Berbecul intai da cu capul si apoi intreaba. Se simte zmeu si
charmant atunci cand te intreaba: La mine sau la tine? E temperamental, vanitos
si este indragostit de dragoste, ii place sa faca pe seful si crede ca are
dreptate mereu. Femeia ideala este cea care gateste, face curatenie si
venereaza pamantul pe care calca sau zidul in care da cu capul berbecul. Este romantic
atunci cand se lauda ca vrea si poate, pentru ca are cu cine si ce oricand
doreste.
Taurul se pricepe sa emita judecati si sa manance. E capos, nervos, zgarcit, plicticos
si cam…gras. Nu-i e gandul decat la mancare, somn si agatat. Nevoile lui sunt
simple: casa, gospodina si copii. E gelos, posesiv si obsesiv. Nu iarta si nu uita. Daca l-ai inselat, te da afara si
imediat te inlocuieste repede cu alta. Dar pregateste-te sa te insele la greu.
Geamana face pe fandosita si e mai greu sa o stapanesti pe ea decat alte 6
amante din zodii diferite. E smechera, capoasa, vanitoasa si vrea
independenta. E generoasa, isteata, curioasa si are o turma de prieteni. Are
1000 de planuri in cap, chiar daca se bat cap in cap. Face 100 de lucruri o
data si gandeste alte 1000 in acelasi timp. E irezistibila, haioasa, genul de
talhar romantic care te fura in cuvinte si careia ii mai si multumesti dupa ce
te-a lasat in pielea goala. Adora sa barfeasca, dar pastreaza cu strasnicie
orice secret.
Racul e
un sarmant sentimental, misterios si parsiv, manipulator si sensibilicos, un
montagne-russe de emotii fara dispozitiv de siguranta. In permanenta se vaita
si joaca rolul victimei cu atestat. Ii plac femeile cu sanii mari, sunt
pupaciosi si nu gandesc rational. Racul se simte bine doar acasa, de aceea isi
iubeste nevasta, chiar daca mai putin decat pe ma-sa. Are calitatile unui
partener perfect si ale unui obsedat la fel de perfect. Se asteapta sa stii ce
gandeste, ce simte si sa-ti construiesti lumea in jurul lui. O sa te piseze de
cap, o sa se vaicareasca mereu si va dori sa fii intotdeauna de partea lui,
caci el va avea ultimul cuvant.
Leul
este autoritar si egocentric, desi are inima mare, e loial si generos.
Intotdeauna capteaza atentia si cere respect si rasplata. E cel mai vanitos
dintre vanitosi. Iubeste puterea mai mult decat sexul. Fie ca-i tacut sau
regal, vulgar sau nestapanit, fi convins ca vrea toata atentia, banii si viata
ta.
Fecioara
adora sa isi faca griji. Plateste nemteste, e incapabila sa se bucure si sa se
relaxeze. Se simte obligata sa vindece pe cei bolnavi, sa-i salveze pe pacatosi
si sa dea sfaturi chiar si atunci cand nimeni nu i le cere. E perfectionista si
cu picioarele pe pamant, n-are pic de spontaneitate si e incapabila sa isi vada
propriile defecte. Cu toate astea e credincioasa, atenta, capabila si econoama.
Iti gaseste rapid nod in papura si habar n-ai cand se transforma intr-un
pitt-bull care nu ezita sa-si infiga dintii-n tine. Crede in dragostea
adevarata pe care e dispusa sa o astepte toata viata. E extrem de organizata
astfel incat vei avea pe frigider orarul in care trebuie sa o curtezi, cand sa
faci piata, sa duci gunoiul sau cand sa faceti sex.
Balanta
este
nehotarata, capricioasa, amuzanta, carismatica si prietenoasa. Vrea o relatie
de egalitate in care… tu sa dai si ea sa primeasca. E cea mai populara dintre
femeile zodiacului caci e atenta si inteligenta, calda si senzuala, vanitoasa
si geloasa. O sa ramana in viata ta si dupa ce o parasesti, doar ca sa se
asigure ca suferi fara ea.
Scorpionul
este razbunatorul deghizat, pasional si loial, misterios si sarcastic, obsedat
de control, suspicios, egoist, justitiar si exploziv. E gelos si posesiv, comunica prin amenintari si minte
de rupe. E genul care ar citi Biblia si dracului daca ar fi in
avantajul lui si sa nu te miri daca nu l-ar si converti.
Sagetatorul este vanator si pradator sexual prin definitie.
Intotdeauna prima data vorbeste si apoi gandeste. E sincer si vesnic optimist,
desi e un mare tantalau si n-are nici un strop de tact. Desi te ameteste in
cuvinte, e nascut sa fie burlac. Nu te incurca si nu te-mpiedica de el, mai
bine cauta in alta parte.
Capricornul e
arivist, rigid, snob si dominator. El n-are viata, ci doar cariera. Se poarta ca un razgaiat si este extrem de materialist. Este puternic, gentil,
elegant, manierat, dar spoiala exterioara este extrem de inselatoare. Pe
dinauntru este un pachet cu ambitii si cu planuri intocmite pentru fiecare
minut din viitor.
Varsator
este
metafora tornadei, un excentric visator si candidatul perfect la spitalul de
glumeti. Este distant, mancator de stele pe paine si incantator de spontan. E
grandoman si vanzator de iluzii, incapatanat si tenace, paranoic si inventiv in
a crea scenarii apocaliptice. Pe langa toate astea mai este si betiv!
Pesti
sunt
visatori naivi, trec prin viata cu ochii inchisi. Sunt romantici, intuitivi si
devotati. Daca te raneste, n-o face cu intentie, ci doar ca sa-si ascuta
dintii. Mincinos perfect, si-a exersat arta pana acolo incat si el isi crede propriile
aberatii. Este un infidel prin definitie si obositor cu glumele lui rasuflate.
Plictiseala mare, moncher!
*** Acest zodiac este un exercitiu de imaginatie care nu are nimic de-a face cu realitatea. Plecand de la trasaturile de baza ale fiecarei zodii, am exagerat in prezentarea lor.
*** Acest zodiac este un exercitiu de imaginatie care nu are nimic de-a face cu realitatea. Plecand de la trasaturile de baza ale fiecarei zodii, am exagerat in prezentarea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.