creatii, sunt expuse panze si sculpturi ale prietenilor sai: Ernst Fuchs, Arno Brecker si Pichot. Simultan, Dali a realizat primele holograme, Polyeder, Una din primele holograme a reprezentat un dublu portret al Galei:Angelus Gala.

In 1982, Gala a fost victima unui accident, an in care a si murit. Salvador Dali s-a retras din viata publica si a trait ultimii ani in turnul "Galatea" din Teatro -Museo de la Figueras. In 23 ianuarie 1989, poetul a suferit un atac de cord fatal, lasandu-si prin testament intreaga avere estimata la 130 de milioane de dolari impreuna cu tablourile sale statului spaniol. In acelasi an, o impresionanta retrospectiva a fost organizata in Stuttgart, apoi in Zurich, iar in 1990 Muzeul din Montreal a deschis o expozitie cu peste 100 de panze semnate Dali. A pictat "dragostea sa pentru tot ce e impodobit si extravagant, pasiunea pentru lux si imbracaminte orientala", inducand ideea ca se trage din stramosi cu origini maure. Opera sa este formata din picturi in ulei, desene, acuarele, grafica, sculpturi si bijuterii. A fost un pictor genial care a stiut pe tot parcursul sau artistic sa se reinventeze si sa revolutioneze arta contemporana lui.

Bibliografie:

http://www.salvadordali.com/

http://www.salvadordali.com/biography/

http://www.salvadordali.com/art-2/

http://www.salvadordali.com/museum/