Primavara la mosie

V-am povestit in alte materiale cum ne-am procopsit noi cu o casa de vacanta la sat. Haladuind prin locurile minunate din judetul Caras – Severin, mai exact pe Cheile Nerei, ne-am trezit cumparand o casa intre doua lacuri: cel mare in fata, cel mic in spatele curtii. Asa, pur si simplu, pe nepusa masa. 

Cladirea nu era ceva iesit din comun, in afara faptului ca aici, inaintea noastra, locuise o vedeta de televiziune, dar interioarele erau aranjate cu gust si asta ne-a cam pacalit ochii. Cu regret aveam sa constatam, dupa ce-am semnat actele si-am dat banii, ca in fata era vopsit gardul si-nauntru, leopardul. Caci mandretea noastra achizitie avea o gramada de bube in cap: fundatia pe-o parte era praf, desi fusese izolata, pentru faptul ca nu avea tencuaiala decorativa terminata existau si niscaiva infiltratii de apa, acoperisul era si el pulbere de stele… Si pun’te, neica, pe-nvatat si  reparat, si dai si dai bataie toata toamna cand am reusit sa ii reparam fundatia, sa o tencuim pe din afara si sa ii schimbam si acoperisul cu totul. 

Schimbarile de planuri s-au finalizat cu o frumoasa terasa amplasata in continuarea casei, iar alta, mai mica, mostenita de la vechiul proprietar, pe care aveam sa o reparam si sa o lasam scaldata in soare. 

I-am montat un frumos cuptor din piatra si am decorat-o cu o masa si doua scaune din fonta unde sa putem bea cafeaua dimineata admirand lacul de peste drum.

Am cumparat pomi fructiferi si i-am plantat sus pe dealul din gradina, brazi si copaci ornamentali. Am carat mobila veche de la parinti, am revopsit-o si lacuit-o, am schimbat oglinda la rama veche mostenita de la niste strabunici notari, am rascolit prin dulapuri dupa ponele si dantele, am sters de praf lampile vechi dosite prin poduri si incet-incet, casa avea sa se transforme intr-un veritabil camin de tara. 

Am carat cu stoicism roabe grele, pline cu imense pietre de apa pe care le-am pus in zone cheie din curte si pe care am asezat uriase ghivece ceramice in care am plantat cane cu imense flori colorate. Cand iarna a batut la usa, eram si noi cu casa gata, dar ramaneau o gramada de alte lucruri de rezolvat pe lista lunga cat un pomelnic de post. Cat a fost iarna de lunga am brodat la panza de iuta si mi-am facut o mandrete de fata de masa, am mesterit globuri din sfoara, am impletit suporturi pentru sticle, ce mai, nebunie! Am transformat coliba stearsa intr-o mandrete de casa traditionala de la tara: cu clopot in loc de sonerie, cu cocosul –rosu ce danseaza-n vant rotindu-se in toate punctele cardinale. In februarie deja nerabdarea noastra capatase proportii inimaginabile. Invatasem de pe net cum sa iti creezi singur planul unei gradini care sa se adapteze peisajului montan, ce plante sa cumpar, cum sa le combin, cand sa le plantez si mai cu seama cum sa am grija de ele.

Zeci de site-uri de arhitectura peisagistica le-am citit si conspectat ca un student constiincios, am desenat planuri, am incropit mici gradini care sa se armonizeze intr-un ansamblu unitar, o alternanta de oaze de verdeata si gradinite cu flori. 

In spatele lor, o gradina cu legume avea si ea sa prinda contur in primavara, dupa ce toata iarna am cumparat seminte din bancile cu seminte traditionale romanesti. 

De nerabdare, in februarie mi-am umplut balconul din oras cu jardiniere, iar in curand au rasarit o mandrete de rasaduri. 

Amandoi aveam insa o problema: apa folosita in casa era trasa din lac, iar asta ne crea un disconfort psihic ori de cate ori faceam dus, cu toate ca era filtrata si tratata. Pentru baut si gatit, caram baxuri din supermarket si bidoane imense cu apa pe care le umpleam la fantanile din oras.  

In primavara am decis sa foram fantana, am chemat echipa de tigani care a venit inarmata cu o nuia de alun si s-au pus pe incantat. Au alergat nuiaua prin gradina, au invocat spiritele murmurand cuvinte doar de ei stiute, au agitat bratele catre cer si pamant rascolind maruntaiele solului pana cand apa le-a dat un semn scuturand nuiaua pacii si, bucurosi, au strigat: am dat de apa! Si s-au pus pe sapat. Au maruntit pamantul lutos pana au dat de stanca, au sfaramat roca si-au scos afara mormane uriase de piatra pana cand apa a bolborosit. Eu si barbata-miu am negociat la inceput, apoi ne-am certat, fiecare incercat sa isi impuna parerea in fata celuilalt: al meu vroia fantana taraneasca, eu pompa delicata care sa nu strice frumusete de perspectiva spre gradina. Intr-un final s-a decis: ridicam fantana Reginei Ileana, dupa modelul celei de la Savarsin.

Am chemat pietrari si le-am explicat amanuntit cum vrem sa fie pe exterior, cu tubul perfect rotund si cu un mic terasament la baza din beton, evident tot rotund. Dupa o saptamana aveam sa ne dam duhul: betonul era lat roata de-un metru si in forma octogonala. Arata ca dracul. 

Am spart din nou banii in Dedeman, am cumparat pietris decorativ, am carat zeci de galeti cu pamant ca sa acoperim placinta de beton de la baza. In jurul fantanii am pastrat un brau peste care am aranjat pietrele in forma de cerc. Intre timp, am invatat si noi uneltele de gradinarit, modul cum si cand se folosesc, am facut febra musculara si am cazut in fiecare seara franti de oboseala. Localnicii, la inceput, priveau dincolo de gardul de sarma, curiosi si amuzati, la orasenii trazniti care se dadeau de ceasul mortii sa intre in randuiala rurala. Dupa o vreme, au prins curaj, si-au trecut dincolo de poarta, asezandu-se la divan. Cu orele. Ma cam saturasem de atata trancaneala inutila, caci al meu se simtea dator sa stea la sfat, iar eu ramaneam singura sprijinita-n sapa. Nu dupa mult timp, s-a plictisit si el de lumea care se perinda prin curtea noastra de cum se crapa de ziua pana seara tarziu. Intr-o dimineata, pe la 8, doar ce pusesem cafeaua in cesti cand un vecin striga langa poarta incuiata : doctore! Al meu s-a uitat mirat pe geam si-a zis: ia sa ma mai lase lumea-n pace. Nici nu ma lasa sa ma trezesc ca si hop si ei la poarta mea. Vecinul nu s-a lasat pagubas, a dat roata ulitei, a urcat dealul pe la lacul mic, si odata ne-am trezit cu el coborand din fundul gradinii. Musafirii vin chiar si-atunci cand nu-i poftesti. Aveam sa invatam si noi ca viata la tara este alta, total diferita de cea de la oras. Ca nimeni nu face efortul sa te inteleaga, ci rostul tau este sa te integrezi, chiar si atunci cand, in loc sa muncesti, stai la divan cat e ziua de lunga impreuna cu oamenii din sat. Ce importanta are ca nici macar nu ii cunosti? Intre timp, am trecut in lista cu evenmente speciale si nunta fiicei noastre. O luna n-am mai trecut pe la mosie. Gradina se umpluse de verdeata, florile isi parguisera florile care se spargeau in petale colorate si ranjeau cu veselie la soare. I-am lasat pe tinerii casatoriti singuri la oras si am plecat iarasi la sat. 

Ne-am pus pe sapat, am aranjat pietre de munte si ne-am construit alei din piatra. Ploaia nu ne dadea pace, norii se razbunau, iar sarme de lumina brazdau cerul. 

Era frig, iar ploaia cernea stropi densi peste pamant. In aer era o frenezie nebuna, zeci de animale luasera cu asalt lumea: 

caprele se urcau, nebunele, pe acoperisuri sau isi rasfatau papilele gustative rumegand la iarba cruda, 

rate si

gaini framantau ulita cat era ziua de lunga, starcul pandea nemiscat broastele grase din lac, 

curcanii isi ambalau teatral margelele colorate, 

soparlele luau cu asalt zidurile imbratisate de lumina, 

o radasca smechera se pregatea de secerat florile din gradina. Intr-o seara imi venise ideea sa pictez o masa mare si scorojita, care isi facea veacul pe terasa. Cumparasem culori acrilice care zaceau de ceva vreme aruncate intr-un sertar.

M-am apucat de pictat, apoi de lacuit si la final m-am bucurat de-o mandrete de masa de terasa. Vecinul de langa noi imi zice: apoi, doamna, sa te vad cum mai pui fata de masa peste ea. Pacat de truda si rabdare.

A doua zi am pictat si masa impreuna cu cele patru scaune din bucatarie, iar planul este sa repet exercitiul si pe dulapurile din bucatarie, inclusiv pe usi. Cine crede ca viata este searbada se inseala. Tot ceea ce va trebuie este un proiect care sa va mearga la suflet. Si traiti o frenezie de nedescris. Bine v-am gasit dupa atata amar de vreme. Sunteti bine? Mai traiti? Doar nu credeati c-o sa scapati de mine?