Cand am
plecat din Gmunden eram atat de entuziasti incat primul gand al sotului meu a
fost sa revenim aici cateva zile mai tarziu. L-am privit mirata caci el este
cel care se revolta de fiecare data cand trebuie sa ne intoarcem intr-un loc
vizitat: nu am fost o data? Nu l-am calcat pas cu pas? Sunt atatea locuri pe
care nu le-am vazut. De ce ne-am intoarce in altul in care am fost deja?
Cuvintele lui imi rasunau in urechi si ma gandeam cat de tare i-a placut de
vreme ce, in loc sa isi focalizeze atentia asupra locurilor pe care urma sa le
vizitam, el isi dorea din start sa revina aici. Stateam la geamul masinii si ma
uitam pierduta la toata frumusetea coplesitoare ce rula de-o parte si de alta a
masinii si ma gandeam ca degeaba avem si noi locuri nebanuit de frumoase daca nu stim sau nu vrem
sa le punem in valoare.
Nu stiu cand am ajuns la Bad Ischl, oraselul cochet ridicat
pe malul raului Ischl care traverseaza portiunea cuprinsa intre cele doua
lacuri, de la Wolfgangsee pana la Traunsee, situat chiar in mijlocul regiunii
Salzkammergut.
Istoria acestei asezari dateaza din anul 1419 cand arhiducele
Albert al V-lea al Austriei a stabilit resedinta exploatarilor saline
Salzkammer la Castelul Wildenstein.
In 1466 Imparatul Frederick al III-lea a
acordat asezarii Bad Ischl privilegiul de piata de desfacere a sarii, prima
mina fiind deschisa in anul 1563, iar urmatoarea in 1571. In 1656, orasul a
devenit un important centru industrial de prelucrare si comercializare a sarii.
Dar renumele si l-a castigat in in 1800 cand medicul curtii imperiale i-a
recomandat arhiducesei Sophia sa urmeze baile saline de aici in speranta ca ii
va rezolva problemele de fertilitate.
Curand au inceput sa se nasca si copiii, iar toata nobilimea era
entuziasta ca aparuse peste noapte inca o destinatie de vacanta. Astfel a
devenit Bad Ischl o statiune la moda frecventata de lumea nobiliara precum
arhiducele Franz Karl al Austriei sau Printul Klemenc Wenzel von
Metternich.
In 1820, orasul avea statut
de statiune balneara unde medicii trimiteau pacienti pentru cura salina si
odihna. Tot aici a fost inaugurat primul hotel din zona Salzkammergut,
castigandu-si astfel statutul de centru de tratament imperial.
Cladirea si-a pastrat aerul domestic, fapt care ne duce cu gandul ca pana ce si imparatii aspirau la o viata tihnita si implinita in mijlocul familiei. Aici se afla cel mai vechi spa cu apa sarata din Austria. In plus, frumoasa Sissi a primit in dar Palatul de Marmura (Marmorschloss) drept casa de ceai unde astazi
Cottage-ul nu oferea
loc de cazare, ci doar prilej de intalniri sau relaxare. Gradinile au
fost organizate de catre arhitectul peisagist imperial Franz Rauch, cel care proiectase
gradinile palatelor Schonbrunn si Laxenburg. Vila a devenit resedinta de vara a
familiei imperiale, fiind denumita de catre imparat drept “raiul pe pamant” si aici
si-a sarbatorit toate zilele de nastere in perioada 1848 si 1914.
Acest loc ii
amintea imparatesei de locurile natale si putea sa ignore rigorile impuse de
ceremonia de la curte. In camerele sale a scris poeme, a desenat si si-a pictat
tablourile. Oglinzile in care isi privea chipul frumos inca stau atarnate pe
pereti, in aceleasi pozitii ca odinioara. Zeci de fotografii si gravuri te
obliga sa ii admiri frumusetea si prestanta, fiecare camera respira de
bunul gust. Aleile pe care le batea la picior
inca poarta amintirea ei. O superba
rochie alba sta ferecata intr-o cutie de sticla si doar uitandu-te la ea iti
dai seama ca oricine ii putea cuprinde mijlocul intre palme. Imparatul se
trezea la 3.30 in fiecare dimineata. Nu ca ar fi avut insomnii, ci doar pentru
a-si onora toate sarcinile. Iubea vanatoarea si armele de vanatoare. Se imbraca
in haine traditionale, iar in zilele solemne isi punea tinuta imperiala. Pe
balconul vilei obisnuiau sa isi serveasca dimineata cafeaua si sa ia pulsul
vremii, folosindu-se de telescoape si barometre. In fiecare vara cladirea era
animata de prezenta unor mari artisti: compozitorul Franz Lehar, autorul
celebrei “Vaduva vesela”, actrita Katharina Schratt, viitoarea amanta a
Kaiser-ului, actorul Alex Girardi si multi altii. Putini stiu ca in apropierea
acestei superbe resedinte se afla conacul Schrat, locul in care imparatul se
intalnea pe ascuns cu Katharina Schratt, amanta care i-a stat alaturi pana la
moarte, dovedindu-se extrem de credincioasa memoriei lui. Aceasta relatie a
fost nu numai acceptata, ci si incurajata de catre Sissi. In Kaiservilla a
semnat Franz Josef declaratia de razboi impotriva Serbiei, declansand Primul
Razboi Mondial care avea sa distruga Imperiul Austriac. Suveranul a plecat din Bad Ischl doua zile mai tarziu si nu s-a mai intors niciodata.
Vila nu
seamana cu niciuna dintre celelalte palate si resedinte deoarece avea un
caracter intim si personal. Ea inca se afla in proprietatea familiei de
Habsburg – Lorraine, aripa in care se aflau apartamentele frumoasei imparatese
Sissi fiind locuite in prezent de urmasul lor. Interiorul este atent organizat,
astfel incat sa redea cat mai fidel atmosfera de atunci a familiei imperiale.
In capela de langa salonul gri sunt expuse perna, batista nuptiala si buchetul
mortuar al imparatesei Sissi.
In biroul imparatului se afla declaratia de
razboi, intitulata “manifest catre poporul meu”, primul ventilator marca
Siemens si prima bricheta electrica. Dormitorul Kaiserului era extrem de
modest, deasupra patului aflandu-se un tablou in care este redata casa
parinteasca a imparatesei din Bavaria. Sufrageria este extrem de eleganta caci
in mijlocul ei troneaza masa aranjata pentru dineu.
Vila gazduieste o
impresionata colectie de trofee de vanatoare, arme, tablouri, haine si lucruri
personale care au apartinut cuplului. Trebuie stiut faptul ca toate prezentarile ghizilor se fac in limba germana, iar ceilalti care nu cunosc limba primesc materiale in limba lor materna. Eu am primit unul in romana. Nu este permis sa faceti forografii in interior, iar biletul de intrare costa 19 euro.
Dupa
ce am vizitat vila, am luat la pas parcul imens, strabatut de alei care
serpuiau pe coline sau se pravaleau la vale.
Unele destul de austere, pastrand
peisagistica montana, altele elaborate cum este platoul din fata vilei unde
troneaza o statuie si o fantana arteziana unde ghidul spunea sa Imparateaza
Sissi inota ca sa isi pastreze silueta.
Pe aleile parcului am intalnit turisti
autohtoni imbracati in portul lor national, dar
Dupa ce am parasit
domeniul imparatesc am plecat spre orasul cu eleganta lui esplanada pastrata
inca de cand Austria era un infloritor
imperiu.
Am trecut pe langa imensa berarie, pe langa cofetaria cu statui in
care se serveau delicioase prajituri, pana am ajuns la gradinile Imparatesei.
Orasul
are stradute inguste si curate, in marea lor majoritate pavate cu piatra
cubica, cu o arhitectura din care respira vanitatea imperiala cu stilul ei
eclectic si reda epoca de aur a Casei de Habsburg, prin atmosfera eleganta si
relaxanta.
Casa Congreselor si Teatrului,
Complexul
Balnear cu superbul lui parc si multe altele. Orasul este unul cosmopolit, pastrand din nobletea vremurilor de altadata. N-as putea sa va spun nimic despre magazine pentru ca, in acest concediu, nu am intrat in niciunul. Dar am admirat vitrinele si, uneori, am luat cadre apropiate din pragul usii. Iata ce mi-a placut:
Pretul unui costum complet pentru doamne se invartea in jurul sumei de 2500-3000 de euro. Am spus tot. :)
Am parasit aceste locuri cu
certitudinea ca timpul ramasese cumva incremenit intre doua lumi, indecis careia
sa ii dea dreptate. Daca lui ii era greu, imaginati-va cum ne-a fost noua
atunci cand am bagat cheia in contact si am plecat mai departe. A doua zi avea
sa ploua. Si-am ramas in Hallstatt. Despre asta, data viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.